referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Noua reglementare a institutiei extradarii

Categoria: Referat Drept

Descriere:

La 20 aprilie 1929 se semneaza un Protocol privind considerarea infractiunilor de falsificare de moneda ca infractiuni de drept comun, în ceea ce priveste extradarea, iar la 3 mai 1930 Regele semneaza Decretul 1460 privind promulgarea legii privind ratificarea Protocolului...

Varianta Printabila 


1

1. SCURT  ISTORIC

 

 

Instituţia  extrădării în dreptul român apare de la sfârşitul secolului al XIX – lea.

 Recent România a cerut extrădarea unor ofiţeri  taiwanezi de pe nava „ Maersk – Dubai”, acuzaţi de uciderea a trei pasageri clandestini români, pe care i-a abandonat pe mare, în apele teritoriale canadiene. Cererea a fost fundamentată pe un tratat încheiat între Marea Britanie şi România, datând încă din anul 1893, în baza căruia Canada este considerată parte a Commonwelth- ului.

Însă cele mai elocvente izvoare despre instituţia extrădării sunt cele de la începutul secolului XX, respectiv Constituţia Regatului României din 1923, unde, în Titlul II, art. 32 se spune: „ Extrădarea refugiaţilor politici este oprită”.

        La 20 aprilie 1929 se semnează  un Protocol privind considerarea infracţiunilor de falsificare de monedă ca infracţiuni de drept comun, în ceea ce priveşte extrădarea,  iar la 3 mai 1930 Regele semnează Decretul 1460 privind promulgarea legii privind ratificarea Protocolului.

        Codul Penal din 1936, denumit şi Codul Penal Carol al II-lea, stipulează, în capitolul IX, articolul 634, aliniatele 1-6 condiţiile de fond, condiţiile privitoare la infracţiune, pedeapsă şi cu privire la urmări.

        Codul penal român din 1968, în articolele 6 şi 9 are reglementări privitoare la extrădare.

 Astfel, potrivit art. 6 alin. 2, „ Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în cazul în care s-a obţinut extrădarea lui”. În art. 9 denumit „ Extrădarea” se prevede că aceasta se acordă  sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.

        Prima lege privind extrădarea este Legea nr. 4/1971

 

        Constituţia României din anul 1991, în articolul 19, aliniatele 1 şi 2 stipulează: „ Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România” şi „ Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unor convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate”

        Parlamentul României a ratificat şi a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, la data de 14.05.1997, Convenţia europeană de extrădare, din 13 decembrie 1957, precum şi cele două protocoale adiţionale la aceasta, din 1975 şi 1978.

Doamna profesoară Rodica-Mihaela Stănoiu spunea:

„Extrădarea apare ca un act bilateral ce intervine între două state: unul pe teritoriul căruia se află infractorul refugiat şi căruia i se adresează cererea de extrădare ( statul solicitat ) şi altul care este interesat în pedepsirea infractorului şi care adresează în acest scop cererea de extrădare (statul solicitant ). Prin finalitatea sa, extrădarea este deci un act de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, prin care un infractor este transferat dintr-un stat în altul pentru a fi tras la răspundere pentru infracţiunea săvârşită.” (1 )

România a încheiat convenţii de asistenţă juridică  cu mai multe state, şi anume: Albania, Algeria, Belgia, Bulgaria, Republica Populară Democrată Coreeană, Cuba, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Maroc, Mongolia, Polonia, Rusia, Siria, Tunisia, Turcia, Ungaria.

Cel de-al VIII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor  a aprobat tratatul tip extrădare. Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat acest Tratat prin Rezoluţia nr. 45/116 din 14 septembrie 1990, invitând statele membre să colaboreze, în cadrul unor aranjamente bilaterale şi multilaterale, în vederea întăririi măsurilor de prevenire a criminalităţii şi de întărire a procesului de justiţie penală. ( 2 )

-----------------------------------------------------------------------------------1. Stănoiu, Rodica Mihaela - „ Asistenţa juridică internaţională în materie penală” ( Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1977, pag.99)

2.Boroi, Alexandru – „ Drept penal. Parte generală”, Ed. All Back, Bucureşti, 2000, pag. 59

 

 

În anul 2001, vrând să-şi alinieze legislaţia cu cea europeană, Parlamentul României a promulgat Legea nr. 296 din 7 iunie (2001) privind extrădarea, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 326/18.06.2001.

 

 

2. ANALIZA  EXTRĂDĂRII

 

        Legea nr. 296/2001 este structurată în şase capitole, fiecare capitol fiind la rândul său împărţit în secţiuni.

        Capitolul I reglementează obligaţia de a extrăda, preeminenţa dreptului internaţional şi declaraţia de reciprocitate.

Referitor la obligaţia de a extrăda, art. 1 din lege prevede că România acceptă să predea, la cererea de extrădare a unui stat, persoanele aflate pe teritoriul său şi care sunt urmărite penal sau trimise în judecată pentru o infracţiune ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse de către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Astfel, domnul profesor Constantin Bulai (2)  remarca:

„ Extrădarea este actul prin care un stat, pe al cărui teritoriu s-a refugiat un infractor, predă ( remite) la cererea altui stat pe acel infractor pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat de instanţele acelui stat.

Extrădarea este o instituţie utilă în lupta împotriva fenomenului infracţional. Fără utilizarea ei nu s-ar putea  înfăptui sancţionarea prin aplicarea legii penale în temeiul principiului teritorialităţii, în cazurile în care, după săvârşirea infracţiunii pe teritoriul ţării, infractorul a reuşit să-l părăsească. De asemenea, nu s-ar putea realiza aplicarea legii penale în temeiul principiilor personalităţii şi realităţii legii penale.”

Potrivit art. 3 alin. 2 proiectul de înţelegere ( pentru declaraţia de reciprocitate dată de statul solicitant ) se

_________________________________________________

 

3.C. Bulai - „Drept penal. Parte generală”, vol. I, Bucureşti, 1979, pag. 195 şi urm.

 

negociază din partea statului român de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe.

Capitolul II, privind condiţii pentru extrădare, are cinci secţiuni:

a)  Condiţii privitoare la persoană;

b)  Condiţii privitoare la fapte;

c)  Condiţii privitoare la pedeapsă;

d)  Condiţii privitoare la competenţă;

e)  Condiţii privitoare la procedură

 

a. Condiţii privitoare la persoană;

        Persoanele supuse extrădării ( art. 4 ) sunt acelea  a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal

sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse penale

        Persoanele exceptate de la extrădarea din România, potrivit art. 5, sunt :

Ř Cetăţenii români;

Ř Persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;

Ř Persoanele străine care au imunitate de jurisdicţie;

Extrădarea oricărei alte persoane străine poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate.

        Calitate de cetăţean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data hotărârii asupra executării.

 

Obligaţii în cazul neextrădării

       

Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului

politic obligă statul român ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul.

        În cazul în care România optează pentru soluţia refuzului extrădării unui străin, învinuit sau condamnat în alt stat  pentru infracţiuni grave sau pentru cele incriminate prin convenţii internaţionale care nu impun un alt mod de represiune, examinarea propriei competenţe şi exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fără excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române hotărăsc în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav prevăzută şi pedepsită de legea română ( art. 7 alin. 2 ).

       

b. Condiţii referitoare la faptă

        Dubla incriminare

        Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se cere este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant cât şi de legea statului solicitat.

 

Infracţiuni politice

        Extrădarea nu se acordă dacă infracţiunea pentru care este cerută extrădarea este considerată de statul solicitat ca infracţiune politică sau ca faptă conexă unei asemenea infracţiuni.

        Atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale nu este considerat infracţiune politică.

        Nu sunt considerate infracţiuni politice : crimele împotriva umanităţii şi alte violări similare ale legii războiului, precum nici un act de natură teroristă.

 

        Infracţiuni militare

        Extrădarea motivată de infracţiuni militare care nu constituie infracţiuni de drept comun este exclusă din câmpul de aplicare al prezentei legi.

 

        Infracţiuni fiscale

        În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată între statele părţi la Convenţia europeană de extrădare şi la protocoalele sale.

 

c. Condiţii privitoare la pedeapsă

1

Gravitatea pedepsei

România acordă extrădarea , în vederea urmăririi sau judecării, numai pentru fapte a căror săvârşire atrage, potrivit legislaţiei statului solicitant, o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani, iar în vederea executării unei sancţiuni penale, numai dacă aceasta este mai mare de 1 an ( art. 12 )

 

Pedeapsa capitală

Articolul 13 din lege prevede că dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către lege statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv că pedeapsa va fi comutată.

Pedeapsa cu suspendarea executării

Fracţiunea de pedeapsă rămasă de executat trebuie să corespundă exigenţelor de gravitate de la art. 12 pentru acordarea extrădării.

 

Locul săvârşirii infracţiunii

Când infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea poate fi refuzată.

 

d. Condiţii privitoare la competenţă

România poate să refuze extrădarea persoanei reclamate pentru o infracţiune care, potrivit legislaţiei române, a fost săvârşită în totul sau în parte pe teritoriul său.

Când infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea va putea fi refuzată numai dacă legislaţia statului român nu autorizează urmărirea unei infracţiuni de acelaşi fel, săvârşită în afara teritoriului său, ori nu autorizează extrădarea pentru infracţiunea care face obiectul cererii.

 

e. Condiţii privitoare la procedură

Extrădarea se poate refuza şi pentru următoarele considerente:

·       Urmăriri în paralel;

·       Lipsa plângerii prealabile;

·       Dreptul la apărare;

·       Judecarea în lipsă;

·       Non bis in idem;

·       Prescripţie;

·       Amnistie;

·       Graţiere

 

Capitolul III se referă pe larg la procedura extrădării.

Cererea de extrădare, potrivit art. 24 din lege, trebuie formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant şi se adresează Ministerului Justiţiei din România.

În sprijinul cererii se vor prezenta documente referitoare la hotărâri judecătoreşti, expunerea faptelor, dispoziţii legale aplicabile. La cerere, ulterior, se vor comunica şi informaţii suplimentare.

Cererea de extrădare şi actele anexe ajung la Ministerul Justiţiei, care le examinează, sub aspectul reciprocităţii pentru extrădare, al existenţei unui impediment în angajarea procedurii. În cel mult 5 zile Ministerul Justiţiei transmite cererea şi actele anexe Parchetului competent.

În 24 de ore de la primirea cererii de extrădare şi actelor anexe, Parchetul trebuie să identifice şi să aresteze în vederea extrădării persoana reclamată. Cel reclamat este depus apoi la penitenciar, după care procurorul sesizează de îndată Curtea de Apel competentă. Aceasta, în complet format din doi judecători, examinează şi se pronunţă asupra stării de arest în scop de extrădare.

Art. 33 reglementează arestarea provizorie, pe care autorităţile competente ale statului solicitant o pot cere chiar înainte de formularea cererii de extrădare.

Procedura extrădării la Curtea de Apel este reglementată în art. 34. La primul termen instanţa procedează la luarea interogatoriului persoanei extrădabile, care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un avocat din oficiu, dacă nu există un avocat ales.

După interogatoriu, persoana extrădabilă poate să opteze fie pentru extrădarea voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare.

Conform art. 37 din lege, Curtea de Apel, după examinarea cererii de extrădare, poate să dispună fie conexarea dosarelor ( în cazul concursului de cereri ), fie amânarea soluţionării cererii pentru informaţii suplimentare, fie să constate prin sentinţă dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării. În acest ultim caz, când Curtea de Apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte admiterea cererii de extrădare. Sentinţa poate fi atacată cu recurs.

Referitor la extrădarea activă, solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin la propunerea motivată a procurorului competent sau a preşedintelui instanţei competente, după caz.

Soluţiile procurorului sau judecătorului privind propunerea de a se cere extrădarea sunt înaintate Procurorului General competent sau Ministerului Justiţiei.

Ministerul Justiţiei, dacă socoteşte că extrădarea propusă este fondată, definitivează şi semnează cererea de extrădare, după care aceasta şi actele anexe se transmit statului solicitat.

 

În capitolul IV sunt reglementate efectele extrădării.

 

Partea română va face cunoscută de urgenţă părţii solicitante soluţia adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe decizia definitivă.

Aşa cu prevede art. 45 alin. 4, locul predării va fi, de regulă, un punct de frontieră al statului român.

Sunt reglementate în continuare reextrădarea, predarea amânată sau condiţionată, remiterea de obiecte şi tranzitul.

În art. 50 – 52 sunt precizate obligaţiile statului român solicitant.

Dacă extrădatul urmează să execute o pedeapsă definitivă, el va fi depus la penitenciar.

Potrivit regulii specialităţii, persoana care va fi predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii, a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

 

Capitolul V reglementează extrădarea aparentă, cu referire la crime internaţionale grave, când cererea de extrădare se examinează printr-o procedură legală distinctă, şi frauda la extrădare. Potrivit acesteia din urmă, predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontieră sau altă măsură de acelaşi fel este interzisă, ori de câte ori ascunde voinţa de a se eluda regulile de extrădare.

După publicarea în Monitorul Oficial ( partea I ) a Legii nr. 296/2001, dispoziţiile  Legii nr. 4 din 18 martie 1971 s-au abrogat.

 

3. ÎN  LOC  DE  CONCLUZII

Pentru a sublinia importanţa pe care o are instituţia expulzării, cred că nu    este mai convingător altceva decât o speţă rezolvată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

        Reclamantul, Jens Soering, cetăţean german, s-a născut la data de 01.08.1966, în momentul acela aflându-se într-o închisoare din Regatul Unit, aşteptând extrădarea în Statele Unite ale Americii, unde trebuia să fie judecat în statul Virginia, pentru două infracţiuni de omor, susceptibile de pedeapsa capitală.

        Tânărul se confruntase cu posibilitatea unei detenţii prelungite în „ Culoarul morţii”. Recunoscând că pedeapsa capitală nu este în sine nelegală în S.U.A., Curtea a statuat că supunerea reclamantului la „ sindromul culoarului morţii” ar fi contrar drepturilor ce îi sunt  garantate de art. 3 şi că Regatul Unit ar fi astfel răspunzător faţă de dispoziţiile Convenţiei.

        „ Extrădarea cuiva în aceste condiţii ar fi împotriva standardelor justiţiei europene şi contrară ordinii publice în Europa.” ( 4 )

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica