Diviziunea mondiala a muncii si ciucuitul economic mondial

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Comertul cu servicii a devansat cresterea comertului cu mărfuri. Exporturile si importurile mondiale de servicii au înregistrat un ritm mediu anual de 8%, atingând chiar 13%, crestere medic anuală, în cazul transporturilor, 15% la turism si 16% la alte servicii comerciale (financiarbancare, de asigurări, informatice etc)...

Diviziunea mondială  a muncii

 si circuitul economic mondial

Diviziunea mondială a muncii este o altă structură esentială a economici mondiale, interfata interdependentelor economice internationale. Ea exprimă procesul istoric obiectiv de specializare a economiilor nationale în productia si comercializarea diferitelor bunuri si servicii pentru piata mondială. Privită ca stare, diviziunea mondială prezintă

ansamblul specializărilor existente, la un moment dat, între agentii economici, în vederea participării la circuitul economic mondial.

         Scopul specializării internationale a agentilor economici companii private si publice, nationale si transnationale, companii de export-import de mărfuri si servicii, economii nationale luate în ansamblu, comunităti zonale, regionale si continentale etc. - îl constituie adaptarea permanentă a potentialului lor economic la caracteristicile dinamice ale cererii de pe piata mondială, cresterea continuă a competitivitătii si obtinerea de maximum de avantaje din afacerile desfăsurate pe această piată.

         Specializarea internatională este determinată de anumiti factori si se concretizează într-o multitudine de forme si modele.

Factori si modele ale specializării economice internationale

Factorii geografici, de mediu, traditiile si obiceiurile anumitor comunităti umane au jucat un rol esential în statornicirea tipului (modelului) natural de specializare economică, cu o actiune perenă, milenară si cu efecte majore asupra relatiilor economice internaŃionale. în functie de particularitătile mediului geografic, de abundenta ori raritatea resurselor disponibile, de abilitatea valorificării lor, agentii economici siau structurat activitatea în mod adecvat, desfăsurând, în consecintă, fluxuri reciproce specifice de mărfuri si servicii.

         O dată cu declansarea primei revolutii industriale, „factorii artificiali" ai

productiei, respectiv aplicarea cuceririlor stiintei în productie, dezvoltarea masinismului, a tehnicii, au generat numeroase modele (tipuri) moderne de specializare economică internatională.

         Modelul diviziunii intersectoriale a muncii, având forma productiei si schimbului de produse primare (agricole, minerale) contra produselor prelucrate (masini, echipamente, produse chimice etc), a fost caracteristic multă vreme raporturilor economice dintre economiile dezvoltate si cele în curs de dezvoltare, între timp, acest model a

înregistrat o anumită relaxare, numeroase tări în curs de dezvoltare producând si exportând produse industriale, inclusiv în tările avansate, după cum acestea din urmă produc si exportă, pe pietele primelor, produse primare. Modelul diviziunii intersectoriale s-a diversificat si datorită autonomizării în cadrul activitătii economice a unor sectoare noi, contemporane: cel tertiar (al serviciilor) si cuaternar (al cercetării stiintifice si dezvoltării tehnologice). în consecintă, dobândesc o pondere crescândă pe piata mondială schimburile de tehnologii de fabricatie, brevete, licente, servicii de management si marketing, de informare profesională, servicii financiare etc. contra produse primare, mărfuri industriale etc.

         Specializarea interramură, dominantă în primele sase-sapte decenii ale secolului al XX-lea, a generat un volum imens de interschimburi de produse ale diferitelor ramuri ale economiei (produse chimice contra masini si utilaje; produse alimentare contra produse electronice; combustibil contra alimente etc).

         Specializarea intraramură, caracteristică structurilor contemporane ale economiei mondiale, se distinge prin paralelismul structurilor de ramură ale economiilor nationale, complementaritatea realizându-se la nivelul subramurilor, al tipurilor de produse si servicii (masini si utilaje contra masini si utilaje de alte tipodimensiuni ori caracteristici tehnice, economice, functionale: cereale contra citrice etc.).

         Specializarea tehnologică defineste fluxurile de interschimburi generate de cercetarea tehnico-stiintifică cum sunt: licente, brevete, know - how contra licente, brevete de fabricaŃie, know - how; licente, brevete, know - how contra produs finit etc.

         Specializarea organologică înseamnă concentrarea resurselor pe productia si exportul de subansamble, organe de masini, detalii, care se încorporează într-un produs finit de mare complexitate.

         Cooperarea economică si tehnico-stiintifică internatională a multiplicat specializarea prin tipuri si modele inedite: lucrări de constructii-montaj contra resurse primare ori produse finite; uzine „la cheie" contra produselor realizate de acestea etc.

         Integrarea economică si internationalizarea productiei si schimbului au determinat transgresarea modelelor mentionate de specializare, reunirea lor sub forma unor relatii matriciale de mare complexitate, proces ce creează avantaje deosebite firmelor care pătrund si se mentin în polii de competitivitate ai acestor retele.

         Notiunea de flux economic international defineste miscarea unor valori materiale, bănesti sau spirituale între agentii economici apartinând diferitelor comunităti nationale, regionale ori transnationale.

         Circuitul economic mondial reprezintă totalitatea fluxurilor economice internationale care se dezvoltă între agentii economici ca urmare a interdependentelor existente, a ansamblurilor de specializări din economia mondială în domeniile productiei, cercetării stiintifice si dezvoltării tehnologice, schimburi de mărfuri, miscării capitalului, valutelor, fortei de muncă etc.

         Principalele fluxuri care compun circuitul economic mondial sunt: comertul international cu mărfuri si cu servicii (invizibil); miscarea internatională a capitalurilor, a investitiilor externe; schimburile valutare; circulatia internatională a fortei de munca; cooperarea economică si tehnico-stiintifică.

         Tendinta esentială a circuitului economic mondial este de crestere, diversificare si restructurare permanentă ca urmare a adâncirii diviziunii mondiale a muncii. Spre deosebire de trecutul nu prea îndepărtat, când comertul cu mărfuri detinea ponderea covârsitoare în cadrul circuitului economic, astăzi, alte fluxuri au devenit predominante.

Piata mondială. Comertul international

Conceptul de piată mondială defineste în sens larg totalitatea raporturilor de vânzare-cumpărare de mărfuri, servicii, tehnologii etc. dintre agentii economici participanti la circuitul economic mondial de valori materiale, spirituale si bănesti. În sens restrâns, termenul de piată mondială se asociază tranzactiilor cu un anumit produs, serviciu ori

valori bănesti, distingându-se, de pildă, piata mondială a tractoarelor, automobilelor, masinilor de aschiat metale, calculatoarelor, cerealelor, cafelei, zahărului etc. sau piata mondială a capitalurilor, fortei de muncă, schimburilor valutare. Notiunea de piată se utilizează, adesea, si în sens geografic, vorbindu-se de piata europeană, nord-americană, asiatică etc. In literatura de specialitate întâlnim, de asemenea, notiunea de piată caracteristică, avându-se în vedere aria geografică prin care se dertlează cea mai mare parte a actelor de vânzare cumpărare a unui produs, serviciu, ori valute. în ciuda unei evidente segmentări, determinată de tipurile de specializare economică internatională, de factori naturali, geografici si institutionali, piata mondială are un caracter unic.

         Legitătile economiei marfaro - bănesti -valoarea, pretul, cererea si oferta, concurenta, calitatea, marca de fabrică etc. - îsi impun întotdeauna forta lor obiectivă în toate segmentele acesteia. Comertul international reuneste totalitatea fluxurilor de mărfuri si servicii care se derulează pe piata mondială. In componenta comertului mondial intră, pe de o parte, comertul cu mărfuri, iar pe de altă parte, schimburile internationale cu servicii, cunoscute si sub numele de „comert invizibil". Această notiune sugerează specificitatea operatiilor ce-I sunt proprii - vânzări-cumpărări de brevete, licente, know-how, transporturi si telecomunicatii, asigurări, dobânzi, venituri provenite din munca în străinătate etc. Acestea nu pot fi sesizate vizual si certificate în punctele vamale ale statelor, cu toate că substanta lor materială si valoarea lor sunt pe deplin reale si comensurabile. De-a lungul timpurilor, dar mai ales în ultimele decenii, comertul international a cunoscut mari prefaceri. Se remarcă, înainte de toate, dinamismul său

accentuat.

         S-au produs mutatii considerabile în structura fizică si în orientarea geografică a exporturilor si importurilor mondiale. In a doua jumătate a secolului XX, ponderea produselor de bază (agricole si mineraliere) în comertul mondial a scăzut de la 65% la 25%>, crescând în mod corespunzător partea produselor industriale (de la 25% la 75%);

comertul international a dobândit astfel un pronuntat caracter industrial, nomenclatorul produselor schimbându-se la intervale de timp tot mai scurte.

         Ierarhia marilor exportatori si importatori mondiali de mărfuri si servicii s-a structurat în asa fel încât s-a ajuns ca, în prezent, 20 de tări (din 200) să deŃină 85,4% din exporturile mondiale si 80,9% din importuri. Pe primele locuri, între exportatori, se situează S.U.A. (12,6%), Germania (9,4%>), Japonia (7,1%), Franta (5,3%>), Marca Britanic (5,2%). Aceleasi Ńări se află si în fruntea listei importatorilor mondiali

         Comertul cu servicii a devansat cresterea comertului cu mărfuri. Exporturile si importurile mondiale de servicii au înregistrat un ritm mediu anual de 8%, atingând chiar 13%, crestere medic anuală, în cazul transporturilor, 15% la turism si 16% la alte servicii comerciale (financiarbancare, de asigurări, informatice etc).

Fluxul mondial al capitalului. Investitiile externe

Fluxurile internationale de capital pe termen lung îmbracă mai multe forme: credite bancare; investitii externe directe; plasamente în hârtii de valoare (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur); transferuri publice concesionale; credite si ajutoare oferite de institutii financiare internationale. Termenul de rambursare a acestor împrumuturi este de până la 20 de ani, pe termen lung, si până Ia 5-8 ani, pe termen mediu. Fluxurile de capital pe termen scurt sunt constituite îndeosebi din operatiuni speculative cu „capitaluri fierbinti" aflate în căutarea de plasamente avantajoase pe perioade reduse de timp, în functie de

ratele dobânzii bancare si cursurile de schimb valutar. Efectuate, mai întâi, de bănci transnationale, precum si de alte fonduri „specializate" în speculatii conjuncturale, aceste plasamente se fac în bonuri ale trezoreriilor statelor, obligatiuni si actiuni ale companiilor,

cumpărarea de valute, etc. în scopul revânzării lor, speculându-se diferentele de preturi existente în momentele cumpărării si vânzării si penuria de resurse ale unor companii publice si private ori trezorerii nationale aflate în momente de mari dificultăti financiare. în perioada intrării într-o tară, ele înviorează artificial conjunctura pe pietele monetarfinanciare, fenomen care, neavând conditii să penetreze spre economia reală, rămâne efemer, transformându-se, în momentul părăsirii bruste a pietei respective, într-o puternică criză financiar-bancară cu implicatii de contagiune în economia zonală si, uneori, chiar asupra întregii economii mondiale.

         Investitiile externe directe reprezintă plasamente de capital pe termen lung pentru înfiintarea de noi firme, pentru achizitionarea altora existente prin cumpărarea pachetului de actiuni de control, precum si pentru sustinerea fuziunilor între firme, a creării de societăti mixte.

Fluxul valutar international

         Fluxul (piata) schimburilor valutare reprezintă ansamblul raporturilor care se desfăsoară între agentii economici în legătură cu tranzactiile de vânzare-cumpărare de valută.

         Piata schimburilor valutare este interfata celorlalte piete si fluxuri ce alcătuiesc circuitul economic mondial. Piata bunurilor si serviciilor generează fluxuri inverse de încasări si plăti în valută. Miscarea internatională a capitalurilor nu se poate realiza dacă acestea nu dobândesc o formă valorică acceptată pe plan international, iar aceasta nu poate fi decât valuta. îmbrăcând forma de valută, banii nationali devin mijloace de încasări si plăti internationale, bani universali - întruchipare a valorii date de utilitatea activitătii umane, a avutiei si puterii.

         Functionarea pietei valutare internationale presupune drept conditie esentială convertibilitatea monedelor nationale. In acceptiunea statutului FMI, convertibilitatea reprezintă dreptul rezidentilor si nerezidentilor de a schimba moneda natională cu o monedă străină prin vânzare-cumpărare tară nici o restrictie. în prezent, nu toate monedele nationale sunt convertibile. La rândul lor, cele convertibile prezintă diferite grade de convertibilitate: a) convertibilitate limitată internă, care exprimă capacitatea monedelor nationale de a se schimba numai în interiorul unei tări, în anumite conditii, pe valuta intrată în tara respectivă; b) convertibilitate deplină sau oficială, care înseamnă

posibilitatea schimbării monedei nationale pe alte monede nationale prin eliminarea relativ totală a restrictiilor si a conditionărilor în folosirea monedelor respective; c) convertibilitate totală a unor monede liber utilizabile, tară nici o restrictie, pe cele mai importante piete monetare.

         Etalonul monetar este o valoare materială ori imaterială adoptată conventional ca bază a sistemului monetar, prin care se defineste valoarea monedelor. Până la primul război mondial a functionat etalonul aur-monedă (GoldExchange Specie), caracterizat prin: emisiunea si circulatia liberă a monedelor de aur; exportul si importul liber al aurului

sub formă de monedă si lingouri; cursul valutar se stabilea prin compararea continutului în aur al fiecărei monede cu cel al monedelor altor tări. în anii primului război mondial, convertibilitatea monedelor în aur a fost suspendată, încetând ulterior si functionarea etalonului aur-monedă. In perioada interbelică, s-a conturat un nou etalon: aur -devize''-,

consacrat prin acordurile Conferintei Monetare tinute la Bretton Woods în 1944. Noul aranjament monetar international se caracteriza prin adoptarea etalonului aur-devize. Dolarul SUA a fost definit printr-o greutate invariabilă de aur (0,888671 grame), pretul oficial al unciei de aur fiind stabilit la 35 dolari. S-a hotărât practicarea unor cursuri

valutare fixe pe baza paritătilor declarate oficial si exprimate în aur sau dolari SUA. în raport cu paritatea oficială, cursul monedei nationale putea să oscileze cu ±1 %.   Depăsirea acestei limite impunea interventia pe pietele valutare, prin vânzare-cumpărare de monedă.

         Lichiditatea internatională oficială reprezintă ansamblul resurselor de care

dispun autoritătile monetare pentru a finanta deficitele balantei lor de plăti. Ele includ devize, pozitii de rezervă la FMI, DST si stocul de aur. Lichiditătile internationale private sunt constituite din depozite de valute plasate în bănci situate în afara teritoriului sau jurisdictiei tării de origine a monedei în scopul valorificării lor continue si la parametri de profitabilitate ridicati prin evitarea reglementărilor mai rigide de pe pietele proprii. întro

primă etapă, lichiditătile internationale private au îmbrăcat exclusiv forma eurodolarilor pentru a se trece ulterior la eurodevize – reprezentând depozite în dolari , mărci, yeni, franci francezi, lire sterline. Piata eurodevizelor este definită de FMI drept o piată internatională „off shorre" a monedelor celor mai puternice tări industrializate. Intre agentii economici participanti la relatiile internationale se practică pe scară largă acordarea reciprocă de credite (si, în consecintă, contractarea de datori) în devize. Se formează, astfel, o datorie externă, care se constituie într-un important flux pe piata valutară internatională. în sens larg, datoria externă reprezintă totalitatea sumelor în bani si în alte active datorate creditorilor externi de către o tară si de către rezidentii ei. Formarea datoriei externe are loc pe calea contractării de credite. La rândul lor, acestea

sunt: credite de export (cu o durată de peste 1 an) pe care importatorii din tara debitoare Ie primesc de la partenerii lor externi; împrumuturi acordate de diverse organisme internationale (FMI, Banca Mondială, BERD, BEI); credite si împrumuturi de la bănci private.

         Pe baza diverselor categorii de credite si transferuri se formează fluxuri în valută ale datoriei externe între tări, între bănci private, între organisme financiare internationale si institutii financiarbancare, publice si private.

         Cel mai important flux al datoriei externe este cel dintre tările dezvoltate si cele în curs de dezvoltare. Datoria externă a tărilor în curs de dezvoltare a crescut, în perioada 1980-1995 ,de peste trei ori: de la 647 miliarde dolari la 2068 miliarde dolari. Paralel, au crescut rapid si plătile reprezentând serviciul datoriei externe (ratele anuale plus dobânzile aferente), care numai între 1990-1995 a însumat 1030,2 miliarde de dolari, reprezentând un transfer invers de resurse, ce a depăsit intrările de resurse ale acestei perioade spre tările în dezvoltare.

         Serviciul datoriei externe al acestor tări absoarbe anual, în medic, circa o cincime din încasările din exporturi. Indicatorii utilizati pentru evidentierea consecintelor datoriei externe sunt: a) rata datoriei externe, calculată ca raport între serviciul datoriei externe si veniturile anuale; b) raportul dintre serviciul datoriei si nivelul rezervelor oficiale (aur-devize). Acesti indicatori arată posibilitătile unui stat de a face fată obligatiilor sale externe. La sfârsitul anului 1995, tările cele mai îndatorate erau (în miliarde dolari): Brazilia - 117, Mexic - 105, Venezuela - 103, China 32, Chile - 20,5. łara cu datoria pe locuitor cea mai mare din lume este Ungaria, cu un nivel ce depăseste 3000 de dolari.

         Balanta de plăti externe reprezintă, în conformitate cu definitia FMI, un tablou sintetic sub formă contabilă, care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare si monetare intervenite între rezidenŃii unei economii si restul lumii, în cursul unei perioade de timp, de regulă 1 an. Balanta de plăti cuprinde încasările si plătile rezultate din: exporturile si importurile de mărfuri; veniturile si plătile din/pentru

servicii (postă, telecomunicatii, televiziune, comisioane si speze bancare, asigurări, brevete, reprezentante diplomatice si comerciale etc); dobânzi, dividende, cupoane devenite exigibile; turism; transferuri de valute rezultate din migratia fortei de muncă; donatii; încasări si plăti din reparatii; împrumuturi, indiferent de durata lor; aur. Aceste capitole sunt ordonate pe două mari grupe: a) Balanta tranzactiilor curente sau Contul curent, formată din: balanta comercială (venituri din exporturi si plăti pentru importuri); balanta invizibilelor (încasări si plăti pentru servicii); balanta veniturilor, care însumează încasările si plătile cu titlu de venituri ca dividende, dobânzi, profituri, rente, salarii repatriate de emigranti sau salarii plătite specialistilor străini; balanta transferurilor unilaterale, care reflectă transferurile economiilor bănesti ale lucrătorilor emigranti, despăgubirile, donatiile, transferurile în contul acordurilor dintre tările Uniunii Europene, ajutoarele publice sau private etc.

b) Balanta miscărilor de capital sau Contul de Capital, care include: balanta miscărilor de capital pe termen scurt, reflectând creditele primite acordate pe termen până la un an, repatrierea activelor, etc; balanta miscărilor de capital pe termen lung, care contine intrările si iesirile de capitaluri sub formă de credite de export si import, împrumuturi, investitii directe, investitii de portofoliu; balanta rezervelor valutare internationale, incluzând rezervele „oficiale", creantele asupra FMI si alte creante, pe de o parte, si angajamentele pe termen scurt si la vedere fată de FMI s.a., pe de altă parte. Ultima

pozitie a balantei de plăti, intitulată Ajustări, contine Contul de erori si omisiuni.

         Balanta de plăti poate fi echilibrată, dacă încasările sunt egale cu plătile rezultate din relatiile externe, nefiind necesară reglarea schimburilor prin miscări monetare; excedentară sau activă, când încasările depăsesc plătile; deficitară sau pasivă, când încasările sunt mai mici decât plătile.

         Fluxul international al fortei de muncă generează formarea pietei mondiale a muncii. Fiind vorba de o miscare pe glob a oamenilor, acest flux se particularizează prin riscurile pe care si le asumă subiectii în cauză si prin tensiunile pe care le poate provoca într-o regiune ori alta a lumii.

         Migratia contemporană a fortei de muncă prezintă câteva caracteristici: aceasta nu mai priveste populatii compacte, ci grupuri, indivizi sau familii în căutare de locuri de muncă; se emigrează, de regulă, din tări mai sărace în Ńările cele mai bogate; cererea de fortă de muncă vizează, de regulă, persoane calificate având vârste între 20-40 de ani; majoritatea imigrantilor sunt muncitori necalificati, folositi la munci grele, insalubre refuzate de autohtoni. S-a manifestat cu intensitate crescândă si o migratie a specialistilor atrasi de conditiile de viată si muncă superioare din tâfne bogate, fenomen cunoscut sub denumirea de „exod al creierelor".

         Migratia generează pe piata muncii efecte contradictorii: pentru tara de origine a emigrantilor, presiunile pe piata muncii se reduc, ceea ce poate provoca o tendintă de sporire a salariilor pentru cei rămasi; pentru tara primitoare de fortă de muncă, salariile pot înregistra o tendintă de reducere pe anumite segmente ale pietei muncii, ceea ce contribuie la reducerea costurilor bunurilor si serviciilor, ridicarea competitivitătii economice si stimularea cresterii economice.

         Cooperarea economică si tehnico-stiintifică internatională reprezintă cel mai nou flux din cadrul circuitului economic international. într-o definitie largă, cooperarea internatională reprezintă reunirea resurselor si eforturilor bi- si multilaterale ale statelor vizând realizarea, pe baze contractuale, de activităti conexe de cercetaredezvoltare

si transfer de tehnologii, producŃie, prestări servicii, constructii civile si industriale, uzine „la cheie", comercializare în scopul obtinerii de rezultate economice superioare sumei celor individualei

         Formele de cooperare sunt multiple. în domeniul stiintei si tehnicii pot 11 mentionate următoarele: programe comune de cercetare sau cooperare; asistentă tehnică; schimb de informatii tehnico-stiintifice; crearea de institutii comune de cercetare stiintifică; acordarea de consultatii de specialitate s. a. In domeniul productiei se disting: productia pe bază de licentă si documentatie a partenerilor; productia la comandă; coproductia si cospecializarea; livrarea de echipamente pe credit rambursabil în produse; construirea în comun de unităyi industriale, agricole, din domeniul

infrastructurii; crearea de societăyi mixte de productie (Joint ventures). În domeniul comercializării produselor, cele mai importante forme de cooperare sunt: oferta comună; leasing-ul; contractul de comercializare pe termen lung; factoringul (agentul bancar achită firmelor exportatoare costul mărfurilor, minus un comision denumit agio, si urmăreste încasarea ratelor de la cumpărător). în domeniul bancar si al creditului se disting: băncile mixte, băncile regionale etc.

Organizatiile economice internationale

Nu există în prezent organizatii internationale care să nu aibă, între preocupările lor, examinarea unor probleme economice. Câteva dintre ele - GATT OMC; BIRD; FMI - exercită o influentă deosebită asupra politicilor economice ale statelor lumii, inclusiv asupra celor ale României.

Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT), devenit Organizatia Mondială a Comertului (OMC), a fost semnat la 30 octombrie 1947 de 23 de state si a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948. Fără să ti fost organizatie specializată în sistemul Natiunilor Unite, a avut legături cu ONU, secretariatul GATT prezentând ECOSOC rapoarte

care au caracter informativ si facultativ.

         Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) a fost înfiintată la 27 decembrie 1945 pe baza Acordurilor de la Bretton Woods (SUA), din iulie 1944, de către 35 de tări. In prezent, numărul tărilor membre este de 170.

Asociatia Internatională pentru Dezvoltare (AID), filială a BIRD, acordă credite în conditii si mai avantajoase, si anume cu o rată si mai scăzută a dobânzii sau chiar nulă, percepând doar un comision bancar de 0,75%.

         Societatea Financiară Internatională (SFI), functionând tot în cadrul

BIRD, acordă împrumuturi pe termen mijlociu (7-12 ani) în scopul de a sprijini dezvoltarea întreprinderilor productive private din tările membre. Agentia Multilaterală de Garantare a InvestiŃiilor (MIGA), afiliată, de asemenea, BIRD, garantează investitiile private în tările în curs de dezvoltare contra riscurilor necomerciale.

         Fondul Monetar InternaŃional (FMI), înfiintat, ca si Banca Mondială, pe baza Acordului de la Bretton Woods, a obtinut statutul de institutie specializată a ONU la 27 decembrie 1945, când actul constitutiv a fost semnat si ratificat de 29 de guverne. In prezent, numărul tărilor membre este de peste 180.