referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Moneda unica si unificarea europeana

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Aspiraţia spre o Europă unită este veche; îngropaţi în praful istoriei necunoscute şi al uitării nedrepte, mult mai bătrâni decât ne-am fi putut aştepta, îi regăsim pe primii părinţi ai acestei idei. Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Meditarană...

Varianta Printabila 


1 “MONEDA UNICĂ şi                             UNIFICAREA EUROPEANĂ”

 

 

 

 

 

 

CUPRINS

 

  •  

  •             

    1. Unificarea Europeană

     Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene

     Instituţiile Uniunii Europene

      Sistemul politic al Uniunii Europene

                     Membrii Uniunii Europene

      Structura Uniunii Europene

      Insemnele Uniunii Europene

      Constituţia Uniunii Europene

  • Moneda Unică
  •  

    3. Tratate care au pus amprenta Unificării Europene

     

     

     

     

     

     

    I.                  UNIFICAREA  EUROPEANĂ

     

    Uniunea Europeana (UE) si-a nceput existenta la 1 noiembrie 1993, fiind noua denumire a Comunitatii Economice Europene (CEE), nfiintata n 1957.

                         
    1. Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene.


       Aspira
    ţia spre o Europă unită este veche; ngropaţi n praful istoriei necunoscute şi al uitării nedrepte, mult mai bătrni dect ne-am fi putut aştepta, i regăsim pe primii părinţi ai acestei idei. Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat ncă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai trziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat n Meditarană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Impreiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfntul Imperiu Roman au unit zone ntinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie.

     

       Napoleon I mărturisea, ca argument al campaniilor sale: Unul dintre marile mele gnduri a fost concentrarea popoarelor, aceleaşi din punct de vedere geografic, fărmiţate de politică şi de revoluţii. Am vrut să fac din ele un corp de naţiuni. Ar fi fost nceputul, iar sfrşitul ar fi fost reuniunea acestor corpuri naţionale ntr-un corp universal, Asociaţiunea Europeană… n această situaţie s-ar fi găsit cele mai multe şanse de a introduce peste tot o unitate de coduri, de principii, de opinii, de sentimente, de vederi, de interese. Un cod european, o curte de casaţieeuropeană, o monedă unică, aceleaşi legi, toate rurile navigabile pentru toţi, sfrşitul războaielor, pacea lumii. Fiecare să se simtă pretutindeni ca la el acasă. Atunci, poate ar fi permis să visăm la marea familie europeană.

       n 1849 scriitorul francez Victor Hugo, la Congresul Internaţional pentru Pace de la Paris, vorbea despre momentul n care toate naţiunile continentului se vor uni ntr-o societate supremă şi vor forma o frăţie a Europei: va veni o zi n care voi, francezi, ruşi, italieni, englezi, germani, voi, toate naţiunile continentului, fără să vă pierdeţi calităţile distincte şi glorioasa voastră individualitate, veţi fonda mpreună o unitate superioară şi veţi constitui fraternitatea europeană.


       Europa a ramas nsa profund divizata si afectata n mod deosebit de cele doua razboaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. Dupa primul razboi mondial, ideile si preocuparile pentru o Europa unita au fost frecvent evocate. Adunarea Societatii Natiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezolutie care hotara crearea Comisiei de Studiu pentru Uniunea Europeana. Initiativa a apartinut ministrului de externe al Frantei, Aristide Briant, care a fost si desemnat presedinte al Comisiei. Obiectivul prevazut era crearea unei organizatii europene cu caracter politic si economic. Datorita crizei internationale si evolutiei evenimentelor pe continent, ideea crearii Uniunii Europene a intrat n impas si apoi s-a renuntat la ea…
    ……………………………………………….

       Dupa cel de-al doilea razboi mondial o mare parte a economiei europene era distrusa. Chiar si n aceasta situatie ideile despre unitatea europeana au fost reluate. n 1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit ntr-un discurs tinut la Zurich, n Elvetia, despre necesitatea crearii "statelor Unite ale Europei"
    ……………………………………………………….

       n 1947 a fost lansat "Planul Marshall", n scopul reconstructiei europene. Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstructie tuturor tarilor continentului, dar acest ajutor a fost acceptat, doar de tarile care urmau sa constituie Europa Occidentala.


       La sfrsitul deceniului 4 a nceput sa se contureze o noua diviziune a Europei dupa criteriul politico-ideologic si sistemul economico social, respectiv Europa Occidentala si Europa de Est. Contradictiile dintre ele s-au adncit prin crearea celor doua blocuri militare -NATO (Stabilit prin Tratatul de la Waschington din1949) si ţările semnatare ale Tratatul de la Varsovia (1955). A urmat o perioada care a intrat n istorie sub denumirea de "razboi rece", ncheiata abia la nceputul deceniului 9. Cele doua parti ale Europei divizate - Vestul si Estul - au urmat si n domeniul economic cursuri diferite.
    111111111111111111111111                                                    

       Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin "Planul Marshall", aceste tari au creat n 1948 Organizatia de Cooperare Economica Europeana(OCEE). Aceasta a devenit mai trziu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care exista si n prezent , avnd desigur alte obiective dect cele ale organizatiei nlocuite.

     

       n 1949, 6 ţări din Estul Europei (URSS, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romnia, Cehoslovacia) şi fosta RDG au semnat acorduri de ajutor reciproc (CAER). Cu timpul, aceste acorduri s-au extins şi n afara  graniţelor Europei, ajungnd pnă n Cuba.

     

       Pe de altă parte, la 9 mai 1950, ministrul francez de externe Robert Schuman a prezentat un plan, conceput mpreună cu Jean Monnet (pe atunci sef al Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta), prin care Franţa şi Germania hotărau să pună n comun rezervele de cărbune şi oţel şi invitau şi celelalte ţări ale Europei să li se alăture. Planul Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea la Paris, de către 6 ţări (Belgia, Olanda, Luxemburg, RFG, Franţa, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO. ………………………………………………………………………….
    Cele sase tari membre ale CECO au facut un pas important n directia unei uniuni economice generale si a unei uniuni n domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare n 1956 , cnd au cazut de acord asupra unui raport n acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al unitatii europene. Aceasta ntelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957, de catre cele sase tari, care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si ale Comunitatii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM). Astfel s-au nascut cele trei Comunitati Europene. La nceput, CECO, pe de o parte, CEE si EURATOM, pe de alta parte, aveau institutii proprii. n 1967, ele s-au unit functionnd sub denumirea de Comunitatile Europene, sau Comunitatea Europeana, cu institutii comune, unice.

       Progresul economic evident al Comunităţii Economice Europene a determinat Marea Britanie să solicite, n mai 1967, aderarea sa la Comunitate. Marea Britanie a fost urmată de Danemarca, Irlanda, Norvegia. Această procedură de aderare, ncepută n 1970, s-a finalizat prin semnarea Tratatului de aderare la Comunităţile Europene de către 3 dintre cele 4 state care au depus cerere: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda. Norvegia a refuzat, prin referendum, să devină stat membru al Comunităţilor. Tratatul a fost semnat la Bruxelles, la 22 ianuarie 1972 şi a intrat n vigoare la 1 ianuarie 1973.

       Grecia, stat asociat ncă din 1961 la CEE, a solicitat, la rndul său, să devină stat membru. n ciuda diferenţelor de Nile economic, Tratatul de aderare a Greciei la UE a fost semnat la Atena, la 28 mai 1979 şi a intrat n vigoare pe 1 ianuarie 1981.

       Această extindere a fost urmată  de aderarea Spaniei şi Portugaliei, n 1986. ntre timp, CEE a nceput să joace un rol tot mai important pe plan internaţional.

     

       După căderea  zidului Berlinului, n noiembrie 1989, situaţia politică n Europa s-a schimbat din temelii, ducnd la reunificarea Germaniei n 1990 şi la instalarea regimurilor democratice din ţările din centrul şi estul Europei.

       n acelaşi timp, la nivelul Comunităţilor Europene au avut loc schimbări, astfel nct a fost necesară adoptarea unui nou document, Tratatul de la Maastricht, intrat n vigoare la 1 noiembrie 1993.

     

      Tratatul a modificat si extins tratatul pe baza caruia s-a stabilit Comunitatea Economica Europeana (CEE). Tratatul a prevazut si schimbarea denumirii din Comunitatea Economica Europeana n Uniunea Europeana (UE).

    Tratatul de la Masstricht este un fel de constitutie pentru UE.

    Prin Tratatul asupra Uniunii Europene cetatenii statelor membre devin n mod liber cetateni ai Uniunii, cu urmatoarele drepturi:

    -         sa se deplaseze si sa-si stabileasca domiciliul n mod liber pe teritoriul statelor membre;

    -         sa voteze si sa candideze la alegerile municipale si europene care se desfasoara n statul n care si are fiecare domiciliul,

    -         sa fie protejat de autoritatile diplomatice si consulare ale oricarui stat membru;

    -          sa se adreseze parlamentului si avocatului poporului.

     

     n ianuarie 1995 adera nca trei tari - Austria, Finlanda si Suedia.

    De la 1 ianuarie 1995 UE are 15 membrii cu drepturi depline, respectiv Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, regatul Unit al marii Britanii si Irlandei de Nord, Spania si Suedia.

    n politica si n adoptarea masurilor practice ntlnim o clasificare a membrilor UE n doua categorii. n prima intra cele patru tari mari ale UE: Germania, Franta, Marea Britanie si Italia. n cea de-a doua intra celelalte tari membre, apreciate ca tari mijlocii si mici.

     

     Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democratiilor din Europa Centrala si Rasariteana de a deveni membre ale UE de ndata ce ele si pot asuma obligatiile economice si politice impuse de calitatea de membri. Polonia, Ungaria si Romnia au depus cereri de aderare. La ntrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, sefii de stat si de guvern ai tarilor membre ale UE au adoptat o strategie de pregatire a tarilor asociate n vederea accederii lor la statutul de membru al UE si au fixat nceperea negocierilor de ndata ce ia sfrsit conferinta interguvernamentala de revizuirea Tratatului de la Mastricht. Dupa parerea presedintelui comisiei Europene, Jacque Santer, negocierile se vor derula practic simultan cu toate tarile asociate, n conditii de egalitate. Elementul cheie al strategiei l constituie micsorarea decalajului dintre tarile asociate si UE pentru pregatirea celor dinti n scopul integrarii pe piata interna a Uniunii. Actiunea statelor membre si a Comunitatii cuprinde instaurarea unei politici economice fondata pe ngustarea coordonarii politicilor economice ale statelor membre, pe piata interna si pe definirea de obiective comune, n respectarea principiului unei economii de piata deschisa si n libera concurenta. Aceste actiuni includ si fixarea irevocabila a taxelor de schimb conducnd la instaurarea unei monede unice ECU, ca si definirea si conducerea unei politici monetare si de schimb unice al carei obiectiv principal este de a asigura stabilitatea preturilor si de a sustine politicile generale n comunitate.

       Aceasta actiune a statelor membre si a CE implica respectarea principiilor directoare urmatoare: preturi stabile; finantele publice si conditiile monetare sanatoase, balanta de plati stabila…………………………………………………..

       Denumirea de “Uniunea Europeană” a devenit oficială şi au fost stabilite noi obiective pentru statele membre:

    -         crearea Uniunii Economice şi Monetare – UEM, ntre 1 ianuarie 1997 şi  1 ianuarie 1999;

    -         cetăţenia europeană;

    -         stabilirea de noi politici comune, cum ar fi Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)

     

       La 1 ianuarie 2002 bacnotele şi monedele EURO au intrat n circulaţie n 12 state membre, acestea formnd aşa numita Zona Euro:Germania,Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Finlanda, Austria, Irlanda.

       La 13 decembrie 2002, la Copenhaga, Consiliul European a făcut unul dintre cei mai importanţi paşi spre unificarea europeană, aprobnd aderarea la Uniunea Europeană a 10 state, pentru data de  1 mai 2004: Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia.

     

     

    Putem spune că Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată n Europa, ce este compusă din 27 ţări. Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de Externe al Franţei, a propus Germaniei, vechi inamic al ţării sale, dar şi altor state, să contribuie la realizarea "unei solidarităţi de facto" şi să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

     

     

     

     

                 2. INSTITUTIILE  UNIUNII EUROPENE

     

    Sub prevederile articolului 7 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii ale Uniunii Europene sunt:

            Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia. Parlamentul European are sediu la Strasbourg (in provincia franceza Alsacia) si voteaza asupra legilor privind bugetul, in cazul respingerii apare procesul de negociere cu Consiliul de Ministrii.

            Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru , decide asupra proiectelor de lege ale Comisiei; stabileste bugetul si incheie tratate internationale.

            Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE. Comisia Europeana propune legi; Aplica planul bugetar; Vegheaza la aplicarea legilor europene, a bugetului si a programelor uniunii.

            Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care se ngrijeşte de respectarea legilor europene

            Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE

     

     

                                3. SISTEMUL POLITIC

     

    Sistemul politic al Uniunii Europene este definit ntr-o serie de tratate. Acestea urmează să fie n curnd nlocuite de un document unic, Constituţia Europei. Tratatele actuale şi viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor n stat n puterea legislativă, executivă şi juridică, iar n ce priveşte procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

     

     

                                         4. MEMBRII

     

    n prezent, Uniunea are 25 membri, dintre care şase membri fondatori din

    1952: Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg

    Alte 19 state au aderat succesiv:

    1973: Irlanda, Regatul Unit, Danemarca

    1981: Grecia

    1986: Spania, Portugalia

    1995: Finlanda, Suedia, Austria

    2004: Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru, Letonia, Estonia, Lituania, Republica Ceha, Slovacia

    2007: Romnia, Bulgaria

    Alte trei ţări, Croaţia, Macedonia, Turcia (asociată din 1963 şi n uniune vamală din 1996), sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

     Romnia şi Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007 pentru ca au ndeplinit criteriile de aderare şi Tratatul de aderare a Republicii Bulgare şi Romniei care a fost ratificat de către toate parlamentele naţionale ale statelor membre. Tratatul a fost semnat de reprezentanţii statelor membre UE şi de cei ai Romniei şi Bulgariei la Abaţia Neumnster din Luxemburg la 25 aprilie 2005 .

    1

                                        5. Structura UE

     

    Uniunea Europeană

     

     

    Primul pilon (supranaţional-federaţie)

     

    Al doilea pilon (interguvernamental-confederaţie)

     

    Al treilea pilon (interguvernamental-confederaţie)

     

    Comunităţile Europene (CE)

    Politica externă şi de securitate comună (PESC)

    Cooperarea poliţienească şi judiciară n materie penală (JAI)

    • Politica agricolă comună
    • Uniune vamală şi Piaţa internă
    • Politica n domeniul conncurenţei , Subvenţii de stat
    • Politică structurală
    • Politică comercială
    • Uniunea Economică şi Monetară
    • Cetăţenia europeană
    • Educaţie şi Cultură
    • Cercetare şi Mediul nconjurător
    • Reţele transeuropene
    • Sănătate
    • Protecţia consumatorului
    • Politică socială
    • Politica comună de imigraţie
    • Politica n domeniul azilului
    • Protecţia frontierelor

    Politica externă:

    • Cooperare
    • Menţinerea păcii
    • Observatorii electorali şi Trupele comune de intervenţie
    • Drepturile omului
    • Democraţie
    • Asistenţa acordată statelor terţe

    Politica de securitate:

    • Politica europeană de securitate şi apărare
    • Dezarmarea
    • Aspectele economice ale dezarmării
    • Sistemul european de securitate
    • Trafic de droguri şi Trafic de arme
    • Trafic de carne vie
    • Terorismul
    • Infracţiuni mpotriva minorilor
    • Crimă organizată
    • Corupţie, coruptibilitate şi nşelăciune

     

     

     

     

    Din 2005, Romnia are 35 de observatori n parlament, iar n 2007, numărul acestora va scădea la 33, dar aceştia vor primi drepturi egale cu cele ale oricăror parlamentari europeni.

     

     

     

    6. nsemnele Uniunii Europene

     

    Simbolurile Uniunii Europene se referă la drapelul, imnul, deviza şi moneda acesteia, conform Articolului IV-1 din proiectul de constituţie europeană. Potrivit constituţiei (care nu a intrat ncă n vigoare) drapelul Uniunii este un cerc format din doisprezece stele, pe fond albastru, imnul este extras din Simfonia a 9-a, Odă Bucuriei de Ludwig van Beethoven, deviza este Unită n diversitate (deviza actuală este Unitate n diversitate), iar moneda acesteia este euro.

     

                                   7. Constituţia Europeană

    Pe 18 iulie 2003, proiectul final al tratatului constituţional (oficial Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa) pentru Uniunea Europeană a fost publicat n Praesidiumul Convenţiei pentru Viitorul Europei.

    Constituţia a intrat ntr-un proces de ratificare n toate cele 25 de state membre. După o serie de rezultate pozitive, Tratatul de instituire a Constituţiei a fost respins prin referendumuri negative n Franţa şi Olanda. Ulterior, tratatul a trecut n referendumul luxemburghez, după care procesul de ratificare a fost suspendat.

     

    Nasterea monedei europene este in mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la caderea sistemului Bretton Woods. Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se inscrie intr-un proces inceput de peste 40 de ani, o data cu crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in 1951 si semnarea Tratatului de la Roma din 1957. Primele proiecte de unificare economica si monetara au vazut lumina zilei acum aproape 30 de ani; prin urmare ideea este departe de a fi noua. Euro-ul este o evolutie si nu o revolutie. El incoroneaza o lunga pregatire a economiilor europene, cu crearea unei piete comune (in anii 60), liberalizarea miscarii de capital (1990), realizarea pietei unice in 1993 si, dupa semnarea Tratatului de la Maastricht, convergenta economiilor inspre cele mai bune performante in materie de inflatie, rata dobinzii si a deficitului.

     

    Euro (EUR, sau €) este moneda unică a Uniunii Europene (UE).

    A fost introdusă pe 1 ianuarie 1999, la miezul nopţii, succednd vechea unitate monetară europeană ECU (European Currency Unit). Monedele naţionale ale ţărilor participante au ncetat să existe legal, devenind simple subdiviziuni ale monedei europene. Totuşi bacnotele şi monedele naţionale au continuat să fie folosite n ţările respective, pnă la introducerea noilor bancnote şi monede pe 1 ianuarie 2002. Vechile monede şi-au mai păstrat valoarea legală pnă la data limită de 28 februarie 2002.

    Un euro este divizat n 100 cenţi, sau centime (nu contează ce declinare este folosită, centimos spanioli sau centesimi italieni).

    In prezent zona EURO este formata din urmatoarele state: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia si Finlanda.

    Moneda EURO a intrat deja in circulatie la data de 1 ianuarie 2002. Ea se prezinta sub forma de bancnote de 500, 200, 100, 50, 20, 10 si 5 EURO si sunt identice in toate cele 12 state. Monedele sunt de 1 si 2 euro, 50, 20, 10, 5, 2 si 1 cent. Monedele sunt emise de fiecare stat si au fata identica, iar pe verso sunt individualizate cu motive specifice fiecarui stat

     

    Care va fi efectul asupra statelor din Europa de Est? Aceste state isi pastreaza inca monedele nationale. Monedele lor nationale nu au o rata de schimb fixa fata de moneda unica. Putem afirma ca trecerea la moneda unica aduce beneficii nu numai intreprinzatorilor, marilor companii, prestatorilor de servicii, cat si consumatorilor. Ele se refera in principal la:

    -         Stabilitatea monetara (se elimina riscul ratei de schimb pentru tarile din zona EURO);

    -         Scaderea preturilor datorita cresterii transparentei in domeniul costurilor, dar si al concurentei

    -   Transferul fondurilor se va face mai usor si mai ieftin;

    -         Reducerea inflatiei (politica monetara comuna va impiedica inflatia dintr-o tara membra sa afecteze celalte state membre);

    -   Schimburile comerciale intre statele membre vor fi impulsionate, datorita eliminarii costurilor legate de schimbul valutar;

     

    EURO are potential de a deveni una dintre principalele valute de tranzactie pe plan mondial, alaturi de yen, ducand, in acest mod, la cresterea stabilitatii mediului economic international si la stimularea comertului international.

    Recompense pentru cei silitori si atenti, penalizari pentru cei care nu si-au dat suficient interes. Asa s-ar putea rezuma un bilant al primilor sapte ani de existenta a monedei euro.

    Beneficiile aduse de existenta monedei unice europene au un pret, aceasta e concluzia unui studiu realizat de Institutul Bruegel. Potrivit directorului Jean Pisani-Ferry, "elevii silitori", cum ar fi Irlanda, au avut de castigat, in vreme ce la polul opus se situeaza Italia si Portugalia. In conditiile in care noile state membre ale Uniunii Europene bat deja la poarta zonei euro, "experienta acumulata trebuie folosita la gestionarea situatiei actuale, dar si in vederea ex-tinderii", spune Pisani-Ferry.

    Economistul Alan Ahearne, coautor al studiului, este de parere ca diferentele persistente de crestere economica inregistrate de la un stat membru la altul pot duce la variatii semnificative ale cursurilor reale dintre economiile private si instrumentul de evaluare.

    In Portugalia, cresterea economica semnificativa a fost urmata de "o dureroasa trezire la realitate" cauzata de unele "serioase greseli politice". Potrivit studiului, Lisabona a uitat de disciplina bugetara o data ce a indeplinit criteriile pentru trecerea la euro. "Exact de asta trebuia sa se fereasca", a comentat Alan Ahearne. In schimb, Irlanda a stiut sa mentina un ritm sustinut al productivitatii si competitivitatii. Cat despre Spania, autorii studiului spun ca, in ciuda unei politici bugetare corecte, are de pierdut de pe urma lipsei de competitivitate.

    Astfel, estimeaza expertii Bruegel, primii sapte ani de euro au insemnat o evolutie dezechilibrata intre statele care au adoptat moneda, din cauza politicilor economice interne.

     

    State participante

         n prezent statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Aceste ţări sunt numite frecvent "Zona euro" sau "Euroland". De la 1 ianuarie 2007 sa alăturat zonei euro şi Slovenia.

    Andora, Monaco, San Marino şi Vatican folosesc de asemenea euro, deşi nu sunt n mod oficial membri euro, nici măcar mebri ai UE. (Au folosit nainte monede care au fost nlocuite prin euro.) Din acestea, Monaco, San Marino şi Vatican şi-au creat propriile monede, cu propriile simboluri naţionale pe spate. Andorra foloseşte monede franceze şi spaniole, de vreme ce au folosit francul francez şi peseta spaniolă ca şi monedele sale. Aceste ţări folosesc euro datorită unor nţelegeri cu statele membre UE (Italia n cazul principatului San Marino şi oraşului Vatican, Franţa n cazul principatului Monaco), aprobate de către Consiliul Uniunii Europene.

    Muntenegru şi Kosovo, care au folosit marca germană ca şi monedă a lor, au adoptat de asemenea euro, deşi, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat n nici o nţelegere legală n mod explicit cu UE care să le permită acest lucru.

    Ţările care au avut moneda naţională fixă n raport cu marcă germană, ex. Bulgaria şi Estonia, şi-au fixat şi ele ratele de schimb n raport cu euro.

    Danemarca şi Regatul Unit nu sunt apte n mod legal pentru aderarea la euro, pnă cnd guvernele lor nu decid altfel. Suediei nu i-a fost aprobată participarea de nici un act legal; totuşi, Suedia a decis n 1997 să nu se alăture zonei euro, aşa că nu a făcut nici un efort spre a-şi ndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei unice europene pe 14 septembrie, 2003, participanţii votnd mpotriva euroului, după cum puteţi vedea mai ncolo: Da 41.8%, Nu 56.1%. Aceasta a constituit o decizie pentru minimum cinci ani.

    n Danemarca un referendum pe tema aderării la euro a avut loc pe 28 septembrie, 2000, rezultnd un procent de 53.2% mpotriva aderării.

     

    Ce a adus pnă acum Euro-ul n Europa şi ce va aduce la nivel global?

     

    a. imbunatatirea gestiunii finantelor publice realizata pentru a respecta regulile tratatului stimuleaza cresterea europeana din 2 motive:

    1. pentru ca echilibrarea finantelor publice, in mare parte realizata, favorizeaza pe termen lung economiile. Deficitele depaseau 6% din PIB in 1993. Ele vor fi de mai putin de 1% in acest an. A reduce deficitele publice in Europa inseamna a elibera 60 de miliarde euro pe an, care, in loc sa serveasca finantarii acestora, pot sa fie folositi in mod util la investitii si consum, deci acest lucru inseamna crestere economica. Din 1993, realocarea economiilor din sectorul public inspre sectorul privat a depasit 400 miliarde de euro. Ca o comparatie, aceasta suma reprezinta de aproape 10 ori PIB-ul Romaniei!

    2. pentru ca echilibrarea finantelor publice clarifica orizontul investitorilor. In prozele sale, Goethe isi pune intrebarea: care este cel mai bun guvern? Si tot el raspunde: Cel care ne obliga sa ne guvernam noi insine. Aici este principiul pactului de stabilitate si de crestere care contine regulile constringatoare din punct de vedere juridic pentru a preveni, corecta si, daca este cazul, sanctiona deficitele excesive. Directorii de intreprinderi nu sint naivi. Ei stiu ca deficitele publice se platesc mai devreme sau mai tirziu sub forma impozitelor suplimentare. Un stat care acumuleaza deficite si, prin urmare, datorii, face sa apese o sabie a lui Damocles asupra investitorilor si antreneaza un cerc vicios: deficitele frineaza investitiile si deci cresterea, provocind o scadere a intrarilor fiscale care alimenteaza la rindul lor deficitele. Pe de alta parte, buna gestiune creeaza un climat de incredere si faciliteaza deciziile de investitie, pentru ca directorii de intreprinderi pot anticipa scaderea impozitelor.

    Efectele pozitive ale acestei politici de gestiune sanatoasa incep sa se faca simtite. In 1988, cresterea a atins 2,8% si 1,7 milioane de locuri de munca au fost create. Cresterea a atins 2,2% in 1999 si trebuia sa se accelereze cu mai mult de 3% in acest an. Un milion si jumatate de locuri de munca ar fi trebuit să se creeze n 2000: in Europa curba somajului incepe sa se inverseze. Aceasta atingea in zona euro 11,5% in 1997, a cazut la 10% in 99; 9,4% n 2000 şi ar trebui sa atinga in acest an 7,5% (2006)

    Euro este o moneda buna, asezata pe finante publice durabile, datorita (printre altele) pactului de crestere si stabilitate si girata de o banca centrala independenta al carui obiectiv este stabilitatea preturilor. Prin urmare este o moneda credibila, care inspira incredere operatorilor financiari.

    b. calitatea regulilor de gestiune a euroului contribuie la a-l face atractiv pe pietele financiare

    Aceasta incredere s-a manifestat chiar si inainte de crearea sa: din 1998, euro a plasat Europa la adapost de instabilitatea monetara. Aduceti-va aminte de criza pesosului mexican din 1995, a antrenat, prin interpunerea dolarului, o apreciere sensibila a marcii germane si un atac impotriva monedelor mai slabe ale statelor membre europene. Si pentru ca relatiile economice ale uniunii cu Mexicul erau foarte slabe, angrenajul negativ antrenat de criza pesosului s-a masurat in Europa in doua puncte de crestere economica si 1,5 milioane de locuri de munca pierdute sau necreate. Prin comparatie, monedele europene au ramas perfect stabile in 1998, in ciuda unei crize a devizelor asiatice de o amploare si de o gravitate fara precedent. Deja euro face joc egal cu dolarul pe pietele internationale de obligatiuni.

    Statisticile disponibile pe 1999 arata ca emisiunile in euro reprezinta cu putin peste totalul de 44% din totalul emisiunilor mondiale de obligatiuni. Ca o comparatie, partea de emisiuni in cele 11 monede din zona euro atingea 36% din acest total in 1998 si 30% in 1997.

    Euro este deci mai mult decit o simpla masa de monede pe care le inlocuieste: el devine o mare deviza internationala. Au avut loc deja aproape 2500 emisiuni in euro, pentru un total mai mare de 1400 miliarde de euro.

    Media emisiunilor a crescut puternic in raport cu 1998: partea de emisiuni mai mare de un miliard de euro le-a dublat pe cele emise in moneda de catre statele participante in primul trimestru din 1998, ceea ce contribuie la asigurarea lichiditatii pietei. Volumul total al pietei a crescut de 4 ori in 1999.

    Constituirea unei piete financiare europene vaste, profunde si lichide permite intreprinderilor din Comunitate sa se finanteze mai usor, creind sau gasind un produs adaptat nevoilor lor. De exemplu, piata obligatiunilor intreprinderilor - acele "corporate bonds" - a cunoscut in 1999 o dezvoltare rapida: partea de intreprinderi din totalul emisiunilor de obligatii in euro este de 3 ori mai mare decit cea constatata in 1998 in monede europene. Ea depaseste 50%! Astfel Europa incepe sa isi recupereze din intirzierea in raport cu Statele Unite in materie de intermediere. Aceasta evolutie este benefica pentru toti: intreprinderile cistiga un nou mijloc de finantare si investitorii un produs mai bine remunerat decit obligatiile de stat.

    c. Care sint efectele pe termen mediu ale monedei euro?

    Euro este un catalizator de integrare macroeconomica si microeconomica.

    1. Pe plan microeconomic, statele nu pot in acelasi timp sa detina aceeasi moneda si sa aiba politici economice dispersate, care sa mearga in toate directiile. Coordonarea politicilor economice este esentiala credibilitatii monedei, echilibrului si succesului uniunii economice si monetare. Marile orientari ale politicii economice constituie un test al vointei statelor membre de a-şi coordona politicile, servindu-se de instrumente care au acest scop, chiar daca este de dorit a ne gindi inca de azi la modalitatile de intarire a acestei coordonari si a face mai constringatoare dispozitiile institutionale existente.

    Printre altele, crearea euroului duce la armonizarea fiscala in economiile si impozitele intreprinderilor (nu exista un risc al persoanelor particulare, pentru ca ele sint foarte putin mobile: mai putin de 1% dintre europeni lucreaza intr-un stat membru, altul decit cel de nastere).

    Subiectul a fost tabu pentru mult timp, insa azi lucrurile au evoluat: euro aduce o transparenta totala a diferentelor de impozitare, care ar putea crea unora din statele membre o tentatie a dumpingului fiscal. Iar acest lucru i-ar prejudicia pe toti, pentru ca s-ar traduce fie printr-o scadere a incasarilor - lucru ce ar putea pune in pericol finantele publice, fie printr-un transfer al principiilor de impozitare inspre facturile cele mai putin mobile, adica inspre salarii. Si nimeni nu doreste sa creasca costul muncii, din contra. Unele progrese s-au realizat: astfel, s-a adoptat in decembrie 1997 un cod de conduita in ceea ce priveste fiscalitatea intreprinderilor. Au fost examinate de catre un grup de lucru prezidat de catre dna Primarolo 250 de masuri; 40 au fost considerate ca derogatorii si ar fi  trebuit suprimate pina in 2002. Este un pas important, insa inca nu este vorba decit de un acord de buna conduita. Este greu sa mergi azi mai departe pentru ca deciziile in materie fiscala continua sa se ia in unanimitate. Trecerea la majoritate este in prezent discutata de catre o conferinta interguvernamentala care ar trebui sa se incheie in decembrie.

    Trebuie sa se realizeze o armonizare sociala? Intrebarea s-a pus de mai multe ori, ea acoperind in general doua lucruri diferite: armonizarea salariilor si armonizarea legislatiilor.

    - armonizarea salariilor este imposibila pentru ca diferentele salariale traduc adesea diferente de productivitate. A impune aceleasi salarii minime peste tot ar insemna sa se genereze somaj in tarile unde productivitatea muncii este mai slaba.
    - armonizarea legislatiilor este dificil de realizat pentru ca acest lucru se refera direct la modelul de societate. Cine oare s-ar gindi serios la introducerea congestiunii germane in Regatul Unit?

    Trebuie oare realizata o politica salariala europeana? Inca nu este de dorit acest lucru: economiile aflate in faza recuperarii (ex: Portugalia, Grecia...) au progrese de productivitate mai importante si deci posibilitati de cresteri salariale mai importante, ceea ce ar face nedorita o politica uniforma dictata de Bruxelles.

    Singura solutie viabila astazi este de a avea un numar minim de reguli comune, de tipul "cartei sociale".

    2. Pe plan macroeconomic, euro o sa accelereze fenomenul convergentei preturilor. Diferente importante exista intr-adevar in UE. Variatiile de preturi ramin, in medie, mai mari cu 30 % pentru produsele farmaceutice si cu 15 % pentru industria chimica sau produsele alimentare. Studiul periodic al Directiei generale a concurentei asupra preturilor automobilelor arata existenta diferentelor de pret fara taxe, diferente care merg pina la 40 % pentru acelasi model de automobil.

    Transparenta adusa de euro, care face ca preturile sa fie mult mai simplu de comparat, intareste concurenta pe toate pietele de bunuri si servicii pentru intreprinderi, dar si pentru bunurile de consum, acolo unde marii distribuitori incep sa traseze sistematic diferentele cele mai interesante. Cresterea rapida a comertului electronic accentueaza si mai mult acest fenomen de convergenta a preturilor, permitindu-i cumparatorului sa isi caute oportunitatile cele mai atractive. Conform unui studiu publicat de KPMG, 86% din marile intreprinderi europene cred ca diferentele de preturi se vor reduce dupa introducerea monedei euro si 64% se asteapta la o scadere a preturilor.

    Pentru a pregati aceasta concurenta acerba, intrprinderile tind sa se regrupeze. Incep sa apara fenomene de concentrare in diferite sectoare cum ar fi cel de distributie sau cel bancar, unde fuziunile de achizitii se desfasoara intr-un ritm rapid. Volumul fuziunii de achizitii (1250 miliarde euro in 1999) in Europa este mai mare decit in Statele Unite. Mai mult, el continua sa se accelereze si atinge chiar si bursele. De exemplu, bursele din Paris, Bruxelles si Amsterdam vor fuziona in septembrie anul viitor pentru a forma Euronext, un vast spatiu care va grupa 1300 de intreprinderi cotate la bursa si 2380 miliarde de euro de capitalizare. Ele vor fi de asemenea reunite de catre bursa din Luxemburg. Actiunile vor fi cotate la Paris, produsele derivate la Amsterdam. Piata secundara va fi la Bruxelles. De altfel, un acord leaga euronext, Londra, Frankfurt, Zrich, Milano si Madrid pentru a dezvolta o interconexiune si a cota primele 300 de societati europene.

    Europa este la inceputul unui proces de integrare economica a carui dimensiune si efecte sint greu de masurat astazi.

    In concluzie, uniunea economica si monetara este un eveniment economic bogat in invataminte. Succesul ei arata capacitatea europenilor si a institutiilor de a duce la capat un proiect mare.

    Pentru prima data de la căderea Imperiului Roman, majoritatea europenilor au aceeasi monedă. Puţini erau cei care credeau n 1995 n crearea euroului. Pesimismul lor a fost dezminţit de fapte.

     

    Referat oferit de www.ReferateOk.ro
    Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
    Horoscop
    Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
    referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica