Lucian  Blaga: Gorunul

   În concepţia lui L. Blaga viata este "o mare trecere" prin lumina, dar si o inexorabila lunecare spre neant.
Din aceasta viziune s-a născut una dintre temele fundamentale ale liricii lui Blaga, temea vieţii ameninţate de moarte, care - cristalizată încă din volumul de debut - conferă versurilor un sentiment de nelinişte adânca si-o tânguire de ____. Ameninţarea se simte din toate: din contemplarea lunii sau a  ________ iubitei, din liniştea nopţii sau din curgerea izvoarelor. Spaima de neant cunoaşte la Blaga când o tonalitate tragica, când una elegiacă, atitudinea poetului oscilând între zbucium şi împăcare.
In Gorunul din "Poeme luminii", cea mai cunoscuta elegie pe tema morţii din creaţia lui Blaga, dominanta este seninătatea cu care poetul îşi contemplă presentimentul lentei alunecări în nefiinţă.
Punctul de plecare pare a fi Mioriţa, cu care a si fost comparata adeseori, dar poezia lui Blaga se constituie într-o viziune ____ originala si într-o figurare poetica foarte depărtate de modelul popular. Apropierea este posibila numai în măsura în care în ambele poezii se evidenţiează nu anumit echilibru al fiinţei umane ci fata morţii, o detaşare senina. In poezia populara seninătatea ciobănarului este o stare constitutiva, pe când Blaga devine una dobândita prin cugetare.
Ciobanul trăieşte sub ameninţarea iminentă a morţii, pentru Blaga este doar o ipoteza existenţială, presimţită în umbra unui copac şi în liniştea desăvârşită a unei naturi paradisiace, hrănită din lecturi filozofice şi din Rilke.
În Gorunul trăirea presentimentului devine subiect de meditaţie, spaimele stării de a fi adâncurile noastre inconştiente sunt controlate de o conştiinţa care vrea să ştie si care-si dobândeşte seninătatea numai prin înţelegere.
Compoziţia. Structural, textul e realizat în trei timpi corespunzători celor trei strofe:
unul - al existentei, al stării de a fi (organizat prin notarea unui raport de consonanta între subiectul liric şi natura)
al doilea - al întrebării (care e un fel de dublare în spiritualitatea trăirii inconştiente)
al treilea - al concluziei (manifestare cea mai ________ în a le insera într-o ordine superioară)
Structura poetică. Semnificaţii. Poezia notează o stare de spirit şi un gând. Discursul poetic pare simplu si de o fluenta extraordinara. Organizarea lui într-o succesiune de episoade lirice se realizează în jurul unor cuvinte ____: linişte şi gorunule, îmi pare şi pesemne. Primele doua creează câmpurile semantice ale poeziei (deci seriile de -înţelesuri pe care le comunica textul liric), celelalte doua aşează totul sub semnul ipoteticului, ca manifestări ale unei subiectivităţii exagerate.
Termenul linişte apare în patru poziţii:
a) în limpezi depărtări aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inima un clopot
b) îmi pare / ca stropi de linişte îmi curge în vine, nu de sânge
c) de ce mă - nvinge / cu aripi mai atâta pace
d) şi liniştea / ce voi gusta-o între scândurile lui / o simt pesemne de acum.
Semnificaţiile cuvântului se conturează astfel treptat. La început nici măcar nu e numit sau, mai exact, este numit prin opoziţie. A doua oara participa la construcţia stropi de linişte ca ipoteza aberanta a simţurilor. A treia oara, prin sinonimul pace, captează din context un alt sens, relevat paradoxal --- tocmai în a patra poziţie, când termenul apare singur si unde prin linişte se înţelege moarte celalalt cuv-ânt-cheie se dezvolta pe verigile materiale ale unei analogii: gorun, trunchi, scânduri, sicriu, în care ultimul termen - o metonimie extrem de sugestivă - transmite tot ideea de moarte, ca si în cazul primului câmp semantic.
După cum se vede, cuvintele linişte şi gorunule creează doua linii de dezvoltare a semnificaţiilor structurii poetice una dinamica, asta statica. Poziţiile semantice ale termenului linişte sunt dispuse într-o ordine care accentuează devenirea sentimentului. Liniştea din prima strofa e asociata cu o mişcare lentă, ________, de învăluire, care duce în mod firesc la trăirea unui presentiment al eternităţii, astfel ca o senzaţie oarecare devine o stare de spirit mai profunde, de înfiorare metafizica. Gorunul realizează fata de aceasta devenire o opozite. El rămâne în mod constant punctul de referinţa în jurul căruia se amplifica starea de spirit, realizat prin transfer metaforic în imaginea sicriului care creste în trunchiul gorunului. Acesta este si motivul pentru care poetul a plasat gorunul nu în mijlocul codrului, care înseamnă plenitudine, viaţii, ci la marginea lui, ca o sugestie a faptului ca pentru temeiuri ascunse moartea l-a săgetat.
Cele doua serii de semnificaţii se întâlnesc în final într-un act _____ de alăturare a termenilor, care sugerează ipoteza existenţiala a unui timp înţeles ca revărsare în moarte:
"Şi mut / ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
Sicriul meu, / cu fiecare clipa care trece,
Gorunule din margine de codru."
Imaginea gorunului falnic, în al cărui trunchi poetul vede crescându-i sicriul si cea a stropilor de linişte pe care îi simte curgându-i prin vine dau intuiţiei expresie impresionanta. Transformarea cuvântului sicriu în laitmotiv, revenirea lui obsedanta contribuie la adâncirea dramatismului imprimat sentimentului de întrebare fără răspuns: o, cine ştie ?, întoarsa asupra conştiinţei, lăsând ideea morţii sub semnul ipoteticului,
Versificaţia  - Versurile sunt fără rimă şi neegale. Foloseşte două procedee:
-__________ sau _________ (procedeu constând în continuarea ideii poetice în versul următor, fără a marca aceasta prin vreo pauză)
- enumerarea prin "şi", care solicită receptarea individuală a fiecărui termen care-l apropie pe Blaga de expresionism.
- metafore: limpezi depărtări
- comparaţie: cum bate ca o inima
- interogaţii retorice.