1 Revedere
                             de M. Eminescu
Revedere este publicată la 1 oct. 1879, in revista '"Convorbiri literare".
"Revedere" este o meditaţie filosofică asupra trecerii timpului, care este văzut prin cele doua ipostaze ale sale, umană şi cosmică. Pentru om el este efemer, codrul, respectiv natura, se supune timpului cosmic, etern.
Discursul liric este construit pe un dialog intre om şi codru. Acest dialog releva condiţia dramatică a fiinţei umane, supusă efemeritaţii, precum şi capacitatea codrului de a aboli timpul. Planul uman este interogativ, iar întrebările poetului vizează existenţa: "-Codrule, codruţule,/ Ce mai faci, drăguţule. Că de când nu ne-am vazut/ Multă vreme au trecut...". Presiunea timpului il îndreaptă pe poet spre spaţiul sacru, ocrotitor al codrului, pădurea fiind văzută ca un topos cu puteri protectoare. Tonul este cald, calm, dar sugerează o tristeţe ascunsă. Răspunsul codrului cuprinde două secvenţe, una individualizatoare, in centrul comunicării fiind pronumele personal la persoana I, "eu", alta generalizatoare, când codrul se identifică cu entităţile eterne ale întregului univers, prin pronumele personal la persoana I plural, "noi". In prima secvenţă, cadrul silvestru, marcat de eternitate ca de o succesiune a anotimpurilor ("Iarna viscolu-l ascult", "Vara doina mi-o ascult"), pare să înţeleagă tragedia fiinţei umane, pe care o ocroteşte .Codrul se bucură atunci când omul işi face simţită prezenţa; omul se simte protejat in acest spaţiu. Este evident sentimentul de esenţa populară al comuniunii omului cu natura: "Vara doina mi-o ascult/ Pe cărarea spre izvor/ Ce le-am dat-o tuturor/ Umplându-şi cofeile/ Mi-o cânta femeile".    
Deşi timpul trece, natura işi păstrează identitatea, are puterea de a se regenera: "Vreme trece, vreme vine/ Tu din tânăr precum eşti/ Tot mereu întinereşti".
Secvenţa a doua a răspunsului codrului accentuează ideea perenităţii naturii şi a statorniciei ei, precum şi ideea timpului distructiv care-1 afectează doar pe om. Pentru codru curgerea timpului are alte semnificaţii: "-Ce mi-i vremea când de veacuri/ Stele-mi scânteie pe lacuri,/ Că de-i vremea rea sau bună,/ Vântu-mi bate, frunza-mi sună;/ şi de-i vremea bună, rea,/ Mie-mi curge Dunărea". "Puternic şi impasibil, având o calmă conştiinţă a perenităţii sale, codrul priveşte schimbările legate de anotimpuri, ca un adevărat geniu tutelar" (Zoe D. - Busulenga). Impasibilitatea codrului, a cărui existenţă nu este ameninţată de trecerea vremii, este susţinută pe plan lexical şi gramatical de prezenţa celor două adjective antonime: "bună-rea". Drama omului este cu atât mai puternică, cu cât el este obligat să trăiască in mijlocul unei lumi eterne: "Marea şi cu râurile/ Lumea cu pustiurile/ Luna şi cu soarele,/ Codrul şi izvoarele".
Dar condiţia umană este definită şi printr-o sentinţă in stil aforistic: "Numai omu-i schimbător/ Pe pământ rătăcitor". Atributele "schimbător" şi "rătăcitor" evocă simbolic rolul şi locul omului in univers. Epitetul "schimbător" implică ideea de devenire, de transformare, iar "rătăcitor" vine să-1 singularizeze intre elementele naturii.
Revedere este o meditaţie asupra efemerităţii fiinţei umane, accentuată de raportarea timpului uman la cel universal.
Elemente folclorice:
- tonalitatea de doină, cu o sonoritate tristă
- formulele de adresare (diminutive afective)
- ritmul trohaic, măsura versurilor de 7-8 silabe, rima împerecheată
- interogaţia retorică
- personificarea codrului
- dativul etic "Ce mi-i vremea"
- propoziţii şi versuri de dimensiuni reduse, dar cu caracter de sentinţă
"Revedere" = elegie filosofică a cărei componentă esenţială este îndepărtarea in timp şi spaţiu, pe fondul unei profunde nostalgii

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro