referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Evaziune fiscala

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Statul trebuie sa se preocupe sistematic si eficient de preintampinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinta de a stimula formarea capitalului si un scop "negativ" reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinte...

Varianta Printabila 


1

Evaziunea fiscală

 

 

 

Definirea evaziunii fiscale se poate face ca  :“totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”.

Economia subterana sau "economia neagra" ( black economy ) ca forma de manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostitutie, jocuri de noroc, etc. ) e estimata a fi 8% din P.N.B in Marea Britanie, 13% in Suedia, 12% in Belgia, 11, 5% in Italia, 9% in Franta,  Olanda, Canada si Germania, 8,5% in SUA si 5% in Japonia. Semnificatia problemei e mai mare in tarile mai putin dezvoltate unde guvernele pot intampina mari dificultati in supravegherea tranzactiilor care au loc in economie. N. Kaldar estima frauda fiscala in tarile lumii a treia, intre 4/5 si 9/10 din incasarile fiscale prevazute.

 Evaziunea fiscala e unul din fenomenele economico - sociale complexe de maxima importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale carei consecinte nedorite cauta sa le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind practic imposibila. Statul trebuie sa se preocupe sistematic si eficient de preintampinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinta de a stimula formarea capitalului si un scop "negativ" reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.

Astfel evaziunea fiscala apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul dintre secretele japonezilor in ce priveste formarea capitalului e evaziunea fiscala care e incurajata oficial. In mod legal un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de 5 ori mai multe conturi de acest fel decat numarul populatiei, inclusiv copiii. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a capitalului.

Evaziunea fiscală este rezultantă logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Art.1 din legea 87/1994 defineşte evaziunea fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice sau juridice române sau străine, denumiţi în continuare contribuabili”. În art.3 din această lege sunt prevazute obligaţiile contribuabilului, şi anume:

·                  declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legătura cu subunităţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii şi cu orice alte locuri în care se desfăşoară activităţi producatoare de venituri, băncile şi conturile bancare în lei sau în valută, indiferent de locul unde funcţionează, în ţară sau în străinatate

·                  declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri

·                  declararea oricăror schimbări cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut loc. Declaraţia se va comunica organelor fiscale competente

·                  evidenţierea veniturilor realizate şi cheltuielilor efectuate din activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege

·                  plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obţinerii de venituri, deţinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfăşurării de activităţi supuse taxelor şi impozitelor

După modul cum se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscală legală şi evaziunea fiscală ilicită.

 

a) Evaziunea fiscală legală reprezintă acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazută a acesteia. Această formă de evaziune nu este posibilă decât atunci când legea este lacunară sau prezintă inadvertenţe. Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasă de la impozitare datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludează în mod legal, sustrăgându-se în totalitate sau în parte plăţii impozitelor, tocmai datorită unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rămân în limita drepturilor lor, fără putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apăra decât printr-o legislaţie clară, precisă.

Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzează de interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale, în practica ţărilor cu economie de piaţă, sunt:

a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, în cuantum mai mare decât cel ce se justifică din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile

b) practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea

c) asocierile de familie, precum şi societăţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzătorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora, repartizarea separată a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale

d) venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit în mod egal între aceştia, indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului

e) constituirea unor depozite de păstrare şi administrare de către părinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plătit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat

f) folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donaţiilor filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la impunere

g) un contribuabil are posibilitatea să opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilităţi care duc la o substanţială reducere a sarcinilor fiscale.

h) luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesională şi practica în productie, a sumelor plătite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes national

i) scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă sau publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu

j) interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale care prevăd importante facilităţi pentru contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive.

Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din 31.01.1991) reglementează cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea diminuării profitului. Această listă a fost modificată în anexa 1, la Hotărârea guvernului nr. 804 din 30.11.1991.

Interpretarea favorabilă a acestor dispoziţii ce acordă scutiri de impozit pe diferite perioade de la infiinţarea societăţii în funcţie de profil a dus la infiinţarea unui număr deosebit de mare de societăţi cu profil comercial în scopul evaziunii fiscale.

 

b) Evaziunea fiscală ilicită, spre deosebire de cea legală, se săvârşeşte prin călcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. În acest caz contribuabilul violează prescripţia legală cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.

Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul, obligat să furnizeze date în sprijinul declaraţiei în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului.

În general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscală există însă forme care se regăsesc mai frecvent:

 - întocmirea de declaraţii false

 - întocmirea de documente de plăţi fictive

 - alcătuirea de registre contabile nereale

 - nedeclararea materiei impozabile

 - declararea de venituri impozabile inferioare celor reale

 - executarea de registre de evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv

- diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin  înregistrarea în cheltuielile unităţii a unor cheltuieli neefectuate în realitate

- vânzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operaţiunile reale supuse impozitării

- falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie între patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă

Micşorarea încasărilor bugetare din impozite, datorită evaziunii fiscale, este în mai multe state o problemă acută şi frecventă, mărimea acestora nefiind deloc neglijabilă.

 

În ţările cu o experienţă vastă în fiscalitatea adaptată cerinţelor economiei de piaţă, evaziunea fiscală, specifică mai ales T.V.A., poate fi întâlnită sub următoarele forme:

·          frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care şi-a creat în timp o bună reputaţie prin comportament şi rezultate, încetează brusc plăţile, declarându-se în stare de faliment, după ce în prealabil a avut grijă să-şi trensfere profitul în altă ţară;

·          frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnită atunci când o nouă întreprindere înfiinţată înaintează organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a T.V.A., însă după rambursare întreprinderea în cauză îşi încetează activitatea, iar plătitorul dispare;

·          sindromul  „ PHOENIX”, când o firmă ce avea obligaţii de plată a T.V.A. se declară în stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu acelaşi director. În acest caz, organelor fiscale le revine sarcina de a încerca să incaseze impozitul de la unitatea falimantară sau lichidată;

·          sindromul  „ COMPANIILOR MULTIPLE” apare în cazul în care sunt înregistrate mai multe firme printre care şi una fantomă. Acasta din urmă solicită rambursarea taxei pe valoarea adaugată fără să fi participat la plata T.V.A. colectate, după care dispare;

·           manipulările insignifiante  care se concretizează în efectuarea unei serii de modificări mărunte în contabilitate, ca, de exemplu: omiterea de la însumare a unor pagini, înregistrarea repetată a unor facturi de intrare, raportare greşită, etc. Toate acestea conduc la întocmirea unui decont TVA incorect.

    În ceea ce priveşte evaziunea fiscală în România , conform unor aprecieri ale Curţii de Conturi, aceasta a înregistrat în anul 1997 un volum de 24.000 miliarde lei, iar în anul 1998 unul de aproximativ 40.000 miliarde lei. Faţă de PIB evaziunea fiscală reprezenta în anul 1997 circa 10%, menţinându-se la acelaşi nivel şi în anul următor, iar fată de bugetul general consolidat al statului, reprezenta aproximativ 30% în 1997 şi circa 32% în anul 1998.

 

În continuare sunt prezentate cateva exemple mai semnificative de manifestare a evaziunii fiscale în România.

  Conform prevederilor unor acte normative fundaţiile, organizaţiile şi asociaţiile non-profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv, etc. sunt scutite de plata taxelor vamale pentru unele bunuri provenite din ajutoare şi donaţii. Printre aceste bunuri se numără şi autovehiculele. Drept urmare, în cursul perioadei 1995 – 1996 au fost ntroduse în ţară de către numeroase asociaţii şi fundaţii non-profit,

în regim de scutire de taxe vamale, circa 13.500 autoturisme. În urma controalelor efectuate, în anul 1997 de către organele Ministerului Finanţelor la 689 de organizaţii non-profit din toată ţara, a rezultat că la peste 80% din acestea au fost încălcate prevederile legale în vigoare, adică: bunurile primite sub formă de ajutoare  şi donaţii 1

au fost utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în obiectul de activitate;  bunurile respective nu au fost înregistrate în patrimoniu ori au fost utilizate în interes personal sau pentru obţinerea de profit. Deci, în loc ca pentru autoturismele importate să se fi plătit taxe vamale, care echivalau cu 128 mld lei, s-a ajuns ca în cazul majorităţii fundaţiilor constituite din persoane fizice, câţi membri sunt, atâtea maşini primite ca donaţii să existe. Deci, în acest caz, legislaţia imperfectă creează condiţii pentru ca evaziunea fiscală să se practice  „ perfect legal”.

 Unii agenţi economici practică preţuri de livrare inferioare costurilor produselor finite şi , implicit, calculează accize în raport cu preţurile respective şi nu de costurile efective ale produselor, aşa cum este legal. În acest caz evaziunea fiscală se realizează prin: utilizarea ca bază de calcul a accizelor datorate statului pentru băuturile alcoolice, a preţurilor de livrare negociabile cu cumpărătorul, preţuri care se situau sub nivelul costurilor cu care au fost realizate produsele; stabilirea preţului materiei prime din care s-a obţinut alcoolul la fabricarea băuturilor alcoolice, sub preţul pieţei.

      Cele mai frecvente cazuri de sustragere a agenţilor economici de la plata obligaţiilor către bugetul de stat se produc prin  neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate. O altă modalitate de evaziune la care  apelează de cele mai multe ori  cetăţenii străini, rezidenţi în România, este aceea a folosirii facturii externe falsificate, în care se înscriu preţuri mai mici decât cele reale.                                                                      Nu lipsesc din România nici firmele fantomă al căror  singur scop îl reprezintă înşelăciunea şi evaziunea fiscală. De obicei, aceste firme sunt întemeiate în numele unor cetăţeni care nu au fost niciodată în România sau care au plecat din ţară la scurt timp după înfiinţarea lor . În  numele unor astfel de firme se emit şi se utilizează ordine de plată fictive prin care se sustrag sume importante cuvenite bugetului de stat sau sunt înşelate o serie de firme din alte localităţi. Prin apelarea la astfel de căi de realizare a evaziunii fiscale se sustrag de la bugetul de stat zeci de miliarde.

    Evaziunea fiscală se întâlneşte şi în cazul taxelor de timbru pentru activitatea notarială. Astfel de exemplu, în cazul autentificării actelor de înstrăinare a imobilelor, nu de puţine ori părţile se înţeleg ca preţul vânzării înscris în actul de vânzare – cumpărare autentificat să fie inferior celui practicat în realitate, pentru că taxa da timbru să se calculeze la un preţ mai mic.

   În perioada care a trecut de la introducerea taxei pe valoarea adaugată în România s-au conturat multiple forme ale evaziunii fiscale şi în acest domeniu, cele mai des întâlnite fiind următoarele:

·          vânzări nedeclarate, care apar cu frecvenţa cea mai mare şi sunt de multe ori greu de descoperit. Practic, vânzările de bunuri sau prestările de serviciu se fac fără întocmirea documentelor corespunzătoare şi , evident, fără înregistrări în contabilitate;

·          omiterea înregistrării, când agentul economic neînregistrat beneficiază de un avantaj care nu i se cuvine, comparativ cu ceilalţi comercianţi concurenţi, care vor solicita clienţilor taxa pe valoarea adaugată;

·          înţelegeri între vânzători şi cumpărători de a schimba bunuri sau servicii fără plată, gen barter, cu plată redusă, fără factură sau eventual cu o factură de valoare redusă;

·          deducerile false , care se întâlnesc frecvent şi se realizează prin întocmirea de facturi false, prin utilizarea repetată a aceloraşi facturi pentru deducere sau prin folosirea de facturi care se referă la cumpărări inexistente;

·          erorile de înregistrare, care pot apărea la prima vedere ca inocente, au totuşi, o influenţă destul de mare asupra taxei datorate, mai ales dacă sunt frecvente sau dacă valoarea lor este mare;

·          aplicarea incorectă a cotei zero sau a scutirilor, care poate conduce la diminuarea serioasă a sumelor cuvenite bugetului de stat, mai ales dacă este asociată cu facturi false, fiindcă altfel plătitorul de T.V.A. nu are cum să profite de această practică;

·          cereri de rambursare nejustificate, când se solicită rambursarea taxei aferente unor mărfuri exportate sau pentru bunuri la care legea dă drept de deducere, fără însă ca în realitate aceste operaţiuni să fi fost efectuate. O situaţie mai des întâlnită este aceea a solicitării deducerii taxei pe valoarea adaugată, pentru acelaşi bun exportat, de către doi agenţi economici, pe considerentul că documentele privind bunul respectiv au circulat prin mai multe societăţi comerciale.

  Evaziunea fiscală este rezultantă logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde să evadeze. Este o specie de “reflex economic” care face să dispară capitalurile pe care fiscul ţine să le impună prea mult. “Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă”.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauţii mai minuţioase, pentru a se sustrage de la obligaţiile sale faţă de stat.

Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plăti decât ceea ce nu poate să nu plătească. Natura omenească are întotdeauna tendinţa să pună interesul general în urma interesului particular; ea este înclinată să considere impozitul mai mare ca un prejudiciu. Este acest spirit de a se sutrage de la obligaţiile faţă de fisc, e un sentiment colectiv de amoralitate fiscală, sentiment mai puternic şi mai viu manifestat în păturile orăşeneşti, agravat de o strâmtă şi egoista înţelegere a datoriilor sociale.

În condiţiile economiei de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporţii de masă, din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa legii venituri  cât mai substanţiale.Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul economico-financiar, este o consecinţă a unor imperfecţiuni ale legislaţiei sau a lipsei unor reglementări. În perioada tranziţiei la economia de piaţă, lacunele legislative sunt mai evidente.

Lipsa unor reglementări legale, în condiţiile în care capitalul de stat a suferit modificări esenţiale în favoarea capitalului privat, creşterea şi diversificarea numărului de agenţi economici, cărora le revin obligaţii fiscale, au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agenţilor economici nou înfiinţaţi.Creşterea alarmantă a cazurilor de neevidenţiere corectă a operaţiunilor economice, înregistrările fictive în contabilitate, înfiinţarea unor firme având ca scop efectuarea unei singure operaţiuni comerciale de amploare neînregistrată în evidenţe, şi apoi abandonate în totalitate, distrugerea intenţionată de documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidenţe duble, întocmirea şi prezentarea de date nereale în bilanţuri şi în balanţe, ascunderea unor activităţi comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor şi magaziilor, prezentarea  de documente false la operaţiunile de import-export, au făcut necesară luarea unor măsuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscală.

În mod nemijlocit ea este determinată de atitudinea agenţilor economici şi persoanelor fizice care activează pe teritoriul României, faţă de îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate statului, ca urmare a activităţilor economice care generează venituri supuse impozitării. Acestei atitudini a agenţilor economici i se adaugă şi faptul că în mod nejustificat, unele unităţi bancare, prelevându-se de secretul bancar, au refuzat categoric să comunice organelor de control date privind disponibilităţile bănesti aparţinând agenţilor economici controlaţi şi dinamica acestora.

Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social. Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare deoarece în lipsa măsurilor de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.

În plan economic o situaţie echilibrată a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea macroeconomică şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltări economice.

Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar să se impună nişte sancţiuni drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi poate în primul rând o educaţie fiscală a cetăţenilor.

Legile fiscale trebuie să fie simple, clare, precise şi relativ stabile, să se facă o deosebire între cazurile când legile sunt încălcate cu intenţie de fraudă sau când sunt încalcate din culpă, din neglijenţă, sau din cauze independente de voinţa contribuabilului. Este necesar să se reorganizeze controlul şi verificările fiscale, să se elaboreze de către B.N.R. norme clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi documentele ce trebuie prezentate de persoanele fizice.

Ţara noastră a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedură fiscală, dar care a fost abrogat de regimul de dictatură instaurat după cel de al doilea Război Mondial.

 

 

 

Bibliografie

 

Iulian Văcărel şi colectivul - ”Finanţe Publice”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1992

Dan Drosu Şaguna – “Drept financiar şi fiscal”, Editura Oscar Print, Bucureşti 1994

Nicolae Hoanţă – “O cheie de control pentru depistarea evaziunii fiscale la TVA”, revista “Impozite şi taxe” nr.5, mai 1997, pg. 24

Tatiana Moşteanu – “Presiunea fiscală”, revista “Impozite şi taxe”, nr.5, mai 1997, pg. 63

Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu – “Dolul, frauda şi evaziunea fiscală”, Editura Luminalex, Bucureşti 1996

Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu – “Evaziunea fiscală”, Editura Luminalex, Bucureşti 1996

Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale (M.O. nr.299/24.10.1994)

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica