Sunt  inflamaţii caracterizate în principal prin dezvoltarea leziunilor în substanţa albă unde determină  frecvent distrucţia tecilor mielinice: boli demielinizante. Trebuie precizat că leziuni asemănătoare  pot  apare şi în condiţii neinfecţioase,  de  ex.  în tulburări de  formare a mielinei.
Encefalomielita post-infecţioasă (para-infecţioasă) este o boală difuză a creierului şi măduvei, cu manifestări clinice grave: comă,  decerebrare,  paraplegie, care se pot amenda după câteva zile sau săptămâni,   sau,  mai rar,  pot  duce la moarte. Tulburările neurologice  apar  în legătură cu anumite viroze  ca: pojarul, varicela,  parotidita epidemică sau gripa, sau după: vaccinări împotriva variolei sau rabiei (encefalită post - vaccinală).   Leziunile macroscopice constau din hiperemie cerebro-medulară,  edem  şi ocazional peteşii în substanţa albă. Microscopic  în jurul venelor se  găseşte un infiltrat  alcătuit  la început  din neutrofile, mai apoi din limfocite şi plasmocite. În coloraţii speciale, se poate observa un proces de pierdere a mielinei în principal în ariile perivenoase, în timp ce axonii sunt mai puţin interesaţi (encefalomielită perivenoasă).  Patogeneza bolii, pare  a  fi legată de o reacţie imună patogenă  în  ţesutul nervos.
Scleroza multiplă (scleroza  în  “plăci", diseminată). Cea mai  frecventă  dintre bolile  demielinizante, scleroza mul¬tiplă, este  totodată cea mai  importantă cauză nevasculară de incapacitate neurologică. Apare de obicei între  20-40 ani. Evoluţia este cronică (20 de ani sau mai mult) şi punctată de recăderi tot mai puţin remise din punct de vedere  functional, care  duc  în cele  din urmă  la demenţă,  orbire,  ataxie  şi pa¬raplegie.  Uneori evoluează acut  până  la moarte. Etiopatogenia este probabil virotiocă,  cu o componentă  imuno-patogenă.  Leziunile macroscopice constau din "plăci"  de dimensiuni variate, între 0,1mm şi câţiva centimetri, de culoare roză când sunt recente şi  albicioasă-retractate  când sunt mai vechi. Localizarea este  în substanţa albă, mai ales la nivelul nervilor optici, zonelor periventriculare frontal şi occipital, în trunchiul cerebral,  pedunculii cerebeloşi şi în jumătatea dorsală a măduvei.  Leziunile microscopice acute sunt caracterizate prin acumularea de limfocite şi plasmocite în jurul unor vene hiperemiate şi, treptat,   distrugerea mielinei în jurul veneior cu acumulare de macrofage  încărcate cu lipide. Axonii sunt în general bine păstraţi la primele pusee evolutive.  Leziunile vechi sunt reprezentate de pierderea mielinei în zonele de plăci, cu păstrarea parţială a axonilor.  Există şi o astrocitoză reactivă periferică.  Demielinizarea este vizibilă mai bine pe coloraţiile speciale  pentru mielină.
Scleroza difuză  (boala Sohilder) - este o  boală  asemănătoare  sub  aspect lezional cu scleroza multiplă, care apare de obicei în copilărie şi evoluează mult mai scurt (aprox.  6  ani). Leziuniie sunt bilaterale, dar nu neapărat  simetrice. Se  discută dacă este o  entitate  distinctă sau o formă  particulară  de  scleroză multiplă.
Neuromielita optică este o altă inflamaţie a subatanţei albe,   considerată de unii ca o manifestare a sclerozei multiple, de  alţii ca o  entitate  aparte. Tabloul lezional cuprinde   chiste ce  intereseaza măduva şi nervii optici.

C.    TUBERCULOZA MENINGO-CEREBRALĂ
Localizarea tuberculozei la nivelul sistemului nervos este  totdeauna secundară unui alt focar (pulmonar, vertebral etc. ). Cea mai  importantă  formă este  leptomeningita tuberculoasă bazilară. Ea apare de obicei  la copii şi tineri, mai ales în cadrul unei diseminări miliare. Mai rar se  întâlneşte  la adulţii cu tuberculoză  pulmonară secundară. Calea de infectare  a meningelui este încă discutată, se pare că bacilii sunt aduşi de sânge la nivelul plexurilor coroide, de unde se  răspândesc  în leptomeninge   prin lichidul cefalorahidian.   Leziunile macroscopice  sunt mai evidente   în  regiunile bazale  ale  creierului,   iniţial sub   forma  unui exsudat albicios   cenuşiu dens,   uneori cu o  tentă verzuie.  El se   întinde   de-a lungul vaselor scizurii silviene  între  chiasma optică şi bulb  şi se însoţeşte de noduli cenuşii mici în special de-a lungul vaselor.  Microscopic  iaflamaţia are  caracter exsudativ acut,  cu leucocite,   fibrină şi necroză cazeoasă, concentrate perivascular şi de-a lungul nervilor de  la baza creierului.   În stadiile  avansate apar şi noduli cu celule epitelioide şi gigante,  care astăzi se  întâlnesc la necropsie frecvent în cazurile decedate după tratament cu tuberculostatice. În infiltratele subarahnoidiene în cazurile tratate predmină celulele limfoide.  Evoluţia leptomeningitei tuberculoase  determină frecvent lezarea vaselor meningeale, care pot  prezenta angeite specifice, obstrucţii,   anevrisme, urmate de mici infarcte  sau hemoragii.  Netratată,   boala duce la meningo-encefalită tuberculoasă cu hidrocefalie  internă acută,   prinderea nervilor cranieni  (paralizii) şi exitus. Determinările cerebrale bacilare  pot  lua, mai rar, forma nodulilor izolaţi sau conglomeraţi, cu localizare predilectă în creierul mic  şi punte,  numiţi tuberculoame cerebrale. Se  întâlnesc  cu deosebire  la  tineri, cu dimensiunea de  1-5  cm. şi evoluează-un  timp latent,   apoi cu simptome de  focar.   Granulomul tuberculos  al durei mater - este  întâlnit rar,   fiind consecutiv  de obicoi unei tuberculoze vertebrale.
d.    Neurosifilisul:
Looalizarea Treponemei pallidum   în sistemul nervos  determină boli în stadiul terţiar şi cuaternar,   azi rare prin practicarea terapiei antiluetice moderne timpurii.   Formele obişnuite  sunt:
Meningita sifilitică, cu localizare pială,  predominent bazală (chiasmă, trunchi cerebral), uneori extinsă la nivelul lobilor frontali. Macroscopic prezintă un infiltrat cenuşiu opac, mai bogat în jurul vaselor, format din limfoplasmocite. Arterele mici conţin frecvent endarterită şi panarterită sifiliticã cu infiltrate limfo-plasmocitare, cauză a unor focare moi de ramolisment.
Paralizia generală  progresivă  este rezultatul  invaziei spirochetice  a scoarţei cerebrale  şi ganglionilor bazali.  Macroscopic  determină atrofia circumvoluţiilor lobilor  frontali şi temporo-parietali,   cu îugroşarea cenuşie  a leptomeningelor şi hidrocefalie externă, iar microscopic o encefalită cu infiltrate  limfoplasmocitare  perivasculare  şi proliferarea microgliei.
Tabesul dorsal reprezintă cea mai  frecventă  formă de afectare sifilitică a măduvei spinării.   Poate  evolua separat sau asociat cu leziuni cerebrale.  Modificările sunt  prezente  la niveiul cordoanelor posterioare  şi rădacinilor posterioare medulare.  Macroscopic acestea apar atrofiate,   iar microscopic  prezintă arii  de  degenerescenţă a mielinei cu pierderea  fibrelor nervoase  şi o  îngroşare   fibroasă a leptomeningelui local.   Modificări similare se  pot întâlni şi la nervii optici şi cordoanele antero-laterale.



BIBLIOGRAFIE

1.    NICULAE C. D. – „Elemente de morfopatologie specială”, Editura Naţională, Bucureşti, 1996;
2.    ŞTEFANACHE F. – „Neurologie clinică”, U.M.F. Iaşi, 1997;
3.    RUSU VALERIU – „Dicţionar medical”, Editura Medicală, Bucureşti, 2001.