1      În lunile anului iunie-iulie 1939, relaţiile sovieto-germane purtau un caracter de aştepatare din ambele părţi. Stalin era dispus să adîncească aceste relaţii, dar mai „era  obsedat de frica că Anglia şi Franţa vor prelua iniţiativa şi împreună cu Germania  vor forma un front unic antisovietic”, de aceea aştepta ca iniţiativa apropierii să vină de la Hitler, cu atît mai mult că spre deosebire de liderul nazist, „Stalin nu avea termene-limita şi stătea foarte bine cu nervii”.Aceasta pozitie a părţii sovietice este divulgata la întîlnirea dintre Molotov şi Schullenberg de la 20 mai, unde Molotov propune ca relaţiile germane-sovietice să fie ridicate la un nivelmai înalt pe o „bază  politică” şi nu doar economică.
       În acelaşi timp,Hitler era cointeresat în clarificarea rapida a poziţiei URSS, fiind limitat in timp, deoarece planul „Weis” a stabilit, în principiu, începutul agresiunii poloneze. Astfel, in luna iunie au avut cîteva intrevederi dintre reprezentanţii sovietici şi cu germani care au avut ca scop clarificarea situaţiei referitor la acea „bază politică” propusă de Molotov la 20 mai,dar  fara prea mari succese.
       Pe la mijlocul lunii iulie 1939, URSS hotărăşte sa arate Germaniei că nu va suţine Polonia în caz de conflict. Astfel, „la 14 iunie Astahov, însărcinatul sovietic cu afaceri la Berlin, îl vizitează pe ambasadorul Bulgar, Draganov, căruia îi spunea tot ce vrea Moscova”.El a menţionat că URSS are trei variante de acţiune  în planul politicii externe şi anume:a)încheierea pactului cu Anglia şi Franta, b)tărăgănarea convorbirilor cu aceste ţari, c)apropierea cu Germania.Dintre toate preferabilă era ultima, deaceea totul depindea de Germania.Daca aceasta ar face o declaraţie precum  că nu vrea să atace URSS sau că ar semna un tratat de neagresiune, atunci Moscova ar refuza îcheierea acorduluicu Anglia.Cu alta cuvinte, Germaniei i se transitea că poate să atace Polonia, dar numai încheind un tratat cu URSS.
     Aflînd de cerinţele Moscovei, Berlinul nu a răspuns în nici un fel ,hotărînd să continue tratativele referitoare doar la acordul  economic.Acest lucru însă nu înseamnă că Hitler a renunţat la ideea de a reîntoarce Danzigul – pur şi simplu el mai credea că această chestiune poate fi  rezolvată pe cale paşnică, continuînd presiunile asupra Poloniei. Acest lucru părea a fi posibil şi mai mult odată cu începerea „tratativelor englezo-germane în probleme economice (la începutul lunii iulie), la care indirect s-au atins şi relaţiile germano-polone” . Acest lucru l-a neliniştit pe Stalin, cu atît mai mult că la începutul lunii iulie tratativele sovieto-englezo-franceze,practic, s-au suspendat.Însă speranţele lui Hitler s-au spulberat rapid cînd, la 20 iulie 1939, ministrul polonez de război a declarat că Polonia va începe să lupte chiar dacă va fi nevoită să lupte de una singură.Plus la toate, a început să circule zvonul cum că „pe 23 iulie negociatorii sovietici şi occidentali au convenit asupra unui proiect de tratat care aparent era pe planul ambelor  părţi”.În realitate negocierele politice au fost amînate şi s-a hotărît începerea negocierilor militare.
     Pomenindu-se în faţa pericolului izolării politice,Hitler a fost nevoit să dea indicaţiiîn vederea apropierii de URSS .La 26 iulie Schnurre, ţeful secţiei 2Europa de Răsărit” a MAE german, „i-a invitat pe Astahov şi Babarin, conducătorul reprezentanţei comerciale într-un restaurant berlinez, elegant, „Ewest”, într-un cabinet  separat”. În timpul Schnurre  a declarat că dacă URSS permite rezolvrea problemei Danzigului în folosul germanilor, atunci Berlinul poate merge la orişice cedări în faţa Moscovei. El a menţionat că activitatea germană în statele Baltice şi Romînia nu lezează drepturilesovietice, dar dacă ar dori partea sovietică,atunci germanii ar merge în întîmpinarea intereselor sovietice.Schnurre a propus şi trei etape de apropiere sovieto-germane: 1.Semnarea unui tratat economic credita-comercial, 2. Normalizarea şi ameliorarea relaţiilor în sfera protocolară şi ştiinţifică, 3.Restabilirea relaţiilor politice amicale. Ca răspuns, la 29 iulie URSS a declarat că ameliorarea relaţiilor economice poate duce la ameliorarea celor politice, dar cu condiţia că germanii să specifice forma concretă de ameliorare a acestora.
     Între timp,parlamentul din Danzig, care îşi coordona toate acţiunile cu Berlinul, a adoptat la începutul lunii august un decret ce interzicea de la 6 august vameşilor polonezi să-şi îndeplinească funcţiile la hotarele dintre Danzig şi Prusia Orientală.Guvernul Poloniei încurajat de reluarea tratativelor anglo-franco-sovietice, „cere anularea acestei hotărîri,în caz contrar ea urma să fie interpretată ca declaraţie de război”.În consecinţă,Berlinul impus de situaţia creată,se grăbeşte de a legifera neutralitatea URSS. La 2 august Ribbentrop a avut o întrevedere cu Astahov, unde Ribbentrop a confirmatdirect propunerile făcute de Schnurre la 26 iulie, menţionînd că ameliorarea relaţiilor sovieto-germane ar fi posibilă în cazul respectării a două condiţii: neimplicarea reciprocă în problemele şi abandonarea politicii ce merge împotriva intereselor vitale germane.Respectarea acestor condiţii ar fi dus la evitarea oricăror disensiuni sovieto-germane de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră, zonă în care este loc pentru ambele  state şi în care nu este neapăratca interesele sovietice să se ciocnească de cele germane.S-a mai menţionat şi despre disponibilitatea Germaniei de a se înţelege cu URSS şi în privinţa viitorului Poloniei.
     La 3 august, la Moscova, „are loc întîlnirea dintre Schullenburg şi Molotov, la care ambasadorul german propune din nou părţii sovietice îmbunătăţirea relaţiilor sovieto-germane în shimbul neutralităţiiURSS în conflictul germano-polonez. Partea germană insistă ca răspunsul să i se dea cît mai repede posibil.Văzînd însă insistenţa Berlinului,URSS ridică preţul: aşteaptă ca propunerile să aibă un conţinut mult mai larg şi să vină anume din partea Germaniei.În aceste condiţii, parlamentul din Danzig este nevoit să bată în retragere.

1 Înţelegînd că problema Danzigului va putea fi hotărîtă doar pe cale armată, Hitler este nevoit să accepte jocul sovieticilor. Astfel, la întîlnirea cu Astahov de la 8 august 1939 partea germană dă de înţeles părţii sovietice că este dispus să-şi anunţe dezinteresul faţă de ţările Baltice (cu excepţia Lituaniei), Basarabia şi Polonia rusească în shimbul declarării dezinteresului Moscovei faţă de Polonia germană. Totodată, germanii menţionează că ei vor merge în întîmpinare oricărei alte dorinţe expuse de URSS.Pe lîngă aceste , partea germană a adăugat foarte iscusit că „discuţile la această temă vor putea fi prelungite doar în cazul nesemnării acordului militar anglo-franco-sovietic”.
    Răspunsul venit din Moscova – cum că este posibilă o apropiere sovieto-germană – a sosit la 12 august, exact în ziua cînd a început negocierele militare sovieto-engleze-franceze, negocierii referitor la care „de la bun început au apărut bănuieli în eficacitatea lor ,deoarece reprezentanţii militari englezi şi francezi nu aveau destule împuterniciri” şi deoarece polonezii nu doreu să permită trecerea armatei roşii prin teritoriul lor, fiind siguri că dacă le vor acorda ruşilor acest drept,atunci aceştia niciodată nu vor mai pleca.
Hitler, încurajat de rîspunsul primit de la Moscova , semnează în aceeaşi zi directiva de pregătire de război împotriva Poloniei, atacul asupra căreia a fost programat pentru 26 august 1939, iar la 14 august, la ordinul lui Ribbentrop a fost alcătuit şi trimis lui Schullenburg, ambasadorul german la Moscova un act care cuprindea propunerea făcută de germani părţii sovietice de a începe negocierile politice cu scopul de semna un acord.Însă întîlnirea Molotov-Schullenberg, de la 15 august , „partea sovietică pentru prima dată şi-a expus doleanţele” , care prevedeau: 1) semnarea unui pact de neagresiune, 2) garantarea  celor expuse la întîlnirea cu reprezentantul sovietic de la 8 august, 3) implicarea Germaniei în conflictul sovieto-japonez în vederea aplanării acestuia, 4) încheierea tratatului economic.
     Dorind să înceapă cît mai repede negocierile politice (se apropia data programată pentru atacul Poloniei, 26 august 1939, iar situaţia cu URSS aşa şi nu era clarificată), partea germană transmite Moscovei, prin răspunsul de la 17 august, că acela expuse de Molotov în cadrul ultimei convorbiri cu  Schullenberg corespund dorinţelor guvernului german şi Germania este gata să semneze  un asemenea pact pe un termen de 25 de ani.
    Dar la Moscova Molotov  a pregătit germanilor încă o surpriză.După cele expuse de Schullenburg, liderul sovietic a declarat că pentru apropierea sovieto-germană un prim pas ar trebui să fie ncheierea tratatului economic, şi doar după aceasta ar trebui să urmeze încheierea tratatului de neagresiune sau confirmarea tratatului de neutralitate din 1926 cu acceptarea unui protocol special referitor la cointeresarea părţilor contractante în anumite probleme ale politicii externe, cu scopul ca acest protocol să constituie partea  organică a tratatului. Fiind întrebat ce va conţine acest protocol, Molotov a spus că doar cele promise în urma întîlnirii de la 15 august.
     La 19 august Schullenburg a declarat, în conformitate cu instrucţiunile primite de la Ribbentrop, că „pînă la începutul conflictului cu Polonia, care datorită situaţiei create poate izbucni destul de curînd, trebuie să clarifice poziţia lui URSS faţă de poziţia cu Germania”. După aceasta el a declarat că Ribbentrop este dispus să mergă în întîmpinarea tuturor dorinţelor conducerii sovietice, deci şi a celor expuse  la 17 august.Tot atunci Molotov i-a înmânat lui  Schulemberg proiectl pactului de neagresiuneformat din5 Articule şi un postscriptum,în care se pomenea „protocolul special” ca parte de bază a tratului. Pactul prevedea refuzul parţilor  de a folosi primele forţe,abţinerea da la acţiuni agresiuni agresive  sau atac  al unui stat asupra altuia atît separat, cît şi în alianţă în alte state; interzicerea de a susţine sub orice forma un al treilea stat care are ca scop al agesiunii sale pe unul din parteneri (ar fi contribuit la privarea  Japoniei de susţinerea germană  în conflictul cu URSS); organizarea consultaţiilor în caz de apariţie a dimensiunilor şi conflictlor, iar în caz de necesitate  urmau să se formeze comisii care ar aplana aceste conflicte. Tretatul urma să fie pentru o perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungii automatea prelungirii automate pentru următorii 5, urmînd să intre în vigoare doar după procedura de ratificare . Este interesant faptul că în comparaţie cu  celelalte tratate semnate de URSS cu alte state, unde o condiţie era „modul de acţiune paşnică”, în proiectul trtatului sovieto-germano aşa condiţie lipseşte. În aşa mod Stalin a deschis larg uşile în calea cuceririlor germane.