1

I Noţiuni generale şi particularităţi

 

Răspunderea penală a persoanei juridice a fost introdusă prin modificările aduse de legea 278/2006 pin care persoanele juridice cu excepţia statului, a autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunea săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Ca şi răspunderea persoanei fizice, răspunderea persoanei juridice, este şi ea un raport juridic penal de conflict, născut ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, de data aceasta între stat pe de o parte şi o persoană juridică pe de altă parte.

Statul are dreptul şi îndatorirea de a trage la răspundere penală persoana juridică, iar aceasta este obligată să răspundă penal pentru infracţiunea săvârşită în realizarea obiectului său de activitate, în interesul ori în numele său. În acest caz subiect pasiv al răspunderii penale este persoana juridică.Întrucât însă persoana juridică se manifestă în viaţa socială prin persoana fizică al cărei reprezentant este sau care acţionează pentru realizarea obiectului său de activitate, persoana juridică e ţinută să răspundă de infracţiunile săvârşite de persoana fizică. Putem spune astfel că persoana juridică apare ca subiect indirect al infracţiunii săvârşite.

Pentru ca persoana juridică să aibă calitatea de subiect indirect activ al infracţiunii trebuie să se verificepe de o parte, dacă ea îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea răspunde penal, iar pe de altă parte trebuie examinate raporturile persoanei juridice cu persoana fizică subiect activ nemijlocit al infracţiunii, pentru a putea stabili dacă fptele comise de aceştia pot fi impuatate persoanei jurdice şi dacă se poate declanşa răspunderea penală a acesteia. Temeiurile obiective şi subiective ale răspunderii penale a persoanei juridice sunt specifice şi se realizează în condiţii diferite în raport cu răspunderea penală a persoanei juridice. Pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare a răspunderii penale a persoanei juridice, este necesară examinarea amănunţită a condiţiilor obiective şi subiective ale răspunderii penale a persoanei juridice.ą

 

II Persoana juridică, subiect al răspunderii penale

 

Conform prevederilor Codului Penal pot fi subiecte active ale răspunderii penale toate persoanele juridice existente cu excepţia persoanelor juridice de drept public şi anume: statul; autorităţile publice; instituţii publice ce desfăşoară o activiate ce nu poate fi desfăşurată de o persoană juridică de drept privat. Este justificată exceptarea statului de la răspunderea penală deoarece deoarece el este titularul drptului de a trage la răspundere persoana juridică şi astfel el nu poate fi în acelaşi timp subiect activ şi subiect pasiv al răspunderii penale. Eventualele infracţiuni comise de funcţionarii publici nu sunt comise în numele autorităţii ce le reprezintă ci în nume personalşi atrag răspunderea penală a celor ce le-au săvârşit, ca infracţiuni de serviciu.

                                              

 

ą Constantin Bulai, Bogdan Bulai; „Manual de drept penal. Partea generala” Editura Universul Juridic. Bucuresti 2007.

 

 

 

III Condiţiile obiective ale răspunderii penale a persoanelor juridice

 

Temeiul obiectiv al răspunderii penale îl constituie săvârşirea unei infracţiuni, însă în condiţiile specifice persoanei juridice, adică săvârşirea unei infracţiuni de către persoana sau persoanele fizice care acţionează pentru îndeplinirea obiectului de activitate sau în numele sau în interesul acesteia. Pentru angajarea răspunderii persoanei juridice trebuie să se constate pe de o parte săvârşirea unei infracţiun, iar pe de altă parte infracţiunea săvârşită se ală într-o anumită legătură cu persoana juridică, anume să fie determinată de obiectul de actvitate al acesteia. În concepţia legiuitorului român este suficient să se constate că infracţiunea a fost săvârşită de un reprezentant al persoanei juridice, de un angajat al acesteiaori de o persoană care acţionează în realizarea obiectului de activitate, în numele sau în interesul persoanei juridice. Este suficient să se constate că persoana se află în anumite relaţii de fapt cu persoana juridică.

Cât priveşte cealaltă condiţie anume aceea a existenţei unei legături obiective între infracţiune şi persoana juridică, se realizează atunci când infracţiunea a fost săvârşită în una din cele trei situaţii prevăzute de lege: a. în realizarea obiectului de activitate; b. În interesul persoanei juridice; c. În numele persoanei juridice.

Se consideră a fi infracţiune şi atunci când se realizează pentru îndeplinirea oricărui obiect de activiate al acesteia. Şi atunci când infracţiunea este săvârşită de o persoană împuternicită să acţioneze în numele şi pentru persoana juridică, de un reprezentant al acesteia.

 

 

IV Condiţiile subiective ale răspunderii penale a persoanei juridice

 

Ca şi în cazul persoanei fizice şi la persoana juridică nu se poate ajunge lasăvârşirea unei infracţiuni fără stabilirea legăturii psihice între persoana juridică şi infracţiunea săvârşită. Legea nu face nici un fel de referire la condiţiile subiective ale acestei răspunderi. Astfel urmează ca  stabilirea imputatiei sau a culpabilităţii să se facă pe baza principiilor generale a dreptului penal.

Unul dintre aceste principii este acela că vinovăţia persoanelor juridice nu se poate confunda cu aceea a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea, sau faptul că infracţiunea săvârşită de persoana fizică sub forma de vinovăţie stabilită de legea penală nu induce neaparat şi răspunderea persoanei juridice.Însă fără existenţa unei infracţiuni săvârşite de persoana fizică nu se poate vorbi nicicând de răspunderea penală a persoanei juridice.

Un alt principiu aplicabil în materie este acela că vinovăţia persoanei juridice nu poate fi determinată prin aplicarea mecanică a dispoziţiilor din Codul Penal privind vinovăţia şi formele acesteia.

Imputabilitatea subiectivă sau culpabilitatea poate fi definită ca fiind atitudinea psihică a persoanei juridice, care prin organul său individual sau colectiv de conducere, a cunoscut sau încurajat sau numaia încuviinţat săvârşirea cu intenţie, de către persoana fizică a infracţiunii legate de obiectul său de activitate. În cazul infracţiunilor din culpă, atitudinea persoanei juridice  este culpabilă atunci când se constată în sarcina ei lipsa de supraveghere sau de control care a făcut posibilă săvârşirea acelei infracţiuni.˛ Trebuie să fie examinat mecanismul de formare a voinţei proprii a persoanei juridice şi de funcţionare a procesului decizional din cadrul acesteia, precum şi dacă persoana juridică în discuţie a cunoscut în mod real, a voit, a încurajat sau încuvinţat săvârşirea unei infracţiuni ori dacă aceasta a fost comisă împotriva voinţei persoanei juridice şi cu excluderea oricărei culpe.

În cazul în care nu poate fi identificată persoana fizică răspunzătoare, însă persoana juridică a fost pe deplin dovedită, răspunderea penală va reveni exclusiv persoanei juridice.

 

V Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică

 

Termenele de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice sunt:

1.                            10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;

2.                            5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa inchisorii mai mici de 10 ani sau amenda.

Termenele diferite ale răspunderii penale a paersoanei fizice faţă de cele ale persoanei juridice nu se confundă ci se suprapun deoarece răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a săvârşit infracţiunea. Se înţelege că este posibilă împlinirea termenului de prescripţie răspunderii penale a persoanei fizice care, prin ipoteză este ţinută să răspundă singură pentru infracţiunea săvârşită deoarece este foarte posibil ca prescripţia pentru persoana juridică să fi intervenit, deoarece termenul este mai scurt, iar pentru persoana juridică nu.

Cu excepţia termenelor de prescripţie, care sunt diferite ca durată, celelalte condiţii în care poate fi prescrisă răspunderea penală a persoanei juridicesunt aceleaşi ca şi pentru persoana fizică.

 

VI Pedepsele aplicabile persoanei juridice

 

Prin dispoziţiile articoleleor 53ą şi 53˛, introduse în Codul penal în vigoare prin legea 278/2006 sunt prevăzute felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice ca urmare a răspunderii penale a acestora. Articolul 53ą prevede că pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare. Se prevede o singură pedeapsă principală anume amenda de la 2500 RON la 2000000 RON singura pedeapsă adecvată în raport cu paticularităţile persoanei juridice, dar care este proprie prin cuantumul ei să îndeplinească funcţia specifică pedepsei fată de subiectul răspunderii penale ce i se aplică. Legea prevede următoarele  pedepse complementare ce pot fi aplicate:

 

 

                                              

˛Op. Cit. Pag 334

 

1.      Conţinutul pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice;

2.      Conţinutul pedepsei compementare a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice;

3.      Neaplicarea dizolvării sau a suspendării activităţii persoanei juridice;

4.      Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice;

5.      Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice;

6.      Conţinutul pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare.

Aplicarea uneia sau a mai multor pedepse complementare se dispune atunci când se constată că fată de natura, gravitatea infracţiunii şi împrejurările acesteia, pedepsele sunt necesare. Aplicarea mai multor pedepse este obligatorie când legea prevede expres acest lucru.

Ca şi în cazul pedepselor aplicate persoanei fizice şi cele aplicate persoanei juridice îşi încep aplicarea odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

 

VIą Pedeapsa principală a amenzii

 

1.      Conţinutul pedepsei amenzii este reglementată de Codul Penal în art. 71 ą acesta având următorul cuprins:

(1)   Pedeapsa amenzii constă în sumele de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească.

(2)   Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000.

(3)   Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei.

 

Amenda este o pedeapsă cu caracter patrimonial constând în diminuarea patrimoniului persoanei juridice prin obligarea acesteia la plata unei sume de bani care se face venit la bugetul statului.

Faţă de pedeapsa amenzii aplicabile persoanelor fizice, amenda aplicabilă persoanei juridice este reglementată în partea generală a Codului Penal, prin raportare la pedeapsa închisorii.

Pentru garantarea plăţi amenzii penale se pot lua măsuri asiguratorii (art. 163 C. Proc. Pen.)

Existenţa patrimoniului persoanei juridice este un argument în favoarea instituirii răspunderii penale a acesteia deoarece îi pot fi aplcabile pedepse patrimoniale.

Amenda aplicabilă persoanei juridice nu se transformă întro creanţă civilă , nu urmează regimul de execuţie al acesteia, ci regimul de execuţie comun persoanelor fizice. Astfel pesoana juridică nu are dreptul de a înainta o acţiune în regres pentru palta amenzii la care a fost condamnată deoarece s-ar încălca principiul răspunderii personale pentru săvârşirea infracţiunii.

Pentru determinarea limitelor amenzii aplicabile trebuie să aibă loc mai întâi, calificarea juridică a faptei săvârşită de persoana fizică în cadrul activităţii persoanei juridice în numele ori în interesul acesteia, pentru ca în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru persoana fizică, să se determine în concret limitele amenzii aplicabile persoanei juridice.

VI˛ Pedepepsele complementare aplicabile persoanei juridice

1

1.      Conţinutul pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice este  reglementat de art 71˛ care are următorul cuprins:

 

(1)   Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când persoana juridică a fost costituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.

(2)   În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevazute în art. 53ą alin.(3) lit. b)-d), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

(3)   Pedeapsa compementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată, de îndată, instanţei civile competent, care va proceda la desemnarea lichidatorului.

 

Prin dizolvarea persoanei juridice se creează o veritabilă moarte civilă a acesteia, astfel că majoritatea legislaţiilor care au reglementat mai de mult acestă măsură o consideră o pedeapsă principală, numai legislaţiile noi în materie consideră această moarte civila o pedeapsă complementară.

Însă datorită implicaţiilor sociale acestă măsură se ia destul de rar pentru că se consideră că: angajaţii care şi-au exercitat atribuţiile nu au nici o vină că s-au comis infracţiuni sau acţionarii care nu au avut cunoştinţă de infracţiunile comise. Legiuitorul român a restrâns tocmai din considerentele arătate mai sus condiţiile în care se poate dispune o asemenea pedeapsă, acestea fiind mai restrictive decât cele ale răspunderii penale a persoanei fizice.

Astfel pedeapsa se poate lua după cum se precizează în alineatele următoare doar atunci când : persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni, când obiectul de activitate a fost deturnat în acest scop; sau atuci când persoana juridică deşi condamnată definitiv nu a respectat pedesele complementare dispuse de instanţă pe baza art.53ą alin.b)-d) care costau în suspenadarea în tot sau în parte a activităţii, închiderea unor puncte de lucru, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice; toate realizându-se cu rea credinţă.

Prima grupă de acţiuni pe baza cărora se dizolvă persoana juridică are ca temei legal faptul că însăşi existenţa persoanei în cauă nu este decât un „paravan” pentru săvârşirea de infracţiuni, iar în cel de-al doilea caz dizolvarea este consecinţa nerespectării unor hotărâri judecătoreşti.

Dizolvarea persoanei juridice nu poate fi aplicată în cazul partidelor politice sindicatelor, patronatelor, organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor, presei.

Acestă hotărâre are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. În acest sens o copie a deciziei de condamnare va fi comunicată de îndată instanţei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului. Instanţa competentă este tribunalul în cazul societăţilor comerciale, dar se va urma procedura prevăzută de Legea 31/1990 ori dispoziţiile Lefii 85/2006 privind procedura insolvenţei. Persoana juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească de condamnare îşi continuă activitatea , având o capacitate juridică restrânsă la acele activităţi necesare lichidării, făcând încasări şi plăţi în acest sens.

Persoana juridică societate comercială îşi încetează existenţa doar prin radierea din Registrul Comerţului, după depunerea şi aprobarea raportului lichidatorului, iar asociaţiile şi fundaţiile prin radierea din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la instanţa care a autorizat înfiinţarea lor.

 

 

2.      Conţinutul pedepsei compementare a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice este reglementat de art. 71ł care are următorul conţinut:

 

(1)      Pedeapsa compementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicerea desfăşurării activităţiisau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.

(2)      În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute de art.53ą alin. 3 lit. e) instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pâna la punerea în executare a pedepsei complementare , dar nu mai mult de trei luni.

(3)      Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa complementară nu a fost pusă în execuatare instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

 

În articolul menţionat anterior se reglementează de fapt două situaţii juridice disticte: a) este reglementat conţinutul pedepsei complementarea suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile desfăşurate de persoana amintită; b) se reglementează o adevărată pedeapsă în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare. Suspendarea întregii activităţi înseamnă de fapt încetarea tuturor activităţilor prevăzute în actul constitutiv al persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni la 1 an. Acestă pedeapsă se poate dispune atunci când întreaga activitate a persoanei juridice conadamnate are un caracter infracţional prin deturnarea de la activităţile şi scopurile licite stabilite în actul de înfiinţare.

Suspendarea întregii activităţi poate avea ca efect falimentarea acesteia, putând avea efecte sociale similare dizolvării, motiv pentru care considerăm că în aplicarea ei trebuie făcută o distincţie între activităţile licite cu cele iliciteşi numai dacă întreaga activitate este ilicită se poate dispune încetarea tuturor activităţilor.

Suspendarea întregii activităţi sau suspendarea uneia poate să apară ca sancţiune subsecventă neexecutării cu rea-credinţa, a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare, prevăzută de art. 53ą alin(3) lit e).

Persoana condamnată are obligaţia de a comunica instanţei dovada începerii executării afişării sau a publicăriiîn termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În caz de neexecutare din oficiu instanţa poate aplica pedeapsa complementară de a opri total activitatea dar într-un termen de maxim trei luni. În cazul în care persoana insistă în refuzul acesteia de a nu afişa se poate lua măsura dizolvării persoanei juridice. Astfel ajungem la concluzia că neexecutarea unei pedepse complementare poate duce la impunerea unei pedepse mult mai severe ajungând până la cea capitală anume dizolvare.

 

 

3.      Neaplicarea dizolvării sau a suspendării activităţii persoanei juridice este reglementată de art.71 care are următorul conţinut:

 

(1)   Pedepsele complementare prevăzute în art.53ą alin. (3) lit a) şi b) nu pot fi aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronateor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor, constituite potrivit legii.

(2)   Dispoziţiile prevăzute în alin(1) se aplică şi persoanelor juridice vare îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

 

Din considerente de politică penală legiuitorul a instituit o răspundere oarecum atenuată în sarcina organizaţiilor enumerate anterior fată de care sunt incapabile pedepsele complementare a dizolvării şi suspendării totale ori parţiale a activităţii.

În joc este exerciţiul libertăţii de conştiinţă al libertăţii de exprimare , al dreptului la informaţie şi al dreptului la asociere; toate reglementate de Constituţie.

Tot legiuitorul declară ca neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii sau integrităţii teritoriale.

Se naşte astfel întrebarea dacă este sancţionată corect desfinţarea partidelor numai după ce Curtea Constituţională se pronunţă asupa constituţionalităţii constituirii partidului sau a activităţii sale?

 

 

4.      Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice este reglementat de art. 71 care are următorul cuprins:

(1)   Pedeapasa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru  aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.

(2)   Dispoziţiile prevăzute în alin.(1) nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

 

Închiderea unuia sau mai multor puncte de lucru nu se poate dispune decât în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ respectiv în cazul: societăţilor comerciale, organizaţii cooperatiste, societăţi personale cu personalitate juridică.

Între punctul sau punctele de lucru, activitatea desfăşurată şi infracţiunea săvârşită trebuie să existe o legătură indisolubilă pentru a se putea dispune închiderea acestora, fiind indiferent dacă deschiderea respectivelor puncte de lucru a fost sau nu legal deschisă.

Prin pedeapsa atribuită persoana juridică este obligată să intre în legalitate şi să desfăşoare în acele locuri, după execuatrea pedepsei, doar activităţile licite, conforme cu obiectul de activitate stabilit prin actul de înfinţare.

Neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei complementare a închiderii unuia sau mai multor puncte de lucri are drept consecinţă dizolvarea persoanei juridice. Dizolvarea înlocuieşte astfel pedeapsa complementară a închiderii punctului sau punctelor de lucru, neexecutată cu rea-credinţă. Considerăm că şi partea vătămată ar fi fost îndreptăţită să facă o asemenea sesizare.

Această sancţiune îndeplineşte şi funcţia de măsură de siguranţă constând în eliminarea posibilităţii de săvârşire de noi infracţiuni odată cu încetarea activităţii generatoare de infracţiuni. Pedeapsa nu se poate aplica persoanei juridice ce îşi desfăşoară activiatea în domeniul presei.

 

 

5.      Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice este reglementată de art. 71 care are următorul conţinut:

Pedeapsa pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.

 

Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice are ca efect o restrângere a capacităţii de folosinţăşi de exerciţiu a persoanei juridice, respectiv o incapacitate de a contracta lucrări de achiziţii publice în oricare dintre modalităţile prevăzute în O.U.G. 34/2006. Sunt asemenea  contracte care nu pot fi încheiate nici direct nici indirect, prin interpunere de persoanesau prin asociere cu alte persoane juridice, contractele de lucrări, contractele de furnizare, contractele de servicii, contractul de achiziţie publică.; precum şi contractele de concesiune, contracte sectoriale, parteneriatul public-privat. Procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice sunt licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă, dialogul competitiv, negocierea cu sau fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cererea de ofertă sau concursul de soluţii.

Contractele încheiate cu încălcarea acestei incapacităţi sunt lovite de nulitate absolută , iar omisiunea persoanei juridice condamnate de a informa partenerul contractual despre acesta poate atrage obligarea la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin conduita ilicită a persoanei juridice condamnate.

Încălcarea cu rea-credinţă a interdicţiei de a participa la procedurile de achiziţii publice are drept consecinţă dizolvarea persoanei juridice.

Autoritatea publică organizatoare a procedurilor este îndreptăţită să se adreseze judecătorului delegat cu executarea pedepselor pentru a se lua o măsură fată de persoana condamnată la o asemenea pedeapsă şi cu rea-credinţă se înscrie la o procedură de atribuire a contractelor de achiziţii publice.

 

 

 

6.      Conţinutul pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare este reglementat de articolul 71 şi are următorul cuprins:

(1)    Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.

(2)    Prin afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea victimei, afară în cazul în care există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal.

(3)    Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilite de instanţă pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni.

(4)    Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă, prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloace de comunicare audio-vizuală, desemnate de instanţă.

(5)    Dacă difuzarea se face prin presa scrisă sau audio-vizuală instanţa stabileşte numărul apariţiilor , care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul difuzării prin alte mijloace audio-vizuale, durata acestora nu poate depăşi 3 luni.

 

Aceata este o pedeapsă infamantă , supunând persoana oprobiului public, fiind la urma urmei o publicitate negativă efectuată pe cheltuiala proprie, menită să avertizeze publicul cu privire la activitatea desfăşurată, ca să nu mai vorbim de efectele economice pe care le poate avea această pedeapsă.

Afişarea hotărârii se realizează  de către persoana condamnată, căreia i se comunică hotărârea, acesta fiind obligat să afişeze în acele locuri descrise de instanţă ca această afişare să ajungă la cunoştinţa publicului întro formulare cât mai bună. Astfel de locuri ar fi sediul Registrului Comerţuluisau al unor asociaţii profesionalela care este afiliată persoana juridică ori chiar sediul social al persoanei juridice. Afişarea se realizează pe o perioadă de la o luna la trei luni.

În cazul în care instanţa dispune ca hotărârea să fie publicată audio-vizual ea stabileşte în cuprinsul hotărârii şi numărul de apriţii care nu poate fi mai mare de 10 apariţii. Astfel ea are o limtă maximă de apariţii .

Persoana juridică are obligaţia de a înnainta instanţei de executare dovada afişării sau difuzării hotărârii în termen de 30 de zile de la comunicare, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării ori de la executare.

În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei, poate dispune aplicarea sancţiunii de suspendare totale sau parţiale a activităţii persoanei juidice pe o perioadă de până la 3 luni.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro