untitled

             MECANISME DE REALIZARE A PROTECTIEI

      SOCIALE A MUNCII IN CADRUL UNIUNII EUROPENE


            In sistemul actual al tratatelor comunitare, politicii sociale i se acordă un rol mai important īn comparaţie cu reglementările anterioare. In chiar Preambulul său, TMs face menţiunea că statele care au decis să instituie Uniunea europeană confirmă ataşamentul lor la drepturile sociale fundamentale şi sunt hotărāte să promoveze progresul economic şi social, iar la art. 2 este indicat, ca un prim obiectiv pe care şi-1 propune Uniunea, „promovarea unui progres economic şi social şi un īnalt nivel de folosire a forţei de muncă prin īntărirea coeziunii economice şi sociale. Īn Preambulul Tratatului CE este, de asemenea, afirmată hotărārea statelor comunitare de a asigura progresul lor economic şi social prin acţiunea comună de eliminare al barierelor care divizează Europa. Misiunea Comunităţii, aşa cum se afirmă īn art. 2 a1 acestui Tratat, este aceea ca, prin stabilirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare şi prin punerea īn practică a politicilor sau acţiunilor comune avute īn vedere la art. 3 şi art. 4 īntre care sunt menţionate şi „promovarea unei coordonări "īntre politicile de folosire a forţei de nuncă din statele membre īn scopul īntăririi eficacităţii lor prin promovarea unei strategii coordonate pentru folosirea forţei de muncă'' [lit. i)] şi „o politică īn domeniul social cuprinzānd un Fond social european [art. 3 lit. j)], să se promoveze un nivel de folosire a forţei de muncă şi de protecţie socială ridicat, creşterea nivelului de trai şi calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială".

 

            Īn aplicarea acestor texte legale, Titlul XI al Părţii a treia din Tratat detaliază toate elementele politicii sociale, dānd īn plus o reglementare concretă unor materii precum educaţia, formarea profesională şi tineretul, īntrucāt de acestea depind īn largă măsură eficacitatea şi coerenţa politicii sociale.

            Scopul politicii sociale este definit la art. 136 īn următorul sens: „Comunitatea şi statele membre, conştiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunţate īn Carta socială europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 şi Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989, au ca obiectiv promovarea folosirii forţei de muncă, condiţii īmbunătăţite de viaţă şi de muncă, īn aşa fel īncāt să se facă posibilă armonizarea concomitent cu susţinerea ameliorării lor, o protecţie socială corespunzătoare, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un īnalt nivel de folosire a forţei de muncă şi să combată excluderea (alin. 1); „īn acest scop Comunitatea şi statele membre pun īn practică măsuri care ţin seama de formele diverse ale practicilor naţionale, īn special īn domeniul relaţiilor contractuale şi de necesitatea menţinerii competitivităţii economiei comunitare" (alin. 2); „ele consideră că o asemenea evoluţie nu va rezulta doar din funcţionarea pieţei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ci şi din dispoziţiile prezentului Tratat şi din apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau acţiune administrativă" (alin. 3).

            Se poate constata, faţă de cele astfel enunţate, că obiectivele formulate urmează a fi īndeplinite prin acţiunile convergente ale Comunităţii ca o entitate distinctă şi ale statelor membre īn individualitatea lor, prin punerea īn practică a unor măsuri care ţin seama de diversitatea practicilor naţionale, īn special īn domeniul relaţiilor contractuale şi de necesitatea asigurării competitivităţii economiei comunitare.

            Dezvoltarea politicii sociale va rezulta nu numai din funcţionarea pieţei comune care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ci şi din dispoziţiile Tratatului şi din apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament şi acţiune administrativă, ceea ce īnseamnă că īn lipsa unui fundament economic adecvat, constituit de o bună funcţionare a pieţei comune favorizante armonizării sistemelor sociale, şi a aplicării eficiente a ansamblului dispoziţiilor Tratatului CE şi a dispoziţiilor stabilite prin lege, regulament sau acţiune administrativă care urmează a fi apropiate, obiectivele propuse nu ar putea fi realizate īn deplinătatea lor, prin raportare la obiectivul īntregii acţiuni comunitare - acela de asigurare a promovării progresului sub ambele sale aspecte economic şi social care sunt puse pe plan de egalitate.

            Atunci cānd este īn discuţie funcţionarea pielei comune ca un prim mijloc de realizare a scopului politicii sociale, se are īn vedere şi funcţionarea pieţei muncii prin libera circulaţie a lucrătorilor, īn acest sens trebuie să fie luate īn considerare forţele libere care afectează această piaţă la nivelul condiţiilor de muncă, adică organizaţiile patronale şi ale lucrătorilor şi negocierile colective care rezultă, precum şi presiunea exercitată īn ceea ce priveşte conţinutul măsurilor guvernamentale īn domeniul social.

            Cel de-al doilea mijloc de realizare a obiectivelor īn cauza - dispoziţiile Tratatului - are īn vedere, īn special prevederile relative la domeniul economic, cum ar fi cele privind asigurarea coordonării de către Consiliu a politicilor economice generale ale statelor membre (art. 202) şi alte asemenea competenţe, care trebuie să fie astfel utilizate īncāt să observe dispoziţiile generale ale Tratatului şi, mai ales, cele privind creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii. Aşa fiind, prin dispoziţii distincte (art. 137) se statuează că, īn vederea realizării obiectivelor avute īn vedere la art. 136, Comunitatea va sprijini şi va completa activităţile statelor membre īn următoarele domenii:

a) ameliorarea īn special a mediului de muncă pentru protejarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

b) condiţiile de lucru,

c) securitatea socială şi protecţia socială a lucrătorilor;

d) protecţia lucrătorilor atunci cānd contractul de muncă este reziliat;

e) informarea şi consultarea lucrătorilor;

f) reprezentarea şi apărarea colectivă ale intereselor lucrătorilor şi ale patronilor, inclusiv cogestiunea, sub rezerva par. 5 din art. 137;

g) condiţiile de angajare pentru resortisanţii statelor terţe care īşi au reşedinţa īn mod legal pe teritoriul comunitar;

h) integrarea persoanelor excluse de pe piaţa muncii sub rezerva art. 150; i)egalitatea īntre bărbaţi şi femei cu privire la şansele pe piaţa muncii şi a tratamentului la locul de muncă;

j) combaterea excluderii sociale;

k) modernizarea sistemelor de protecţie socială, sub rezerva lit. c).

 

Īn acest scop, Consiliul poate, conform par. 2 din acelaşi art. 137:

a) să adopte măsuri destinate să īncurajeze cooperarea īntre statele membre prin intermediul iniţiativelor īndreptate spre perfecţionarea cunoştinţelor, dezvoltarea schimbului de informaţii şi de practici mai bune, promovarea modurilor de abordare inovatoare şi evaluarea experienţelor, cu excluderea oricărei armonizări a legilor şi regulamentelor statelor membre;

b) să hotărască īn domeniile avute īn vedere la par. l lit. a)-i), prin intermediul directivelor, cerinţe minimale aplicabile progresiv, ţinānd scama de condiţiile şi de reglementari tehnice existente īn fiecare dintre statele membre. Aceste directive evită impunerea unor constrāngeri administrative, financiare şi juridice astfel īncāt să īmpiedice crearea şi dezvoltarea īntreprinderilor mici şi mijlocii.

Consiliul statuează conform procedurii avute īn vedere īn art: 251 după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, cu excepţia domeniilor menţionate īn par. l lit. c), d), f) şi g), cānd Consiliul statuează īn unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei, după consultarea Parlamentului şi a acestor Comitete. Consiliul, statuānd īn unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei, după consultarea Parlamentului, poate decide să facă procedura prevăzută īn art. 251 aplicabilă par. l lit. d), f) şi g).

            Prin art. 137 par. 3 se dă unui stat membru posibilitatea de a īncredinţa partenerilor sociali, la cererea lor comună, implementarea directivelor adoptate potrivit celor mai sus arătate, dar īn acest caz, el trebuie să se asigure, cel mai tārziu la data la care o directivă trebuie să fie transpusă conform art. 249, că partenerii respectivi au introdus prin acord măsurile necesare şi să ia orice măsură care să-i permită īn orice moment să fie īn situaţia de a garanta rezultatele impuse prin directivă.

            Conform par. 4 din art. 137, dispoziţiile adoptate aşa cum s-a precizat mai sus nu afectează dreptul recunoscut statelor membre de a defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială şi nu trebuie să afecteze īn mod semnificativ echilibrul financiar al acestui sistem şi nici nu pot să īmpiedice un stat membru să menţină ori să introducă masuri mai stricte compatibile cu Tratatul, iar īn virtutea par. 5, dispoziţiile art 137 nu se vor aplica retribuţiilor, dreptului de asociere, dreptului la grevă sau dreptului de a impune lock-outs.

            Īn acelaşi sens al īnfăptuirii obiectivelor stabilite la art. 136 şi sub rezerva altor dispoziţii ale Tratatului, Comisia potrivit art. 140 CE īncurajează cooperarea īntre statele membre şi va īnlesni coordonarea acţiunii lor īn toate domeniile politicii sociale conform Cap. 1 acţionānd aşadar, ca un factor de apropiere a statelor membre, īn special īn domenii relative la:

- folosirea forţei de muncă;

- dreptul muncii şi condiţiile de muncă;

- pregătirea profesională de bază şi avansată;

- securitatea socială;

- prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale;

- igiena muncii;

- dreptul de asociere şi negocierile colective īntre patronat şi lucrători.

 

Īn acest scop, Comisia urmează să acţioneze īn strānsă legătură cu statele membre, efectuānd studii, emiţānd avize şi organizānd consultări īn privinţa atāt a problemelor ce survin pe plan naţional, cāt şi celor de interes pentru organizaţiile internaţionale. Ea va putea īn plus să formuleze recomandări īn temeiul art. 211 CE.

Prin art. 138 (īn formularea şi cu numerotarea anterioare TA - art. 118 A introdus prin AUE) şi art. 139 CE, importante sarcini sau competenţe revin Comisiei şi Consiliului īn ceea ce priveşte promovarea consultărilor şi dialogul īntre partenerii sociali la nivel comunitar, reluāndu-se prevederi ale Acordului asupra politicii sociale.

            Cel de-al treilea mijloc - apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau acţiune administrativă - este o aplicare īn materia specifică a politicii sociale a dispoziţiilor generale prevăzute la art. 94 - art. 97 din Tratat. Diferenţele īntre legislaţiile naţionale pot să survină mai ales īn sistemele de securitate socială. Ele pot să genereze importante distorsionări ale concurenţei datorită cheltuielilor financiare īn la unele sectoare. De asemenea, ele pot să fie susceptibile să afecteze direct stabilitatea sau funcţionarea pieţei comune a muncii prin avantajele sau dezavantajele pe care unele legislaţii naţionale le-ar putea produce.

            Īn concret, numeroasele măsuri de armonizare a legislaţiilor şi politicilor sociale au fost adoptate īn diverse domenii precum regimul securităţii sociale, condiţiile de muncă şi salariate, igiena şi securitatea muncii, politica locuinţelor. Ele au luat forma unor recomandări sau rezoluţii ale Consiliului sau ale Comisiei, cum ar fi asupra săptămānii de lucru de 40 de ore şi concediul plătit de patru săptămāni (īn 1975), vārstei de pensionare (īn 1982), igienei, securităţii şi sănătăţii la locul de muncă (īn 1987). Unele directive ale Consiliului privesc "egalizarea salariilor bărbaţilor şi ale femeilor - Nr. 75/117 din 10 februarie 1975 , sau garantarea drepturilor angajaţilor īn cazul transferului de īntreprinderi, de afaceri sau de părţi de afaceri -Nr. 77/187 din 14 februarie 19772, ori protecţia salariaţilor īn cazul insolvabilităţii patronului - Nr. 80/987 din 20 oct. 19803, sau protecţia lucrătorilor expuşi la agenţi chimici, fizici sau biologici īn timpul muncii - Nr. 80/1107 din 27 noiembrie 1980. amelioiarea. La 18 iulie 1994 a fost creată o Agenţie europeană pentru protecţia securităţii şi sănătăţii īn timpul muncii prin Regulamentul Nr. 2062 din 18 iulie 1994, al Consiliului, (J. Of. L 216/1 din 20 august 1994. Un nou act comunitar-Regulamentul Consiliului Nr. 1654/2003 din 18 iunie 2003 (J. Of. L 245/38 din 29 sept. .2003) - reglementează această Agenţie, īn această materie Consiliul a mai adoptat Recomandarea nr. 2003/134 din 18 febr. 2003 privind ameliorarea protecţiei sănătăţii şi securităţii īn timpul muncii privindu-i pe lucrătorii nesalariaţi (independenţi).

            Prin Decizia Nr. 97/16 din 10 ian. 1997 s-a stabilit īnfiinţarea unui Comitet privind piaţa muncii şi a folosirii forţei de muncă, cu scopul de a asista Consiliul la īndeplinirea responsabilităţilor sale īn aceste domenii (J. Of. L 6/32 clin 10 ian. 1997), ea .fiind abrogată şi īnlocuită prin Decizia Consiliului Nr. 2000/98 din 24 ianuarie 200 privind īnfiinţarea Comitetului asupra folosirii forţei de muncă, īn temeiul art. 130 CE (J. Of. L 29/21 din 4 fcbr. 2000), iar prin Decizia Consiliului Nr. 1999/207 din 9 martie 1999 s-a reformat Comitetul permanent privind folosirea forţei de muncă şi s-a abrogat decizia Nr. 70/523 (J. Of. L. 143/13 din 8 iunie 1999). Un comitet de īnalţi responsabili privind inspecţia muncii a fost īnfiinţat prin Decizia Nr. 9:5/319 din 12 iulie 1997, a Comisiei (7. Of. L 188/14 din 9 aug. 1995), iar prin Decizia Nr. 95/320 din 12 august 1995 (7. Of. L. 188/14 din 9 aug. 1995) a fost creat un comitet ştiinţific īn materie de expunere profesională la agenţi chimici.

            In sfera raporturilor de muncă au fost adoptate alte două Directive. Astfel, prin Directiva Nr. 91/533 din 14 octombrie 1991 a Consiliului" a fost instituită obligaţia celui ce angajează de a-l informa pe lucrător despre condiţiile aplicabile contractului şi relaţiei de muncă. Forma pe care urmează să o ia această informaţie poate să fie constituită de un contract, scrisoare de angajare, orice alt īnscris comportānd informaţiile impuse - identitatea părţilor, locul de muncă, titlul, gradul, calitatea şi categoria de īncadrare, caracterul sau descrierea sumară a muncii.

            Prin Directiva Parlamentului şi Consiliului Nr. 2002/14 din 11 martie 2002 s-a stabilit un cadru general pentru informarea şi consultarea angajaţilor din Uniunea europeană . Se au īn vedere:

            1) informarea privind evoluţia recentă şi probabilă a īntreprinderilor sau a activităţilor şi situaţiei economice ale stabilimentelor;

            2) informarea şi consultarea privind. situatia, structura şi evoluţia probabila a locurilor de muncă īn cadrul īntreprinderii sau stabilimentului şi īn legătură cu masurile de anticipare preconizate, īn special cānd există o ameninţare asupra utilizării fortei de muncă;

            3) informarea şi consultarea privind deciziile susceptibile să ducă la schimbări substanţiale īn organizarea muncii sau īn relaţiile contractuale, inclusiv cele avute īn vedere de alte prevederi comunitare aşa cum sunt menţionate īn art. 9 din Directivă.

            Prin Directiva Nr. 93/104 din 23 noiembrie 1993, a Consiliului, s-au reglementat unele aspecte privind amenajarea timpului de muncă. Directiva stabileşte norme minimale de securitate şi de sănătate īn acest domeniu. Secţiunea l se referă la perioadele minimale de odihnă şi la alte aspecte ale amenajării timpului de muncă: repaus zilnic minim 8 ore consecutive, timpul de pauză, repausul săptămānal minim 24 de ore fără īntrerupere, īn principiu duminica, durata maximă a săptămāni de lucru, durata medie pentru flecare perioadă de 7 zile să nu depăşească 48 de ore, inclusiv ore suplimentare, concediile anuale - cel puţin patru săptămāni conform condiţiilor de obţinere şi de acordare prevăzute de legislaţiile şi/sau practicile naţionale. Secţiunea a III-a priveşte munca de noapte şi ritmul de muncă. Dispoziţii mai favorabile pot să fie introduse de state (art. 15). Sunt posibile derogări (art. 17; din partea untitled

statelor de la principiile generale de securitate şi de sănătate ale lucrătorilor (mai puţin īn ce priveşte concediile) cānd durata timpului de lucru īn baza caracteristicilor specifice ale activităţilor desfăşurate, nu este măsurată sau (şi) predeterminată de lucrătorii īnşişi, cānd sunt īn cauză: 1) cadre de conducere avānd puterp autonomă de decizie; 2) māna de lucru familială; 3) personalul din domeniul liturgic al bisericilor şi comunităţilor religioase. Mai sunt permise derogări īn cazul convenţiilor sau acordurilor īntre partenerii sociali, cu posibilitatea acordării unei perioade echivalente de compensaţie pentru situaţii normale, precum şi īn cazuri excepţionale, cānd acordarea unor perioade compensatorii nu este posibilă pentru raţiuni obiective şi se acordă o protecţie specifică.

            De regulă, reglementările de armonizare, aşa cum rezultă din prevederile art. 136 au īn practică temeiuri diferite. In timp ce directivele adoptate pe baza art. 94 din Tratat, se referă expres la art. 136, Regulamentele adoptate pe baza art. 308 se referă la art. 137. Nici un act obligatoriu nu a fost, īnsă, adoptat īn privinţa dreptului de asociere şi negocierile colective īntre patroni şi lucrători.

Discuţii şi controverse au fost suscitate, mai ales īn jurisprudenţă, īn legătură cu aplicarea art. 119 care prevedea că īn timpul primei etape fiecare stat membru va asigura şi ulterior va menţine aplicarea principiului că bărbaţii şi femeile trebuie să primească plată egală la muncă egală. Acest principiu a putut fi invocat īnaintea tribunalelor naţionale, care au obligaţia de a asigura protecţia drepturilor pe care această prevedere le acordă persoanelor, īn special īn cazul acelor forme de discriminare care īşi au originea lor īn prevederi legislative ori īn acorduri colective de muncă, precum şi atunci cānd bărbaţii şi femeile primesc plată inegală pentru muncă egală care este realizată īn aceeaşi īntreprindere ori serviciu, indiferent că este public sau privat. Dispoziţia a avut şi are, aşadar efect direct. Dar s-a remarcat că acest efect direct al dispoziţiei nu s-a aplicat discriminărilor indirecte şi deghizate, īntrucāt īn scopul aplicării ei, trebuie să se facă distincţie īntre, īn primul rānd, discriminarea directă şi deschisă care poate fi identificată numai cu ajutorul criteriului bazat pe muncă şi plată egală avute īn vedere la art. 119 [14], īn al doilea rānd, discriminarea directă şi deghizată, care poate fi identificată numai prin referire la prevederi de implementare mai explicite cu character naţional sau comunitar.

Curtea de justiţie a admis că şi discriminarea deghizată se poate afla sub incidenţa art. 119. Dar īn nici un caz art. 119 nu poate fi interpretat ca fiind susceptibil să includă, īn plus faţă de plata egală, egalitatea condiţiilor de muncă aplicabile bărbatului şi femeii. Pentru īnlăturarea altor asemenea categorii de discriminări posibile īntre bărbaţi si femei, Consiliul a adoptat Directiva Nr. 76/207 din 9 februarie 1976 asupra aplicării principiului tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei īn ce priveşte accesul la angajare, pregătirea şi promovarea profesională şi condiţiile de lucru. Raportāndu-se la această Directivă, Curtea s-a pronunţat asupra unei reglementări interne care a instituit un sistem de procentaj potrivit căruia, cānd este īn discuţie o angajare sau promovare, femeile trebuie să fie automat luate īn considerare cu prioritate īn raport cu bărbaţii, la calificare egală, dacă ele sunt subreprezentate, ca īn cazul sectoarelor unde ele nu reprezintă cel puţin jumătate din personal. Ea a apreciat că īn această situaţie există o discriminare īntemeiată pe sex - īn beneficiul femeilor - şi daca directiva autorizează reglementările naţionale care au īn vedere promovarea egalităţii şanselor īntre bărbaţi şi femei īndreptānd astfel inegalităţile de fapt existente o măsură care garantează o prioritate absolută şi necondiţionată pentru femei la momentul numirii şi promovării depăşeşte limitele favorizării egalităţii şanselor.

Dispoziţiile acestei Direciive pot fi invocate contra unei autorităţi publice acţionānd īn calitatea sa de angajator, īn scopul de a se īnlătura aplicarea oricărei prevederi naţionale care nu este conformă acelor dispoziţii ale Directivei.

Ulterior a fost adoptată Directiva Nr. 79/7 din 19 decembrie 1978 care cuprinde prevederi la care se referă art. l, par. 2 din Directiva Nr. 76/207, fiind circumscrisă implementării progresive in materie socială a principiului menţionat. Directiva a fost interpretata īn sensul că ea nu conferă statelor membre libertatea de a include īn măsurile naţionale de implementare o prevedere tranzitorie care specificānd consecinţele abrogării unei reguli ce discriminează īn privinţa femeilor relativ la acordarea unui beneficiu, face acest lucru in aşa fel īncāt efectele acestei reguli ar continua să se producă după expirarea perioadei prevăzute de Directivă pentru conformare de către statele membre.

            Prin Decizia Nr. 82/43 a Comisiei a fost creat un comitet consultativ privind egalitate şanselor īntre femei şi bărbaţi, iar prin Rezoluţia din 27 martie 1995, Consiliul a avut īn vedere participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor din statele membre la luarea deciziilor.

            Prin Tratatul de la Nisa (art. 144 astfel cum a fost īnlocuit) s-a reglementat instituirea unui Comitet al protectiei sociale care este īnfiinţat de Consiliu, după consultarea Parlamentului, avānd caracter consultativ īn scopul promovării cooperării īn domeniul politicilor protecţiei sociale īntre statele membre şi cu Comisia. El are atribuţii de:

            1) urmărire a situaţiei sociale şi a evoluţiei politicilor de protecţie socială īn statele membre şi īn Comunitate;

            2) facilitare a schimburilor de informaţii, de experienţe şi de bune practici intre statele membre şi cu Comisia;

            3) sub rezerva art. 207 CE. de pregătire de rapoarte, de formulare a avizelor sau de īntreprindere a altor activităţi īn domeniile ce intră īn competenţa sa fie la cererea Consiliului, fie din propria sa iniţiativă, īn īndeplinirea mandatului său, Comitetul respectiv stabileşte contacte corespunzătoare cu partenerii sociali. Fiecare stat membru şi Comisia desemnează doi membri ai Comitetului.

            īn scopul de a se ameliora posibilităţile de folosire a forţei de muncă a lucrătorilor pe piaţa internă şi de a contribui astfel la creşterea nivelului de viaţă, prin art. 146 al Tratatului, a fost instituit un Fond social european care are īn vedere promovarea īn interiorul Comunităţii a facilităţilor de folosire a forţei de muncă şi a mobilităţii geografice şi profesionale a lucrătorilor, precum şi facilitarea adaptării la mutaţiile industriale şi la evoluţia sistemelor de producţie, īn special prin formarea şi reconversiunea profesională.

            Iniţial, obiectivele acestui Fond au fost īndeplinite ca urmare a unor contribuţii financiare dar după adoptarea Deciziei nr. 71/66 a Consiliului, īnlocuită prin Decizia Nr. 83/516, modificată, contribuţiile au fost substituite cu resursele proprii ale Comunităţii. Fondul este administrat de Comisie, asistată de un Comitet condus de un membru al acesteia şi compus din reprezentanţi ai guvernelor, sindicatelor şi organizaţiilor patronale (art. 148). Consiliul, statuānd potrivit procedurii prevăzute la art. 252 şi după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, adoptă decizii de aplicare relative la Fond.

Acest fond a fost instituit prin Regulamentele N r. 2052/88 şi 4253/88 ale Consiliului şi prin Regulamentul specific Nr. 4255/88 din 19 decembrie 1988 care a stabilit prevederi pentru punerea īn aplicare a Regulamentului Nr. 2052/88 īn privinţa Fondului social european. Acest din urmă regulament a fost īnlocuit prin Regulamentul Nr. 1260/1999 din 21 iunie 1999 al Consiliului1, prin care s-au stabilit prevederi generale asupra fondurilor structurale şi īn consecinţă, a fost adoptat un nou Regulament specific pentru Fondul social european - Nr. 1784/1999 din 12 iulie 1999 al Parlamentului şi Consiliului, abrogāndu-se Regulamentul Nr. 4255/88.

Prin Decizia Nr. 2000/436 din 29 iunie 2000, Consiliul a īnfiinţat un Comitet consultativ de protecţie socială care are sarcina de a supraveghea dezvoltarea politicii protecţiei sociale īn statele membre şi īn Comunitate, de a promova schimbul de informaţii şi experţi īntre statele membre şi Comunitate şi, sub rezerva art. 207 CE, de a pregăti un raport anual asupra protecţiei sociale, pe care să īl prezinte Consiliului. Comitetul este compus din reprezentanţi ai statelor membre, cāte doi din fiecare stat, şi din doi reprezentanţi ai Comisiei.

Ca urmare a modificărilor aduse prin TMs, a fost acordată o extensiune mai mare problemelor educaţiei, formării profesionale şi tineretului. Obiectivele Comunităţii īn această privinţă sunt consacrate īn primul rānd dezvoltării unei educaţii de calitate, īncurajāndu-se cooperarea dintre statele membre şi, dacă este necesar, sprijinindu-se şi completāndu-se acţiunea lor şi respectānd pe deplin responsabilitatea statelor membre pentru conţinutul īnvăţămāntului şi pentru organizarea sistemului educativ, ca şi diversitatea culturală şi lingvistică (art. 149 par. 1). īn concret, acţiunea Comunităţii are īn vedere (art. 149 par. 2):

- dezvoltarea dimensiunii europene īn educaţie, īn special prin īnsuşirea şi difuzarea limbilor statelor membre;

- favorizarea mobilităţii studenţilor şi profesorilor, inclusiv īncurajānd recunoaşterea academică a diplomelor şi a perioadelor de studii;

- promovarea cooperării īntre instituţiile de īnvăţămānt;

- dezvoltarea schimbului de informaţii şi de experienţă privind problemele comune sistemelor de educaţie ale statelor membre;

- favorizarea dezvoltării schimburilor de tineri şi de animatori socio-educativi;

- īncurajarea dezvoltării educaţiei la distanţă.

Īn acelaşi timp,.Comunitatea şi statele membre vor favoriza cooperarea cu statele terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente īn materie de educaţie şi īn special cu Consiliul Europei.

Pentru a contribui la realizarea obiectivelor īnfăţişate, Consiliul nu are posibilităţi de decizie ci numai de influenţare, de īncurajare, de recomandare, īntrucāt textul legal - art. 149 par. 4 - limitează acţiunea Consiliului prin competenţele reduse ce i le acordă. Astfel, statuānd potrivit procedurii prevăzute la art. 251 şi după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, el va adopta acţiuni de īncurajare, cu excluderea oricărei armonizări a dispoziţiilor legislative şi regulamentare ale statelor membre. Credem că raţiunea unei asemenea excluderi se află īn reţinerea statelor īn a abandona atributele suveranităţii lor īn domeniul educaţional datorită puternicelor tradiţii naţionale īn această privinţă. De asemenea, statuānd cu majoritate calificată, asupra propunerii Comisiei, Consiliul va elabora recomandări.

Īn al doilea rānd, Comunitatea, potrivit art. 150 par. l, va pune īn aplicare o politică de formare profesională care sprijină şi completează acţiunile statelor membre, respectānd pe deplin responsabilitatea pentru conţinutul şi organizarea formării profesionale īn aplicarea acestei dispoziţii, Consiliul a adoptat Decizia Nr. 94/819 din 6 dec. 1994 prin care se stabileşte un program de acţiune pentru implementarea unei politici de formare profesională- programul „Leonardo da Vinci", īn concret acţiunea comunitară urmăreşte conform art. 150 par. 2:

- facilitarea adaptării la mutaţiile industriale īn special prin formarea şi reconversiunea profesională;

- ameliorarea formării profesionale iniţiale şi formarea continuă īn scopul de a facilita inserţia şi reinserţia profesională pe piaţa muncii;

- facilitarea accesului la formarea profesională şi favorizarea mobilităţii formatorilor şi a persoanelor īn formare, īn special a tinerilor;

- stimularea cooperării īn materie de formare īntre instituţiile de īnvăţămānt sau de formare profesională şi īntreprinderi;

- dezvoltarea schimbului de informaţii şi de experienţă privind chestiunile comune sistemelor de formare ale statelor membre.

Comunitatea şi statele membre vor favoriza cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale īn materie de formare profesională. Consiliul statuānd conform procedurii prevăzute la art. 251 şi după consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor, adoptă măsuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor īnfăţişate, cu excluderea oricărei armonizări a dispoziţiilor legislative şi regulamentare ale statelor membre. In această privinţă se impune aceeaşi observaţie ca īn cazul domeniului educaţiei, īn legătură cu excluderea armonizării, cu menţiunea că de data aceasta, nu mai este precizat genul acţiunilor ce se īntreprind sau a actelor ce se adoptă fiind totuşi eviden că natura măsurilor ce urmează să fie luate nu va putea să depăşească acele caracteristici ale unor acte precum recomandările, avizele sau 3 rezoluţiile, dat fiind obiectivul declarat formal la par. l al art. 150 īn sensul că politica īn materia formării profesionale sprijină şi completează numai acţiunile statelor cu respectarea opţiunilor proprii acestora privind conţinutul şi organizarea formării. Consiliul a adoptat, de exemplu, concluzii privind importanţa şi obiectivul calităţii formării profesionale (29 noiembrie 1995) sau concluzii privind eficacitatea şcolară, principiile şi strategiile privind promovarea reuşitei şcolare (24 iulie 1995), iar Comisia a adoptat Cartea albă privind educaţia şi formarea - a preda şi a īnvăţa, spre o societate cognitivă (29 noiembrie 1995), Cartea verde privind educaţia, formarea şi cercetarea - obstacole la mobilitatea transnaţională (2 octombrie 1996), Cartea albă „Un nou impuls pentru tineretul european" (21 noiembrie 2001), Rezoluţiile din 13 iulie 2001 privind rolul educaţiei şi formării īn politicile legate de folosirea forţei de muncă, respectiv privind e-Learning.

S-a precizat īn literatura juridică, o posibilă armonizare s-ar pune īn discuţie numai la nivelul principiilor fundamentale ale formării profesionale, īntrucāt aceasta ar fi īn interesul unei dezvoltări echilibrate social a pieţei muncii conform cu obiectivele economice ale Comunităţii. Noul art. 150 CE, tratează numai despre problema punerii īn aplicare a unei politici de formare profesională, şi nu despre o politică comună īn această privinţă, aşa cum se preciza īn textul anterior TMs. (art. 128). Dar aceasta nu va putea să īmpiedice adoptarea īn continuare, a unor principii fundamentale īn materie, īn direcţia aprobării unor rezoluţii sau recomandări de către Consiliu, precum Rezoluţia din 11 iulie 1983 privind politica de formare profesională, ori chiar a adoptării unor decizii, ca īn cazul Deciziei Nr. 87/569 privind pregătirea populaţiei tinere pentru trecerea de la educaţie la viaţa de muncă. Nu mai puţin, sunt posibile acţiuni concrete, precum īn căzul Regulamentului Nr. 1131/94 din 16 mai 1994, al Consiliului, prin care s-a īnfiinţat Centrul european pentru dezvoltare şi formare profesională şi al Directivei 93/33 din 1994 (protecţia tinerilor la lucru).

            Īn practica jurisdicţională anterioară TMs s-a admis că, deşi politica şi organizarea educaţională nu erau incluse ca atare īn domeniile pe care Tratatul le-a īncredinţat instituţiilor comunitare, accesul şi participarea la cursuri de instruire şi de īnvăţămānt nu erau fără legătură cu dreptul comunitar. A rezultat din măsurile şi programele adoptate de Consiliu īn acest domeniu că politica comună de formare profesională era gradual stabilită. Ea constituia īn plus, un element indispensabil al activităţilor Comunităţii ale cărei obiective au inclus libera concurenţă a lucrătorilor, mobilitatea muncii şi īmbunătăţirea standardelor de viaţă ale lucrătorilor. De unde a rezultat că īn speţă, condiţiile de acces la pregătirea profesională al resortisanţilor altor ţări membre a intrat īn domeniul de aplicare a Tratatului.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro