referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Drept administrativ

Categoria: Referat Drept

Descriere:

In statul de drept existenta contenciosului administrativ este conditionata de aplicarea a doua principii: principiul respectarii drepturilor legal dobandite si principiul obligativitatii Statului de a asigura executarea hotararilor judecatoresti.

Varianta Printabila 


Drept administrativ

Actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc potrivit legii contenciosului administrativ

Principiile contenciosului administrativ

 

În statul de drept existenţa contenciosului administrativ este condiţionată de aplicarea a două principii:principiul respectării drepturilor legal dobândite şi principiul obligativităţii Statului de a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti.

Este necesar ca persoana să fie sigură că raporturile juridice, încheiate în mod legal , în cadrul ordinii de drept existente , sunt intangibile.Atât activitatea fiinţei umane cât şi aceea a Administratţiei se caracterizează prin posibilitatea de a scruta viitorul în estimările efectuate.Prevederea este garantată  numai dacă persoanele şi Administraţia au siguranţa în durabilitatea raporturilor juridice pe care şi-au întemeiat şi orientat activităţile.

 

Noţiunea contenciosul administrativ

 

 

Administraţia Statului are sarcina de a asigura apliarea legilor , de a edicta acte normative in scopul executării legilor , de a asigura funcţionarea seviciilor publice , de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative , ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor acestora , menţinerea ordinii publice. Dacă uneori , în îndeplinirea acestor sarcini , Administratia lezează drepturile sau interesele persoanelor, acestea pot formula o reclamaţie , o contestaşie juridică , rezolvată în mod contencios de către organele componente.

 

 

 

Ramurile contenciosului administrativ

 

          S-a considerat contenciosul administrativ ca fiind alcătuit din patru ramuri: contenciosul de plină jurisdicţie , de anulare ,de interpretare şi de represiune . Această diviziune devenită clasică datorită jurisprudenţei Consiliului de Stat din Franţa a fost  adoptată în multe din statele europene , deşi ea nu corespunde , în total sistemului consacrat aceste state.

          Există un contencios obiectiv atunci cand situaţia contenciosului este determinată de o problemă de drept obiectiv şi un contencios şi un contencios  subiectiv atunci când se pune în cauză existenţa şi întinderea unor drepturi subiective ale reclamantului.

În contenciosul de anulare , instanţa judecătorească pronunţă anularea actului administrativ ilegal ,dacă constată neconcordanţa actului administrativ cu starea de legalitate.

 

Daca actul administrativ ilegal a produs daune, acestea pot fi cerute la o alta instanţa şi uneori cu alti procedura, instanţa judecand, în fond, atat din punct de vedere al dreptului cat pi al faptelor.

În contenciosul de plina jurisdicţie, competenţa judecatorilor este mai mare şi to decizia lor nu se limiteaza numai la anularea unui act ilegal, ci pot dispune pi alte masuri precum: recunoaşteri de drepturi subiective, restituiri, reintegrari, despagubiri pi chiar eventual modificarea unui act administrativ.

Aceasta competenţa mai larga a judecatorilor este recunoscuta atunci cand sunt chemaţi sa soluţioneze o problema de drept subiectiv, şi cand în constatarea făcută, se recunoaşte reclamantului existenţa unui asemenea drept. In acest mod, contenciosul subiectiv din punct de vedere al constatarii, este, în general, şi un contencios de plina jurisdicţie din punct de vedere al deciziei.

 

ORGANIZAREA CONTENCIOSULUI ADMINlSTRATlV ROMÂN PRIN LEGEA NR. 29/1990

Regrese fata de Legea contenciosului administrativ din 1925. Considerăm că reglementarea realizata prin Legea nr. 29/1 990 nu se ridica la înalţimea cerinţelor actuale privind garantarea efectiva şi eficientă a apărarii drepturilor şi libertăţilor omului, a înlăturarii arbitrariului şi abuzurilor posibile ale Administraţiei. Sub acest aspect chiar în raport cu legea contenciosului administrativ din 23 decembrie 1925, care avea multe lacune, remediate ulterior prin contribuţia doctrinei şi jurisprudenţei, unele reglementari din Legea nr. 19/1 990 apar ca un regres.
Aşa de exeremplu, în art. 2 enumerarea actelor administrative care nu pot fi atacate în justifie este amplificată faţa de Legea din 1925 şi totodată se menţine distincţia criticabilă dintre actele administrative de autoritate şi actele de gestiune.

