Sunt  inflamaţii caracterizate īn principal prin dezvoltarea leziunilor īn substanţa albă unde determină  frecvent distrucţia tecilor mielinice: boli demielinizante. Trebuie precizat că leziuni asemănătoare  pot  apare şi īn condiţii neinfecţioase,  de  ex.  īn tulburări de  formare a mielinei.
Encefalomielita post-infecţioasă (para-infecţioasă) este o boală difuză a creierului şi măduvei, cu manifestări clinice grave: comă,  decerebrare,  paraplegie, care se pot amenda după cāteva zile sau săptămāni,   sau,  mai rar,  pot  duce la moarte. Tulburările neurologice  apar  īn legătură cu anumite viroze  ca: pojarul, varicela,  parotidita epidemică sau gripa, sau după: vaccinări īmpotriva variolei sau rabiei (encefalită post - vaccinală).   Leziunile macroscopice constau din hiperemie cerebro-medulară,  edem  şi ocazional peteşii īn substanţa albă. Microscopic  īn jurul venelor se  găseşte un infiltrat  alcătuit  la īnceput  din neutrofile, mai apoi din limfocite şi plasmocite. Īn coloraţii speciale, se poate observa un proces de pierdere a mielinei īn principal īn ariile perivenoase, īn timp ce axonii sunt mai puţin interesaţi (encefalomielită perivenoasă).  Patogeneza bolii, pare  a  fi legată de o reacţie imună patogenă  īn  ţesutul nervos.
Scleroza multiplă (scleroza  īn  “plăci", diseminată). Cea mai  frecventă  dintre bolile  demielinizante, scleroza mul¬tiplă, este  totodată cea mai  importantă cauză nevasculară de incapacitate neurologică. Apare de obicei īntre  20-40 ani. Evoluţia este cronică (20 de ani sau mai mult) şi punctată de recăderi tot mai puţin remise din punct de vedere  functional, care  duc  īn cele  din urmă  la demenţă,  orbire,  ataxie  şi pa¬raplegie.  Uneori evoluează acut  pānă  la moarte. Etiopatogenia este probabil virotiocă,  cu o componentă  imuno-patogenă.  Leziunile macroscopice constau din "plăci"  de dimensiuni variate, īntre 0,1mm şi cāţiva centimetri, de culoare roză cānd sunt recente şi  albicioasă-retractate  cānd sunt mai vechi. Localizarea este  īn substanţa albă, mai ales la nivelul nervilor optici, zonelor periventriculare frontal şi occipital, īn trunchiul cerebral,  pedunculii cerebeloşi şi īn jumătatea dorsală a măduvei.  Leziunile microscopice acute sunt caracterizate prin acumularea de limfocite şi plasmocite īn jurul unor vene hiperemiate şi, treptat,   distrugerea mielinei īn jurul veneior cu acumulare de macrofage  īncărcate cu lipide. Axonii sunt īn general bine păstraţi la primele pusee evolutive.  Leziunile vechi sunt reprezentate de pierderea mielinei īn zonele de plăci, cu păstrarea parţială a axonilor.  Există şi o astrocitoză reactivă periferică.  Demielinizarea este vizibilă mai bine pe coloraţiile speciale  pentru mielină.
Scleroza difuză  (boala Sohilder) - este o  boală  asemănătoare  sub  aspect lezional cu scleroza multiplă, care apare de obicei īn copilărie şi evoluează mult mai scurt (aprox.  6  ani). Leziuniie sunt bilaterale, dar nu neapărat  simetrice. Se  discută dacă este o  entitate  distinctă sau o formă  particulară  de  scleroză multiplă.
Neuromielita optică este o altă inflamaţie a subatanţei albe,   considerată de unii ca o manifestare a sclerozei multiple, de  alţii ca o  entitate  aparte. Tabloul lezional cuprinde   chiste ce  intereseaza măduva şi nervii optici.

C.    TUBERCULOZA MENINGO-CEREBRALĂ
Localizarea tuberculozei la nivelul sistemului nervos este  totdeauna secundară unui alt focar (pulmonar, vertebral etc. ). Cea mai  importantă  formă este  leptomeningita tuberculoasă bazilară. Ea apare de obicei  la copii şi tineri, mai ales īn cadrul unei diseminări miliare. Mai rar se  īntālneşte  la adulţii cu tuberculoză  pulmonară secundară. Calea de infectare  a meningelui este īncă discutată, se pare că bacilii sunt aduşi de sānge la nivelul plexurilor coroide, de unde se  răspāndesc  īn leptomeninge   prin lichidul cefalorahidian.   Leziunile macroscopice  sunt mai evidente   īn  regiunile bazale  ale  creierului,   iniţial sub   forma  unui exsudat albicios   cenuşiu dens,   uneori cu o  tentă verzuie.  El se   īntinde   de-a lungul vaselor scizurii silviene  īntre  chiasma optică şi bulb  şi se īnsoţeşte de noduli cenuşii mici īn special de-a lungul vaselor.  Microscopic  iaflamaţia are  caracter exsudativ acut,  cu leucocite,   fibrină şi necroză cazeoasă, concentrate perivascular şi de-a lungul nervilor de  la baza creierului.   Īn stadiile  avansate apar şi noduli cu celule epitelioide şi gigante,  care astăzi se  īntālnesc la necropsie frecvent īn cazurile decedate după tratament cu tuberculostatice. Īn infiltratele subarahnoidiene īn cazurile tratate predmină celulele limfoide.  Evoluţia leptomeningitei tuberculoase  determină frecvent lezarea vaselor meningeale, care pot  prezenta angeite specifice, obstrucţii,   anevrisme, urmate de mici infarcte  sau hemoragii.  Netratată,   boala duce la meningo-encefalită tuberculoasă cu hidrocefalie  internă acută,   prinderea nervilor cranieni  (paralizii) şi exitus. Determinările cerebrale bacilare  pot  lua, mai rar, forma nodulilor izolaţi sau conglomeraţi, cu localizare predilectă īn creierul mic  şi punte,  numiţi tuberculoame cerebrale. Se  īntālnesc  cu deosebire  la  tineri, cu dimensiunea de  1-5  cm. şi evoluează-un  timp latent,   apoi cu simptome de  focar.   Granulomul tuberculos  al durei mater - este  īntālnit rar,   fiind consecutiv  de obicoi unei tuberculoze vertebrale.
d.    Neurosifilisul:
Looalizarea Treponemei pallidum   īn sistemul nervos  determină boli īn stadiul terţiar şi cuaternar,   azi rare prin practicarea terapiei antiluetice moderne timpurii.   Formele obişnuite  sunt:
Meningita sifilitică, cu localizare pială,  predominent bazală (chiasmă, trunchi cerebral), uneori extinsă la nivelul lobilor frontali. Macroscopic prezintă un infiltrat cenuşiu opac, mai bogat īn jurul vaselor, format din limfoplasmocite. Arterele mici conţin frecvent endarterită şi panarterită sifiliticć cu infiltrate limfo-plasmocitare, cauză a unor focare moi de ramolisment.
Paralizia generală  progresivă  este rezultatul  invaziei spirochetice  a scoarţei cerebrale  şi ganglionilor bazali.  Macroscopic  determină atrofia circumvoluţiilor lobilor  frontali şi temporo-parietali,   cu īugroşarea cenuşie  a leptomeningelor şi hidrocefalie externă, iar microscopic o encefalită cu infiltrate  limfoplasmocitare  perivasculare  şi proliferarea microgliei.
Tabesul dorsal reprezintă cea mai  frecventă  formă de afectare sifilitică a măduvei spinării.   Poate  evolua separat sau asociat cu leziuni cerebrale.  Modificările sunt  prezente  la niveiul cordoanelor posterioare  şi rădacinilor posterioare medulare.  Macroscopic acestea apar atrofiate,   iar microscopic  prezintă arii  de  degenerescenţă a mielinei cu pierderea  fibrelor nervoase  şi o  īngroşare   fibroasă a leptomeningelui local.   Modificări similare se  pot īntālni şi la nervii optici şi cordoanele antero-laterale.



BIBLIOGRAFIE

1.    NICULAE C. D. – „Elemente de morfopatologie specială”, Editura Naţională, Bucureşti, 1996;
2.    ŞTEFANACHE F. – „Neurologie clinică”, U.M.F. Iaşi, 1997;
3.    RUSU VALERIU – „Dicţionar medical”, Editura Medicală, Bucureşti, 2001.