1   
VIRSTELE OMULUI


Despre vârstă se poate vorbii mult.acest subiect cunoaşte o amploare şi o întindere care o au doar putine subiecte. Vârsta  poate fi analizată dintr-un unghi psihologic cu o abordare în care se studiază dezvoltarea personală, stadiile de vârstă şi relaţiile dintre copilărie, cu fericirile şi durerile ei, în contrast cu maturitatea şi împlinirea personală. De asemenea vârsta mai poate fi analizată şi din punct de vedere al sănătăţii. Îmbătrânirea poate apărea mai devreme la unele persoane decât la altele. Motivele sunt multiple, nutriţia  ori toxinele care se găsesc in aer sunt doar două exemple. Aceste abordări pot fi considerate simpliste deoarece sunt la îndemâna tuturor în cărţi, studii.       
    O abordare mai profundă ar fi una care ar explica transformările care se petrec pe măsură ce se înaintează in vârstă, ar explica tinereţea, maturitatea, bătrâneţea şi greşelile, căinţa, iertarea şi înţelepciunea(dobândită de prea multe ori prea târziu).
    Până la urmă tinereţea e o greşeală, o perioadă în care se trăieşte clipa de acum! Cea de ieri ori cea de mâine este insesizabilă, nu are o importanţă majoră. Maturitatea e o luptă, e momentul când se trăieşte pentru ziua de mâine. Cruditatea şi nedreptatea lumii devin din ce in ce mai vizibile, mai profunde pe măsură ce se ajunge la bătrâneţe. Aceasta e un regret, o perioadă de meditaţie la ce a fost mai puţin la ce va fi. De asemenea pe măsură ce se înaintează în vârstă se dobândeşte un simţ acut al valorii timpului. Tinerii trăiesc la limită fiecare clipă, fără să se gândească la repercusiuni, fără regrete, pe când bătrânii pun timpul sub semnul nostalgiei, iradiind semnificaţi fiecărui moment, realizând rapiditatea şi uşurinţa cu care se succed secundele.
Cum spunea Shakespeare ” Ţesătura vieţii este făcută din fire amestecate, bune şi rele dimpreună”, bucuria se întrepătrunde cu tristeţea, lupta dintre cele două evidenţiind tonul vibrant al fiecărei clipe. Şi deşi putem lupta pentru fericire nu vom putea elimina total lucrurile rele şi greşite din viaţă. Fiecare moment trebuie acceptat aşa cum este, fără regrete, fără acea dorinţă inutilă de a schimba ceva, pentru că oricât de întunecată este noaptea, există măcar o stea, există lumină, trebuie doar să avem putere să o vedem.
Oricum “nu ne este dat nouă să stăpânim toate marginile lumii, ci să facem ceea ce este în noi în anii care ne sunt hărăziţi, retezând de la rădăcină răul din câmpurile pe care le cunoaştem, astfel cei care vor trăi după noi să poată avea un pământ curat pe care să-l lucreze. Ceea ce ei vor avea nu ne este dat nouă să conducem.”(J.R.R. Tolkien)
Odată cu trecerea timpului se acumulează o anumită experienţă, cum se spune: cel mai bun dintre profeţii viitorului e trecutul. Dar ce trebuie să se facă pentru a se stăpânii această artă a profeţiilor? În primul rând trebuie să se înveţe din greşeli, de preferinţă din greşelile altora. Apoi este important exerciţiul, trebuie să se aplice teoria, nu este de ajuns doar să se ştie spune. Şcoala, relativ, acceptă doar cunoaşterea unor anumite lucruri, fără a testa şi abilitatea elevilor de a le aplica. Până la urmă examenele probează cunoştinţele şi nu capacitatea. Favorizează pe cel care poate memora pagini întregi, repete papagaliceşte orice manual din orice subiect, şi defavorizează omul capabil care cunoaşte doar subiectul său.            
Unul din paşii importanţi spre înţelepciune este alegerea dintre bine şi rău, deoarece nu există teren neutru în Univers. Fiecare centimetru pătrat, fiecare fracţiune de secundă este cerută de Dumnezeu ori de Satan. Probabil că singura stare de libertate se găseşte exact la jumătatea distanţei dintre Dumnezeu şi diavol, fără să aparţină nici unei părţi. Dar această libertate se va destrăma, este necesară o decizie. Aceasta decizie nu presupune neapărat alegerea dintre Dumnezeu şi diavol, ci dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric.

1 B. Russell are o opinie care pune sub semnul întrebării înţelepciunea şi experienţa acumulate în viaţă, astfel: ”dacă diavolul este cel care îi determină pe tineri să se distreze, nu e oare acelaşi personaj cel care-i convinge pe bătrâni să le condamne distracţia? Şi nu e ea oare condamnarea o simplă formă de excitare adecvată vârstei înaintate? Şi nu e ea oare un drog care trebuie luat, ca oricare altul în doze din ce în ce mai puternice pentru a produce efectul dorit? ”Şi până la urmă ce opreşte această dependenţă, moartea, acel fum negru în care dispare flacăra vieţii?  

      
Aşa a fost.
O nebunie presărată cu minuni.
Un început de viaţă incandescent.
Adolescenţa mea e un şirag de perle născute din               durere.
Eu n-am trecut prin anii aceia ca adierea unui vânt de primăvară.
Eu am fost viu.
Eu am trăit la sânge fiecare clipă.
Iată de ce, acum când urmăresc un soare, care coboară liniştit în lumea de dincolo de orizont, mă duce gândul în imperiul meu de amintiri şi înţeleg că sunt un om bogat.
De aceea nu mă pot abţine să afirm: “Fericiţi cei ce au ce să-şi aducă aminte”.


                Gheorghe Vîlceanu







        
BIBLEOGRAFIE


1.    Gheorghe Vîlceanu “Adolescenţii veacului trecut”
2.    J.R.R. Tolkien “The Lord of the Rings- The
                        Return of the King”
3.    M. Scott Peck “Psihologia minciunii”
4.    Cugetări ENGLEZE