referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Economia mondiala

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Această organizatie a inaugurat procesul integrării economice europene care s-a derulat de-a lungul ultimei jumătăti de secol, ilustrat semnificativ de construirea si functionarea Comunitătii Economice Europene (CEE), devenită, din 1992, Uniunea Europeană (UE)...

Varianta Printabila 


1

ECONOMIA MONDIALĂ

REGIONALISM SI GLOBALIZARE

 

Dezvoltarea regionalizată a economiei mondiale nu a rămas n stadiul de proiect teoretic. n fiecare regiune geografică a lumii s-au constituit si functionează numeroase organizatii avnd caracteristici proprii si urmărind obiective complexe - politice, economice, sociale, militare etc.

         n Europa - laborator al ideilor federalismului si paneuropenismului, generate de mostenirea culturală comună a locuitorilor si de imperativul evitării conflictelor si al accelerării dezvoltării economice, n octombrie 1948, s-au pus bazele Miscării europene, organizatie permanentă, neguvernamentală, avnd drept obiectiv promovarea ideii unificării europene.

         n 1948, s-a constituit Organizatia Europeană de Cooperare Economică (OECE), cu scopul imediat de a asigura administrarea riguroasă a ajutorului american acordat tărilor vest-europene n cadrul „Planului Marshall" si pentru „dezvoltarea unui regim multilateral de schimburi viabile si echilibrate" Din 1961, locul OECE este luat de OCDE - Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică, incluznd tări si din alte regiuni ale lumii, formă institutională largă de cooperare a tărilor dezvoltate economic. n cadrul său au loc dezbateri privind elaborarea strategiei dezvoltării economice si a căilor de rezolvare a unor probleme dificile. n cadrul OECE, n 1950, s-a constituit Uniunea Europeană de Plăti (UEO) n vederea realizării „echilibrului general al plătilor ntre toate statele membre". n 1951 s-a creat prima organizatie economică cu caracter integrationist - Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Otelului (CECO), care si propunea să unească eforturile tărilor membre pentru scoaterea din criză a industriei

carbonifere si siderurgice si crearea unei „piete comune" pentru aceste industrii. Această organizatie a inaugurat procesul integrării economice europene care s-a derulat de-a lungul ultimei jumătăti de secol, ilustrat semnificativ de construirea si functionarea Comunitătii Economice Europene (CEE), devenită, din 1992, Uniunea Europeană (UE). In 1960, unele tări membre ale OECE au creat Asociatia Europeană a Liberului Schimb (AELS) n scopul stabilirii unei zone de comert liber pentru produsele industriale, prin desfiintarea restrictiilor cantitative si vamale la importul din tările membre.

Negocierile dintre CEE si AELS au condus, n 1992, la crearea Spatiului Economic European (EEA), reprezentnd o zonă de comert liber, incluznd si serviciile si asigurnd mobilitatea factorilor de productie - munca si capitalurile.

n Europa Centrală si de Est, n perioada 1949-1991, a functionat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) cu participarea a 10 tări, urmărind dezvoltarea colaborării si cooperării economice reciproce.

         Fostele republici ale Uniunii Sovietice au constituit Comunitatea Statelor Independente (CIS), inaugurată n 1991 prin Acordul de la Minsk, semnat de Rusia, Ucraina si Belarus, la care participă n prezent 12 foste republici sovietice. ntr-o listă a Tratatului de constituire a CIS se mentionează drept domenii n care un acord ntre

republici este necesar - institutiile comune, armonizarea legislatiei economice, banca comună pentru relatii externe, dezvoltarea regională, miscarea capitalurilor s.a. n 1993, Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia au semnat Acordul Central European de ComerŃ Liber (CEFTA), cunoscut drept Acordul de la Visegrad. Ulterior, la Acord au aderat Slovenia (1995), Romnia (1997); obiectivele sale sunt liberalizarea totală a schimburilor

reciproce de produse industriale si unele produse agricole prelucrate, promovarea cooperării n domeniile energiei, infrastructurii. ldeea europeană s-a materializat si prin crearea unor organizatii si organisme cu un pronuntat caracter politic si militar.

         n America de Nord, n 1989, ntre Statele Unite si Canada s-a ncheiat un acord privind crearea unei Zone de Comert Liber, care, de fapt, reflecta stadiul avansat al liberalizării miscării mărfurilor, serviciile si investitiilor ntre companiile comerciale din cele două tări. Acesta a constituit fundamentul unui nou Acord de Comert Liber Nord-

American, intrat n vigoare la 1 ianuarie 1994. Este cea mai mare zonă de comert liber din lume, cu o populatie de peste 385 de milioane de locuitori, cuprinznd, alături de SUA si Canada, tări dezvoltate economic, si Mexicul, tară n curs de dezvoltare. Obiectivele urmărite sunt: nlăturarea barierelor comerciale si acordarea unei protectii legale adecvate pentru comert, multiplicarea oportunitătilor pentru investitii, introducerea unui mecanism adecvat de arbitraj, promovarea cooperării trilaterale si multilaterale.

         n America Latină, n 1960 s-a constituit Asociatia Latino-Americană a Liberului Schimb (ALAIC), transformată n 1980 n Asociatia Latino-Americană de Integrare (ALADI). Obiectivele urmărite sunt: liberalizarea comertului reciproc si armonizarea politicilor comerciale, asigurarea unei specializări intersectoriale rationale, stimularea

dezvoltării industriale.

         Piata Comună Centro - Americană a nceput să functioneze din 1961, avnd 5 tări membre. Obiectivul său l constituie eliminarea obstacolelor din calea miscării libere a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor, introducerea unui tarif vamal comun centroamerican de import-export, armonizarea politicilor economice, fiscale, tehnologice, de credit etc.

         Grupul Andin, constituit de către 5 tări, a nceput să functioneze din octombrie 1969. Obiectivele urmărite sunt: promovarea unei dezvoltări armonioase si echilibrate a tărilor membre; accelerarea cresterii economice si generarea de locuri de muncă: stimularea procesului de integrare economică a tărilor latino-americanca. Piata comună a Sudului (MERCOSUR), formată din patru tări, a nceput să functioneze din noiembrie 1991, avnd ca obiectiv strategic accelerarea procesului dezvoltării economice n conditii de justitie socială prin integrarea statelor membre. In acest scop se are n vedere

stabilirea unui sistem de miscate liberă a factorilor de productie ntre tările membre, aplicarea unui tarif vamal extern comun, coordonarea politicilor macroeconomice si sectoriale n domeniile industriei, agriculturii, comertului exterior, serviciilor, transporturilor si telecomunicatiilor, monetar si vamal.

         Piata comună a Caraibelor (CARICOM), constituită din 14 tări, după modelul AELS, si-a nceput activitatea n 1973, continund si aprofundnd cooperarea reciprocă, realizată de tările din zonă n cadrul Asociatiei Caraibiene de Comert Liber (CARIFA), nfiintată n 1960. Obiectivele urmărite se referă la promovarea unei largi ntelegeri

ntre tările membre prin integrarea lor economică, aprofundarea cooperării n sectoare specifice ca: transporturile, telecomunicatiile, energia, mediul, sănătatea, educatia si cultura. Unele dintre statele membre ale acestei organizatii au nfiintat, n 1981, o nouă structură: Organizatia Statelor Caraibiene Estice, n scopul promovării cooperării reciproce, al ntăririi unitătii si solidaritătii si apărării suveranitătii, integritătii teritoriale, promovării integrării economice prin intermediul CARICOMarmonizării politicii externe a statelor membre. Africa se remarcă, de asemenea, printr-un viguros proces de creare a

unor entităti avnd obiective diverse la nivel subregional si regional.

         Comunitatea Economică Africană, (AEC), cuprinznd majoritatea statelor africane (50), si a nceput activitatea n 1994, fiind pregătită de ndelungate dezbateri care s-au desfăsurat sub auspiciile Organizatiei Unitătii Africane. Obiectivele urmărite se referă la: promovarea dezvoltării economice, sociale si culturale, a unei dezvoltări endogene,

autosustinute; stabilirea la scară continentală a unui cadru favorabil pentru mobilizarea si valorificarea resurselor umane si materiale pentru a realiza o dezvoltare autosustinută; stimularea integrării economice a tărilor continentului; coordonarea si armonizarea politicilor promovate de comunitătile economice n vederea stabilirii graduale a unei

comunităti continentale.

         Obiective asemănătoare urmăresc si celelalte organizatii subregionale africane: Uniunea Magrebului Arab (UMA) cinci tări membre, data nceperii functionării iulie 1989; Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) 16 tări membre; nfiintată n mai 1975; Uniunea Rului Mano (MRU), membri trei tări, nfiintată n octombrie

1973; Comunitatea Economică a Statelor Central-Afrieane (ECCAS), nouă tări membre, intrată n functiune n octombrie 1983; Uniunea Economică si Monetară Central-Africană (UDEAC) – sase tări membre, intrată n actiune n ianuarie 1966; Comunitatea Economică a Tărilor Marilor Lacuri (CEPGL) trei tări membre, intrată n functiune n aprilie 1977; Piata Comună a Africii de Sud-Est, nfiintată n decembrie 1981, nlocuită n decembrie 1994 de către Asociatia de Comert Preferential (PTA), avnd douăzeci si două de tări membre; Comunitatea Sud-Africană pentru Dezvoltare (SADAC), nfiintată n august 1992 de către 11 tări.

         Tările din Asia au constituit, la rndul lor, o multitudine de organizatii de

cooperare si integrare: Consiliul de Cooperare a Statelor Arabe din Golf (CCC), nfiintat n 1981 de către sase state. Pentru ntărirea relatiilor ntre tările membre, Consiliul si propune să faciliteze stabilirea de reglementări comune n domeniile comertului, vămilor,

comunicatiilor, educatiei si culturii, cercetării stiintifice, ncurajarea cooperării ntreprinzătorilor privati.

         Organizatia de Cooperare Economică (ECO), nfiintată, n ianuarie 1991, de către zece tări, are drept obiective: transformarea comertului reciproc ntr-o componentă majoră a comertului lor total prin reducerea pnă la eliminarea totală a restrictiilor tarifare si netarifare; imaginarea unui sistem uniform de proceduri vamale; implicarea crescndă a sectorului privat n exploatarea potentialului comercial intraregional.

Acordul de la Bangkok, semnat de cinci tări si intrat n functiune n iulie 1975, si propune să faciliteze dezvoltarea comertului ntre tările membre prin adoptarea de măsuri de liberalizare comercială reciproc avantajoase.

         Asociatia Sud Asiatică pentru Cooperare Regională (SAARC) s-a constituit n 1985, de către sapte tări; si propune să promoveze colaborarea activă n domeniile economic, social, cultural, tehnic, si stiintific n vederea ntăririi bizuirii pe fortele proprii colective ale popoarelor.

Asociatia Natiunilor din Asia de Sud - Est (ASEAN), nfiintată, n 1967. de către sase tări, urmăreste: dezvoltarea economică, socială si culturală a regiunii, adncirea cooperării n dezvoltarea agriculturii, industriei, comertului, transporturilor si comunicatiilor n vederea

ridicării nivelului de viată al locuitorilor lor.

         Forumul Pacificului de Sud (FORUM), constituit de către 16 tări n august 1971, si-a propus să contribuie la dezvoltarea cooperării n domeniile economic, comercial, al cercetării stiintifice, al mediului si pregătirii pentru combaterea dezastrelor, al energiei, comunicatiilor, aviatiei civile, turismului, pescuitului etc.

         Aparitia si functionarea unei multitudini de organizatii la nivel regional si subregional arată că regionalismul este, n prezent, o importantă trăsătură a dezvoltării relatiilor economice dintre diferite grupuri de state: dintre tările dezvoltate; dintre tările n curs de dezvoltare; n acelasi timp, cooperarea si integrarea economică regională crescndă devin piatra de temelie a deplinei integrări a economiilor regionale n economia globală. Directiile către această finalitate sunt pe deplin conturate si ele rezidă n liberalizarea comertului, schimbul de experientă n problemele dezvoltării, sprijinul si asistenta reciprocă, cooperarea de afaceri ntre firme, cooperarea n probleme monetare si financiare etc. Evolutia spre mondialism si globalizare este certificată si de constituirea unor organizatii interregionale, asa cum este Forumul de Cooperare Economică

Asia-Pacific (APEC), creat n 1989 de către 12 tări. ForŃa APEC este

n prezent impresionantă: tările membre detin 55 % din PIB-ul mondial, iar populatia sa reprezintă aproape 40 % din cea mondială. Scopul final al organizatiei este realizarea unui comert liber care să faciliteze valorificarea potentialului economie al regiunii, să stimuleze investitiile de capital, contribuind la crearea unei autentice Comunităti Economice Asia - Pacific.

 

INTEGRAREA ECONOMICĂ

Cele mai multe dintre organizatiile regionale examinate si propun să realizeze integrarea economică a tărilor membre.

• Conceptul de integrare economică

Notiunea de „integrare" provine de la latinescul integre integratio, care nseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părti ntr-un tot unitar, clementele reunite devenind părti organice ale ntregului. Etimologia cuvntului conduce, asadar, la ntelegerea integrării drept „combinare a partiilor ntr-un ntreg", „intrarea acestor pări ntr-un ansamblu". Jan

Tinbergen defineste integrarea drept crearea unei structuri optime a economici internationale pe calea nlăturării barierelor artificiale din schimburile comerciale. n Enciclopedia Franceză, P. Racine afirmă că „natiunea nu mai oferă economiei moderne un cadru suficient de crestere.

         Numai n marile spatii se poate folosi pe deplin capacitatea de productie, căreia progresul tehnic i măreste cu fiecare zi limitele". n aceeasi optică, un alt economist francez defineste integrarea economică ca reprezentnd „realizarea unei unificări complete ntre economii nationale mai nainte distincte. Prin aceasta ntelegnd nu numai o unificare vamală, dar, de asemenea, o liberalizare a tuturor operatiilor comerciale sau financiare, astfel nct posibilitătile de initiativă, n ansamblul teritoriului, să fie pentru fiecare de competenta tărilor n cauză identice cu cele care existau anterior

n fiecare teritoriu". Suprimarea discriminărilor ntre unitătile economice apartinnd tărilor participante, generată de absenta oricăror discriminări ntre economiile nationale ale tărilor respective, n ansamblul lor, este apreciată de economistul nord-american B. Balassa ca reprezentnd continutul principal al integrării economice.

         Integrarea reprezintă, asadar, un proces contemporan complex de evolutie a economiei mondiale, bazat pe o treaptă calitativ superioară a interdependentelor dintre economiile nationale, concretizat n crearea unor entităti economice comune, spatii vaste n care se asigură miscarea liberă a mărfurilor, capitalurilor si persoanelor prin unificarea politicilor vamale, economice, financiar-monetare, orientate spre realizarea unei uniuni economice si politice a statelor membre.

         Fiind un proces istoric complex de remodelare a fizionomiei economiei mondiale, telul final al integrării uniunea economică si politică - poate fi atins treptat prin parcurgerea graduală a mai multor stadii (etape): Zona de comert liber reprezintă treapta initială spre integrare. n acest

stadiu, tările implicate n crearea sa nlătură barierele comerciale ntre ele, mentinndu-si, nsă, tariful vamal propriu n comertul cu tările terte. n aceste conditii, impozitarea aceluiasi produs este diferită de la o tară la alta, iar mărfurile care pot circula fără taxe vamale se nominalizează pe baza conceptului de „origine". Pe baza acestuia, beneficiază de liberă circulatie doar mărfurile produse n cadrul „zonei". Uniunea vamală reprezintă acel stadiu (treaptă) a procesului integrării n care tările participante asociază la măsura nlăturării barierelor din comertul reciproc si stabilirea unui tarif vamal comun fată de toate celelalte tări.

         Piata comună este acel stadiu al integrării n care se realizează, n plus fată de existenta unei uniuni vamale, libera circulatie a factorilor de productie-bunuri, servicii, capitaluri, fortă de muncă ntre tările membre. Uniunea economică suplimentează si consolidează măsurile pietei comune prin armonizarea politicilor economice nationale, fiscale, sociale, monetare, n vederea nlăturării distorsiunilor pe care le pot

induce n sistem disparitătile acestor politici. Uniunea politică este stadiul superior al integrării, caracterizat prin promovarea unei politici externe si de securitate unice.

• Cauzele integrării economice

Ideile integrării economice au nceput să dobndească contururi practice n Europa n anii imediat următori celui de-al doilea război mondial. Tendintele integrationiste au fost alimentate de năzuinta popoarelor de a evita n viitor ororile unor mari distrugeri de vieti omenesti .si valori materiale si de a fructifica n beneficiul lor oportunitătile promitătoare ale noii revolutii tehnico-stiintifice, ale cărei rezultate se acumulau cu repeziciune. In aceste conditii, limitele nationale ale dezvoltării economice au nceput să devină nguste: restrictiile comerciale la import si export si cele referitoare la circulatia mărfurilor si capitalurilor au nceput să obstructioneze realizarea efectelor benefice ale adncirii

obiective a interdependentelor la nivel subregional, regional si intercontinental. In esentă. Principalele cauze ale integrării sunt:

1. Aparitia si adncirea contradictiei dintre posibilitătile de sporire a productiei si capacitatea restrnsă de absorbtie a pietelor nationale. La nivelul tărilor dezvoltate, adncirea acestei contradictii sa datorat refacerii rapide, pe noi baze tehnologice, a potentialului productiv al acestor tări, care se lovea de potentialul ngustai pietelor

nationale. n tările n curs de dezvoltare, această contradictie se manifesta ntre abundenta factorilor de productie disponibili, att naturali, dar mai ales umani, ca urmare a declansării „exploziei demografice" si capacitătii reduse de valori licărea resurselor existente.

2. Necesitatea valorificării optime a potentialului de care dispune capitalul prin asigurarea unui spatiu adecvat de plasament, apt de a oferi oportunităti superioare pentru sporirea beneficiilor. In economiile dezvoltate, dimensiunile superioare ale capitalurilor nationale ca rezultat al concentrării si centralizării, al fuziunilor nentrerupte dintre firme impuneau 1

cu necesitate reamenajarca spatiului lor de miscare, nlăturarea restrictiilor din calea miscării lor nestingherite. n tările n curs de dezvoltare, contradictia ia forma incapacitătii pietelor nationale de capital de a finanta corespunzător proiectele de dezvoltare, fapt ce impune unificarea la scară regională a surselor de finantare si,

totodată, sporirea atractivitătii pietei unificate pentru plasamente din partea capitalului străin.

3. Interesele agentilor economici dintr-o regiune geografică dată de a se apăra cu forte comune de amenintările concurentilor internationali mai puternici si de a spori eficienta relatiilor economice reciproce. La nivelul Europei occidentale, fiecare tară

luată individual era prea slabă pentru a face fată concurentei capitalurilor si mărfurilor provenite din SUA si Japonia prin propriile sale piete si prin cele ale regiunii n ansamblu. Realizarea unei comunităti a economiilor europene era singura modalitate de apărare si promovare a intereselor proprii.

4. Constituirea marilor firme internationale, a Companiilor transnationale, potentialul lor tehnologic si productiv imens, eforturile continue de optimizare la nivel superior a „dimensiunilor de scară" ale afacerilor lor toate acestea constituie un factor peren de unificare economică a lumii , nti la nivel subregional si regional ca trepte necesare n procesul a cărui finalitate este crearea unei economii mondiale unice. Integrarea este vehiculul către această tintă.

• Evolutia integrării economice europene; fundamente juridice si

institutionale Exemplul clasic de concepere si de realizare n practică a integrării

economice l constituie, n prezent, Uniunea Europeană. Dc-a lungul ultimei jumătăti a secolului, al XX-lea, tările Europei occidentale, actualmente membre ale Uniunii, au elaborat fundamentul juridic, cadrul institutional si politicile a căror aplicare a dus la crearea si functionarea noii entităti europene.

Actul inaugural al edificiului legislativ al Uniunii Europene l-a constituit Tratatul de la Paris, semnat de sase tări vest-europene, n aprilie 1951, prin care se nfiinta Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Otelului (CECO). Organizatia avea drept obiectiv scoaterea din criză a industriei carbonifere si siderurgice, crearea pentru aceste industrii a unei „piete comune" n scopul lichidării stocurilor acumulate. Tratatul instituia o

„naltă Autoritate", care gestiona realizarea obiectivului organizatiei, institutie cu caracter supranational. Organizatia reprezenta, n viziunea initiatorilor săi, „fermentul unei comunităti mai largi si mai profunde".

         Tratatul de la Roma. semnat de către tările membre ale CECO, n martie 1957, prevedea crearea Comunitătii Economice Europene (CEE), cunoscută sub denumirea de Piata Comună. A fost semnat, n acelasi timp, Tratatul cu privire la crearea Comunitătii Europene a Energiei Atomice (EURATOM), care si propunea coordonarea politicii celor sase tări membre si crearea unei piete comune pentru materialele si echipamentele nucleare.

 

MONDIALIZAREA ACTIVITĂłILOR ECONOMICE

Regionalismul este doar o fatetă si, concomitent, un factor propulsor al unui alt proces fundamental care are loc n lumea contemporană – cel al globalizării (mondializării) activitătilor economice. Aflat ncă ntr-o fază incipientă, acest proces tinde să spargă frontierele dintre blocurile regionale, dintre economiile nationale ale statelor lumii, prefigurnd o posibilă realitate a mileniului următor - formarea unei economii mondiale unice, cu toate consecintele de ordin politic, social, demografic, umanitar si de altă natură care decurg de aici.

         Formularea conceptului de mondializare (globalizare) a activitătilor

economice si orientarea către aplicarea preceptelor sale n structurarea relatiilor economice internationale apartin unor prestigioase forumuri nationale si internationale de dezbateri si actiune: Consiliul pentru Relatii Externe din SUA, grupul Bilderberg, Comisia trilaterală, Fondul Monetar International, Organizatia Mondială a Comertului etc.

Mondializarea (globalizarea) activitătilor economice ar putea fi definită ca un proces care, ajuns n faza sa finală, ar nsemna administrarea lumii de către forte transnationale, ca pe o unitate economică integrată.

         n actualul stadiu, mondializarea reprezintă integrarea progresivă a economiilor nationale n economia mondială prin liberalizarea crescndă a circulatiei factorilor de productie- informatii, capitaluri, persoane -, a mărfurilor si tehnologiilor, prin sporirea

ponderii productiei internationale integrate n produsul mondial, prin sistemul global, interdependent de functionare a pietelor, prin amplificarea rolului cooperării internationale n elaborarea politicilor economice si aplicarea lor n practica economică.

Fortele motrice ale mondializării activitătilor economice sunt: progresul tehnic; politicile de liberalizare, de deschidere a pietelor si de eliminare a obstacolelor care ngreunează desfăsurarea afacerilor;

internationalizarea activitătii companiilor, dezvoltarea unei retele interconectate de activităti productive, comerciale, financiar-bancarc, valutare n ntreaga lume.

 

CRESTERE SI DEZVOLTARE N ECONOMIA MONDIALĂ

• Cresterea economiei mondiale

 

Cresterea este o trăsătură definitorie a secolului al XX-lea, un principiu organizatoric coagulant de facto pentru societătile moderne. Ea se manifestă n domenii multiple: n cel demografic si al sperantei de viată, n cel cultural -informational si n economic.

Aprofundarea analizei dinamicii cresterii economice poate evidentia, nsă, si unele inegalităti ale acestui proces.

 

• Orientarea către dezvoltarea durabilă a economiei mondiale Dezvoltarea durabilă sau ecodezvoltarea reprezintă o nouă strategie de dezvoltare economico-socială, care are drept scop mbunătătirea calitătii vietii si protejarea naturii.

 

Dezvoltarea durabilă impune realizarea unei revolutii n domeniul materialelor. Continutul acesteia va consta n reduceri drastice la toate tipurile de materiale prin diminuarea intensivitătii n materiale a tuturor produselor, economisirea si reciclarea materialelor, trecerea de la comercializarea materialelor la comercializarea serviciilor. Companiile ar putea obtine profit nu prin vnzarea bunurilor (de pildă, masini de spălat on automobile), ci a serviciilor pe care n prezent le asigura aceste bunuri.

• Orientarea către dezvoltarea durabilă a economiei mondiale Dezvoltarea durabilă sau ecodezvoltarea reprezintă o nouă strategie de dezvoltare economico-socială, care are drept scop mbunătătirea calitătii vietii si protejarea naturii. O dezvoltare economică este durabilă dacă respectă principiile durabilităŃii, care si au obrsia n stiinta ecologiei. „ntr-o economic durabilă, captura piscicolă nu depăseste productia durabilă a zonelor de pescuit, cantitatea de apă pompată din acvifere nu depăseste capacitatea de ncărcare a acestora, eroziunea solului nu depăseste ritmul natural de formare a unui nou sol, numărul copacilor tăiati nu depăseste pe cel al arborilor plantati, iar emisiile de carbon nu depăsesc capacitatea naturii de a fixa bioxidul de carta.

         Dezvoltarea durabilă impune realizarea unei revolutii n domeniul materialelor. Continutul acesteia va consta n reduceri drastice la toate tipurile de materiale prin diminuarea intensivitătii n materiale a tuturor produselor, economisirea si reciclarea materialelor, trecerea de la comercializarea materialelor la comercializarea serviciilor. Companiile ar putea obtine profit nu prin vnzarea bunurilor (de pildă, masini de spălat ori automobile), ci a serviciilor pe care n prezent le asigură aceste bunuri. O problemă-cheie a dezvoltării durabile este realizarea echilibrului ntre oameni si hrană. Aceasta presupune, n primul rnd, dobndirea sigurantei că, pretutindeni, cuplurile au acces la planificarea familială. n al doilea rnd, sunt necesare initiative fundamentale n ce priveste hrana. n societătile bogate sunt necesare programe nutritionale care să descurajeze pe obezi n ce priveste consumul exagerat de carne si grăsimi animale. n conditiile deteriorării păsunilor si zonelor de pescuit oceanic, sporirea hranei se poate obtine prin cresterea conversiei relative a furajelor. n timp ce 1 kg de carne suplimentar „n viu" la animale necesită 7 kg de cereale, n cazul păsărilor, solicită mai puŃin de 2 kg. Putinătatea apei este o barieră esentială n calea sporirii productiei de hrană. Această barieră ar putea, cel putin partial, să fie nvinsă prin folosirea de tehnologii mai eficiente de irigare si prin trecerea la materii prime alimentare mai adecvate sub acest

aspect. Nevoia de pace pentru supravieŃuirea omenirii este premisa obligatorie a realizării dezvoltării durabile. Pentru ca n secolul al XXI-lea să se atenueze probabilitatea unor hărtuieli si războaie fără sfrsit, guvernele trebuie să urmărească demilitarizarea, prevenirea conflictelor, edificarea, la nivel global, a unor institutii si mecanisme mai eficiente si o recalibrare esentială a investitiilor pe securitate.

Realizarea unei dezvoltări durabile necesită, deopotrivă, coeziune n interiorul societătilor si la nivel global. Aceasta este influentată de distributia avutiei. ntr-o lume cu resurse limitate este inacceptabilă adncirea discrepantei dintre bogati si săraci. Trebuie asigurat dreptul tuturor oamenilor la o viată decentă.

 


ROMNIA N ECONOMIA MONDIALĂ

Locul Romniei n economia mondială Constituirea nsăsi a complexului economic national romnesc, caracterizat prin piata natională unitară, prin structuri economice ct de ct omogene, compatibile cu cele ale protagonistilor economiei mondiale, a nregistrat o ntrziere multiseculară dacă avem n vedere momentele constituirii statelor unitare n Europa, n urma revolutiilor democratice care au pus capăt feudalismului si au facilitat declansarea si mersul accelerat al civilizatiei industriale. Această ntrziere a făcut ca istoria economică modernă si contemporană să nregistreze permanent existenta unor considerabile decalaje economice ntre Romnia si majoritatea tărilor europene, precum si fată de tările dezvoltate din alte regiuni ale lumii.

• Decalaje de potential economic

Dimensiunile absolute ale produsului intern brut situează, de asemenea. Romnia ntre tările cu potential mijlociu spre mic: 59 de tări (din cele 131 considerate) detin un PIB global mai mare dect cel al Romniei, iar 73 de tări se situează, sub aspectul volumului absolut al acestui indicator, n urma Romniei. Volumul importurilor si exporturilor ilustrează, n egală măsură, potentialul modest detinut de Romnia n economia

contemporană. Deteriorarea dramatică a potentialului Romniei n lumea

contemporană reprezintă sfidarea fundamentală la adresa existentei de sine stătătoare a poporului si statului romn. Din cele 15 tări europene prezentate, Romnia este a noua sub aspectul ponderii detinute n suprafata terestră a globului, pe locul al saptelea n ce priveste ponderea n populatia mondială, pe locul al paisprezecelea n ierarhia ponderilor detinute n produsul brut mondial, pe locul al treisprezecelea n domeniul exporturilor si importurilor mondiale.

• Decalaje ale nivelului dezvoltării economice Cum se stie, nivelul dezvoltării economice exprimă gradul de valorificare a potentialului economic, eficienta utilizării factorilor de

productie, determinate de calitatea aparatului de productie, de performantele realizate n folosirea capitalului fizic si uman, de calitatea structurilor si infrastructurilor economice, politice, sociale, institutionale, manageriale etc. Aceste caracteristici sunt exprimate statistic, ntr-un mod sintetic, de către asemenea indicatori macroeconomici cum sunt produsul intern brut pe locuitor (PIB/locuitor), PIB pe unitatea de energic utilizată, productivitatea muncii (valoarea adăugată pe locuitor) din industrie si agricultură etc.

• Decalaje de structură a economiei

n prezent, structura de ramură a economiei nationale a Romniei este rămasă n urma structurilor sectoriale ale mediei tărilor n curs de dezvoltare, precum si a structurilor sectoriale ale ansamblului tărilor lumii. Fată de structurile de ramură ale tărilor dezvoltate (inclusiv cele ale UE), structura sectorială a economiei romnesti este cu peste 20 de ani rămasă n urmă. Această disonantă fată de parametrii structurali predominanti n economia mondială contemporană poate explica multe dintre contraperformantele economiei romnesti, marile dezechilibre care o caracterizează, n prezent.

Eficienta relatiilor economice externe

Eficienta relatiilor economice externe este ilustrată, de asemenea, de dinamica si de structura lor. Termenul de structură are, si n acest caz, mai multe semnificatii. Dacă se aplică la comertul cu mărfuri si servicii, el defineste, nainte de toate, raportul dintre exporturi si importuri. Privit din punct de vedere al impactului asupra cresterii economice

echilibrate, acest raport este esential; devansarea pe termen lung a importurilor de către exporturi este proba nivelului ridicat de competitivitate a economici, premisa sporirii rezervelor valutare ale tării, a cresterii bonitătii si credibilitătii sale internationale.     Dimpotrivă, o balantă comercială cronic dezechilibrată reprezintă un obstacol n calea

dezvoltării, diminund sursele investitiilor, sporind „riscul de tară" si scumpind creditul extern, crend astfel premisele colapsului financiar. Dinamica si structura comertului exterior

• Indicatori ai rentabilitătii comertului exterior

Măsurarea rentabilitătii exporturilor si importurilor se realizează prin intermediul unor indicatori specifici, aplicati deopotrivă la nivel micro, mezo si macroeconomic.

Rentabilitatea exporturilor se exprimă prin intermediul cursului de revenire la export, calculat ca raport ntre cheltuielile interne evaluate n monedă natională pentru producerea mărfii, pregătirea ei pentru export si transportul pnă la granită, si cantitatea de valută ce se obtine din vnzarea mărfii.

Cre = curs de revenire la export;

Pi = preŃul intern al mărfii;

Cc = cheltuieli de circulatie pnă la granită, franco mijloc de transport (FOB) Pe(v) = pretul extern n valută. Exprimnd cheltuiala internă cu care se obtine o unitate de valută, cu ct raportul respectiv este mai mic (cu ct se plăteste mai putin pentru o unitate valutară), cu att exportul este mai eficient.

n cazul importului, se calculează si cursul de revenire la import, adică:

 

Cri = curs de revenire la import;

Ti = taxe de import.

Cu ct ncasările n lei obŃinute din vnzarea mărfurilor importate sunt

mai mari, cu att importul este mai eficient.

Etalonul de apreciere a semnificatiei cursului de revenire l constituie cursul de schimb (valutar). Operatiunea de export va fi eficientă dacă cursul de revenire la export este mai mic, sau cel mult egal, cu cursul de schimb (Cs) (Cre<Cs). n cazul importului, operaŃiunea este eficientă n cazul cnd cursul de revenire la import este cel putin egal sau mai mare dect cursul de schimb (Cri>Cs). Pentru a juca rolul de etalon real pentru aprecierea rentabilitătii comertului exterior prin intermediul cursului de revenire, nsusi cursul de schimb trebuie să fie exprimat n valori reale.

         Asa cum se stie, cursul de schimb (valutar) reprezintă numărul de unităti monetare nationale ce revin la unitatea de valută. Dinamica nregistrată de acest curs ntr-o perioadă dată se măsoară prin indicele cursului nominal (Icn), care se determină prin raportarea cursului nominal din perioada curentă (Cn1) la cursul de schimb nominal din perioada de bază (Cn0 ).

         Cursul de schimb nominal poate fi deformat ca etalon de apreciere a rentabilitătii comertului exterior datorită devalorizării monedei nationale n intervalul dintre perioada curentă si cea de bază. De aceea se impune calculul cursului de schimb real, singurul care poate servi ca etalon al rentabilitătii.

Cursul de schimb real (Cr), ntr-o perioadă dată, rezultă din raportarea cursului nominal din perioada dată (t) la indicele pretului din aceeasi perioadă (Ipt), adică:

 

Cnt = curs nominal n perioada t;

Ipt = indicele preŃului n perioada t.

Dacă Crt > Cn0, cursul de schimb etalon nregistrează o depreciere reală n perioada respectivă. Dacă Crt < Cn0, cursul de schimb a fost apreciat. Deprecierea sau aprecierea (r) rezultă din relatia r= Icr - 1.

Rentabilitatea de ansamblu a comertului exterior poate fi evaluată si prin calculul Raportului de schimb (TT - Terms of Trade), care reprezintă un raport ntre indicele preturilor de export (Ipe) si indicele preturilor de import (Ipi), adică TT=(Ipe/Ipi)x100. Raportul de schimb este favorabil dacă TT este supraunitar.

         Variabilele luate n calculul cursului de revenire ale exportului si importului, ale cursului de schimb (valutar) si ale raportului de schimb exprimă direct ori sugerează factorii care condiŃionează eficienta comertului exterior. Intre acestia, randamentul factorilor de productie, care determină mărimea cheltuielilor de productie si raportul dintre valoarea natională si valoarea internatională, este hotărtor: cu ct prima este mai mică n raport cu cea de-a doua, cu att sporesc posibilitătile sporirii eficientei exportului si a contributiei sale la stimularea cresterii economice. In acelasi sens influentează: sporirea ponderii valorii adăugate n fiecare produs ori serviciu exportat; ridicarea calitătii produselor si serviciilor exportate; perfectionarea activitătii de comercializare s.a.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica