referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Tranzitie

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Actualul model de dezvoltare economico-socială a lumii este, în linii mari, acelaşi de peste 1500 de ani. El a vizat o utilizare cât mai eficientă (criteriul acestei eficienţe fiind dat de concurenţă) a resurselor disponibile pentru sporirea bogăţiei individuale şi colective. Alvin Toffler detecta şase principii fundamentale ale acestui aşa numit de el „Al Doilea Val”: standardizarea, specializarea, sincronizarea, concentrarea (cea a oamenilor în uriaşe centre urbane, precum şi cea a capitalului etc.), maximizarea şi centralizarea....

Varianta Printabila 


1

n criză?

 

n istorie, lumea umană se află ntr-o continuă transformare. Pe măsura trecerii timpului structurile sale politice şi sociale, instituţiile cheie, valorile, economia şi cultura se schimbă. Viteza acestor schimbări poate să varieze, după cum şi direcţia lor e de multe ori imprevizibilă. Pe ansamblu se conturează nsă modele ale dezvoltării, vectori largi antrennd n timp ntreaga societate şi economie mondială.

Am vorbit despre transformare. O idee nsă şi mai importantă ar fi cea de evoluţie. Ne putem imagina curgerea timpului făcnd comparaţia cu cea a unui fluviu uriaş. nsă apa nu s-ar scurge n acest caz dinspre trecut către viitor, cum am fi cel mai tentaţi să o credem, ci invers. Viaţa oamenilor ar nsemna astfel o continuă luptă „mpotriva curentului”.

De-a lungul istoriei, toate civilizaţiile a căror energie (şi mă refer aici n primul rnd la progres, la nnoire, la suflul creator) a fost la un moment dat secătuită, indiferent de motiv, au intrat n regres. Curentul le-a tras napoi. Fluviul timpului este din ce n ce mai restrns (ne ndreptăm rapid spre „satul global” informaţional) şi apele sale din ce n ce mai vijelioase. Viteza şi sensul transformării actuale trebuie deci să compenseze această accelerare.

Actualul model de dezvoltare economico-socială a lumii este, n linii mari, acelaşi de peste 1500 de ani. El a vizat o utilizare ct mai eficientă (criteriul acestei eficienţe fiind dat de concurenţă) a resurselor disponibile pentru sporirea bogăţiei individuale şi colective. Alvin Toffler detecta şase principii fundamentale ale acestui aşa numit de el „Al Doilea Val”: standardizarea, specializarea, sincronizarea, concentrarea (cea a oamenilor n uriaşe centre urbane, precum şi cea a capitalului etc.), maximizarea şi centralizarea.

Dar n ciuda revoluţiei pe care a reprezentat-o şi a succeselor sale (a căror importanţă nu poate fi ignorată sau minimalizată) acest model de dezvoltare a lumii s-a dovedit n ultimele decenii incapabil să facă faţă n mod acceptabil unui număr din ce n ce mai mare de probleme.

Acestea constituie o ameninţare serioasă la adresa omenirii n ansamblu şi ne afectează pe toţi, ca locuitori ai planetei Pămnt. Tocmai de aceea, orice viziune pe termen lung şi la nivel global asupra dezvoltării nu poate să nu ţină cont de ele. De fapt este vorba despre un adevărat sistem, extrem de complex, de probleme economice şi nu numai, interdependente, acţionnd la nivelul ntregii planete şi viznd toate ţările n egală măsură, punnd n pericol, prin caracterul lor global şi forţa distructivă pe care le-o putem intui, nsăşi stabilitatea şi viitorul lumii.

Vechiul model este depăşit n faţa acestui sistem nlănţuit de probleme, ceea ce ne ndreptăţeşte, cred, să vorbim despre intrarea sa ntr-o veritabilă criză profundă. Termenul de criză este cu att mai bine ales, cu ct el indică şi necesitatea unui punct de cotitură, a unei schimbări de esenţă n ceea ce trebuie să reprezinte modelul de evoluţie şi progres umane.

Criza economico-socială semnifică n fapt ndepărtarea parametrilor de apreciere a evoluţiei vieţii de la limitele lor naturale, adică nrăutăţirea condiţiilor de viaţă pentru un număr din ce n ce mai mare de oameni. nseamnă că actualul mod de alocare şi utilizare a resurselor nu mai este potrivit din punct de vedere natural-uman. Ceea ce cred că lipseşte n clipa de faţă modelului actual este responsabilitatea. Trebuie să nţelegem că orice decizie pe care o luăm n prezent şi va produce efectele şi n viitor. De cele mai multe ori suntem obişnuiţi să gndim pe termen scurt. Dar odată ce omul a ajuns n poziţia sa de astăzi, de dominanţă asupra naturii, acest mod ngust de a privi lucrurile devine extrem de periculos.

Elementele definitorii ale crizei sunt reprezentate de  accentuarea incompatibilităţii dintre mediul antropic şi cel natural, ca şi dintre obiectivul profitului bănesc, asigurat prin concurenţă, care se doreşte loială, dar n realitate devine din ce n ce mai inegală, şi obiectivul mult mai cuprinzător al unui profit social-uman totalizator. Relaţia dintre cele mai importante trei elemente ale evoluţiei şi dezvoltării omenirii – eficienţa economică, justiţia socială, egalitatea şanselor pentru generaţiile care coexistă şi se succed la viaţă – este astăzi profund dezechilibrată.

Un scurt inventar al celor mai apăsătoare probleme ar trebui să nceapă cu cele legate de degradarea, uneori ireversibilă, a mediului nconjurător. Cele mai critice aspecte sunt n opinia oamenilor de ştiinţă următoarele: degradarea ecosistemelor acvatice, poluarea fotochimică a stratului de ozon din atmosferă, utilizarea iraţională şi reducerea suprafeţei terenurilor agricole, scăderea păturii naturale de humus, ceea ce micşorează productivitatea pămntului, acidizarea precipitaţiilor atmosferice, distrugerea multor specii din flora şi fauna sălbatică datorită poluării, diminuarea rezervelor de apă din numeroase zone geografice etc.

De exemplu, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord suferă astăzi de o acută lipsă de apă, majoritatea ţărilor din aceste regiuni depinznd n mod ngrijorător de pnzele de apă freatică (n condiţiile n care consumul depăşeşte cu mult rata de refacere a acviferelor). n intervalul 1990 – 2025 se prognozează o diminuare a volumului mediu de apă de la 1436 la 667m3 pe cap de locuitor.

Pădurile tropicale, reprezentnd o treime din pădurile mondiale şi cuprinznd aproape patru cincimi din vegetaţia terestră globală, sunt defrişate pe scară largă (rata medie anuală de despădurire ntre 1981-1990 a fost de 2,7%) n scopul obţinerii de cherestrea, de teren agricol şi pentru păşunatul vitelor, dar şi pentru construirea de baraje şi şosele. Lăsnd la o parte faptul că aceste păduri umede reprezintă habitatul a peste 60% din speciile de plante, a 40% din păsările de pradă şi a 80% din insectele cunoscute, cel mai important rol al lor este cel de reglare a climatului global prin acumularea de carbon din atmosferă. Scenariile elaborate de experţi n legătură cu ncălzirea planetei datorată efectului de seră sunt din ce n ce mai ngrijorătoare.

Din punct de vedere strict economic, preţurile acestei creşteri a temperaturii sunt absolut inacceptabile. Ele se fac de exemplu simţite ncă de pe acum n industria de asigurări. Cnd n 1991 Uraganul Andrew a devastat Florida el a dobort nu numai mii de case şi clădiri comerciale, dar şi clădirile a şapte companii de asigurări.

E adevărat, n ultimele decenii datorită implicării oamenilor de ştiinţă şi a atenţiei acordate şi de mass-media toate aceste probleme ecologice au avut un ecou relativ puternic şi s-au făcut unii paşi n direcţia căutării unor soluţii viabile. Numărul de tratate ecologice a crescut constant. Cel mai notabil succes l reprezintă probabil Protocolul de la Montreal din 1987 privind diminuarea stratului de ozon. Ca rezultat al acestui acord, emisiile de freoni (CFC) au scăzut n 1995 cu 77% faţă de recordul nregistrat n 1988.

Poluarea aerului n Europa a fost mult redusă ca rezultat al tratatului privind poluarea globală a aerului din 1979. Explorarea minieră a fost interzisă n Antarctica pentru 50 de ani datorită unui acord din 1991, iar exportul de reziduuri periculoase din ţările industralizate n ţările n curs de dezvoltare a fost interzis ncepnd cu data de 31 decembrie 1997.

Dar aceste succese rămn totuşi puţine şi parcă nensemnate n raport cu amploarea şi gravitatea problemelor ce rămn nerezolvate. Există şi foarte multe eşecuri n domeniul acestor tratate ecologice internaţionale. Adesea ele sunt concepute n termeni att de vagi nct atrag după sine prea puţine obligaţii din partea semnatarelor. Şi de multe ori ele sunt pur şi simplu ncălcate, fără să existe o sancţionare a acestor cazuri.

O altă mare problemă este cea a „sărăciei n mijlocul bogăţiei” şi a inechităţii mondiale a repartizării veniturilor, consecinţă a decalajelor economice existente la nivel statal şi substatal. Din 1960, diferenţa dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci locuitori (egali numerici fiecare cu 1/5 din populaţia globului) a crescut de peste treizeci de ori n favoarea primilor. Astfel, lor le revin astăzi 82,7% din veniturile mondiale, faţă de numai 1,4% pentru cei din urmă.

n acelaşi timp, potrivit unor calcule, circa 80% din daunele ecologice ale lumii sunt cauzate tot de cei 1,1 miliarde de supraconsumatori, locuitori ai ţărilor bogate.

1

Aproximativ 800 de milioane de persoane aparţinnd ţărilor subdezvoltate erau n 1995 subnutrite, situaţie avnd ca efect şi diminuarea potenţialului lor uman şi economic. n acelaşi timp şi n S.U.A. se nregistrau 30 de milioane de persoane subnutrite – peste 10% din populaţie – datorită marilor decalaje salariale,  aproape jumătate dintre aceştia fiind copii. n S.U.A. problema foametei are şi un aspect rasial, 76% din cei afectaţi fiind negri.

n lume, aproximativ un miliard de oameni, preponderent din ţările subdezvoltate, suferă de avitaminoze şi un alt miliard sunt n pericol.

Un alt aspect critic l reprezintă numărul mereu crescnd de refugiaţi. Aceştia sunt, conform criteriilor susţinute din 1967 de Naţiunile Unite, persoane avnd „o teamă foarte ntemeiată de persecuţii motivate de apartenenţa la o rasă, o religie, o naţionalitate, un grup social sau o opinie politică”. Cifrele indică o rapidă şi aproape permanentă creştere a numărului lor ncă de la jumătatea anilor ’70, cu o rată medie de 12% pe an.

n fine, caracterul preponderent extensiv al dezvoltării actuale asociază acesteia şi un consum mult prea mare, adesea iraţional, de resurse.           „O societate echilibrată trebuie să ofere un nivel de viaţă satisfăcător pe plan material, fără a compromite calitatea vieţii. Apariţia şi dezvoltarea acestei societăţi trebuie să fie garantate printr-o structură economică care exploatează resursele naturale cu mai multă răspundere şi deci n armonie cu natura. Tendinţa trebuie, deci, să fie spre o economie bazată, n măsura posibilului, pe sursele de energie practic inepuizabile, pe folosirea materiilor prime larg disponibile sau regenerabile, pe un reciclaj permanent al materiilor rare, pe o gestiune inteligentă a resurselor alimentare şi a calităţii mediului nconjurător şi pe tehnologii cu consum redus de energie şi de materii prime. [...] Risipa pare să fie un produs inerent al caracteristicilor sociale, economice şi culturale ale epocii noastre. De aceea, pentru a progresa mai mult, omenirea trebuie să depăşească epoca risipei.”( D. Gabor, U. Colombo, A. King, R. Galli – „Să ieşim din epoca risipei”

 

 

 

 

 

 

Dezvoltarea uman-durabilă – viitoarea strategie de dezvoltare a lumii

 

 

Am văzut că actualul model de dezvoltare a omenirii este n criză. El s-a dovedit incapabil de a rezolva complexul de probleme interrelaţionate şi globalizate care ameninţă astăzi lumea. Se pune deci problema găsirii unei alternative viabile, care să ne ndrepte spre o dezvoltare cu caracter durabil, bazată pe o economie umană şi pe compatibilitatea mediului creat de om cu mediul natural, precum şi a profitului monetar cu profitul social-uman şi ecologic la nivelul fiecărei colectivităţi umane. Esenţa schimbării ar coincide cu trecerea de la obiectivul sporirii creşterii economice, cu ajutorul oamenilor, priviţi ca instrumente de realizare, la un alt tip de dezvoltare şi de evoluţie economică mondială, n cadrul căreia oamenii să reprezinte n primul rnd scopul, şi nu numai mijlocul de realizare a ei.

O strategie internaţională a dezvoltării trebuie să reprezinte un ansamblu coerent de obiective bine determinate, de principii şi măsuri viznd orientarea eforturilor comunităţii internaţionale spre atingerea unor anumite obiective comune, de importanţă majoră, ţinnd cont de modificările şi mutaţiile previzibile din economiile naţionale şi din ntreaga economie mondială. Pentru a fi un model de succes ea trebuie să se refere la obiective ct mai diverse, att globale ct şi sectoriale, bine şi realist precizate şi ncadrate ntr-un ansamblu coerent.

De asemenea, accentul va trebui să fie pus de acum nainte pe trăsături precum flexibilitatea, adaptabilitatea, descentralizarea şi mutarea puterii decizionale. n viziunea lui Alvin Toffler asistăm astăzi la un imens proces de demasificare, tendinţă generală ce se manifestă la nivel economic, socio-politic, educaţional, al mass-media etc. (Paradoxal, globalizarea coincide şi cu accentuarea localismului şi redeşteptarea conştiinţei etnice şi rasiale peste tot n lume. La nivel general se ntrepătrund două procese: cel de dezintegrare, dar şi cel opus, de reintegrare, de această dată informaţională. Infrastructura economică care se naşte astfel astăzi se constituie ntr-un „sistem nervos revoluţionar al planetei”, ale cărui principale trăsături sunt interactivitatea, mobilitatea, convertibilitatea, ubicuitatea şi globalizarea.)

Motto-ul acestei strategii a dezvoltării uman-durabile l-aş căuta ntr-un citat din scriitorul francez Antoine de Saint-Exupry: „Nu există soluţii, ci numai forţe n mers...Trebuie să le creezi şi soluţiile vor veni!” Ea trebuie să urmărească compatibilitatea dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic, ncercnd să găsească căile cele mai adecvate de optimizare a raportului nevoi – resurse, respectiv obiective de atins – mijloace folosite.

n ceea ce priveşte obiectivele, cele mai importante elemente cred că ar trebui să fie patru:

         Accentul pus pe caracterul uman al dezvoltării (dezvoltare prin şi pentru oameni !);

         Asigurarea egalităţii şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed n timp şi spaţiu;

         Asigurarea unei compatibilităţi permanente ntre mediul creat de om şi cel natural;

         Promovarea unei noi etici n folosirea resurselor materiale.

Aceste elemente pot şi trebuie nsă n continuare să fie nuanţate şi dezvoltate. Declaraţia de la Tokyo din 27 februarie 1987 identifică de exemplu opt principii fundamentale care ar trebui să stea la baza unei dezvoltări durabile: revigorarea creşterii economice, o nouă calitate n creşterea economică, conservarea şi dezvoltarea bazei de resurse, menţinerea nivelului demografic, reorientarea tehnologiei şi controlul asupra riscurilor, integrarea mediului şi a proceselor economice n actul decizional, reforma relaţiilor economice internaţionale, ntărirea cooperării internaţionale.

   n condiţiile transformărilor contemporane din economia mondială – accentul pus nu pe creşterea cantităţii, ci pe cea a productivităţii – importantă devine n primul rnd calitatea cunoştinţelor şi utilizarea lor superioară, de unde rezultă şi importanţa crescută a sistemului educaţional („şcoala responsabilă” de care vorbeşte Peter Drucker, dar şi alte canale noi de „distribuţie” a informaţiilor, de exemplu Internetul sau posturile specializate de televiziune) şi a cercetării ştiinţifice, din ce n ce mai organizate şi mai interconectate.

Dezvoltarea economică substanţială şi n acelaşi timp constantă (creşterea de la an la an a producţiei şi a forţei de muncă ocupate) rămne totuşi strict necesară obiectivului de esenţă: oferirea unor oportunităţi satisfăcătoare nevoilor şi aspiraţiilor legitime ale tuturor oamenilor. Rămne nsă să trecem de la o creştere nediferenţiată, pur exponenţială, cantitativă, la o creştere organică, diferenţiată şi calitativă, care să ţină n plus seama şi de dependenţa profundă a omului faţă de natură. Atingerea unei stări raţionale şi durabile de echilibru nu poate avea loc dect n urma unei schimbări fundamentale a valorilor şi obiectivelor individuale, naţionale şi mondiale. Şi n acest sens rolul educaţiei, al culturii şi al tradiţiilor pe care le căpătăm şi le deţinem fiecare din noi devine esenţial.

n ciuda preferinţelor politice pentru considerentele pe termen scurt, cele care trebuie să capete azi prioritate sunt cele pe termen lung, cu influenţă majoră asupra viitorului. Constatăm astăzi o discordanţă evidentă ntre creşterea interdependenţelor obiective şi eşecul politicilor de cooperare la scară universală n scopul utilizării acestor interdependenţe spre beneficiul comun al omenirii. Am arătat complexitatea problemelor economiei mondiale. Interesele diferitelor state sau grupări de state sunt de cele mai multe ori divergente. Dar omenirea  trebuie să devină conştientă că fără o cristalizare a intereselor comune şi fără o apropiere a punctelor de vedere, problemele economiei ar deveni n viitor şi mai complexe, situaţia n ansamblu s-ar degrada ncă mai puternic, iar găsirea unor soluţii comune ar deveni mereu mai dificilă.

Subdezvoltarea, de exemplu, nu constituie o simplă rămnere n urmă, o ntrziere a unor ţări care să poată fi recuperată printr-un proces liniar de creştere n cadrul economiei mondiale. O asemenea ipotetică creştere nu ţine cont de fenomenele de dominaţie şi de dependenţă, directă sau nu, care dezechilibrează relaţiile internaţionale, sau de cercurile vicioase ce se creează n cadrul economiei. O strategie durabilă implică fără ndoială şi democratizarea relaţiilor dintre state şi n stabilirea obiectivelor şi măsurilor comune de acţiune.

n plus, pentru o mai corectă evaluare a  situaţiei mondiale, actualii indicatori economici sunt insuficienţi. Starea de sănătate a mediului nconjurător, precum şi echilibrul (economic, social, politic) actual şi viitor, trebuie şi ele luate n considerare. Sunt necesare n consecinţă noi modalităţi, mai rafinate, de măsurare a progresului.  n acest sens s-au nregistrat deja unele ncercări. Cel mai cuprinzător indicator complex al nivelului de trai este considerat la ora aceasta Indexul de Prosperitate Economică Viabilă (ISEW – Index Sustainable Economic Welfare), propus de Herman Daly şi teologul John Cobb, care măsoară att consumul mediu pe cap de locuitor, ct şi distribuţia degradării mediului nconjurător.

n sfrşit, trebuie menţionat şi imperativul adaptării conceptului de dezvoltare uman-durabilă – ca şi a oricărei strategii orientate n acest sens – la condiţiile şi particularităţile fiecărei ţări, ţinndu-se cont şi de necesităţile de creştere economică, contextul socio-uman şi ecologic, elementele specifice etc. Această cerinţă este cu att mai importantă, cu ct ea e singura care poate să ofere viitorului model att viabilitate, ct şi durabilitate.

n concluzie, consider că actuala criză, problemele cu care se confruntă omenirea, ca şi direcţiile şi diversele perspective care i se deschid astăzi n faţă constituie o adevărată sfidare, poate cea mai mare din ntreaga ei istorie. Suntem n plină furtună, timpul şi aruncă apele nvolburate asupra noastră; e clipa să nvingem nsă acest curent şi mai departe să ne găsim singuri drumul pe care ni-l dorim. Suntem responsabili, şi nu numai pentru trecut, ci mai ales pentru prezentul şi viitorul nostru. Iar puterea de a ni le face mai bune stă n noi.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica