1

Aspectele sociale ale privării de libertate

1.    Caracteristicile sistemului penitenciar.

    Penitenciarul este un univers revoltător, fascinant, o lume īn permanenta implozie psihologica coordonatele de existenta ale căreia sunt crima, eşec, patologic, stres, disperare, neputinţă. La prima vedere specificul vieţii penitenciare pare a fi simplu īn care personalul asigura servicii pentru deţinuţi: hrana, cazare,  igiena, īmbrăcăminte, recreiere, culturalizare, securitate.
    Dar cunoscānd mai bine vedem dimensiunile ei si structura relaţiilor, normele şi valorile ei, sistemul de privilegii, raporturile de forţa, stătus-urile şi rolurile diferitor persoane. Spaţiul penitenciar fiind un spaţiu īnchis dihotomic penal al autorităţii, un cāmp de forte veşnic īntr-o neīnţelegere bazata pe o regularitate stricta, cu urmări psihologice asupra deţinutului si personalului penitenciar.
Comunitatea fiecărui penitenciar luat aparte constituie o lume anonima, de oameni privaţi de prestigiu social, cu conştiinţa minorităţilor lor. Acesta este punctul de vedere al societăţii bazate pe normativitate sociala. Deoarece o mare parte din deţinuţi şi foşti deţinuţi nu sunt īn deplinul acord al acestei viziuni.
Specifica mediului de detenţie este lipsa de libertate, o chestiune sociala ce īmpiedică cazuri de devianţa sau inadaptare, o realitate prezenta caracteristica societăţii din toate timpurile pānă īn prezent.
       Un sistem penitenciar reuneşte īn sine 3 elemente de baza:
    1. Modalitatea executării privaţiunii de libertate.
    2. Tratamentul aplicat deţinuţilor:
             - criterii de separare;
       - drepturi;
       - obligaţii;
             - activităţi culturale educative.
    3. Organizarea propriu - zisa a penitenciarului:
            - tipul de deţinuţi;
            - grupul de deţinuţi;
      - personalul penitenciar.
Pe baza acestor 3 elemente sunt mai  multe  sisteme  penitenciare  īncepānd cu:
    Sistemul Pensilvania din oraşul american Philadelphia unde a fost folosit din 1790, cunoscut ca sistem  celular  sub  2forme:
a) sistem celular absolut: unde deţinuţii erau obligaţi  să păstreze o tăcere totala,  nu comunicau cu nimeni, erau  scoşi  la plimbare separat.
b) Sistem celular de separaţiune: deţinuţii izolaţi unul de altul, puteau comunica doar cu personalul īnchisorii.
Sistemul Aubirian creat īn 1820 īn  Aubira  cunoscut  sub numele de "silance sistem": deţinuţii stau izolaţi īn celule doar noaptea, ziua muncesc īn comun, păstrānd tăcere.            
    Sistemul Reformator aplicat  īn  1876  la  penitenciarul Almira din New - York. Pedeapsa nu avea termen fix:  nu  depindea de gravitatea faptei comise,  ci  de  compararea  deţinutului  pe timpul executării pedepsei.  Deţinuţii  erau  īmpărţiţi  īn  trei clase: cine atingea prima clasa, cea mai buna considerata, după şase luni era  eliberat  condiţionat.  După  jumătate  de  an  de libertate, eliberarea devenea definitiva. Sistemul Progresiv de la izolare si disciplina severa la drepturi si activităţi diverse īntr-o atmosfera de īncredere; are 3 forme:
      a) englez: īntr-o perioada de 8 -  12  luni deţinutul era sever izolat ziua si noaptea; īn a doua perioada era ţinut separat noaptea iar ziua lucra īn comun cu ceilalţi deţinuţi; īn ultima perioada, deţinutul era eliberat provizoriu, dărm supraveghiat;
      b) irlandez: asemănător cu cel englez cu deosebire că īnainte de fazele a doua şi a  3-a, deţinutul era dus īn instituţii unde se investiga starea morala si rezistenta la tentaţii a acestuia;
     c) belgian: tratamentul se desfăşoară īn patru etape: reeducare, readaptare sociala prin tratament dirijat īntr-un climat de īncredere, per-liberare, eliberare condiţionata.
