Circulatia monetara si rolul Bancii Centrale in cadrul acesteia

Categoria: Referat Economie

Descriere:

CirculaÅ£ia monetară ÅŸi rolul Băncii Centrale în cadrul acesteia
CirculaÅ£ia monetară se defineÅŸte că fiind un mecanism social-economic complex, prin intermediul căruia se desfăşoară miÅŸcarea banilor – în procesul realizării mărfurilor ÅŸi serviciilor - , care este dependentă în mod relativ de procesele materiale ÅŸi guvernată de un complex de legităţi specifice economiei de piaţă...

Circulaţia monetară şi rolul

Băncii Centrale în cadrul acesteia

            Circulaţia monetară este un proces economic extrem de complex care se bazează pe mişcarea mărfurilor şi serviciilor, între mişcarea mărfurilor şi cea a monedei existând o strânsa conexiune. În general, mişcarea monedei (în timp şi spaţiu) este determinată de mişcarea mărfurilor, în acelaşi timp existând, însă, şi o conexiune inversă în sensul că circulaţia monetară influenţează uneori , la rândul sau, cu destula intensitate, circulaţia mărfurilor.

            Principala accepţiune atribuită circulaţiei monetare constă în aceea că ea constituie procesul de mişcare a banilor în cadrul sferei circulaţiei mărfurilor şi serviciilor. Este, deci, necesar că o cantitate determinată de monedă să rămână în mod obiectiv, în permanenta, în circulaţie de unde rezulta că mărfurile şi serviciile care se găsesc într-o perioadă de timp determinată în circulaţie, nu se pot comensura decât cu ajutorul monedei; de aceea, pentru că procesul să se poată desfăşura apare necesitatea asigurării a doua condiţii: în primul rând, să existe în circulaţie cantitatea de mărfuri şi servicii care urmează să se schimbe pe bani, iar în al doilea rând, să existe o vanitate de monedă suficientă pentru a mijloci schimbul de mărfuri.

            Dedublarea actelor de schimb în mărfuri şi în monedă justifică existenta a doua faze complementare şi opuse aceluiaşi proces, în sensul că moneda se găseşte alternativ când în mana cumpărătorului, când în mana vânzătorului, în acest context întrând în acţiune funcţia monedei că mijloc de circulaţie; moneda necesară satisfacerii mişcării mărfurilor şi serviciilor a pătruns în circulaţie pe calea emisiunii.

            Ea nu poate să rămână în totalitate în circulaţie întrucât ar perturba prin capacitatea permanent sporita, circulaţia normala a mărfurilor, apărând deci, necesitate asigurării unui circuit invers, justificat între altele, prin aceea că pe măsura ce are loc schimbul de mărfuri, o parte importanta din monedă respectiva, fie că revine la banca, fie este păstrata la casele de economii sau la populaţie; în circulaţie va trebui să rămână constant o cantitate de bani-numerar şi monedă de cont care să permită realizarea mărfurilor şi serviciilor pe o perioadă de timp determinată şi în condiţii normale ale circuitului.

            Cea mai mare parte a schimburilor care au loc îmbracă forma monedei de cont, în aceste condiţii întrând în acţiune şi funcţia banilor că mijloc de plata, care amplifica întregul proces. Monedă de cont influenţează, de regulă, numerarul, în sensul scăderii relative a volumului acestuia, amplificându-se astfel tendinţele şi factorii care generează circulaţia monetară, unii dintre aceştia putând condiţiona sporirea monedei în circulaţie, în timp ce alţii contribuie la diminuarea volumului lor; de exemplu calitatea mărfurilor şi a serviciilor , perioadele de inflaţie, preturile, raportul cerere-ofertă, stările conjucturale, puterea de cumpărare, concurentă pot influenţa cantitatea de monedă în circulaţie.

            Rezultă aşadar, că circulaţia monetară este dependenta relativ de procesele materiale, de factorii conjucturali, cărora se adăuga cei de natura subiectiva ( politica monetar-financiară).

            Circulaţia monetară se defineşte că fiind un mecanism social-economic complex, prin intermediul căruia se desfăşoară mişcarea banilor – în procesul realizării mărfurilor şi serviciilor - , care este dependentă în mod relativ de procesele materiale şi guvernată de un complex de legităţi specifice economiei de piaţă.

            Circulaţia monetară poate avea un caracter mai mult sau mai puţin stabil. În epoca contemporană, ţările lumii sunt antrenate, în virtutea diviziunii mondiale a muncii, într-un permanent schimb de valori materiale şi spirituale, circulaţia monetară fiind la rândul sau, pe plan mondial, puternic influenţata de caracterul stabil sau instabil al economiei din cadrul fiecărei ţări. Supremaţia câtorva ţări supradezvoltate din punct de vedere economic influenţează circulaţia monetară internaţională, afectând cu intensitate mai mare sau mai mica, circulaţia monetară din toate ţările lumii.

            Economia de piaţă, producţia şi circulaţia mărfurilor imprima şi circulaţie monetare caracteristici şi trăsături specifice. Sfera şi dimensiunile circulaţiei monetare sunt condiţionate de însăşi desfăşurarea producţiei şi circulaţiei mărfurilor. Transformarea mărfii în bani se desfăşoară în trei direcţii principale şi presupune, implicit, un anume “comportament” al instrumentelor de schimb: în primul rând, o parte din mărfuri şi servicii se vând şi se cumpăra cu ajutorul numerarului, situaţie în care monedă funcţionează, în principal, că măsura a valorii şi că mijloc de circulaţie; în al doilea rând, o cantitate importanta de mărfuri şi servicii sunt vândute pe credit, iar monedă începe să funcţioneze că mijloc de plata, în legătura cu aceasta direcţie impunându-se câteva precizări:

            Circulaţia monetară cuprinde în structura ei doua componente de baza:

a)      sfera numerarului;

b)      sfera banilor de cont (scripturali), aceasta din urma realizându-se cu ajutorul viramentelor, adică al acelor operaţiuni bancare prin care un beneficiar nu plăteşte cu numerar mărfurile şi serviciile pe care le-a cumpărat, ci dispune virarea contravalorii lor din contul sau în contul furnizorului. Ceea ce este caracteristic, specific şi esenţial în cadrul întregului proces este faptul că schimbul are loc în timp şi presupune scindarea actului vânzării de cel al cumpărării; totodată, vânzătorul accepta să i se plătească marfa de către cumpărător după o perioadă oarecare de timp ( luna, trimestru, an), plata, conform înţelegerii sau contractului devenind exigibila la un termen convenit între cele doua părţi, termen care a întrat în literatura şi în uzanţa sub denumirea de scadenta. În condiţiile funcţionării monedei că mijloc de plata, schimbul se desfăşoară cu ajutorul creditului, instrumentele de schimb îmbrăcând în aceste condiţii forma cambiei, cecului, etc…

De asemenea, trebuie precizat faptul că sfera monedei de cont “pisează” asupra sferei numerarului, o îngustează, imprimându-i o tendinţa (relativă) de restrângere.

Analiza sferei monedei de cont are o importanta deosebita, atât pentru aprecierea dimensiunilor pe care le are în circulaţia monetară, cât mai ales pentru înţelegerea legităţilor care guvernează acest mecanism.

Cea de-a treia direcţie principală în cadrul transformării mărfii în bani o reprezintă vânzarea unei importante cantităţi de mărfuri şi servicii în cadrul comerţului cu late ţări. De aceea, trebuie avute în vedere toate funcţiile monedei. Caracterului complex al vânzărilor între ţări i se adaugă cele care se manifesta în cadrul economiei diferitelor state, punându-şi amprenta şi influenţând puternic şi circulaţia monetară internă.

În concluzie, circulaţia monetară reprezintă unitatea contradictorie dintre cele trei mari modalităţi mai sus arătate în care are loc mişcarea de ansamblu a monedei.

formele pe care le îmbracă mişcarea monetară, aşa cum se desfăşoară şi se prezintă ea la suprafaţa, în viaţa de toate zilele.

Tendinţele pe care le imprima mişcării banilor, mutaţiile care au loc în cadrul proceselor materiale pun în evidenta doua funcţii pe care le îndeplineşte circulaţia monetară.

a)      prima funcţie a circulaţiei monetare o constituie apariţia, dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului monetar cu toate elementele componente ale acestuia;

b)      a doua funcţie a circulaţie monetare o constituie emisiunea conceputa, atât că punere de bani în circulaţie, cât şi că retragere a acestora în condiţiile determinate de cerinţele desfăşurării proceselor economice.

Aşadar, circulaţia monetară apare că o variabila dependenta, în mod relativ, de o complexitate de factori dintre care mai importanţi sunt circulaţia mărfurilor inclusiv serviciile), considerata atât pe plan intern al unei ţări, cât şi în relaţiile acesteia cu celelalte ţări ale lumii; preturile, luate în aceeaşi accepţiune, adică cele care exprima valoarea naţională a mărfurilor şi serviciilor, cât şi preturile mondiale care se formează pe pieţele externe; situaţia balanţei de plăţi externe; puterea de cumpărare a monedei şi gradul de stabilitate a acesteia; productivitatea muncii şi situaţia economică a ţării respective; structura masei monetare; politica adoptată de ţara respectivă în materie de circulaţie monetară, formele şi modalităţile (inclusiv valuta folosita ) de plăţi care se practica în relaţiile cu alte ţări; mărimea şi calitatea depozitelor şi portofoliilor deţinute de câtre bănci,  situaţia bugetului de stat; obligaţiile externe ale ţării respective; volumul cheltuielilor militare; raportul dintre monedă naţională şi monedă cu circulaţie internaţională în care au loc schimburile; situaţia valutar-monetară pe plan mondial; etc.

Circulaţia monetară  în ansamblul ei se extinde la scara întregului circuit al economiei mondiale, unde rolul, funcţionalităţile, metodele de dirijare, instrumentele de schimb etc. îmbracă forme şi mai complexe, dintre acestea prezentându-le pe cele care au o pondere hotărâtoare .

Astfel, în virtutea diviziunii internaţionale a muncii, a diversificării schimburilor între ţări, instrumentele specifice circulaţiei monetare sau amplificând foarte mult ducând la complicarea acestui proces pe plan internaţional; în primul rând, reţine atenţia faptul că funcţiile clasice ale banilor că mijloc de circulaţie şi de plata universal au suferit mutaţii esenţiale, ele nu mai putând îndeplini decât parţial (mai mult că element de evidenta şi statistica ), rolul de măsura a valorii universale şi, respectiv, destingere a obligaţiilor dintre ţările lumii, astfel, în condiţiile crizei sistemului monetar internaţional rolul aurului că metal monetar a scăzut foarte mult. De fapt, una din consecinţele grave cu care s-a soldat criza economica mondiala din anii 1929-1923 o constituie prăbuşirea etalonului standard-aur, de la care nu s-a mai putut restabili o oarecare ordine în circulaţia monetară.

Încercările care au dus în cadrul Conferitei Mondiale de la Bretton-Woods, în 1994, la adoptarea unui sistem monetar internaţional sa-u dovedit ineficiente, cu toate că ideea de la care să pornit urmarea o reglementare relativ rezonabila în acesta direcţie; astfel, majoritatea reformelor, intervenţii ale statelor, devalorizări, etc, la care s-a apelat în domeniul circulaţiei monetare în ultimii 45 ani, nu şi-au dovedit eficienta şi valabilitatea.

O problema deosebita în legătura cu circulaţia monetară internaţională o  constituie fără precedent a relaţiilor de credit, în epoca contemporană gigantii băncilor acumulând uriaşe capitaluri, dispun de disponibilităţi mari de a acorda credite diferitelor monopoluri şi chiar statelor. De asemenea, o situaţie deosebita care s-a creat după cel de-al doilea război mondial o constituie formarea unor complexe şi a unor pieţe ale creditului unde se întrepătrund interese ale multor ţări capitaliste, ale marilor monopoluri, corporaţiilor transnaţionale, etc. Centrul Mondial al unor asemenea pieţe se afla la Londra; de asemenea, au luat amploare pieţe ale creditului la Frankfurt pe Main, Paris, Ancara, Tokio, NewYork şi în alte părţi ale lumii, fapt ce dovedeşte o accentuata destindere pe care relaţiile de credit au luat-o în perioadă postbelica. Dacă la aceasta se adaugă exportul de capital, împrumut pe care-l contractează diferitele ţări, marile obiective care s-au construit în ţările capitaliste şi care au necesitat fonduri de sute de miliarde credite, avem o data în plus, posibilitatea înţelegerii şi justificării dimensiunilor crescânde ale relaţiilor de credit în epoca contemporană.

Din cele prezentate rezulta că circulaţia monetară şi creditul, luate în sens larg, general, la scara internaţională, datorita schimbărilor mari apărute în lume, după război, au generat sensibile mutaţii în funcţionalităţile circulaţiei monetare de ansamblu: monedă şi creditul, că principale pârghii ale mecanismului circulaţie monetare, nu-şi mai pot îndeplini integral rolul şi funcţiile pe care le aveau pana la sfârşitul secolului al XX lea, datorita acestui fapt, fiind puternic afectate şi cele doua mari funcţii ale circulaţie monetare: sistemul monetar şi emisiunea monetară, în aceste condiţii, mecanismul circulaţiei monetare trece printr-o criza acuta care- i zdruncina temeliile în ceea ce priveşte dezechilibrele economice dar şi cele monetare care devin frecvente, fapt ce pune sub semnul întrebării însăşi existenta unui anume sistem monetar internaţional.