referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Constituirea si sporirea capitalurilor unei firme

Categoria: Referat Economie

Descriere:

În limbajul curent prin termenul de capital se indică în general „o sumă de bani sau o bogăţie, destinată să genereze un venit peparcursul timpului” .
În teoria economică categoria de capital a căpătat o semnificaţie mai complexă exprimând „un ansamblu de bunuri exprimate valoric, ce participă la procesul de producţie sub forme diferite şi sunt la rândul lor rezultatul unui precedent proces productiv” ...

Varianta Printabila 


1

Cuprins

  

Cuprins. 1

Capitolul 1. Capitalurile – premisa demarării şi susţinerii activităţii firmei 2

1.1. Conceptul de capital al ntreprinderii 2

1.2. Clasificarea şi definirea principalelor capitaluri ale firmei 9

Capitolul 2. Formarea capitalurilor firmei 12

2.1. Cadrul obiectiv al constituirii şi utilizării capitalurilor firmei 12

2.2. Metode şi resurse de formare a capitalurilor ntreprinderii 15

Concluzii 19

Bibliografie. 22

 


Capitolul 1. Capitalurile – premisa demarării şi susţinerii activităţii firmei

 

Premisa pentru pregătirea, demararea şi susţinerea oricărei activităţi economice (şi nu numai economice) o formează banii, fondurile băneşti, capitalurile.

Firesc, primul obiectiv al managementului general al firmei şi al managementului financiar nu putea fi altul dect formarea capitalurilor[1].

1.1.      Conceptul de capital al ntreprinderii

 

Noţiunea de capital apare pentru prima dată n secolul al XII – lea şi a circulat la nceput sub diverse sensuri; ca fond, stoc de mărfuri, masă de bani etc. n secolul al XIV – lea, termenul de capital este ntlnit cu nţeles de bogăţie, averi băneşti, fonduri etc. Conţinutul modern de capital a fost introdus de economistul francez A.J. Turgot n secolul al XVIII – lea. n accepţiunea economistului francez, noţiunea de capital nsemna mai mult dect bai sa bunuri, respectiv, o valoare care participă la producerea unor valori şi a profitului. Ulterior toţi economiştii s-au raportat la acest concept[2].

Definirea noţiunii de capital a cunoscut de-a lungul timpului numeroase abordări. Adam Smith n „Avuţia naţiunilor” face distincţie netă ntre capitalul individual şi capitalul naţional.

Capitalul individual este definit ca un stoc de bunuri şi lichidităţi, avnd originea n economisire, de care dispune individul n ntreprinderea sa şi care i aduce un profit. Nu constiuie capital bunurile care i servesc pentru uzul personal. Autorul pledează pentru economii, ntruct acestea sporesc capitalul, n timp ce conduita risipitoare duce la diminuarea lui, aceasta dacă ecnomiile sunt imediat şi n totalitate investite. Structura capitalului idividual se prezintă la A. Smith ca fiind formată din capitalul fix şi capital circulant, care au semnificaţii deosebite.

Capitalul fix creat şi dezvoltat n urma unui proces de economisire, de unde rezultă ca „orice capital fix este derivat din capital circulant”[3], deoarece capitalul circulant este considerat ca fiind singurul capabil să producă profit. Capitalul naţional este format din suma capitalurilor individuale (capital fix şi capital circulant) plus rezervele de consum.

Capitalul circulant este acea parte din capital care aduce profit prin faptul că circulă şi şi schimbă stăpnul, iar cealaltă parte din capital care nu părăseşte manufactura şi aduce profit numai indirect, cu ajutorul capitalului circulant este numit capital fix[4].

Distincţia dintre capitalul individual şi capitalul naţional este făcută de A. Smith cu ajutorul a două criterii:

v  pentru ca un bun să devină capital individual trebuie să aducă profit;

v  este capital naţional numai dacă el este capabil să creeze bunuri materiale.

Capitalul fix constă n principal n patru articole: maşini, unelte de lucru, clădiri, pămnturi ameliorate, precum şi cunoştinţe dobndite. Capitalul circulant este compus n primul rnd din bani cu ajutorul cărora sunt create şi apoi puse n circulaţie celelalte părţi, respectiv materiile prime şi materialele ce sunt transformate n semifabricate, apoi n produse finite, iar prin vnzare se obţine profitul. Din abordările noţiunii de capital realizate de A. Smith se descprind o serie de concluzii:

capitalul se constituie, n urma unui proces de economisire. Cu această ocazie se realizează o repartizare a unei valori acumulate, dintr-o stare inactivă ntr-una activă, deoarece A.Smith consideră că doar valorile cu destinaţie productivă reprezintă capital;

compoziţia capiatlului, arată că acesta conţine n primul rnd mijloacele băneşti, ca stare iniţială, şi bunuri materiale diverse: maşini – unelte, clădiri, pămnturi ameliorate, cunoştinţe dobndite, materii prime, semifabricate, produse finite ca stări, ulterioare etc. Aceste mijloace arată formele concrete pe care valoarea repartizată iniţial s-a consumat, ntr-o primă etapă pentru crearea structurii productive a ntreprinderii (cele patru articole ce reprezintă capitalul fix, precum şi materiile prime şi materialele necesare producţiei). Cuprinderea n capital a mijloacelor materiale precum producţia neterminată, produse finite scoate n evidenţă procesele de transformare care au loc n cadrul exploatării, n urma cărora valoarea ia forme funcţionale corespunzătoare stadiilor parcurse;

motivaţiile după care A. Smith face distincţie ntre capitalul naţional şi cel individual exprimă n fapt obiectivele utilizării acestora. Cerinţa funcţionării ntreprinderii n contextul industrial şi comercial n care

[1] Bogdan, Ioan, Management financiar, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p. 34.

[2] Bucătaru, Dumitru, Finanţele ntreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006, p. 45.

[3] Adam, Smith, Avuţia naţiunilor, Editura Academiei, Bucureşti, 1962, p. 188.

[4] Bucătaru, Dumitru, Capitalurile firmei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999, p. 13.

1

acţionează aceasta, reflectă obiectivul economic, iar obţinerea profitului necesar remunerării celor angrenaţi n activitatea acesteia este obiecivul financiar.

Definiţiile ulterioare date capitalului se găsesc n acelaşi spirit al considerării lui ca expresie valorică a ansamblului de mijloace băneşti şi materiale destinate creerii de bunuri şi servicii care, prin valorificare să conducă la obţinerea unui surplus monetar. Economiştii contemporani spre deosebire de A. Smith, consideră că izvorul de creare a capitalului nu este doar propria muncă, prin economiile degajate, ci şi resursele mprumutate.

n „Dictionario di administrazione, contabilita, diritto, economia, finanza, informatica, lavoro d’ufficio, risk management”, se remarcă două nţelesuri date noţiunii de capital; - unul provenind din limbajul curent al practicii financiare a ntreprinderii iar un altul regăsit n teoria economică.

n limbajul curent prin termenul de capital se indică n general „o sumă de bani sau o bogăţie, destinată să genereze un venit peparcursul timpului”[1].

n teoria economică categoria de capital a căpătat o semnificaţie mai complexă exprimnd „un ansamblu de bunuri exprimate valoric, ce participă la procesul de producţie sub forme diferite şi sunt la rndul lor rezultatul unui precedent proces productiv”[2].

Identificarea capitalului ca o sumă de bunuri ce participă la procesul economic are menirea de a sublinia caracterul de factor de producţie al acestuia, alături de muncă şi pămnt. Particularizarea capitalului faţă de ceilalţi doi factori de producţie este reaşizată de autori prin elementele de conţinut ale acestuia. Astfel, capitalul este compus doar din bunuri rezultate dintr-un proces de producţie anterior, spre deosebire de resursele naturale (pămntul), care chiar dacă participă la acest proces, nu sunt produse de om. Un alt argument invocat este acela că spre deosebire de muncă şi pămnt, capitalul se prezintă ca o masă eterogenă de bunuri. Din această cauză exprimarea lui nu se poate face n termeni fizici, ci doar n formă valorică, bănească. Cele două accepţiuni date capitalului ntreprinderii se deosebesc prin obiectivele urmărite n procesul de utilizare a lui. n „limbajul curent” folosirea capitalului are drept obiectiv obţinerea profitului, n teoria economică aceasta trebuie să asigure derularea procesului productiv ce are ca finalitate crearea de bunuri şi servicii oferite consumatorilor.

n alte lucrări capitalul este definit ca o sumă de bogăţii utilizate pentru producerea altor bogăţii. Aceste bogăţii se concretizează ntr-un ansamblu de mijloace financiare şi tehnice de care dispune o ntreprindere comercială şi industrială pentru investiţii.

n acelaşi spirit, Pierre Conso defineşte capitalul ca „ansamblul de mijloace puse n operă pentru a asigura ndeplinirea funcţiei de producţie a ntreprinderii”. Crearea capitalului presupune o colectare de resurse, iar deţinerea lui corespunde unei imobilizări de mijloace băneşti care implică un cost. Resursele proprii provin din aportul asociaţilor, din surplusul monetar degajat de ntreprindere şi din mprumuturi. Ca factor de producţie, capitalul este caracterizat ca fiind o sumă de mijloace băneşti şi materiale, generic numite bogăţii ale ntreprinderii. Mijloacele, componente ale capitalului ntreprinderii, capătă denumiri după locul şi rolul lor n cadrul procesului economic. Astfel, maşinile, utilajele reprezintă capitalul tehnic, materiile prime şi creanţele – capitalul juridic, iar banii – capitalul financiar.

M. Ternisien defineşte capitalul ntr-o viziune dinamică. Autorul consideră capitalul ca fiind compus din imobilizări necorporale şi corporale precum şi din stocuri (materii prime, produse nefinite, produse finite). Aceste capitaluri sunt la originea proceselor de transformare materială sau a fluxurilor fizice (cele care privesc producerea de bunuri şi servicii) precum şi a celor decontraparte, adică a fluxurilor monetare generatoare de surplus monetar. n acelaşi sens şi profesorii J. Magerin şi J.C.Mallard, definesc capitalul, ntr-o optică numită funcţională „drept totalitatea resurselor utilizate n finanţarea ntreprinderii”.

Profesorul Pierre Vernimen consideră capitalul ntreprinderii ca „un ansamblu de resurse folosite de acesta pentru finanţarea activităţii”. Aceste resurse pot fi foarte diverse: aporturile acţionarilor la crearea societăţii, rezultatele curente acumulate, resursele de origine fiscală, quasi capitalul propriu şi resursele mprumutate. Resursele de origine fiscală provin din avantajele pe care ntreprinderea le primeşte de la buget şi care se concretizează n exonerări fiscale definitive sau temporare. Quasi capitalul propriu este reprezentat de soldurile conturilor curente ale proprietarilor, reprezentnd dividende neridicate. Varietatea resurselor arată posibilităţile mari pe care le are ntreprinderea pe piaţa capitalurilor pentru constituirea unei structuri financiare optime.

n alte lucrări, capitalul este definit ca „un ansamblu de bunuri economice, deţinute de un individ sau un grup de indivizi (ntreprindere), care este utilizat n vederea producerii de bunuri şi servicii. Această definiţie nu surprinde momentul de creare a capitalului, operaţie efectuată prin acumulare, şi nici obiectivele utilizării lui.

O altă abordare este aceea după care capitalul este considerat ca „totalitate a resurselor materiale acumulate şi reproductibile care, prin asociere cu ceilalţi factori de producţie, participă la producerea de noi bunuri n scopul obţinerii unui profit”.

Unii economişti au definit capitalul accentund asupra mişcării valorice pe care acesta o realizează pe parcursul procesului economic; „capitalul reprezintă ansamblul valorilor materiale, spirituale rezultate din activitatea umană şi totalitatea valorilor financiare deţinute de o persoană, pentru a fi utilizate n scopul obţinerii unui venit”, incluzndu-se deci, pe lngă mijloacele aflate n proprietate şi pe cele mprumutate. Capitalurile ntreprinderii aflate n diferite stadii ale procesului economic este denumit, după forma pe care o mbracă, capital bănesc, capital productiv (tehnic) sau capital de circulaţie. Capitalul tehnic este format din maşinile, utilajele şi instalaţiile de lucru. Capitalul de circulaţie acţionează n sfera circulaţiei şi este format din capitalul bănesc şi capitalul marfă. Capitalul bănesc reprezintă „suma de bani care procură deţinătorului un venit şi are funcţia de cumpărare a muncii şi a mijloacelor de producţie”. n paralel cu noţiunea de capital bănesc este utilizată n practica şi teoria economică, cu acelaşi conţinut şi cel de fond bănesc.

Alţi autori după ce definesc capitalul ca factor de producţie recunosc n mod expres că o altă accepţiune dată acestuia este aceea de fonduri. n acest sens J.B. Charreton şi J. Raffegeau afirmă: „capitalul social reprezintă forma iniţială a fondurilor proprii”. n alte lucrări se consideră chiar că al doilea sens dat noţiunii de capital al nteprinderii este acela de fonduri, semnificnd „expresia bănească a proceselor de transformare a valorii care circulă n cele trei stadii ale ciclului de exploatare”. Noţiunea nu face referire la vreo operaţiune materială oarecare, fiind expresia bănească a mijloacelor materiale n diferitele momente ale procesului economic.

n sens economic larg, capitalurile exprimă mijloacele băneşti şi expresia bănească a celor materiale folosite de ntreprindere pentru producerea unor bunuri sau servicii. n procesul producerii bunurilor şi serviciilor valoarea parcurge cele trei stadii: aprovizionare, producţie şi comercializare, ocazie cu care mbracă o serie de forme funcţionale: materii prime, produse nefinite, produse finite etc. Prin utilizarea capitalurilor se urmăreşte n final realizarea obiectivului financiar şi anume obţinerea surplusului monetar.

Capitalul privit din punct de vedere al naturii sale se mparte n capital real şi capital fictiv. Capitalul real exprimă consecinţele esenţiale de natură patrimonială ce decurg din procesele de constituire şi de utilizare ale capitalului firmei. Constituirea determină crearea unor obligaţii pentru firmă, att n privinţa restituirii sumelor procurate

[1] Dizionario di administrazione, contabilita, diritto, economia, finanza, informatica, lovoro, d’ufficio, risk management, Franco Angeli Libri, Milano, 1989, p. 126.

[2] Idem, p. 127.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica