referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Riscul bancar

Categoria: Referat Economie

Descriere:

In sfarsit, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura, la fel si actionarii. Soliditatea unei banci ii atrage pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu...

Varianta Printabila 


1

Riscul  bancar

 

                A.Riscul bancar

 

                1.NOTIUNI GENERALE DESPRE RISC

 

            Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate nu se poate obtine profit fara risc. De aceea orice societate comerciala incearca sa-si maximizeze profitul pin gestionarea riscului specific domeniului sau de activitate si prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreste sa-l preia. Este evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Acest lucru rezulta din obiectivul principal al acestor politici, anume acela  de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activivitatii bancare il costituie obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

                Numai ca nu intotdeauna aceste doua obiective - general si sectorial - se afla in concordanta. S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscului sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna ca aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii  sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. In acest caz trebuie luata decizia intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Insa minimizarea riscurilor nu trebuie sa se transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare in vigoare.

                Importanta gestiunii bancare nu se rezuma doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai costiinciosi  in indeplinirea sarcinilor de servici; nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase.Existenta unor programe adecvate pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori existenta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare sau obtinerea de calificative superioare din partea autoritatilor bancare.

                In sfarsit, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura, la fel si actionarii. Soliditatea unei banci ii atrage pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu.

                In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata poate stabiliza veniturile in timp, avand rolul unui amortizoar de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilorbancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global da management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bancile pot  gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, daca folosesc paradicma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei, daca adopta masuri precise de adptare a performantei la risc si, in fine, daca vor crea mecanisme de raportare  a performantei in functie de risc, pentru a se asigura ca investitorii inteleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare.

 

 

                2.CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE

 

2.1.In functie de gradul de expunere la risc     

a) riscuri pure - expunerea este generata de activitatile si procesele bancare cu potential de a se produce evenimente care sa se soldeze cu piedri. Astfel de evenimente pot fi fraudele in efectuarea unor plati, accidentarea in cadere a unui client intr-una din agentiile bancii( ceea ce da nastere unei raspunderi civile a bancii) sau degradarea mediului ambient de catre active dobandite de banca in urma exercitarii unor drepturi de ipoteca( incalcarea normelor de poluare,etc.).

 

b)       riscuri lucrative(speculative) - expunerea este generata de incercarea de a obtine profit mai mare. Aceasta expunere poate genera si cheltuieli suplimentare si de ci potential si pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadenta, pierderi la portofoliul de titluri sau o structura defectuasa a activelor bancare.

 

 

2.2.In functie de caracteristica bancara

a)       riscuri financiare

riscuri in sistemele de plati

       riscul de creditare - este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase daca expunerea la risc este substantiala. Indicatorii traditionali sunt mai putin folositi deoarece ei afecteaza negativ rentabilitatea bancii. Ei se pot dovedi utili in analize temporale si comparatii interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizati atent, pot semnaliza in avans aparitia unor probleme pe parcursul procesului daca limitele sunt depasite pentru mai multi dintre ei.

       riscul de lichiditate  - indicatorii traditionali ai riscului de lichiditate tind sa se concentreze asupra lichiditatii activelor bancare.Indicatorii obiectiv urmaresc indeosebi evolutia corelata a activelor lichide si a pasivelor immediate. Din practica rezulta ca cel mai bun este indicatorul derivat ce raporteaza diferenta dintre activele lichide si imprumuturi (de PE piata si de la banca centrala) la o marime care sa reprezinte nevoile potentiale de lichiditate( de exemplu depozitele volatile).      

riscuri de piata

       riscul ratei dobanzii  - reprezinta riscul diminuarii veniturilor bancare si deci si a profitului ca urmare a miscarii ratei dobanzii. Riscul dobanzii afecteaza PE toti participantii la relatiile de credit, dar angajarea bancii deopotriva si in calitate de debitor si in calitate de creditor determina o angajare extrem de riscanta a bancilor. Pe de alta parte bancile se angajeaza nu numai in operatiuni curente sau PE termen scurt, ci si in operatiuni PE termen lung, in conditiile in care nivelul  dobanzii stabilit parcurge numeroase momente in care sa aduca situatii dezavantajoase pentru banci.

       riscul ratei de schimb  - riscul de a inregistra pierderi decurgand din evolutia cursului de schimb. In epoca moderna, stabilirea cursului de schimb are la baza teoria paritatii puterii de cumparare conform careia un bun identic, produs oriunde, are acelasi pret. Rezulta ca modificarile preturilor interne vor determina modificari ale cursului de schimb.

riscul de faliment  - riscul de capital sau riscul de indatorare exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta si ca aceste pierderi sa afecteze in mod negativ plasamentele creditorilor bancii. Intre toate aceste grupe de risc se exercita o interactiune permanenta deoarece ele exprima doar aspecte diferite ale aceluiasi potential de risc - operatiile bancare curente.

                b) riscuri de prestare

riscul operational  - exprima probabilitatea ca banca sa devina incapabila sa mai asigure servirea clientilor intr-un mod rentabil. In acest context sunt importante atat oferta de servicii cat si capacitatea conducerii de a evalua si controla cheltuielile generate de prestarea acestor servicii.

riscul tehnologic - este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare care au si ele un ciclu de viata propriu si tind sa fie inlocuite de produse mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de PE piata a unui produs sau a momentului introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative si exista in permanenta riscul ca momentul ales sa nu fie cel mai adecvat din punctul de vedere al maximizarii profitului bancar.

riscul produsului nou - este asociat inovarilor in sfera produselor financiare. Exprima probabilitatea cumulata a producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat sau depasirea nivelului planificat al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale etc.

riscul strategic  - exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima in conditiile date. Este inerent oricarei selectii de piete, produse si zone geografice PE care o implica definirea strategiei bancii intr-un mediu complex.

a)       riscuri ambientale

riscul de frauda  - este un risc de ordin intern si exprima de fapt probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor bancii de catre angajatii acesteia.

riscul economic  - riscul economic este asociat evolutiei mediului economic in care actioneaza banca si clientii acesteia. Exprima probabilitatea diminuarii performantei bancii ca urmare a unei evolutii adverse a conditiilor de mediu. Aceasta influenteaza calitatea plasamentelor, volatilitatea resurselor si potentialul de risc.

riscul concurential - exprima probabilitatea reducerii profitului in conditiile modificarii raporturilor de piata in defavoarea bancii. Este inerent activitatii bancare deoarece majoritatea produselor financiare oferite PE piata de o banca sunt oferite si de alte institutii financiare.

riscul legal              - reflecta faptul ca bancile trebuie sa opereze in contextul stabilit de reglementarile legale in vigoare chiar daca acestea le creaza un dezavantaj competitiv fata de alte institutii financiare concurente.

 

2.3.In functie de alocarea lor in cadrul sistemului financiar

a)       riscuri diversificabile - ajung sa fierelativ nesemnificative atunci cand sunt combinate suficient de multe pozitii bilantiere pentru ca legea numerelor mari sa fie activata. Problema principala este ca niciodata nu putem spune ce inseamna "suficient de multe pozitii", dar este demn de retinut faptul ca putem reduce expunerea globala a unei banci la un anume tip de risc, marind suficient numarul operatiilor si partenerilor susceptibili a genera acel risc.

b)       riscuri nediversificabile - raman relativ semnificative ca expunere, chiar si dupa ce toate posibilitatile de a folosi legea numerelor mari au fost exploatate.

 

               

3.RISCUL SISTEMIC

 

In ceea ce o priveste, banca centrala se ocupa mai putin de riscurile individuale cu care se confrunta participantii la un sistem de decontari, dar este in cea mai mare masura preocupata de riscul sistemic. Riscul sistemic se refera la manifestarea unei crize financiare generalizate atunci cand neindeplinirea obligatiilor financiare de catre o institutie bancara sau financiara ori problemele foarte grave de lichiditate ale acesteia  determina manifestarea unor dificultati similare la alte institutii, printr-o reactie in lant propagata cu rapiditate in intregul sistem, din cauza conexiunilor foarte stranse care exista intre aceste institutii. Derularea evenimentelor, in aceasta situatie, se produce, de regula, dupa urmatorul scenariu:

► un participant in cadrul unui sistem de decontari, fara a avea vreo importanta din care cauza, se confrunta cu probleme in onorarea obligatiilor sale financiare;

► dificultatile privind determinarea bonitatii financiare a acestui participant ii pot determina PE partenerii sai de tranzactii sa isi retraga fondurile fara preaviz si sa gnu mai doreasca sa incheie alte tranzactii cu acesta, respectiv, sa plateasca fonduri PE seama sa sau sa primeasca fonduri PE numele sau;

► in aceste conditii, pentru a-si creste nivelul lichiditatii, participantul respectiv poate fi fortat sa isi disponibilizeze, la preturi defavorabile, o parte din active, ceea ce inseamna mai putin decat ar fi valorat acestea daca ramaneau in evidentele lui, fapt care determina cresterea pierderilor sale PE total si posibilitatea aparititei starii de insolvabilitate;

► relatiile banesti care exista intre institutiile financiar bancare si agentii economici pot accentua raspandirea acestor perturbari ale fluxurilor banesti normale astfel incat situatia de criza de fonduri sa fie resimtita si de catre alti participanti care gnu iau parte direct la operatiunile sistemului de decontari, dar care se vad pusi in situatia de a se confrunta, din acesta cauza, cu scaderea valorii activelor lor;

► cresterea incertitudinilor privind dimensiunile si distributia expunerilor poate determina bancile sa isi limiteze serviciile de creditare PE care le efectueaza pentru clientii lor sau si le furnizeaza unele altora,fapt care se poate manifesta chiar in momentul in care cererea preventiva de lichiditate are tendinta de a creste. Drept rezultat, aceste tulburari, manifestate initial numai in sistemul de plati, se pot ramifica si influenta negativ activitatea din intreaga economie.

Intr-o economie de piata moderna, sistemele de plati si decontari reprezinta retelele care fac legatura intre toate activitatile care se desfasoara in sectorul financiar si in economia reala. De aceea functionarea lor continua si eficienta, fara manifestarea unor evenimente negative de genul celor descrise mai sus, depinde in mare masura ata de capacitatile participantilor de a-si aprecia corect posibilitatile PE care le au pentru derularea si finalizarea in bune conditii a tranzactiilor convenite de comun acord, cat si de increderea reciproca intre parteneri.

 

 

3.1. Riscul sistemic in sistemul  interbancar de transfer de valori mari

 

In sistemele interbancare de transfer al fondurilor, stingerea operatiunilor reciproce se efectueaza in mod obisnuit PE o baza multilaterala neta la intervale fixe.

Pana de curand gestiunea riscurilor in sistemele de compensare multilaterale nete gnu se asigura decat prin criteriile de admitere, prin normele de functionare si prin controlul prudential al participantilor.

In general bancile gnu urmareau pozitiile lor in cursul zilei si volumul platilor gnu era supus niciunei limitari. Gnu exista un mecanism automat care sa garanteze ca ansamblul ordinelor de plata initiate va conduce la o stingere efectiva si nici daca unul sau mai multi participanti vor fi in incapacitate de a se achita de obligatiunile lor.

Majoritatea sistemelor admiteau ca validitatea ordinelor sunt conditionate de acoperirea lor deplina.

Aceste clauze, zise de anulare, introduse initial pentru a se asigura o forma de protectie a participantilor, gnu vizau insa problema esentiala, a determina lipsa de lichiditati in ansamblul sistemului ca urmare a unor deficiente cauzate de un participant.

Problemele evitarii riscului au alte orizonturi in cadrul sistemelor de compensare brute in timp real. In acest caz ordinele de plata pot fi executate la receptia lor, cu conditia ca banca ordonatoare sa aiba disponibil suficient in contul deschis la Banca Centrala. In acest caz fiecare transfer este deci definitiv, adica neconditionat si irevocabil, ceea ce permite stingerea definitiva cu ocazia compensatiilor zilnice.

PE de alta parte sistemul implica transparenta, fiecare banca putand supraveghea, in mod direct, in orice moment, gradul implicarii sale in sistem, functie de posibilitatile sale si de limita de credit de care se poate beneficia. Adesea in consecinta bancile procedeaza la fractionarea ordinelor de plata de valori mari.

In majoritatea tarilor, sistemele de compensare bruta sunt sprijinite prin credite de la o zi la alta, acordate de Banca Centrala sau sustinute de ea in cadrul pietei interbancare.

 

3.2. Riscurile si masurile de prevenire in sistemele de plati si compensari privind tranzactiile de titluri

In cazul tranzactiilor de titluri, principalele riscuri se creaza din:

► separatia momentului tranzactiei de momentul platii si

► decalajul intre executia livrarii si momentul platii.

Riscul care intervine aici, cunoscut sub numele de risc de inlocuire, se datoreaza faptului ca in rastimpul existent evolutia cursurilor determina o alta valoare pentru titlurile tranzactate. Astfel, vanzatorul, prin incasara sumei, va avea ceva mai putin, sau ceva mai mult, din pretul de inlocuire.

Forurile nationale si internationale din domeniul burselor de valori au sustinut in numeroase rapoarte, intre care cele mai semnificative si cele mai recente in 1989 si 1992, necesitatea reducerii decalajelor intre livrarea titlurilor si momentul platii.

Un pas important in acest sens este instituirea depozitarilor centrali  de tiluri.

Depozitarii centrali  de tiluri sunt institutii financiare care primesc, depoziteaza si tin evidenta scripturala a titlurilor. Prin interventia acestor depozitari titlurile se dematerializeza, existenta lor materiala transformandu-se in existenta scriptica.

In aceste conditii vanzarea si cumpararea de titluri se rezuma la trecerea scriptica a titlurilor dintr-un cont in altul.

                Astfel operatiunile de transfer : de transport si receptie a titlurilor se simplifica radical. Se creaza conditiile de a se accelera evident transferurile de titluri. In consecinta se pot aplica diferite solutii de livrare contra plata care sa atenueze si chiar sa lichideze riscul de inlocuire.

In aplicarea solutiilor livrare contra plata un rol deosebit pot avea sistemele de plati si compensatii de valori mari si sistemul de acordare a creditului pentru achizitorii de titluri. Creditele isi au aici o motivatie expresa prin faptul ca insesi titlurile respective prezinta calitatea de a se servi ca o garantie solida.

                Combaterea riscurilor privind tranzactiile de titluri se urmareste a se realiza prin derularea platilor in sistemul de compensatie bruta in timp real si eventual prin acorduri de impartire a pierderilor, sustinute de garantii.

 

 

 

 

B. Gestiunea riscurilor

 

1.      CERINTELE PRUDENTIALE

 

1.1. Cerinte cu privire la nivelul minim de solvabilitate

 

                Una din primele cerinte de prudenta in activitatea bancara se refera la dimensiunea angajarii sale in afaceri care, PE de o parte, la infiintare, subliniaza marimea aportului propriu anagajat in afacerile de banca, iar PE de alta parte, masura in care banca poate acoperi datoriile fata de terti in cazuri extreme de lichiditate sau faliment.

                In ceea ce priveste aportul initital la autorizarea bancii, una din din conditiile esentiale este obligatoriu detinerea in conditii de cont blocat a unei sume minime de catre fondatori, sume care vor deveni, dupa autorizare, capitalul social varsat.

                Ulterior, in decursul activitatii, capitalul este considerat ca valoarea patrimoniului net, calculata ca diferenta intre total active si pasivele reprezentand obligatii evidentiate in bilantul contabil.

                Fondurile proprii cuprind PE langa capitalul propriu si fondul de rezerva, rezerva generala pentru riscul de credit si fondul de dezvoltare.

                Fondul de rezerva in domeniul bancar se formeaza din profitul brut si are diferite etape de constituire:

                ► 20% pana in momentul in care fondul de rezerva devine egal cu capitalul propriu;

                ► 10% pana in momentul in care fondul de rezerva ajunge sa fie egal cu dublul capitalului propriu;

                ► dupa atingerea dublului capitalului propriu, fondul de rezerva se constituie din profitul net.

                Fondul de dezvoltare  se constituie din profitul bancar, in conformitate cu politica de dezvoltare a bancii.

                Rezerva generala pentru riscul de credit se constituie in limita a 2% din soldul creditelor acordate.

Activitatea bancara este cu atat mai profitabila cu cat fondurile constituite de banci sunt mai mari si premizele pentru asigurarea solvabilitatii sunt mai consolidate. Este totusi o chestiune de timp. Practica bancara indelungata si cresterea accelerata a riscurilor catre sfarsitul secolului a condus la necesitatea stabilirii unui prag minim de solvabilitate in domeniul bancar. In lumina acestor norme nivelul minim de solvabilitate este determinat ca un raport intre nivelul fondurilor proprii si totalul activelor si elementelor din afara bilantului, ponderate in functie de gradul lor de risc. Dimensiunile raportului minim sunt de 8/100.

 

1.2. Cerinte prundentiale privind nivelul minim de lichiditate

 

                Normele bancare prevad obligatia bancilor de a-si asigura un nivel minim de lichiditate, determinat in functie de scadentele creantelor si angajamentele bancii. Normele generale de asigurare a lichiditatii sunt menite, in principiu, sa asigure acoperire, respectiv sa se mentina in permanenta inegalitatea:

 

Active lichide / Pasive exigibile > 100%

 

                Acest mod de calcul este utilizabil pentru orizontul de timp imediat: pana la o luna.  Functie de natura angajamentelor bancare calculate, trebuie sa fie diversificate PE segmente de durata specifice: 2 luni, 3 luni, sau chiar perioade mai extinse.

 In cadrul acestor calcule, exigibilitatile trebuie determinate gradual, functie de situatia generala a pietei si experientele fiecarei banci in parte. De pilda depozitele la vedere trebuie considerate exigibile numai partial, functie de caracteristicile specifice. Construirea unor sisteme perfectionate de previziune privind evolutia lichiditatii este vitala pentru banca, fiind una din cheile rentabilitatii sale.

Lichiditatea este in ultima instanta o chestiune de costuri:

► PE de o parte procurarea de lichiditati acoperitoare excedentare cerintelor inseamna costuri ineficiente;

► PE de alta parte, aparitia unor cereri inoportune de lichiditati, PE fondul unei previziuni eronate sau constient diminuate, conduce la procurarea de resurse in conditii de presiune si de acces la piata PE nepregatite, premise ale unor costuri mult mai inalte.

Asigurarea lichiditatii este o sarcina permanenta si de sensibila variatie pentru orice banca si trebuie sa constituie un obiectiv curent al controlului organelor de supraveghere bancara.

 

1.3. Cerinte cu privire la diviziunea riscului

Expunerea la risc este limitata in majoritatea tarilor in scopul de a inlatura utilizarea unilaterala a resurselor bancii in favoarea catorva clienti de talie mare si deci exploatarea monopolista a potentialului unei banci.

In toata lumea exista norme care prevad evitarea expunerii la risc, scopul reglemntarilor fiind diviziunea riscurilor, parte integranta a strategiei de prevenire a riscurilor.

Prin diminuarea sau reglemntarea maximului creditului acordat unui intreprinzator, scade riscul de contagiune si se diminueaza posibilitatea preluarii de catre banca de riscuri majore ce pot conduce la faliment. In Romania este reglementata expunerea maxima fata de un debitor de 20% din fondurile proprii ale bancii.

In doilea rand se normeaza expunerea maxima agregata care gnu poate depasi de 8 ori fondurile proprii ale bancii. Expunerea maxima agregata vizeaza debitori de talie mare. Se considera debitor de talie mare clientul bancii care are angajamente totale fata de banca o suma ce atinge sau depaseste 10% din fondurile proprii ale bancii.

Concentrarea prevederilor de prevenire a riscurilor PE clienti de talie mare are un rol important in dispersia riscurilor si cresterea PE aceasta baza a sigurantei de functionare. Evitarea si limitarea riscurilor mari imprima un climat de igiena si in activitatea bancilor, indepartand abuzurile posibile prin concentrarea fortei financiare si efectele lor negative care afecteaza de fapt PE ceilalti participanti la viata economica , de la deponenti pana la intreprinzatorii mici si mijlocii, beneficiari de credite bancare.

 

1.4. Tratare diferentiala a creditelor si constituirea corespunzatoare a provizioanelor - cerinta prudentiala

 

                Normele bancare de baza impun "clasificarea creditelor acordate si a dobanzilor neincasate aferente acestora si constituirea provizioanelor specifice de risc." Prin natura activitatii sale si a intereselor sale, banca trebuie sa fie selectiva in raporturile cu clientii, atat in perioada de contractare a creditelor, cat si in perioada de utilizare a lor.

Considerandu-se ca selectarea la acordarea creditelor a asigurat din start o premisa egala de risc tuturor categoriilor de credite acordate si ca au fost respectate conditiile minime de garantare si de prudenta, atitudinea selectiva trebuie sa continuie.

Bancile desfasoara o activitate ampla de cunoastere si analiza a clientelei si implicit asupra evolutiei creditelor respective.

Astfel, in functie de performantele financiare ale beneficiarilor, creditele sunt grupate in 5 categorii distincte, notate de la A la E, care prezinta in scara in ordinea descrescanda situatia generala a clientului in calitate de utilizator de credite.

Astfel, prin categoria A se cuprind unitatile cu rezultate financiare foarte bune si care permit rambursarea regulata a creditelor, iar perspectivele se prefigureaza a se situa la acelasi nivel.

Categoria ultima (E) are drept caracteristici: performantele financiare arata pierderi si existenta unor perspective clare privind faptul ca gnu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile.

In ceea ce priveste servicilu datoriei, acesta are o apreciere PE 3 trepte:

► bun ( plata la scadenta sau intarzieri pana la 7 zile);

► slab ( cu intarzieri pana la 30 de zile);

► necorespunzator ( cu intarzieri de peste 30 de zile).

Prin combinarea celor doua clasificari apare o a treia, tot in cinci trepte: standard, in observatie, substandard, indoielnic si pierdere. Se imbina astfel efectele considerarii calitatii beneficiarului de credit si a modului in care acesta asigura serviciul datoriei.

In functie de aceasta ultima metoda de ordonare, se aplica norme diferebtiate ale provizionului specific:

► credit "standard" - 0%

► credit "in observare" - 10%

► credit "substandard" - 20%

► credit "indoielnic" - 50%

► credit "pierdere" - 100%

In determinarea efectiva a provizioanelor se porneste de la riscul net, in sensul ca expunerea debitorului se micsoreaza cu:

► garantii neconditionate acordate de guvern, BNR sau banci abilitate;

► depozite gajate, plasate la banca creditoare;

► garantii ( colaterale) acceptate de banca respectiva.

 

 

2. IDENTIFICAREA SI ANALIZA RISCULUI

 

Unele riscuri sunt evidente pentru oricine, altele nu pot fi identificate, indiferent de masurile de precautie luate, pana la declansarea lor si provocarea de pierderi in activitatile respective. In aceste conditii se recomanda o maxima atentie pentru identificarea oricarui risc posibil, pentru a elimina la maxim riscurile neidentificate.

Munca de identificare este astfel foarte importanta. Afacerile nefiind statice, in anumite intervale de timp datele problemelor se schimba, ceea ce poate duce la aparitia de noi tipuri de riscuri.

Identificarea si analiza riscului devine o doctrina absolut necesara odata cu schimbarile ce apar in activitatea bancii si in riscurile rezultate.

Necdesitatea unei astfel de analize a crescut si prin schimbarile intervenite in serviciile si produsele bancare. Orice nou produs sau serviciu presupune o noua procedura si depistarea si anticiparea noilor riscuri accidentale, pentru a se obtine cele mai bune metode de tratare a acestora.

Analiza riscului este continua, ea nu se incheie niciodata, este la fel de continua cum sunt si schimbarile intervenite in tranzactiile bancare.

Corelat cu raportul de gestiune anual si alte raportari contabile, organigrama bancii poate de un mare ajutor in stabilirea departamentelor care pot fi responsabile de expunerea la risc a acesteia si, deci, care au sarcina de a face analiza tipurilor de risc implicate si determinarea modului de tratare.

Analiza inregistrarilor financiare poate duce la descoperirea riscului dupa aparitia sa, in timp ce comunicatiile permanente si deschise dintre compartimentele bancii, care pot expune banca la riscuri, popt depista riscul chiar inainte ca acesta sa devina o realitate, acest fapt oferind posibilitatea controlarii riscului din momentul aparitiei sale. Se elimina astfel posibilitatea unei pierderi inregistrate intre momentul aparitiei unui risc si momentul descoperirii acestuia prin analiza inregistrarilor financiare si contabile.

 

 

 3. CONTROLUL SI ELIMINAREA RISCURILOR

 

Pe masura ce riscul este identificat se trece in a doua etapa, care consta in eliminarea sau controlul riscului cat mai mult posibil.

De obicei, cel mai potrivit moment pentru declansaqrea controlului riscului este cel in care o actiune se lanseaza si deci in care, prin prevederi de contract, se incearca ca riscul sa fie stapanit.

In plus, controlul riscului constituie o sarcina permanenta si individuala ce se exercita in interiorul fiecarei banci, dar acesta se asigura si de banca centrala si in primul si in al doilea caz prin departamente specializate si de supraveghere.

Departamentele implicate verifica:

         Daca s-au constituit la timp si in forma legala garantiile;

         Daca se respecta limitele contractului privind cuantumul si durata rambursarii;

         Daca apar incidente de plata atat in cazul platilor datorate altora de propriul client, cat si in cazul platilor curente catre clienti din partea altor agenti economici.

Cererile respinse de banci pentru lipsa de acoperire sunt de regula raportate bancilor centrale.

Banca centrala emite norme care reglementeaza expunerea la risc si, prin acestea, exercita controlul in bancile comerciale.

 

 

 

 

4. ASUMAREA RISCULUI

 

Desi bancherii sunt familiarizati cu asumarea riscurilor in activitatea zilnica de acordare a creditelor, sunt reticenti in asumarea partiala sau totala a riscurilor accidentale.

Atunci cand vorbim de asumarea riscurilor, ne gandim la o asumare constienta. Nu trebuie scapat din vedere insa ca ne intalnim si cu asumarea inconstienta a riscului, ceea ce inseamna neluarea la cunostinta a riscului posibil.

 

 

5. TRANSFERUL RISCULUI

 

In practica unor banci exista sistemul de transferare a riscului prin sistemul asigurarilor, polita de asigurare fiind considerata ca un mijloc de transferare a riscului.

Mai sunt si alte forme si mijloace de transferare a rioscului.

Divizarea si transferul riscului se pot realiza si prin constituirea de consortii intre mai multe banci.

Din punct de vedere al evitarii concentrarii riscului, cu cat banca are mai multi cidebitori pentru aceeasi creanta, cu atat scade importanta insolvabilitatii unuia dintre ei. Pe de alta parte, prin reglementari proprii sau ale bancii centrale, concentrarea riscului este evitata si prin limita impusa in acordarea de imprumuturi unuia si aceluiasi debitor. Atunci cand se vorbeste de managementul riscului, acesta trebuie inteles pe plan mai larg ca o actiune, iar pe plan mai strict ca persoane responsabile cu supravegherea riscului.

Problema este inteleasa si organizata ca atare si in functie de marimea bancii.

Intr-un fel este organizat managementul riscului intr-o banca mica, altfel intr-o banca medie si altfel intr-o banca mare.

Intr-o banca mica, persoana insarcinata cu managementul riscului va raspunde de toate componentele managementului riscului, plus alte sarcini suplimentare. Pentru bancile medii se pot crea posturi suplimentare, in functie de riscurile implicate. Bancile mari vor necesita personal specializat, care sa lucreze sub supravegherea unui sef responsabil cu functia generala a managerului riscului.

Problema personalului nu schimba insa conceptul sau componentele ce trebuie luate in considerare, ci indica mai ales gradul riscului la care fiecare banca este supusa.

Odata ce conducerea bancii a acceptat conceptul de management al riscului, trebuie stabilita procedura aferenta pe care se bazeaza activitatea persoanelor responsabile cu aceasta functie.

Acest sistem de lucru va ajuta la eliminarea neintelegerilor cu celelalte niveluri ale conducerii prin stabilirea politicii bancii in domeniu.

Dar acesta nu trebuie sa fie atat de rigid incat sa ingradeasca imaginatia sau initiativa.

Politica generala este definita in general in mediul bancar astfel:

         Banca trebuie protejata impotriva pierderilor care insumate in orice an financiar i-ar afecta semnificativ activele sau veniturile;

         Costul total al riscurilor trebuie mentinut la nivel minim.

 

Exista parerea, pentru care subscriem, ca managementul riscului nu poate functiona intr-o organizare inchisa, comunicatiile cu acele departamente capabile sa expuna banca la pierderi fiind vitale daca se doreste anticiparea rezultatelor.

Aceasta problema poate fi considerata de mica importanta in cadrul unei banci mici, dar, pe masura ce dimensiunea acesteia creste, stabilirea si mentinerea liniilor necesare de comunicatie deschise devine din ce in ce mai dificila.

Multe banci merg pe linia ca in fiecare departament sa-si numeasca un manager al riscului din personalul propriu, care, odata pregatit cu conceptul de management al riscului, devine sfatuitor pentru altii in cazul oricaror noi riscuri asociate.

In realitate fiecare banca, in functie de dimensiune si diversitate, isi structureaza propria organizare in domeniul managementului riscului, organizare care este de o maxima importanta pentru siguranta si viitorul sau.

1
C. Analiza riscului

 

1.Strategia BCR in domeniul riscului

 

                BCR apreciaza ca riscul bancar este un obiectiv important al strategiei sale, motiv pentru care el se inscrie ca un capitol de sine statator in conceptia strategica adoptata de consiliul de administratie in 1994. Potrivit acestei conceptii, banca are in vedere ca expunerea la risc este o conditie pentru a fi profitabila pe piata interbancara. In aceste conditii se va actiona pe toate caile pentru reducerea la maximum a expunerii la riscuri in conditiile mentinerii unei profitabilitati care sa-i asigure o pozitie puternica pe piata concurentiala.

Este de la sine inteles ca in plan managerial banca va elabora  si dezvolta metode de monitorizare permanenta a tuturor riscurilor la care este expusa.

Strategia bancii are in vedere neacceptarea riscurilor individuale sau acumularea   de riscuri care nu pot fi masurate sau a caror consecinta finala previzibila ar putea pereclita pozitia bancii pe piata concurentiala sau i-ar pune sub semnul intrebarii existenta.

In contextul acestor cerinte, conditiile care se impun pentru ca banca sa-si asume un anumit risc sunt:

expunerea respectiva sa asigure un profit corespunzator cu riscul asumat;

eventualele pierderi  ce ar putea apare sa fie suportate din contul de profit si pierdere, fara ca efectele acestor pierderi sa influenteze devastator situatia anului respectiv;

pierderile sa poata fi acoperite din provizioanele pentru pierderi deja constituite;

daca activitatea in care s-a asumat riscul devine falimentara, aceasta sa aiba loc in cadrul unei activitati bancare normale, si deci pierderea sa nu afecteze reputatia bancii nici pe plan intern si nici pe plan extern. Astfel banca isi va asuma riscuri numai pentru activitati bancare specifice.

Banca va intreprinde masuri pentru a deveni independenta de sursele mari de finantare pe baza unor planuri de alternativa subordonate acestui scop.                Riscul ce decurge din operatiunile efectuate este considerat un obiectiv permanent al managementului bancii.

Banca urmareste toate categoriile de risc care pot apare si afecta diferitele pozitii din bilant, riscurile principale fiind: riscul lichiditatii, riscul creditului, riscul ratei dobanzii, riscul de capital si riscul valutar.

In sprijinul acestor obiective strategice au venit politicile adoptate, ele fiind intarite in primul rand de normelesi procedurile dupa care se conduce banca,precum si unele masuri de natura organizatorica.

Astfel, gestionarea riscurilor a fost organizata in directiile in care se asuma riscurile respective, iar activitatea generala de gestionare a riscurilor a fost supravegheata de Comitetul de gestionare a activelor, pasivelor si riscului bancar.

Unul din instrumentele de lucru ale bancii pentru monitorizarea riscurilor amintite il constituie planurile si prognozele pe care banca le elaboreaza pentru a pune de caord spre exemplu activele cu pasivele curente, in sensul ca activele curente sa acopere pasivele curente sau a celor pe categorii de scadenta, monitorizarea permanenta a volumului de credite din totalul activelor si a creditelor restante in totalul volumului de credite prognozarea modificarilor ce pot interveni in nivelul dobanzilor, a volatilitatii economieisi a miscarii in structura ratei dobanzilor si altele.

Pe baza reglementarilor BNR, BCR tine sub control riscul de credit prin instrumente specifice cum ar fi modelul de analiza financiara , analiza portofoliului de credite si incadrarea pe clase de calitate sau constituirea provizioanelor de risc.

Riscul valutar este administrat in mod unitar, iar in sistemul de lucru cu bancile  corespondent banca a adoptat limite de expunere care vizeaza atat bancile din exterior cat si bancile din interior de toate categoriile, care sunt revizuite permanent in functie de evolutia institutiei si pozitia valutei in tara in care banca corespondent isi are centrala.

Banca urmareste sa controleze limitele de expunere a BCR pe fiecare tara si banca, pe total si pe categorii de tranzactii efectuate in prezent de catre banca, astfel incat in cadrul acestor limite personalul comercial si de relatii internationale sa poata actiona avand astfel autonomia si autoritatea necesare pentru a derula tranzactii si de a oferi produse in numele bancii, fara a expune banca la riscuri inacceptabile.

Nu in ultima instanta, nbanca acorda o mare atentie informarii personalului propriu asupra masurilor luate in domeniul controlorii riscului bancar, a pregatirii personalului in a fi capabil sa sesizeze cu posibilitatile proprii si sa anticipeze pe cat posibil riscul bancar, a pregatirii in mod special a grupului de manageri in scopul cresterii capacitatii acestora de a  asigura un management ridicat in zona riscului bancar.

 

 

2.Analiza riscului de creditare al BCR

 

Principala operatiune efectuata de bancile comerciale este acordarea de credite, care se situeaza, ca pondere, pe primul loc in cadrul plasamentelor totale. Maniera in care banca acorda fondurile pe care le gestioneaza poate influenta, intr-un mod hotarator, dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alta parte, orice banca isi asuma, intr-o oarecare masura, riscuri atunci cand acorda credite si, in mod cert, toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi atunci cand unii debitori nu isi onoreaza obligatiile. Oricare ar fi, insa, nivelul riscurilor asumate, pierderile pot fi minimizate daca operatiunile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.

Din acest punct de vedere, cea mai importanta fuctie a managerului bancar este de a controla si analiza calitatea portofoliului de credite, deoarece slaba calitate a creditelor constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar.

Este necesara existenta unei informari permanente a conducerii bancii despre rezultatele procesului de analiza a calitatii creditelor, astfel incat cele cu probleme sa fie detectate si corectate (in limita posibilitatilor) din timp.

Procesul de analiza a calitatii portofoliului de credite constituie o actiune care se repeta, parcurgand mai multe momente, dintre care se detaseaza doua :

         Momentul ce preceda acordarea creditului si care include, in principal, analiza financiara a clientului, respectiv analiza interna, la care se aduc in completare si aspecte nefinanciare;

         Etapa acordarii si postacordarii creditului, care presupune o atenta supraveghere a clientului beneficiar de imprumut, a modului in care se ramburseaza ratele de credit si dobanzile.

Analiza  se concentreaza, in principal, asupra eventualelor modificari ale calitatii portofoliului de credite, fata de momentul acordarii imprumuturilor si conditiile initiale stabilite de banca pentru derularea acestora, datorita unor factori imprevizibili.

Inainte de toate sunt cateva conditii reglementate de care orice banca trebuie sa tina seama permanent. Ele sunt reglementate, fie de catre Banca Nationala in virtutea functiei sala de supraveghere bancara, fie de propriile norme si proceduri.

Este cunoscut ca normele bancare romanesti stabilesc unele restrictii sau conditii in acordarea creditului de care orice banca comerciala tine seama si isi face prin aceasta prisma propriile verificari de incadrare in acesate prevederi. Vom exemplifica:

         Imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, 20% din capitalul si rezervele bancii.

         Regiile autonome pot contracta credite in proportie de cel mult 20% din veniturile brute realizate in anul precedent, pentru acoperirea cheltuielilor curente, in conditiile in care mijloacele acestora nu sunt suficiente in decursul unui an.

         Suma totala a imprumuturilor mari acordate debitorilor nu pot depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii. Imprumutul mai este definit ca fiind egal cu suma tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv garantii si alte angajamente asumate in numele acestuia, in lei si valuta, ce depasesc 10% din fondurile proprii ale societatii bancare; nu se include imprumuturile garantate de stat sau de alte societati bancare. Regula se aplica si oricaror acordari de noi credite, indiferent de suma, care, cumulat cu angajamentele provenite din perioadele anteiroare, depasesc limitata de 10%  din fondurile proprii ale bancii.

         Toate creditele si scrisorile de garantie si orice alte angajamente in lei si valuta pe termen scurt, mediu si lung, acordate unui agent economuic, indiferent de forma de organizare si de natura capitalului social, nu vor putea depasi de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Capitaluirile proprii ale agentului ecnomic reprezinta capitalul social si primele de capital, diferentele din reevaluare, rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat reportat din anii precedenti, subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate.

         Clientilor inclusi in programele guvernamentale speciale de restructurare si redresare financiara, banca le va putea acorda credite numai in limita sumelor cuprinse in aceste programe.

 

Toate aceste elemente constituie prevederi si proceduri anti-risc pe care banca le analizeaza permanent si asupra carora face o evaluare globala, menita sa limiteze expunerea, chiar in conditiile in care restrictiile legale sunt respectate.

 Analiza calitatii portofoliului de credite se face in contextul luarii in calcul si a acestor elemente de expunere, pana la bariera reglementata in principal prin normele bancii centrale.

Potrivit reglementarilor in vigoare, unitatile bancare teritoriale efectueaza semestrial (30 iunie si 31 decembrie) analiza portofoliului de credite si clasificarea lor pe baza soldurilor existente la aceste date, in termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea semestrului pentru care se efectueaza analiza.

Analiza si clasificarea portofoliului se fac avand in vedere si evaluarea performantelor financiare ale imprunutatului, precum si serviciul datoriei acestuia, respectiv a capacitatii sale de a-si onora datoriile la scadenta.

Agentii economici sunt clasificati in 5 categorii (A,B,C,D,E), in vederea determinarii performantelor lor financiare.

    Categoria A - performantele financiare sunt foarte bune si permit                                    achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei. Totodata, se prefigureaza si mentinerea in perspectiva a performantelor financiare la un nivel ridicat.

    Categoria  B  -  performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel in perspectiva mai indelungata.

    Categoria  C  -  performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire.

    Categoria  D  -  performanta financiara este scazuta si au o evidenta ciclicitate in intervale scurte de timp.

    Categoria  E  -  performanta financiara arata pierderi si exista perspectiva clara ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile.

 

Aceasta incadrare a agentilor economici se face pe baza analizei financiare, ce permite atribuirea unui punctaj criteriilor cuantificabile, care, apoi, se coroboreaza cu rezultatele analizei criteriilor recuntificabile. Serviciul datoriei, este apreciat astfel:

    Bun   -  in situatiile in care ratele si dobanzile sunt platite la scadenta sau cu o intarziere de maxim 7 zile;

    Slab  -  cand ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de pana la 30 de zile;

    Necorespunzator  -  in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de peste 30 de zile.

n analiza destinata aprecierii serviciului datoriei si, apoi, a calitatii portofoliului de imprumuturi, bancile se confrunta cu situatii n care unitatile beneficiaza de mai multe categorii de credite(lei,valuta, termen scurt, termen lung, etc.) si n care trebuie aplicate proceduri acoperitoare pentru unitatile proprii.

Metodologiile BCR stipuleaza ca serviciul datoriei unui agent economic fata de banca va fi unic si se va stabili n functie de modul de achitare a datoriilor imprumutatului( credite si dobanzi), indiferent daca acestea provin de la creditele n lei sau de la cele n valuta.

De asemenea, serviciul datoriei unui agent economic este determinat de vechimea cea mai mare a creditelor si/sau dobanzilor neplatite. De exemplu, un imprumut poate avea, n cadrul categoriei credite pentru capital de lucru, rate nerambursate si dobanzi neachitate mai vechi de 30 de zile n suma de 20 mil lei, n timp ce ratele si dobanzile neachitate aferente creditului pentru stocuri si cheltuieli constituite temporar au o vechime de pana la 7 zile si totalizeaza 50 mil lei. De asemenea agentul economic inregistreaza dobanzi neachitate pana la 30 zile aferente unui credit n valuta. n situatia de fata, serviciul datoriei va fi determinat de restanta cea mai veche - de 20 mil lei – si nu de celelalte datorii mai recente, chiar daca sumele sunt mai mari. n acest exemplu, serviciul datoriei va fi necorespunzator.

n politica de creditare, banca utilizeaza si restrictii menite sa elimine riscul acestei activitati. Astfel, banca nu acorda credite:

agentilor economici cu pierderi, fara perspectiva de redresare;

agentilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finantarea mijloacelor circulante sau a investitiilor;

unitatilor economice reorganizate sau lichidate, potrivit Legii 64/1995.

 Trebuie amintit, de asemenea, ca persoanele care se afla n relatii speciale cu banca intra intr-un regim special de analiza si aprobare. Pentru asemenea persoane, deciziile de aprobare a imprumuturilor le ia numai consiliul de administratie, pe baza unui raport al directiilor de specialitate.

n acelasi timp, normele Bancii Nationale obliga la asigurarea evidentei acestor imprumuturi n “Registrul imprumuturilor acordate persoanelor aflate n relatii speciale cu banca” si la tinerea evidentei soldurilor curente si restante.

In urma analizei performantei financiare si a serviciului datoriei, creditele sunt clasificate astfel:

  Standard  -  acele credite care nu implica deficiente si riscuri, rambursarea lor facandu-se la timpul si termenele prevazute, respectiv credite acordate unor clienti solvabili, pentru afaceri bune.

  In observatie  -  acele credite acordate unor clienti cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care, in anumite perioade de timp, intampina greutati in rambursarea ratelor scadente si dobanzilor aferente. Pentru acesti clienti, banca estimeaza o scadere a profiturilor lor in viitor ca urmare a unor posibile probleme de natura aprovizionarii tehnico-materiale, a reducerii cererii de produse pe piata, a altor probleme de natura tehnica, organizatorica, de personal.

  Substandard  -  suntacreditele care prezinta deficiente si riscuri care pericliteaza rambursarea datoriei, ele neputand fi recuperate integral in cazul in care deficientele creditul;ui nu sunt corecte pe parcurs.

  Indoielnice  -  sunt imprumuturile care nu pot fi rambursate, iar garantiile lor sunt incerte.

  Pierdere  -  sunt creditele care nu pot fi restituite bancii, ceea ce face cqa inregistrarea lor in continuare ca active bancare sa nu fie garantata.

 

Serviciul datoriei, in combinatie cu performantele financiare, permite incadrarea creditului in cele 5 grupe de calitate prezentate in tabelul de mai jos.

 

 

                    

                      Serviciul

                           Datoriei

Performantele

              Financiare

 

 

BUN

 

 

SLAB

 

 

 

NECORESPUNZATOR

A

Standard

In observatie

Substandard

B

In observatie

Substandard

Indoielnic

C

Substandard

Indoielnic

Pierdere

D

Indoielnic

Pierdere

Pierdere

E

Pierdere

Pierdere

Pierdere

 

O forma de asigurare impotriva riscurilor este provizionarea.Sistemul de provizioane n cadrul BCR, reglementat de normele n vigoare, este destinat protejarii capitalului bancii, protejarii depozitelor persoanelor fzice si juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini n recuperare.

Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecarui credit aprobat, n curs de derulare la unitatile bancii, si sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, n urma anlize performantelor financiare ale imprumutatilor si a serviciului datoriei, prezinta incertitudine n recuperarea lor.

n vederea determinarii provizioanelor specifice de risc, expunerea bruta a debitorului, respectiv soldul creditelor pe termen scurt, mediu si lung, n lei si n valuta, curente si restante si dobanzile aferente acestora inregistrate la 30 iunie sau 31 decembrie, poate fi micsorata doar cu valoarea unor angajamente cum ar fi: garantii de la Guvernul Romaniei sau de la BNR, garantii de la unele banci inregistrate n unele tari din categoria A nominalizate de BNR n cadrul normelor de risc acceptate, depozite gajate plasate la BCR, garantii de la alte banci din Romania n cadrul limitelor de risc acceptate, colaterale non-cash acceptate de banca.

Expunere neta se determina diminuand volumul creditelor angajate si dobanzilor aferente cu valoarea reala a garantiilor, stabilita n functie de posibilitatea de valorificare a acestora pe piata , chiar daca, n unele cazuri, acestea este diferita de valoarea din evidenta contabila.

O atentia deosebita se acorda evaluarii corecte si reale a riscului de creditare si dobanzilor aferente, precum si a posibilitatilor certe de valorificare a garantiilor avute n vedere la acordarea creditelor, astfel incat volumul provizioanelor constituite sa fie acoperitor pentru creditele si dobanzile incerte.Daca valoarea reala( de piata) a garantiilor constituite este acoperitoare pentru expunerea bruta, expunerea neta va fi 0 si n acest caz nu vor fi constituite provizioane.

n vederea administrarii riscului general de credite, rezultat din activitatea de creditare, banca are obligatia sa constituie rezerva generala pentru riscul de credit, n limita de 2% din soldul creditelor acordate existent la sfarsitul anului, n conformitate cu normele nr. 10/ 1995 ale BNR.

Banca costituie provizioane specifice de risc, n conformitate cu Normele BNR nr. 3/ 1994 pentru urmatoarele categorii de credite si dobanzile aferente acestora:

a)       credite “pierderi” – n limita a 100% din soldul acestora;

b)       credite “indoielnice” – n limita a 50% din soldul acestora;

c)       credite “substandard” – n limita a 20% din soldul acestora;

d)       credite “n observatie” – n limita a 5% din soldul acestora;

Pentru creditele “standard” nu se constituie provizioane.

n vederea limitarii riscurilor n activitatea de creditare si pentru a mentine n permanenta un nivel minim de solvabilitate, banca isi constituie provizioane specifice de risc, n urma clasificarii creditelor n functie de calitatea lor.

n BCR, constituirea si inregistrarea pe cheltuieli a provizioanelor de risc se face centralizat, de catre Directia contabilitatii generale, n termen de 30 de zile de la data stabilita pentru depunerea de catre societatile bancare a raportarilor financiar contabile intocmite pentru 30 iunie, si, respectiv, bilantul contabil la 31 decembrie.

Referitor la rezerva generala pentru riscul de credit, aceasta este destinata acoperirii de pierderi din credite numai daca au fost epuizate toate celelalte masuri de recuperare a creditelor si acoperire a pierderilor.

La 31 dec 1998, BCR dispunea n bilant de urmatoarele rezerve si provizioane de risc.

 

 

Tabelul nr. 2

                              

Rezervele si provizioanele de risc ale BCR la 31 decembrie 1998 a) Rezerva generala pentu riscul de credit 233,8 mld b) Provizioane specifice de risc de credit 1718,8 mld c) Provizioane specifice de risc de dobanda 542,1 mld               TOTAL 2557,7 mld

Sursa: BCR (Bilantul contabil la 31 dec 1998)

 

Ca si analiza calitatii portofoliului de credite, cea de constituire a provizioanelor de toate categoriile capata un caracter continuu si rezulta, implicit, din evolutia calitatii creditelor acordate de banca.

n cele ce urmeaza, va fi prezentata analiza privind analiza portofoliului de credite n vederea adoptarii masurilor care se impun pentru limitarea riscului. Astfel, semestrial, se analizeaza calitatea creditelor, si, pe baza rezultatelor obtinute, se constituie provizioane,k atat pentru credite, cat si pentru dobanzile aferente, n conformitate cu normele n vigoare.

Structura portofoliului de imprumuturi acordate, existente n sold la 31 dec 1998, precum si a dobanzilor neincasate aferente acestora se prezinta n tabelul 3.

Din datele prezentate in tabel rezulta ca ponderea creditelor de calitate buna a fost de 41,3% din totalul portofoliului, cele de calitate medie( substandard) 21,3%, iar creditele cu risc major (indoielnice si pierdere) 37,4%.

Din dobanzile aferente creditelor  existente in sold la 31 dec 1998, 16,9% corespundeau creditelor de buna calitate (standard si in observatie), 8% creditelor substandard, cu o calitate medie, 5,9% creditelor indoielnice, iar 69,2% celor considerate pierdere.

Pe forme de proprietate, structura portofoliului de imprumuturi existente in sold la 31 dec 1998 si a dobanzilor aferente acestora din punct de vedere al calitatii, se prezinta in tabelul 4

Creditele acordate agentilor economici din sectorul privat se remarca printr-o calitate superioara celei a plasamentelor in sectorul de stat, numai o cincime dinn volumul total al acestora fiind incadrat e drept pierderi (proportie dubla in cazul sectorului de stat).

In functie de calitatea creditelor existente in sold, la 31 dec 1998, si volumul dobanzilor neincasate aferente acestora, au fost constituite provizioane specifice de risc. Structura si nivelul provizioanelor se prezinta in tabelul nr.5.

 

 

 

 

 

 

Tabelul nr. 3

 

Structura portofoliului de credite la 31 dec 1998

%

                                                                                                                                 31 dec 1998 

Total credite si

 dob. aferente

Credite

Dobanzi

TOTAL PORTOFOLIU, din care:

100,0

100,0

100,0

1.Standard

4,8

5,1

1,6

2.n observatie

33,9

36,2

15,3

3.Substandard

19,9

21,3

8,0

4.Indoielnic

12,3

13,0

5,9

5.Pierdere

29,1

24,4

69,2

 

 

Tabelul nr. 4

 

Structura creditelor si dobanzilor existente in sold la 31 dec 1998

%

 

Credite+dob la 31 dec‘98

Standard

Observa-tie

Substan-dard

Indoielnic

Pierdere

Total credite si dob aferente

100,0

4,8

33,9

19,9

12,3

29,1

Sector de stat

100,0

2,7

28,0

21,2

10,1

38,0

Sector privat

100,0

5,9

41,1

18,6

14,9

19,5

Credite guvernamentale

100,0

100,0

 

 

 

 

Tabelul nr. 5

Structura si nivelul de provizionare la 31 dec 1998

%

                                                                                                      Provizioane

 

Expunere bruta recalculatla 31dec 1998

Colateral cash, non-cash si alte garantii

 

Expunere neta

 

Coeficient de provizionare

 

 

Total

 

 

Credite

 

 

Dobanzi

TOTAL

100,0

100,0

100,0

x

100

100,0

100,0

1.Standard

5,4

6,9

0,3

0,00

0,0

0,0

0,0

2.In obser-vatie

38,4

45,5

15,6

0,05

1,4

1,5

0,3

3.Substan-dard

22,4

23,8

17,8

0,20

6,0

6,9

2,2

4Indoielnic

13,9

10,8

24,0

0,50

20,5

22,9

9,0

5. Pierdere

19,9

13,0

42,3

1,00

72,1

68,7

88,5

 

 

 

 

 

Expunerea bruta a fost recalculata, pe seama creantelor bancii scoase in afara bilantului( investite cu titlu executoriu), potrivit reglementarilor BNR si, respectiv, prevederile legale.

La 31 dec 1998 ponderea provizioanelor specifice de risc in functie de calitatea creditelor a fost la creditele “in observatie” de 1,4%, la cele “substandard” 6,0%, la creditele “indoielnice’ 22,9%.

Dezvoltarea unui sistem performant de analiza si evaluare a portofoliului de credite, precum si de determinare a nivelului optim de provizionare reprezinta un domeniu de interes deosebit pentru conducerea bancii, cu atat mai mult cu cat, volatilitatea mediului economic- specifica tarilor in tranzitie- incumba necesitatea unor abordari prudente in activitatea operatorilor pe piata financiara.

Se considera ca aceasta clasificare a riscului, practicata de toate bancile comerciale, este mai putin operanta in faza de aprobare a creditelor, fiind specifica etapei ulterioare, de analiza a portofoliului de credite Astfel, la acordare, toate creditele pot fi cu risc zero, ceea ce nu poate fi real, intrucat inflatia constituie, in sine, un factor de risc.

Analiza riscului de creditare, pe baza calitatii portofoliului, se face de catre toate societatile bancare din Romania, clasificarea clientilor tinand cont de evaluarea performantelor finaciare ale acestora si capacitaea de a-si onora datoria la scadenta.

In urma acetei analize,se determina creditele neperformante care genereaza pentru banci cele mai mari cheltuieli de gestiune a riscului. Nivelul maximm al costurilor este atins in cazul creditelor trecute la pierdere, la care nu se mai poate recupera nimic si care sunt acoperite din provizioanele constiuite.

Pentru protejarea fata de pierderile din credite, bancile folosesc atat provizionarea, cat si cedarea riscurilor prin asigurare. Astfel, banca poate incheia asigurari, cu institutii specializate, in vederea acoperirii riscurilor de pierderi la portofoliul de credite.

Creditele cu probleme (nerambursate la scadenta si cele indoielnice) ale bancilor pot fi tratate, in functie de politica de creditare, in maimulte feluri.

Unele banci mentin creantele active pana cand debitorul se redreseaza,pana cand sunt presate de timp sau pana cand sunt fortate de autoritatea bancara sa recupereze pierderea inregistrand-o ca atare. Este cazul cel mai frecvent pentru bancile de stat care au clienti intreprinderi de stat.

Alte banci considera creanta nerambursata drept pierdere, pe care o acopera din rezerva si dupa aceea incearca sa recupereze cat se poate de la debitor.

In analiza creditelor cu probleme de mare importanta sunt garantiile, respectiv tipul si marimea lor.Acestea sunt solicitate de banci pentru acoperirea creditelor acordate si a altor angajamente( deschideri de acreditive, scrisori de garantie bancara, avalizari).

                Garantiile sunt folosite in caz de insolvabilitate a debitorului, pentru aaacoperi, prin valorificare, debitul neacoperit de beneficiarul facilitatilor oferite de banca. Pana in anul 1998 in Romania executarea garantiilor nu avea un caracter obligatoriu. Bancile trebuiau sa initieze actiuni in justitie pentru obtinerea titlului executoriu, si abia dupa aceasta procedura se poate trece la vanzarea bunurilor constituita drept garantie materiala a creditului.

Prin legea bancara nr. 58/1998 a fost reglementata executarea garantiilor, in cazurile limita, cand numai prin valorificarea acestora se mai pot acoperi pierderile suferite de banci.

 

 

 

3.Analiza riscului aferent ratei dobanzii si riscului valutar ale BANCII AGRICOLE

 

Riscurile care pot fi controlate de compartimentul de trezorerie sunt riscul ratei dobanzii si riscul valutar (al cursului de schimb).

Riscul aferent ratei dobanzii provine din fluctuatiile acesteia. Societatile comerciale care au luat credite sunt afectate de aceste fluctuatii, intrucat dobanzile aferente trebuie platite indiferent de profitul realizat. In aceasta situatie, intreprinderea este obligata sa-si gestioneze in mod eficient costul dobanzilor. Pentru majoritatea societatilor comerciale, problema este ca nu toate imprumuturile au dobanda fixa, intrucat pe pietele financiare specializate oferta de fonduri pe termen lung cu rata fixa a dobanzii este foarte limitata.

Cu riscul aferent cursului de schimb se pot confrunta chiar si societatile comerciale care nu efectueaza operatiuni internationale, in situatia in care piata interna se aprovizioneaza de la furnizori externi. In general, multe companii au un anume grad de internationalizare a activitatii si deci sunt expuse modificarilor de valoare a activelor si veniturilor in valuta. In sens larg, putem considera riscul aferent  cursului de schimb sub doua aspecte. In primul rand, se poate vorbi de un risc al tranzactiilor in cazul unui contract de export sau de import incheiat intr-o moneda straina, la care se vor inregistra pierderi daca cursul de schimb se modifica in sens defavorabil. In al doilea rand, putem vorbi de un risc de transfer care apare in situatia in care activele si pasivele in moneda straina isi modifica valoarea de la o perioada contabila la alta, chiar daca nu s-a efectuat nici o tranzactie fizica, ca urmare a modificarii cursului de schimb.

Tehnicile cele mai frecvent folosite pentru gestionarea riscului aferent ratei dobanzii si a celui aferent cursului de schimb sunt:

    Contracte spot (spot contracts);

    Contracte la termen nestandardizate (forward contracts);

    Contracte la termen negociate la bursa (futures contracts);

    Operatiuni swap (swaps);

    Contracte de optiuni (options contracts).

 

Contractul  spot  este cel mai utilizat instrument financiar pentru cumpararea sau vanzarea de marfuri, valori mobiliare, bani sau valuta. Specific contractului este ca acesta este incheiat azi la rata pietei, iar reglarea (respectiv livrarea si transferul fondurilor) se face in urmatoarele doua zile lucratoare de la data incheierii.

Contractul  forward (FRA)  este contractul oferit de bancile comerciale si care se va executa la o data ulterioara, folosind rate convenite azi, dar fara constrangeri legate de marime sau de scadenta. Aacest tip de contracte elimina dezavantajul contractului spot, si anume incertitudinea pe termen lung, fiind util atunci cand se cunosc viitoarele fluxuri de fonduri, iar pentru activitatea de trezorerie prezinta avntajul unei mai mari sigurante din punct de vedere bugetar decat in cazul contractului spot.

Contractul  futures,  spre deosebire de forward, nu implica un grad atat de mare de risc. Acesta este un contract standard, cotat la bursa. Ceea ce este specif contractului futures este ca acesta se refera la vanzarea sau cumpararea unei cantitati standard de marfa, la o data fixa si la un pret fix. “Marfa” poate fi valuta sau rata dobanzii sau un produs oarecare. Valoarea contractului futures depinde de diferenta dintre pretul fixat si pretul pietei.

Swap –ul de dobanzii este un schimb de obligatii financiare in valuta sau in functie de tipul de dobanda, obligatii care nu sunt preferate, dar constituie cea mai ieftina alternativa. Swap-urile de dobanzii se clasifica in doua categorii: swap de dobanzii propriu-zise (sau clasice) si swapu-uri de baze de calcul. Swap-ul clasic reprezinta un acord intre doi debitori de a schimba obligatii financiare cu dobanda fixa, pe altele, cu dobanda variabila. Swap-ul de baze de calcul presupune schimbul, intre doi parteneri,  a obligatiilor de plata a dobanzilor variabile, calculate in functie de dobanzi de referinta diferite.

Swap –ul valutar este operatiunea  care presupune o cumparare si o vanzare simultana a aceleiasi valute, dar la scadente diferite. Cumpararea  si  vanzarea avand loc simultan, riscul cursului de schimb este eliminat.

                Contractul de optiuni este complet diferit de contractele mentionate anterior. Optiunea confera cumparatorului dreptul, nu obligatia, la o viitoare cumparare sau vanzare a unei anumite cantitati dintr-o marfa, la un pret determinat in prealabil, pe o perioada fixa de timp. Optiunile sunt acorduri care se negociaza direct intre doi parteneri( over-the-counter) sau contracte standard derulate la bursa. O optiune de tip european se poate utiliza numai in ultima zi a contractului, in timp ce o optiune de tip american poate fi folosita in orice zi pana la data scadentei. O optiune “call” da dreptul detinatorului sa cumpere respectiva marfa, iar optiunea “put” ii confera dreptul sa vanda.

                Gestiunea riscurilor bancare ar trebui sa fie una dintre componentele sistemului global de management bancar. Un bun manager in probleme de risc va observa si folosi felul in care gestiunea riscurilor bancare interactioneaza cu alte componente ale sistemului managementului bancar. Prin implementarea gestiunii riscurilor bancare ca o componenta vitala a sistemului global de management bancar, conducerea bancii poate comunica pietelor financiare eficacitatea sa in gestiunea bancii pentru a produce efecte de sinergie.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica