1
Întroducere

    Este foarte dificil să defineşti o naţiune şi este aproape imposibil să măsori toate amănuntele abstracte care o formează. Se vorbeşte despre naţiuni doar când anumite condiţii şi trăsături obiective şi subiective de-finesc un anumit grup. Cele mai obişnuite dintre aceste trăsături sunt des-cendenţa comună, limba, teritoriul,etnitatea politică, obiceiurile, istoria, tradiţiile şi religia, dar puţine naţiuni îndeplinesc simultan toate aceste condiţii. Există multe alte definiţii pentru naţiune şi nu toţi autorii sunt de acord cu ele. Una dintre cele mai simple definiţii, de exemplu, incompletă, dar adevărată, este că naţiunea este un popor avînd un stat propriu, o moştenire culturală comună şi cîteva viziuni comune.
    Nu toate naţiunile sau grupurile etnice simt la fel din aceleaşi motive, şi nu toate acordă aceeaşi importanţă unei anumite trăsături particulare. Oricum, majoritatea naţiunilor din Europa de Est sunt destul de bine de-finite de limbă, cultură, istoria şi teritoriul lor. Mulţi autori şi cercetători au ajuns la concluzia că numai limba poate forma o bază pentru unitatea naţională şi o unitate de măsură suficient de bună pentru păstrarea trăsă-turilor naţionale sau pentru asimilarea etnică. Românii, indiferent dacă trăiesc în Moldova sau în România, au în comun un număr impresionant de trăsături comune; printre acestea sunt istoria, cultura şi un teritoriu vecin. În plus, limba este extraordinar de uniformă în toată Daco-Româ-nia, şi nu există nici măcar o singură trăsătură specifică care să-i despartă pe moldoveni de restul românilor.

Scurt istoric

    În 1812, Rusia reuşea să anexeze jumătatea estică a Principatului Românesc al Moldovei. De atunci şi pînă la primul război mondial, cu excepţia unor modificări survenite de-a lungul Dunării după războiul Crimeii, teritoriul cunoscut sub numele de Basarabia a rămas sub controlul Rusiei pînă în 1918. După primul război mondial, Basarabia s-a unit cu România, dar Moscova n-a acceptat niciodată această unire.

Tratatul de la Paris

    La 28 octombrie 1920  a  fost semnat Tratatul de la Paris de către reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei şi Japoniei pe de o parte şi a Româ-niei pe de alta. Conform Tratatului Basarabia era recunoscută parte in-tegră a statului român.
    Negocierile de la Paris privind recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România au decurs în condiţii dificile, întîmpinînd obstaco-le deosebit de mari. În primul rînd a influenţat poziţia ostilă a Rusiei so-vietice faţă de România şi evenimentele războiului civil din întinsurile fostului imperiu ţarist. Un alt factor ce a frânat tratativele l-a constituit propaganda antiromânească promovată la Paris de către grupările ru-seşti, formate din foşti miniştri ai ţarului şi membri ai guvernului provizo-riu ( Miliucov, Sazanov, Maklakov), care erau susţinuţi de un grup de proprietari emigraţi din Basarabia( A. Krupenski şi A. Şmidt).
    Activitatea diplomaţiei române în scopul recunoaşterii Unirii Basa-rabiei a fost susţinută prin eforturile pline de competenţă şi energie ale lui I. Pelivan, care fusese numit delegat al guvernului român din partea Ba-sarabiei. El a contribuit la iniţierea cercurilor politice şi a opiniei publice în problema Basarabiei. La Paris a activat o delegaţie de basarabeni din care făceau parte N. Codrenu, S. Cujbă şi Gh. Năstase.

Populaţia

    Drept urmare a Unirii de la 1918 România aproape că şi-a dublat numărul populaţiei. Majoritatea populaţiei o alcătuiau românii-71,9%, după care urmau ungurii, germanii, evreii, ucraineni şi alte grupuri etnice minoritate. În Basarabia acest indice constituia 56,2%. În pofida politicii de colonizare şi înstrăinare promovată de regimul ţarist, românii alcă-tuiau majoritatea populaţiei provinciei dintre Prut şi Nistru. Cel mai mare număr de populaţie românească era concentrat în judeţele Lăpuşna (82,23%), Orhei (92,44%), Soroca (79,11%). Ruşii şi ucrainenii locuiau în majoritatea lor în judeţele Hotin, Cetatea Albă şi Ismail. Din totalul po-pulaţiei provinciei ruşi alcătuiau 12,3%, rutenii şi ucrainenii 11%, după ei urmînd evreii cu 7,2%, bulgarii-5,7% şi găgăuzii-3,4%.
    În Basarabia populaţia rurală constituia 87%, fapt explicat prin ca-racterul preponderent agrar. Populaţia urbană a regiunii s-a menţinut constantă pe parcursul întregii perioade interbelice. Cel mai mare oraş al provinciei era Chişinăul (114.896 locuitori), fiind depăşit doar de capitala ţării – Bucureşti cu o populaţie de 639.040.

Reforma agrară

    Predominarea proprietăţii moşiereşti şi ca urmare, lipsa de pămînt a ţăranilor, necesitatea asigurării populaţiei cu produse alimentare şi a in-dustriei cu materie primă au impus statului înfăptuirea unor măsuri urgente pentru rezolvarea problemei agrare. O măsură importantă a fost Reforma agrară.
    În Basarabia reforma agrară a avut un caracter mai radical. Prin legea de reformă ţăranii urmau să primească loturi de pămînt de 6-8ha, mai mult decît în alte regiuni ale ţării. Au fost declarate expropriate pro-prietăţile care cuprindeau 80% din pămînturile moşiereşti. Pentru realizarea reformei sa creat un sistem de dirijare numit „Casa noastră”-instituţie de stat cu  sediul la Chişinău, ce se ocupa cu organizarea şi administrarea lucrărilor de expropriere şi împroprietărire.
    Reforma în Basarabia a avut anumite particularităţi. Au fost expro-priate şi redistribuite pămînturile moşiereşti ocupate de ţărani prin vio-lenţă în urma revoluţiei ruse. Prin legea de reformă agrară erau reparti-zate loturi de colonizare în judeţele de sud ale Basarabiei. Asemenea lotu-ri primeau ţăranii din localităţile unde suprafaţa de teren necesară pentru împroprietărire era insuficientă.

Agricultura

    Ca şi întreaga ţară în Basarabia agricultura avea un caracter pro-nunţat cerealier. În 1939 circa 87% din suprafaţa cultivată era ocupată de cereale. Faţă de perioada de până la unire a avut loc o creştere a suprafe-ţei însămînţate cu porumb, care era folosit în gospodăriile ţărăneşti atât pentru hrană, cât şi pentru furaj. Porumbul putea fi cultivat mai mulţi ani pe acelaşi ogor fără epuizarea solului, fiind şi mai rezistent la insecte, bo-li, secetă. Un loc important în economia ţinutului îl juca cultivarea viţei de vie. A continuat specializarea satelor, în special din valea Nistrului, în pomicultură. Basarabia producea circa un sfert din cantitatea de fructe şi struguri exportate din ţară. În publicaţiile timpului se menţiona: „O întin-dere impresionată de zeci de kilometri a masivului de livezi cuprins între Nistru Viu şi albia Nistrului Mort… panoramă magnifică unică în ţară ce se desfăşoară în faţa ochilor pe culmea dealului din dreptul satelor Co-panca, Chiţcani, Talmaz şi Hadjimus. Această suprafaţă de livezi era nu-mită „California României”, pentru rolul ei în producerea şi aproviziona-rea ţării cu fructe”. A fost încurajată creşterea culturilor tehnice-inului şi cânepei. Un rol important în economia ţinutului îl ocupa creşterea vitelor. De rând cu factorii naturali, la dezvoltarea agriculturii a contribuit mişcarea cooperatistă, care a atins în Basarabia forme mai avansate decît în alte regiuni ale ţării.

Industria

    În Basarabia dezvoltarea industriei regiunii era orientată mai mult spre satisfacerea necesităţilor locale. În anul 1930 în provincie funcţionau 222 de întreprinderi. Volumul producţiei industriale nu a cunoscut o cre-ştere substanţială, rămânând în ramurile principale la nivelul de până la primul război mondial. Cele mai importante centre industriale  erau Chi-şinău şi Bălţi.
    În anii 1920-1930 s-a păstrat specializarea ramurilor industriale, acestea fiind puse în serviciul agriculturii, prelucrînd materii prime şi producînd, în special mărfuri de consum de primă necesitate. Astfel, ra-murile principale erau: industria morăritului, a spirtului, a zahărului, a uleiului vegetal, a postavului ţărănesc, a pielii şi a uneltelor agricole. Lipsa de investiţii şi credite, insuficienţa unor măsuri bine orientate din partea statului au determinat nivelul scăzut al industriei Basarabiei. Pre-dominantă în cercurile conducătoare ale României era concepţia prin care Basarabia era privită ca o provincie eminamente agricolă, fără per-spective de dezvoltare a industriei.
    În anii crizei economia Basarabiei de asemenea a avut de suferit din cauza supraproducţiei. Numai la Chişinău au fost închise 163 de între-prinderi. Dacă 1925 volumul producţiei industriale a Basarabiei constitu-ia 6,6% din totalul producţiei industriale a României, apoi în 1937- doar 1,7%. În unele ramuri economia Basarabiei ocupa ultimul loc printre regiunile ţării.
    În Basarabia reţeaua limitată de căi ferate şi de drumuri nu corespundea necesităţilor comerţului intern şi extern. A fost adoptat un program, care prevedea construcţia drumurilor de legătură între Basara-bia şi restul teritoriul ţării. În perioada 1918-1937 au fost construite 600km de şosea naţională şi circa 200km de şosele regionale. De rând cu transportul terestru un rol important îl avea transportul fluvial pe Dunăre, Nistru şi Prut.



1 Specificul dezvoltării culturale

Integrarea Basarabiei în cadrul statului naţional unitar român a avut multiple consecinţe pozitive în domeniul cultural şi ştiinţific. Este cu-noscută unitatea culturală care exista cu mult timp înainte de 1918, unita-te care n-a exclus anumite particularităţi de la o provincie la alta. Aceste particularităţi, ce nu-i alterau unitatea fundamentală, o îmbogăţeau şi îi imprimau un farmec aparte. Descătuşînd energiile, Unirea din 1918 şi politica statului român au realizat – în pofida unor obstrucţii şi neîmplini-ri – o solidizare a provinciilor şi participarea la viaţa culturală şi ştiinţifi-că a etnicilor români şi a minorităţilor naţionale, fără nici un fel de dis-criminare.
După 106 ani de rusificare şi deznaţionalizare forţată, populaţia Ba-sarabiei a obţinut posibilitatea revenirii la valorile naţionale şi culturale româneşti, la conştientizarea apartenenţii sale etnice şi lingvistice. Ceea ce s-a produs după 1918 în Basarabia a fost considerat, pe bună dreptate, „o adevărată revoluţie culturală”. În perioada dintre cele două războaie, cultura şi ştiinţa în Basarabia s-au dezvoltat atît în baza acţiunii de stat, precum şi a promovării activităţii diverselor asociaţii obşteşti, culturale şi a iniţiativei private.
În domeniul instruirii populaţiei s-a acţionat în primul rînd în di-recţia sporirii numărului şcolilor primare, a corpului profesoral şi a elevi-lor înscrişi în aceste instituţii. Prin întroducerea în Basarabia a învăţă-mântului primar obligatoriu, s-a reuşit deschiderea, practic, în fiecare sat a unei şcoli primare, în unele sate mai mari au fost deschise şcoli medii, iar fiecare centru judeţean avea cîteva instituţii de învăţămînt mediu gene-ral şi special. La finele perioadei interbelice, graţie acţiunii de stat în do-meniul învăţămîntului primar, în Basarabia funcţionau 2.718 şcoli prima-re în care activau 7.518 învăţători, avînd un contingent de 346.747 elevi înscrişi. Doar în municipiul Chişinău funcţionau 44 şcoli primare, 3 gimnazii, 11 licee, 9 instituţii de învăţămînt mediu de specialitate şi două facultăţi ale Universităţii din Iaşi.
O altă direcţie prioritară a acţiunii de stat în domeniul cultural a constituit-o dezvoltarea învăţămîntului mediu şi a celui de specialitate. În vederea pregătirii corpului didactic au fost înfiinţate două şcoli elementa-re de meserii şi 13 gimnazii şi licee industriale, faţă de cele 4 şcoli profe-sionale ce au funcţionat în Basarabia existau 17 licee de băeţi, 9 licee de fete şi 24 gimnazii şi şcoli medii.
Un rol important în progresul cultural şi ştiinţific al Basarabiei a aparţinut şcolii superioare – facultăţişor de Teologie şi Agronomie ale Universităţii din Iaşi, precum şi celor trei conservatoare particulare: „Unirea”, „Naţional” şi „Municipal”, care au constituit adevărate aşe-zăminte de învăţămînt superior. Solemnităţile prilejuite de inaugurarea la Chişinău a Facultăţii de Teologie au avut loc la 8 noiembrie 1926, iar deschiderea Facultăţii de Ştiinţe Agricole s-a produs la 9 aprilie 1933, în ziua celei de-a 15-a aniversări a unirii Basarabiei cu România.
De rînd cu instituţiile menţionate, în Basarabia interbelică a funcţio-nat şi un alt centru important de cultură – Universitatea populară din Chişinău, înfiinţată la 18 februarie 1918 de un grup de intelectuali în frunte cu Pan Halippa, Şt. Ciobanu, Ion Pelivan ş.a. Instituţia dată a fost considerată, pe bună dreptate, cea de-a cincea universitate de acest fel a României după cele din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, în cadrul ei organizîndu-se numeroase cursuri pentru masele largi ale populaţiei, cu participarea unor astfel de personalităţi precum S. Cujbă, Şt. Ciobanu etc. De asemenea, cu concursul profesorului de la Universitatea din Cluj, Oni-sifor Ghibu, în Basarabia interbelică a fost întemeiată asociaţia culturală „Astra”, care a urmărit, pe întreg parcursul existenţei sale, „cunoaşterea amănunţită a Basarabiei, cu toate laturile şi nevoile ei de toate categorii-le”.
În aceeaşi ani, în Basarabia se atestă o febrilă activitate cultural-artistică, apar în limba română o serie de ziare, cărţi literare şi ştiinţifice, se ţin conferinţe, se joacă piese de teatru, se dau concerte. Au luat fiinţă numeroase formaţiuni coral-artistice precum: Societatea „Doina” condu-să de preotul Gheorghiu-Sulima, corul C.F.R. dirijat de Mihai Stegaru, corul Liceului Eparhial, dirijat de compozitorul Al. Cristea , corul Cate-dralei, condus de preotul Berezovschi etc. În 1921 sculptorul Al. Plămă-deală creează Societatea de Arte Frumoase din Basarabia. La Chişinău de asemenea Societatea Filarmonică, iniţiată şi condusă de prof. Anatolie Coţovschi, Institutul Social Român din Basarabia sub îndrumarea lui Pan Halippa, teatrul „Naţional”, cu sediul în fosta clădire a nobilimii basara-bene.
Un important eveniment artistic şi cultural al Basarabiei interbelice l-a constituit înfiinţarea, la 14 decembrie 1939, a Societăţii scriitorilor din Basarabia, având în calitate de preşedinte pe Pan Halippa.În această so-cietate au fost înscrişi  35 membri oficiali, având grupuri literare în toate judeţele Basarabiei, inclusiv la Bucureşti  şi la Iaşi.
Un rol important în promovarea culturii naţionale a aparţinut presei, periodicelor. O analiză statistică pentru anii 1917-1927 arată că în Basa-rabia au apărut  58 de ziare, dintre care 24 româneşti şi 34 ruseşti.
În perioada interbelică, în Basarabia au fost înregistrate rezultate importante în toate domeniile – literatură, arte, presă, învăţământ, ştiinţă. Indicatorul sintetic al tuturor acestor realizări l-a constituit, pe de o parte, sporirea gradului de culturalizare a maselor largi ale populaţiei, iar pe de alta – apariţia unei veritabile elite intelectuale basarabene, care va juca ulterior un rol extrem de important în declanşarea procesului de renaştere şi de eliberare naţională de la finele anilor 1980.

Documente

Legea de reformă agrară pentru Basarabia votat de către Parlamentul României la 11 martie 1920
Pentru cauza de unitate publică şi naţională se expropriază proprie-tăţile imobiliare din cuprinsul Basarabiei, în condiţiunile şi măsura prevăzute în legea de faţă.
Articolul II.[…] proprietăţile ce sunt expuse exproprierii trec asupra statului, libere de orice  obligaţiuni sau orice sarcini de orice natură.
Articolul III. Se vor expropria în întregime:
a)    Proprietăţile imobiliare(rurale, urbane) ce aparţin haznalei (statului), udelurilor (coroanei), băncile ţărăneşti şi mănăsti-rilor din străinătate;
b)    Proprietăţile imobiliare rurale ale supuşilor străini[…]
Pămînturile ce aparţin zemstvelor, oraşelor şi comunităţilor urbane, în afară de cele ce vor fi recunoscute ca fiind neapărat trebuincioase, ori pentru buna aşezare, ori trebuinţe culturale şi alte nevoi ale zemstvelor sau oraşelor şi comunităţilor urbane[…]
Articolul V. Se vor expropria pămînturile mănăstirilor locale, lă-sîndu-se fiecărei mănăstiri cîte 50ha pămînt cultivabil, viile şi grădinile de pomi roditori.
[…]
Ion Ţurcanu, Relaţii agrare din Basarabia în anii 1918-1940. Chişinău,1991, p.215-354.

Din cuvîntarea în Senatul României a arhiepiscopului Gurie
    Prin înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Chişinău s-a făcut un ma-re lucru şi bun, folositor pentru populaţia Basarabiei, s-a săpat un izvor de apă vie a culturii religioase şi naţionale în mijlocul populaţiei setoase de această cultură.[…]
Buzilă B. Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia, Bucureşti – Chişinău, 1996, p.172.

    „Doresc ca ceea ce este pentru Transilvania Universitatea din Cluj să ajungă a fi, în curînd, pentru Basarabia, Universitatea din Chişinău, a cărei bază se pune de fapt azi prin deschiderea Facultăţii de Teologie.
                                (Onisifor Ghibu)
    Buzilă B. Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia, Bucureşti – Chişinău, 1996, p.176.

Din  programul revistei „Viaţa Basarabiei”.
…vom căuta să desţelenim paragina trecutului de robia în care a trăit Basarabia noastră, mai bine de un veac sub stăpînirea rusească; …vom căuta să înfăţişăm sufletul românesc basarabean în ceaţa vremuri-lor apuse şi în splendoarea luminii româneşti de astăzi;…să cultivăm le-găturile de convieţuire paşnică şi rodnică între locuitorii Basarabiei, fără de deosebire de naţionalitate şi religie;…să ţinem în curent pe cititorul de pe meleagurile basarabene cu literatura noastră românească şi cu proble-mele de cultură generală.
    
Basarabia în cadrul României întregite(1918-1940), Chişinău, 1993, p.101.

Încheiere

    Din punct de vedere geografic, Basarabia reprezintă o continuare a teritoriului României, cu Nistrul separînd cîmpiile monotone ale Ucrainei de dealurile Basarabiei şi de munţii României. Basarabia e o parte componentă a României din foarte multe puncte de vedere.
Opinia proprie
    Sentimentul naţional, patriotic şi uman, care îi apropie pe oameni între ei şi îi leagă de ţară, nu poate fi înlocuit însă cu nimic. La temelia oricărei noi ordini mondiale, la baza unei Europe unite, a noii comunităţi internaţionale, nu pot sta decît naţiunile; naţiuni tolerante faţă de semeni, coezive pe plan intern şi bine integrate pe plan internţional. În acest context, în opinia mea Basarabia nu îşi au locul decît alături de Ţară.