De asemenea, prin alin. 2 al art. 6 a) Legii nr. 29/1990 se stabileşte că judecarea acţiunilor de contencios administrativ se face de tribunal, sau de curtea de apel, dar "în comptet format din doi judecatori, iar nu din trei judecatori, conform reglementarii cuprinsă în art. 9 al Legii din 1925. Prin urmare, in concepţia legiuitorului din 1990, acţiunile de contencios administrativ nu prezintă aceeaşi importanţa ca celelalte acţiuni (civile, penale etc.) pe care tribunalele le judecă în complet format din trei judecatori, şi de aceea stabileşte un complet format din doi judecatori, ca la nivelul judecatorilor. Dar practica judiciară din perioada interbelica a arătat importanţa similară a acţiunilor de contencios administrativ in raport cu celelalte acţiuni judecate de Curţile de Apel de atunci. Faptul că în sistemul legii române s-a organizat un singur grad de jurisdicţie, la tribunale, sau la cugile de apel, cu recurs la Curtea Suprema de Justiţie, constituie un temei in plus pentru garantarea unei judecaţi, la secţiile de contencios administrativ, cel puţin egale in importanţă cu aceea de la celelalte secţii. Consecvent acestei concepţii discriminatorii a acţiunilor de contencios administrativ faţă de celelalte acţiuni judiciare, in art. 14 din Legea nr. 29/1 990, o atare hotarare a instanţei jurisdicţionale este denumita “sentinţă’, iaraşi ca la nivelul judecătoriilor, noţiunea de sentinţă fiind utilizată pentru hotărârile tribunalului şi curţii de apel in loc de ”decizie", aşa curn era definită şi în art. 11 din Legea contenciosului administrativ din 1925, în concordanţă cu natura juridica a actelor administrative care sunt decizii.

Preluarea unor teorii ale doctrinei şi jurisprudenţei din perioada interbelica de cafre Legea contenciosului.

In alte cazuri "însă s-a ignorat jurisprudenţa Curţii de Casaţie "in domeniul contenciosutui administrativ, astfel "acest majoritatea reglementarilor din Legea nr. 29/1990 constituie un regres fata de nivelul teoretic stiinţific atins în perioada interbelică''.

 

Actele administrative de autoritate şi actele de gestiune.

Considerandu-se, in mod eronat, ca Statul are o dubla personalitate juricfica şi anume: o personalitate de drept public în temeiul căreia el poate fi titular de drepturi de putere publică şi o personalitate de drept privat, care-i dă foiosinţa drepturilor patrimoniale, asemanatoare în  personalitatea pe care o au persoanele fizice în doctrina s-au definit actele emise de Stat în exerciţiul calitaţii sale de putere publica, acte de autoritate. Ele constau în declarafiuni cfe vainta ce alcatuiesc acte juridice cu caracter unilateral şi executoriu, emanand de la autoritabile administrative ale Statuiui şi emise în scopul funcţionarii serviciilor publice. Actele de gestiune au fost definite ca actele juridice cu caracter contractual, sau facute pentru valorificarea unor cfrepturi contractuale, emise de Stat in calitate de persoana juridica şi pentru administrarea patrimoniului său.
Aceasta distincţie dintre actete de autoritate pi actele de gestiune, adoptata şi de Legea nr. 29 este eronata deoarece tn realitate Statul este o unica persoana juridica politico- teritorială. Or, din esenţa conceptului de personalitate juridica politico-teritoriala a Statutui rezulta ca Statul constituie o singura persoana juridica, fiind aceeaşi atunci cand contracteaza cu un particular sau când emite acte administrative. Într-adevar, Statul are o singura şi indivizibilă personatitate juridica politico-teritoriala şi poate încheia toate categoriile de acte juridice, de drept public, de drept privat, etc..

 

 

 

 

CONDITIILE DE ADMISIBILITATE ALE ACTIUNILOR DE CONTENCIOS ADMINlSTRATIV

Prin condiţii de admisibilitate se inţeleg acele cerinţe pe care acţiunile intentate, în temeiul actelor normative, trebuie sa le îndeplineazca, în prealabil, pentru ca instanţa sesizată să poată proceda la judecarea fondutui litigiuiui. Ele se pot referi la patru categorii de cerinte: a) la condiţii referitoare la calitatea reclamantului; b) la natura actului administrativ supus judecaţii; c) la forme şi termene pi d) la absentia unor cauze de neprimire, care ar putea duce de la inceput la respingerea acţiunii.

Cercetarea acestor condiţii este prealabila judecaţii fondului, deoarece judecatorii trebuie sa verifice mai întii daca reclamnantul are calitatea de a sta in instanţa, daca instanţa este competenta de a judeca litigiul şi sa se pronunţe asupra actului administrativ pus în cauză, daca acţiunea este intentată cu respectarea formelor şi termenelor cerute de lege, daca legea nu a stabilit cauze de neprimire in anumite cazuri cand actele administrative nu pot fi atacate în justiţie şi numai dupe aceea sa procedeze la judecarea motivelor pe care reclamantul işi întemeiaza acţiunea sa. Cand una din aceste condiţii de admisibilitate lipseşte, acţiunea urmeaza a fi respinsa fară a se mai proceda la judecarea motivelor de fond.

 

 

. Condiţii referitoare la calitatea reclamantului.

Aceste condiţii se referă:

  • la calitatea reclamantului de a sta in justiţie
  • şi la dovada vatamarii unui drept al sau.
  • a) Legea nr. 29/1 990 in alin. 1 al art. 1 stabileşte ca au calitatea de a sta în justiţie doua categorii de persoane: persoanele fizice şi persoanele morale sau juridice, fie ca aceste persoane juridice sunt de drept public sau de drept privat. in natiunea de persoana fizica se cuprind funcţionarii publici.b) Legea nr. 29/1990, tn acelaşi alineat l al art. 1, cere persoanei condiţia de a dovedi ca a fost vatamata în drepturile sale recunoscute de lege pentru a se putea adresa instanţei judecatoreşti competente tn scopul anularii, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
    Asffel, din punctul de vedere al calitaţii reclamantului,
    conteciosul administrativ roman este un contencios subiectiv,
    deoarece reclamantul nu poate sta tn instanţa decat în măsura în care actele şi operaţiunile administrative îi vatama drepturile lui subiective.

     

    Condiţii referitoare la natura actului administrativ.

     

    În temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1 990, acfiunile persoanei
    vatamate în drepturile sale nu se pot îndrepta decât împotriva a doua
    categorii de acte: a) în contra actelor administrative
    şi b) in contrarefuzului nejustificat at unei autoritaţi                                             administrative de a-i rezolvacererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

    În primul caz acţiunea este îndreptata în contra unui act
    pozitiv al Administrafiei, în al doilea caz acţiunea este îndreptata în
    contra abstenţiunii sau refuzului Administraţiei de a rezolva cererea
    privitoare la un drept, echivalandu-se abstenţiunea cu un refuz
    nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept.
    Actele administrative sunt acte juridice care emana de la
    autoritafile administrative. Astffel, criteriul care predomina în caracterizarea actelor administrative nu este criteriul material, ci cel
    organic, format, dupa natura organului de la care emana, indiferent
    de obiectul  lor.
    Drept urmare, sunt excluse din competenţa instanţelor de
    contencios administrativ actele cu caracter legislativ, chiar în cazul
    când nu ar fi legi, ci acte administrative în forma de lege.

     

    Condiţii referitoare la forme şi termene.

     În primul alineat al art. 5 din Legea nr. 29/1 990 se stabileşte ca înainte de a cere instantei jurisdicţionale competente anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa pentru apararea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevazut la art. 1 alin. 2, autoritaţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia.

    În alia. 2 al art. 5 se dispune ca în cazul în care cel care se considera vatamat nu este satisfacut de solaria data reclamaţiei sale, el poate sesiza instanţa în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
    In alia. 3 al art. 5 se prevede ca daca cel care se considera vatamat în dreptul sau s-a adresat cu reclamaţie şi autoritaţii administrative ierahic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, se calculeaza de la comunicarea de catre acea autoritate a soluţiei date reclamaţiei.

    Alineatul 4 al art. 5 statorniceste ca sesizarea instanţei se va putea face şi în cazul în care autoritatea administrativa ernitenti sau autoritatea ierahic superioara nu rezolva reclamaţia în termenul
    prevăzut în art. 1 .

     

    In alin. 5 al art. 5 se statuează că în toate cazurile, introducerea cererii la instanţa nu se va putea face mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a carol anulere se cere. Aşadar, dacă după expirarea termenelor mai sus aratate persoanele nu s-au adresat instanţelor de contencios administrativ, ele nu sunt decazute defiitive din dreptul lor, care a facut obiectul cererii, ci pot sa reitereze cererea  după procedura stabilită în art. 5 al Legii nr. 29/1990, dar nu mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a cărui anulare se cere.

     

    Absentia uner cauze de neprirnire.

    Chiar daca acţiunile intentate ln temeiul Legii nr. 29/1990 întrunesc toate cele trei categorii de condiţii enumerate, totuşi ele pot fi respinse de la început, fară să se procedeze la judecarea fondului litigiului, fie ci actual este legal eau ilegai, fie ca vatami eau no drepturile recunoscute de lege reclamantului, atunci cand se poate opune reclamantului anumite cauză de reprimire stabilite de art. 2 al aceleiaşi Legi nr. 29/1990. Aceste cauze de reprimire pot fi de doua categorii: A) cauze de neprimire rezultand din natura actului; B) cauze de neprimire rezultand din existenţa unui recurs paralel.

  • Cauze de neprimire rezultand din natura actului.
  •  

     Cu toate ca in Statul de drept, în activitatea sa Administraţia se conformeaza principiului legalitaţii, totuşi unele categorii de acte administrative sunt sustrase oricărui control judecatoresc. Astfel, în temeiul art. 2 litera a din Legea nr. 29/1990 nu pot fi atacate în justiţie, actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Preşedintele Romaniei şi Guvern; actele administrative de autoritate şi actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentutui; actele administrative referitoare la siguranţă interna şi externa a Statului, precum şi cele referitoare la interpretarea şi executarea actelor internationale, la care Romania este parte; masurile urgente Iuate de organele puterii executive, pentru evitarea sau înlaturarea efectelor unor evenimente prezentând pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităţilor naturale, incendiilor de păduri, epidemiilor, şi altor evenimente de aceeaşi gravitate.

    În ca priveşte actele administrative ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului în jurisprudenţa noastra din perioada interbelica s-e constatat ca ataturi de organele parlamentare există o serie de birouri şi servicii administrative compuse din funcţionari de cariera şi care înfaptuiesc o activitate administrative fară legatura cu exerciţiul funcţiunii parlamentare. înalta Curte de Casaţie a considerat ca actele emise de Preşedinţii corpuriior legiuitoara in calitatea lor de şefi ai acestor servicii pot fi acte administrative supuse controlului judecatoresc, deoarece în aceasta calitate ei îndeplinesc însărcinări de organe adminsirative propriu zise

    B. Gauze de neprimire rezultand din existenţa unui
    recurs paralel.

     Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ, revăzute de legea din 1990, mai pot fi declarate neadmisibile, pentru motivul ca reclamantul are la dispoziţie un recurs paralel şi anume o alta cale de atac, de natura judecatorească prin care poate obţine o satisfacţie echivalentă.

    Teoria recursului paralel nu are drept efect de a sustrage
    anumite elemente administrative oricirui control judecatoresc, ci de a
    tăgădui instanţelor de contencios administrativ, investite cu o
    competenţă generală în aceasta materie, competenţa de a judeca
    anumite acte, pentru atacarea carora legile speciale au instituit
    jurisdicţiuni pe  cai de atac speciale.

    Astfel, Leger nr. 29/1990 în art. 2 litera c dispune că nu pot
    fi atacate în justiţie actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea carora se prevede, prin lege speciala, o alta procedura
    juridiciară.

    Este necesar sa fie intrunite mai multe condiţii pentru ca
    acţiunea intentata la instanţele de contencios administrativ să poata
    fi declarata ca neadmisibila opunindu-se reciamantul din  cauza de
    neprimire rezultand din existenţa unui recurs paralel.

     

     

     

     

     

    Bibliografie :

     

    Mihai T. Oroveanu –Tratat de Drept Adminstrativ

    Referat oferit de www.ReferateOk.ro
    Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
    Horoscop
    Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
    referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica