referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Imperiul soarelui

Categoria: Referat Astronomie

Descriere:
Sistemul solar este menit sa dispara. De fapt, de cand Soarele a inceput sa straluceasca energia sa (lumina si caldura) rezulta din reactiile nucleare care transforma hidrogenul intr-un gaz ceva mai greu, heliul. Dar in mai putin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul aflat in centrul sau va disparea. Noi fenomene se vor declansa si Soarele va creste in dimensiuni: se va transforma intr-o stea gigantica rosie. Pamantul va deveni atunci un adevarat cuptor: temperatura de la suprafata va atinge in jur de 2000 grade Celsius si din aceasta cauza rocile se vor transforma in roca fierbinte! Cu mult inainte de acestea oceanele vor fi secat si intreaga viata va fi disparut. Dupa ultimele tresariri, Soarele va inceta sa mai creasca. Materia se va contracta pentru a da nastere unei stele mici, de dimensiunea Pamantului, dar cu o densitate deosebita; o pitica alba care se va stinge treptat lasand sistemul solar in frig si întuneric

Varianta Printabila 


Imperiul soarelui

Regiunea universului în care se află Pământul depinde de Soare . Din acest motiv ea se numeşte sistemul solar. Acesta cuprinde Soarele , planete , comete , meteoriţi şi pulberi .

Soarele

Soarele este steaua cea mai apropiată de Pământ . Acesta este motivul pentru care astronomii au studiat-o mai mult decât pe celelalte . Astfel , ei îi pot cunoaşte compoziţia şi modul în care acţionează asupra planetei noastre .


Planetele şi asteroizii

Principalele corpuri ale sistemului solar sunt cele care , asemenea Pământului , se învârtesc în jurul Soarelui şi reflectă lumina acestuia ; ele se numesc planete. De la cea mai apropiată de soare până la cea mai îndepartată , cele noua planete sunt : Mercur , Venus , Pământ , Marte , Jupiter , Saturn , Uranus , Neptun , şi Pluto . Cinci dintre acestea pot fi urmărite pe cer cu ochiul liber , şi din acest motiv , au fost Observate încă din Antichitate , pe timpul verii : Mercur , Venus , Marte, Jupiter şi Saturn . Celor nouă planete principale li se adaugă o mulţime de planete mici numite asteroizi , majoritatea concentrate între Marte şi Jupiter. Diametrul celui mai mare asteroid Ceres este de aproximativ de 1000 km. Diametrul celui mai mic nu depăşeşte câteva sute de metri . Soarele exercită asupra planetelor o atracţie puternică pentru că este de aproape de 1000 de ori mai greu decât toate planetele la un loc .


Sateliţi , comete şi meteoriţi

Cele mai mari dintre planete sunt la rândul lor înconjurate de sateliţi : este cazul Pământului şi al satelitului său Luna . Din sistemul solar mai fac parte cometele , mici aştri formaţi din roci şi gheaţă care atunci când se apropie de Soare degajă mari cantităţi de gaz şi pulberi . Ciocnirea unor asteroizi şi divizarea lor în comete care se apropie prea mult de Soare sau de planetele mari dau naştere unor fragmente de dimensiuni diferite . Aceste fragmente circulă în spaţiul interplanetar şi sfârşesc prin a cădea pe suprafaţa planetelor sau a sateliţilor lor : ele sunt meteoriţii .


Dimensiunile sistemului solar

Planetele sunt repartizate în jurul Soarelui într-o zonă în formă de disc , cu o rază de aproximativ 6 miliarde de kilometri , pe care lumina Soarelui o strabate în sase ore . Chiar dacă ar parea întins , la scara Universului , adică a întregii lumi sistemul solar este cu adevarat minuscul . Situat la circa 150 de milioane km de planeta noastră Soarele ne apare pe cer ca un disc orbitor . Lumina lui ajunge la noi în 8 minute . Ea acoperă lumina tuturor celorlalţi aştri . Traversată de razele sale luminoase , atmosfera terestră dă cerului frumoasa culoare albastră . Să presupunem că am reduce Soarele la dimensiunea unei portocale : la această scara Pluto nu ar fi decât o gămălie de ac care s-ar învârti la o distanţă de 400 m de porocală , iar steaua cea mai apropiată s-ar situa la 3000 km de portocală ! Văzut de pe Pluto de la o distanţă de aproximativ 40 de ori mai mare decât cea care îl separă de Pământ , Soarele apare doar sub forma unei stele strălucitoare sub un cer veşnic negru .


Istoria sistemului solar

Timp de secole s-a crezut că Pământul stă nemişcat în centrul Universului , iar Soarele şi planetele se învârtesc în jurul lui . Acesta este sistemul lumii după cum îl descria savantul grec Ptolemeu în secolul al II-lea î. Cr. În secolul al XVI-lea astronomul polonez Copernic a afirmat ca Pământul şi celelalte planete se învârtesc în jurul Soarelui . După inventarea lunetei , în secolul următor s-a putut dovedi că el avea dreptate .

Prin studierea planetelor şi a stelelor astronomii au putut să reconstituie istoria sistemului solar şi să prevadă viitorul acestuia .


Formarea sistemului solar

Soarele s-a format într-un imens nor de gaz şi pulberi . Din motive încă puţin cunoscute , poate în urma unei perturbaţii create de explozia unei stele mai mari , situate destul de aproape acest nor a început să se prabuşească sub propria greutate şi să se învârtească pe loc . Puţin câte puţin a luat forma unui disc mai dens şi mai cald în centru decât spre exterior . Apoi , în centrul discului , materia a devenit suficient de densă şi de caldă ca Soarele să înceapă să strălucească : aceasta s-a petrecut în urmă cu 4.6 miliarde de ani . În imensul nor de gaz şi pulberi particulele solide s-au aglomerat în mod progresiv , pe parcursul a mai puţin de 100 milioane de ani

pentru a forma planetele . În apropierea Soarelui unde era mai cald planetele s-au născut din aglomerarea unor blocuri de rocă . Astfel s-au format Mercur , Venus , Pământ ţi Marte . În regiunile exterioare mai reci centrul planetelor mai mari s+a format din roci amestecate cu gheaţă . Acestea au atras apoi mari cantităţi de gaz din norul din care proveneau . Este cazul lui Jupiter , Saturn , Uranus şi Neptun .


Viitorul sistemului solar

Sistemul solar este menit să dispară . De fapt , de când Soarele a început să strălucească energia sa (lumina şi căldura) rezultă din reacţiile nucleare care transformă hidrogenul într-un gaz ceva mai greu , heliul . Dar în mai puţin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul aflat în centrul său va dispărea . Noi fenomene se vor declanşa şi Soarele va creşte în dimensiuni : se va transforma într-o stea gigantică rosie . Pământul va deveni atunci un adevarat cuptor : temperatura de la suprafaţă va atinge în jur de 2000 grade Celsius şi din această cauză rocile se vor transforma în rocă fierbinte ! Cu mult înainte de acestea oceanele vor fi secat şi întreaga viaţă va fi dispărut . După ultimele tresăriri , Soarele va înceta să mai crească . Materia se va contracta pentru a da nastere unei stele mici , de dimensiune Pământului , dar cu o densitate deosebită ; o pitică albă care se va stinge treptat lăsând sistemul solar în frig şi întuneric .



Alte sisteme solare

În 1984 astronomii au descoperit un imens disc de pulberi în jurul stelei Beta Pictoris . Discul a fost detectat datorită observaţiilor în infraroşu . Acesta ar putea fi un sistem solar în curs de formare . Se crede că numeroasele stele sunt înconjurate de una sau mai multe planete . Dar , cu mijloacele de astăzi , este aproape imposibilă detectarea directă a altor planete . De fapt observarea de pe Pământ a unei planete de mărimea lui Jupiter , care se învârteşte în jurul uneia dintre cele mai apropiate stele , ar fi ca încercarea de a distinge de la Paris o lumânare situată la o distanţă de 10 m de un far puternic din New York ! Cu toate acestea astronomii au putut stabili prezenţa a două planete în jurul unei stele situate la 1600 ani-lumină .


Pământul şi mişcările sale

Prin distanţa sa faţă de Soare , Pământul este a treia planetă a sistemului solar , după Mercur şi Venus . Pământul nu este perfect rotund . El este o sferă uşor turtită la poli şi bombată la ecuator ; raza masoară 6378.136 km la ecuator , însă 6356.751 km la poli . Pământul este acoperit în proporţie de 71% de apă şi este înconjurat de un înveliş gazos numit atmosferă . Aceasta este formată din aer , un amestec dintre azot şi oxigen . În spaţiu atmosfera este cea care dă Pământului nuanţa sa albastră .


Mişcarea de revoluţie a Pământului

Asemenea tuturor planetelor din sistemul solar Pământul se învârteşte în jurul Soarelui . Pământul se învârteşte în jurul Soarelui o dată cu efectuarea unui tur complet , o revoluţie se scurge într-un an ceea ce reprezintă aproape 365.25 zile de zile . Distanţa medie de la Pământ la Soare este de aproximativ 149,6 milioane de kilometri . Astronomii numesc aceasta distanţă unitate astronomică (prescurtat u.a.) . Ei folosesc deseori această unitate de masură în locul kiometrilor pentru a exprima distanţele între aştri în interiorul sistemului solar . În realitate distanţa de la Pământ la Soare variază în cursul anului de la 147.1 milioane de kilometri minimum ( periheliul în jur de 3 ianuarie ) , până la afeliu în maximum de 152.1 milioane de kilometri ( jur de 6 iulie ) . În ceea ce priveşte viteza cu care se învârteşte Pământul în jurul Soarelui , aceasta este în medie de 29.8 km pe secundă , adică în jur de 108000 km/h şi creşte când planeta noastră se apropie de Soare iar când se îndepartează scade.


Mişcarea de rotaţie a Pământului

O dată cu deplasarea în jurul Soarelui , Pământul se roteşte şi în jurul propriei sale axe , de la vest spre est . Axa sa de rotaţie numită şi axa polilor este o axă imaginară care pătrunde în suprafaţa terestră chiar prin cei doi poli geografici , Polul Nord şi Polul Sud . Aceasta axă de rotaţie are o înclinaţie de 66 grade şi 34 de minute faţă de planul orbitei Pământului . Rotaţia Pământului în jurul propriei sale axe determină alternanţa zi / noapte , datorită faptului că prin această rotaţie cele două emisfere ale globului nu sunt expuse la Soare în acelaşi timp . Această mişcare de rotaţie explică de ce vedem Soarele răsărind , urcând pe cer , apoi coborând spre orizont şi apunând . Nu Soarele se deplasează ci Pământul este cel care se mişcă faţă de Soare . În raport cu stelele rotaţia Pământului în jurul proprie sale axe are loc în 23 h 56 min 4 sec ; aceasta este durata unei zile siderale .

 

Masurată în raport cu miscarea aparentă a Soarelui pe cer ( ziua solară) , durata este mai mare cu aproape 4 min . Pentru necesitaţile vieţii curente este folosită ziua civilă care are o durată de 24 h .


Anotimpuri , echinocţii şi solstiţii

Dacă Pământul s-ar învârti în jurul propriei sale axe în mod perpendicular faţă de planul orbitei sale ar fi luminat de Soare în acelaşi fel pe tot parcursul anului şi nu ar mai exista anotimpurile . Dar înclinarea axei sale face ca Pământul să fie mai mult sau mai puţin expus razelor Soarelui, în funcţie de perioada anului . Astfel în timpul mişcării sale în jurul Soarelui, Pământul trece prin 4 poziţii deosebite , opuse două câte două , echinocţiile şi solstiţiile , care , în zonele temperate împart anul în 4 anotimpuri . La echinocţii ( pe 20 sau 21 martie şi 22 sau 23 septembrie ) , linia care separă emisfera terestră luminată de Soare de emisfera cufundată în noapte trece pe la poli . La toate latitudinile condiţiile de a primi lumina Soarelui sunt aceleaşi : ziua şi noaptea sunt peste tot egale . La solstiţii ( pe 21 sau 22 iunie şi 22 sau 23 decembrie ) linia care separă emisfera Pământului luminată de Soare de emisfera aflată în întunericul nopţii trece prin cercul polar ( 66 grade 34 minute latitudine nordică sau sudică ) şi are o înclinaţie mai mare faţă de poli : atunci , diferenşa de durată dintre zi şi noapte este maximă . Unul dnitre poli este luminat de Soare şi emisfera terestră corespunzătoare înregistrează zilele cele mai lungi ; în cealaltă este noapte şi emisfera inregistrează nopţile cele mai lungi . Echinocţiul din martie marchează începutul primăverii în emisfera nordică şi al toamnei în emisfera sudica ; echinocţiul din septembrie marcheaza inceputul toamnei în emisfera nordică şi al primăverii în cea sudică . Solstiţiul din iunie marchează începutul verii în emisfera nordică şi al iernii în emisfera sudica ; solstiţiul din decembrie marchează inceputul iernii în emisfera nordică şi al verii în cea sudică .


Precesia şi miscarea spre apex

Axa polilor se ănvârteşte ca axa unui titirez , în aproape 26000 de ani . În urma acestei mişcări numită precesie steaua polară nu este mereu aceaşi . Soarele se îndreaptă cu o viteză de 72000 km/h spre apex , un punct situat în constelaţia Hercule . Planetele care se învârtesc în jurul lui descriu în spaţiu o elice .


Luna

Luna este astrul cel mai apropiat de Pământ ( distanţa care îl separă este de aproximativ 384000 km ) . Acesta este şi motivul pentru care ea ne apare ca fiind mare . Având un diametru de 3476 km ea este totuşi mai mică decât Statele Unite .


Faţa vazută şi faţa nevazută

Luna nu produce lumină . Ea reflectă lumina primită de la Soare . Ea are o faţă luminată ( cea care se află spre Soare ) şi o faţă întunecată ( cea care se află în partea opusă Soarelui ) . Cum luna se învârteşte în jurul propriei sale axe în acelasi ritm cu care se învârteşte în jurul Pamntului ( în decurs de 4 săptămâni ) , ea ne arată mereu aceeaşi faţă : faţa vizibilă a Lunii . Cealaltă este numită faţa invizibilă .


Fazele Lunii

Fazele sunt rezultatul schimbării pozitiei Lunii faţă de Soare . Când Luna se află între Soare şi Pământ noi nu o vedem . Aceasta este luna nouă . Peste două sau trei zile ea apare la vest sub forma unui corn subţire , luminos . Acest corn se mareşte zi de zi ; la sfârşitul unei săptămâni Luna a parcurs un sfert din orbita sa în jurul Pământului şi ne arata jumătate din faţa sa luminată :primul patrar , vizibil seara . Ea apare apoi ovală : aceasta este luna cocosată . În sfârşit , după ce a parcurs jumătate din orbita ea se află intr-o pozitie opusă Soarelui în raport cu Pământul . Faţa sa rotundă straluceşte înreaga noapte . Aceasta este luna plină. Apoi observăm cum fazele se desfăşoara invers . Luna apare din nou cocoşată , apoi nu distingem decât jumătate din discul lunar : ultimul patrar vizibil dimineata . Câteva zile mai tarziu acesta capătă din nou forma unui corn , la est. În cele din urma dispare complet : este luna noua şi începutul unui nou ciclu al fazelor . Între două faze de luna se scurg aproape 29.5 zile . Acest interval se numeşte lunaţie .


Eclipsele de Luna

Uneori , când este lună plină o umbră invadează încetul cu încetul suprafaţa Lunii şi îi acoperă lumina timp de o ora sau chiar mai mult . Aceasta este eclipsa de lună . Umbra care acoperă Luna este cea a Pământului . Cand Luna este umbrită în intregime eclipsa este totală . Dacă doar o parte a Lunii este umbrită eclipsa este parţială . În timpul eclipsei de Lună putem observa că umbra Pământului are contur rotund . Cel mai adesea Luna trece

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica