referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Contabilitatea capitalurilor

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Din punct de vedere contabil, capitalurile deţinute de agenţii economici reprezintă surse stabile şi permanente de finanţare a activului patrimonial.
Cu ajutorul capitalurilor, societatea îşi procură mijloacele economice necesare: utilaje, clădiri, mijloace de transport, stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar , etc...

Varianta Printabila 


1

CAPITOLUL I

 

ARGUMENT

 

       

         Contabilitatea a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a socetăţii omeneşti, din nevoia de a cunoaşte volumul de muncă vie şi materializată cheltuită şi rezultatele producţiei şi schimbului. Ea a izvort din cerinţele activităţii practice şi s-a perfecţionat continuu ca o consecinţă firească a dezvoltării relaţiilor economice de producţie şi de schimb.

        Prima definiţie dată contabilităţii apartine italianului Luca Paciolo, fiind formulată n lucrarea sa “Summa de Arittmetica, Geometria, Propotioni et Proportionalita’’ care a apărut n Veneţia n anul 1494. El analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli privind nregistrarea n partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi la toate ce aparţin acestuia, n ordinea n care au loc. n concepţia sa, partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital. Fiecare mişcare sau tranzacţie intervenită n masa averi implicid a capitalului este reprezentată ca un raport dintre primire şi dare , respective ntre debitor , cel care primeşte valoarea şi creditor , cel care o avansează .

         Contabilitatea este astăzi o ştiinţă economică specializată n gestiunea valorilor separate patrimonial inclusă n familia ştiinţelor sociale. De aceea, mpreună cu alte ştiinţe de aceeaşi vocaţie, sunt tratate ca o grupă distinctă de ştiinţele economice generale.

        Obiectul contabilităţii constă n evidenţa , calculul ; analiza şi controlul raporturilor de schimb dintre alocarea şi finanţarea , destinaţia şi provenienţa , utilizarea şi reproducţia valorilor econo mice separate patrimonial , cu dezvăluirea situaţiei nete şi financeare a patrimoniului , precum şi a rezultatelor obţinute.

        n present actul normativ de bază care reglementează modul de organizare şi de conducere a evidenţei contabile este Legea Contabilităţii nr.82/1991. acest act normativ conţine reglementări unitare cu privire la organizarea sistemului contabil din Romnia att pentrun agenţii economici ct şi pentru celelalte entităţi, inclusive pentru instituţiile publice.

        Pentru agenţii economici evoluţia sistemului contabil a cunoscut schimbări structurale importante marcate prin:

      -H.G. nr.704/1994 – odată cu aprobarea Regulamentului de aplicare aLegii Contabilităţii a apărut şi planul de conturi aplicabil tuturor agenţilor economici;

      -O.M.F.P. nr.94/2001 – aprobă Reglementările contabile cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile unităţilor economice care ndeplinesc criteriile de marime menţionate n actul normativ;

      -O.M.F.P.nr.306/2002 – aprobă reglementările contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene aplicabile unităţilor economice care se situează sub limita stabilită, considerate că fac parte din ntreprinderile mici şi mijlocii care au intrat n vigoare la 1.ianuarie.2003.

Se poate afirma că o dată cu aplicarea ultimelor două acte normative , sistemul contabil romnesc al agenţilor ecomomici a fost reformat răspunznd att necesităţilor de informare a utilizatorilor ct şi cerinţelor de armonizare cu Directivele Europene şi cu Standardele internaţionale de Contabilitate.

.Motto:  

             ,, Contabilitatea este una din cele mai sublime creaţii ale spiritului omenesc pe care fiecare bun gospodar ar trebui s-o folosească n gospodăria sa.”

                                                                                                              GHEOTE

Din acest motto deducem importanţa contabilităţii şi necesitatea ei, n orice domeniu de activitate , aşa cum pentru noi oamenii , sunt necesare pentru a supravieţui aerul şi apa .                                    

     Oricum, nu e de prisos să afirmăm că de modul cum este cunoscută, nţeleasă şi aplicată contabilitatea depinde viaţa unei societăţi comerciale şi că a o cunoaşte fragmentat, fie doar din presă, fie de la alţii, poate nsemna şi riscul de greşi cu bune intenţii.

 

 

CAPITOLUL II

 

CONTABILITATEA CAPITALURILOR

 

2.1.Conţinutul şi structura capitalurilor

 

Sub aspect economic , capitalul cuprinde totalitatea resurselor materiale care , prin asociere cu ceilanţi factori de producţie ( munca , ştiinţa , informaţia , pămntul ) , participă la producerea de bunuri n scopul obţineri unui profit.

Din punct de vedere contabil, capitalurile deţinute de agenţii economici reprezintă surse stabile şi permanente de finanţare a activului patrimonial.

Cu ajutorul capitalurilor, societatea şi procură mijloacele economice necesare: utilaje, clădiri, mijloace de transport, stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar , etc.

Din punct de vedere patrimonial, capitalurile sunt elemente de pasiv.

Capitalurile se formează la nfiinţarea socetăţii, iar pe parcursul desfăşurării activităţii ele se majorează sau diminuează, după caz, iar la ncetarea activităţii se lichidează.

Conturile de capitaluri cuprind totalitatea resurselor de finanţare stabile, aflate la dispoziţia unităţii patrimoniale formate din:

1        capitalurile proprii;

2        provizioane pentru riscuri şi cheltuieli asimilate capitalurilor proprii;

3        mprumuturile pe termen mediu şi lung şi alte surse cu durata de finanţare mai mare de un an.

 

Privite n contextual legii nr.82/1991 capitalurile permanente se structurează:

         

 

 1.) CAPITALURI PROPRII care cuprind totalitatea capitalurilor aflate n proprietatea titularilor de patrimoniu (acţionari , asociaţii , ntreprinzători individuali ).Acestea se constituie din aportul proprietarilor , din profit , din sbvenţii , etc.Principalele forme de manifestare ale capitalurilor proprii sunt :

                                         - capital social

                               - prime legate de capital

                               - diferenţe din reevaluare        

                                  - rezerve

                                  -rezultat reportat (profit nerepartizat (+)/ pierdere neacoperită(-))

                                  - rezultat curent (profit (+)/ pierdere (-))

                               - fondurii proprii

                                    -subvenţii pentru investiţii

                                    - provizoane reglementate

        

  2.) PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI sunt surse constituite la sfrşitul exerciţiului financiar, n temeiul principiului prudenţei, cu scopul de a evita posibile pierderi generate de apariţia unor fenomene de risc:

                              - litigii cu alte societăţii

                              - garanţii acordate clienţilor

                              - cheltuieli cu reparaţii capitale

                              - pierderi din schimb valutar

 

3.) CAPITALURI STRĂINE sunt surse atrase de ntreprindere de la alte societăţii sau de la bănci , sub forma mprumuturilor pe termen mediu şi lung. Ele sunt rambursabile la scadenţă şi purtă toare de dobndă. Cuprind următoarele categorii:

                              - mprumuturi din emisiuni de obligaţiuni

                              - credite bancare pe termen mediu şi lung

                              - datorii legate de participaţii

                              - alte mprumuturi şi datorii assimilate

Reflectarea n contabitatea financiară a capitalurilor societăţii comerciale se realizează cu ajutorul clasei de conturi nr. 1 din Planul General de Conturi.

Conturile din claca 1, ntruct reflectă resursele ntreprinderi (componente ale pasivului patrimonial) funcţionează după regula de pasiv.

Conturile de capital ncep să funcţioneze prin a se credit şi se creditează cu existentul iniţial şi cu majorările de pasiv ( la constituirea rezervelor ) , se debitează cu micşorările de pasiv ( la constituirea resurselor ) , iar soldul final creditor reflectă resursele neutilizate ncă ( existente ).

                                         

 

2.2. Evaluarea capitalului

 

      Capitalul social este evaluat şi figurează n contbilitate prin intermediul acţiunilor la societăţile de capitaluri şi a părţilor sociale la societăţile de personae ca noţiuni de valoare egală a acestora. Evaloarea părţilor sociale sau a acţiunilor duce la evaluarea societăţii nsăşi.

      Acţiunile şi părţile sociale sunt fracţiuni din capitalul unei societăţi stabilite la valori egale prin statutul societăţilor, această mărime putnd determina valoarea nominală.

     Valoarea nominală (V.N.) este dată de raportul dintre capitalul societăţii şi numărul de acţiuni emise şi reprezintă valoarea de referinţă care dă posibilitatea evaluări capitlului unei ntreprinderi astfel:

 

      Capital social= Număr de acţiuni x Valoare nominală

 

 

        Evaloarea ntreprinderi se face şi pe baza datelor din bilanţ şi astfel se obţine valoarea bilanţieră a titlurilor, numită şi valoare contabilă (V.c.).

    

                                VC =

 

   Activul net contabil (ANC): se determină ca diferenţă ntre activul real şi datorii şi exprimă mărimea patrimoniului care ar trebui să revină asociaţilor, dacă aceştia ar mpărţii elementele de activ după plata datoriilor. 

                                             ANC = Activul real – Datorii

                                      Activul real = Activul bilanţier – Activele fictive

 

   Activul fictiv cuprinde costurile din activ care nu reprezintă valoarea reală pentru ntreprindere, cum ar fi: cheltuielile nreregistrate n avans, prime privind rambursarea obligaţiunilor, diferenţe din conversie a creanţelor şi datoriilr n devize, cheltuieri de constituire a societăţii inclusiv cele cu emisiunea obligaţiuni.

 

2.3.Structura clasei I de conturi

 

         Structura complexă a capitalului determină utilizarea unui sistem de conturi capabil să asigure nregistrarea, urmărirea şi controlul n mod distinct al elementelor specifice n componenţa lor.

      Libertatea de acţiune specifică economiei de piaţă, presupune şi diversificarea căilor prin care o ntreprindere şi poate alege noi capitaluri sau şi poate plasa n mod rentabil propriul capital.

      n structura planului de conturi , clasa I este destinată conturilor de capitaluri , n care se regăsesc pe grupe conturile sintetice de gradul I şi , unde este cazul , conturile sintetice de gradul II , elementele componente ale capitalurilor .

      Grupa 10 cuprinde conturile de,, Capital şi rezerve” prin intermediul cărora se nregistrează , se urmăresc şi controlează distinct elementele specifice ale capitalului , utiliznd conturi sintetice de gradul II care devin conturi operaţionale , fie pentru a reprezenta un element după natura şi mediul de constituire n cazul primelor legate de capital şi a rezervelor.

      Grupa 11,, Rezultatul reportat” care reprezintă profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită din anii precedenţii.

      n privinţa conturilor de stabilire a rezultatelor financiare şi de repartizare a profitului avem grupa 12,, Rezultatul exerciţiului”, iar pentru evidenţa sbvenţiilor pentru investiţii grupa 13 ,, Subvenţii pentru investiţii”.

      Apare prezentarea conturilor de,, Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli” n grupa 15.

      Lărgirea sferei de acţiune a unei unităţi patrimoniale şi diversificarea relaţiilor cu terţii determină şi n cadrul clasei I, prezentarea ntr-o grupă distinctă, respectiv grupa 16 a conturilor de ,, mprumuturi şi datorii asimilate”.

      De remarcat, prezentarea distinctă a conturilor de dobnzi n mod detaliat n conturi sintetice de gradul II n funcţie de categoria mprumutului sau datorii asimilate pentru care se calculează dobnzile respective

 

 

 

CAPITOLUL III

 

CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII

 

3.1.Contabilitatea capitalului social

 

 

     Capitalurile proprii denumite şi fonduri proprii corespund finanţării proprii a bunurilor economice aflate n circuitul patrimonial al ntreprinderii. n mod corect ele se delimitează prin capitalil individual sau social , primele de capital , diferenţele sau plusvalorile din reevaloare , rezervele nreprinderii , rezultatul reportat , rezultatul exerciţiului , subvenţiile pentru investiţii , provizioanele reglementate şi fondurile proprii cu scop determinat.

      n structura capitalurilor proprii, capitalul individual sau social are un caracter avansabil. El se constituie, la nfiinţarea ntrprinderii, fiind o condiţie aexistenţei şi funcţionării acesteia. La ntreprinderile individuale constituirea capitalului are loc pa calea aportului personal al proprietarului, iar la societăţile comerciale, prin aportul n numerar şi/sau n natură al societăţilor, după caz.

      n funcţie de tipul societăţii comerciale, se stabileşte limita minimă legală a capitalului social:

3        pentru societăţile pe acţiuni ( S.A.) : 2 500 lei;

4        pentru societăţi cu răspundere limitată ( S.R.L.) : 200 lei

           Constituirea capitalului social ca principală sursă a societăţii comerciale, presupune parcurgerea a două etape:

5        subscrierea capitalului social;

6        vărsarea capitalului social.

            Subscrierea capitalului reprezintă angajamentul scris al asociaţilor/acţionarilor de a participa cu aporturi la constituirea capitalului social. O societate comercială poate fi constituită , numai dacă ntregul ei capital a fost subscris.

            Vărsarea capitalului reprezintă aducerea efectivă a aporturilor promise (subscrise) de către acţionari/asociaţi şi punerea acestora la dispoziţia societăţii.

            Practic, prin cele două operaţiuni, societatea emite acţiunile, pe care le vinde acţionarilor, n schimbul unei sume de bani sau bunuri.

            Pe parcursul funcţionării societăţii capitluli acesteia se modifica. Astfel au loc operaţiuni de creşteri şi micşorări:

1)      Căi de majorare a capitalului social

            Necesitatea măriri capitalului social poate să apară atunci cnd unitatea ntmpină dificultăţi financiare, dar şi atunci cnd ea este ntr-o situaţie prosperă şi vrea să-şi extindă activitatea. n ambele situaţii societatea are nevoie de noi fonduri băneşti sau de anumite bunuri , pe care preferă să şi le procure prin majorare de capital dect să recurgă la mprumuturi , care implică un efort financiar contabil.

            Există trei căi de majorare a capitalului social:

            1.a.) Prin aducerea de noi aporturi n natură şi/sau n numerar de vechi acţionari sau de acţionari noi.

1

n această situaţie, pe de o parte societatea trebuie să emită un număr de acţiuni noi, iar pe de altă parte, datorită noilor aporturi, creşte averea societăţii.

            Aceste acţiuni noi se emit la un,, preţ de emisiune” care este mai mare dect valoarea nominală. Diferenţa dintre preţul de emisiune, mai mare şi valoarea nominală, mai mică, se numeşte primă legată de capital (primă de emisiune şi aport).

            1. b.) Prin operaţii interne

            n acestă situaţie, societatea dispune de surse (structuri de capital propriu) pe care le utilizează pentru majorarea capitalului social (prime de emisiune, rezerve din reevaloare, rezerve, rezultatul reportat).

            Fiind vorba de majorare n ,, acte” , fară ca acţionari să aducă noi aporturi , averea reală asocietăţii se modifică.

            1.c.) Prin conversia obligaţinilor n acţiuni                                                               

            Pe această cale, societatea a primit anterior, un mprumut pe bază de obligaţiuni, iar la scadenţă, cu acordul creditorului devenind acţionar la societate (posesorul unui număr de acţiuni n valoare egală cu suma mrumutată şi nerestituită).

2.) Căi de diminuare a capitalului cocial

            Societatea recurge la diminuarea capitalului social, de regulă, n situaţii nefavorabile cnd o parte din acţionari se retrag, cnd nregistrează pierderi sau cnd volumul de activitate este redus n raport cu capitalul existent.

           

Există trei căi de reducere a capitalului social:

            2.a.) Prin retragerea acţionarilor/asociaţilr

            Aceştia solicită restituirea aporturilr proprii anterior aduse.

            2.b.) Prin acoperirea pierderilor precedente (din anii anteriori)

            Această operaţune este necesară pentru a restabili echivalenţa dintre activul real şi capitalul social nominal ca şi ntre valoarea nominală şi valoarea de piaţă a acţinilor. Această operaţiune i avantajează pe asociaţi şi acţionari, ntruct existenţa unor pierderi cronice este o piedică n distribuirea de dividente, care au ca sursă beneficiile reale. Micşorarea capitalului prin acoperirea pierderilor se poate face numai n cazul n care au fost epuizate toate rezervele constituite.

            2.c.) Prin răscumpărarea de la acţionari şi anularea acţiunilor proprii

            Dacă la constituirea capitalului social , societatea a vndut acţionarilr acţiuni proprii , prinind de la aceştia o sumă de bani ( la valoarea nominală a acţinilor ) , acum , societatea primeşte acţiunile napoi şi restituie acţionarilor sumele de bani.

            Această operaţiune se numeşte răscumpărare şi are loc la un preţ de răscumpărare egal, mai mare sau mai mic dect valoare nominală a acţiuni.

            Acţiunile proprii răscumpărate se anulează, determinnd diminuarea capitalului social.

 

3.2. Contabilitatea primelor legate de capital

 

            Primele de capital sunt elemente de capital propriu, deci surse, constituite n cazul emisiunii de noi acţiuni, cu ocazia aducerii de noi aporturi sau fuziuni cu alte societăţiş. n ambele cazuri, se produce creşterea capitalului social.

                        n funcţie de modul de constituire, acestea se grupează astfel:

            a.) primele de emisiune se determină prin diferenţa dintre valoarea de emisiune a noilor acţiuni sau părţi sociale (mai mare) şi valoare nominală a acestora (mai mică).Primele de emisiune au o dublă funcţie:

                             - să acopere cheltuielile de emisiune;

                             - să egaleze drepturile acţionarilor noi cu cele ale vechilor acţionari, prin compensarea diferenţei dintre valoarea nominală şi valoarea contabilă a vechilor acţini.

            b.) primele de fuziune apar n cazul fuzionării mai multor societăţi, operţiune care presupune emisiunea de noi acţiuni. Se calculează ca diferenţă ntre valoarea bunurilor primite pri fuziune şi suma cu care a crescut capitalul social al ntreprinderi absorbante.

            c.) primele de aport apar n cazul creşteri capitalului social prin aport n natură. După evaluarea acestui aport se calculează numărul de acţiuni noi care trebuie emise. Primele de aport se determină ca diferenţă ntre valoarea matematică-contabilă a acţiunilr şi valoarea lor nominală.

            Pentru societăţile care emit acţiuni, primele legate de capital reprezintă o resursă proprie permanentă de finanţare a activelor.

 

 

3.3. Contabilitatea diferenţelor din reevaluare

 

            Rezervele din reevaloare reprezintă surse constituite cu ocazia reevaluării imobilizărilor din patrimoniu, pe bază de reglementări legale.

            Reevaluările au loc n perioadele de inflaţie şi constau n actualizarea valorii de nregistrare a activelor imobilizate (terenuri, mijloace fixe, titluri de valoare imobilizate).

            Reevaloarea trebuie efectată sufucient de regulat pentru ca n bilanţ activele respective să fie evaloate ct mai aproape de valoarea lor justă (exemplu: la fiecare 3 sau 5 anii).

            n practică se reevaloauă cel mai adesea clădirile, care datorită funcţionării ndelungate, suferă cel mai puternic impact n perioadele caracterizate prin variaţia preţurilor.

            Diferenţele din reevaloare se stabilesc prin compararea valori actuale (mai mari) cu valoarea de intrare (mai mică) a elementelor de activ supuse reevalorii.

            Diferenţele din reevaloare se ncorporează ulterior n rezerve, sau se pot transfera la capital social. De asemenea, cu diferenţele din reevaloare se pot acoperi pierdele din exerciţiile anterioare.

 

 

 

 

 

3.4. Contabilitatea rezervelor

 

            Rezervele sunt surse proprii care pot fi constituite din: profit, prime legate de capital, diferenţe din reevaloare etc. Ele se constituie de regulă la sfrşitul exerciţiului financiar.

            Rezervele consolidează baza materială a unităţii, sporind capacitatea acesteia de a face faţă unor conjuncturi nefavorabile şi a eventualelor pierderi. Sunt ntr-un fel,, bani albi pentrui zile negre” , adică o expresie a spiritului de prevedere. n principal rezervele se pot utiliza pentru acoperirea pierderilor sau pentru majorarea capitalului social.

După modul de constituire şi utilizare, rezervele se grupează astfel:

a)      Rezervele legale care se constituie la sfrşitul anului, obligatoriu, n cotă de 5% din profitul brut contabil, anual, pnă cnd ating 20% din capitalul social. Se utilizează pentru acoperirea pierderilor precedente.

b)      Rezervele statutare se aseamănă cu rezervele legale, cu deosebirea că modul de constituire nu este stabilit prin lege, ci este prevăzut de statutul societăţii comerciale şi prin contractul dintre asociaţi sau acţionari.Aceste rezerve nu pot fi modificate dect după modificarea statutului societăţii comerciale. Procentul de statut se aplică asupra profitului net. Se utilizează mai ales pentru a fi n capital cu scopul majorării acestuia.

c)      Alte rezerve sunt prevăzute de lege sau de statut şi pot fi constituite facultativ din profitul net obţinut (rămas după deducerea impozitului pe profit), fiind destinate acoperiri pierderilor, creşteri capitalului social, acordări de dividente şi n anii de exerciţiu financiar care se ncheie cu pierderi, pentru răscumpărarea propriilor acţiuni de către societate ţi alte destinaţii stabilite prin hotărrea generală a asociaţilor.

 

 

3.5 Contabilitatea rezultatului reportat

 

            Rezultatul reportat reprezintă profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită din anii precedenţii. Cu ajutorul lui se ţine evidenţa rezultatului sau părţii din rezultatul exerciţiului precedent a căror repartizare a fost amnată de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor.

a)      Profitul nerepartizat – contul 117. Are rol de pasiv. Profitul reprezintă o sursă proprie de finanţare pnă n momentul distribuirii sale pe destinaţii stabilite prin lege sau prin statutul societăţii comerciale. Profitul reportat se poate repartiza n exerciţiile următoare pentru constituirea de rezerve, creştere de capital social, dividente de plată către acţionari.

b)      Pierderea neacoperită – contul 117. Are rol de activ.Pierderea neacoperită se poate acoperii din exerciţiile următoare din: profitul curent, rezerva legală, alte rezerve, sau din capitalul social.

            Conform legii, pierderea neacoperită din anii precedenţii se poate scade din profitul brut nainte de impozitare, pe o perioadă de 5 anii. Deci, permite diminuarea profitului şi plata unui impozit pe profit mai mic.

 

 

3.6. Contabilitatea rezultatului exerciţiului

 

            Sub aspect financiar-contabil rezultatul exerciţiului (R) reprezintă diferenţa dintre venituri (V) şi cheltuieli (C), care poate fi profit sau pierdere.

                                                  R = V - C

 

            Rezultatul exerciţiului reprezintă o sursă proprie de finanţare a activelor (bunurilor) economice.

            Rezultatul se determină cu ocazia nchideri conturilor de venituri şi cheltuieli, operaţie care n ţara noastă se face la sfrşitul fiecărei luni, cnd veniturile se transferă n creditului contului 121, iar cheltuielile n debitul contului.

            Profitul are rol de pasiv şi apare n cazul n care veniturile sunt mai mari dect cheltuielile      (V>C), exerciţiu avnd rezultat favorabil.

            Pierderea are rol de activ şi apare n cazul n care cheltuielile sunt mai mari dect veniturile   (C>V) , exerciţiu avnd rezultat nefavorabil.

Repartizarea profitului curent se mai poate face, n afara destinaţiilor de exemplu, pentru: rezerve statutare, alte rezerve, fonduri proprii, creştere de capital social, acoperirea de pierderi precedente etc.

 

 

                        3 .7.Contabilitatea subvenţiilor pentru investiţii

 

            Subvenţiile pentru investiţii sunt sume primite cu titlu gratuit de la buget sau din partea diferitelor persoane fizice sau juridice, n scopul finanţării unor investiţii care depăşesc puterea financiară a unui agent economic.

            Conform Legii Contabilităţii nr. 82/1991, se asimilează subvenţiilor pentru investiţii următoarele elemente:

7        valoarea imobilizărilor primite cu titlu gratuit;

8        valoarea imobilizărilor constatate n plus la inventar.

            Cu toate că, practic, subvenţiile reprezintă venituri exeptionale, acestea se includ iniţial n categoria capitalurilor proprii, cea ce reprezintă un avantj fiscal pentru beneficiarul investiţiei.

            Valoarea subvenţiei se va include n mod eşalonat n venituri astfel:

9        trecerea la venituri a unei sume egale cu mărimea amortizării , daca investiţia rezultzată din subvenşie este amortizabilă;

10    trecerea la venituri a unei sume anuale calculate prin mpărţirea valorii investiţiei la 10 anii , dacă investiţia respectivă este neamortizată;

            De asemenea n această categorie a capitalurilor proprii sunt incluse donaţiile sub forma imobilizărilor şi plusurilor la inventar.

            Conform IAS 20 subvenţiile nu vor fi recunoscute dect n momentul n care există o             ,, garanţie rezonabilă” că ntreprinderea va ndeplini condiţiile solicitate pentru acordarea subvenţiei şi că aceasta va fi primită. Aceasta nseamnă că n unele situaţii recunoaştera subvenţiei se va realiza naintea ndepliniri condiţiilor sociale şi prin urmare, subvenţia poate deveni rambursabilă.

            n momentul n care o subvenţie urmează a fi rambursabilă, atunci ea trebuie contabilizată ca o modificare de estimare contabilă. Rambursarea trebuie recunoscută n contul de profit şi pierdere n anul n care se ştie că se v-a trebui efectuată rambursarea şi nu n anul n care se v-a efecta plata propriu-zisă.

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL IV

 

CONTABILITATEA PROVIZIOANELOR PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI

 

            n spiritul principiului prudenţei se constituie provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli care cumulează pnă n momentul utilizării lor volumul sumelor incluse n cheltuielile anuale. Ele sunt destinate finanţării riscurilor şi cheltuielilor pe care evenimentele trecute sau actuale le fac probabile.

 

            n mod direct ele reprezintă echivalentul unor datorii probabile generatoare de pierderi sau cheltuieli. Cazurile cele mai tipice sunt:

11    litigii , amenzile şi penalităţile , despăgubirile , daunele şi altor datorii incerte;

12    cheltuieli legate de activitatea de service n perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor.

13    cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii cum sunt cheltuielile cu reparaţiile capitale etalate , potrivit programului , pe mai multe exerciţii;

14    proviziuane pentru restructurare;

15    alte provizioane specifice anumitor sectoare de activitate.

 

            Dacă din punctde vedere tehnic provizioanele nu ridică probleme deosebite recunoaşterea lor este cea care necesită o analiză atentă, ntruct aceasta poate interveni doar atunci cnd următoarele condiţii sunt satisfăcute:

16    ntreprinderea are o obligaţie curentă ( legală sau implicită ) provenită din evenimentele trcute şi care este capabilă să antreneze o cheltuială exigibilă n viitor;

17    poate fi făcută o estimare raţională a obligaţiei la data bilanţului;

18    la decontarea obligaţiei este probabilă o ieşire de resursă purtătoare de beneficii.

 

            Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt deductibile fiscal numai n limita actelor normative n vigoare.Astfel, sunt deductibile din punct de vedere fiscal provizioanele pentru garanţii acordate clienţilor şi cele pentru pierderi din schimb valutar.

 

 

CONTABILITATEA CAPITALURILOR STRĂINE

 

4.1. Contabilitatea din emisiunea din emisiuni de obligaţiuni

 

            Societăţile comerciale pe acţiuni pot obţine mprumuturi şi prin emisiunea de obligaţiuni a căror valoare nu poate depăşii trei treimi din capitalul social.

            n scopul obţinerii mprumutului, societatea comercială emite un număr de obligaţiuni, fiecare avnd valoare de nregistrare numită valoare nominală.

            Din acest motiv, societatea poartă numele de emitent.

            Obligaţiunea reprezintă un titlu de valoare ce conferă posesorului ei clitatea de creditor aupra unei sume.Deci, cine posedă obligaţini, va primi n schimbul lor, o sumă de bani.

            Ea vinde obligaţiunile unei alte societăţi (creditoare) numită obligatar, primind n schimbul obligaţiunilor, bani.

            n acest mod emitentul ncasează mprumutul de la obligatar avnd prevăzută prin contract, dobnda pe care o datorează acestuia.

            Anual şi lunar, emitentul achită obligatarului dobnda datorată, calculată ca procent din valoarea nominală a mprumutului.

            La scadenţă, emitentul răscumpără de la obligatar, obligaţiunile, restituind n acest fel suma de bani şi anulează obligaţiunile răscumpărate.

            mprumuturile pe bază de obligaţiuni (cradite obligatare) prezintă anumite restricţii :

19    emitentul trebuie să fie societate pe acţiuni sau companie, care să poată garanta cu active de valoare mare ( poate primi maxim3/4 din capitalul vărst avnd minim 2 ani de activitate ).

20    obligatarul poate fi orice societate, sau chiar populaţia.

 

4.2. Contabilitatea creditelor bancare pe termen mediu şi lung

 

 

            Creditele sunt sume mprumutate de către bănci persoanelor fizice sau juritice şi care trebuie rambursate (restituite) la un anumit termen numit scadenţă.

            Creditele bancare sunt purtătoare de dobnzi.

            Creditele bancare pe termen lung (peste 5 ani) şi pe termen mediu (1-5 ani) sunt destinate finanţarii investiţiilor.

            La acordarea creditelor, băncile solicită agenţilor economici garanţii care trbuie să depăşească cu 20-30% valoarea creditului şi a dobnzilor.

            De asemenea , agenţii economici trebuie să ntocmească un dosar de creditare , care trebuie să conţină informaţii privind sediul societăţii , obiectul de activitate , destinaţia creditului , posibilităţile derambursare , studiu de fezubilitate , bugetul de venituri şi cheltuieli , fluxul de trezorerie , bilanţul , balanţa conturilor etc.

            Dacă dosarul se aprobă, se ntocmesc actele de ipotecă sau garaj asupra garanţiilor.

            Contractul de credit ncheiat ntre bancă şi debitor stipulează volumul şi obiectul creditului, termenul de rambursare, dobnda, comisionul etc.

 

 

4.3. Contabilitatea datoriilr legate de participaţii

 

 

            Acţiunile unei societăţi comerciale pot fi cumpărate de o altă societate sub formă de titluri de participaţii.

            Societatea care acumpărat titlurile poate acorda societăţii care le-a emis anumite mprumuturi n condiţii avantajoase, preferenţiale.

            Pentru societatea care acordă mprumutul aceste sume se numesc creanţe legate de participaţii care se contabilizează ca imobilizări financiare.

            Pentru societatea care beneficiază de mprumut, aceste sume reprezintă datorii legate de participaţii. 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica