referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Capitalurile intreprinderii

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Statul şi unele colectivităţi publice pot acorda societăţii în anumite situaţii subvenţii sau prime nerambursabile. Subvenţiile pot fi : de echipament şi de exploatare, cu precizarea că cele de echipament se înscriu în bilanţ constituind fonduri proprii, iar cele de exploatare se înscriu în contul 121, reprezentând încasări..

Varianta Printabila 


1

Capitalurile ntreprinderii

 

Capitalurile unei ntreprinderi pot fi capitaluri proprii şi mprumutate. Prin nsumarea capitalurilor proprii cu datoriile pe termen mediu şi lung se obţine capitalul permanent.

1.Capitalurile proprii – se formează din surse sau contribuţii interne, dar şi externe.

Contribuţiile externe includ aprtul proprietarilor şi eventual unele aprturi ale statului,cele ale unor organizaţii specializate, iar sursele interne provin n special din capitalul de autofinanţare al firmei.

1.1.Contribuţii externe.

a)Contribuţia proprietarilor

Orice ntreprindere individuală sau sub formă de societate nu poate fi nfiinţată dacă nu dispune de un nivel minim de capital propriu. Proprietarii trebuie să angajeze un minim de aport care să constituie capitalul social al firmei.

Fiecare asociat n schimbul aportului său va primi un număr de părţi sociale/acţiuni care reprezintă dreptul lor asupra capitalului.

Acţiunea – titlu de participare care conferă posesorului său calitatea de asociat/acţionar dndu-i dreptul la o parte proporţională din beneficiile nete distribuite. Acţionarul primeşte un dividend, după ce din beneficiile brute s-au efectuat scăzăminte pentru plata impozitelor şi constituirea rezervelor legale. n caz de lichidare a societăţii, acţionarul va primi sumele cu care a contribuit la crearea capitalului, nsă numai după ce au fost achitate datoriile către ceilalţi creditori. Deţinătorul unei acţiuni care doreşte să-şi recapete fondurile imobilizate nu poate să ceară ntreprinderii contravaloarea lor, dar le poate negocia pe pieţele de acţiuni.

Schimburile care au loc pe piaţă se fac n funcţie de cererea şi oferta de acţiuni potrivit unor estimări subiective ale pieţei asupra valorii ntreprinderii.Cursul acţiunilor poate fluctua peste sau sub valoarea nominală,n funcţie de rezultatul economicio-financiar al firmei,rezultatele care sunt obţinute din bilanţurile şi conturile de profit şi pierdere care trebuie să fie publicate.

Acţiunile nu aduc n principiu venituri certe. n unele ţări occidentale acţiunile pot fi de două feluri : comune şi preferenţiale.

Acţiunile comune reprezintă o asociere deplină şi fără nici o rezervă la cştigurile sau pierderile ntreprinderii. Dividendele se dimensionează corespunzător rezultatului financiar din fiecare an fiscal. Cei care au acţiuni comune sunt proprietarii reali ai societăţii care controlează conducerea acesteia, au drept de vot şi şi asumă riscul n caz de pierderi sau lichidare. Ei vor beneficia cel mai mult de rezultatele pozitive obţinute.

Deţinătorilor de acţiuni comune nu li se vor garanta dividendele care sunt condiţionate de obţinerea de profit.

Acţiunile preferenţiale conferă o serie de privilegii, cum sunt stabilirea nivelului dividendelor n momentul emiterii acţiunilor, posibilitatea ulterioară de convertire a acestora n acţiuni comune, ăscumpărarea prioritară de către societate a acestor acţiuni, reptul prioritar la răscumpărarea capitalului n caz de lichidare a societăţii.

Pe parcursul activităţii societăţii se pot emite acţiuni noi, in vederea sporirii capitalului social, cu menţiunea că aceste acţiuni le conferă posesorilor aceleaşi drepturi ca n cazul acţiunilor vechi.

Vechii acţionari au un drept preferenţial la subscriere, atunci cnd se procedează la creşterea capitalului social. Capitalul suplimentar va fi egal cu numărul acţiunilor denmulţit cu preţul (valoarea) de emisiune. Preţul emisiunii este de obicei inferior acţiunilor la bursă pentru a se asigura că vor exista suficienţi subscriitori pentru emisiunea respectivă. Dacă preţul emisiunii este mai mare dect preţul acţiunilor la bursă, acestea ar fi neatrăgătoare pentru posibilii cumpărători.

b)Contribuţia statului, a colectivităţii locale sau ale unor organe specializate.

Statul şi unele colectivităţi publice pot acorda societăţii n anumite situaţii subvenţii sau prime nerambursabile. Subvenţiile pot fi : de echipament şi de exploatare, cu precizarea că cele de echipament se nscriu n bilanţ constituind fonduri proprii, iar cele de exploatare se nscriu n contul 121, reprezentnd ncasări. Unele instituţii sau organizaţii specializate pot furniza fonduri proprii cu titlu temporar sau permanent. Poate fi vorba de o participaţie de capital care urmăreşte o rentabilitate ridicată sau poate fi o operaţiune care şi propune sprijinirea unor ntreprinderi aflate n dificultate.

Băncile de afaceri sau de investiţii pot aduce fonduri proprii pentru dezvoltarea ntreprinderii. Obiectivul lor este ca ntreprinderea să cunoască o dezvoltare şi o rentabilitate care să-i permită să tranzacţioneze acţiuni la bursă, după un anumit interval. Astfel banca poate să-şi retragă fondurile imobilizate.

1.2.Contribuţii sau surse interne

Contribuţiile interne se formează din resursele care se degajă din propria activitate pe care o desfăşoară firma. Astfel, se nregistrează un proces de autofinanţare cu importanţă deosebită asupra structurii financiare şi a capitalului de a atrage fonduri pentru firma respectivă.

Pentru desfăşurarea activităţii firma face o serie de cheltuieli, obţinnd concomitent nişte ncasări din vnzarea produselor executate, precum şi din venituri financiare (dobnzi, titluri de participare, venituri din lichidarea unor active, etc.). Cheltuielile se referă la sarcinile curente ale exploatării (materii prime, salarii, impozite, etc.) precum şi cheltuieli financiare şi cheltuieli excepţionale.

Diferenţa dintre ncasări şi cheltuieli (fără amortizare) va căpăta destinaţii diferite (impozitul pe profit, dividende, participarea salariaţilor la profit). Partea rămasă se va aloca societăţii, mai exact se formează fondul de amortizare a provizioanelor şi rezervele. Sursele cuvenite ntreprinderii şi păstrate de către aceasta, formează autofinanţarea totală (globală sau brută) care e alcătuită din autofinanţarea de menţinere şi  netă.

a)Autofinanţarea de menţinere se referă la acele sume puse n aşteptare urmnd ca din ele să fie efectuate n viitor cheltuieli prin care se va păstra nivelul atins al patrimoniului net. ntre sursele de constituire a autofinanţării de menţinere, ponderea principală o deţin amortizările normale care corespund pierderii reale de evaluare a imobilizărilor, alături de amortizările cu caracter special şi de provizioane, n special cele constituite pentru acoperirea creşterilor de preţuri.

b)Autofinanţarea netă este constituită ca parte a autofinanţării brute care depăşeşte necesarul cerut de refacere a capitalurilor imobilizate şi uzate integral şi care au ca efect o creştere a patrimoniului şi o creştere a avuţiei acţionarilor. Autofinanţarea netă se constituie n principal din profitul constituit pentru rezerve, adică din acele beneficii care rămn după deducerea impozitului, a dividendelor, a stimulentelor salariale.

O altă sursă a acestei autofinanţări este şi partea din fondul de amortizare care depăşeşte deprecierea reală a capitalurilor imobilizate.

Alături de noţiunea de autofinanţare se mai utilizează şi noţiunea de CASH–FLOW care este foarte apropiată de prima,cu diferenţa că autofinanţarea brută nu cuprinde profitul distribuit acţionarilor şi eventual salariaţilor sub formă de participare la profit.

Astfel CASH-FLOW-ul reprezintă o autofinanţare brută nainte de repartizarea profitului pe destinaţiile menţionate.

Autofinanţarea prezintă pentru firma aflată ntr-o economie de piaţă o serie de avantaje : mijloc sigur de finanţare, liberă acţiune a firmei (independenţa acesteia).

1.3.Majorarea capitalului propriu şi drepturile de subscriere şi de atribuire ale acţionarilor sau asociaţilor

n evoluţia oricărei firme pot apărea momente n care se impune expansiunea economică prin realizarea unor investiţii noi sau este necesară acordarea unor garanţii suplimentare creditelor pentru finanţarea unor activităţi de expansiune.

n aceste condiţii ntreprinderea poate solicita de la acţionarii săi existenţi sau de la alte persoane noi contribuţii sau aporturi n vederea majorării capitalului.

Majorarea capitalului poate mbraca mai multe forme :  

-          aporturi noi n numerar şi natură

-          ncorporarea de rezerve

-          convertirea datoriilor ntreprinderii

-          fuziunea sau absorbţia

Majorarea  de capital prin emisiunea de noi acţiuni poate fi făcută simultan cu majorarea prin ncorporarea rezervelor. Dintre toate aceste forme de majorare a capitalului se consideră că numai cea referitoare la noi aporturi n numerar poate fi considerată ca o operaţiune de finanţare directă.

Aportul n natură, fuziunea sau absorbţia pot fi considerate operaţiuni indirecte de finanţare. Nici convertirea datoriilor faţă de creditori sau furnizori nu este tratată ca o operaţiune de finanţare propriu-zisă avnd ca efect doar modificarea structurii financiare a ntreprinderii,respectiv modificarea structurii pasivului bilanţier prin transformarea unei părţi din datoriile totale n capital neexigibil.

Majorarea de capital prin noi aporturi n numerar poate fi realizată prin două soluţii de tehnică financiară.

-          Prima vizează un aport suplimentar numai de la acţionarii vechi care se calculează prin raportul existent ntre creşterea de capital şi numărul de acţiuni existente, asistnd n acest caz la ocreştere a valorii nominale a acţiunii. Valoarea nominală nouă este egală cu valoarea nominală veche + aportul generat de operaţiunea respectivă. Soluţia este greu de realizat n practică deoarece nu toţi acţionarii sunt de acord să contribuie la noua majorare de capital.

-          A doua soluţie vizează emiterea de acţiuni noi att către vechii acţionari ct şi eventual către noi investitori. Această situaţie este mai ntlnită n practică şi presupune fixarea unui preţ de emisiune,protecţia vechilor acţionari şi plasarea noilor acţionari. Emisiunea de noi acţiuni are efecte directe şi imediate asupra diluării controlului asupra societăţii exercitat de vechii acţionari.

Pentru a-şi procura capital pe această cale, societatea va trebui să-şi execute un număr de acţiuni noi (N’) egal cu raportul dintre creşterea de capital şi preţul de emisiune.

 

Capitalizarea bursieră, nainte de această operaţie era egală cu numărul vechi de acţiuni (N) denmulţit cu cursul acestor acţiuni :

CB=NP

După efectuarea lansării noii emisiuni,capitalizarea bursieră devine :

       CB=NP+N’E

n aceste condiţii,valoarea unei acţiuni va deveni :

     

Valoarea acestor acţiuni este de obicei mai mică dect cursul vechilor acţiuni,astfel nct va apărea o diferenţă ntre acestea,egală cu :


n absenţa unui mecanism compensatoriu vechii acţionari şi vor pierde o parte din investiţia lor,calculată pentru fiecare titlu n paret.cDin acest motiv, practica şi calculul juridic au impus acordarea de către ntreprinderi a unor drepturi preferenţiale de subscriere asupra acţiunilor noi n beneficiul acţionarilor vechi, egal cu . Numai acţionarii vechi sunt autorizaţi să achiziţioneze acţiuni noi la preţul de emisiune şi numai ntr-un număr prporţional cu titlurile pe care ei le deţin deja.

O acţiune nouă va putea fi cumpărată de acţionarii vechi la preţul de emisiune dacă aceştia deţin un număr de acţiuni vechi calculat n baza raportului N/N’.

Cumpărătorul neacţionar va putea achiziţiona acţiuni noi dacă cumpără mai nti un număr de drepturi preferenţiale de subscriere de la vechii acţionari care este egal cu raportul menţionat anterior şi apoi trebuie să achite preţul de emisiune. Astfel, noul acţionar va plăti preţul de emisiune plus suma corespunzătoare drepturilor preferenţiale cumpărate. Relaţia de calcul a dreptului preferenţial este următoarea :

 sau

Vechiul acţionar are alternativa de a subscrie la un număr de titluri corespunyător sau de a vinde , astfel că nu va cştiga şi nu va pierde nimic.

Emiterea de acţiuni noi atrage noi aosciaţi/acţionari cu care acţionarii existenţi urmeayă să mpartă controlul şi beneficiile, astfel că cele mai multe firme evită să folosească ce-a de-a doua soluţie.

Drepturile preferenţiale fac obiectul unor tranzacţii la bursă, iar cursul acestora depinde de raportul cerere-ofertă. Acest raport este influenţat de o serie de factori, dintre care preţul de emisie, a cărui limită inferioară este valoarea nominală, iar cea superioară este cursul de la bursă.

Preţul bursier influenţează valoarea drepturilor de subsciere care va fi cu att mai mare cu ct va fi mai mare diferenţa dintre preţul vechilor acţiuni şi preţul de emisiune al noilor acţiuni.

Situaţia generată de pe piaţa capitalurilor şi tendinţele bursiere vor determina sporirea cererii de acţiuni şi invers.

Modul de impozitare a sumei din realizarea dreptului de subscriere indică faptul că dacă această sumă e considerată un venit impozabil va fi mai redus dect dacă ar fi tratată ca un cştig de capital.

Diluarea profitului pe acţiuni apare n situaţia n care acesta nu creşte proporţional cu numărul de acţiuni noi emise. nainte de emisiune, beneficiul pe acţiuni era Pr/a=Pr0/N, iar după emisiune profitul pe acţiune va fi Pr’a=Pr1/N+N’. Beneficiul pe acţiune se va dilua cu o sumă : Pr/a=Pr0/N’-Pr1/N+N’.

Diluarea puterii sau a controlului are loc n condiţiile n care vechii acţionari nu cumpără sau cumpără proporţional mai puţine acţiuni noi, diminundu-li-se ponderea pe care o deţin n capitalul social al firmei după noua majorare.

Majorarea de capital se mai poate face şi prin incorporarea rezervelor; nu implică fluxuri financiare şi nu aduce resurse financiare noi.

n momentul nfiinţării capitalul social=produsul dintre numărul de acţiuni şi valoarea nominală (contabilă). După nfiinţare, acţiunile firmei generează beneficii din care o parte sunt trecute n rezerve. Cnd aceste rezerve devin importante, firma poate proceda la ncorporarea lor n capitalul social, astfel că va emite noi acţiuni care se vor mpărţi gratuit vechilor acţionari, fie va spori valoarea nominală a acţiunilor existente. ncorporarea rezervelor este o acţiune cu caracter contabil şi juridic, care transformă n baza hotrrii AGA rezervele n capital social.

ncorporarea rezervelor nu e dect o acţiune contabilă şi juridică care transformă n baza hotărrii AGA o parte din rezerve n capital social. Operaţia contabilă presupune creditarea contului de capital social prin debitarea rezervelor cu suma stabilită.

Distribuirea gratuită de acţiuni noi se face proporţional cu numărul acţiunilor deţinute deja, potrvit raportului N/N’. Acest procedeu dă naştere exercitării unor drepturi de atribuire pe care acţionarii le pot vinde sau cumpăra.Drepturile de atribuire,ca şi drepturile de subscripţie se materializează ntr-un bon/cupon de atribuire. n cazul n care sunt emise acţiuni noi, numărul lor se stabileşte prin raportarea volumului rezervelor ce se ncorporează la valoarea nominală a acţiunilor. Şi n acest caz se calculează capitalizarea bursieră nainte şi după emisiune şi se stabileşte valoarea unei acţiuni după ncorporare. Diferenţa dintre valoarea acţiunilor la bursă şi noua valoare de după emisiune reprezintă valoarea dreptului de atribuire, fiind egală pierderea pe care o suferă acţionarii prin emisiunea noilor acţiuni. Valoarea teoretică a dreptului de atribuire se stabileşte plecnd de la determinarea dreptului de subscripţie n care se consideră că preţul de emisiune are valoarea zero. Astfel, formula dreptului de atribuire (Da) este : Da=(N/N+N’)*P

1

Prin distribuirea de acţiuni gratuite, situaţia bogăţiei acţionarilor rămne nemodificată, ceea ce se modifică fiind numărul de titluri care face ca bogăţia să fie reprezentată pe un număr mai mare de acţiuni.Acţionarii speră ca preţul de bursă al acţiunilor să rămnă acelaşi, ceea ce ar avea ca efect creşterea bogăţiei lor.

Beneficiile pe o acţiune nu se mai diminuează ca şi n cazul dreptului de subscripţie,iar puterea şi controlul acţionarilor asupra societăţii sunt consolidate ca efect al deţinerii unui număr mai mare de titluri.

Capitalul ntreprinderii poate să fie şi micşorat,operaţie ce are loc atunci cnd aportul acţionarilor se diminuează prin răscumpărarea acţiunilor sau prin scăderea pierderilor din anii anteriori:operaţia de reducere a capitalului prin scăderea pierderilor din anii anteriori este denumită „asanare” financiară. Capitalul social poate fi şi amortizat prin rambursarea contravalorii acţiunilor cu precizarea că sumele respective se suportă din rezerve.

Sunt de menţionat şi micşorările de capital n numerar, cnd acţionarii varsă o sumă mai mare dect volumul nominal al acţiunilor, apărnd un excedent care se numeşte „primă de emisiune”. Această primă are n principal rolul de a acoperi cheltuielile de emisiune şi de a evita lansarea pe piaţă a unui număr prea mare de acţiuni.de asemenea,n cazul fuziunilor, valoarea nominală a acţiunilor care sunt transmise acţionarilor societăţilor ncorporate (absorbite)  poate fi mai mică dect valoarea reală a contribuţiilor acestora la capitalul noii societăţi,diferenţa respectivă constituindu-se ntr-o „primă de fuziune”.

2.Capitaluri mprumutate

Capitalurile mprumutate pot fi grupate n 3 mari categorii, n funcţie de termenul de acordare sau de utilizare:

a)mprumuturi pe termen lung;

b)mprumuturi pe termen mediu;

c)mprumuturi pe termen scurt.

D.p.d.v. al gestiunii financiare, aceată clasificare nu poate fi satisfăcătoare, impunndu-se gruparea capitalurilor mprumutate, după destinaţie n :

a)capitaluri de mprumut destinate finanţării activelor fixe.

b)capitaluri mprumutate cu scopul finanţării părţii din activele circulante care nu

poate fi acoperită de către datoriile de exploatare curentă .

2.1.mprumuturile pe termen lung au de obicei o scadenţă mai mare de 5 ani, cele pe termen mediu ntre 1-5 ani, iar mprumuturile pe termen scurt nu depăşesc 1 an. Primele 2 categorii sunt finanţate n special activele imobilizate n timp ce activele circulante sunt finanţate ndeosebi din credite pe termen scurt. Creditele pe termen lung sunt foarte variate prin natura şi obiectul lor. Unele ntreprinderi pot face apel la economiile publice prin diverse tipuri de mprumuturi pe termen lung pe bază de titluri.

Finanţarea pe termen lung mai poate fi asigurată şi de organisme publice specializate precum şi de bănci şi de alte instituţii financiare.

Capitalurile mprumutate peste 5 ani sunt menite să finanţeze elemente cu caracter stabil al patrimoniului. n funcţie de originea/provenienţa sumelor mprumutate, mprumuturile pe termen lung se pot clasifica n :

-          mprumuturi obligatorii

-          mprumuturi de la organisme publice specializate

-          mprumuturi de la stat

-          mprumuturi de la bănci

mprumuturile obligatorii – nevoile de capital pe termen lung ale unei societăţi pot fi acoperite att prin emisiuni de acţiuni,ct şi prin emiterea de obligaţiuni care asigură fonduri mprumutate genernd şi cheltuieli pentru plata dobnzilor aferente şi pentru rambursarea ratelor scadente. mprumuturile pe bază de obligaţiuni sunt o formă specială a creditului pe termen lung fiind caracterizate de lansarea publică a unor titluri negociabile.Fiecare obligaţiune reprezintă o fracţiune a datoriilor pe termen mediu şi lung ale unei ntreprinderi. Obligaţiunile sunt caracterizate de următoarele elemente :

-          valoarea nominală n funcţie de care se stabileşte dobnda

-          o rată a dobnzii nominală care este aplicată la valoarea nominală a obligaţiunii pentru a determina suma cuponului ce trebuie plătită

-          preţul de emisiune este de obicei mai mic dect valoarea nominală, diferenţa constituind o primă de emisiune

-          preţul de rambursare poate fi mai mare ca valoarea nominală,diferenţa reprezentnd o „primă de rambursare”

-          ntreprinderea poate ajunge de a primi o sumă mai mică dect cea pentru care şi angajează răspunderea şi la care calculează dobnda şi rambursează o sumă mai mare dect valoarea nominală

-          durata mprumutului se stabileşte prin contract nsă durata de viaţă economică a fiecărei obligaţiuni nu este precizată n principal datorită faptului că de cele mai multe ori rambursarea are loc prin tragere la sorţi

-          obligaţiunile sunt titluri care pot fi cotate la bursă,societatea emitentă poată să-şi reducă datoria prin răscumpărarea la bursă a obligaţiunilor la un preţ ce poate fi inferior valorii de rambursare

-          spre deosebire de acţionari care sunt coproprietari ai firmei, posesorii obligaţiunilor posedă numai drept de creanţă asupra societăţii

-          succesul unui mprumut pe bază de obligaţiuni depinde de factori cum sunt ce referitori la conjuctura economică, randamentul şi durata mprumutului precum şi notorietatea firmei

-          posesorul de economii care-şi plasează banii n titluri ale unor ntreprinderi mari ntmpină riscuri relativ reduse la care se adaugă şi avantajul lichidităţii sporite, n comparaţie cu investitorii n capitalul unor ntreprinderi mici şi mijlocii

-          I.M.M.-urile care doresc să contracteze un mprumut pe termen lung se pot adresa

numai băncilor sau instituţiilor financiare specializate spre deosebire de ntreprinderile mari care pot ocoli circuitul bancar prin acordarea unor mprumuturi reciproce sau prin apelarea la economiile publice pe bază de instrumente de credit titularizate

-          dacă persoanele care au acordat mprumuturi pe bază de obligaţiuni vor să-şi răscumpere banii nainte de scadenţă se poate face apel la piaţa bursieră primind un preţ care diferă att faţă de valoarea nominală ct şi faţă de valoarea de rambursare

-          obligaţiunile nu conferă posesorilor nici o putere decizională

-          o obligaţiune mai este definită prin valoarea de emisiune,plata dobnzilor, calendarul de amortizare sau de rambursare şi preţul de rambursare

n practica economiei de piaţă se pot utiliza mai multe tipuri de obligaţiuni :

1)obligaţiuni simple(clasice)

n situaţia n care societatea procedează la emisiunea unui mprumut pe bază de obligaţiuni, ea remite fiecărui creditor un număr de titluri corespunzător sumei angajate.

mprumuturile se adresează populaţiei, societăţilor şi instituţiilor financiare şi de

credit,astfel că marile unităţi economice au avantajul de a avea o bază foarte largă de creditare putnd negocia condiţii mult mai favorabile de mprumut.

Dobnda n procente se poate calcula prin raportarea cuponului venitului anual la valoarea nominală şi denmulţit cu 100.

2)obligaţiuni indexate

Sunt denumite astfel pentru că preţul de rambursare şi/sau dobnda variază n conformitate cu un indice stabilit apriori. Astfel obligaţiunile pot fi indexate cu un indice special care are legătură directă cu activitatea societăţii (cifra de afaceri, preţul produselor, valoarea adăugată şi uneori profitul).

Aceste obligaţiuni sunt avantajoase pentru creditori deoarece societate n cazul unei activităţi economice favorabile, ntmpină şi un serviciu crescut al datoriei.

3)obligaţiuni participante

Aceste obligaţiuni sunt o variantă a obligaţiunilor indexate caracterizate prin aceea că dau dreptul la o dobndă fixă plus o dobndă suplimentară indexată n funcţie de evoluţia profiturilor societăţii.

4)obligaţiuni convertibile n acţiuni

Se caracterizează prin dreptul pe care-l oferă deţinătorilor de a-şi transforma creanţele după un termen n acţiuni la libera opţiune a creditorilor. Decizia se manifestă ntr-o anumită perioadă, după care convertibilitatea nu mai e posibilă.

Deţinătorii acestui tip de obligaţiuni sunt avantajaţi prin aceea că au garanţia rambursării minimale (la valoarea nominală) nsoţită şi de posibilitatea de a obţine un cştig suplimentar important pentru că valoarea reală a acestor obligaţiuni urmăreşte ndeaproape valoarea acţiunilor şi poate atinge niveluri mult mai mari.

Obligaţiunea convertibilă este preferabilă celei clasice, n special datorită posibilităţii de a se beneficia de creşterea reală a volumului şi a eficienţei activităţii.

Ea este preferabilă chiar şi acţiunilor deoarece oferă siguranţă faţă de o eventuală scădere a cursului acţiunilor, iar dacă nu se procedează la convertirea ei n acţiuni rămne un instrument generator de venituri anuale constante.

Emitentul obligaţiunilor convertibile poate oferi o dobndă mai mică faţă de obligaţiunile clasice.

Pentru societăţi emiterea de obligaţiuni convertibile constituie de fapt o amnare a majorării de capital şi o ocolire a apelării la majorarea clasică prin noi emisiuni de acţiuni. 

5)mprumuturi obligatorii grupate/colective

Asemenea mprumuturi pot fi acordate de către unele instituţii financiare create special n folosul unui anumit grup de ntreprinderi.

Instituţiile financiare le permit n special I.M.M.-urilor să intre pe piaţa financiară şi să obţină condiţii favorabile de mprumut.

6)euro-obligaţiunile

mprumuturile internaţionale iau n mare măsură forma euro-obligaţiunilor, adică a titlurilor plasate n afara graniţelor ţării şi n valutele altor ţări. Asemenea mprumuturi sunt accesibile numai marilor corporaţii şi firmelor multinaţionale şi nu diferă de obligaţiunile simple/clasice sau uneori de obligaţiunile indexate.

Plasarea euro-obligaţiunilor se face prin intermediul unor uniuni sau grupuri bancare internaţionale,obligaţiile putnd fi cumpărate de către diverşi investitori care nu domiciliază neapărat n statul pe pieţele căruia sunt lansate titlurile.

Din considerente de echilibrare a balanţelor de plăţi externe, marile ntreprinderi sunt ncurajate să se mprumute de pe pieţele europene.

mprumuturi de la organisme publice specializate

Recursul la aceste instituţii financiare se face ca urmare a dificultăţilor pe care le ntmpină unele societăţi n apelarea la pieţele financiare tradiţionale şi prin modalităţile menţionate anterior.

Instituţiile financiare respective intervin direct pe pieţele financiare, permiţnd obţinerea indirectă a societăţii capitalurile de mprumut pe termen lung.

mprumuturi de la stat

Reprezintă intervenţii financiare ale statului menite să acopere diferenţa cu care se confruntă ntreprinderile de interes naţional n procurarea capitalurilor de pe piaţa financiară şi au rolul de a favoriza dezvoltarea anumitor ramuri şi sectoare ale economiei.

mprumuturile de la bănci

Băncile intervin la rndul lor sub diferite n asigurarea necesarului de capitaluri pe termen lung necesare activităţii societăţii.

2.2.mprumuturi pe termen mediu

Pentru asigurarea echilibrului financiar al activităţii, ntreprinderile trebuie să coreleze termenele de exigibilitate a datoriilor cu termenele la care şi recuperează creanţele faţă de clienţi, precum şi n funcţie de alte elemente ca durata de amortizare a imobilizărilor (ne)corporale.

Sub influenţa progresului tehnic unele elemente de active fixe (utilajele) şi pierd valoarea mai repede dect era prevăzut la momentul achiziţionării, trebuie să fie nlocuite pentru a nu prejudicia societatea n raporturile concurenţiale. n acest scop este necesar să se accelereze cadenţa amortizării cu acordul organelor fiscale.

nlocuirea acestor elemente de activ necesită adesea contractarea de mprumuturi pe durate mai reduse dect cele pe termen lung.

Prin urmare creditul pe termen mediu are rolul de a acoperi nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizări, fiind acordate n principiu pe o durată de 5 ani şi cu excepţie pnă la 7 ani.

n acordarea creditelor pe termen lung şi mediu n economia de piaţă s-au impus anumite reguli financiare care au n vedere următoarele :

-          fondurile mprumutate nu pot depăşi fondurile proprii

-          durata minimă a mprumuturilor nu trebuie să fie mai mică dect durata de folosinţă a investiţiilor

-          se impune şi precizarea că rambursarea acestor credite este garantată n special pe seama rentabilităţii viitoare a firmelor

Creditului pe termen mediu şi lung i poate fi asimilat şi creditul prelungit pe termen scurt,acordat pe baze periodice precum şi creditele de leasing (credit de nchiriere sau credit „bail”).

Creditul pe termen mediu propriu-zis se acordă de regulă de bănci sau instituţii financiare.Creditul pe termen scurt prelungit se acordă pentru diferite necesităţi de exploatare,respectiv vnzări la export,achiziţii de materii prime precum şi pentru finanţarea vnzărilor cu plata n rate.Dacă mprumuturile pe termen scurt au o durată de pnă la 1 an, mprumuturile prelungite pot fi acordate pnă la 2-3 ani. Aceste credite se datorează practic duratelor mai mari ale ciclurilor de fabricaţie şi de comercializare şi sunt destinate finanţării capitalurilor circulante.

Creditul sub forma leasingului este operaţia prin care o instituţie financiară specializată cumpără la cererea unei societăţi anumite bunuri care i sunt acordate n folosinţă n schimbul plăţii unei chirii periodice (redevenţă). Astfel, societatea nu este proprietarul bunurilor şi nu le nregistrează n contabilitate dect la conturile din afara bilanţului. n contractul ce se ncheie ntre instituţie şi societate se prevede adesea posibilitatea pentru societate de a cumpăra bunul la sfrşitul nchirierii la un preţ avantajos care ţine seama de ratele plătite anterior.

           ntreprinderile de dimensiuni reduse dar care au o activitate profitabilă nu pot recurge la modalităţi cum ar fi emisiunea de obligaţiuni sau mprumuturi bancare pe termen lung, astfel că găsesc n leasing un mijloc modern de finanţare şi dezvoltare, beneficiind şi de o durată avantajoasă de creditare. Acest tip de credit poate fi considerat şi ca un mijloc suplimentar de finanţare n vederea realizării programului de investiţii, n cazul n care toate mijloacele clasice de finanţare au fost epuizate.

          Caracteristicile leasingului sunt :

-          se ncheie pe o perioadă determinată care corespunde perioadei de amortizare completă a bunului

-          la expirarea contractului există posibilitatea napoierii bunului către proprietar sau cumpărarea acestuia la o valoare reziduală stabilită prin contract sau există posibilitatea rennoirii contractului

-          d.p.d.v. economic,angajamentele de credit-leasing sunt considerate datorii pe termen  mediu şi lung

-          d.p.d.v. financiar,chiar dacă este un contract oneros,acest credit prezintă avantajul,n raport cu creditele obişnuite,că este flexibil n utilizare, oferindu-i ntreprinderii posibilitatea de a dispune de capital fix, beneficiind n acelaşi timp şi de un tratament fiscal favorabil

2.3.Capitaluri mprumutate pe termen scurt

Aceste credite sunt acordate de obicei pe perioade de maxim 1 an şi sunt destinate finanţării operaţiilor curente de exploatare, facilitnd aprovizionarea cu capital circulant şi reprezentnd componente pe termen scurt a asigurării echilibrului financiar global al firmei.

n structura acestor credite se regăsesc : creditele furnizor şi diferite creanţe şi credite bancare.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica