referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Constructia Europei Unite

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Proiectul francez, oprit în conjunctura europeana si mondiala a începutului celui de-al patrulea deceniu al secolului al XX-lea, n-a ramas fara ecou. Conceptele promovate acum de Franta s-au reflectat în structura Comunitatii Europene si în procesul complex al integrarii europene, care s-a declansat dupa al doilea razboi mondial si continua si în zilele noastre...

Varianta Printabila 


1

CONSTRUCTIA EUROPEI UNITE

 

 

Experienta istorica a demonstrat ca "unitatea Europei" este optiunea cea mai

īnteleapta pentru popoarele care o alcatuiesc, pentru ca, spunea Victor Hugo, "numai Unitatea va deveni scutul īn fata tuturor furtunilor care, altfel, ar putea pustii una din cele mai vechi Civilizatii ale lumii".

         Albert Camus observa, de asemenea, ca "uniti, europenii vor fi īn masura sa sporeasca tezaurul de valori acumulat īn decursul istoriei" iar Nicolae Titulescu aprecia ca, prin constituirea Uniunii Economice Europene va fi posibila dezvoltarea colaborarii dintre statele Continentului, precum si dintre acestea si alte state, deoarece numai o asemenea colaborare constituie garantia progresului. Edmond Michelet considera ca "Europa Unita este viitorul iar farāmitarea este trecutul".

         Īn anul 1926, dupa ce popoarele Europei traisera experienta terifianta a primei conflagratii mondiale, 2000 de reprezentanti din 24 de state s-au īntrunit īn capitala Austriei pentru a examina viitorul posibil al continentului. Congresul de la Viena si-a propus sa lanseze un mesaj statelor europene si statelor din celelalte zone ale lumii, mesaj care a luat forma "Manifestului Pan-European".

         Īntre principalele obiective convenite de Congresul de la Viena si consemnate īn Manifestul Pan-European sunt de amintit: garantarea egalitatii, securitatii si suveranitatii fiecarui stat, īnfaptuirea Uniunii Vamale, stabilirea unei monede comune, respectarea civilizatiei fiecarui stat, dezvoltarea cooperarii īntre statele membre cāt si dintre acestea si celelalte state.

         La data de 7 septembrie 1929, ministrul de externe al Frantei, Aristide Briand, a propus īn cadrul Adunarii Generale a Societatii Natiunilor, "crearea unei Uniuni Federale Europene" iar guvernul francez a fost, apoi, solicitat sa detalieze propunerea facuta de ministrul sau de externe, ceea ce acesta a si facut prezentānd un "Memorandum cu privire la organizarea unui regim de Uniune Federala Europeana". Proiectul francez, oprit īn conjunctura europeana si mondiala a īnceputului celui de-al patrulea deceniu al secolului al XX-lea, n-a ramas fara ecou. Conceptele promovate acum de Franta s-au reflectat īn structura Comunitatii Europene si īn procesul complex al integrarii europene, care s-a declansat dupa al doilea razboi mondial si continua si īn zilele noastre.

 

1.a. Comunitatile europene. instituirea uniunii europene

         De la ideea Europei Unite s-a ajuns la concluzia ca se impun structuri europene care sa o concretizeze. Evident ca aceste structuri vizau, īn primul rānd, domeniul economic; treptat īnsa s-a apreciat ca sunt necesare structuri comune si īn domeniul politic si militar, cu un grad diferit de integrare, de la formele clasice de cooperare, la parteneriat si apoi la modalitati tot mai accentuate de integrare.

 

1.b. Procesul constituirii unor structuri economice, politice si militare

         Primii ani de dupa razboi au fost marcati de ample dezbateri privind viitorul

Europei, dezbateri care au reprezentat o continuare si o amplificare a dezbaterilor interbelice. Se vadea necesitatea extinderii cooperarii economice dar si tendinta constituirii unor structuri adecvate care sa faciliteze si sa garanteze aceasta cooperare. De la an la an ideea unor structuri integrate a prins contur, īmbracānd forme tot mai concrete, cu un grad tot mai īnalt de angajare din partea guvernelor europene; deosebit de activ īn acest sens s-a dovedit a fi guvernul francez, care a avut o contributie remarcabila īn promovarea noilor structuri europene.

 

1.c. Aparitia primelor structuri economice

         Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a constituit Comisia Economica pentru Europa a Organizatiei Natiunilor Unite, care a polarizat dezbaterile economice asupra problemelor reconstructiei postbelice si dezvoltarii economice īn Europa īn conditiile noilor tendinte si orientari mondiale.

         La 16 aprilie 1948, s-a constituit Organizatia Europeana de Cooperare

Economica, al carei obiectiv initial l-a reprezentat "gestionarea ajutorului comun oferit de catre Statele Unite ale Americii - īn cadrul Planului Marshall- statelor europene care au avut de suferit de pe urma celui de-al doilea razboi mondial.

Organizatia Europeana de Cooperare Economica s-a transformat - īn anul 1961-

īn Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), concentrāndu-se asupra cooperarii internationale īntre tarile industrializate cu economie de piata, printr-o coordonare a politicilor economice, comerciale si de dezvoltare a tarilor membre. OCDE are 24 de membrii: cele 15 state membre ale Uniunii Europene, la care se adauga SUA, Canada, Japonia, Turcia, Australia, Elvetia, Norvegia, Islanda si Noua Zeelanda.

 

1.d. Constituirea Consiliului Europei - sensuri si semnificatii politice

La 5 mai 1949, s-a constituit unul dintre cele mai importante organisme europene, īn vederea promovarii unitatii si cooperarii pe continent prin consolidarea democratiei pluraliste si apararea drepturilor omului - este vorba de Consiliul Europei. Originea Consiliului Europei se regaseste īn optiunile si orientarile promovate de Congresul de la Haga, care a avut loc īn perioada 7-10 mai 1948 si care a pus accentul pe coordonarea miscarilor pentru o Europa Unita, convenind asupra organizarii unor Comitete nationale, īnsarcinate sa desemneze delegati nationali care urmau sa initieze actiuni menite sa extinda colaborarea europeana.

         Initial, Consiliul Europei a fost alcatuit din 16 state europene, care au calitatea de membrii fondatori. Īn anii care au urmat constituirii sale (1949) numarul membrilor Consiliului Europei a crescut, ajungānd īn prezent la 41. Romānia a devenit membra a Consiliului Europei īn anul 1993, asumāndu-si angajamentul de apara si promova.

    Īn urma intrarii īn vigoare a Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europei

Occidentale a devenit parte integranta a adāncirii Integrarii Europene, concept reluat si īn Tratatul de la Amsterdam.

         Prin Tratatul de la Washington din 1949 a fost creata Organizatia Atlanticului de Nord, ca o alianta militara defensiva. Organizatia s-a extins, astfel īncāt, astazi, ea cuprinde 19 state, iar rolul principal revine Statelor Unite ale Americii.

 

1.e. Comunitatile europene

         Īn scopul utilizarii mai eficiente a capacitatilor lor economice si tehnice, statele europene au initiat mai multe masuri īn vederea crearii unei piete comune care sa duca la extinderea cooperarii si la stimularea cresterii productiei agricole si industriale. Īn decembrie 1949, Michel Debre a propus un Proiect de Pact pentru Uniunea Statelor Europene, propunere care a fost urmata de initiativele lui Robert Schumann, secondat de Jean Monnet, care vizau crearea unei comunitati europene īn domeniul carbunelui si al otelului.

         La baza structurilor comunitare stau trei organisme europene:

- Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului

- Comunitatea Economica Europeana

- Comunitatea Europeana a Energiei Atomice

 

1.f. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO)

         La 9 mai 1950, Robert Schumann, care detinea functia de ministru de externe al Frantei, a propus un "Program de masuri pentru plasarea productiei de carbune si otel a Frantei si Germaniei sub o autoritate unica", care urma sa se numeasca "Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului". De la īnceput, Comunitatea a fost deschisa aderarii si altor state  europene.

         Proiectul Tratatului privind constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului a fost pregatit de partea franceza. Negocierile au avut loc la Paris, īn perioada 10 iunie 1950 - 18 aprilie 1951 iar Tratatul a fost semnat la 18 aprilie 1951 si a intrat īn vigoare la 25 iulie 1952.

         Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, ai carei membrii fondatori sunt: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, a fost constituita pe o durata de 50 de ani, reprezentānd un experiment īn finalizarea structurilor de integrare europeana. Prin intrarea īn vigoare a tratatului de constituire a CECO s-a creat o piata comuna īn domeniile carbonifer si siderurgic, facilitānd integrarea Germaniei īn Europa postbelica. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, pornind de la ideea unei constructii economice, avea asadar si valente politice, prin includerea Germaniei īntr-o piata unica, īn doua sectoare economice fundamentale pentru anii '50

 

1

1.g. Comunitatea Economica Europeana (CEE).

         Procesul constituirii Comunitatii Economice Europene a cunoscut cāteva

momente de referinta, debutānd cu Memorandumul tarilor Beneluxului, elaborat la 20 mai 1955. Principala idee a Memorandumului era aceea ca integrarea economica trebuie sa preceada integrarea politica.

         Īn perioada urmatoare, Memorandumul a fost supus unei analize aprofundate, iar īn zilele de 1-3 iunie 1955 a fost dezbatut īn Conferinta de la Messina. La respectiva Conferinta au luat parte ministrii de externe ai Belgiei, Frantei, Germaniei, Italiei, Luxemburgului si Olandei.

         Īn dezbateri s-au confruntat mai multe puncte de vedere, dar concluziile au fost favorabile unor actiuni concertate de integrare. Conferinta de la Messina a constituit un Comitet alcatuit din reprezentanti guvernamentali, condus de Paul-Henry Spaak, care urma sa elaboreze un raport cu privire la masurile ce se impuneau pentru structurarea Pietei Comune Europene.

         Dupa zece luni de dezbateri, a fost elaborat "Raportul Spaak", care a fost supus analizei Conferintei ministrilor afacerilor externe de la Venetia, din mai 1956. Īn acest raport se arata ca, pentru fuziunea pietelor, era necesara eliminarea restrictiilor vamale, promovarea liberei concurente si armonizarea legislatiei tarilor membre ale Pietei Comune.

         Ministrii de externe ai Belgiei, Frantei, Germaniei, Italiei, Luxemburgului si Olandei au adoptat "Raportul Spaak" la 20 mai 1956, cu aprecierea ca reprezinta o baza pentru negocierea unor tratate privind integrarea.

         Pe 26 iunie 1956 au īnceput la Bruxelles negocieri interguvernamentale care au condus la elaborarea coordonatelor Pietei Comune - constituirea Uniunii Vamale si statuarea celor patru libertati pe īntreg teritoriul comunitar.

         Tratatul privind Comunitatea Economica Europeana a fost semnat la Roma, la 25 martie 1957.

 

1.h. Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA)

         Īn scopul dezvoltarii cercetarii stiintifice īn domeniul energiei nucleare si crearii unei Piete comune a combustibililor nucleari, precum si īn vederea unui control riguros īn industria nucleara, s-a convenit constituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice.

         Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene a Energiei Nucleare a fost

semnat la Roma, la 25 martie 1957, o data cu semnarea Tratatului stabilind Comunitatea Economica Europeana.

         Īn baza Tratatului, care a intrat īn vigoare la 1 ianuarie 1958, statele membre s-au obligat sa adopte masurile care se impun pentru a īmpiedica orice utilizare ilicita a materiilor nucleare si pentru a proteja sanatatea populatiei.

 

1.i Instituirea uniunii europene

         Dupa constituirea celor trei Comunitati pe Continent, (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice), procesul integrarii a cunoscut evolutii pozitive, sub impulsul rezultatelor economice īnregistrate de noile structuri europene. Tarile care manifestasera scepticism si chiar cele care īsi exprimasera dezacorduri īn procesul negocierilor, vazānd cum se dezvolta economia īn interiorul Comunitatilor Europene, siau reconsiderat pozitia, optānd pentru integrarea īn aceste Comunitati.

 

1.j. Extinderea, dezvoltarea si consolidarea Comunitatilor Europene

         Spre deosebire de cele sase tari europene care optasera pentru relatii comunitare si pentru o piata comuna europeana, Marea Britanie s-a pronuntat pentru o zona economica europeana de liber schimb, care sa nu implice renuntarea la atribute ale suveranitatii nationale. Ca urmare s-a constituit "Asociatia Europeana a Liberului Schimb", din care faceau parte Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Danemarca, Austria, Portugalia, Islanda, Elvetia si, mai tārziu, Finlanda.

         Constatānd īnsa ca relatiile economice europene nu au sanse de dezvoltare īn conditiile unor evolutii paralele īn cadrul A.E.L.S. si Comunitatilor Europene, Marea Britanie, Danemarca si Irlanda au optat pentru aderarea la Comunitatile Europene. Prima cerere de aderare a īntāmpinat opozitia Frantei, care a manifestat aceeasi opozitie si fata de a doua cerere, patru ani mai tārziu. Dupa doi ani, la Haga, s-a decis īnceperea negocierilor pentru primirea Marii Britanii, Danemarcei, Irlandei si Norvegiei. Tratatele de aderare au fost semnate la 22 ianuarie 1972 si au intrat īn vigoare la 1 ianuarie 1973. Īn privinta celorlalte tari membre ale zonei europene de liber-schimb, au aparut unele dificultati legate de statutul de neutralitate al unora dintre ele sau de faptul ca altele aveau regimuri dictatoriale. Solutia la care s-a ajuns a fost īncheierea unor acorduri individuale cu fiecare stat membru al "Acordului European de Liber Schimb".

Abandonarea regimurilor dictatoriale din Grecia, Portugalia si Spania a dus la schimbari esentiale nu numai pe plan politic, ci si pe plan economic, rānd pe rānd cele trei tari devenind membre ale Comunitatilor Europene. Austria, Finlanda, Suedia si Norvegia au īnceput negocierile de aderare īn 1993 si le-au īncheiat īn martie 1994. Aderarea Austriei, Finlandei si Suediei a devenit efectiva la 1 ianuarie 1995, īn timp ce populatia Norvegiei s-a pronuntat, pentru a doua oara, prin referendum, īmpotriva aderarii.

         Consiliul European, īntrunit la Copenhaga īn iunie 1993, a hotarāt extinderea granitelor Uniunii Europene prin includerea īn procesul de aderare a tarilor din Europa Centrala si de Est.

 

1.k. Tratatul de la Maastricht

         Toti analistii fenomenului european sunt de acord ca prin semnarea Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni Europene, procesul integrarii europene a intrat īntr-o faza decisiva.

         Acest important document european debuteaza cu precizarea ca se urmareste crearea unei Uniuni īntre popoarele Europei, īn care deciziile sa fie luate cāt mai aproape de cetateni, īn vederea organizarii īn mod coerent si solidar a relatiilor īntre statele membre si īntre popoarele lor.

         Tratatul de la Maastricht a intrat īn vigoare la 1 noiembrie 1993. Acest document, care pune de fapt bazele Uniunii Europene, este format din doua Tratate:

- Tratatul de Uniune Europeana, si

- Tratatul Comunitatii Europene

         Conferinta interguvernamentala īncheiata la Maastricht, īn decembrie 1991, a stipulat īn textele convenite, importante masuri īn vederea adāncirii proceselor de integrare. Astfel s-a introdus procedura codeciziei, s-a hotarāt extinderea votului cu majoritate calificata si constituirea unor noi institutii europene, īn scopul instituirii unui cadru institutional unic, perfectionat si adaptat cerintelor adāncirii proceselor de integrare.

Tratatul prevede:

-promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil;

-afirmarea identitatii pe scena internationala;

-īntarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre;

-dezvoltarea cooperarii īn domeniul justitiei si īn cel al afacerilor interne;

-crearea unei Uniuni cāt mai strānse īntre popoarele Continentului;

-mentinerea standardelor comunitare si asigurarea eficacitatii mecanismelor si institutiilor europene;

 

1.l. Tratatul de la Amsterdam

         La 29 martie 1996, au īnceput la Torino negocierile īn cadrul Conferintei

Interguvernamentale dedicate dezvoltarii si precizarii īn continuare, a reglementarilor privind Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana. Conferinta si-a īncheiat negocierile la Amsterdam, la 18 iunie 1997. Tratatul de la Amsterdam extinde procedura legislativa de codecizie la noi domenii. Astfel, daca Tratatul de la Maastricht consacrase aplicarea codeciziei īn 15 articole,     Tratatul de la Amsterdam dedica procedurii de codecizie 37 de articole. Prin

modificarile efectuate, Parlamentul European a primit statutul de partener egal al

Consiliului īn adoptarea actelor normative.

         Stipulāndu-se, pe de o parte, extinderea procedurii de codecizie, precum si

includerea unor noi domenii pentru aplicarea acestei proceduri, Tratatul de la Amsterdam este considerat a fi un pas hotarātor īn directia dezvoltarii dreptului comunitar, a precizarii rolului si functiilor institutiilor europene, īndeosebi a menirii Parlamentului European īn sistemul institutiilor si proceselor de integrare europeana. Literatura de specialitate opineaza ca prin Tratatul de la Amsterdam s-a consolidat constructia europeana comunitara, precizāndu-se mai bine rolul si functiile Comisiei, Consiliului si Parlamentului European.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica