1
MANAGEMENTUL SPAŢIULUI EDUCAŢIONAL

Introducere

 Importanţa managementului educaţional


Evoluţia teoriilor şi modelelor manageriale reflectă drumul spre maturizarea conceptuală şi aplicativă, spre posibilitatea clarificării extinderii conceptului şi în domeniul educaţiei, de la adoptarea concepţiei iniţial şi dominant economic, la cea pedagogică.

Întreg secolul XX a cunoscut numeroase căutări, orientări, concepţii, cu ecouri şi în conducerea învăţământului. Dar mai ales unele probleme au făcut obiectul transferului:
    Calitatea resursei umane în centrul atenţiei;
    Conceperea conducerii ca fiind organizarea mai eficientă a activităţilor;
    Realizarea raţionalizării lor prin utilizarea funţiilor de prevedere, organizare, decizie, coordonare, control;
    Valorificarea experienţei curente şi a creativităţii celor implicaţi;
    Evidenţierea relaţiilor interpersonale şi de comunicare;
    Participarea la actul decizional;
    Afirmarea nevoii de formare şi perfecţionare a culturii manageriale;
    Orientarea spre criteriile de evaluare centrală pe succes şi calitate;
    Promovarea proiectării şi valorificării cercetării şi inovării pedagogice.

Managementul educaţional are o sferă largă , conturându-se posibilitatea analizei procesului şi a altor sisteme din sfera educaţiei (formale, nonformale), în vederea abordării globale şi specifice a succesului în atingerea finalităţilor (ideal, scopuri, obiective).
Însăşi definirea educaţiei ca activitate, sistem de acţiuni de formare-dezvoltare a personalităţii educatului, de influenţare conştientă, orientată şi reglată către către anumite finalităţi, rezultă cu necesitate şi existenţa unei unei abordări explicite a conceperii, organizării, coordonării, evaluării, optimizării continue a elementelor procesului educaţional. Ori, acesta devine chiar domeniul de studiu al managementului educaţional, văzut ca şi teorie, şi ca practică, ca ştiinţă şi artă. Căci însăşi educaţia este tot astfel concepută şi realizată.

Stadiul cercetărilor în domeniu, ca varietate, amplitudine, complexitate a abordării, arată că managementul educaţiei nu se rezolvă decât interdisciplinar, că urmăreşte criterii de eficienţă şi eficacitate, de succes educaţional, prin utilizarea superioară a resurselor umane, a conţinuturilor, a proceselor, a relaţiilor, a strategiilor specifice.
Managementul de succes  în educaţie depinde însă şi de respectarea altor cerinţe de bază: prioritatea calităţii, claritatea obiectivelor, motivarea şi participarea factorilor implicaţi, utilizarea raţională a resurselor şi a elementelor educaţiei, adaptarea continuă a proceselor la rezultate ş.a.




Prezentarea teoretică

Definirea conceptelor

MANAGEMENT MÉ-NIGI-MENT/ s. n. 1. activitatea, arta de a conduce. 2. ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderilor, a valorificării eficiente a resurselor umane, financiare şi materiale ale unei organizaţii. (< engl. management)

SPÁŢIU s.n. 1. Formă fundamentală a existenţei materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni şi care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele şi procesele existente concomitent. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cereşti; văzduh. 3. Loc, suprafaţă, întindere limitată. ♢ (Mil.) Spaţiu de siguranţă = distanţa minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanţă, interval. ♢ Spaţiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei aşezări. ♦ Distanţă cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care serveşte la obţinerea acestei spaţieri. 5. (Mat.) Mulţime de elemente (puncte) având anumite proprietăţi. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieşirea unui element de sistem. [Pron. -ţiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

EDUCAŢIONÁL~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de educaţie; propriu educaţiei. 2) Care se înfăptuieşte prin educaţie. [Sil. e-du-ca-ţi-o-nal] /<engl. educational, fr. Éducationnel

EDUCÁŢIE s.f. Educare; influenţare sistematică şi conştientă a dezvoltării facultăţilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi tineretului; totalitatea metodelor folosite în acest scop; (p. ext.) culturalizare, ridicare metodică a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultăţile morale, intelectuale şi fizice ale unui om, ale unui popor etc. ♢ Educaţie fizică = dezvoltare armonioasă a fizicului prin exerciţii gimnastice. [Gen. -iei, var. educaţiune s.f. / cf. fr. éducation, it. educazione, lat. educatio].

Prezentarea teoriilor

Organizarea de către societate a instituţiilor destinate să asigure instruirea tinerilor a determinat pentru arhitectură conturarea unui program funcţional specific: SCOALA.

SUBIECTUL: copilul (născut neputincios şi neştiutor) este opus culturii încorporate în viaţa grupului care îl înconjoară, în scopul modelării acestuia într-un membru activ al nucleului social. Acest fapt se realizează pe măsură ce se maturizează fizic, prin dobândirea treptată a cunoştinţelor în condiţiile trăirii în cadrul şi împreună cu grupul. Individul adoptă prin intermediul educatorului procesul psihic de acţiune şi gândire al grupului.

Clădirea şcolii

Clasa ca unitate funcţională pricipală a programului, este nucleul de desfăşurare a principalelor procese educaţionale. Geneza tuturor elementelor clasei (formă, suprafaţă, volum) stă în modul în care este gândit postul de lucru al elevului şi principille care stau la baza proiectării. Aceste principii se referă la: problemele de pedagogie propriu-zise şi normele de igienă complexă privind cadrul ambiental (culoare, luminozitate, ventilaţie, etc). Forma clasei este determinată de câţiva factori: obţinerea unui ambient cât mai plăcut; asigurarea unei mobilări variate din punct de vedere funcţional; obţinerea parametrilor igienici recomandaţi de medici (ventilare, luminare naturală) şi asigurarea unei construcţii eficiente şi durabile.
Din analiza realizărilor de până acum rezultă că formele (geometrice) de clasă cele mai utilizate sunt pătratul şi dreptunghiul compact. Forma pătrată permite o flexibilitate remarcabilă în aranjarea mobilierului şi favorizează micşorarea distanţei de la tablă la ultimul rând.
În funcţie de ciclurile de învăţământ, se pot adopta variante de mobilare diferite: tradiţional (în cazl ciclului mic) sau aulă şi conferinţă (în cazul ciclului mare).
 Clasele de tip special (laboratoarele) se vor mobila în funcţie de specificul disciplinei deservite. După cum se poate vedea în figură, adoptarea unei soluţii pătrate permite adoptarea clasei pentru preluarea tuturor nevoilor funcţionale specificesălilor de clasă normale şi speciale. Cele cu formă mai speciale sunt de obicei rezultatul încercării proiectantului de a oferi spaţiului o personalitate sporită, de a asigura un cadru mai intim, în încercarea de a evita severitatea pătratului şi din dorinţa obţinerii unui volum cât mai organic. Aceste clase au defectul de a fi mai greu de construit şi de a avea implicit un cost de realizat mai ridicat.

Suprafaţa şi volumul unei clase se determină în funcţie de numărul de elevi acceptat pentru o grupă (rezultat al posibilităţilor economice şi de acoperire cu cadre didactice). Se consideră că suprafaţa optimă pentru un elev este în jurul a 1,5 mp şi că numărul de elevi într-o clasă variază între 25 şi 40 pe plan mondial).
Luminarea şi ventilarea claselor influenţează hotărâtor procesele educaţionale. Luminarea naturală se poate asigura prin vitrarea unuia sau mai multor pereţi 8adiacenţi sau opuşi) ai clasei astfel încât să se realizeze o suprafaţă vitrată de 1/3 din suprafaţa pardoselii. Criteriul principal care este de urmărit în proiectarea unei săli de clasă este obţinerea unei luminări cât mai unforme pe suprafaţa de lucru. Modul de luminare naturală are o influenţă covârşitoare asupra formei sălilor de clasă, impunându-se două tipuri principale:
Clasa orientată (dirijată) este de formă dreptunghiulară (cu direcţia dominantă pe axa lungă), iar cea mai bună luminare se obţine prin vitrarea uneia din laturile lungi, asigurându-se o lumină dirijată, de la stânga, care impune o organizare (mobilare) frontală a clasei.
Destinaţie: clase normale tradiţionale.
Clasa neorientată este de obicei de formă patrată (fără o direcţie dominantă) în care se poate realiza organizarea liberă care impune asigurarea unei luminări generale (neorientate) pe tot perimetrul.
Destinaţia: clase speciale.

Orientarea claselor se face preferenţial către sud-est, considerându-se că se asigură astfel lumină de cea mai bună calitate (lumina de dimineaţă nu generează temperaturi mari şi coincide cu perioada din zi optimă, din punct de vedere biologic, pentru procesele educaţionale). Orientarea către vest este evitată din cauza temperaturilor mari de după amiază dar şi datorită oboselii acumulate de elevi.
Modul de luminare naturală (unilaterală sau bilaterală) influenţează adâncimea tracturilor sălii de clasă. În funţie de mărimea unei clase se disting două variante de luminare naturală a spaţiului: luminarea unilaterală ce permite adâncimi de 7,00 – 7,20 m la o suprafaţă necesară de 32-34 elevi şi luminarea bilaterală care permite adâncimi mai mari (8,00 – 8,20) şi o suprafaţă în consecinţă.
Ventilarea claselor. În şcoala contemporană volumul claselor variază între 4,2 şi 6,6 m3pentru un elev datorită diferselor posibilităţi de de ventilare, în funcţie de mediu şi climă. Aerisirea (primenirea aerului) în sala de clasă se obţine relativ uşor în soluţiile cu luminarea naturală bilaterală sau cu ferestre pe pereţii adiacenţi şi mai dificil în soluţia cu iluminarea pe o singură parte (nu se asigură primenirea întregului volum de aer pe parcursul unei ore).
Clasele specializate fac parte împreună cu clasele normale din grupul funcţiunilor care participă nemijlocit la procesele de învăţământ. Rolul acestor spaţii a fost şi este şi azi (mult amplificat) acela de a găzdui orele disciplinelor care necesită o anumită specializare şi amenajări ale spaţiului în care se desfăşoară. Primele clase specializate au fost laboratoarele de fizică, chimie şi ştiinţe naturale, urmate de cabinetele pentru studiul limbilor străine, istorie-geografie, matematici, desen, etc.
Laboratoarele de fizică, chimie (ştiinţe ale naturii) bine dotate vor fi rezolvate într-una din cele două variante funcţionale utilizate astăzi: varianta compactă şi varianta divizată. Varianta compactă propune un laborator compus din: o singură sală de curs-laborator pentru prelegeri şi experienţe, cabinetele profesorilor (fizică şi chimie) şi camera de lucru a profesorului unde se pregătesc experimentele. Varianta divizată are două subvariante care se bazează pe principiul separării laboratorului  (sala experienţelor) de sala (clasa) pentru prelegeri. Experienţele se fac fie în laboratoare separate, fie într-unul singur.
În şcolile specializate se întâlnesc adesea mai multe laboratoare asociate în aşa zisele unităţi complexe. O asemenea configuraţie pune la dispoziţia elevilor spaţii pentru studiu fără îndrumare (laborator activităţi practice şi cabinetele pentru documentare).
Şcoala contemporană foloseşte asemenea unităţi complexe pentru toate disciplinele ce necesită activităţi de laborator.
Laboratoarele de fizică şi de chimie reclamă un mobilier special, alcătuit din mese de lucru cu scaune, constituite în posturi de lucru. Fiecare post (folosit de unul sau mai mulţi elevi) trebuie să fie prevăzut cu puncte de apă, gaze naturale sau altă sursă de energie calorică (pentru chimie) şi instalaţii electronice cu surse de energie electrică (pentru fizică).
Sălile specializate (cabinetele de desen, muzică, geografie, matematici, limbi străine, etc.) sunt rezultatul tendinţei fireşti de a învăţa în spaţii cât mai specializate. Au apărut în deceniul şase, fiind iniţial doar nişte săli care se deosebeau de cele obişnuite prin cantitatea şi specializarea materialului didactic afişat şi eventual prin mobilier.
Sala pentru desen este utilizată mai ales în şcolile cu profil artistic, dat tot mai frecvent în cele cu profil de cultură generală, deoarece desenul reprezintă acum o latură importantă a învăţământului modern. Pentru ciclul primar desenul se poate desfăşura în săli obişnuite, atunci când sunt mobilate cu pupitre individuale, care se pot redispune cu uşurinţă pentru a asigura o mobilare adecvată. Pentru ciclurile mari este nevoie de săli special amenajate cu luminare de la nord (lumină constantă) şi un mobilier specializat.
Cabinetul pentru limbi străine este necesar în procesul de predare al limbilor străine la ciclurile mari şi în şcoli specializate. Modelul funcţional cuprinde câteva spaţii extrem de personalizate din punct de vedere funcţional: sala de curs (mobilată cu boxe fonice dotate cu aparatură de înregistrare-redare precum şi cu dispozitive de proiecţie), depozitul de benzi şi casete audio-video şi depozitul de aparatură.
Datorită caracterului audio al relaţiei profesor-elev catedra profesorului de limbi poate fi amplasată excentric faţă de axa longitudinală fără a avea vizibilitate către pupitrele elevilor.
Circulaţiile. Maxima eficienţă funcţională se obţine cu circulaţii reduse (15–20% din aria utilă) care trebuie să asigure condiţii optime de evacuare în caz de calamităţi. Dimensionarea lor se face în funcţie de numărul de elevi şi de soluţia planimetrică aleasă.
Funcţiunile auxiliare învăţământului cuprind spaţiile care prin specificul lor contribuie la desfăşurarea optimă a procesului de învăţământ. În această categorie intră: biblioteca, sala de sport, piscina şi terenurile de sport.

Legătura între aspecte teoretice şi cercetare practică

Aspectele teoretice presupun suportul de proiectare a spaţiilor educaţionale, unde singura intervenţie a profesorului ar fi în
În chestionarul aplicat am enunţat patru variante de amenajare a unei clase pătrate (forma flexibilă din punct de vedere al mobilării) împreună cu câteva caracteristici ale acestora:
1.    numărul de locuri pentru elevi;
2.    numărul de rânduri rezultat;
3.    direcţia luminii;
4.    circulaţiile (acces la locurile din bancă, evacuare în caz de calamitate);
5.    distanţa maximă dintre profesor şi elev;
6.    poziţia şi distanţa dintre elev şi tablă;

Fiecare dintre aceste amenajări are avantaje şi dezavantaje în funţie de disciplina care se desfăşoara. Din acest motiv au luat naştere clasele specializate, unde profesorii tind să-şi amenajeze sala în funcţie de nevoile disciplinei, pentru ca procesul învăţării să fie cât mai eficient. În cele ce urmează vom afla care dintre cele patru variante şi caracteristicile lor sunt  preferate de viitorii profesori pentru amenajarea sălii în care acestia vor preda.

 
Prezentarea cercetării aplicative

Formulare de ipoteze

În şcolile din învăţământul preuniversitar din România predomină clasele normale unde se desfăşoară majoritatea proceselor de educaţie. Ne lăudăm cu puţine amintiri din laboratoare, cabinete sau oricare sală specializată pe o anumită disciplină. Deşi există astfel de clase, puţine ca număr, sunt pe cale de dispariţie deoarece ele se transforma în clase normale, probabil din cauza numărului mare de elevi, dar şi din cauze economice. Pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ din România, o modalitate ar fi, proiectarea de clase specializate, unde fiecare profesor să aibă posibilitatea de a alege o clasă cu mobilare şi materiale didactice specifice disciplinei pe care o predă.
 Cercetarea practică constă în ideea de a afla dacă viitorii profesori vor opta pentru clase specializate pe disciplina pe care ei se pregătesc şi care dintre variantele propuse o consideră mai apropiată cerinţelor lor. O astfel de schimbare va imbunătăţi calitatea învăţării şi va dezvolta capacităţile manageriale ale profesorului, în măsura în care acesta va interveni în amenajarea clasei.

Elaborarea metodei de cercetare

Metoda de cercetare presupune întocmirea unui chestionar care este aplicat pe un grup de studenţi şi interpretarea rezultatelor în scopul obţinerii unei concluzii. Chestionaru cupride două părţi:
1.    partea introductivă – aduce la cunoştinţă tema subiectului printr-un scurt istoric;

             „Renaşterea, caracterizează prin dezvoltarea economică şi spirituală a societăţii, mai ales în mediul urban, contribuie la cristalizarea unor teorii noi în domeniul învăţământului şi implicit la definirea unor tipuri noi de spaţii pentru educaţie. În această perioadă se constată intensificarea relaţiei  “profesor – grupul de elevi” şi amplificarea învăţământului colectiv, situaţie ce va conduce la apariţia spaţiului educativ specializat: CLASA. Relaţia de unicitate “profesor – un elev”  se mai păstrează în limite restrânse mai ales în păturile bogate ale societăţii.

              Este momentul apariţiei unor mari cărturari ce se vor ocupa de aspectele teoretice şi practice ale şcolii. Cehul A. Comenius ( 1592 – 1670 ) şi-a formulat teoriile în Didactica magna, unde printre altele consideră că modul de rezolvare a clădirii şcolii poate determina în mod decisiv procesul educaţional – “să pregătim mai întâi şcoala după cum pasărea îşi pregăteşte mai întâi cuibul”. Consecinţa importantă a sistemelor noi pedagogice, privind construcţiile şcolare iniţiate de Comenius şi alţi iluştri pedagogi precum J. Lack ( 1633 – 1704 ), a constituit-o în primul rând apariţia şi închegarea unui sistem funcţional al şcolii, concretizat într-un program arhitectural prestabilit.
              Secolul al XIX-lea aduce câteva realizări interesante şi exemplare de interpretare a programului arhitectural, din care unele vor dăinui şi astăzi. Structura funcţională ( şcolile mari ) se îmbogăţeşte ( pe lângă sălile de clasă ) cu o serie de spaţii specializate – sala de sport, capela, laboratoarele pentru ştiinţe, cluburi, cantine, cămine, carceră, etc.”  


1 2.    partea întrebărilor – prezentarea a 4 variante de amenajare a unei clase (pătrate) împreună cu câteva caracteristici, pentru ca persoana care completează chestionarul să aibă posibilitatea de a cunoaşte avantajele şi dezavantajele oricărei tip de amenajare şi bineînţeles de a le selecta preferenţiar;


„În cele ce urmează vă voi prezenta 4 variante de amenajare a spaţiului dintr-o clasă.





Lumina naturală se face pe o singură latură a clasei ( în fiecare din cazuri o considerăm pe cea favorabilă ).



1.   Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi, pe care dintre aceste variante o alegeţi ?

A                     B                           C                           D    

2.   Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?

A                     B                           C                           D    


3.   Care din următoarele caracteristici  o preferaţi pentru o clasă de elevi ?


Nr.
Ctr.    Caracteristicile
amenajării    A        B        C        D    
1    Nr. de locuri pentru
elevi    36        36        40        32    
2    Nr. de rânduri    4        2        4        1    
3    Direcţia luminii    Latura stângă        Latura de sus        Latura de sus        Latura stângă    
4    Circulaţiile (acces la
locurile din bancă)                                
5    Distanţa maximă
elev – profesor       mare        medie        mare        mică    
6    Poziţia şi  distanţa
elev - tablă    Latura de sus        Latura dreaptă        Latura dreaptă        Nu are tablă    



 Aplicarea metodei

Chestionarul fost aplicat (recent) pe un grup de 30 de studenţi (12 băieţi şi 18 fete) de la Universitatea „Gh. Asachi” Iaşi, viitori profesori, având cunoştinţele de bază ale Pedagogiei.

Băieţii au completat:

1.   Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi, pe care dintre aceste variante o alegeţi ?

A     2                B    0                       C    7                       D    3

2.   Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?

A    1                 B     1                      C     5                      D    5




Nr.
Ctr.    Caracteristicile
amenajării    A        B        C        D    
1    Nr. de locuri pentru
elevi    36      4    36    0    40    2    32    6
2    Nr. de rânduri    4    5    2    1    4    5    1    2
3    Direcţia luminii    Latura stângă    3    Latura de sus    1    Latura de sus    4    Latura stângă    3
4    Circulaţiile (acces la
locurile din bancă)        3        0        2        4
5    Distanţa maximă
elev – profesor       mare    0    medie    7    mare    1    mică    3
6    Poziţia şi  distanţa
elev - tablă    Latura de sus    7    Latura dreaptă    0    Latura dreaptă    2    Nu are tablă    2



Fetele au completat:

1.   Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi, pe care dintre aceste variante o alegeţi ?

A    0                 B     5                      C      9                     D    5

2.   Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?

A     0                B     4                      C      10                     D    3




Nr.
Ctr.    Caracteristicile
amenajării    A        B        C        D    
1    Nr. de locuri pentru
elevi    36    0    36    2    40    1    32    14
2    Nr. de rânduri    4    5    2    3    4    8    1    5
3    Direcţia luminii    Latura stângă    6    Latura de sus    3    Latura de sus    4    Latura stângă    5
4    Circulaţiile (acces la
locurile din bancă)        0        1        7        1
5    Distanţa maximă
elev – profesor       mare    0    medie    13    mare    2    mică    4
6    Poziţia şi  distanţa
elev - tablă    Latura de sus    4    Latura dreaptă    4    Latura dreaptă    8    Nu are tablă    4


Total:
1.   Să presupunem că sunteţi diriginte la o clasă de elevi, pe care dintre aceste variante o alegeţi ?

A    2                B    5                       C     16                      D    8

2.   Care dintre variante o preferaţi pentru desfăşurarea orei la disciplina pe care doriţi să o predaţi ?

A     1                B    5                       C     15                      D    8




Nr.
Ctr.    Caracteristicile
amenajării    A        B        C        D    
1    Nr. de locuri pentru
elevi    36    4    36    2    40    3    32    20
2    Nr. de rânduri    4    10    2    4    4    13    1    7
3    Direcţia luminii    Latura stângă    9    Latura de sus    4    Latura de sus    8    Latura stângă    8
4    Circulaţiile (acces la
locurile din bancă)        3        1        9        5
5    Distanţa maximă
elev – profesor       mare    0    medie    20    mare    3    mică    7
6    Poziţia şi  distanţa
elev - tablă    Latura de sus    11    Latura dreaptă    4    Latura dreaptă    10    Nu are tablă    6





Interpetarea rezultatelor

Punctajul cel mai mare i se atribuie variantei C, atât fetele cât şi băieţii consideră a fi o amenajare corespunzătoare disciplinei pe care o vor urma, neglijând faptul ca 12 locuri ale elevilor sunt dezavantajate din punct de vedere al iluminării (aceasta se proiectează aprox. din spatele lor). În mod sigur această variantă permite elevilor lucrul şi accesul cu uşurinţă la tablă,dar şi evacuarea rapidă în caz de calamitate; iar modul de dispunere a băncilor (cele mărginaşe întreptate spre centrul clasei) le permite o vizualizare mai bună a clasei şi comunicare mai bună între ei, având în vedere caracterul tehnic (lucru în echipă) al disciplinelor pe care viitorii profesori le vor susţine, dar şi caracterul modern al învăţământului viitor.
Urmează varianta D după punctaj, privit în mod descrescător. Deşi această dispunere a băncilor e destinată în mod special disciplinelor cu un caracter liber în rezolvarea problemelor, care aparţin de profile umane (comunicare), artistice (unde necesită o scenă/spaţiu de expoziţie), a fost preferată ca fiind o modalitate modernă, în amenajarea viitoarei clase de elevi.
Variantele A şi B au obţinut cele mai slabe voturi, unul dintre motive fiind faptul ca ele reprezintă modele tradiţionale în amenajarea unei săli de şcoală.
Caracteristicile cele mai apreciate aparţin variantlor C şi D, urmate de varianta A, care, deşi tradiţională, posedă caracteristici bune pentru orice disciplină.

Concluzii şi soluţii

Persoanele chestionate sunt încă studenţi la Modulul Padagogic, nu au încă experienţa didactică, dar au ambiţie şi spirit creativ pentru ceea ce vor urma să continue. Acest lucru explică rezultatele obţinute, pentru că au respins varianta tradiţională în favoarea unei amenajări mai specializate.

O altă amenajare a clasei, nu-l plasează pe profesorul-diriginte în categoria managerului de succes. Principalele motive sunt cele interne (satisfacţii profesionale), dar şi externe (poziţie în organizaţie, socială, siguranţa postului, avansare, etc.). Printre aceste motive se regăsesc câteva caracteristici importante ale profesorului cum ar fi: a fi proactiv, a dovedi inovaţie, interes, voinţă pentru a fi liber în acţiune, a avea iniţiativă, a mări cercul de influenţă, etc.

Cu alte cuvinte un profesor manager de succes are capacităţi de modelare a spaţiului educaţional, de a amenaja clasa în funcţie de necesităţile acesteia, de a crea un climat optim de desfăşurare a proceselor educaţionale.


BIBLIOGRAFIE:



1. PROGRAME DE ARHITECTURĂ – Gheorghe Vais

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 1998

2. MANAGEMENT EDUCAŢIONAL – Elena Joiţă

Polirom, Iaşi, 2000

3. ARCHITECTS’ DATA – Peter & Ernst Neufert

Third Edition, Blackwell Science,
Dip Arch. PhD, Riba, Scool of Architecture, Oxford Brookes University, 2000

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro