Alcătuirea externă.
La majoritatea plantelor frunza este simplă, formată din trei părţi : limb, peţiol, teacă.
Limbul este partea lăţită a frunzei care are culoarea verde, deoarece celulele sale conţin foarte multe cloroplaste. Frunzele îşi păstrează culoarea verde, dacă plantele au lumină. Ţinute la întuneric mai mult timp, ele se îngălbenesc.
Limbul este străbătut de nişte vinişoare numite nervuri. Acestea sunt fascicule libero – lemnoase care se continuă din tulpină şi se ramifică în frunză.
Forma limbului este diferită de la o plantă la alta. El poate fi în formă de ac (la molid, brad şi pin), linie(la grâu şi porumb), lance(la salcie), inimă(la tei),oval(la păr), săgeată la (săgeata – apei ).
La unele plante, limbul frunzei are marginea întreagă(la liliac);la altele este crestată sau dinţată(la tei). La numeroase frunze aceste crestături se adâncesc, formând lobi(stejar, viţa de vie şi arţar). Când crestăturile limbului sunt foarte adânci, fiecare lob are o condiţie proprie. Aceste frunze sunt compuse (frunzele de mazăre, cânepă, salcâm, castan)
Peţiolul este codiţa care susţine limbul şi – l îndepărtează de tulpină. Astfel, frunzele pot să primească cât mai multă lumină. Unele plante au frunzele lipsite de peţiol(grâul, porumbul)
Teaca este partea inferioară a peţiolului care se lăţeşte şi cu care frunza se prinde de tulpină.
La grâu şi porumb, unde peţiolul lipseşte, teaca este foarte dezvoltată şi înconjoară tulpina de la un nod până aproape de nodul următor. Pe lângă frunzele care au rol principal în prepararea hranei, există frunze care au suferit modificări şi îndeplinesc alte funcţii. La dracilă unele frunze s-au transformat în spini cu rol de apărare. La mazăre, vârfurile frunzelor s-au transformat în cârcei cu rol de fixare. La ceapă, frunzele din bulb sunt organe de depozitare a unor substanţe de rezervă. La plantele numite carnivore, frunzele sunt adevărate capcane pentru prins insecte sau alte animale mici(la roua cerului şi la planta numită Nepenthes).
Structura internă a frunzei
O secţiune transversală prin frunză scoate în evidenţă următoarea structură :
Două epiderme una superioară şi una inferioară
Miezul frunzei sau mezofilul
Epiderma superioară este formată dintr–un strat de celule strâns unite între ele de culoare verde intens. Epiderma inferioară este formată dintr-un strat de celule strâns unite între ele de culoare verde deschis. La majoritatea plantelor pe epiderma inferioară se găsesc numeroşi peri care împiedică transpiraţia.
Pe ambele epiderme dar mai ales pe cea inferioară se găsesc celulele modificate numite stomate.
O stomată este formată din două celule de forma bobului de fasole care stau faţă-n faţă lăsând o deschidere numită osteolă. Prin aceste stomate se realizează schimbul de gaze între plantă şi mediu şi de asemenea se elimină apă. Numărul de stomate diferă de la o plantă la alta în funcţie de condiţiile de mediu. La plantele plutitoare stomatele se găsesc numai pe epiderma superioară. Mezofilul sau miezul frunzei este format din ţesut fundamental cu celule distanţate între ele, spaţiile fiind pline de aer. În ţesutul fundamental din loc în loc se găseşte fascicule libero-lemnoase.
Funcţiile frunzei
Frunza îndeplineşte trei funcţii principale :
Fotosinteza
Transpiraţia
Respiraţia
Fotosinteza este procesul prin care se formează substanţele hrănitoare necesare creşterii şi dezvoltării plantelor. Ea are loc în cloroplaste numai în prezenţa luminii. Cloroplastele conţin un pigment verde numit clorofilă, care absoarbe energia luminoasă de la soare.
Din apă şi săruri minerale(seva brută ajunsă la frunză), în prezenţa dioxidului de carbon în frunză se formează substanţe organice ( seva elaborată) şi oxigen.
Principala substanţă organică din seva elaborată, rezultată în urma fotosintezei, este amidonul.
Oxigenul este eliminat din frunză prin stomate. Tot prin stomate dioxidul de carbon pătrunde în frunză.
Fotosinteza este influenţată de numeroşi factori dintre care principalii sunt următorii : lumina, temperatura, apa cu sărurile minerale.
Lumina. Fotosinteza este intensă ziua şi anume dimineaţa până la prânz, după care scade în intensitate după amiază şi încetează noaptea.
Temperatura. Fotosinteza începe de la 0 C şi creşte până la 25 – 35 C după care scade. Iarna, fotosinteza încetează.
Apa este factorul cel mai important în prepararea substanţelor organice din frunză. În timpul secetei, fotosinteza scade, uneori până la încetarea completă.
Transpiraţia este procesul prin care se elimină apă sub formă de vapori. Transpiraţia este influenţată de cantitatea de apă, temperatura de mişcare a aerului şi umiditatea aerului.
Respiraţia este procesul prin care planta ia din aer oxigen şi elimină bioxid de carbon. Oxigenul este necesar “arderilor” în urma cărora rezultă energia necesară proceselor vieţii plantei. Respiraţia este influenţată de cantitatea de oxigen, de lumină şi de intensitatea fotosintezei.
| Cele mai ok referate! www.referateok.ro |