referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Regiunile economice si importanta lor

Categoria: Referat Economie

Descriere:

România are o bogata experienţa în practica organizării administrativ-teritoriale. De-a lungul istoriei au fost adoptate forme dintre cele mai variate evident corespunzătoare cerinţelor dezvoltării social-economice şi politice din etapele respective. În organizarea teritoriului României s-a folosit experienţa trecutului şi s-a ţinut cont de cerinţele actuale şi de perspectivă ale dezvoltării ţarii. Un prim criteriu l-a constituit astfel analiza complexă a factorilor naturali, economici, demografici şi tehnici, a intercondiţionării acestora pe ansamblul teritoriului ţarii şi pentru fiecare zonă în parte...

Varianta Printabila 


1

Capitolul 1 : Dezvoltarea economică n profil teritorial

 

1.1 Regiunile economice şi importanţa lor

 

 

n teoria economică contemporană a existat de multe ori tendinţa unei separaţii nete ntre micro şi macroeconomie, problemele consumatorilor individuali sau ale firmelor şi interacţiunea lor pe piaţa fiind adeseori tratate izolat de comportamentul agregatelor macroeconomice, de funcţionarea economiei ca ntreg. Totuşi o gama largă de probleme situate ntre aceste două extreme – problemele regiunilor, ale economiei locale şi ale zonelor urbane – a solicitat o viziune integrata a celor două abordări.

Abordările din ştiinţa regională se caracterizează prin adoptarea unor metode şi tehnici riguroase, sistematice n analiza fenomenelor şi proceselor n care spaţiul, distanţa şi localizarea joacă un rol important.

Studiul la scară regională al comportamentului agregatelor macroeconomice şi propune să găsească răspunsuri la ntrebări precum:

         Ce factori determină rezultatele activităţii economice şi gradul de ocupare al forţei de muncă intr-o regiune?

         De ce nivelul de trai este mai ridicat n unele regiuni dect in altele?

         Din ce cauză unele regiuni nregistrează ritmuri mai accentuate de creştere economica dect altele?

         Care sunt factorii ce influenţează migraţia interregională?

         De ce persista n unele regiuni rate mai nalte ale şomajului dect n altele?

Modul de analiză şi interpretare a acestor probleme derivă din teoriile şi tehnicile elaborate iniţial pentru nţelegerea comportamentului economiei naţionale. O astfel de procedură poate fi considerată acceptabilă deoarece economiile regiunilor se aseamănă in multe privinţe cu economiile naţionale. Cu toate acestea există o serie de diferenţe semnificative ntre regiuni şi naţiuni diferente ce nu pot fi ignorate:

- economiile regionale sunt mult mai deschise dect economiile naţionale n cadrul cărora sunt localizate, comerţul interregional este scutit de taxe şi alte bariere comerciale, toate regiunile unei ţări utilizează aceeaşi moneda;

-  forţa de munca şi capitalul au un grad mai mare de mobilitate ntre regiuni dect ntre ţări;

-  gradul ridicat de interdependenţă ntre regiunile din cadrul graniţelor unui stat joacă un rol important n analiza regională.

Economia regională are ca principală raţiune a existenţei sale, nevoia de a furniza o bază tehnico-metodologică raţională, ştiinţifică pentru strategiile şi politicile regionale adică pentru stabilirea unui ansamblu coerent de obiective şi căi de atenuare a dezechilibrelor regionale n condiţiile dinamicii economico-sociale şi instrumentelor adecvate de ndeplinire a obiectivelor stabilite. Din punct de vedere conceptual, terminologic, unii specialişti asociază politicii regionale, n planul acţiunii noţiunea de “amenajarea teritoriului”. n unele ţări (de exemplu in Franţa) acest termen (amenagement du territoire) a dobndit şi un conţinut economic, in timp ce n alte ţari i corespund termeni ca: “ramornung” – organizare spaţială n Germania, “physical planning” - planificare naturală n Anglia, “ordinacion del territorio” – organizarea teritoriului n Spania, termeni ce au o conotaţie exclusiv spaţială.

            Regiunea reprezintă elementul fundamental n ştiinţa regională n general şi n economia regională ca disciplină da bază n cadrul acesteia, n mod particular , n legătură cu care se emit teorii, se pun la punct metode şi tehnici de investigare, se definesc obiective şi măsuri, instrumente pentru ndeplinirea lor etc. Cei trei tei termeni fundamentali cu care operează analiza regională sunt:

-   aria: termenul generic pentru orice parte a spaţiului bidimensional, fiind util n analiza economico-socială spaţială (exemplu: spaţiul geografic n care producţia unui anumit producător este vndută);

-   zona: suprafaţă cu caracteristici diferite n raport cu spaţiul nconjurător (zona administrativă şi de afaceri dintr-un oraş);

-   regiune: este un termen mult mai precis, implicnd o suprafaţă n spaţiul economic naţional suficient de cuprinzătoare structural pentru a funcţiona independent deşi, n realitate, ea are strnse legături cu restul economiei.

Delimitarea regiunilor nu este deloc o sarcină uşoară, oricare ar fi criteriul utilizat: economic, administrativ, geografic, cultural, istoric etc., nu există metodologii ntru-totul satisfăcătoare, compromisul fiind inevitabil. Metoda clasica de conceptualizare a regiunilor distinge trei tipuri:

1.    Regiuni omogene prin prisma unor caracteristici unificatoare a unor criterii cheie, cum ar fi:

-   criteriul economic (ex.: venit/locuitor, sector industrial dominant comun, rate ale şomajului relativ uniforme etc.);

-   criteriul geografic (topologie sau climat similar, o resursă naturală comună);

-   criteriul social-politic (o anumită “identitate” regională, o dezvoltare istorică comună).

2.    Regiuni nodale (polarizate) cnd interesul pentru uniformitate este minim iar coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al relaţiilor, interdependenţelor polarizate de obicei către un anumit domeniu (nod).

3.    Regiuni pentru planificare (programare) unde unitatea derivă dintr-un anumit cadru instituţional-administrativ şi din aplicarea unor politici şi programe specifice de dezvoltare regională.

n cazul n care se urmăreşte stabilirea unui sistem clar de competenţe pe plan administrativ-instituţional, cnd se are in vedere dezagregarea programelor economice naţionale n programe la nivel regional, un criteriu foarte important este cel al vecinătăţii, care presupune ca regiunile sistemului naţional să acopere ntreaga suprafaţă a tării, fără a exista suprapuneri.

Pe lngă grupările bazate pe structura administrativ-teritorială s-au cristalizat şi anumite grupări tipologice menite să reducă, pe baza unor caracteristici de dezvoltare economico-socială, la cteva categorii mari mozaicul de regiuni ce compun teritoriul naţional. Utilitatea lor este evidenţiată de rolul pe care l au n fundamentarea politicilor regionale adecvate acestor categorii reprezentative ale regiunii.

Experienţa internaţională a dus la conturarea de grupări tipologice cu grade diferite de detaliere. Totuşi n cadrul lor se poate distinge existenţa ctorva categorii de regiuni a căror probleme se situează in centrul atenţiei politicilor regionale din diferite ţări:

         Regiuni agricole aflate n dificultate au, in general, o poziţie periferică in raport cu o regiune centrală, ocupă o suprafaţă relativ ntinsă dar populaţia lor este mai puţin numeroasă sau este dispersată. Lor li se pot adăuga regiunile izolate (ex.: unele regiuni montane) ce nu dispun de o infrastructura corespunzătore. Rămnerea n urmă a acestor regiuni poate fi exemplificată prin lipsa de resurse, prin condiţii mai puţin propice dezvoltării comparativ cu alte regiuni. Nivelul venitului pe locuitor este scăzut gradul de subocupare şi rata şomajului ridicate, surse de venituri fiscale sărace, productivitatea muncii redusă. Adesea populaţia migrează mai nti de la sate spre marile centre urbane, nainte de a părăsi regiunea nsăşi. Problemele de ajustare structurală ale acestor regiuni sunt, uneori, ntr-o puternică dependenţă de sectorul primar, ceea ce le diminuează supleţea in adaptare, in timp ce producţia lor principală se caracterizează printr-o slabă elasticitate in raport cu veniturile.

         Regiunile industriale aflate in declin sau “abandonate” sunt caracterizate prin scăderea ratei de activitate, creştere lentă a veniturilor pe locuitor, emigraţie ridicată, simptome evidente ale dificultăţilor cu care se confruntă aceste regiuni. n cadrul lor se constată frecvent existenţa unor infrastructuri şi a unei populaţii active mbătrnite, cu un grad de poluare ce poate descuraja noile investiţii, un climat social nesatisfăcător. Cauzele se pot regăsi in efectul de “situare” (unele sectoare tind să se degradeze mai mult n anumite regiuni dect in altele rezultnd un deficit global), efectul “structural” (ntreprinderile dintr-o regiune sunt specializate n sectoare “n pierdere de viteză” n raport cu rezultatele nregistrate pe plan naţional), efectul invers avantajului comparativ (principalele sectoare de activitate dintr-o regiune sunt acelea care obţin rezultate mediocre in raport cu celelalte regiuni, ceea ce conduce la nregistrarea unui maxim al dezavantajului comparativ).

         Regiunile care suportă “presiunea” unei creşteri rapide sunt cele n care resursele cunosc o exploatare foarte intensă, n aceeaşi manieră ca şi infrastructurile (reţele de transport, locuinţe), in acelaşi timp cererea de forţa de muncă este excesivă. Cu toate că situaţia ocupării, veniturilor sau impozitelor este favorabilă apare o disfuncţionalitate socială, care se traduce prin lungimea excesivă a traseului locuinţa - loc de munca, poluare sonoră etc. n aceste regiuni creşterea economică antrenează randamente descrescătoare şi, in final, costurile marginale devin superioare avantajelor marginale.

 

1.2 Regiuni economice n Romnia

 

         Romnia are o bogata experienţa n practica organizării administrativ-teritoriale. De-a lungul istoriei au fost adoptate forme dintre cele mai variate evident corespunzătoare cerinţelor dezvoltării social-economice şi politice din etapele respective. n organizarea teritoriului Romniei s-a folosit experienţa trecutului şi s-a ţinut cont de cerinţele actuale şi de perspectivă ale dezvoltării ţarii. Un prim criteriu l-a constituit astfel analiza complexă a factorilor naturali, economici, demografici şi tehnici, a intercondiţionării acestora pe ansamblul teritoriului ţarii şi pentru fiecare zonă n parte.

1

Criteriul complexităţii a dat posibilitatea ca n organizarea judeţelor, municipiilor, oraşelor sa se ţină seama de condiţiile economice, social-politice şi geografice concrete, inclusiv aspectele privind componenta naţională a populaţiei, legături culturale tradiţionale, perspectivele pe care le au diferitele zone şi localităţi, potrivit dezvoltării ţarii in ansamblu. n cadrul abordării complexe, un rol important l-a avut criteriul omogenităţii naturale şi social-economice.

Criteriul centralităţii s-a folosit la amplasarea reşedinţelor de judeţ n teritoriu, urmărindu-se ca acestea să ocupe, pe ct posibil, o poziţie geografică centrală, pentru a nlesni legaturile cu toate localităţile din cuprinsul judeţului. n concordanţă cu acest criteriu o serie de oraşe de mărime mijlocie mai puţin dezvoltate sub raport economico-social, au fost preferate pentru poziţia lor centrala n cadrul teritoriului, ca reşedinţă de judeţ, beneficiind astfel de o dezvoltare corespunzătoare.

Criteriul istoric s-a constituit, de asemenea, printre criteriile de baza ale delimitării judeţelor. El se regăseşte n delimitarea unor vechi judeţe şi n denumirea lor.

Adoptarea unor asemenea criterii ncearcă  asigurarea unui acord deplin n organizarea administrativ-teritorială şi in schimbările calitative intervenite in dezvoltarea ţării, asigurnd condiţii pentru ridicarea rolului şi sporirea atribuţiilor localităţilor.

Pe lngă organizarea administrativ-teritorială n judeţe se identifică pe teritoriul Romniei zone compuse din judeţe sau părţi de judeţe cu caracteristici similare prezentndu-se din punct de vedere economic ca avnd acelaşi grad de dezvoltare. Analiza trebuie concentrată n identificarea zonelor vulnerabile sau defavorizate, zone n care factorii ce condiţionează dezvoltarea se situează sub anumite praguri critice. Pentru identificarea zonelor defavorizate s-au folosit următoarele categorii de criterii: 

- criterii geografice, in raport cu zonele n cauza, prezintă condiţii dificile de relief, condiţii dificile de climă, resurse de apă subterană necorespunzătoare, sol slab productiv;

- criterii demografice, zonele vulnerabile fiind acelea n care se constată tendinţe de depopulare, spor natural puternic negativ, mbătrnire demografică, număr mic de persoane pe gospodărie;

- criterii economice, faţă de care zonele respective se caracterizează printr-un număr redus de locuri de muncă, dezvoltare slabă a activităţilor neagricole; 

- criterii sociale, zonele defavorizate prezentnd disfuncţii ale vieţii comunitare, insatisfacţii privind mediul construit etc.

            ntre zonele cu problemele cele mai dificile din punct de vedere al unuia sau mai multor criterii ce află: Moldova de nord-est, Podişul Brladului, Munţii Apuseni, Podişul Someşului, sud-vestul Olteniei, Teleormanul, Bărăganul, Delta Dunării etc.

            n prezent  n Romnia pot fi puse in evidenţă cteva categorii de regiuni de maxim interes pentru strategiile şi politicile regionale:

- regiuni cu excedent de forţă de muncă şi posibilităţi reduse sau dezavantajose de ocupare a acesteia (Moldova centrală şi de nord);

- zone cu grad ridicat de poluare (Copşa Mică, Suceava, Baia Mare);

- regiuni cu nivel redus de dezvoltare economică (Vaslui, Sălaj, Giurgiu);

- zone ce vor fi supuse restructurării industriale prin măsuri de reconversie (Valea Jiului);

- zone a căror resurse necesită amenajări complexe pentru desfăşurarea unor activităţi de producţie şi servicii (turism şi agrement), protecţia mediului (delta, litoral, zone montane);

- zone de graniţa a căror dezvoltare economică poate fi facilitată prin folosirea avantajelor complementarităţii resurselor şi potenţialului productiv din regiunile aparţinnd unor ţari vecine;

- zone libere, privite ca un instrument complementar de dezvoltare economică prin impulsionarea atragerii de capital străin.

            Problematica acestor zone, ca şi a ntregului spaţiu naţional regional structurat, este abordată n cadrul “Strategiei de dezvoltare economico-socială a judeţelor şi municipiului Bucureşti n perspectiva 1995-2004” concepută  ca o componentă a strategiei de pregătire a aderării Romniei la Uniunea Europeană. Aceasta abordează problematica dezvoltării economico-sociale a Romniei ntr-o viziune complexă n care strategiile proprii ale judeţelor sunt integrate ntr-o strategie unitară a dezvoltării regiunilor la nivelul ntregii ţări, lundu-se in considerare fluxurile verticale ascendente şi descendente intre Guvern şi administraţia publică locală şi legăturile pe orizontală ntre unităţile administrativ-teritoriale. Strategia cuprinde două etape: 1995-1999 şi 2000-2004 care reflectă nu numai opţiunile şi priorităţile perioadei de relansare (restructurare, retehnologizare, mbunătăţirea infrastructurilor, crearea de zone libere) ci şi posibilitatea viitoare de a accentua dezvoltarea judeţelor rămase in urmă.

 

1.3 Perspective ale dezvoltării regionale in Romnia

 

Realizarea analizei regionale a dezvoltării economice poate reprezenta o rampă de lansare pentru ntreaga economie romnească aflată astăzi ntr-un important impas. Există foarte multe exemple in istorie n care sunt arătate căi de redresare a economiei unei ţari plecnd de la nivel regional. Marea Britanie realizează n anii 60 consilii de planificare economică regională capabile să aplice politici regionale coerente specifice problemelor fiecărui teritoriu: rata crescută a şomajului, dezvoltare economică cu ritmuri mai scăzute, rate scăzute ale natalităţii, migraţie puternică a populaţiei etc. Organizarea teritoriului Elveţiei n cantoane sau al Germaniei n landuri sunt expresia aplicării unor politici regionale puternice care au dat roade şi care se mbunătăţesc permanent n funcţie de realităţile economice existente.

            Pentru Romnia  mpărţirea administrativ-teritorială a fost realizată n anul 1958 şi ea s-a păstrat, cu cteva mici modificări, pnă astăzi cuprinznd 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Existenţa unui număr mare de teritorii mici, cu o populaţie relativ redusă (400000-700000 locuitori) nu se impune ca o ipoteză favorabilă unui demers regional cu att mai mult cu ct ţara noastră, aflată mult timp ntr-un regim economic supercentralizat, nu are nici experienţa unei abordări regionale a problemelor existente. Există multe nivele de abordare din care se evidenţiază trei: la nivelul judeţelor, la nivelul regiunilor istorice (Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat-Crişana, Dobrogea) sau la nivelul unor grupuri compacte de judeţe cu probleme şi oportunităţi similare.

            După o alegere riguroasă a nivelului la care se va aborda analiza se poate trece , ntr-un pas următor, la identificarea problemelor cu care se confruntă fiecare regiune in parte, la calculul principalilor indicatori pentru fiecare regiune, la comparaţii intre regiuni şi ntr-o ultimă fază la elaborarea unor concluzii clare astfel nct măsurile ce se vor adopta să aibă o ţintă precisă şi o eficienţa sporită.

            n mod cert nu există soluţii tip pentru problemele regionale ale unei ţări dar aplicarea unor planuri şi politici adecvate specifice fiecărei regiuni poate duce la, nivel macroeconomic, la o creştere importantă a rezultatelor ţării n cauză.

            Motivaţia principală a politicii regionale constă n asigurarea echităţii sociale a populaţiei situate n diverse zone ale ţării. Instrumentele utilizate de guvern urmăresc să influenţeze distribuţia teritorială a activităţii economice astfel nct discrepanţele teritoriale n privinţa şomajului şi standardului de viaţă să se atenueze. Din punct de vedere al interesului guvernului pentru dezvoltarea  economică pe teritoriu, pot fi deosebite: regiuni de dezvoltare specială, regiuni dezvoltate (acestea fiind de regulă, bogate in resurse, dens populate sau avnd particularităţi de interes special), regiuni de dezvoltare medie, regiuni sărace, subdezvoltate (n aceste din urmă zone pot apărea doar sucursale ale firmelor, avnd puţine locuri de muncă, şi care, n perioade recesiune, se nchid).

            Există două aspecte de care trebuie să se ţine seama n stabilirea politicii regionale a Romniei:

- aspectul social caracterizat prin apariţia sau persistenţa şomajului, migraţia forţei de muncă tinere sau a celei de calitate, diminuarea veniturilor reale ale populaţiei şi, implicit, a consumului, ceea ce descurajează investiţiile, comerţul etc.;

- aspectul economic legat ndeosebi de eficienţa economică a ntreprinderilor aflate n zone sărace.

            n acest sens putem da exemplul anilor 1993-1995 cnd n Romnia şomajul are o răspndire relativ uniformă pe teritoriu (gradul de concentrare al numărului de şomeri pe judeţe este foarte redus). Totuşi judeţele: Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ, prezintă rate ale şomajului mai ridicate dect media pe ţară spre deosebire de judeţele Gorj, Călăraşi, municipiul Bucureşti unde şomajul prezintă cele mai reduse cote. Pentru judeţele din prima categorie (cu şomaj ridicat), guvernul şi-a manifestat, in iunie 1995, intenţia de a iniţia măsuri de reducere a numărului de şomeri. Acesta constituie, după 1989, fie şi ca intenţie, o primă abordare a problemelor economice prin prisma politicii regionale.

            Guvernul are de ales ntre a promova omogenizarea dezvoltării economice pe teritoriu, de cele mai multe ori, de natură socială (păstrarea specificului local, descurajarea tendinţei de depopulare şi a consecinţelor acesteia) şi criteriul economic de eficienţă care să se ncline balanţa spre asigurarea libertăţii firmelor de a lua fiinţă şi de a se dezvolta n zonele n care eficienţa este maximă (datorită apropierii resurse sau de pieţe de desfacere, existenţa forţei de muncă etc.). Dacă există suficiente motive n favoarea sprijinirii dezvoltării economice a unor regiuni, motive care adesea au n vedere interese strategice, perspective pe termen lung, resurse de viitor etc., la care se adaugă motivaţii de natură socială, atunci următoarele instrumente pot fi aplicate n respectivele regiuni:

- alocarea de către guvern a fondurilor necesare nfiinţării unor ntreprinderi de stat sau pentru ncurajarea sectorului privat;

- reduceri de impozite pentru noile ntreprinderi;

- asistenţă legată de utilizarea forţei de muncă (reconversie profesională, cursuri de perfecţionare etc.);

- oferte avantajoase de terenuri sau de utilaje achiziţionate n prealabil din fonduri guvernamentale şi vndute apoi acelor firme care acceptă să-şi desfăşoare activitatea n regiunile defavorizate;

- asistenţă managerială acordată de instituţiile guvernului ntreprinderilor din zonele sărace.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica