referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Dematerializarea monedei si semnificatia acestui proces

Categoria: Referat Economie

Descriere:

La scurt timp după statornicirea monometalismului aur clasic (sfârşitul secolului al XIX-lea), datorită declanşării primului Război Mondial, a urmat abandonarea acestui sistem. În condiţii actuale, locul principal în circulaţie îl ocupă depozitele bancare evidenţiate în memoriile computerelor, aşa numiţii bani electronici, banii cu existenţă fizică, sub formă de monedă metalică sau bilete de bancă nemaiavând un rol predominant...

Varianta Printabila 


1

Dematerializarea monedei  şi semnificaţia               

                          acestui proces

 

I. O scurtă prezentare a evoluţiei monedei

 

ntr-o economie complexă şi descentralizată, moneda este instrumentul unic al schimbului. Cererea şi oferta de bunuri de pe pieţele de schimb este mediată de monedă.

Nevoia de monedă apare numai ntr-o economie de schimb, moneda fiind instrumentul schimbului care permite cumpărarea imediată a oricăror bunuri, servicii  şi titluri, fără costuri de negociere, şi care conservă valoarea ntre două schimburi. Ea ndeplineşte rolul de instument unic al tranzacţiilor, etalon de valoare şi mijloc de rezervă şi finanţare.

n decursul timpului, moneda şi-a schimbat forma; conţinutul şi concepţiile asupra ei au nregistrat evoluţii şi adaptări ca n puţine alte domenii.

n istoria societăţii omeneşti, moneda apare de timpuriu, fiind prezentă n tranzacţii sub forma unor mărfuri obişnuite şi foarte variate. Exteriorizarea valorii se realiza o dată cu schimbul prin raportarea mărfurilor la marfa care ndeplinea rolul de monedă.

O dată ce omul utilizează o marfă unică drept intermediar n tranzacţie, el iese din sfera trocului primitiv pentru a intra n cea a economiei de schimb, marfa aleasă permitea vnzarea şi cumpărarea bunurilor obişnuite, măsurarea precisă a valorii şi econemisirea. Deci locul trocului este luat de o marfă care, pe lngă utilizarea sa normală (ca bun de consum sau de producţie), servea drept instrument de schimb.

Măsurarea valorii mărfurilor obişnuite va fi posibilă prin stabilirea unui bun n calitate de etalon monetar. Bunul monedă – etalon trebuia să fie durabil, pentru a conserva puterea de cumpărare. Era necesar, de asemenea, să fie divizibil pentru a permite efectuarea plăţilor şi să prezinte o valoare proprie, intrinsecă, suficient de mare şi stabilă.

Dintre toate bunurile care ntruneau aceste calităţi, metalele şi aliajele se impun rapid datorită proprietăţilor fizice, perfect adaptate celor trei funcţii ale monedei. Iniţial au fost folosite metalele şi aliajele comune   (cupru, bronz, fier) ca monede, apoi au apărut metalele preţioase (aurul şi argintul).

Timp de aproape trei mii de ani, societatea omenească a fost servită preponderent de moneda cu valoare intrinsecă (de aur, argint), adică de moneda materială.

Economistul rus Usoskin afirma: „perioada triumfului evident al sistemului bănesc metalist, produs la sfrşitul secolului al XIX-lea, de asemenea cu victoria regelui Pyrrhos, pentru că a prefaţat crahul acestui sistem”. Pyrrhos, rege al Epirului, după ce  a cştigat cu pierderi grele o importantă bătălie contra romanilor, ar fi exclamat: „ncă o victorie ca acestea şi sunt pierdut!”.

La scurt timp după statornicirea monometalismului aur clasic (sfrşitul secolului al XIX-lea), datorită declanşării primului Război Mondial, a urmat abandonarea acestui sistem. n condiţii actuale, locul principal n circulaţie l ocupă depozitele bancare evidenţiate n memoriile computerelor, aşa numiţii bani electronici, banii cu existenţă fizică, sub formă de monedă metalică sau bilete de bancă nemaiavnd un rol predominant.

 

II Procesul de dematerializare a monedei

 

Procesul de dematerializare  a monedei cuprinde două faze:

a)      Demonetizarea aurului;

b)      nlocuirerea semnelor monetare aflate n circulaţie, a numeralului, prin bani de cont.

a)      n antichitate se putea vorbi despre o monetizare deplină a aurului, care consta n folosirea aurului pentru baterea de monedă, precum şi mbinarea substanţei aurului cu funcţiile monetare. nsă, demonetizarea aurului a nsemnat eliminarea metalului preţios din funcţiile de echivalent general de bani, şi utilizarea acestuia doar ca o marfă obişnuită. Deci, demonetizarea aurului are ca principal scop nlăturarea lui din rolul de echivalent general al mărfurilor şi din funcţiile de mijloc de tezaurizare şi ultim mijloc de lichidare al angajamentelor de plată n relaţiile internaţionale.

O formă incipientă de manifestare a demonetizării aurului a fost introducerea bancnotelor n circulaţie , chiar dacă acestea erau convertibile oricnd şi n orice sumă de aur. O treaptă nouă n evoluţia sistemului monetar, a demonstrării aurului, a fost sistarea convertibilităţii bancnotelor mai nti pe plan intern, apoi şi internaţional.

n 1944, la Bretton Woods, dolarul american a fost proclamat ca fiind egal cu aurul, ncercndu-se să renvie n sistemul monetar unele elemente ale monometalismului aur clasic, dar n timp, datorită deprecierii sale interne şi externe faţă de mărfuri, a devalorizării aurului, s-a produs o atenuare a legăturii monedei americane cu metalul monetar.

La 15 august 1971 Administraţia Richard Nixon, a suspendat convertibilitatea externă a dolarului SUA n aur (metalul monetar), acesta fiind exclus de la baza sistemelor monetare naţionale şi a celui internaţional. El devine o marfă obişnuită alăturndu-se celorlalte bunuri la formarea unui nou tip de etalon, cel al puterii de cumpărare. Acesta a reprezentat un moment esenţial n demonetizarea aurului.

Un alt moment semnificativ n procesul demonetizării aurului este considerat anul 1973, cnd s-a renunţat la regimul cursurilor fixe care determinau abaterea cursului efectiv n funcţie de definiţia n aur a monedei.

Importantă, sub raportul demonetizării aurului este Şedinţa Comitetului Interimar FMI (Fondul Monetar Intenaţional), care a avut loc n ianuarie 1976, n Jamaica, la Kingston, unde ţările membre ale FMI au acceptat disocierea etalonului monetar de aur (demonetizarea aurului) şi s-a adoptat ideea ca monedele să nu mai fie definite printr-un raport oficial faţă de o altă monedă singulară ci faţă de coşuri valutare.

La 1 aprilie 1978, s-a ntrunit minimul de voturi necesar validării recomandărilor din Jamaica sub forma celui de-al doilea amendament la Statutul FMI. Primul amendament fusese adoptat n 1969, cnd s-au instituit DST-urile. n aceste condiţii FMI a decis să pună n vnzare o treime din activul de aur.

Al doilea amendament al Statutului FMI (la 1 aprilie 1978) a determinat eliminarea cvasitotală a aurului din funcţiile monetare. Aurul nu mai are preţ oficial. Cu toate aceste evoluţii nu există certitudini privind caracterul ireversibil al procesului de demonetizare a aurului.

b) dematerializarea monedei, se explică nu numai prin demonetizarea aurului, ci şi prin nlocuirea  progresivă a numeralului cu banii de cont, bani fără o existenţă fizică, exterioară. Această a doua componentă a procesului dematerializării monedei are semnificaţii importante şi evoluează şi ea deosebit de intens n ultimii ani, aflndu-se n legătură cu progresele realizate n domeniul calculatoarelor şi extinderea folosirii lor n cadrul sistemului monetar şi n viaţa economică socială. O asemenea evoluţie a fost anticipată de economiştii din perioada interbelică.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, n Belgia s-a conturat o şcoală a contabilismului social al cărei obiectiv era ca totul să devină o simplă evidenţă. Numeralul nsă n-a fost nlocuit n totalitate nicăieri n lume.

n Franţa, pnă la nceputul primului Război Mondial, spre deosebire de ţările anglo-saxone, biltele de bancă erau puţin utilizate n plăţile cotidiene, ele reprezentnd 25,1% din disponibilităţile monetare ceea ce reprezintă cam 50 de mil. de bilete de circulaţie. Moneda metalică  (MM) a dominat sistemul de plăţi francez al secolului al XIX-lea deşi n cursul acestui secol au apărut diferite forme ale monedei fiduciare (MF) şi scripturale (MS) şi se pregătea schimbarea.

Un moment important n istoria sistemului de plăţi este anul 1913 (după aprecierea francezilor Dinmbudoc şi Muldur) cnd masa biletelor de bancă a depăşit-o n valoare, pentru prima dată şi pentru totdeauna, pe cea a monedei metalice. Moneda scripturală devine majoritară n masa monetară (53% din disponibilităţile monetare).

Din 1913, sistemul de plăţi francez a nceput să capete forma sistemului de plăţi anglo-saxon.

Dematerializarea monedei este interpretată diferit.

Unii economişti susţin că reprezentările doctrinare formulate n condiţiile circulaţiei monedei materiale sunt lipsite acum de orice temei. Se impune renunţarea la vechile reprezentări teoretice şi crearea unui edificiu doctrinar nou, reflex al monedei dematerializate.

Economistul elveţian Bernard Ichmitt n Aurul, dolarul şi moneda internaţională menţiona: „n timp ce economiştii studiau legile monedei materiale, monedele n circulaţie şi-au schimbat imperceptibil natura, iar teoria din ce n ce mai exactă faţă de moneda de aur şi argint a pierdut obiectul său. Moneda modernă, nu-i o simplă transformare a monedei materiale, ci totala sa negare”.

Dimpotrivă, alţi economişti, precum J. Ruff sau Anghel Rugină susţin că ntre monedele vechi şi cele noi există şi elemente comune, că banii nu au pierdut orice legătură cu aurul. n  acelaşi context, economistul francez Bernard Daste sublinia: „moneda metalică a dispărut din circulaţie ncă din primul Război Mondial. Ar fi nsă o eroare  să se creadă că aurul şi-a terminat cariera. Faimosul metal continuă să-şi exercite mirajele sale. n relaţiile dintre state unde ncrederea nu se impune doar n virtutea legilor care proclamă cursul forţat, aurul rămne unul dintre suporturile importante ale realţiilor monetare”.

1

n doctrina Mrxistă s-a fundamentat teoria baniilor – marfă, a banilor care au decurs dintr-o selecţie din lumea mărfurilor, a unei mărfi, n final a aurului n rolul de echivalent general. n afară de banii-marfă Marx a avut n vedere şi alte forme de bani precum şi alte căi de geneză a banilor.

Creditul comercial, vnzarea de mărfuri cu plata ulterioară, reprezintă o altă cale de apariţie a banilor. nscrisurile combiale se formează pe baza creditului comercial şi prin operaţii de scont şi reescont se pun n circulaţie bancnotele. Biletele de bancă nu sunt de natura mărfurilor, nu sunt bani-marfă, ci bani de credit, forma clasică a banilor de credit. Marx a avut n vedere şi o a treia formă a banilor - banii de hrtie, o treia cale de punere a banilor n circulaţie: acordarea de credite statului de către institutul de emisiune.

 n explicarea naturii monedei contemporane trebuie avute n vedere toate cele trei forme ale banilor şi toate cele trei căi de punere a banilor n circulaţie.

Banii contemporani nu sunt bani cu valoare intrinsecă, deci nu sunt bani-marfă, nu sunt nici de natura banilor de credit clasice a bancnotelor (pentru că nu mai este convertibilă n metalul preţios) şi nici de natura banilor de hrtie, ci reprezintă o mixtură a banilor de credit (bancnote neconvertibile) şi a banilor de hrtie. La banii cu valoare intrinsecă apărea o lichidare a obligaţiilor reciproce: marfa trecea de la vnzător la cumpărător şi n acelaşi timp, banii treceau de la cumpărător la vnzător astfel:

 

Fig.I. Forma bani-marfă












Vnzător

 

Cumpărător

 



 

 

 

 


Banii au valoare intrinsecă. Regularizarea raporturilor valorice ntre vnzător şi cumpărător este aici imediată.

 

Fig.II Forma banilor de credit












Vnzător

 

Cumpărător

 



 

 


Vnzătorul nu primeşte o valoare echivalentă cu cea a mărfurilor, ci bancnote convertibile (titluri de credit). Dar bancnotele se pot preschimba n aur. n cazul banilor de credit, n postura de debitor se află de banca de emisiune, care a pus un semn bănesc n circulaţie. Regularizarea raporturilor valorice s-ar produce dacă vnzătorul ar da titlurile de creanţă la schimb contra aur, potrivit cu suma nscrisă şi cu definiţia etalonului monetar.

 

Fig.III Forma banilor de hrtie












Vnzător

 

Cumpărător

 



 

 

 

 

 


Vnzătorul de mărfuri, primind suma de la cumpărător nu-i poate cere acestuia corespondentul n metal preţios, dar poate folosi banii de hrtie pentru procurarea altor mărfuri. Sub raport valoric se produce o echivalare (regularizare) numai n final, după ce vnzătorul de mărfuri foloseşte pentru cumpărări banii obţinuţi şi numai dacă preţurile mărfurilor nu au crescut ntre timp.

Profesorul Paul Bran aprecia că banii sunt „cuvintele” unui sistem de comunicare economică, purtătorii unei informaţii cu privire la mărirea valorii. El nu este de acord cu concepţia potrivit căreia banii ar fi titluri de credit. Dintre aceste două modalităţi de definire a banilor ndreptăţită apare concepţia după care banii sunt titluri de creanţă.

 

 

 

 

 

 

 

 

III. Semnificaţiile procesului dematerializării monedei

 

Banii sunt poliţe ale bogăţiei sociale, ei simboliznd nu numai simple informaţii despre valoare, ci şi dreptul al o parte din avuţia naţională. Spre deosebire de bancnote care erau poliţe asupra băncii centrale şi spre deosebire de banii de hrtie care reprezentau tittluri de creanţă emise asupra statului, moneda contemporană reprezintă o mixtură ntre bancnote şi banii de hrtie şi se constituie ca un titlu de creanţă asupra bogăţiei sociale, masei de mărfuri şi produse şi nu ca un titlu de creanţă asupra emitentului. Această putere de cumpărare abstractă pe care o reprezintă banii se transformă n mod real n mărfuri şi servicii n funcţie de realţiile dintre masa monetară din circulaţie şi cea a mărfurilor şi serviciilor, de evoluţia preţurilor.

n concluzie, se poate spune că, ntr-adevăr s-a produs un proces de dematerializare al monedei; ntr-un anume sens a avut loc o puternică discontinuitate. Aceasta nu nseamnă că n domeniu nu există şi elemente de continuitate. Continuitatea rezidă n aceea că, n orice condiţii, economia are nevoie de o anumită masă monetară, dependentă de masa mărfurilor supuse realizării şi de viteza de circulaţie a banilor. Altfel spus, legea ciculaţiei băneşti este valabilă şi acţionează att n condiţiile monedei de metal preţios, ct şi n condiţiile monedei dematerializate (bancnote şi bani de hrtie).

Ca atare, n doctrina monetară există nu numai discontinuitate, ci şi continuitate, ceea ce nseamnă că aspectele ale acestei doctrine, n condiţiile prezenţei n circulaţie a banilor cu valoare intrinsecă, sunt valabile şi pentru moneda contemporană. Aceasta ar fi o replică la adresa opiniei lui Bernard Schmit, potrivit căreia moneda contemporană ar fi opusul monedei clasice, totala sa negare.

Teoria privind moneda contemporană ca titlu de creanţă asupra băncii de emisiune a cedat locul teoriei monedei ca titlu de creanţă asupra statului, ca titlu financiar pentru ca, ncepnd din anii `60, să se afirme, prin aportul remarcabil al economiştilor americani John Gurley şi Eduard Shaw, concepţia privind moneda ca activ financiar specific n bilanţurile agenţilor economici, deosebit nu numai de activele reale, ci şi de alte active financiare ce formează patrimoniul acestora.

Prezentul cuprinde evenimente deosebite şi inedite n privinţa monedei. Are loc emisiunea de monedă n context internaţional de către FMI (sub denumirea DST) şi de către Sisitemul Monetar European (sub denumirea de ECU). Aceste monede de cont se afirmă tot mai mult n cadrul mecanisemlor monetare actuale, fiind acceptate n structura rezevelor monetare şi utilizate n multiple operaţiuni pe pieţele monetare şi de capital. De asemnea, spectaculoasele progrese realizate n domeniul informaţiei au ca efect dispariţia suportului hrtie al monedei scripturale, cărţile electronice de plată şi de credit nlocuind progresiv instrumentele clasice (cecurile).

n sfrşit, prezentul oferă şi alte motive de reflecţie. S-a propus şi o monedă supranaţională, respectiv instalarea unui mecanism de compensare ntre băncile centrale, bazat pe o monedă universală. Aceasta ar nsemna crearea unei instituţii monetare supranaţională care să emită o monedă considerată ca unicul activ pe care fiecare bancă centrală l poate deţine. Ar trebui ca fiecare naţiune să-şi abandoneze autonomia n termeni de politică monetară, n avantajul instituţiei monetare supranaţionale, ceea ce n contextul actual şi chiar ntr-o perspectivă ndepărtată, este greu de imaginat şi cu att mai dificil  de nfăptuit.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 

1.    Cezar Basno – Monedă, credit, bănci,   ASE – Bucureşti;

2.    Vasile Turliuc – Politici monetare, Ed. Polirom – Iaşi, 2002;

3.    Vasile Turliuc, Vasile Cocriş – Monedă şi credit, Ed. Ankarom, Iaşi, 1997.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica