untitled

CONŢINUTUL PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE

1.Legalitatea procesului penal

         În doctrină s-a arătat că principiul legalităţii constituie un principiu

cadru, în sensul că el trebuie aşezat în fruntea celorlalte principii întrucât el îşi răsfrânge aplicarea asupra tuturor celorlalte principii procesual penale, pentru că fiecare dintre acestea sunt înscrise în lege şi funcţionează în formele prevăzute de lege.

         În esenţă, el exprimă regula că întreaga activitate procesual penală trebuie să realizeze în strictă conformitate cu dispoziţiile legii („nula justitia sine lege”).

         Sursa acestui principiu este constituţională. Ne referim la art.1 alin.5 din Constituţia revizuită a României, care prevede că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

         În cadrul procesului penal, acest principiu constituţional este transpus în redactarea art.2 alin.1 din actualul Cod de procedură penală, care prevede că „procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege”.

         Din economia textului sus-menţionat, rezultă, prin interpretare, că

realizarea şi respectarea principiului legalităţii în procesul penal, implică,

cumulativ, următoarele cerinţe:

- ca întreaga activitate procesuală atât în faza de urmărire, cât şi în faza

de judecată, să fie realizată numai de către organele de urmărire penală şi

instanţele judecătoreşti înfiinţate prin lege, în compunerea şi potrivit atribuţiilor stabilite prin lege şi de către persoanele cărora legea le acordă drepturi procesuale;

- activitatea procesuală trebuie să fie desfăşurată numai în cazurile,

condiţiile şi formele arătate şi stabilite de lege;

- organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti au obligaţia să

explice părţilor şi participanţilor la proces, drepturile lor procesuale, să le

respecte aceste drepturi şi să le ajute pentru a asigura exercitarea efectivă a

acestora.

         Necesitatea asigurării respectării acestui principiu decurge şi este impusă de următoarele temeiuri:

- scopul procesului penal prevăzut de art.1 C. proc. pen., nu ar putea şi nu

poate fi realizat decât prin îndeplinirea strictă a fiecărei şi, respectiv, a tuturor actelor şi măsurilor procesuale şi procedurale în conformitate cu reguli şi forme riguroase, exact, expres şi limitativ arătate în lege, regularitate care poate şi trebuie să fie permanent, uşor controlabilă, tot potrivit legii.

- garantarea exercitării depline a drepturilor procesuale pentru părţile din

proces nu ar fi posibilă şi realizabilă decât prin prevederea riguroasă, exactă şi expresă a acestor drepturi, în textele legii, în aşa fel încât să se poată verifica şi controla oricând dacă şi în ce măsură aceste drepturi au fost respectate;

- apărarea şi realizarea practică şi efectivă a ordinii de drept şi, totodată, a

drepturilor şi libertăţilor individuale ale părţilor şi ale celorlalţi participanţi din proces, împotriva arbitrariului, abuzurilor, al vătămărilor de orice fel ce ar rezulta din practici nelegale sau din ignoranţa ori incompetenţa aplicării şi interpretării legii nu ar fi posibilă şi realizabilă decât prin aplicarea strictă şi necondiţionată a legii, pe tot parcursul desfăşurării procesului penal.

Garanţii pentru respectarea principiului legalităţii

Pentru a garanta respectarea principiului legalităţii procesuale, actualul

Cod de procedură penală prevede două modalităţi generale:

1) un control sistematic şi eficient care să asigure, în orice moment

procesual, descoperirea şi înlăturarea oricăror încălcări ce pot interveni în

activitatea procesual penală prin nesocotirea legii sau aplicarea ei greşită.

Acest control se exercită, diferenţiat, atât în faza auxiliară, nepublică a

procesului penal (urmărirea penală), cât şi în faza publică a procesului penal (în cursul judecăţii).

         În prima fază, întreaga activitate de urmărire penală este condusă şi

controlată nemijlocit de procuror, care supraveghează ca actele şi măsurile de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale (art.218 alin.1 C. proc. pen.).

         Apoi, tot în această fază premergătoare judecăţii, orice persoană poate

face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, care i s-au adus vătămări ale intereselor sale legitime.

         Plângerea se adresează şi se soluţionează de către procuror, care este

obligat să o rezolve în termen de cel mult 20 de zile, iar atunci când o admite, să infirme sau să dispună refacerea actelor şi măsurilor efectuate cu încălcarea legii (art.220 şi 265 C. proc. pen.).

         Activitatea procurorului, desfăşurată în aceeaşi fază nepublică a procesului penal este supusă, la rândul ei, controlului procurorului ierarhic

superior. În sfârşit, prin art.2781 C. proc. pen., introdus prin Legea nr.281/2003, persoana vătămată , precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, se pot adresa instanţei competente să judece cauza în fond, dacă sunt nemulţumite de modul în care i-a fost rezolvată, anterior, plângerea de către procuror.

         În cazul în care instanţa admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa procurorului şi i-o trimite acestuia pentru a începe şi efectua urmărirea penală, conform legii sau pentru a redeschide şi relua urmărirea penală în conformitate cu dispoziţiile legale. Mai mult, atunci când instanţa, verificând actele de urmărire penală cărora procurorul nu le-a dat eficienţă, constată că la dosar există suficiente probe, reţine cauza spre rejudecare şi procedează exact ca şi în cazul în care a fost investită prin rechizitor sau plângere prealabilă.

         În faza de judecată, încă de la început, la prima înfăţişare, instanţa de fond care este investită, este datoare să verifice din oficiu regularitatea actului de sesizare întocmit de procuror şi când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată deîndată şi nici prin acordarea unui termen, dosarul se restituie procurorului.

         În etapa procesuală a exercitării căilor de atac, instanţele de control (de apel sau de recurs) verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate şi atunci când constată nelegalitatea acesteia, admiţând apelul, desfiinţează sentinţa, potrivit art. 379 pct.2 lit.a şi b C. proc. pen., sau în cazul recursului, instanţa de control admite recursul, casează hotărârea şi fie că îndreaptă hotărârea greşită, fie dispune rejudecarea, pentru cazurile de nulitate prevăzute de art.197 alin. 2 C. proc. pen., după distincţiile arătate în art. 38515 pct.2 C. proc. pen. Controlul prin care se garantează respectarea principiului legalităţii în procesul penal funcţionează şi după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, prin exercitarea căilor extraordinare de atac (contestaţie în anulare, revizuire). Astfel, de exemplu, în cazurile în care hotărârile penale definitive conţin încălcări ale legii (privind procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, cu privire la care existau probe în dosar), împotriva acestora se poate exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare prevăzută de art.386 lit.a şi c C. proc. pen.

2) A doua modalitate generală prin care se garantează respectarea principiului legalităţii în procesul penal este cea a sistemului de sancţiuni procesuale.

         Pentru cazul încălcării dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, Codul de procedură penală prevede două categorii de sanţiuni :

a) Într-o primă categorie sunt incluse sancţiunile actelor procesuale, care

sunt următoarele:

- nulitatea absolută în cazurile încălcării dispoziţiilor legale arătate expres

şi limiativ în alin.2 al art. 197 C. proc. pen.;

- nulitatea relativă pentru încălcarea altor dispoziţii legale în desfăşurarea procesului penal, care operează potrivit art.197 alin.4 C. proc. pen.;

- inadmisibilitatea (de ex., în cazul prevăzut de art.379 alin.1, pct.1 lit.a C. proc. pen., când apelul este inadmisibil pentru că, în cazul hotărârii atacate, nu este prevăzută de lege calea de atac a apelului, ori în cazul prevăzut de art.38515 pct.1 lit.a C. proc. pen., când recursul este inadmisibil pentru acelaşi motiv, al inexistenţei în lege a acestei căi de atac);

- decăderea (potrivit art.185 C. proc. pen., atunci când, pentru exercitare unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului).

b) În cea de a doua categorie de sancţiuni, intră sancţiunile administrative, civile sau chiar penale care se aplică în cazul unor încălcări grave ale dispoziţiilor procedurale sau procesuale, de către persoanele care exercită atribuţii judiciare sau în cazul exercitării abuzive a unor atribuţii de către organele judiciare. Este cazul amenzilor judiciare care se aplică în cazul abaterilor prevăzute de art.198 C. proc. pen. sau cazurile foarte grave în care se dovedesc cercetări abuzive (situaţie în care intervine răspunderea penală pentru infracţiunea prevăzută de art.266 alin.2 şi 3 C. pen.), abuzul în serviciu (situaţie în care, de asemenea, intervine răspunderea penală pentru infracţiunea prevăzută de art.246 şi 247 C. pen.).