1                                         Medicul si colectivul

  În condiţiile de azi fiecare medic lucrează într-un colectiv, mai mare sau mai mic, care îndeplineşte sarcina de importanţă statală: ocrotirea sanataţii oamenilor. Realizarea cu succes a acestei sarcini este asigurata de controlul şi responsabilitatea reciproca a intregului colectiv şi a fiecarui membru al lui in parte.
  Dezvoltarea continua a ştiinţei şi tehnicii medicale, diferentierea si specializarea  diferitelor tiputi de asistenţa medicala fac sa crească importanţa  principiului colectiv de acordare a ajutorului medical. Un chirurg  oricit de experimentat, nu poate sa activeze de unul singur fără asistenţii calificaţi, asistenţa de chirurgie, fără anesteziolog, fără eforturile personalului medical ocupat cu îngrijirea bolnavului după operaţie.
  Importanţa muncii colective sporeste şi mai mult cu referire la lucrul ştiinţific deoarece efectuarea cercetărilor complexe şi anevoioase cu forţele unui singur om este practic imposibila – această muncă  prin esenţa sa trebuie să fie colectivă.
  Nivelul modern de dezvoltare a medicinei prevede participarea în lucru curativo-profilactic nu numai a medicilor de diferite specialitaţi şi niveluri profesionale, dar şi a diferitelor instituţii medicale. Activitatea medicală are deci un caracter colectiv. Vom menţiona că în sistemul ocrotirii sănătăţii exista în prezent aproximativ 170 de specialităţi medicale şi mai mult de 100 de specialităţi ale lucrătorilor cu studii medicale medii. Munca eficientă a colectivului medical e de neînchipuit fără respectarea unuia din principiile importante ale deontologiei – stabilirea relaţiilor etice şi profesionale corespunzătoare între medici, între lucratorii medicali cu studii medii şi personalul medical inferior.
  Baza activităţii sociale a oricărei instituţii medicale este reprezentată de colectivul secţiei sau al cabinetului. El se ocupă în mod direct cu deservirea medicala a populaţiei. Realizarea acestei sarcini importante depinde nu numai de pregatirea profesionala dar şi de educaţia fiecarui colaborator, de gradul de însuşire şi de respectarea practică a normelor etice şi regulilor corespunzătoare în relaţiile profesionale dintre membrii colectivului – medici, personalul medical mediu şi inferior. Într-un colectiv bun se lucrează cinstit şi conştiincios, în el domnesc respectul reciproc, bunavoinţa. De succesele şi insuccesele fiecarui colectiv de muncă în parte depind indicii calitativi ai activităţii întregii instituţii.
  Relaţiile favorabile în colectivele de medici reprezintă uneori cheia succesului în muncă a instituţiei medicale. Neînţelegerile, certurile şi alte fenomene anormale împiedică desfăşurarea activităţii eficiente in instituţie, influenţează negativ asupra psihicului bolnavilor care frecventează  instituţia dată.
  Relaţiile dintre lucratorii medicali constituie un aspect important al deontologiei medicale care stipulează normele de comportament pentru lucrătorii medicali de toate categoriile(medici, asistente medicale şi infirmiere).
  Fiecare colectiv medical se deosebeşte după componenţa socială şi profesională. In el activează bărbaţi şi femei de vîrste diferite – de la 17-18 ani pînă la vîrsta pensionară. După profesie, aceştia sunt medici, lucrători medicali cu studii medii, personalul auxiliar. Toate cerinţele şi principiile deontologiei medicale , în deosebi cele care se referă la etica relaţiilor, sunt obligatorii pentru toţi.
  În colectivul de medici, trebuie să domine spiritul de colaborare, bunăvoinţa, stima reciprocă. Relaţiile in colectiv sunt determinate, în primul rînd, de cunoaşterea la perfecţie şi îndeplinirea conştiincioasă a funcţiilor sale. Aceasta exclude dublarea de către lucrători medicali diferiţi a unora şi aceloraşi funcţii. Fiecare asistenţă medicală(de salon, din sala de proceduri şi pansamente etc.) trebuie să-şi cunoască bine obligaţiile şi să le îndeplinească corect. Controlul muncii asistenţelor este asigurat de asistenta superioară.
  Colectivul medical este unit atunci cind se simte o bună colaborare între oameni, năzuinţa lor comună de a-şi depune toate eforturile pentru cauza comună – păstrarea sănătăţii oamenilor.
  Relaţiile prieteneşti dintre membrii colectivului sunt binevenite, dar ele au specificul lor şi nu trebuie confundate cu amiciţia.
  O condiţie a activităţii cu succes a fiecărui colectiv medical este aspiraţia permanentă a tuturor membrilor lui spre a îmbunătăţi şi a perfecţiona lucrul instituţiei proprii. Pentru aceasta se impune îndeplinirea impecabilă a îndatoririlor, /disciplina strictă, prestarea serviciilor la un înalt nivel ştiinţific şi practic, cultivarea unei atmosfere creatoare.
  Istoria Medicinei ne oferă numeroase exemple de lucru creator al colectivelor de medici. Tradiţiile acumulate se păstrează pînaă în prezent, ele servind drept exemplu pentru tineri. Este şi cazul medicilor din timpul războiului al II-lea mondial, celor care şi-au riscat viaţa în conflictul armat din Transnistria, în Cecenia şi alte împrejurări.
  Tradiţiile formate trebuie apreciate la justa lor valoare şi înmulţite. Datoria tânărului specialist care se încadrează într-un colectiv cu bogate tradiţii este să se familiarizeze cu ele şi să le respecte.
într-o instituţie curativo-profilactică nu există sarcini şi datorii importante, şi mai puţin importante. De aceea şi atitudinea lucrătorilor de diferite calificări şi funcţii trebuie să se construiască pe baza egalităţii totale.
Medicul, în secţie sau în policlinică, este un coleg de serviciu a cărui autoritate ţine de cunoştinţe, de experienţa de muncă pe care le posedă, de tactul şi înţelegerea profundă a problemelor ce stau în faţa colectivului.
încă de pe băncile studenţeşti viitorul medic trebuie să înveţe a preţui lucrul greu şi de răspundere al celor din preajma sa: asistente, felceri, infirmiere. O bună experienţă sub acest aspect pentru fiecare student-medic este stagierea din timpul verii, mai întâi în calitate de infirmier, iar mai apoi ca lucrător medical mediu.

1 Medicii trebuie să aibă o atitudine plină de consideraţie unul faţă de altul, să evite suprasolicitările psihice cu care şi aşa ne confruntăm în profesia noastră deloc uşoară. Un exemplu perfect de astfel de atitudine îi găsim în literatură cu referire ia profesorul TA Kuprianov din Sanct-Peterburg Kuprianov s-a îmbolnăvit grav, era nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Când medicul-şef i s-a adresat cu rugămintea să numească el însuşi chirurgul care să-1 opereze Kuprianov a răspuns: "îmi dau seama de starea în care mă aflu. O asemenea operaţie e ca o pedeapsă. Iar eu nu-mi pot pedepsi atât de crud pe nici unul dintre prietenii mei".
Organizarea bună a lucrului şi disciplina în colectivul medical ocupă un loc important în formarea unor relaţii de lucru normale dintre membrii fui. Conlucrarea dintre medic şi asistentă trebuie să fie de aşa natură încât tot timpul de lucru al medicului să aparţină bolnavilor, el fiind scutit de funcţiile nelegate cu deservirea lor, cum ar fi documentaţia medicală, dări de seamă ş.a. Acolo unde este strict determinat volumul de lucru al fiecărui colaborator, iar posibilitatea îndeplinirii lui este asigurată de pregătirea profesională corespunzătoare a cadrelor medicale şi prezenţa mijloacelor materiale necesare (instrumente medicale, aparate de diagnostic), colectivul va lucra în deplină armonie. într-un astfel de colectiv munca prilejuieşte bucurie, este sursa unei dispoziţii moraî-etice sănătoase şi a unor relaţii corecte dintre medici, personalul medical mediu şi cel inferior.
Trebuie condamnată practica unor lucrători medicali cu funcţii de răspundere când aceştia îşi permit să critice de faţă cu bolnavul tratamentul prescris de medicul curant. In felul acesta nu numai că este subminată autoritatea lucrătorului medical, dar şi referirile negative pot influenţa negativ asupra stării psihice a bolnavului. Discutarea greşelilor şi lacunelor nu se dă publicităţii în presă, ca pacienţii să nu piardă încrederea în tratament. în instituţiile medicale trebuie întreţinută curăţenia şi ordinea. Se va face totul pentru formarea condiţiilor favorabile pentru tratamentul bolnavilor.
Personalul medical mediu (asistente medicale, felceri, moaşe, laboranţi, farmacişti) constituie cea mai numeroasă parte a colectivului oricărei instituţii medicale. Relaţiile între ei şi de asemenea cu medicii determină în cea mai mare parte dispoziţia de muncă şi climatul moral al colectivului, al instituţiei medicale în general.
Respectul reciproc dintre membrii colectivului şi loialitatea sunt imposibile fără încredere reciprocă şi since¬ritate deplină. Fiecăruia dintre noi i se întâmplă să comită în lucru anumite greşeli în colectivele sănătoase ne vin în ajutor colegii mai experimentaţi şi conducătorii astfel încât erorile pot fi corectate fără consecinţe nefaste pentru pacienţi. Dar aceasta e posibil numai cu condiţia că greşeala a fost descoperită la timp, nu este ascunsă, tăinuită.
Dacă asistenta de serviciu fără a măsura temperatura bolnavului scrie în listă o cifră luată din "pod" sau un ordinator a uitat să execute o investigaţie necesară şi comunicătîn timpul vizitei bolnavilor nişte rezultate falsifi¬cate, acestea sunt încălcări brutale ale disciplinei, o sfidare a încrederii colectivului, a colegilor de lucru, sunt o minciună. In munca noastră complicată şi grea încrederea în sinceritatea fiecărui coleg are o mare importanţă. Şi orice încercare de a ascunde greşelile şi gafele se prezintă nu numai ca o încălcare a încrederii colegilor dar şi, în unele cazuri, aproape ca o infracţiune. Observată la timp greşeala, lucrul neterminat poate fi corectat. In acest caz ea devine o lecţie folositoare pentru colectiv. Dar tăinuită ea poate avea urmări neprevăzute atât pentru bolnav cât şi pentru acel care a comis greşeala. Niciodată nu trebuie să vă temeţi a recunoaşte greşelile şi lacunele în muncă. Nu trebuie de asemenea să va jenaţi a le observa în lucrul colegilor de muncă. Autocritica şi critica binevoitoare, principială este baza vieţii colectivului, o meto¬dă efectivă de educare a lui. Intr-un colectiv bun, membrii lui se controlează reciproc, învaţă unul de la altul, ajută unul altuia.
Vorbind despre autocritică şi controlul reciproc prietenesc în colective medicale nu trebuie uitat de un aşa fenomen negativ cum este zâzania, intrigile. Ele împiedică lucrul normal în instituţiile sanitaro-profilactice şi ştiinţifice.
  în ce împrejurări apar intrigi? Când avem printre noi persoane cu un nivel cultural scăzut, bărfitori. Totuşi cauza principală a acestui fenomen este organizarea defectuoasă a muncii, când oamenii au prea mult timp liber, nu sunt antrenaţi în lucrul creator.
Climatul bun în colectiv este asigurat şi prin stabilirea unei ordini de rezolvare a problemelor apărute. Este corect ca infirmiera să se adreseze cu probleme de serviciu asistentei medicale, iar aceasta - asistentei medicale superioare. Nu se admite ca lucrătorii medicali de o calificare medie să-1 conta¬cteze pe şeful de secţie sau conducerea instituţiei: această subordonare trebuie respectată cu stricteţe.
în afară de faptul că subordonarea între lucrători este o condiţie a bunei organizări a muncii, unei discipline înalte, ea reglementează relaţiile dintre lucrătorii medicali şi în aspect deontologic. în medicină, se impune nu subordonarea forma¬lă, bazată doar pe cerinţele disciplinare, ci contactele recipro¬ce bazate pe o apropiere etico-morală dintre funcţionarii de grad superior şi cei inferiori, şi invers, exprimată prin stimă reciprocă, tact şi simţul tovărăşiei. Respectarea acestor cerinţe face ca relaţiile reciproce în colectivul de medici să se plaseze pe o treaptă profesională superioară, contribuie la faptul ca umanismul medicilor să devină necesitate de toate zilele a fiecărui individ în parte.
Educaţia etico-deontologică a colectivului medical este o sarcină importantă a administraţiei, a organizaţiilor obşteşti ale instituţiei. Climatul favorabil în colectivele medicale, buna organizare a muncii lui sunt garanţia succesului care nu înseamnă altceva decât mai multe decizii corecte, mai mulţi bolnavi consultaţi, mai mulţi oameni sănătoşi-
Omul în halat alb a fost şi trebuie să rămână simbolul curăţeniei sufleteşti, fidelităţii faţă de profesia căreia şi-a dedicat viata.    .