referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Diviziunea mondiala a muncii si ciucuitul economic mondial

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Comertul cu servicii a devansat cresterea comertului cu mărfuri. Exporturile si importurile mondiale de servicii au înregistrat un ritm mediu anual de 8%, atingând chiar 13%, crestere medic anuală, în cazul transporturilor, 15% la turism si 16% la alte servicii comerciale (financiarbancare, de asigurări, informatice etc)...

Varianta Printabila 


1

Diviziunea mondială  a muncii

 si circuitul economic mondial

 

Diviziunea mondială a muncii este o altă structură esentială a economici mondiale, interfata interdependentelor economice internationale. Ea exprimă procesul istoric obiectiv de specializare a economiilor nationale n productia si comercializarea diferitelor bunuri si servicii pentru piata mondială. Privită ca stare, diviziunea mondială prezintă

ansamblul specializărilor existente, la un moment dat, ntre agentii economici, n vederea participării la circuitul economic mondial.

         Scopul specializării internationale a agentilor economici companii private si publice, nationale si transnationale, companii de export-import de mărfuri si servicii, economii nationale luate n ansamblu, comunităti zonale, regionale si continentale etc. - l constituie adaptarea permanentă a potentialului lor economic la caracteristicile dinamice ale cererii de pe piata mondială, cresterea continuă a competitivitătii si obtinerea de maximum de avantaje din afacerile desfăsurate pe această piată.

         Specializarea internatională este determinată de anumiti factori si se concretizează ntr-o multitudine de forme si modele.

Factori si modele ale specializării economice internationale

Factorii geografici, de mediu, traditiile si obiceiurile anumitor comunităti umane au jucat un rol esential n statornicirea tipului (modelului) natural de specializare economică, cu o actiune perenă, milenară si cu efecte majore asupra relatiilor economice internaŃionale. n functie de particularitătile mediului geografic, de abundenta ori raritatea resurselor disponibile, de abilitatea valorificării lor, agentii economici siau structurat activitatea n mod adecvat, desfăsurnd, n consecintă, fluxuri reciproce specifice de mărfuri si servicii.

         O dată cu declansarea primei revolutii industriale, „factorii artificiali" ai

productiei, respectiv aplicarea cuceririlor stiintei n productie, dezvoltarea masinismului, a tehnicii, au generat numeroase modele (tipuri) moderne de specializare economică internatională.

         Modelul diviziunii intersectoriale a muncii, avnd forma productiei si schimbului de produse primare (agricole, minerale) contra produselor prelucrate (masini, echipamente, produse chimice etc), a fost caracteristic multă vreme raporturilor economice dintre economiile dezvoltate si cele n curs de dezvoltare, ntre timp, acest model a

nregistrat o anumită relaxare, numeroase tări n curs de dezvoltare producnd si exportnd produse industriale, inclusiv n tările avansate, după cum acestea din urmă produc si exportă, pe pietele primelor, produse primare. Modelul diviziunii intersectoriale s-a diversificat si datorită autonomizării n cadrul activitătii economice a unor sectoare noi, contemporane: cel tertiar (al serviciilor) si cuaternar (al cercetării stiintifice si dezvoltării tehnologice). n consecintă, dobndesc o pondere crescndă pe piata mondială schimburile de tehnologii de fabricatie, brevete, licente, servicii de management si marketing, de informare profesională, servicii financiare etc. contra produse primare, mărfuri industriale etc.

         Specializarea interramură, dominantă n primele sase-sapte decenii ale secolului al XX-lea, a generat un volum imens de interschimburi de produse ale diferitelor ramuri ale economiei (produse chimice contra masini si utilaje; produse alimentare contra produse electronice; combustibil contra alimente etc).

         Specializarea intraramură, caracteristică structurilor contemporane ale economiei mondiale, se distinge prin paralelismul structurilor de ramură ale economiilor nationale, complementaritatea realizndu-se la nivelul subramurilor, al tipurilor de produse si servicii (masini si utilaje contra masini si utilaje de alte tipodimensiuni ori caracteristici tehnice, economice, functionale: cereale contra citrice etc.).

         Specializarea tehnologică defineste fluxurile de interschimburi generate de cercetarea tehnico-stiintifică cum sunt: licente, brevete, know - how contra licente, brevete de fabricaŃie, know - how; licente, brevete, know - how contra produs finit etc.

         Specializarea organologică nseamnă concentrarea resurselor pe productia si exportul de subansamble, organe de masini, detalii, care se ncorporează ntr-un produs finit de mare complexitate.

         Cooperarea economică si tehnico-stiintifică internatională a multiplicat specializarea prin tipuri si modele inedite: lucrări de constructii-montaj contra resurse primare ori produse finite; uzine „la cheie" contra produselor realizate de acestea etc.

         Integrarea economică si internationalizarea productiei si schimbului au determinat transgresarea modelelor mentionate de specializare, reunirea lor sub forma unor relatii matriciale de mare complexitate, proces ce creează avantaje deosebite firmelor care pătrund si se mentin n polii de competitivitate ai acestor retele.

         Notiunea de flux economic international defineste miscarea unor valori materiale, bănesti sau spirituale ntre agentii economici apartinnd diferitelor comunităti nationale, regionale ori transnationale.

         Circuitul economic mondial reprezintă totalitatea fluxurilor economice internationale care se dezvoltă ntre agentii economici ca urmare a interdependentelor existente, a ansamblurilor de specializări din economia mondială n domeniile productiei, cercetării stiintifice si dezvoltării tehnologice, schimburi de mărfuri, miscării capitalului, valutelor, fortei de muncă etc.

         Principalele fluxuri care compun circuitul economic mondial sunt: comertul international cu mărfuri si cu servicii (invizibil); miscarea internatională a capitalurilor, a investitiilor externe; schimburile valutare; circulatia internatională a fortei de munca; cooperarea economică si tehnico-stiintifică.

         Tendinta esentială a circuitului economic mondial este de crestere, diversificare si restructurare permanentă ca urmare a adncirii diviziunii mondiale a muncii. Spre deosebire de trecutul nu prea ndepărtat, cnd comertul cu mărfuri detinea ponderea covrsitoare n cadrul circuitului economic, astăzi, alte fluxuri au devenit predominante.

 

Piata mondială. Comertul international

Conceptul de piată mondială defineste n sens larg totalitatea raporturilor de vnzare-cumpărare de mărfuri, servicii, tehnologii etc. dintre agentii economici participanti la circuitul economic mondial de valori materiale, spirituale si bănesti. n sens restrns, termenul de piată mondială se asociază tranzactiilor cu un anumit produs, serviciu ori

valori bănesti, distingndu-se, de pildă, piata mondială a tractoarelor, automobilelor, masinilor de aschiat metale, calculatoarelor, cerealelor, cafelei, zahărului etc. sau piata mondială a capitalurilor, fortei de muncă, schimburilor valutare. Notiunea de piată se utilizează, adesea, si n sens geografic, vorbindu-se de piata europeană, nord-americană, asiatică etc. In literatura de specialitate ntlnim, de asemenea, notiunea de piată caracteristică, avndu-se n vedere aria geografică prin care se dertlează cea mai mare parte a actelor de vnzare cumpărare a unui produs, serviciu, ori valute. n ciuda unei evidente segmentări, determinată de tipurile de specializare economică internatională, de factori naturali, geografici si institutionali, piata mondială are un caracter unic.

         Legitătile economiei marfaro - bănesti -valoarea, pretul, cererea si oferta, concurenta, calitatea, marca de fabrică etc. - si impun ntotdeauna forta lor obiectivă n toate segmentele acesteia. Comertul international reuneste totalitatea fluxurilor de mărfuri si servicii care se derulează pe piata mondială. In componenta comertului mondial intră, pe de o parte, comertul cu mărfuri, iar pe de altă parte, schimburile internationale cu servicii, cunoscute si sub numele de „comert invizibil". Această notiune sugerează specificitatea operatiilor ce-I sunt proprii - vnzări-cumpărări de brevete, licente, know-how, transporturi si telecomunicatii, asigurări, dobnzi, venituri provenite din munca n străinătate etc. Acestea nu pot fi sesizate vizual si certificate n punctele vamale ale statelor, cu toate că substanta lor materială si valoarea lor sunt pe deplin reale si comensurabile. De-a lungul timpurilor, dar mai ales n ultimele decenii, comertul international a cunoscut mari prefaceri. Se remarcă, nainte de toate, dinamismul său

accentuat.

         S-au produs mutatii considerabile n structura fizică si n orientarea geografică a exporturilor si importurilor mondiale. In a doua jumătate a secolului XX, ponderea produselor de bază (agricole si mineraliere) n comertul mondial a scăzut de la 65% la 25%>, crescnd n mod corespunzător partea produselor industriale (de la 25% la 75%);

comertul international a dobndit astfel un pronuntat caracter industrial, nomenclatorul produselor schimbndu-se la intervale de timp tot mai scurte.

         Ierarhia marilor exportatori si importatori mondiali de mărfuri si servicii s-a structurat n asa fel nct s-a ajuns ca, n prezent, 20 de tări (din 200) să deŃină 85,4% din exporturile mondiale si 80,9% din importuri. Pe primele locuri, ntre exportatori, se situează S.U.A. (12,6%), Germania (9,4%>), Japonia (7,1%), Franta (5,3%>), Marca Britanic (5,2%). Aceleasi Ńări se află si n fruntea listei importatorilor mondiali

         Comertul cu servicii a devansat cresterea comertului cu mărfuri. Exporturile si importurile mondiale de servicii au nregistrat un ritm mediu anual de 8%, atingnd chiar 13%, crestere medic anuală, n cazul transporturilor, 15% la turism si 16% la alte servicii comerciale (financiarbancare, de asigurări, informatice etc).

 

Fluxul mondial al capitalului. Investitiile externe

Fluxurile internationale de capital pe termen lung mbracă mai multe forme: credite bancare; investitii externe directe; plasamente n hrtii de valoare (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur); transferuri publice concesionale; credite si ajutoare oferite de institutii financiare internationale. Termenul de rambursare a acestor mprumuturi este de pnă la 20 de ani, pe termen lung, si pnă Ia 5-8 ani, pe termen mediu. Fluxurile de capital pe termen scurt sunt constituite ndeosebi din operatiuni speculative cu „capitaluri fierbinti" aflate n căutarea de plasamente avantajoase pe perioade reduse de timp, n functie de

ratele dobnzii bancare si cursurile de schimb valutar. Efectuate, mai nti, de bănci transnationale, precum si de alte fonduri „specializate" n speculatii conjuncturale, aceste plasamente se fac n bonuri ale trezoreriilor statelor, obligatiuni si actiuni ale companiilor,

cumpărarea de valute, etc. n scopul revnzării lor, speculndu-se diferentele de preturi existente n momentele cumpărării si vnzării si penuria de resurse ale unor companii publice si private ori trezorerii nationale aflate n momente de mari dificultăti financiare. n perioada intrării ntr-o tară, ele nviorează artificial conjunctura pe pietele monetarfinanciare, fenomen care, neavnd conditii să penetreze spre economia reală, rămne efemer, transformndu-se, n momentul părăsirii bruste a pietei respective, ntr-o puternică criză financiar-bancară cu implicatii de contagiune n economia zonală si, uneori, chiar asupra ntregii economii mondiale.

         Investitiile externe directe reprezintă plasamente de capital pe termen lung pentru nfiintarea de noi firme, pentru achizitionarea altora existente prin cumpărarea pachetului de actiuni de control, precum si pentru sustinerea fuziunilor ntre firme, a creării de societăti mixte.

 

Fluxul valutar international

         Fluxul (piata) schimburilor valutare reprezintă ansamblul raporturilor care se desfăsoară ntre agentii economici n legătură cu tranzactiile de vnzare-cumpărare de valută.

         Piata schimburilor valutare este interfata celorlalte piete si fluxuri ce alcătuiesc circuitul economic mondial. Piata bunurilor si serviciilor generează fluxuri inverse de ncasări si plăti n valută. Miscarea internatională a capitalurilor nu se poate realiza dacă acestea nu dobndesc o formă valorică acceptată pe plan international, iar aceasta nu poate fi dect valuta. mbrăcnd forma de valută, banii nationali devin mijloace de ncasări si plăti internationale, bani universali - ntruchipare a valorii date de utilitatea activitătii umane, a avutiei si puterii.

1

         Functionarea pietei valutare internationale presupune drept conditie esentială convertibilitatea monedelor nationale. In acceptiunea statutului FMI, convertibilitatea reprezintă dreptul rezidentilor si nerezidentilor de a schimba moneda natională cu o monedă străină prin vnzare-cumpărare tară nici o restrictie. n prezent, nu toate monedele nationale sunt convertibile. La rndul lor, cele convertibile prezintă diferite grade de convertibilitate: a) convertibilitate limitată internă, care exprimă capacitatea monedelor nationale de a se schimba numai n interiorul unei tări, n anumite conditii, pe valuta intrată n tara respectivă; b) convertibilitate deplină sau oficială, care nseamnă

posibilitatea schimbării monedei nationale pe alte monede nationale prin eliminarea relativ totală a restrictiilor si a conditionărilor n folosirea monedelor respective; c) convertibilitate totală a unor monede liber utilizabile, tară nici o restrictie, pe cele mai importante piete monetare.

         Etalonul monetar este o valoare materială ori imaterială adoptată conventional ca bază a sistemului monetar, prin care se defineste valoarea monedelor. Pnă la primul război mondial a functionat etalonul aur-monedă (GoldExchange Specie), caracterizat prin: emisiunea si circulatia liberă a monedelor de aur; exportul si importul liber al aurului

sub formă de monedă si lingouri; cursul valutar se stabilea prin compararea continutului n aur al fiecărei monede cu cel al monedelor altor tări. n anii primului război mondial, convertibilitatea monedelor n aur a fost suspendată, ncetnd ulterior si functionarea etalonului aur-monedă. In perioada interbelică, s-a conturat un nou etalon: aur -devize''-,

consacrat prin acordurile Conferintei Monetare tinute la Bretton Woods n 1944. Noul aranjament monetar international se caracteriza prin adoptarea etalonului aur-devize. Dolarul SUA a fost definit printr-o greutate invariabilă de aur (0,888671 grame), pretul oficial al unciei de aur fiind stabilit la 35 dolari. S-a hotărt practicarea unor cursuri

valutare fixe pe baza paritătilor declarate oficial si exprimate n aur sau dolari SUA. n raport cu paritatea oficială, cursul monedei nationale putea să oscileze cu 1 %.   Depăsirea acestei limite impunea interventia pe pietele valutare, prin vnzare-cumpărare de monedă.

         Lichiditatea internatională oficială reprezintă ansamblul resurselor de care

dispun autoritătile monetare pentru a finanta deficitele balantei lor de plăti. Ele includ devize, pozitii de rezervă la FMI, DST si stocul de aur. Lichiditătile internationale private sunt constituite din depozite de valute plasate n bănci situate n afara teritoriului sau jurisdictiei tării de origine a monedei n scopul valorificării lor continue si la parametri de profitabilitate ridicati prin evitarea reglementărilor mai rigide de pe pietele proprii. ntro

primă etapă, lichiditătile internationale private au mbrăcat exclusiv forma eurodolarilor pentru a se trece ulterior la eurodevize – reprezentnd depozite n dolari , mărci, yeni, franci francezi, lire sterline. Piata eurodevizelor este definită de FMI drept o piată internatională „off shorre" a monedelor celor mai puternice tări industrializate. Intre agentii economici participanti la relatiile internationale se practică pe scară largă acordarea reciprocă de credite (si, n consecintă, contractarea de datori) n devize. Se formează, astfel, o datorie externă, care se constituie ntr-un important flux pe piata valutară internatională. n sens larg, datoria externă reprezintă totalitatea sumelor n bani si n alte active datorate creditorilor externi de către o tară si de către rezidentii ei. Formarea datoriei externe are loc pe calea contractării de credite. La rndul lor, acestea

sunt: credite de export (cu o durată de peste 1 an) pe care importatorii din tara debitoare Ie primesc de la partenerii lor externi; mprumuturi acordate de diverse organisme internationale (FMI, Banca Mondială, BERD, BEI); credite si mprumuturi de la bănci private.

         Pe baza diverselor categorii de credite si transferuri se formează fluxuri n valută ale datoriei externe ntre tări, ntre bănci private, ntre organisme financiare internationale si institutii financiarbancare, publice si private.

         Cel mai important flux al datoriei externe este cel dintre tările dezvoltate si cele n curs de dezvoltare. Datoria externă a tărilor n curs de dezvoltare a crescut, n perioada 1980-1995 ,de peste trei ori: de la 647 miliarde dolari la 2068 miliarde dolari. Paralel, au crescut rapid si plătile reprezentnd serviciul datoriei externe (ratele anuale plus dobnzile aferente), care numai ntre 1990-1995 a nsumat 1030,2 miliarde de dolari, reprezentnd un transfer invers de resurse, ce a depăsit intrările de resurse ale acestei perioade spre tările n dezvoltare.

         Serviciul datoriei externe al acestor tări absoarbe anual, n medic, circa o cincime din ncasările din exporturi. Indicatorii utilizati pentru evidentierea consecintelor datoriei externe sunt: a) rata datoriei externe, calculată ca raport ntre serviciul datoriei externe si veniturile anuale; b) raportul dintre serviciul datoriei si nivelul rezervelor oficiale (aur-devize). Acesti indicatori arată posibilitătile unui stat de a face fată obligatiilor sale externe. La sfrsitul anului 1995, tările cele mai ndatorate erau (n miliarde dolari): Brazilia - 117, Mexic - 105, Venezuela - 103, China 32, Chile - 20,5. łara cu datoria pe locuitor cea mai mare din lume este Ungaria, cu un nivel ce depăseste 3000 de dolari.

         Balanta de plăti externe reprezintă, n conformitate cu definitia FMI, un tablou sintetic sub formă contabilă, care nregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare si monetare intervenite ntre rezidenŃii unei economii si restul lumii, n cursul unei perioade de timp, de regulă 1 an. Balanta de plăti cuprinde ncasările si plătile rezultate din: exporturile si importurile de mărfuri; veniturile si plătile din/pentru

servicii (postă, telecomunicatii, televiziune, comisioane si speze bancare, asigurări, brevete, reprezentante diplomatice si comerciale etc); dobnzi, dividende, cupoane devenite exigibile; turism; transferuri de valute rezultate din migratia fortei de muncă; donatii; ncasări si plăti din reparatii; mprumuturi, indiferent de durata lor; aur. Aceste capitole sunt ordonate pe două mari grupe: a) Balanta tranzactiilor curente sau Contul curent, formată din: balanta comercială (venituri din exporturi si plăti pentru importuri); balanta invizibilelor (ncasări si plăti pentru servicii); balanta veniturilor, care nsumează ncasările si plătile cu titlu de venituri ca dividende, dobnzi, profituri, rente, salarii repatriate de emigranti sau salarii plătite specialistilor străini; balanta transferurilor unilaterale, care reflectă transferurile economiilor bănesti ale lucrătorilor emigranti, despăgubirile, donatiile, transferurile n contul acordurilor dintre tările Uniunii Europene, ajutoarele publice sau private etc.

b) Balanta miscărilor de capital sau Contul de Capital, care include: balanta miscărilor de capital pe termen scurt, reflectnd creditele primite acordate pe termen pnă la un an, repatrierea activelor, etc; balanta miscărilor de capital pe termen lung, care contine intrările si iesirile de capitaluri sub formă de credite de export si import, mprumuturi, investitii directe, investitii de portofoliu; balanta rezervelor valutare internationale, incluznd rezervele „oficiale", creantele asupra FMI si alte creante, pe de o parte, si angajamentele pe termen scurt si la vedere fată de FMI s.a., pe de altă parte. Ultima

pozitie a balantei de plăti, intitulată Ajustări, contine Contul de erori si omisiuni.

         Balanta de plăti poate fi echilibrată, dacă ncasările sunt egale cu plătile rezultate din relatiile externe, nefiind necesară reglarea schimburilor prin miscări monetare; excedentară sau activă, cnd ncasările depăsesc plătile; deficitară sau pasivă, cnd ncasările sunt mai mici dect plătile.

         Fluxul international al fortei de muncă generează formarea pietei mondiale a muncii. Fiind vorba de o miscare pe glob a oamenilor, acest flux se particularizează prin riscurile pe care si le asumă subiectii n cauză si prin tensiunile pe care le poate provoca ntr-o regiune ori alta a lumii.

         Migratia contemporană a fortei de muncă prezintă cteva caracteristici: aceasta nu mai priveste populatii compacte, ci grupuri, indivizi sau familii n căutare de locuri de muncă; se emigrează, de regulă, din tări mai sărace n Ńările cele mai bogate; cererea de fortă de muncă vizează, de regulă, persoane calificate avnd vrste ntre 20-40 de ani; majoritatea imigrantilor sunt muncitori necalificati, folositi la munci grele, insalubre refuzate de autohtoni. S-a manifestat cu intensitate crescndă si o migratie a specialistilor atrasi de conditiile de viată si muncă superioare din tfne bogate, fenomen cunoscut sub denumirea de „exod al creierelor".

         Migratia generează pe piata muncii efecte contradictorii: pentru tara de origine a emigrantilor, presiunile pe piata muncii se reduc, ceea ce poate provoca o tendintă de sporire a salariilor pentru cei rămasi; pentru tara primitoare de fortă de muncă, salariile pot nregistra o tendintă de reducere pe anumite segmente ale pietei muncii, ceea ce contribuie la reducerea costurilor bunurilor si serviciilor, ridicarea competitivitătii economice si stimularea cresterii economice.

         Cooperarea economică si tehnico-stiintifică internatională reprezintă cel mai nou flux din cadrul circuitului economic international. ntr-o definitie largă, cooperarea internatională reprezintă reunirea resurselor si eforturilor bi- si multilaterale ale statelor viznd realizarea, pe baze contractuale, de activităti conexe de cercetaredezvoltare

si transfer de tehnologii, producŃie, prestări servicii, constructii civile si industriale, uzine „la cheie", comercializare n scopul obtinerii de rezultate economice superioare sumei celor individualei

         Formele de cooperare sunt multiple. n domeniul stiintei si tehnicii pot 11 mentionate următoarele: programe comune de cercetare sau cooperare; asistentă tehnică; schimb de informatii tehnico-stiintifice; crearea de institutii comune de cercetare stiintifică; acordarea de consultatii de specialitate s. a. In domeniul productiei se disting: productia pe bază de licentă si documentatie a partenerilor; productia la comandă; coproductia si cospecializarea; livrarea de echipamente pe credit rambursabil n produse; construirea n comun de unităyi industriale, agricole, din domeniul

infrastructurii; crearea de societăyi mixte de productie (Joint ventures). n domeniul comercializării produselor, cele mai importante forme de cooperare sunt: oferta comună; leasing-ul; contractul de comercializare pe termen lung; factoringul (agentul bancar achită firmelor exportatoare costul mărfurilor, minus un comision denumit agio, si urmăreste ncasarea ratelor de la cumpărător). n domeniul bancar si al creditului se disting: băncile mixte, băncile regionale etc.

 

Organizatiile economice internationale

Nu există n prezent organizatii internationale care să nu aibă, ntre preocupările lor, examinarea unor probleme economice. Cteva dintre ele - GATT OMC; BIRD; FMI - exercită o influentă deosebită asupra politicilor economice ale statelor lumii, inclusiv asupra celor ale Romniei.

Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT), devenit Organizatia Mondială a Comertului (OMC), a fost semnat la 30 octombrie 1947 de 23 de state si a intrat n vigoare la 1 ianuarie 1948. Fără să ti fost organizatie specializată n sistemul Natiunilor Unite, a avut legături cu ONU, secretariatul GATT prezentnd ECOSOC rapoarte

care au caracter informativ si facultativ.

         Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) a fost nfiintată la 27 decembrie 1945 pe baza Acordurilor de la Bretton Woods (SUA), din iulie 1944, de către 35 de tări. In prezent, numărul tărilor membre este de 170.

Asociatia Internatională pentru Dezvoltare (AID), filială a BIRD, acordă credite n conditii si mai avantajoase, si anume cu o rată si mai scăzută a dobnzii sau chiar nulă, percepnd doar un comision bancar de 0,75%.

         Societatea Financiară Internatională (SFI), functionnd tot n cadrul

BIRD, acordă mprumuturi pe termen mijlociu (7-12 ani) n scopul de a sprijini dezvoltarea ntreprinderilor productive private din tările membre. Agentia Multilaterală de Garantare a InvestiŃiilor (MIGA), afiliată, de asemenea, BIRD, garantează investitiile private n tările n curs de dezvoltare contra riscurilor necomerciale.

         Fondul Monetar InternaŃional (FMI), nfiintat, ca si Banca Mondială, pe baza Acordului de la Bretton Woods, a obtinut statutul de institutie specializată a ONU la 27 decembrie 1945, cnd actul constitutiv a fost semnat si ratificat de 29 de guverne. In prezent, numărul tărilor membre este de peste 180.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica