1 Dimitrie Cantemir- geniu european

         Se vor īmplini, īn luna octombrie, trei veacuri de la naşterea luiDimitrie Cantemir, voievodul cărturar prin care poporul romān a īnscris, pentru prima oară, numele unuia din fii săi īn panteonul gloriilor universale. Căci dacă şi mai īnainte din mijlocul neamului nostru au răsărit cărturari ce au atras atenţia asupra lor, cucerindu-şi admiraţia şi stima contemporanilor şi a urmaşilor (să ne gīndim, īntre alţii, la Nicolae Milescu, primul care şi-a văzut o scriere tipărită la Paris), Cantemir este ,,īntīiul om de ştiinţă romān” a cărui operă face autoritatea īn epocă şi a cărei personalitate impresionează ca un simbol reprezentativ pentru umanitatea īntreagă.
    Aşa cum īntr-un Leonardo da Vinci, Copernic, Giordao Bruno, s-au īntrupat nu numai tradiţiile unei culturi şi geniul unei naţiuni, ci şi eterna aspiraţie a fiinţei umane spre cunoaştere şi Cantemir a devenit – īncă din timpul vieţii – tipul savantului de orizont universal, neobosit explorator al unor domenii noi de cercetare şi militant pentru valori ce interesau toată limea cultă a vremii.
Gloria lui Cantemir īşi are desigur explicaţia şi īn destinul lui uman, care s-a īmpletit cu al altor doi iluştri contemporani – Petru cel Mare şi Carol al XII-lea suedezul – intrīnd ca atare īntr-o foarte cunoscută scriere ale lui Voltaire. Dar mai ales īşi are sorgintea īn informaţia şi ideile sale despre o lume puţin cunoscută, dar plină de interes: īmpărăţia sultanilor. Nu īn ultimul rīnd se aşează şi curiozitatea europei ştiinţifice pentru ţara şi poporul din care provenea noul membru al Academiei din Berlin.
    Este cīt se poate de semnificativ că dacă pentru ţar şi mediul rusesc, unde a fost obligat să se stabilească după īnfrīngerea de la Stălineşti, Cantemir a fost, īn primul rīnd, consilierul inegalabil īn probleme de politică orientală Leninistă pe care le cunoaştea ce nimeni altul – pentru membrii Academiei din Berlin, care īl cooptează īn 1714 īn rīndul lor, Cantemir este mai ales romānul īnvăţat, care le poate satisface curiozitatea pentru cele de acasă
 īntr-o magistrală ,,Descriptio Moldaviae”. Īntīia lui carte ştiinţifică scrisă pentru cititori de peste hotare a fost cartea despre ţara lui şi tot īnlegătură cu lupta sa politică de libertate a Moldovei de sub jugul Otoman alcătuieşte şi mult tradusa şi citita istorie a ridicării şi căderii Imperiului Otoman. Cantemir a mai avut un rol de precursor al literaturii de inspiraţie orientală.   
     ,,Istoria ieroglifică” este din 1705, meditează la problemele statului, ale stărilor sociale, ale destinului, declinului īmpărăţiei otomane, īmpărăţie de atunci anunţată falimentară. Deci un program de preocupători tipice pentru secolul al XVIII-lea. Cantemir a dat o carte pentru toată lumea, pe care au citit-o cu pasiune.
    Marele său rol a fost īnsă de a pune īn mīna cititorilor occidentali, īntr-o formă atractivă, analele turceşti traduse, adnotate şi comentate de dīnsul ca un cunoscător profund al societăţii otomane, al instituţiilor şi oamenilor. Dacă din punct de vedere ştiinţific, fapt că ,,Istoria Imperiului Otoman” este īn bună parte asemeni transpunerii de anale otomane, īi reduce din valoare, făcīnd preţionase numai adnotaţiile lui Cantemir tocmai acest lucru i-a asigurat gloria.
     Se poate vorbi despre Cantemir ca despre cel dintīi romān care exercită asupra conştiinţei culte europene o influenţă reală.
    Pentru noi īnsă, oricīt de mare ar fi mīndria acestei prezenţe universale, cel ce se odihneşte acum īn cripta de la Trei Ierarhi din Iaşi a fost, īnainte de toate, cea mai extraordinară sinteză romānească a epocii, cel ce a rezumat īn opera sa o istorie, o ţară, un popor, o cultură. Pentru N. Iorga, Dimitrie Cantemir īnseamnă modul romānesc de a fi īn civilizaţia universală, iar pentr G.Cogălniceanu –  ,,prin Cantemir noi simbolizăm nivelul vechiulului cărturar romān”. Dar, aşa cum tot N. Iorga arată īntr-o conferinţă, opera şi ideile lui Cantemir reprezintă cel mai evident document despre conştiinţa de sine a neamului romānesc de pretutindeni la sfīrşitul veacului al XVII-lea şi īnceputul celui de-al XVIII-lea.
    Cantemir este primul care se simte īn faţa universului, a istoriei şi viitorului, purtătorul de cuvīnt al tuturor romānilor. Lui īi revine şi gloria de a fi făurit īntīia noţiune menită să circumscrie această unitate, atunci cīnd s-a apucat să scrie ,,Hronicul romāno-moldo-vlahilor”. Fiind cunoscător profund al limbii romāneşti, deşi a stat de mult departe de ţară, cunoştea şi culturile romāneşti de dinaintea sa. Cantemir mai poseda o calitate ce-l făcea unic īn vremea şi printre contemporanii săi; ,,este un izvor al destinelor viitoare ale poporului său”. Nimeni, nici cei mai luminaţi cărturari şi politicieni romāni ai vremii de atunci, nu mai aveau puterea īn această conjunctură grea să mai străbată cu mintea ceaţa viitorului. Cea mai mare izbīndă a geniului lui Dimitrie Cantemir a fost această īntoarcere a poporului său cu faţa către viitor.



2)Dimitrie Cantemir–sinteză şi anticipaţie
                                                          ,, Prin Cantemir noi simbolizăm
                                                            chipul vechiului cărturar romān...”
G.Călinescu

         Multă vreme au existat opinii greşite cu privire la formaţia lui Cantemir. S-a considerat că şederea lui atīţia ani departe de ţară, la Constantinopol, i-ar fi slăbit legăturile cu pămīntul natal şi cu roadele intelectuale ale conaţionalilor săi, că limba romānă care o scria īn felul lui special nu-i era atīt de familiară ca latina, dar se poate distinge īn evoluţia sa o fază ,,mistică”, depăşită doar īn ultima parte a vieţii sale, datorită contactului cu mediul de la curtea lui Petru cel Mare.
    Dar cercetările din ultimul timp, īn spacial ale lui Virgil Cāndea asupra ,,Divanului” au pus īn lumină două licruri foarte importante: extraordinara cunoaştere a limbii romāne de către Cantemir, să luăm īn evidenţă faptul că el pleacă la Constantinopol īn 1688, la vīrsta de 15 ani, cīnd procesul de formare al bagajului lingvistic şi simţul limbii romāne sunt bine cristalizate; şi a doua că adīnca lui iniţiere īn operele predecisorilor săi ca a lui Miron Costin.
    D.Cantemir nu a fost un copac fără rădăcini mari şi n-a fost nevoie de a-şi īntinde coroana sub un soare străin ca să rodească, ci a fost sinteza totală, genială a culturii noastre vechi, el cunoştea īntregul program de preocupări al cărturarilor īnaintaşi. Cantemir avea īn anii decisivi ai formaţiei sale mari tradiţii şi modele naţionale, pe care a anbiţionat să le egaleze şi să   le depăşească, el s-a născut, caşi Eminescu,
īntr-o epocă de avīnt al culturii naţionale, a găsit īn jurul său cărţi īnsemnate, o limbă literară cristalizată. Doar lui i-a fost dat să sintetizeze şi să depăşească toate acestea, proiectat īn īntreaga dezvoltare a culturii romāneşti de pīnă la dīnsul, ne apare a fi ca un fluviu uriaş ce absoarbe toate rīurile şi le contopeşte īn cea mai vastă şi mai celebră, cea mai amplă creaţie romānească a epocilor.
    Cantemir este personalitatea de excepţională complexitate, īn stare să refacă īn dezvoltarea sa individuală drumul de secole şi tipologia intelectuală a unei culturi īntregi, ducīndu-le pe culmi.
El este, īn acelaşi timp, teoretician al monarhiei autoritare ca Neagoe Basarab, panegerist fără rezerve al unui domn – tatăl său, Constantin Cantemir, denunţător vehement al boierilor hrăpăreţi purtīnd nostalgia unei Moldove de basm, erudit cu uluitoare lectură de spirit modern şi universal, aventurier, poliglot şi vestit. Dar uneori chiar şi rău de gură, neocolind vorba slobodă. Opera sa ar īnsemna bilanţul a şapte secole de urcuş aneviois, dar neīntrerupt, al geniului creator romānesc, de la pata albă pe harta spirituală a continentilui.meritul său nu este doar pentru al sintetiza culminīnd, ci şi de a făuri un prag nou al culturii noastre īntregi, de la care ea săşi ia avīnt īn viitor. Simbol al vechiului cărturar romān – cum īl numea G.Călinescu – Cantemir se profitează ca un precursor, un deschizător de drumuri.



3) Dimitrie Cantemir sau ,,Destinul universal   al culturii romāneşti...”

         Cantemir este – cum a observat prof. Dr. Doc. I.G.Chiţimia ,,cel mai universal spirit romānesc”. Faţă de Hasdeu sau de Călinescu, cu care adesea a īncercat a fi comparat, cantemir mai este şi filozof īn accepţia cea mai strictă a termenului, compozitor, şi muzicolog, om de ştiinţă. S-a demonstrat de mai multe ori că ,,Istoria ieroglifică” īn care face din personajele istoriei romāneşti eroii unui roman animalier, este opera unui adīnc cunoscător al naturii patrie sale, a unui zoolog la curent cu tratatele de specialitate ale vremii.
    Cīt priveşte locul ce-l deţine ,,Descrierea moldovei” īn istoria ştiinţei romāneşti este cunoscut; muzicianul şi compozitorul stīrneşte īn ultimul timp o admiraţie tot mai vie, pe o mīsură ce este cercetat de specialişti. Pentru toată această multiplicare de preocupări, pe care nu a mai realizat-o nimeni pīnă astăzi, voievodul romān ar putea fi numit ,,īntīia universitate romīnească”. Şi poate că cea mai mare universitate a ţării noastre ar trebui ca să-i poarte numele lui.
     Dar īn orice caz, Cantemir nu este un epigon al Renaşteri, ci un contemporan şi spiritual al lui Giambattista Vico, filozoful istoriei. Tipologic, Cantemir este considerat ca – omul secolului XVIII-lea european, al acelui secol de o nouă renaştere; filozofic ar fi un raţionalist, ironic, om plin de īncredere īn destinul profund asupra omenirii ca stăpīn al naturiişi al soartei sale.
Dar īn 1723, cīnd moare Dimitrie Cantemir, ,,oamenoo secolului al XVIII-lea nu sunt decīt la īnceputul drumului.
    Nu īntīmplător, cīnd ne-am zmuls din mărăcinişul unei epoci de tragice īmpiedicări, cīnd am demarcat spre a arde etapele şi a ne repune la unison cu cultura europeană, Cantemir a devenit un simbol, o stea polară, īnsăşi unitatea de măsură şi chezăşia a ceea ce putem fi şi da pe această lume. Astăzi, această stea ne apare mai aproape ca oricīnd, amintindu-ne destinul universal al culturii romīneşti.


4)Dimitrie Cantemir – Geniu romīnesc şi universal.        
                                   Patriotismul său...

         Dimitrie Cantemir, pe care nu demult un īnvăţat german, Werner Bahner, īl numea ,,Leibniz al romānilor”, face parte din constelaţia spiritelor investite cu rarul privilegiu de a fi ,,actuale” īn vremea lor şi de a-şi păstra această actualitate pentru generaţiile următoare, crescīnd prin secole, īn loc să se piardă printre depărtările timpului.
    Abia ieşit din adolescenţă, fiul de domn moldovean şi ucenicul lui Ieremia Cacavela, acel decan al şcolilor germane şi italiene, aducea din Moldova sa natală pe malul Bosforului cunoaşterea celor trei limbi universale de cultură ale evului mediu – greaca, latina şi slavona, precum şi o apreciabilă īnvăţătură dobīndită īn cuprinsul tradiţiei culturale autohtone, veche de patru secole.    
    Contemporanii l-au privit şi numit ca un adevărat ,,fenomen extra”. Pentru cercurile intelectuale şi politice din capitala celui mai īntins imperiu al epocilor, tīnărul Cantemir devine repede un familiar. Studentul strălucit al ,,Marilor şcoli”, creată şi patronată de patriarhia din Constantinopol după modelul Universităţii din Padova, este cunoscut şi stimat chiar şi de dascălii săi. Īn consecinţă, ceea ce se perfecţiona la Academia grecească īn latină şi elină, deprinzīnd totodată filozofia şi ştiinţele moderne cīte şi cum se predau acolo, dintre care geografia şi cartografia, īi vor fi de un folos nemăsurat mai tīrziu, mai īncepe să frecventeze concomitent, cu aceeaşi asiduitate pe īnvăţaţii otomani. De la ei dobīndeşte cheile pătrunderii īn feerica lume a Orientului persan, arab şi turcesc, precum şi o ştiinţă a muzicii orientale care-l va transforma pe fiul lui Constantin Vodă īntr-un clasic al muzicii turceşti.
  
1 După toate acestea, Cantemir cunoştea deja mulţime de limbi, ca greaca veche şi greaca nouă, latină, slavonă, turcă, arabă, persană, franceza, italiana, engleza,  germana şi puţin mai bine bizantina.
     Cu o pregătire atīt de complexă, unică īn epocă şi cu un geniu de structură davinciană, capabil să se realizeze major īn muzică, desen, literatură, filozofie, istoriografie, politica teoretică şi practică, geografie şi etnografie, posedīnd totodată aptitudini remarcabile pentru ştiinţele naturii şi cunoştinţe apreciabile īn domeniul botanicii, zoologiei şi chiar medicinii, Cantemir se profilează, firesc, pe fundalul civilizaţiei īntregului Răsărit european de tradiţie bizantină, drept cea mai complexă şi mai remarcabilă personalitate culturală a epocii.    
    Nimeni īn acea perioadă, dar şi pīnă astăzi, nu mai poate īnfăţişa pentru pantheonul gloriilor universale un exemplar similar. Un singur om īn veacul său va īncerca de al ajunge, măcar, dar īl va urma şi-l va repeta īn unele domenii: Lomonosov, care se naşte la Arhanghelski, īn anul 1711.
Iată de ce gloria lui Cantemir a fost puţin promptă. Ea se īnfiripează din patrie, unde debutează la 25 de ani cu ,,Divanul” prima creaţie filozofică originală scrisă de un romān īn limba romānă şi prima carte nebisericească şi nejuridică tipărită īn romāneşte. Versiunea grecească ce īnsoţea textul romānesc, pe care o datorăm lui Ieremia Cacavela, a permis difuzarea cărţii atīt īn aria culturală de limbă greacă, cīt şi īn orientul arab, unde pătrunde din anul 1705, cīnd atanasie Dabbas o traduce şi o pune īn circulaţie fără numele autorului. Versiunea arabă a circulat īn manuscris şi s-au păstrat 11 din acestea, aflate azi prin mari biblioteci europene şi ale Orientului Apropiat.cel ce a identificat pe autorul acestora este Virgil Cāndea.
    Gloria Cantemiriană se īmplineşte la Constantinopol, unde prinţul moldovean devine un vestit interpret al muzicii turceşti, un compozitor clasic şi un vestit muzicolog nelipsit din dicţionarele şi tratatele de specialitate ale veacului al XVIII-lea şi mai tīrziu. Īn sfīrşit această glorie culminează prin consacrarea internaţională, conferită de Academia din Berlin īn 1714.
Īn mod semnificativ titlul de academician se conferă nu unui ilustru cărturar īn exil, ci domnului Moldovei. Fruntea lui Dimitrie Cantemir primeşte cea dintīi īn Europa, cununa de lauri a ,,despotului luminat” la care vor rīvni mai apoi şi Frederic al II-lea, Ecaterina a II-a, chiar şi Constantin Mavrocordat.
    Dar moartea lui, doar la 50 de ani, īn plină putere de creaţie şi īn clipa īn care trebuia să-şi dea măsura cea mai supremă a geniului şi a ştiinţei sale, a īmpiedicat pe Cantemir să-şi desăvīrşească şi tipărească cele trei opere monumentale de ştiinţă, artă literară īn acelaşi timp: ,,Descrierea Moldovei”, ,,Istoria creşterii şi scăderii curţii otomane” şi ,,Hronicon a toată Ţara Romānească”.
Aceste cărţi, traduse din engleză īn franceză şi tipărită īn 1743, iar apoi īn germană (1745), īn vreme ce alte două – īn rusă şi italiană, rămīneau inedite, vor da  lui Cantemir aura de istoric informat şi obiectiv faţă de o realitate totodată legate de amintiri plăcute pentru poporul său. Timp de un secol,
pīnă la Mamen, savantul romān ca fi considerat autoritatea supremă īm materie de istorie otomană. Rea pentru prima oară cīnd unui cărturar romān i se recunoştea īntīietatea absolută īntr-o disciplină ştiinţifică.
    Din raţiuni specifice, cultul lui Cantemir se aprinde īntīi īn familia Hasdeu, acest model explicīnd īntr-o anumită măsură structura şi dimensiunile personalităţii lui B.P.Hasdeu.
    El mai are īnsă şi altă urmare, de importanşă capitală: Alexandru Hasdeu este cel ce pune, īn anul 1869, Academia Romānă pe urmele operei manuscrise – īn mare parte īncă necunoscută a lui Dimitrie Cantemir.
    Dacă existenţa omului a fost aparent un şir de eşecuri, geniul a ştiut, cu măiestria propriului său, atīt de īncerat, să facă din fiecare stavilă a sorţii o treaptă īn urcuşul ce-l va duce pe culmile celei mai mari şi mai īndelungi glorii romāneşti. Obligat să trăiască majoritatea anilor vieţi departe de patrie, Cantemir schimbă destinul desţărării īn prilej de a-şi ascuţi şi adīnci nemăsurat, prin dorul de pămīntul natal, privirea cu care va cuprinde trecutul, prezentul şi viitorul acestei ţări, cum nici un alt romān nu o va mai face.
    Obligat să-şi părăsească  pentru totdeauna ţara, după unele probleme grave, Dimitrie Cantemir, cu 135 de ani īnaintea paşoptiştilor, ca un Bălcescu al īnceputului de veac iluminist, schimbă sabia cu condeiul, continuīnd lupta de eliberare a patriei şi pregătind timpurile ce vin. Personalitatea cu adevărate anticipaţii risorgimentale, Cantemir, īntr-o Europă cosmopolită, ajunge să īntrupeze, sub mistuirea dorului de ţară şi străfulgerat de viziunea viitorului ei, patriotismul naţional. Patosul patriotic al Descrierii Moldovei este unic īn epocă. Şi nu este deloc o īntīmplare că astăzi, acest ctitor perpetuu al conştiinţei de sine a neamului său vine să se descopere mai bogat şi mai adīnc decīt īn orice alt moment al istoriei noastre.

*  *  *
        
          Īntr-o conferinţă despre Cantemir tipărită nu de mult īn volumul Isvoade, Lucian Blaga scria: ,,...O domnie a casei  Cantemir ar fi grăbit cel puţin o sută  de ani renaşterea politică şi culturală a poporului romān...”. cu intuiţia sa, Blaga a format un adevăr mai cuprinzător, pe care īl descoperim abia īn ultima vreme. Dacă ar fi izbutit planul său de eliminare a Moldovei cu ajutorul Rusiei, mai ales el şi urmaşii săi ar fi reuşit, după aceea, să
obţină respectarea Tratatului de la Luţk de către puternicul imperiu al ţarilor, Cantemir ar fi jucat pentru romāni rolul lui Petru cel Mare: de ctitor al istoriei lor moderne. Doborīt īnsă de conjunctura politică, i-a rămas să-l joace doar pe al lui Leibniz şi Lomonosov. Toată opera, gīndirea şi izbutirea politică legate de numele lui Dimitrie Cantemir rămīn dovadă faptului că, pragulgata de a lua startul spre modernizare odată cu germanii şi ruşii.
    Dramaticul şi strălucitul destin al cărturarului şi omului politic romān Dimitrie Cantemir, cel ce se rīnduieşte īn perspectiva timpului printre marii europeni ca un geniu ce cu un secol mai īnainte de Goethe a īmbiat, īn creaţia sa, feeria Orientului afro-asiaticşi raţiunea, ironia şi umanismul european, ca un patriot īn cel mai modern īnţeles al noţiunii, īntr-un film care ţinteşte a fi mai mult decīt o creaţie artistică īn marginea datelor istoriei. O monografie cinematografică despre Dimitrie Cantemir reuşeşte să o lanseze Mihnea Gheorghiu.


5) Un rezumat al vieţii lui Dimitrie Cantemir...

         Dimitrie Cantemir (1673 – 1723) a fost primul cărturar de formaţiune enciclopedică din cultura romīnească, dar şi o personalitate marcantă a culturii şi ştiinţei europone.
    S-a distins ca istoric, geograf, cartograf, filozof, şi-a adus contribuţia īn muzică şi s-a preocupat de fizică şi matematică, scriindu-şi lucrările īn romānă, latină, greacă şi rusă.
    Primii cincisprezece ani de viaţă i-a trăit īn casa părintească se la Iaşi, fiind eduat de eruditul grec Ieremia Cacavela, luīnd astfel cunoştinţă de curentul elen īn cultura romānească. Cu ajutorul dascălului său, şi nu numai, şi-a īnsuşit bine greaca şi latina, apoi şi  slavona.
    Aflīndu-se, cu unele īntreruperi, īn capitata otomană timp de 22 de ani (īncepīnd cu 1693), el a studiat la Academia Patriarhiei, unde i-a cunoscut pe cei mai valoroşi profesori ai vremii. La Academie se studia cultura clasică greacă, latina, filozofia, medicina, geografia, matematica, fizica, logica – ştiinţele care īn acea perioadă se includeau īn cadru filozofiei.
    Diplomaţii statelor occidentale – trimisul franţei Chāteauneul şi reprezentantul Olandei Coullier, au īncurajat şi susţinut interesul tīnărului moldovean faţă de literatura şi ştiinţa occidentală.
Primele opere ale lui Cantemir purtau un caracter filosofico-teologic. Īn 1698, la Iaşi, este publicată prima sa carte, scrisă īn romānă şi greacă ,,Divanul”, mai urmază cīteva lucrări īn care s-au tratat problemele filozofice, logice şi ale ştiinţelor naturii, ca ,,Metafizica”, ..Logica”, etc.
    Īn 1704-1705 D.Cantemir scrie, īn romānă, cea mai importantă carte literară a sa – ,,Istoria ieroglifică”. Ea prezintă īntr-un limbaj esopic, alegoric luptele pentru domnie īntre partidele boiereşti din Moldova şi Ţara Romānească, prin multiplele sale contrase, această operă aparţine literaturii de inspiraţie barocă, larg răspīndită īn Europa din acea de apus a medievalităţii.
    Dimitrie Cantemir părăseşte pentru totdeauna capitala otomană īn 1710, pentru a deveni domnitor al  Moldovei īn 1710-1711, ca apoi, după lupta de la Stănileşti, să ia calea pribegiei prin Rusia. Īn 1714 este ales membru al Academiei din Berlin, la solicitarea căreia, īn 1716, scrie ,,Descrierea Moldovei” – lucrare ce cuprinde compartimente de geografie, viaţă politică şi culturală. Lucrarea are īn anexă o hartă a Moldovei, lucrată foarte meticulos.
    Īn Rusia D,Cantemir scrie ,,Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” īn care este expusă concepţia originii latine a romānilor, unitatea lor etnică şi continuitatea lor vieţuirea pe teritoriul fostei Dacii.  O faimă europeană īi aduce lui Cantemir remarcabila sa operă ,,Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane”(1716), ea prezintă evenimentele Imperiului Otomal īntre anii 1300 – 1716.  
    Astfel, Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca unul dintre cei mai mari savanţi umanişti europeni ai epocii de trecere de la medieval la modern...    


Cele mai ok referate!
www.referateok.ro