referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Schimburile in economie

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Schimburile de pe piaţă se efectuează cu ajutorul banilor, fiecare bun economic având un preţ anume, care de cele mai multe ori este definitoriu. Adică orice cumpărător raţional va lua în considerare preţurile la care se oferă anumite bunuri la vânzare, asta pe lânga calitatea bunului respectiv, dar totuşi preţul este care delimitează bunurile de acelaşi fel din prisma cumpărătorului. Chiar din acestă cauză este importantă analizarea conceperii preţurilor bunurilor oferite pe piaţă la un moment dat...

Varianta Printabila 


1

 

Economia este acea ştiinţă care analizează acele principii şi reguli pe baza cărora se poate ameliora relaţia dintre nevoi şi resure. Totodată este “... arta de a obţine maximum de la viaţă “   după cum  o  defineşte George Bernard Show.

 

1  - Piaţa

 

n societăţile primitive supravieţuirea era asigurată de vnătoare şi de cules. După apariţia primelor meserii  şi deprinderea de către unii a fabricării uneltelor şi a ceramicii, iar de către alţii a lucrării pămntului, schimbul a devenit necesar.

Claude Levi-Strauss observa că   “schimburile sunt războaie rezolvate n mod paşnic şi războaiele sunt generate de tranzacţii nefericite.“  

Organizarea schimburilor constituie, de asemenea, şi n primul rnd, unul din actele fondatoare ale oricărei societăţi,  “un contract social “ mai mult sau mai puţin spontan, care defineşte locul economiei n ansamblul  vieţii sociale.

            Astăzi  specializarea este impulsionată din ce n ce mai mult n cadrul frontierelor naţionale, ca şi la scară mondială. Cadrul pieţei este cel n care se realizează schimburile dintre ofertanţi şi cumpărători.

Economiştii au ncercat să dea o definiţie exactă, complexă şi totodată completă a pieţei nsă nu au reuşit. Definirea pieţei

are aceleaţi fundamente dar detaliile pe care se insistă diferă. Motivul este complexitatea posibilităţilor oferite de piaţă şi multitudinea formelor a acesteia.

Totuşi există o formă tradiţională a pieţei concretizată prin halele publice n care vnzătorii şi expun mărfurile şi serviciile. Diferind de la cumpărător la cumpărător se face o alegere, care poate fi influenţată de foarte multe aspecte, după care cu ajutorul banilor se achiziţionează bunul dorit. Abordarea cumpărătorilor de către vnzători este realizată  n modalităţi ce variază de la un produs la altul, de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta.

Concis spus, tehnica de producţie şi natura produsului au o influenţă directă asupra formei pieţei. Tradiţiile naţionale sau regionale joacă de asemenea, rolul lor. Piaţa este de fapt, o instituţie socială şi organizarea sa este legată de alte instituţii, mentalităţi şi comportamente ale fiecărui popor. De exemplu germanii şi elveţienii au adoptat repede marile suprafeţe pentru vnzarea cu amănuntul, n schimb, francezii au rămas mult timp legaţi de micii comercianţi de cartier, iar aceştia legaţi de magazinele lor. Dar marile ntreprinderi franceze de distribuţie au devenit liderii mondiali şi exportă tehnicile de distribuţie n hipermagazine. Există, de asemenea, pieţe inaccesibile consumatorilor, deoarece tranzacţiile au loc  ntre ntreprinderi. Importanţa acestor pieţe este considerabilă.

Pieţele sunt reţele de comunicaţie. Dezvoltarea lor este astfel foarte legată de procesul tehnicilor de comunicaţie. Explozia tehnicilor informatice şi de telecomunicaţii provoacă n prezent un şoc formidabil asupra organizării schimburilor cam peste tot n lume.

n concluzie, “piaţa” apare ca un ansamblu de mijloace de comunicaţie, prin care vnzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc de ceea ce au, de ceea ce au nevoie şi de preţurile cerute şi propuse nainte de a ncheia tranzacţiile.

Schimburile de pe piaţă  se efectuează cu ajutorul banilor, fiecare bun economic avnd un preţ anume, care de cele mai multe ori este definitoriu. Adică orice cumpărător raţional va lua n considerare preţurile la care se oferă anumite bunuri la vnzare, asta pe lnga calitatea bunului respectiv, dar totuşi preţul este care delimitează bunurile de acelaşi fel din prisma cumpărătorului. Chiar din acestă cauză este importantă analizarea conceperii  preţurilor bunurilor oferite pe piaţă la un moment dat.  

                       

           

 

 

2 –Oferta şi preţul de vnzare

 

            n convenţia care fixează preţul, sunt două părţi care se pun de acord: un cumpărător şi un vnzător. Vnzătorul este, n general, o ntreprindere producătoare de bunuri sau servicii. Cumpărătorul poate fi o ntreprindere, un particular sau o administraţie.

Pentru a hotăr preţul şi cantitatea de marfă pe care doreşte să o vndă, vnzătorul va trebui să ia n calcul următorii factori: costurile proprii, concurenţa şi cererea.

 

2.1 –cunoaşterea costurilor

 

Cunoaşterea preţurilor de cost este baza oricărui calcul economic. Acesta permite calculul preţului de cost şi stabilirea conturilor de exploatare, adică raportul ntre ncasări şi cheltuieli.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

2.2 –studiul cererii

 

         Problema este de a evalua cererea globală a consumatorilor produsului respectiv. Cererea unei mărfi este cantitatea din marfa respectivă pe care cumpărătorii sunt gata să o achiziţioneze la un anumit preţ. S-a observat faptul  că n general, cantitatea cumpărată este mai mare atunci cănd preţul este mai mic. Ea scade atunci cnd preţul creşte. n concluzie putem afirma că att cererea ct şi oferta nu sunt cantităţi fixe. Ele variază n special n funcţie de preţ, nsă mai sunt şi alţi factori care pot influenţa aceste mărimi.

 

2.3 –examinarea concurenţei

 

            Din prisma vnzătorului, monopolul reprezintă situaţia ideală deoarece permite guvernarea ansamblului pieţii şi obţinerea celui mai bun profit. n cazul n care piaţa este una deschisă, starea de monopol nu poate fi păstrată, deoarece apar şi alţi producători de bunuri identice, ntreprinderea fiind nevoită să facă faţă concurenţei. Preţurile de monopol sunt considerate a fi cele mai mari.

 

3-echilibrul pieţei

 

Pentru a satisface nevoile la maximul posibil este nevoie ca piaţa să fie echilibrată pentru a mulţumi n egală măsură att cumpăratorii ct şi vnzătorii. Această stare este foarte greu de atins deoarece presupune anumite compromisuri.

1

Echilibrul depinde n mare măsură att de produs ct şi de organizarea pieţei. Totuşi  realitatea economică ne arată că pieţele sunt departe de a fi transparente, preţul ne fiind singurul criteriu de alegere a clienţilor.

Se consideră că piaţa se echilibrează la preţul care permite egalizarea cantităţii cerute de consumatori cu cea oferită de vnzători.

Preţurile sunt influenţate n mare măsură de amplitudinea concurenţei care la rndul lor influenţează echilibrul de pe piaţă. Din această cauză concurenţa este considerată regulatorul pieţei.

 

        4  -concurenţa

           

            Permite consumatorilor de a găsi furnizorul cel mai ieftin şi ncurajează producătorii n determinarea creşterii clientelei prin scăderea costurilor, şi implicit scăderea preţurilor.

Preţul impus de administraţie nu poate fi dect arbitrar: este, n general, preţul constatat   la un anumit moment de timp sau obţinut prin aplicarea unei dobnzi limită uniformă fixată autoritar. n faţa unui control permanent, şefii ntreprinderilor fac risipă de energie pentru a obţine o decizie ct mai favorabilă. Dacă baremul nu este bine calculat poate provoca un dezechilibru al sectorului şi o stopare a investiţiilor. Orice blocaj al preţurilor introduce n economie dezechilibre multiple şi n creştere. Cu ct se prelungeşte, blocajul produce disfuncţionalităţi. Natural libertatea preţurilor nu este sinonimă cu libertatea creşterii  lor abuzive. Cea mai bună contrapondere este cu siguranţă concurenţa. Dar concurenţa nu este spontană. Pentru a o respecta, o reglementare strictă sancţionează infracţiunile economice şi interzice nţelegerile şi asocierile care vor perturba funcţionarea normală a pieţei.

Dacă se doreşte a fi francă şi loială, concurenţa este, fără ndoială, o lupta. Şi ea poate dispărea din lipsa combatanţilor. Iată de ce politica concurenţei se străduie  att să nlăture nţelegerile, poziţiile dominante şi excesele de concentrare care afectează funcţionarea pieţei. Sunt interzise toate acordurile care riscă să mpiedice, să restrngă sau să distorsioneze jocul concurenţei, mai ales obstrucţionarea scăderii preţului de vnzare, favoriznd ocreştere artificială a preţurilor sau mpiedicnd progresul tehnic.

 

            4.1 –strategii anti-concurenţiale

 

            Concurenţa este bună pentru  public deoarece ea stimulează şi constnge producătorii.

Obiectivul oricărei firme este maximizarea profitului. Concurenţa nsă erodează permanent acest ţel. Chiar din această cauză firmle trebuie să se adapteze pieţei pentru a exploata toate posibilitaţile de mărire a profitului.

Economistul Michel Porter a studiat sistematic strategiile firmei n raport cu concurenţa şi a ajuns la concluzia:

“Punerea la punct a unei strategii faţă de concurenţă constă n esenţă n dezvoltarea unei linii de ansamblu, care va indica modul n care o ntreprindere va lupta mpotriva concurenţilor, care vor fi obiectele sale şi ce măsuri vor trebui luate pentru a-şi atinge obiectivele. “

Profitul firmei este ameninţat de mulţi factori. Este ameninţat de clienţi, dacă aceştia reuşesc să impună o scădere a preţurilor. Este ameninţat de furnizori, fiincă aceştia pot impune o creştere a costurilor de aprovizionare, dar şi de către salariaţi, dacă aceştia reuşesc să obţină creşteri salariale. Este ameninţat de noii ntreprinzători, dacă aceştia se impun pe piaţă. Este ameninţat de inventatori, dacă aceştia reuşesc să obţină alte produse similare cu cele existente. Profitul este ameninţat din toate părţile.

Strategia firmei constă n crearea unui blindaj care să mpiedice pătrunderea oricărei ameninţări.

Porter identifică trei tipuri de strategii coerente ce dau posibilitatea unei firme de a-şi nvinge concurenţii cel puţin ntr-un domeniu:

            O primă strategie este cea a efortului concentrat . Această strategie vizează concentrarea eforturilor unor firme asupra unei clientele particulare. Ideea este că focalizarea pe un scop unic va oferi clientelei cel mai bun serviciu şi va ndepărta concurenţii. Un foarte bun exemplu pentru această metodă este firma Michelin .

            O a doua strategie este cea a elitei . Diferenţierea constă n a crea un ansamblu produs-marcă-imagine care să fie perceput de către clienţi ca  “unic”  pentru respectiva categorie de bunuri.

Folosirea acestei metode se observă cel mai bine la firma Mercedes-Benz.

            Al treilea tip de strategie este cea costurilor reduse  sau a dominaţiei globale prin costuri. Această strategie constă n a face acelaşi lucru ca şi concurenţii, dar la preţuri imbatabile, putnd n acest mod să-i elimine. Japonezii sunt recunoscuţi ca maeştrii ai acestei strategii pe care o combină abil cu exigenţă strictă asupra calităţii produselor şi a service-ului prestat. Strategia costurilor reduse se adresează unei pieţe vaste, fiind necesară o putere comercială adaptată acesteia.

            Aceste strategii sunt distincte şi alternative. Fiecare necesită moduri de organizare, stiluri de oameni, moduri de control şi stimulare diferite.

Se recomandă folosirea combinată a mai multor strategii anti-concurenţiale pentru a avea eficienţă maximă n eliminarea concurenţei.

 

            Această lucrare descrie cum funcţionează pieţele şi modul n care concurenţa ntre vnzători şi cumpărători conduce la echilibrul pieţei.Totuşi trebuie să fim conştienţi de faptul că n economia reală, piaţa nu este dect unul dintre mecanismele de echilibru,dar, n ntregul sistemului economic, forţele pieţei sunt prezente n permanenţă, neputnd fi ignorate.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica