Mihail Sadoveanu-Fratii Jderi (comentariu)

Categoria: Referat Romana

Descriere:

La baza romanului sta o vasta documentatie. Romancierul a consultat cronicile moldovene - Neculce, Ureche. Din cronica lui Neculce a retinut mai ales legendele, in care era evocata figura domnitorului, legende grupate in “O sama de cuvinte”; de asemenea a mai consultat “Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir...

Fratii Jderi

            Capodopera romanului istoric sadovenian; o trilogie închinată unei epoci eroice şi unei personalităţi de dimensiuni mitice: Stefan cel Mare.

Geneza:

         La baza romanului stă o vastă documentaţie. Romancierul a consultat cronicile moldovene - Neculce, Ureche. Din cronica lui Neculce a reţinut mai ales legendele, în care era evocată figura domnitorului, legende grupate în O samă de cuvinte; de asemenea a mai consultat Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut în vedere şi lucrările înaintaşilor săi, care evocau figura lui Ştefan cel Mare: Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu.
         În ţesătura romanului Sadoveanu a introdus şi motive din balade populare româneşti: Corbea, Gruia lui Novac, Chira chiralina. De asemenea a mai folosit elemente reale, controlabile documentar. Aceste fapte, evenimente reale le-a tratat însă cu libertatea ficţiunii artistice: a imaginat scene, dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epocă, toate dând senzaţia de viaţă reală, autentică. Faptele, personajele sunt credibile pentru că Sadoveanu a dovedit o intuiţie şi o capacitate rară de a insufla viaţă trecutului istoric.
         Nu întâmplător Sadoveanu se opreşte asupra Moldovei secolului al XV.-lea şi asupra domniei lui Ştefan cel Mare. El vede în acest timp o epocă de echilibru, de stabilitate şi de armonie, iar în figura lui Ştefan cel Mare, un conducător ideal.
         Criticul literar Nicolae Manolescu consideră, că din acest punct de vedere, romanele istorice sunt nişte proiecţii utopice: dezamăgit de societatea în care trăia, romancierul îşi caută refugiul în trecut, într-o perioadă arhaică, caracterizată prin stabilitate şi armonie socială.
         Astfel în Fraţii Jderi ne oferă modelul unei democraţii ţărăneşti, condusă de Ştefan cel Mare, care reuneşte calităţile înţeleptului cu cele ale viteazului.

Structura:

         Este o trilogie, alcătuită din: Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Măriei sale (1942).
         În atenţia romancierului stă figura domnitorului Ştefan cel Mare, dar şi familia Jderilor, slujbaşi credincioşi ai domnitorului. Jderii reprezintă răzeşimea ridicată la rangul boieresc de Ştefan cel Mare, care stabileşte o nouă ierarhie bazată pe merit personal.
         Fraţii Jderi este o construcţie amplă, epopeică, figura domnitorului şi spiritul de sacrificiu al Jderilor fiind urmărite pe fundalul unei soceietăţi medievale româneşti.
         Sadoveanu realizează o construcţie epică monumentală, o adevărată cronică a vieţii sociale, economice, politice şi culturale a acestei epoci.
         Fraţii Jderi poate fi considerat un roman al romanelor. Astfel întâlnim: romanul
formării unui caracter, roman istoric, roman de aventuri, roman al eroismului.
         Trilogia lui Sadoveanu este o epopee eroică, care urmăreşte destinul individului (Jderii) în strânsă legătură cu destinul colectiv. Romanul are o structură complexă pe două nivele:

• nivelul social: în cadrul căruia distingem:
• planul istoric (acţiunile politice şi militare ale lui Ştefan cel Mare)
• planul civil (viaţa moldovenilor)
• nivelul existenţial: în care distingem:
• planul real (concret al vieţii)
• planul miraculos (legendar)

Ucenicia lui Ionuţ

         Este considerat un roman al iubirii adolescentine. În acelaşi timp poate fi considerat şi un roman al cunoaşterii primitive: oamenii cred în superstiţii, semne, în practici primitive. Astfel jupâneasa Ilisafta crede că soarta omului depinde de un urs mitic; oamenii cred în cai năzdrăvani, ca de exemplu Catalan, calul lui Ştefan cel Mare.
         Volumul începe cu prezentarea sosirii lui Ştefan cel Mare la hramul mănăstirii Neamţu. Apariţia domnitorului provoacă emoţie şi tulburare în rândul poporului.
         Oamenii discută despre Ştefan cel Mare, ca despre o fiinţă miraculoasă. Cu acest prilej Ştefan cel Mare îl alege pe Ionuţ Jder, ca prieten şi slujitor al fiului său, Alexăndrel.
         Dragostea spontană pentru domniţa Nasta îl face pe Ionuţ să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel. Această primă criză erotică îl face pe Ionuţ să-şi piardă capul şi să expună viaţa lui Alexăndrel.
         Sub impulsul acestor senimente pentru Nasta Jonuţ pleacă-n căutarea ei, răpită la porunca lui Soliman bei. Această evadare necugetată este pedepsită de domnitor şi din acest moment Ionuţ se străduieşte să devine un oştean adevărat a lui Ştefan cel Mare.
         Călătoria lui Ionuţ şi toate aventurile prin care trece, au un caracter iniţiatic; ca şi personajele din basme, drumul şi aventurile reprezintă probe, încercări, prin care Ionuţ Jder dobândeşte experienţa şi înţelepciunea vieţii.

Izvorul Alb

         Este romanul iubirii de familie. Viaţa de familie este prezentă prin existenţa zilnică a familiei Jderilor. Se pare că în fruntea familiei stă femeia, care se îngrijeşte de toate problemele gospodăriei. Jupâneasa Ilisafta este păstrătoarea tradiţiilor, dovedând o gândire arhaică plină de înţelepciune.
         Titlul este simbolic. Astfel călătoria lui Ştefan cel Mare, vânătoarea de la Izvorul Alb cu sensul unei iniţieri a luării unui contact cu înţelepciunea străveche, mitică, magică.

         Faţă de volumul I., ritmul epic este mai accelerat. Pe primul plan sunt acţiunile lui Simion Jder, comisul din Timişeni, priceput în creşterea şi îngrijirea cailor domneşti. Un grup de boieri călători pun la cale răpirea lui Catalan - calul lui Ştefan cel Mare - bănuit că are puteri magice.
         Şi în acest volum există o aventură romantică. Astfel Simion Jder se îndrăgosteşte de Maruşca, răpită de Niculăieş Albu, şi dusă în Polonia. Fraţii Jderi pornesc într-o expediţie de pedepsire a vinovaţilor. Această expediţie este un episod erioc şi cavaleresc.
         Tot în acest volum se face o descriere amplă a căsătoriei lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop, dezvăluindu-se scopurile politice ale acestei căsătorii. Acest volum este considerat şi un roman al cunoaşterii magice.

Oamenii Măriei sale

         Este romanul iubirii de ţară. Titlul se referă la oştenii lui Ştefan cel Mare, care îşi părăsesc familia mică, pentru a-şi apăra ţara, familia cea mare. Faţă de volumul II. care este romanul cunoaşterii magice, acest volum este romanul cunoaşterii raţionale. Accentul se pune pe pregătirea şi desfăşurarea bătăliei de la Vaslui.
         Sunt prezentate amănunţit manevrele prin care se urmăreşte eliminarea acţiunilor tătarilor pentru ca întreaga forţă să se concentreze împotriva turcilor. La război participă tot poporul. Cel mai sugestiv este capitolul Genune pre genune cheamă.
         Sfârşitul romanului este cel mai încărcat de istorie. Discursul domnitorului, care elogiază eroismul celor dispăruţi este plin de patetism.