1

Statele Unite Ale Americii

Industria în regiunile economico - geografice

1. Regiunea New England (Noua Anglie)

Situată între ţărmul Oceanului Atlan­tic, fluviul Hudson şi graniţa cu Canada,  regiunea New England cuprinde şase  dintre cele mai mici state ale federaţiei,  ei revenindu-i 2,2% din teritoriul S.U.A.,  dar concentrînd 6% din populaţia ţării  si participînd cu peste 8% la crearea  venitului national.

Relieful predominant este cel colinar  şi de munţi cu altitudini mijlocii (Green  Mountains, White Mountains, Berkshire  Hills, care fac parte din Munţii Appalachi), iar în lungul văilor Hudson, Con­necticut etc. depresiuni. Clima oceanică,  umedă a favorizat dezvoltarea pădurilor,  care formează marea bogăţie a statelor  din această parte nordică a S.U.A.

Dezvoltarea timpurie a industriei (pri­ma fabrică textilă datează din anul 1790)  a fost legată de existenţa unor resurse  locale (lemn, resurse hidroenergetice, lînă,  piei etc.) şi de masa emigranţilor din  Anglia, specializată în manufactura tex­tilă.

Din a doua jumătate a secolului al  XIX-lea, pe baza calificării forţei de  muncă şi a existenţei unor căi de comunicaţii şi porturi, prin care a fost posibil  importul de materii prime necesare, s-au  dezvoltat şi ramurile industriei grele,  mai ales cea a construcţiilor de maşini.  Astăzi, alături de ramurile şi subramurile  tradiţionale, au o deosebită importanţă  şi industria de maşini unelte, industria  de utilaj energetic, electrotehnic şi elec­tronică, de motoare de avioane, industria alimentară (lactate, peşte, tutun), chimică  şi industria prelucrării lemnului.

O reţea deasă de căi ferate şi şosele,  ca şi numeroase porturi, asigură acestei  regiuni legături lesnicioase cu restul ţării.  Centrul care polarizează întreaga acti­vitate economică si social-culturală a re­giunii este oraşul Boston, care împreună  cu o serie de oraşe-satelit : Cambridge,  Somerville, Lynn, Everett, Brookline,  Watertown, Arlington, Medford, Winche­ster, Malden etc. formînd a opta conur­baţie, ca mărime, din cadrul S.U.A. Ca­pitală a statului Massachusetts, Boston  este unul dintre marile centre comercial-fi­nanciare ale ţării şi principalulcentru vechi,  industrial al regiunii New England. Oraş  vechi, fundat de John Whinthrop în anul  1630, Boston a fost, pînă în a doua jumătate  a secolului al XVIII-lea, cel mai mare  oraş din America de Nord, după care  a fost depăşit de alte oraşe ca: New York,  Philadelphia etc. În prezent este un oraş cu  activităţi multiple, funcţia principală fiind  cea industrială. În Boston sînt concentrate  1/6 din numărul muncitorilor regiunii  New England şi 1/2 din uzinele statului  Massachusetts. Cele mai importante între­prinderi aparţin industriei pielăriei şi în­călţămintei, electrotehnice, textile, con­fecţiilor, chimice, poligrafice, acestea fiind  situate în zona portuară şi în suburbii.

Al doilea centru economic al regiunii  New England este Providence-Warwick  (911 000 locuitori cu suburbiile). Oraşul  este situat pe ţărmul Oceanului Atlantic,  în interiorul Golfului Narragansett ; a fost  fondat în anul 1636 şi este capitala. sta­tului Rhode Island, îndeplinind şi im­portante funcţii industrial-portuare. Din­tre ramurile industriale se remarcă in­dustria constructoare de maşini, elec­trotehnică, textilă şi chimică. Portul,  avînd o serie de avanporturi situate pe  ţărmurile golfului, are un trafic de 9,3  milioane tone anual şi este specializat  în exportul produselor agricole şi în  cabotaj.

În statul Connecticut se află cîteva  oraşe mai mici, importante însă prin  specializarea industriei lor ca şi prin ac­tivităţile comerciale şi culturale. Oraşul  Hartford   este  capitala statului şi unul dintre cele mai  apreciate centre ale S.U.A. pentru in­dustria de maşini-unelte şi motoare de  avioane, renumit, de asemenea, prin cele  mai mari societăţi de asigurare din S.U.A.  Pe tărmul Oceanului Atlantic sînt situate porturile: New Haven (761 000 lo­cuitori), puternic centru industrial şi cul­tural, aici aflîndu-se Universitatea Yale  (1701), Byidgepoyt (794 000 locuitori) şi  New London-Groton (157 000 locuitori),  cu industrii constructoare de nave, fa­brici textile şi alimentare.

În partea de nord a regiunii New  England oraşele sînt puţin numeroase,  în general mici, cel mai important fiind  Portland (162 000 locuitori) în statul  Maine, cunoscut port pentru importul  petrolului destinat marilor rafinării din  Montreal (Canada).

Statele din nordul regiunii au o in­dustrie mai puţin dezvoltată, dar sînt cunoscute prin marile resurse forestiere  şi dezvoltarea agriculturii (cartoful şi  creşterea păsărilor). Un loc important îl  deţine turismul, mai ales în statul Maine,  în care se întîlnesc peste 2500 de lacuri  în preajma cărora s-au dezvoltat. nume­roase staţiuni, centre sportive şi de vî­nătoare.

 Fără a ocupa o suprafaţă prea mare,  situată în marginea de nord-est a ţării,  New England este, în mod cert, o regiune  deosebită, atît ca peisaj geografic, cît şi  în privinţa tradiţiei şi a specializării  industriale. Ea constituie nucleul din  care s-a format marele stat federal de astăzi.

2. Regiunea Middle Atlantic (Central-atlantică)

Întinzîndu-se de la tărmul Oceanului  Atlantic, cu estuarele sale largi (Hudson,  Delaware, Chesapeake), pînă la Munţii  Appalachi şi ţărmurile sudice ale lacu­rilor Ontario şi Erie, regiunea Central ­atlantică ocupă 4% din suprafaţa tării,  deţinînd 20% din populaţie, 40% din  activul băncilor, 33% din volumul co­merţului interior şi peste 25% din va­loarea industriei prelucrătoare a tării.  Fluviile : Hudson, cu afluentul său  Mo­hawk, Delaware, Potomac, St. Lawrence,  în nord, iar în extremitatea vestică, rîul  Ohio, au înlesnit mult stabilirea legătu­rilor între partea de est şi cea de vest  a regiunii. Appalachii centrali, care ocupă  cea mai mare parte a teritoriului, con­tinuă spre est cu Piemontul preappala­chian şi cu Cîmpia litorală atlantică. În  extremitatea de nord se află Munţii  Adirondacks, iar spre nord-vest se întinde  Platoul Marilor Lacuri. Varietatea relie­fului şi a structurii geologice asigură exis­tenţa unor importante resurse de subsol  (cărbune, petrol) a căror. valorificare este  avantajată şi de apropierea de ţărmul  Oceanului Atlantic. ­

În secolele al XVIII-leâ şi .al XIX-lea,  după ce au fost descoperite, marile zăcă­minte de cărbuni din partea de sud a statului Pennsylvania, au început să se  dezvolte industria siderurgică şi construc­toare de maşini. În acelaşi timp, în  marile oraşe-porturi au fost create in­dustrii legate de importul de materii  prime şi de mînă de lucru ieftină datorată  afluxului de imigranţi din Europa. Prin  construirea canalului care leagă Lacul  Ontario cu fluviul Hudson a fost creată  o arteră directă de navigaţie între New  York şi Marile Lacuri, în lungul acestuia  şi al fluviului conturîndu-se astăzi o  importantă regiune industrială. Toate  aceste elemente au favorizat o creştere  deosebită a populaţiei, o aglomerare a  acesteia în oraşe care alcătuiesc cea mai  mare aglomerare urbană din lume de­numită „megalopolis-ul american" 1. În  aceste condiţii, procentul populaţiei ur­bane este foarte ridicat (peste 80%), iar  numeroase oraşe mici gravitează către  marile centre polarizatoare: New York,  Philadelphiâ, Baltimore, Pittsburgh etc.

În structura producţiei industriale pre­domină construcţiile de maşini (maşini­ unelte, electrotehnică, utilaje şi instalaţii  industriale, construcţii navale), bine dez­voltate fiind şi siderurgia, chimia şi prelucrarea petrolului, industria textilă şi a confecţiilor si industria alimentară.

O retea extrem de deasă de căi ferate  si autostrăzi înlesneşte legăturile între  marile oraşe-porturi şi centrele industriale din vestul regiunii precum şi cu  zonele, care furnizează materiile prime,  unele produse industriale şi agricole. Re­giunea economico-geografică Central-at­lantică este aşadar una dintre cele mai  dezvoltate din S.U.A., atît pe plan eco­nomic, cît şi în privinţa gradului de  urbanizare, dezvoltării serviciilor etc.

Principalul centru către care gravitează  întreaga activitate economică a regiunii  este New York, cel mai mare oraş şi cel mai important centru al vieţii eco­nomice şi culturale din S.U.A. Oraşul  propriu-zis este situat la ţărmul Ocea­nului Atlantic, în zona de vărsare a flu­viului Hudson, pe insulele Manhattan,  Long şi Staten, iar suburbiile se află pe  continent, în mare parte în statul New  Jersey: Paterson, împreună cu: Clifton,  Passaic, Fair Lawn, Hackensack, East  Paterson, Lodi, Garfield, Glen Rock ;  Newark împreună cu: Elizabeth, Linden,  Orange, Belleville, Irvington, Hillside,  Roselle, Maplewood, South Orange, East  Orange, West Orange, Bloomfield ; Jersey  City cu: Bayonne, Wechawken, Hoboken,  Union City, North Bergen etc.

Zonele industriale cele mai mari se  află în Brooklyn, în apropierea portului,  cu întreprinderi specializate în construcţii  navale, prelucrarea petrolului, producţia  chimică, de pielărie şi încălţăminte. Alte  zone industriale se conturează în cartierul  Queens, cu întreprinderi electrotehnice,  chimice, poligrafice şi alimentare, în car­tierele Bronx şi Staten Island cu mari  uzine siderurgice, constructoare de ma­şini şi chimice. O mare însemnătate o  are şi zona, preorăşenească, deţinătoare  a
50% din valoarea industriei New  York-ului.
 

New York este şi un mare nod de comu­nicaţii, fiind primul nod maritim, portul,  cu numeroasele sale avanporturi (Ba­yonne, Newark, Jersey City, Gulfport,  Perth Amboy etc.), avînd cheiuri în lun­gime de peste 1500 km şi un trafic anual  de 149 milioane tone, deţinînd primul  loc între porturile ţării. Traficul de ca­botaj este foarte însemnat, fiind repre­zentat prin petrol (peste 40 milioane  tone), peşte, produse lemnoase şi agricole.  Pentru comerţul internaţional, portul  New York se distinge prin traficul de  produse industriale şi importul de pro­duse agricole tropicale, metale neferoase  etc.

Ca nod feroviar are o deosebită impor­tanţă pentru legăturile cu zona Marilor  Lacuri, din New York pornind 11 magi­strale, între care magistrala New York ­Central, cu patru linii, înregistrează cel  mai intens trafic de mărfuri şi călători  din ţară. Dintre numeroasele gări, cea  mai mare este Pennsylvania Station,  situată într-o clădire nouă, care are un  trafic zilnic de 800 trenuri cu peste  500 000 de călători.

 Al doilea mare centru al regiunii  Central-atlantice este Philadelphia, aşe­zat pe fluviul Delaware, la confluenţa  acestuia cu rîul Schwylkill şi în apropie­rea vărsării fluviului în estuarul Dela­ware. Incluzînd suburbiile Camden, Tren­ton, Abington, Chester, Wihnington etc.  Philadelphia formează o mare conur­baţie, a patra în cadrul S.U.A., cu 4,9  milioane locuitori. Philadelphia a fost  fondat de Arthur Penn în anul 1682,  iar apropierea de resursele energetice  (cărbunii din Appalachi, petrolul din  Pennsylvania, hidroenergia de pe rîul  Delaware) au influenţat dezvoltarea tim­purie a industriei. Acest oraş în care s-a  semnat, la 4 iulie 1776, Declaraţia de  independenţă, a cunoscut, între anii  1790-1800, şi funcţia de capitală a  S.U.A. Legăturile pe mare, înlesnite de  adîncimea fluviului şi a estuarului, au  permis o intensă activitate portuară,  chiar dacă oraşul se află la 150 km  depărtare de ocean. Vechimea dezvol­tării industriale a dus la o înaltă spe­cializare a producţiei şi a forţei de muncă,  în prezent Philadelphia fiind printre  marile centre industriale ale ţării, spe­cializat în industria siderurgică, con­strucţii navale, locomotive şi vagoane,  maşini-unelte, prelucrarea petrolului, in­dustria petrochimică. textilă, confecţii,  încălţăminte, poligrafică, zahăr, ţigarete,  conserve, alimente concentrate etc. Zonele industriale se află în partea de sud  a oraşului, în lungul fluviului Delaware  şi în partea de vest, unde se găseşte,  printre altele, şi o centrală electronucleară.

Activitatea de transport este legată,  în primul rînd, de funcţia portuară. Cu  un trafic anual de 58;9 milioane tone,  portul este specializat în importul de  petrol, minereu de fier, metale nefe­roase, produse alimentare, material lem­nos etc. şi în exportul de produse petro­liere, siderurgie, cărbuni etc. În apro­piere se află şi porturile petroliere Marcus  Hook (22 milioane tone) şi Yaulsboro  (25,5 milioane tone). De asemenea, este  un mare nod feroviar şi rutier, iar aero­portul său internaţional amplasat în  Elmwood are un trafic anual de 3,8   milioane pasageri.

La sud de Philadelphia, pe ţărmul  estuarului Chesapeake, se află oraşul  Battirnoye, care poartă numele lordului  Baltimore, primul proprietar din Maryland. Întemeiat în anul 1729, oraşul are  astăzi o populaţie de 2,1 milioane de  locuitori, împreună cu suburbiile, fiind  unul dintre marile centre industriale, comerciale şi financiare ale S.U.A. Acti­vitatea portuară intensă a uşurat mult  procesul dezvoltării sale industriale. In­stalaţiile portului se întind pe o lungime  de 64 km şi desfăşoară un trafic anual  de 46,6 milioane tone ; datorită unor  legături feroviare foarte bune, hinter­landul său ajunge pînă în statul Ohio.  Prin port se exportă mari cantităţi de  cereale, cărbuni, produse animaliere şi  industriale. Importul este predominat  de minereurile de fier, concentratele de  metale neferoase, produsele agricole etc.  Oraşul este deservit şi de cîteva aero­porturi, mai important fiind Friendship.

Industria existentă prelucrează di­verse materii prime aduse din regi­unea Marilor Lacuri, Appalachi, din re­giunile sudice sau din import. Se re­marcă, în special, ramurile industriei  grele: siderurgice, construcţii navale, a­vioane, metalurgie neferoasă, prelucra­rea petrolului, chimică. Sînt bine dez­voltate şi industria conservelor, textilă  şi a confecţiilor, a tutunului etc.

Activitatea culturală este bine repre­zentată (Universitatea John Hopkins-Ma­ry-land, Academia de ştiinţe-Maryland  etc.).

Pittsburgh este situat în centrul ma­relui bazin carbonifer al Pennsylvaniei,  fiind o veche aşezare de indieni, apoi  fort francez din secolul al XVIII-lea,  iar din anul 1816 devine oraş. Populaţia  sa este de 604 300 locuitori, dar atinge  circa 2,4 milioane locuitori împreună cu  suburbiile şi oraşele-satelit : Penn Hills,  Wilkinsburg, McKeesport, Mount Leba­non, Baldwin etc.

Poziţia deosebit de favorabilă, la con­fluenţa rîurilor Allegheny şi Mononga­hela, care formează rîul Ohio, i-a uşurat  stabilirea legăturilor cu Marile Lacuri  şi tărmul Oceanului Atlantic. Numeroase  căi  ferate şi şosele converg spre Pitts­burgh, conferindu-i rolul de mare nod  de comunicaţii. Activitatea portuară este  intensă, cu un trafic de peste 14,5 mi­lioane tone mărfuri anual, în mare parte  cărbuni şi minereuri de fier.

Activitatea economică de bază este  însă cea industrială, ramura principală,  metalurgia feroasă, fiind reprezentată  prin mari uzine, iar oraşul trecînd drept  primul centru siderurgic al tării (circa  30 milioane tone oţel anual), unde o  pondere deosebită o au uzinele firmei  U. S. Steel Corporation. Sînt bine dez­voltate şi alte ramuri industriale: cocso­ chimia, construcţia de maşini grele,  utilaje industriale, material feroviar, chi­mică, electrotehnică, sticlărie şi cera­mică. În apropiere, la Shippingport, a  fost construită una dintre primele centrale atomoelectrice ale S.U.A.

Buffalo (1,4 milioane locuitori) este  un port activ, la ţărmul Lacului Erie,  in punctul din care porneşte New York  State Barge Canal care face legătura  între Marile Lacuri şi Oceanul Atlantic.  Cunoscut din secolul al XVIII-lea, ora­şul devine în secolul nostru un mare  port şi centru industrial. Apropierea de  cascada Niagara şi deci de amenajările  hidroelectrice de aici a fost un alt fac­tor care a influenţat dezvoltarea indus­triei, bine reprezentată prin cea siderur­gică (în suburbia Lackawanna), industria  electrotehnică, de utilaje industriale, chi­mică, alimentară.

Nod de comunicaţii navale (traficul  portului atinge 11,7 milioane tone anu­al), feroviare, rutiere şi aeriene (2,7milioane pasageri), Buffalo este şi un  important centru comercial. În oraş se  află un muzeu de istorie, altul de şti­inţe, galeria de artă Allbright-Knox, a  grădină zoologică şi alte obiective turis­tice.

În lungul lui New York State Barge  Canal se întîlnesc trei importante centre  industriale: Rochester (970 000 locuitori,  în cadrul SMSA), Syracuse (643 000 lo­cuitori tot în cadrul SMSA) şi Utica­Rome (343 000 locuitori). O aglomeraţie  urbană deosebită o formează Albany,  situat pe fluviul Hudson, capitala. sta­tului New York, cu 420 000 locuitori, în  care se află cea mai mare universitate  din S.U.A., New York State University.  Centre industriale mari se întîlnesc şi  în statul Pennsylvania: Allentown-Bet­ hlehem-Easton (608 000 locuitori), Har­risburg (422 000 locuitori), care este şi capitala statului etc.

3. Regiunea East North Center (Central-nord-estică)

Situată în sudul lacurilor Superior,  Michigan, Huron şi Erie, motiv pentru  care mai este denumită şi regiunea  Marilor Lacuri, ocupă 9% din suprafaţa  ţării, iar în cuprinsul ei trăieşte circa  25% din populaţia S.U.A. În acelaşi  timp concentrează peste 40% din va­loarea producţiei industriale a ţării şi  aproximativ 25% din cea agricolă. Ca­drul natural al regiunii este format  dintr-un relief nu prea înalt, brăzdat  de ape, în care glaciaţiunea a incrustat  adîncile cuvete ale Marilor Lacuri nord­americane. Spre sud altitudinea scade,  trecîndu-se la un relief de cîmpie.

Existenţa Marilor Lacuri şi a rîu­rilor Ohio şi Mississippi, între care se  întinde regiunea, oferă condiţii naturale  deosebit de favorabile dezvoltării trans­porturilor. Formarea curenţilor de trans­port al minereului de fier din Minnesota  şi al cărbunelui din Pennsylvania pe  Marile Lacuri şi pe Ohio a stat la baza  apariţiei unor puternice centre indus­triale, mai ales în porturile situate la  ţărmul lacurilor. Regiunea deţine insă  şi resurse proprii de subsol: cărbuni  (Indiana, Illinois), petrol (Illinois, Ohio,  Michigan), minereuri de fier (Wisconsin,  Michigan), cupru (Michigan), care sînt  în prezent intens valorificate.

În legătură cu reţeaua foarte intensă  a căilor de comunicaţie au apărut nu­meroase centre care produc mijloace de  transport, îndeosebi automobile, ramură  care şi-a găsit cea mai avantajoasă dez­voltare în statul Michigan. Bogatele re­surse agricole au favorizat o puternică  concentrare a industriei alimentare, a  îngrăşămintelor chimice şi maşinilor agri­cole.

 Porturile de la Marile Lacuri au un  trafic deosebit de intens. În afara ma­rilor porturi Chicago, Toledo, Detroit,  Cleveland se întîlnesc şi alte nume­roase porturi cu trafic anual ridicat Milwaukee (circa 8,5 milioane tone),  Sandusky (circa 6 milioane tone), Lo­rain (circa 7 milioane tone), Conneaut­Ohio (peste 7 milioane tone), Kewaunee  (circa 3,5 milioane tone), Calcite-Michi­gan (peste 13 milioane tone), Port In­land-Michigan (peste 9 milioane tone),  Ashtabula (peste 10 milioane tone) etc.

Metropola economică a regiunii este  oraşul Chicago, situat pe ţărmul sudic  al Lacului Michigan şi traversat de rîu­rile Chicago şi Calumet, fiind al doilea  oraş al S.U.A. după numărul de locui­tori. Împreună  cu numeroasele sale suburbii si orase ­satelit (Evanston, Skokie, Calumet, Chi­cago Haights, Blue Island, Whiting,  Hammond, East Chicago, Gary etc.)  situate pe teritoriile statelor Illinois şi  Indiana, formează o conurbatie de 7  milioane locuitori ,a doua  din S.U.A.

În cadrul economiei S.U.A. este pri­mul port interior şi centru feroviar şi al  doilea oraş, după volumul producţiei industriale, importanţa financiară şi co­mercială.

Oraşul Chicago este situat la capătul  sudic al marelui sistem de navigaţie  interioară reprezentat de cele cinci la­curi nord-americane şi de fluviul St.  Lawrence. Dezvoltarea sa este legată  de secolul al XIX-lea (în anul 1804 a  fost întemeiată prima aşezare, iar din  1837 a devenit oraş), cînd se construiesc  căile ferate şi canalul navigabil dintre  Lacul Michigan şi rîul Illinois, care fac  ca oraşul să devină un mare nod de  circulaţie. Aceasta a favorizat ampla­sarea unor industrii de prelucrare a  produselor agricole (conserve de carne,  uleiuri etc.), iar la începutul secolului  al XX-lea, a industriei metalurgiei fe­roase şi a construcţiilor de maşini. În  concordanţă cu extinderea funcţiilor sale,  oraşul s-a mărit, întinzîndu-se spre nord  şi sud-est, în lungul Lacului Michigan.

Datorită importanţei şi influenţei lui  economice, oraşul Chicago trece astăzi  drept capitală neoficială a părţii inte­rioare a ţării.

Chicago este Şi un centru de conver­genţă a numeroase conducte magistrale  de petrol şi de gaze naturale prin care  se transportă însemnate cantităţi de

 hidrocarburi din centrul şi sudul ţării.

Activitatea industrială, puternic impul­sionată de marea întretăiere de căi de  comunicaţii, are un caracter complex.  În regiunea industrială Chicago sînt con­centrate peste 15  mii întreprinderi, cu  peste 1,2 milioane de salariaţi.

Ramurile industriei grele sînt pre­ponderente: metalurgia feroasă (cu ma­rile uzine de la Gary-7,5 milioane tone  oţel anual şi Calumet-6,5 milioane tone  oţel anual), construcţii de material fero­viar, automobile, electrotehnică, maşini  agricole (McCormick; una din marile  uzine de tractoare ale S.U.A.); utilaj  electronic şi de telefonie, apoi prelu­crarea petrolului, cu marile rafinării Whi­ting, East Chicago, Gary, Calumet. În  total, capacitatea rafinăriilor din zona  oraşului Chicago este de SS,4 milioane  tone. În preajma lor s-au dezvoltat pu­ternice complexe petrochimice. Între alte  ramuri se remarcă şi industria cărnii  (marile abatoare . din sudul oraşului), a  prelucrării lemnului, morăritului, confecţi­ilor, încălţămintei, tipăriturilor.

Cea mai mare parte a industriei este  concentrată în partea de sud şi sud-est  a oraşului. Chicago este totodată şi un  mare centru financiar şi comercial, după  activul său grupul financiar din Chicago  fiind al patrulea din S.U.A. Aici îşi au  sediul marile bănci: „Continental Illinois  National Bank and Trust", „First National  Bank of Chicago" etc. şi importante firme  industriale: „Pullman", „McCormick",

Swift" „Admiral", „Sunbean", „Armour",  „Zenith", „International Harvester" ş.a.  Activitatea comercială este reprezentată  prin 75 mari antreprize Şi peste 55 000  de magazine.

Detroit, al doilea mare oraş al regiunii,  este situat pe rîul Detroit şi la ţărmul  Lacului St. Clair, prin care trec căile  navigabile dintre lacurile Huron şi Erie.  Poziţia sa geografică favorabilă a înlesnit  o rapidă dezvoltare a căilor de comunicaţie  şi comerţului. În secolul nostru, odată  cu construirea, după anul 1909, la Dear­born, a primei uzine de automobile Ford,  Detroit s-a extins mult, devenind un  mare centru urban şi industrial al S.U.A.

Populaţia sa atinge aproape  milioane  locuitori, iar împreună cu o serie de oraşe­satelit: Dearborn, Hamtramck, Warren,  River Rouge, Ecorse, Melvindale, Fern­dale, Roseville etc. formează o conur­baţie de 4,9 milioane locuitori, a cincea  din S.U.A.

Funcţia principală a oraşului este cea  industrială, fapt evidenţiat de numărul  ridicat al unităţilor cu acest profil; de  numărul mare de muncitori ocupaţi în  acest sector, neatins de nici unul dintre  marile oraşe americane, reprezentînd ju­mătate din populaţia activă. Marele po­tenţial industrial a atras mulţi imigranţi  (aproape 3/5 din populaţie) şi populaţie  de culoare (circa 1/ 10).

Pentru industria oraşului rolul hotă­rîtor 1-a avut construirea uzinelor de  automobile. Astăzi, Detroit este „capitala  automobilului american", cel mai mare  centru al producţiei de automobile din  întreaga lume. În oraş, dar mai ales în  suburbiile sale, funcţionează uzine ale  celor trei mari firme din industria con­strucţiilor auto ale S.U.A.: General Motors,  Ford Motor şi Chrysler. Cea mai mare este  uzina River Rouge din Dearborn, a  firmei Ford Motor, care execută toate  procesele de producţie, inclusiv producerea  accesoriilor, într-un complex de fabrici cu  circa 80 000 de salariaţi. De remarcat  specializarea în toate ramurile care au  contingenţă cu automobilul: cauciuc sin­tetic, anvelope. sticlărie, metalurgie fe­roasă, textilă, aluminiu, prelucrarea pe­trolului etc. După cel de-al doilea război  mondial s-au dezvoltat şi alte ramuri:  construcţia de tractoare, avioane, motoare  electrice, producţia de război. Mai  puţin  însemnate sînt industria lemnului şi in­dustria alimentară. După volumul global  al industriei, oraşul ocupă locul al pa­trulea în S.U.A. (după New York, Chi­cago, Los Angeles).

 În statul Ohio se află oraşul Cleveland,  situat pe ţârmul sudic al Lacului Erie.  Fondat în anul 1796 şi declarat oraş în  1836, Cleveland este un mare centru indus­trial şi financiar al S.U.A., cu o populaţie  de 2,05 milioane locuitori (fmpreună cu  suburbiile). În trecut a fost centrul pro­ducţiei petroliere şi sediul marii companii  Standard Oil, creată de Rockefeller. Deşi  azi rezervele de petrol locale au fost secă­tuite, industria de prelucrare mai are  Încă  o importanţă destul de mare. Dezvoltarea  deosebită a oraşului s-a datorat construc­ţiei canalului care îl leagă de rîul Ohio,  oraşul devenind un mare nod de comuni­caţii navale, terestre şi aeriene (Hopkins  Airport are un trafic anual de 5,8 mili­oane pasageri).

Funcţia industrială este reprezentată  prin mari uzine siderurgice, de maşini­unelte (locul al doilea în S.U.A.), electro­tehnice, automobile, şantiere navale, pre­lucrarea petrolului şi petrochimia, textilă  , şi confectii, hîrtie etc.

 Din punct de vedere economic, Cle­veland este debuşeul marelui bazin car­bonifer din nordul Munţilor Appalachi.

Cincinnati (1,4 milioane locuitori, cu  suburbiile) este un mare centru industrial  situat pe rîul Ohio, fondat în 1788 şi  declarat oraş în 1819, fiind specializat  în producţia de maşini-unelte, mecanică  de precizie, siderurgie, electrotehnică,  avioane, alimentară, chimică, instrumente  muzicale ; este nod feroviar, port fluvial  activ (circa 7,5 milioane tone) şi are un  aeroport cu un trafic anual de 2,7 mili­oane pasageri. Alături de activitatea eco­nomică, în oraş se desfăşoară o intensă  viaţă culturală (are două universităţi  cu circa 50 000 studenţi, Conservator,  Academie de arte, muzee).

Columbus (1 058 000 locuitori, cu sub­urbiile), situat în partea centrală a  statului Ohio, este capitala acestuia şi  important centru cultural (Ohio State  University cu 46 000 studenţi) şi comercial,  funcţii ce au dus la creşterea rapidă a  populaţiei. Dintre cele mai mari centre  urbane ale statului Ohio (care se numără  printre cele mai dezvoltate din punct de  vedere economic, în cadrul S.U.A.) amin­tim: Dayton (857 000 locuitori), Toledo  (781 000 locuitori), Youngstown (544 000  locuitori) şi Akron (682 000 locuitori),  toate puternice centre industriale şi co­merciale.

În statul Indiana se distinge oraşul  Indianapolis (1,1 milioane locuitori, cu  suburbiile), capitala statului, mare nod  feroviar, rutier şi aerian (2,6 milioane  pasageri anual) şi important centru al  industriei alimentare, de maşini agricole  şi mijloace de transport. Populaţia ora­şului a crescut foarte mult în ultimul timp_  Oraşul posedă un circuit de curse de  automobilism, pe care se desfăşoară anual  Marele premiu de automobilism al S.U.A_  (pe 500 mile) celebru în lumea întreagă.

În statul Wisconsin se află oraşul  Milwaukee (1,4 milioane locuitori, fm­preună cu suburbiile), mare centru indus­trial pe ţărmul Lacului Michigan, situat într-o zonă de puternică concentrare a industriei siderurgice, a construcţiilor de maşini (nave, produse electrotehnice, ma­şini agricole etc.). Este bine cunoscut prin fabricile sale de încălţăminte, produse lactate, tricotaje şi mai ales ca mare centru mondial al producţiei de bere.   Oraşul a fost fondat de coloniştii germani   după anul 1830 şi are un aspect pitoresc,   cu numeroase parcuri şi grădini. Este un port activ la Lacul Michigan, iar aero­portul său înregistrează un trafic anual  de 2,1 milioane pasageri.

4. Regiunea West North Central (Central-nord-vestică)

Sub această denumire sînt cuprinse sta­tele situate la vest de fluviul Mississippi, pînă la limita Munţilor Stîncoşi, spre sud pînă la valea rîului Arkansas, iar în nord pînă la graniţa cu Canada. Relieful regiunii, care mai este denumită şi „Ves­tul Mijlociu", este format din Podişul Preriilor şi din Podişul Missouri, conti­nuate spre sud cu Podişul Ozark. Este patria întinselor prerii, cea mai mare zonă de cultură a cerealelor din S. U.A. Regiunea ocupă 19% din suprafaţa ţării şi are 9% din populaţia sa, fiind speciali­zată în exploatarea minereului de fier (90% din producţia naţională), a minereu­rilor de plumb (50%) şi de zinc (25%), formînd, totodată, baza producţiei de grîu, de porumb şi de creşterea ani­malelor.

În afară de aceasta dispune şi de resurse de petrol în statele Kansas şi Missouri, unde se află şi o dezvoltată industrie de prelucrare şi chimizare, la Kansas City, Wichita, El Dorado etc.

Industria prelucrătoare este reprezen­tată mai ales prin cea a morăritului, a cărnii, lemnului, celulozei şi hîrtiei, maşini agricole, mijloace de transport, meta­lurgie feroasă şi neferoasă etc. Activita­tea industrială este concentrată în marile oraşe, determinînd o creştere treptată a populaţiei urbane.

Minneapolis, împreună cu oraşul vecin St. Paul, sînt situate pe malurile lui Mis­sissippi, în punctul de unde fluviul în­cepe să fie navigabil, formînd o conurbaţie de 2,0 milioane locuitori. Este un impor­tant centru industrial, specializat în in­dustria alimentară (morărit, produse lac­tate, conserve, uleiuri etc.), industria tex­tilă, a pielăriei şi încălţămintei, a lem­nului, mobilei, celulozei şi hfrtiei, poli­grafică. ine reprezentată este şi industria constructoare de maşini : maşini agricole, vagoane, electrotehnică, montaj de auto­mobile etc. Se remarcă şi ca un însemnat centru de transporturi (nod feroviar cu 12 linii, port fluvial, mare aeroport in­ternaţional cu 7,2 milioane pasageri anual). Oraşul este situat într-o regiune cu nu­meroase parcuri şi lacuri de un pitoresc deosebit, dintre care cel mai cunoscut este Minnehaha Park.

Kansas City (1,3 milioane locuitori îm­preună cu suburbiile) este situat la con­fluenţa lui Missouri cu rful Kansas. fiind format, practic, din două ora se cu acelaşi nume, care aparţin statelor Missouri şi Kansas şi care au fost întemeiate la. în­ceputul secolului al XIX-lea. Activitatea principală este cea comercială şi de trans­port ; aici se găsesc mari abatoare şi pieţe de vite şi grîne, oraşul înscriindu-se drept primul centru al S.U.A. în tranzitul de animale vii pe calea ferată. Activitatea comercială este strîns legată de cea de transport. Kansas City este un important nod feroviar (12 linii) şi port fluvial. Are şi un mare aeroport cu un trafic de 4,1 milioane pasageri anual. Toate acestea au impulsionat dezvoltarea industrială: mo­rărit, carne, pielărie, încălţăminte, măr­furi agricole, material feroviar, avioane,  automobile, chimică, prelucrarea petro­lului etc.

resurselor miniere din  Munţii Stîncoşi s-a dezvoltat aici industria  metalurgiei neferoase. Omaha este şi un  centru cultural activ, cu o universitate  întemeiată în anul 1908.

5. Regiunea South Atlantic (Sud-atlantică)

 În partea de sud-est a S.U.A. se si­tuează şase state cu largă ieşire la Ocea­nul Atlantic, care, deşi nu au o dezvol­tare economică la nivelul statelor din  nord, se diferenţiază de restul statelor  sudice prin existenţa unor resurse de  .cărbuni, minereuri de fier, hidroenergie,  săruri de potasiu, în parte valorificate.  Totodată, sînt state cu o agricultură  bine dezvoltată şi specializată. Teritoriul  lor cuprinde o parte din Munţii Appa­fachi centrali, Piemontul preappalachian  şi Cîmpia litorală centrală şi sudică,  Peninsula Florida ; populaţia urbană a  regiunii se ridică, în medie, la circa 58%,  procent mai redus în comparaţie cu sta­tele nordice. Dar există mari diferenţe  între state în acest sens. Astfel, dacă  West Virginia are numai 39% populaţie  urbană, in Florida aceasta atinge 80%.  Dintre culturi sînt bine reprezentate:  bumbacul, tutunul (în Virginia, North  Carolina, South Carolina, Georgia), ce­realele, legumele şi pomii fructiferi. Creş­terea animalelor este mai puţin impor­tantă (cornute pentru lapte, păsări).  Din punct de vedere agricol statul Flo­rida ocupă o poziţie aparte ; aici, clima  subtropicală a favorizat o largă dez­voltare a culturii citricelor, a legumicul­turii şi floriculturii, produse in realiza­rea cărora este intrecută, la nivel na­ţional, numai de California. Valorifica­rea terenurilor din mlaştinile Evergla­des vor asigura Floridei suprafeţe din  ce în ce mai mari pentru extinderea  culturilor cu caracter subtropical.

În domeniul industriei, regiunea se  distinge prin prelucrarea bumbacului (2/3

din productia de ţesături de bumbac a  S.U.A.), industria tutunului (în statul  Virginia), industria conservelor şi a su­curilor (în Florida). Dintre ramurile in­dustriei grele sînt mai bine dezvoltate:  exploatarea cărbunilor (în West Virgi­nia, care constituie primul bazin carbo­nifer al S.U.A.), cea a fosforitelor, în  Florida (27,5 milioane tone), industria  construcţiilor de maşini, chimică. În  zona Fall Line au fost construite hidro­centrale care asigură cerinţele de ener­gie electrică ale regiunii.

Pentru statul Florida un loc deosebit  îl deţine turismul, marile staţiuni bal­neare maritime fiind vizitate anual de  circa 24 milioane de turişti. Dintre acestea  cea mai cunoscută este Miami, dar pe  ţărmul atlantic al Floridei, de la Jack­sonville pînă la Miami, staţiunile se  ţin lanţ : Jacksonville Beach, Daytona  Beach, Palm Beach, Ft. Lauderdale etc:

 Oraşele regiunii Sud-atlantice nu sînt,  în general, prea mari, dar cîteva dintre  ele s-au impus ca importante centre de  convergenţă economică de interes naţio­ nal, aşa cum sînt : Atlanta, Miami,  Tampa.

Atlanta (1,7 milioane locuitori împre­ună cu suburbiile), fondat în 1845, este  principalul centru comercial, de trans­port, industrial şi financiar al regiunii.

Activitatea principală este cea de trans­port, mare nod feroviar - cu 15 linii -,  rutier şi aerian, cu un aeroport de  mare trafic-Hartsfield International ­(25,6 milioane pasageri anual, al doilea  din S.U.A.), care îi înlesneşte legăturile   cu toate regiunile învecinate.

 Miami (1,3 milioane locuitori) este  situat în Florida, pe ţărmul de sud-est,  la Oceanul Atlantic. Practic este con­stituit dintr-o aglomerare de centre şi

staţiuni balneare (Miami, Miami Beach,  Hialeah, North Miami, Carol City, Miami  Shores, Miami Springs, South Miami,  Coral Gables etc.), funcţia sa principală  fiind cea turistică (peste 6 milioane  turişti anual), ceea ce a dus la o mare  dezvoltare a construcţiilor hoteliere şi a  tuturor tipurilor de obiective turistice  (cluburi, teatre, porturi de yachturi etc.).

Industria este Şi ea strîns legată de  turism: alimentară, confecţii, ţigări etc.  Tot turismul a impulsionat şi dezvolta­rea transporturilor, aici găsindu-se unul  dintre marile aeroporturi din S.U.A.  (Miami International cu 12,4 milioane   pasageri anual).

6. Regiunea East South Central (Central-sud-estică)

Avînd o  faţadă maritimă extrem de  restrînsă, la Golful Mexic, regiunea cu­prinde versantul sudic al Munţilor Ap­palachi, Podişul Cumberland şi o por­ţiune din Cîmpia Mississippi. Văile adînci  ale rîurilor Alabama şi Tennessee canstituie atît culoare de circulaţie, cît şi surse  de energie electrică.

În teritoriul regiunii sînt situate ză­cămintele de minereu de fier şi cărbuni  din sudul Munţilor Appalachi (statul  Alabama). Prin amenajarea complexă a rîului Tennessee, producţia de energie electrică asigură întregul consum local, o altă parte fiind trimisă şi spre alte regiuni. În preajma hidrocentralelor au fost amplasate uzine chimice, de metale neferoase sau atomice, fapt care a deter­minat conturarea unei regiuni industriale, cu centre importante, la nivel naţional, ca Knoxville, Chattanooga, Nashville etc.

Industria regiunii este specializată în metalurgia feroasă, neferoasă, construcţii de maşini (utilaj minier şi textil, maşini agricole, electrotehnică), chimică, a bum­bacului, prelucrarea lemnului, alimentară. Agricultura este caracterizată prin marile plantaţii de bumbac (Alabama, Missis­sippi), de tutun, soia, plante furajere (Tennessee, Kentucky). Creşterea ani­malelor este bine reprezentată, mai cu seamă în partea nordică a regiunii (cor­nute mari pentru lapte).

 Louisville (888 000 locuitori cu subur­biile) este un important nod de comu­nicaţii situat pe Ohio, în nordul statului  Kentucky, fondat în anul 1790 şi numit  astfel în cinstea regelui Ludovic al XVI­lea. Prin dezvoltarea sa industrială (trac­toare, automobile, electrotehnică, chi­mică, prelucrarea lemnului, textilă, ali­mentară) şi procentul ridicat al populaţiei  active ocupate în comerţ şi finanţe, oraşul  se deosebeşte mult de celelalte centre ale  regiunii, apropiindu-se de specificul economic şi urban al oraşelor din nordul  ţării.

Memphis (848 000 locuitori cu subur­biile) este unul dintre marile centre co­merciale situate pe fluviul Mississippi.  Dezvoltat ca port pentru expedierea bum­bacului şi a lemnului, oraşul şi-a creat, trep­tat, o industrie bine reprezentată (textilă,  egrenarea bumbacului, maşini pentru tex­tile, mijloace de transport, mobilă, hîrtie,  alimentară). Activitatea portuară (6,5 mi­lioane tone anual) şi convergenţa căilor  ferate şi a şoselelor, au uşurat dezvol­tarea comerţului, Memphis fiind cea mai  mare piaţă a bumbacului din S.U.A. şi  o importantă piaţă a lemnului, pieilor  şi a altor produse agricole. Prin aero­portul oraşului trec anual 4,6 milioane  pasageri

Birmingham (779 000 locuitori) este cel  mai mare centru al industriei metalurgiei  feroase din sudul ţării. Punerea în va­loare a resurselor locale de cărbuni şi de  minereu de fier a dus la apariţia acestui  oraş spre sfîrşitul secolului al XIX-lea:  Alături de uzinele siderurgice, astăzi func­ţionează aici importante uzine produ­cătoare de utilaj minier, maşini-unelte,  utilaje pentru industria alimentară etc.  Funcţia industrială a generat şi o impor­tantă activitate de transport (mare nod  feroviar şi port fluvial), precum şi dez­voltarea comerţului.

Între alte oraşe ale regiunii amintim  pe cele din valea Tennessee : Chattanooga  (381000 locuitori), Knoxville (421000  locuitori) şi Nashville (716 000 locuitori),  toate puternice centre industriale a căror  activitate a fost mult impulsionată de construirea sistemului energetic T.V.A.

7. Regiunea West South Central (Central-sud-vestică)

Cuprinsă între valea fluviului Mississipi la est si Muntii Stincosi la vest, Podisul Ozark la nord si tarmul Golfului Mexic la sud, regiunea ocupa 13% din suprafata S.U.A si detine peste 9% din populatie.

Condiţiile naturale sînt destul de variate. Astfel, în extremitatea de sud - sud-est, în lungul ţărmului Gol­fului Mexic, se întinde o cîmpie litorală joasă, lagunară, cu domuri de sare. O unitate aparte o formează delta fluviului Mississippi, cuprinsă în limitele statului Louisiana. Cfmpia fluviului Mississippi, destul de joasă şi mlăştinoasă, a fost în bună măsură asanată, devenind o impor­tantă zonă agricolă.

În restul teritoriului se întinde Podişul Preriilor, care, spre vest, devine acci­dentat, altitudinile oscilînd între 1000 şi 1 500 m.

Depresiunile adînci ale văilor Arkansas, Pecos şi Red River sînt renumite prin importantele zăcăminte de petrol şi gaze naturale. Regiunea este o mare producă­toare de petrol, revenindu-i peste 1/3 din cantitatea de petrol extrasă din S.U.A. Industria de prelucrare şi chimizare a petrolului este bine dezvoltată în special în centrele de la ţărmul Golfului Mexic.

Pe baza importului de bauxită s-a dez­voltat aici producţia de alumină şi alu­miniu. În ultimul timp s-au construit şi întreprinderi ale industriei construcţiilor de maşini (şantiere navale, utilaje petro­liere, electrotehnică). Tradiţionale sînt in­dustria lemnului, cea textilă, de pielărie şi alimentară.

Petrolul şi gazele naturale au transfor­mat profund, în ultimele decenii, economia regiunii, care tinde să depăşească nivelul general al statelor sudice prin : volumul producţiei industriale, venitul anual pe locuitor, concentrarea capitalului, extin­derea funcţiilor comerciale şi financiare, concentrarea acestor functiuni în cîteva oraşe mari care joacă rolul de centre pola­rizatoare etc.

 Principalele oraşe sînt : Houston, Dal­las şi New Orleans.

Houston, situat în sudul statului Texas,  pe rîul San Jacinto, în apropiere de Golful  Galveston şi de ţărmul Golfului Mexic,  de care este legat printr-un canal maritim  cu o adîncime de 11 m, a fost întemeiat  în anul 1836. Împreună cu o serie de  suburbii şi oraşe-satelit (Pasadena, Bay­town, Texas City etc.) formează o conur­baţie de 2,1 milioane locuitori, cea mai  mare din sudul S.U.A.

Oraşul îşi datorează dezvoltarea ma­relui „boom" petrolier din perioada 1920­1940, devenind apoi cel mai important  centru de prelucrare a petrolului din  S.U.A. Capacitatea rafinăriilor sale atinge  79,8 milioane tone, cele mai multe dintre  ele fiind amplasate în lungul canalului  maritim sau în portul Texas City, unde  s-au dezvoltat şi mari complexe petro­chimice. Prin folosirea unor resurse variate  (petrol, gaze naturale, sare etc.), industria  chimică a devenit ramura principală a  industriei din acest mare oraş. Bine re­prezentate sînt şi industria construcţiilor  de maşini, a aluminiului, alimentară  (zahăr, ulei), textilă, a materialelor de  construcţie. Funcţia de transport este  strîns legată de cea industrială. Portul,  cu un trafic de aproape 77 milioane tone anual (fără Texas City), este cel mai activ de pe litoralul american al Golfului Mexic. La Houston se intîlnesc numeroase căi ferate, şosele, conducte, linii aeriene (Inter­continental Airport are un trafic anual de 5,9 milioane pasageri). În funcţie de dezvoltarea sa industrială, Houston a de­venit şi un puternic centru financiar şi co­mercial al sudului ţării, avînd şi o bogată activitate culturală: opt colegii superioare şi universităţi, teatre (Municipal Hall, Coliseum), renumita sală a Astrodomului. La Houston se află şi centrul de cercetări spaţiale, de unde au fost conduse expe­diţiile navelor „Appolo" spre şi pe Lună.

New Orleans este cel mai caracteristic  oraş al sudului, mare porţ şi centru in­dustrial, care a jucat un rol activ în legă­turile comerciale ale regiunilor agricole  din această parte a ţării. Oraşul este-si­tuat pe ambele maluri ale fluviului Mişsis­sippi, la începutul marei sale delte şi la  145 km de vărsarea acestuia în Golful  Mexic. Prin aşezarea sa într-o zonă mlăş­tinoasă, între Mississippi şi Lacul Pont­chartrain, a fost ameninţat întotdeauna  de inundaţii şi de malarie, calamităţi care  , nu i-au ocolit defel.

 Industria este legată atît de valorifi­carea materiilor prime locale (petrol,  gaze, trestie de zahăr, orez, lemn etc.),  cît şi a celor importate (metale neferoase,  cafea, banane, zahăr semirafinat etc.).  Oraşul a devenit un mare centru de pre­lucrare şi chimizare a petrolului (în sub­urbiile Norco şi Chalmette) ; bine repre­zentate sînt şi industriile: aluminiului  (Chalmette), materialelor de construcţie,  îngrăşămintelor chimice, de construcţii  navale, textilă, cherestea, mobilă, hîr­tie, zahăr, conserve de fructe etc.

8. Regiunea Mountain (Statele montane sau regiunea Munfilor Stîncosi)

Sub acest nume se înscrie cea mai în­tinsă regiune economico-geografică a ţă­rii, care înglobează opt state situate în  zona Munţilor Stîncoşi şi a podişurilor  interioare. Regiunea ocupă 16,4% din  teritoriul S.U.A, şi deţine numai 2,5%  din populaţia sa. Relieful este format din  lanţul Munţilor Stîncoşi şi podişurile Wyo­ming, Marele Bazin, Colorado şi Arizona.

Statele montane deţin 66% din produc­ţia de cupru a S.U.A., 25% din cea de

plumb şi zinc, 33% aur şi argint, 75%  molibden, aproape întreaga producţie de  uraniu şi wolfram. Agricultura are o dez­voltare destul de mare, reprezentată mai  ales prin creşterea animalelor, cultura  sfeclei de zahăr şi a bumbacului.

Activitatea industrială este legată de  exploatarea metalelor neferoase, preţioase  şi rare şi de prelucrarea lor. Dintre cele­lalte ramuri, în ultimii ani s-au dezvoltat extracţia şi prelucrarea petrolului, me­talurgia feroasă, industria atomică, in­dustria alimentară (lapte, carne, zahăr).

Cele mai multe oraşe ale regiunii sînt  mici, trei dintre ele fiind mai însemnate,  atît prin numărul de locuitori, cît şi prin  funcţiile lor: Denver, Salt Lake City şi  Phoenix.

Denver (1,3 milioane locuitori cu subur­biile), capitala statului Colorado, este si­tuat la 1500 m altitudine, într-un punct  important de încrucişare a căilor ferate  care străbat munţii (în primul rînd ma­gistrala. New York-Chicago-San Fran­cisco). Însemnat centru comercial şi in­dustrial, Denver este cel mai puternic  centru economic din regiunea Munilor  Stîncoşi.

În apropierea sa se află exploatări de  cărbuni şi de metale neferoase, iar în oraş s-au dezvoltat întreprinderi ale metalur­giei feroase, de avioane, de utilaje miniere.  şi alimentare, de material feroviar, uzine  chimice, fabrici de zahăr, de confecţii etc.  O funcţie deosebită a oraşului este cea  turistică, Denver fiind una dintre cele  mai reputate staţiuni climaterice ameri­cane. Aceasta face ca International Staple­ton Airport, care deserveşte oraşul, să  aibă un trafic ridicat: 11,2 milioane pa­sageri anual.

Salt Lake City (744 000 locuitori, cu  suburbiile) se află în partea centrală a  Podişului Marelui Bazin, în marginea es­tică a Marelui Lac Sărat (Great Salt  Lake), fiind capitala statului Utah. Înfi­inţat în anul 1847 ca centru al sectei reli­gioase a mormonilor, s-a dezvoltat repede  devenind un însemnat centru comercial.  Oraşul a înflorit însă în urma construirii  căilor ferate şi valorificării unor mari re­surse de subsol (cupru, plumb, zinc etc.).

Ca centru industrial dispune de uzine  pentru prelucrarea cuprului, plumbului şi  argintului, bine reprezentată fiind indus­tria electrotehnică, mecanica de precizie,  prelucrarea petrolului, a cărnii şi zahăru­lui. Importanţa lui ca nod de comunicaţii  este tot atît de mare, deoarece aici se  întîlnesc căile ferate şi şoselele care străbat  Munţii Stîncoşi, pentru ca apoi să se în­drepte spre Los Angeles sau San Fran­cisco. Aeroportul înregistrează un trafic  anual de 2,8 milioane pasageri.

 Dacă în urmă cu o sută de ani era un  oraş izolat, astăzi el este centrul unui  areal industrial bine conturat, care cu­prinde şi alte localităţi : Provo, Ogden,  Tooele, Magna.

În oraş se află o universitate cu 21 700  studenţi şi mai rnulte muzee.

Phoenix (1,05 milioane locuitori, cu  suburbiile) este un centru industrial în plină dezvoltare, specializat în producţia de utilaj minier.

9. Regiunea North Pacific (Nord-pacifică)

Situată în extremitatea de nord-vest şi  vest a ţării, în bazinul fluviului Columbia  şi la ţărmul Oceanului Pacific, regiunea  ocupă 9% din suprafaţa S.U.A., fiind  locuită însă numai de 3% din populaţia  ţării. Relieful montan predominant este  străbătut de văi largi (Columbia, Snake,  Willamette) favorabile dezvoltării agri­culturii. Principalele bogăţii sînt pădurile  (50% din rezervele naţionale) şi hidroener­gia (40% din potenţialul hidroenergetic  al rîurilor S.U.A.), cărora li se adaugă  resursele miniere (aur, uraniu) şi pescuitul.

Pentru dezvoltarea economică a re­giunii, valorificarea resurselor hidroener­getice a constituit un impuls deosebit, pe  fluviul Columbia construindu-se nume­roase hidrocentrale care au atras dezvol­tarea industriei metalurgiei neferoase şi  atomice şi totodată a permis irigarea unor  terenuri întinse.

Ramurile industriale de bază sînt : in­dustria aluminiului, industria de avioane  şi rachete, construcţiile navale, prelucra­rea lemnului, industria zahărului şi a  conservelor de peşte.

Seattle (1,4 milioane locuitori, cu sub­urbiile) este un port activ al S.U.A, si­tuat pe ţărmul estic al Golfului Puget  Sound. Fondat în anul 1852, oraşul se  dezvoltă rapid după construcţia căii fe­rate transamericane (1884) Şi devine ce­lebru în istoria Americii pentru că de aici  au pornit căutătorii de aur spre Alaska,  şi tot aici se află marele centru de schimb  al pieilor şi blănurilor de anirnale. Seattle  a devenit astăzi un puternic centru in­dustrial-portuar. Aşezarea favorabilă a  portului, într-un golf adînc, ferit de cu­renţi, bine legat de hinterlandul său prin  şosele şi căi ferate, a deschis frumoase  perspective amplasării unor industrii care  să prelucreze materiile prime locale (lemn,  metale, produse agricole, peşte) sau im­portate. În timpul celui de-al doilea răz­boi mondial, aici au fost amplasate uzine  de armament. Portul are un trafic de  14,7 milioane tone anual, prin el stabi­lindu-se legături directe cu Ala.ska şi  Extremul Orient. Ca nod feroviar, ru­tier şi aerian, Seattle are, de asemenea,  un rol important (aeroportul Seattle-Ta­coma are un trafic anual de 5,8 milioane  pasageri).

Între ramurile industriale se remarcă industria de avioane şi rachete (uzinele Boeing), construcţiile navale, metalurgia feroasă, prelucrarea lemnului, rafinării de petrol, care prelucrează petrolul adus din Canada, industria alimentară (conserve de fructe şi peşte, zahăr etc.).

10. Regiunea South Pacific (Sud-pacifică)

Această regiune cuprinde statul Cali­fornia, ocupînd 11,3% din suprafaţa ţării  şi deţinînd 8,7% din populaţie. Relieful  este variat; între lanţurile semeţe de  munţi (Coastei, Sierra Nevada) aflîndu-se  o întinsă depresiune, Valea Californiei  (formată din San Joaquin Valley şi Sacra­mento Valley), care oferă posibilităţi deo­sebite pentru agricultură. În sud se în­tinde o altă depresiune, Los Angeles, în  cuprinsul căreia s-a dezvoltat o mare  aglomeraţie urbană.

California este cel mai dezvoltat stat  al vestului S.U.A., atît din punet de ve­dere industrial, cît şi agricol, comercial-fi­nanciar, cultural şi turistic, dispunînd de  mari resurse energetice, îndeosebi petrol,  exploatat în zona Los Angeles şi în ba­zinul Salinas. Energia electrică este fur­nizată de marile termocentrale, care func­ţionează pe baza petrolului şi a gazelor na­turale, cît şi de hidrocentralele de pe flu­viul Colorado.

Ramurile industriale cele mai dezvol­tate sînt: metalurgia neferoasă, construc­ţiile de avioane şi rachete, electrotehnica,  construcţiile navale, maşini-agricole, prelucrarea petrolului şi petrochimia, pre­lucrarea lemnului, confecţiile şi o variată  industrie alimentară (conserve de legume,  fructe şi peşte, sucuri, zahăr, lactate, vi­nificaţie etc.). Concentrarea industriei în  regiunea industrială Los Angeles şi în  marele centru San Francisco este o carac­teristică importantă a Californiei, fapt  care explică şi mpresionanta creştere a  populaţiei acestora.

Varietatea deosebită a condiţiilor de  sol şi de climă, irigaţiile şi mecanizarea  au favorizat o dezvoltare cu totul deose­bită a agriculturii. Aceasta este speciali­zată în pomicultură (pruni, meri, caişi,  piersici), viticultură, legumicultură, cul­tura citricelor (portocale, lămîi), a ore­zului şi bumbacului. Partea centrală a  statului (văile San Joaquin şi Sacramento)  a devenit, pe baza irigaţiilor, regiunea cu  agricultura cea mai intensivă din S.U.A.

În partea de sud, care are un climat  mai uscat, se cultivă bumbac pe terenurile  irigate. California ocupă unul dintre  primele locuri în lume în privinţa inten­sităţii culturii pomilor fructiferi şi a  arbuştilor mediteraneeni, ca şi prin numarul fabricilor de prelucrare. Ea aprovi­zionează întregul teritoriu al S.U.A., o parte a produselor fiind exportate în Canada şi în ţările din Europa.

Los Angeles este situat pe ţărmul sudic  al Californiei, într-o depresiune cu un  relief accidentat şi un climat arid, în apropierea Munţilor San Bernardino şi a  deşertului Mojave. Înfiinţat de spanioli  în anul 1781 sub numele de El Pueblo  del Nuestra Senora la Reina de Los  Angeles de Porciuncula, oraşul s-a dez­voltat în mai multe etape: prima, după  anul 1890, cînd au fost descoperite zăcă­mintele de petrol şi a început dezvoltarea

industrială, a doua, după anul 1920,  odată cu fondarea Hollywood-ului, care  a permis extinderea funcţiunii cultural ­artistice, şi a treia, în timpul şi după cel  de-al doilea război mondial; cînd s-a  dezvoltat industria aeronautică cu ramu­rile ei anexe. .

În ultimele decenii activitatea indus­trială s-a extins foarte mult, formîndu-se  o adevărată regiune industrială care  cuprinde nenumăratele centre ce for­mează conurbaţia Los Angeles. Totodată,  oraşul a căpătat dimensiuni gigantice  prin înglobarea unor oraşe-satelit situate  la mare distanţă (70-100 km). Oraşul  propriu-zis are 2,5 milioane locuitori, iar  conurbaţia a ajuns la 7 milioane locui­tori, incluzînd multe oraşe legate intre ele  printr-un sistem modern de şosele, auto­străzi, căi ferate. Între acestea, spre nord  se află Alhambra, Pasadena, Glendale,  Burbank, Hollywood, San Fernando, iar  la ţărmul Oceanului Pacific: Beverly  Hills, Santa Monica, Hawthorne, Redondo  Beach; spre sud, se află: Long Beach,  Torrance, San Pedro, Compton, Wilming­ton, iar la est : Santa Ana, Anaheim,  Huntington Beach, Garden Grove, Dow­ney, Fontana, Riverside, Norwale, Bell­flower.

 Din anul 1965, în cadrul conurbaţiei  Los Angeles au fost desprinse alte două  oraşe milionare : Anaheim-Santa Ana  -Garden Grove cu 1,5 milioane locui­tori şi Riverside-San Bernardino-Ontario  cu 1,1 milioane locuitori.

Funcţia principală este cea industrială,  marea dezvoltare a industriei fiind deter­minatâ de valorificarea petrolului şi a  gazelor naturale, de activitatea portuarâ  şi de căile de comunicaţie foarte dese,  de amplasarea unor uzine legate de pro­ducţia de război etc.

Conurbaţia se distinge printr-o puter­nică industrie de prelucrare şi chimizare  a petrolului, capacitatea rafinăriilor fiind  de peste 41,8 milioane tone/an. Comple­xele petrochimice sînt amplasate in apro­pierea rafinăriilor, ele producînd cauciuc  sintetic, mase plastice, coloranţi, deter­genţi, medicamente.

Los Angeles este al doilea centru al  S.U.A. pentru producţia de automobile  (cu o mare uzină a firmei Chrysler), iar  şantierele navale din Los Angeles şi San  Pedro sînt dintre cele mai cunoscute de  pe coasta Pacificului. Industria mai pro­duce utilaje petroliere, material feroviar,  aparatură electrotehnică, maşini agri­cole etc. La Fontana funcţionează o  mare uzină siderurgică, care aprovizio­nează cu oţel şi laminate întreaga regiune.  Pentru producţia de avioane s-a dezvol­tat industria aluminiului, ramură care lu­crează pe baza importului de bauxită.  Dintre alte ramuri sînt de menţionat :  confecţii, textilă, încălţăminte, conserve  de fructe şi legume etc. Dispersarea uzi­nelor a necesitat crearea unei reţele dezvol­tate de căi de comunicatie.

San Francisco este situat în partea  centrală a litoralului Californiei, la marele  golf în care se varsă fluviile Sacramento  şi San Joaquin. Golful este închis de două  peninsule muntoase, care lasă o îngustă  trecere, numită Golden Gate, oraşul fiind  amplasat în amfiteatru, la sud de această  trecere. În partea estică a Golfului San  Francisco se află o serie de oraşe : Oak­land, Richmond, Berkeley, iar spre sud,  Palo Alto, South San Francisco, San  Mateo, Redwood City, toate alcătuind  conurbaţia San Francisco-Oakland, care  concentrează 3,1 milioane locuitori.

Pînă în anul 1848, el a aparţinut Mexi­cului, apoi, intrat în confederaţia ameri­cană, începe să se dezvolte vertiginos,  devenind centrul faimoasei „febre a au­rului". Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea  este cunoscut ca un port şi centru indus­trial de mare însemnătate în urma con­strucţiei căii ferate New York - San  Francisco. După ce a fost aproape în  întregime distrus de cutremurul din anul  1906, San Francisco a renăscut, deve­nind un mare centru economic al vestu­lui. Din această perioadă datează carac­terul pestriţ al populaţiei, mai pronunţat  decît la New York, peste jumătate din  locuitorii oraşului fiind imigranţi sau fii  ai imigranţilor. Cartierele lor sînt deosebit  de pitoreşti prin specificul naţional păs­trat cu mîndrie. Cei mai numeroşi sînt  chinezii, italienii, japonezii, slavii, grecii,  nordicii, mexicanii etc. Deşi a fost între­cut, în ultimul timp, de Los Angeles, atît  în privinţa populaţiei cît şi a importanei  economice, San Francisco rămîne un mare  centru comercial-industrial al Statelor  Unite.

Activitatea industrială este concen­trată în afara oraşului şi în Oakland,  Richmond, unde sînt dezvoltate indus­triile: electrotehnică şi electronică, con­strucţiile navale, maşini-unelte, mecanică  de precizie, avioane, montaj de automo­bile, prelucrarea şi chimizarea petrolului,  textilă, confecţii, sticlărie, încălţăminte,  alimentară (zahăr, conserve de fructe,  legume şi peşte) etc.

 San Diego (1,4 milioane locuitori, cu  suburbiile) tinde să devină şi el un mare  centru urban al vestului ţării. Situat lîngă graniţa cu Mexicul, este un port  militar important, avînd în apropiere  una dintre cele mai mari baze navale  şi de rachete ale S.U.A. Industria sa  a fost puternic influenţată de caracterul  militar al activităţii, remarcîndu-se pro­ducţia de avioane şi de rachete (uzinele  General Dynamic şi Convair) cu care  ocupă unul dintre primele locuri în S.U.A.  Între alte ramuri, s-au mai dezvoltat:  industria electrotehnică, a construcţiilor  navale şi alimentară. Portul are un trafic  restrîns, bazat mai mult pe pescuit. ­

San Diego este şi o mare staţiune bal­neară, inclusiv localităţile învecinate:  Imperial Beach, Coronado, Chula Vistâ,  Pacific Beach, National City, La Jolla.

În ultimii ani a crescut importanţa  economică a altor oraşe din California,  aşa cum sînt: San Jose ,metropola economică a „văii Californiei",  Sacramento (851 000 locuitori, cu subur­biile), capitala statului, Fresno (431 000  locuitori), Bakersfield (336 000 locuitori),  Oxnard-Simi Valley-Ventura (405 000 locu­itori), Salinas-Seaside-Monterey (254 000  locuitori).

11. Alaska and Hawaii (Statele Alaska si Hawaii)

Declarată stat federal în anul 1959,  Alaska este statul cel mai puţin dezvoltat  din punct de vedere economic. În eco­nomia sa predomină pescuitul şi industria  conservelor de peşte, vînătoarea de ani­male cu blănuri scumpe, exploatarea  resurselor de subsol (petrol, cărbuni,  cupru, aur) şi valorificarea masei lemnoase.

Populaţia puţin numeroasă (302173  locuitori), căile de comunicaţie reduse,  depărtarea de teritoriul principal al  S.U.A., condiţiile climatice aspre, au  împiedicat multă vreme punerea în va­loare a uriaşelor resurse deţinute de acest  stat cu o suprafaţă de 1,5 milioane km2.

Descoperită de V. Bering în anul 1741,  Alaska înregistrează prima aşezare ome­nească stabilă la Kodiak în anul 1784.

Din anul 1806 devine „Rusia Americană"  cu capitala la Sitka. Este vîndută Statelor  Unite în 1867 pentru 7,2 milioane dolari  devenind teritoriu federal (1912) şi stat  federal (1959).

Multă vreme Alaska a fost „pămîntul  făgăduinţei" pentru aventurierii căutători  de aur. În anul 1906 producţia de aur a  atins peste 33 000 kg, ceea ce a determinat  apariţia unor centre de prelucrare la  Fairbanks, Nome, Bethel, Circle, denu­miri intrate în legendă. Astăzi, însă, ex­ploatarea aurului a scăzut foarte mult,  aceasta fiind inlocuită cu cea a argintului,  cuprului, zincului, plumbului, a unor me­tale rare, a cărbunelui (Nenana). Din  anul 1959 se extrage şi petrol, producţia  atingînd 17 milioane tone în anul 1974,

fiind concentrată în zona submarină Cook  Inlet. Valorificarea unor noi zăcăminte  submarine în Prudhoe Bay va deschide  perspectiva unei producţii mari, mai  ales că rezervele petrolifere descoperite în  nordul Alaskăi sînt bogate. Treptat se va  putea realiza transformarea acestui stat  într-una din principalele regiuni pefro­lifere ale lumii. La 20 iunie 1977 a fost  inaugurată conducta transalaskeană Prudhoe Bay (Oceanul Îngheţat) - portul  Valdez (Oceanul Pacific), lungă de I300  km, care străbate permafrostul tundrei,  trei lanţuri muntoase şi 80 cursuri de  apă, în condiţii de protejare a mediului  înconjurător.

Economia piscicolă este bine reprezen­tată, regiunea principală fiind Arhipe­lagul Alexander, cu centre pescăresti in  porturile: Juneau, Ketchikan, Sitka.  In această zonă se grupează şi industria  lemnului (mari fabrici la Ketchikan şi  Sitka).

Industria este mai puţin dezvoltată:  conserve de ananas şi peşte, zahăr (1,16  milioane tone în 1974), reparaţii navale,  textilă etc. Un loc însemnat îl ocupă  turismul, înregistrîndu-se anual 2,5 mi­lioane vizitatori din toată lumea.

12. Outlying Territories (Teritoriile dependente)

În cadrul S.U.A. intră şi o serie de  posesiuni pe care le deţin în America  Centrală şi Oceania.

Astfel, în America Centrală se află  Puerto Rico (Commonwealth of the Puerto  Rico), cu o suprafaţă de 8897 km2, des­coperită de Columb în 1493 şi preluată  de S.U.A. de la Spania în anul 1898. Din  anul 1952 a devenit „stat asociat" în ca­drul S.U.A.

Cu o populaţie de 3 030 000 locuitori,  dispunînd de cîteva oraşe mari: San  Juan, capitala şi principalul centru eco­nomic şi turistic (843 000 locuitori, cu  suburbiile), Ponce (173 000 locuitori), Ba­yamon (170 500 locuitori), Carolina (118 000  locuitori), Caguas (107 000 locuitori), Pu­erto Rico are o agricultură bazată pe  plantaţiile de trestie de zahăr şi de  fructe tropicale, o industrie care valori­fică produsele agricole şi dispune de cîte­va mari rafinării de petrol care utilizează  petrol brut adus din Venezuela. O im­portantă dezvoltare o are turismul, ae­roportul din San Juan avînd un trafic  anual de 5,5 milioane pasageri.

Tot în America Centrală, Statele Unite  mai deţin Zona Canalului Panama din  anul 1903, Virgin Islands (St. Thomas,  St. Croix, St. John), cumpărate în 1917  de la Danemarca, cu o suprafaţă de 344,5  km2 şi o populaţie de 65 000 locuitori,  renumite prin rafinăriile de petrol (St.  Croix) şi turism (1,3 milioane anual).

În Oceania se află teritoriile: American  Samoa, cu o suprafaţă de 197 km2, cu  capitala la Pago Pago, cucerită în anul  1889 ; Baker, Howland and Jarvis Is­lands, din 1936, nelocuite în prezent ;  Guam, cu suprafaţa de 549 km2, o popu­laţie de 110 000 locuitori, cu capitala  la Agana, din 1898 - importantă bază  militară ; Midway Island ; Wake Island ;  Trust Territory of the Pacific Islands  (Micronesia), cuprinzînd Marianas Is­lands, Caroline Islands, Marshall Islands.

Bibliografie:

·         ”Geografia Americii de Nord si Centrale” (Ion Leţea, Ioan Popovici. Ed. Ştiinţifică Şi Enciclopedică)

·         “Statele lumii”

·         Internet