    Sistemul īn comun. Deţinuţii stau permanent īn comun, administrarea penitenciarului este simpla si economica; singurul aspect negativ īl constituie contagiunea morala si īnvăţarea tehnicilor infracţionale. Cel mai răspāndit īn prezent sistem de detenţie.
Penitenciarele mai pot fi clasificate după următoarele tipuri:
      a) regionale: pentru preventivi;
      b) de transfer: cel mult o luna, īn vederea regrupării deţinuţilor;
      c) pentru deţinerea celor cu infracţiuni grave contra securităţii statului;
      d) pentru munca silnica;
      e) cu regim sever pentru deţinuţi care au comis abateri;
      f) pentru bărbaţi;
      g) pentru femei;
      h) pentru minor. Viaţa īn penitenciar  şi  sistemul  de  detenţie  se  mai structurează şi după criteriul  tipurilor  de  norme  şi  legi, valori, obligaţii pe care deţinutul trebuie să le respecte.
Īn penitenciar acţionează 3 tipuri de norme:
    1. organizaţionale - normele de acest tip include mecanismul de funcţionare a  instituţiei penitenciare;
       2. acţionale -  regulile colectivităţii deţinuţilor.
       3. relaţionale – modalităţile considerate cele mai eficiente īn raporturile deţinut - deţinut, deţinut  -  grup, deţinut - personal.
    Īn paralel cu aceste norme īn penitenciar există si norme oficiale si neoficiale:
•    oficiale   -   urmăresc    atingerea obiectivelor instituţiei: productive, educative, preventive.
•    neoficiale care exprima generalizarea experienţei dobāndite de deţinuţi cu scopul de a crea relaţii si condiţii suportabile pe parcursul executării pedepsei, acţionānd doar īn interiorul grupului de deţinuţi.
    Fiecare deţinut are obligaţia de a respecta aceste norme si reguli. Nou venitului īn penitenciar i se aduc la  cunostinţă aceste regulamente. Aici cea mai mica greşeala este sancţionată. Sancţionarea variază īn dependenta de durata şederii, vechimea sa
īn penitenciar, starea de recidiva, vārsta deţinutului, status-ul si rolul.
Din toate acestea relevam modalităţile de interiorizare a normelor informale a grupului de deţinuţi:
      - Conduita individului este īn funcţie de statutul actual: odată intrat īn     penitenciar subiectul va acţiona conform normelor situaţiei date.
     - Deţinuţii cu vechime sunt mai dispuşi spre cooperare şi ajutor, cu scopul ca noul venit sa se conformeze grupului.
     - Uneori aderarea la sistemul de norme  si valori informale are rolul de mecanism de securitate, apărare.
    - Gama de reguli, obiceiuri, ierarhii este admisa mai uşor de deţinuţi cu un grad foarte scăzut de  instruire. Normele şi valorile neoficiale īn general au menirea de a conserva un sistem de relaţii īn avantajul deţinuţilor cu pedepse mari, pe termen lung de pedeapsa. Aceste norme fiind impuse de relaţii de putere din nevoia de securitate, prin imagini şi perspective a vieţii de după eliberare.
Condiţia respectării acestor norme este ca īncălcarea sa nu fie vizibila de cei din jur, īn caz contrar  administraţia penitenciarului este obligata sa-i ofere suficienta protecţie pentru a se desprinde de normele impuse de grupul deţinuţilor, ce de multe ori sunt īn contradicţie  cu  normele  sociale, morale, juridice.
Activitatea normativa informală se impune pentru ca vine din interiorul grupului de deţinuţi. Īntre  normele oficiale şi neoficiale nu exista o contradicţie majora primele primind obligaţii şi drepturi, celelalte menţin  o  ierarhie  bazată pe prestigiul conferit de mărimea pedepsei, nivelul informaţiei īntre deţinuţi şi personalul īnchisorii.
Pentru minori si deţinuţi tineri viata normativa pare mult mai uşoara, ei se  asociază  mai  repede  īn  calificarea  īntr-o profesie,  meserie  folositoare. Īn prezent īi ajuta să se integreze īn sistemul penitenciar. Personalul la fel ca şi deţinuţii au un sistem de norme si valori prin care participa la viaţa orgaziţională, explicit formulate la nivelul instituţiei penitenciare şi legătura lor cu nevoile şi aspiraţiile fiecărui membru.
       Trebuie sa aibă o competenta vizibila, maniere agreabile, transparenţa, neutralitate binevoitoare, īnţelegere corecta a timpurilor īn care trăim, munca depusa de către personal să prezinte o terapie sociala, de a face din penitenciar un loc unde se renaşte. A avea o idee īnaltă despre viaţă şi om  īn  situaţia de a administra existenţe care temporar au valoarea diminuată.
       Īn viaţa cotidiană a penitenciarului personalul nu are prea des satisfacţii: a influenţa spre bine īn perioada de tranziţie a ţării, cānd unele valori nu se mai respecta, cānd este dificil să defineşti binele şi sensul evoluţiei sociale, cānd evenimentele vieţii o iau īnaintea gāndirii. Diverse categorii fiind pregătite si perfecţionate diferenţiat bazate  pe calificare si moralitate. Personalul īnchisorilor se  găseşte  pe aceeaşi scenă cu deţinuţi, a fi partener de viaţă cu ei īnseamnă a le fi superior īn univers sufletesc chiar daca penitenciarul este o frontiera a civilizatei, a-ti face datoria īnseamnă mai īntāi de toate a fi om.
      Personalul penitenciar din Republica Moldova activează īn 21 de penitenciare plasate pe īntreg teritoriul republicii:
      Nr.1 - īn oraşul Bălti;
      Nr.2 - īn oraşul Tighina;
      Nr.3 - īn  oraşul Chişinau;
      Nr.4 - īn suburbia Cricova;
      Nr.5 - īn oraşul Cahul;
      Nr.6 - īn oraşul Soroca;
      Nr.7 - īn satul  Rusca, Hīncesti;
      Nr.8 - īn oraşul Tighina;
      Nr.9 - īn suburbia Pruncul;
      Nr.10- īn satul Goeni, Dubasari;
      Nr.11- īn orăşelul Basarabeasca;
      Nr.15- īn suburbia Cricova;
      Nr.17- īn oraşul Rezina;
      Nr.18- īn satul Branesti, Orhei;
         Nr.19- īn satul Goeni, Dubasari;
         Colonia de reeducare prin munca īn orăşelul Lipcani;
    Penitenciar:  Nr.1 - cu regim strict īn oraşul Rezina;
    Penitenciar:  Nr.2 - cu regim strict īn oraşul Leova;
    Colonia de reeducare de la Pruncul.
Conform datelor furnizate de către Departamentul penitenciar īn īnchisorile din Republica Moldova īncepānd cu ianuarie 1992 au fost īnregistraţi următorii deţinuţi după categoriile: bărbaţi, femei, minori pānă īn aprilie 1999.



Anul    
Numărul total    
Sexul    
Numărul de minori
        Nr. Bărbaţi     Nr. Femei    
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000    11863
13274
15233
14468
14468
19890
10165
12160
13180    9791
12311
14060
13020
13069
17210
19194
10613
11000    1072
963
1153
1448
1497
2670
2986
1567
2070    3585
4952
6850
6154
6753
6012
9985
5447
7040

    Vedem după aceste date o creştere a numărului deţinuţilor o sporire a creşterii īn rāndul femeilor deţinute, şi a minorilor faţă de adulţi.
Situaţia problematica īn rāndul minorilor deţinuţi si a femeilor deţinute s-a acutizat īn virtutea unor factori sociali, economici, morali, psihologici. Creşterea razei criminalităţii a sporit mărirea numărului populaţiei totale deţinute la fel cu criza generală din societatea noastră a influenţat sporirea numărului de deţinuţi minori şi femei deţinute, ceea ce contravine Drepturilor omului. Deoarece se īnrăutăţesc condiţiile de existenţă īn general īn īnchisorile din īntreaga lume.
    Sistemul  penitenciar şi condiţiile lui de existenţa trebuie să corespundă standardelor mondiale, īn limitele legii. Īn urma dezmembrării fostei URSS īn fostele republici inclusiv şi īn Republica Moldova īncă n-a fost creat un sistem penitenciar analog celui care funcţionează īn ţările  democratice  dezvoltate din occident. Īn tarile ex-sovetice continua sa se menţină un sistem de lagăr īn barăci, camere de īnchisoare cu detaşamente ce deţin cāte 50-100 condamnaţi, fiind suprapopulate īn condiţii echivalente de dormit, iluminare şi aer curat.
Specific sistemului este tinerea deţinuţilor strict īn funcţie de vārsta, starea sănătăţii, condamnare, timpul efectiv executat din pedeapsa. Minorii separaţi de majori, ce-i primari separaţi de recidivişti, īncercānd prin eliminarea influenţelor nefaste a celor din urma fata de primii. Mentalitatea tradiţionala a cetăţenilor  o  atitudine majoritară faţă de minoritate reprezentativă de cei care se află după zăbrele. Acestea fiind consideraţi cetăţeni de rang inferior, care nu mai merită nici atenţia nici grija.
    Īn Republica Moldova instituţiile penitenciare nu corespund standardelor  mondiale, Legii cu privire la aceste instituţii, ce reglementează activitatea lor. E de menţionat că majoritatea lor sunt nominalizate sa afle īntr-o stare tehnica deplorabilă. Din lipsa de finanţe timp īndelungat īn ele nu se efectuează reparaţii, multe īncăperi devenind insuficienţe de exploatat. Īnzestrarea tehnică sub nivel creeaza  condiţii  pentru  diverse īncălcări ale regimului de īntreţinere al arestaţilor. Timp īndelungat nu se efectuează nici prelucrarea sanitaro-epidemologică, fapt care aduce la apariţia bolilor pediculozei şi tuberculozei. Īn asemenea condiţii deţinutul fiind pedepsit dublu: prima data de către instanţe, iar a doua oara prin condiţiile inumane de deţinere. Este nevoie de o  reformă a sistemului  penitenciar īn  Republica Moldova bazāndu-se pe principiile esenţiale ale celorlalte state ale lumii:
     - penitenciarele trebuie să consolideze puterea īn limitele legii şi nu a  autorităţii criminale.
    - viaţa penitenciară trebuie sa se apropie de  condiţiile de viaţă din libertate, deşi societatea se opune acestui fapt deţinānd deţinuţii īn condiţii severe.
     - cel  mai  important  este  selectarea  si    pregătirea personalului  şi  cadrelor  penitenciare prin stagiere īn străinătate.
    - şi  nu  īn  ultimul  rānd  condamnaţii nu trebuie autocriticaţi  ei  trebuie  sa-şi  dezvolte  simţul  autocriticii pentru a se corecta.
    Reforma penitenciară prin care să fie stabilit caracterul deschis al penitenciarelor pentru controlul social fiind eficient prin faptul că ar permite ameliorarea şi a activităţilor penale - o  direcţie  principală  īn  reformarea  sistemului  penitenciar. Trebuie să fie efectuate controluri īn cadrul penitenciarelor şi a altor aspecte ale caracterului deschis  manifestat prin desfăşurarea  zilelor  uşilor  deschise  īn īnchisori, cānd rudele, prietenii şi mijloacele mass-media organizaţiile  obşteşti ar putea lua cunoştinţă cu condiţiile  materiale de deţinere a condamnaţilor. Ar trebui şanse dea mai des publicaţii dări de seama ale tuturor instituţiilor penitenciare prin expedierea la toate organele de stat, organizaţii no-guvernamentale, pentru a putea fi  recepţionată şi prin Internet. Specific sistemului penitenciar din republica noastră este sistemul foarte inclus cu secret la care este foarte greu de pătruns, sub care se ascunde neagra realitate.

2. Problemele sociale ale privării de libertate

    Complexitatea sistemului penitenciar impune cu necesitate studierea problemelor privării de libertate. O veşnică imensitate frămāntată de problemele umane de o parte si de alta a gratiilor, de la un caz la altul, la coordonate grupate īn tipuri.
    Problema libertăţii a frămāntat si mai continua si astăzi să frămānte minţile oamenilor. Īn această soartă a lumii, ar trebui să medităm asupra adevăratului sens al vieţii noastre, asupra esenţei fiecăruia din noi.
      
1 Faptul libertăţii este foarte  important  pentru  că  este fundamental conceptului şi practicii revetii si  īntregii  ordini morale.
       Libertatea este scutirea de necesitate, este liber ceea ce nu este necesar. Libertatea poate fi fizica manifestată prin libertatea spontaneităţii, adică de violenţa sau de constrāngere. Această libertate īi revine īn general omului deşi nu totdeauna īn cazul deţinutului. Libertatea poate fi morala, ea este scutirea de necesitatea de a fi supus legii sau poruncii unui superior, limitată de legea naturală umană. Noţiunea de drept şi nedrept, virtute si viciu, poruncă şi permisiune, merit şi vină, laudă şi reproş, remuşcare şi satisfacţie morala cer şi presupun responsabilitatea proporţiilor acţiuni sau libertatea voinţei. Dacă omul nu este liber legile şi prescripţiile, sfaturile, rugăciunile şi implorările, recompensele şi pedepsele nu au nici un scop. Aceste  noţiuni nu implică īn mod necesar libertatea deoarece se verifică şi acolo unde cu siguranţă nu există  libertate aşa cum īl aruncăm īn īnchisoare pe deţinut.
       Combaterea libertăţii este constrānsă de concesii īn favoarea libertăţii. Nu limitarea libertăţii ci amplificarea este calea cea mai directă către rezolvarea problemelor umane.
       Problematica de bază a privării de libertate este īnsă-şi libertatea ca condiţie umana strict necesară care trage după celelalte probleme legate de pedeapsa, intimidare, readaptare, factori facilitanti īn apariţia tuturor dificultatilor detenţiei.
       Īnsuşi penitenciarul este problema cea mai mare căci prin esenţa sa manifestă o mulţime de probleme. Nu se ştie dacă privarea de libertate este un remediu eficient īn tratarea criminalităţii. Susţinerea şi presiunea spre performanţa si schimbare vine din mai multe direcţii: din partea guvernului care trebuie să facă faţă standardelor internaţionale; din partea publicului care aşteaptă informaţii privind gradul de siguranţă al īnchisorilor şi calitatea activităţilor de recuperare ce se desfăşoară cu deţinuţii; din partea unor  grupuri  interesate  īn colaborare cu īnchisorile adică cu organizaţiile no-guvernamentale pentru drepturile omului; cu centre universitare şi de cercetări ştiinţifice; cu toţi cei interesaţi de problema penitenciară globală cu aspecte sociale, psihologice, educative, morale, juridice.
       Problematica umană din penitenciarele pentru adulţi şi centrele de reeducare a minorilor delicvenţi este legată de:
      - hiperadapterea la viaţa de detenţie;
      - construcţia  cognitiva a realităţii la deţinuţii recidivişti;
      - abordarea transculturală a recidivei;
      - victima īn viziunea deţinuţilor;
      - alienarea la deţinuţi cu pedepse mari;
      - liderul harizmatic īn comunitatea deţinuţilor;
      - dinamica personalităţii condamnaţilor pentru crime  abominabile;
      - comportamente aberante īn detenţie;
      - patologia sexuală īn penitenciar;
      - supraaglomerarea īnchisorilor;
      - violenţa īn grupurile de deţinuţi;
       - stilul de viaţă la recidivişti;
       - problematica psiho-socială a femeilor deţinute;
       - schimbări calitative īn delicvenţa minorilor;
       - deţinuţi cu diverse tipuri de handicap;
       - calitatea vieţii īn detenţie;
       - stilul de viaţă al personalului;
       - structura valorilor gardianului.
       Din primele clipe īn care a īntrat īn īnchisoare subiectul se confruntă cu o serie de probleme īn primul rānd de adaptare la regimul, normele si regulile de detenţie.
       Pentru orice om privarea de libertate este o situaţie deosebită, de coexistenţă īn comun a unor persoane diferite după vārstă, sex, limbă, religie, opinie, temperament, caracter, origine naţională, statul economic şi social.  Fiecare deţinut trăieşte diferit momentele adaptării care pare a fi ceva simplu. Dezorientat, dezamăgit, disperat, părăsit de familie deţinutul simte nevoia şi integra īn noul colectiv. Nu are de ales īntre izolare sau conformare. Izolarea īi va face şi mai grea viaţa conformāndu-se se adaptează la situaţia de deţinut. Īn aceste momente penitenciarul prin personal trebuie să sprijine deţinutul moral, fizic, psihologic prin cele mai eficiente mijloace.
       Īn ce priveşte construcţia cognitivă a realităţii la recidivişti ei au planuri bine īntemeiate pe viitor este o problemă deoarece majoritatea din ei nu vor mai fi reeducaţi niciodată. După părerea lor viaţa penitenciară este uşoară, sunt mulţumiţi, nu au remuşcări, profită de orice ocazie pentru aşi atinge scopurile, sunt violenţi, influenţează celelalte categorii de deţinuţi, au pe conştiinţă mai multe acţiuni criminale, tot timpul se cred cei mai neīndreptăţiţi. E o situaţie de problemă deoarece după afirmaţia lui Emile Durkeim crima este  normală īntr-o societate fiindcă dacă ar lipsi este cu totul imposibilă... A pune crima printre fenomenele de sociologie normală  īnseamnă  nu  numai  a  spune  că  este un  fenomen de neīnlăturat deşi regretabil datorat răutăţii incoibile a oamenilor īnseamnă a o afirma ca un factor al sănătăţii publice o parte integrantă a oricărei societăţi sănătoase. E şi mai greu să convingem  un  recidivist că  nu  are  o părere, o purtare corectă ci autosocială īntr-o perioadă atāt de schimbătoare, de tranziţie a societăţii noastre.
       O  altă  problemă priveşte abordarea trans-culturală a recidivei. Dacă primul contact cu penitenciarul este  distrugător fizic, psihologic, social atunci cum de explicat fenomenul recidiva şi mulţi-recidiva. Īnseamnă că tratamentul a fost un eşec. Poate că este nevoie de un regim mai strict, ori  existenţa unor īnchisori speciale pentru recidivişti. Recidiviştii  alcătuind o parte foarte numeroasă din deţinuţi prin problema existenţei faţă de cei obişnuiţi a unor diferenţe īn ce priveşte modul de viaţa şi atitudinile lor. Această diferenţă este unul din argumentele care justifică dezbaterile frecvente asupra instaurării stabilimentelor speciale sau cu securitate īntărită.
    Pentru reformatori, recidiviştii reprezintă simbolul eşecului oricărei masuri de recluziune penală, al neputinţei tratamentului penitenciar. Pedeapsa revizează mai īntīi să fie "utilă societăţii" prin reeducarea comportamentelor.
    Pentru a recidiva efectele sunt aşteptate īn principal de la pedepsele cele mai grele: anterior pedeapsa cu moartea, mai puţin este eficientă īn prezent amenda sau alte pedepse īn afara īnchisorii. Efectul se vede prin privarea de libertate sau ameninţarea cu privare de libertate.
    Trebuie să fie folosite noi modalităţi pentru diferite categorii de recidivişti: pentru cei ocazionali, care incidental au comis crima e nevoie să se aplice o pedeapsă de intimidare, celor ce pot fi reformaţi, o pedeapsă reeducativă, cei ce nu pot fi reformaţi, trebuie neutralizaţi printr-o pedeapsă cu o durată mare. Uneori nici aceste tratamente  nu ajută pentru că un recidivist nu a fost nici intimidat, nici readaptat īntr-o pedeapsă precedentă. Această problemă va fi rezolvată cānd se va estima că intervenţia penală  produce un efect pozitiv dacă numărul recidiviştilor se va micşora.
    Recidiva este īntotdeauna interpretată ca un rezultat, chiar dacă prin termeni inversaţi: de la o capacitate de a face bine, la o capacitate de a face rău. Īnchisorii īi rămāne funcţia de neutralizare, eficientă temporar.
    Problematica fenomenului recidiva poate fi  analizată de la relaţia şomaj - criminalizare.  Ambele fiind o  arabilă a stilului de viaţă.  Mulţi  deţinuţi  reveniţi  īn  penitenciar explică, motivează acest lucru prin şomaj, stare care a determinat marginalizarea lor si o pierdere a stimei sociale pe care o aveau. Sărăcia şi inegalitatea pot īmpinge individul la crima, lipsa unor mijloace legitime de azi atinge scopurile aprobate de societate, īn anumite circumstanţe unii indivizi īncearcă să le obţină prin mijloace nelegitime.
     Īn perioada actuală, schimbările sociale au făcut ca ideea de egalitate să marcheze profund scutimentul de justiţie al oamenilor, şi īn special al celor ce bineficiază puţin de procesele sociale noi. Aici apare ca rezultat discripanta dintre ideologia egalităţii sociale şi realităţile de fapt devenite mult mai profunde: cei privaţi de resurse materiale şi cei privaţi de drepturile umane fundamentale. O reducere a acestor şanse a criminalităţii ţine de : domeniile relaţiilor din familie, cu prietenii; de domeniul social: investiţiile afective īn familie, educaţie, prestigiu, cariera, perspestive pe viitor; convingerile morale la fel īi poate face pe oameni să evite activitatea infracţională.
Īn ce priveşte stilul de viaţă al recidiviştilor ei au valori şi interese diferite de cele ale nerecidiviştilor. Ei doresc drepturi mai mari. Program TV permanent, decret de graţiere, hrană mai buna, lăsarea parului, asistenţa medicală mai buna, mijloace audio-video personale. Au cerinţe mai mari liderii ce provin din categoria lor. Ei se socot mai presus de ceilalţi deţinuţi, au drepturi mai mari; Īn aceasta şi constă problema stilului recidivist de viaţă.
     Din studiul personalităţii recidiviştilor rezultă că acestea caută mereu experienţe şi activităţi gratifiante, tind cu īnverşunare - cīt timp sunt la libertate - spre tot ceea ce le poate oferi satisfacţii imediate. Din  această cauză, pierderea libertăţii este resimţită cu atāt mai dramatic, cu cīt ei nu sīnt obişnuiţi si nici nu acceptă de bună voie vre-un fel de restricţii. Īn aceste condiţii detenţia este nu  numai  privarea de libertate īn mişcare şi acţiune, ci şi o ruptură drastică īn comportamentul obişnuit, preferenţial al infractorului.
     Pentru orice cadru juridic ori penitenciar este greu de lucrat cu un deţinut recidivist, pe lāngă celelalte caracteristici mai are şi antecedentele sale şi  "şcoala penitenciarului". Această experienţă "tragică"  umană lasă urme adānci de neşters īn psihologia individului, īn comportament şi caracter, īn raporturile sale cu autoritatea. Chiar daca individul fost recidivist şi-a schimbat atitudinea sa faţă de viaţă, ea poate fi temporară, nu este exclus că după două comiteri de crime să nu fie comisă o a treia crimă cum ea poate şi să nu mai aibă  loc niciodată.  Īnsă īn toate cazurile de recidiva, alături de noile fapte incriminate anchetatorul trebuie să examineze atent experienţa de penitenciar a īnvinuitului spre a avea o imagine completă asupra personalităţii sale.
     O  problemă importantă a deţinuţilor este structura puterii grupului; fiind originea multor evenimente negative. Prezintă o dificultate īn primul rānd pentru cadrul unităţii  de detenţie ele vor da responsabilităţi deţinuţilor ce īndeplinesc anumite condiţii, dar sunt descoperiţi liderii informali a căror autoritate este incontestabil mai mare decāt a celor numiţi oficial. Sunt preferaţi de  majoritatea  deţinuţilor  persoanele mediocre cu un anumit stil de comportament īn relaţii cu ceilalţi.
     Din investigările efectuate a rezultat că liderul cel mai agreat este cel ce īşi exercită influenta din mijlocul grupului şi nu din faţa lui. Liderul īn imaginea deţinuţilor trebuie sa fie obiectiv, respectabil, forţa fizică, dicţie buna, inteligenţă, priceput īn oameni. Īnsă nu īntotdeauna aceste calităţi aparţin  liderului grupului de deţinuţi, īn mediul lor poate da, dar pentru societate nu. Acest lider te poate sprijini din toate  punctele  de  vedere doar cānd te conformezi. Toate acestea  şi  īn  general  venirea  īn  penitenciar tulbură echilibrul personalităţii reducāndu-i spaţiul de viaţă, timpul personal, comportamentul social. Componentele sociale ale personalităţii privind efectele acţiunii mediului, fenomenul īnvăţării şi prin educaţie spontană şi instituţionalizată devin forţe matrice şi motive care modelează comportamentul. Au  loc o serie de schimbări ale personalităţii īn penitenciar datorită influenţei acestui sistem instituţional patogen care īn cele mai multe cazuri dezvoltă o personalitate şi mai negativă decāt cum era la īnceput.
     Dinamica personalităţii īn īnchisoare constituie o problemă de ordin social  -  psihologic cīt  şi a individului. Foarte mult depinde de subiect. Dacă el va dori  va fi tratat, dar dacă se va opune reeducării, nici un sistem de norme şi regimuri nu-l vor putea dezbate de pe calea care a pornit.
     Neacceptarea,  respingerea sociala, este un motiv puternic de acţiune si comportamentul va fi direcţionat antisocial. Dinamica personalităţii depinde şi de trăsăturile şi caracterul ei, violenţa şi agresivitatea dezvoltāndu-se şi mai tare spre polul negativ.  Brutalitatea şi violenţa are consecinţe ample asupra deţinuţilor noi, este constituită de supraaglomerarea īnchisorii.
      Supraaglomerarea depăşind capacitatea de cazare, afectānd vizibil condiţiile de viaţă ale deţinuţilor. Aglomerarea este o problemă organizaţională ce implică modul de evaluare a asigurării serviciilor esenţiale. Din punctul de vedere al deţinuţilor efectele supraaglomerării sunt īn mai multe direcţii: o prăbuşire psihosocială; ierarhiile de dominanţă sunt bulnersate, agresivitatea creşte, judecăţile de valoare sunt severe, se pierde libertatea de mişcare īn spaţiu, e o agitaţie totală.
       Supraaglomerarea: dezechilibrarea decalajului dintre deţinuţi care se eliberează şi  noii sosiţi  īn īnchisoare; creşterea duratei medii a executării pedepselor executate; creşterea numărului  deţinuţilor cu pedepse mari; lipsa posibilităţii de lucru.
      Uneori  supraaglomerarea duce la alt gen de probleme: autorāniri, greva foamei, cădere īn total pesimism, sinucidere.
      Deţinutul caută un remediu definitiv al  nefericirii sale. Această reacţie exprimă neputinţa individului de a se  adapta la situaţia dată. Tentativa de a se sinucide este cel mai des īntālnită la deţinuţi nou veniţi īn  penitenciar. Transformānd ultimul eşec al  existenţei sale īn eşecul vieţii, gestul sinucidar nefiind o opţiune ci o negare totală a posibilităţii de a alege. Această soluţie nu este deloc raţională deoarece practic nu există nici o situaţie fără ieşire limitele omului fiind infinite īn ce circumstanţe nu s-ar afla el.
      Cauzele cele mai frecvente sunt abandonul, doliul, separarea, eşecul sentimental, schimbările īn situaţia sa sociala, şi altfel de situaţii. Mediul penitenciar aduce aceste  elemente  favorizate dar care  nu joacă rol direct īn finalizarea actului suicidar. Deţinutul cu astfel de intenţii are  nevoie de un partener de disentiu cu care să analizeze problemele sale, să vadă mai clar locul şi rolul său īn īmprejurarea specifică de viaţă, un partener care sa-l ajute sa-şi mărească posibilităţile de rezistentă īn faţa greutăţilor, să-i găsească noi sensuri de existenţă pe viitor. Problema suicidului trebuie să determine un adevărat parteneriat pentru reducerea īncercărilor deţinuţilor de aşi pune capăt zilelor. Ar trebui pentru soluţionarea acestei probleme aleşi un număr de deţinuţi caracterizaţi printr-un grad de maturizare, şi cunoştinţe adānci asupra sistemului penitenciar şi cu o dorinţă adevărată de a ajuta pe alţii mai puţin dotaţi cu viaţa de īnchisoare. Toate acestea poate or avea un efect pozitiv reducānd numărul autorīnirilor, sinuciderilor, cu timpul dispărānd  īn  totalitate. S-ar schimba climatul general īn interiorul zidurilor, prin faptul că o serie de  responsabilităţi morale ar ameliora suferinţele unor deţinuţi,    deţinuţii īntelegīnd ca detenţia implica si drepturi si responsabilităti.
      Īn penitenciar īşi duc viaţa  şi persoane  cu  diverse tipuri de handicap. Pentru care ar trebui să fie luate masuri ele nu pot fi deţinute  īn  penitenciare, se vor face aranjamente necesare  pentru trimiterea lor īn stabilimente pentru boli mentale cīt pe curānd posibile. Constituie o mare problemă faptul că  īn  instituţiile  specializate sau sectoarele aflate sub conducerea personalului medical separarea deţinuţilor suferinzi de cei bolnavi mental sau anormali. Instituţia trebuie să asigure tratament psihiatric necesar deţinuţilor care au nevoie de el.
      Un tratament special ar trebui să se  acorde  minorilor instituţionalizaţi īn şcolile pentru minori īn aspect psiho-social.  Trebuie accentuate formele de control social iniţierea unor noi metode īn educarea grupurilor sociale unde exista tineri sau minori, să se ia masuri de reeducare reinserţie socială. Date fiind vārsta si caracteristicile specifice minorizatului reacţia socială īn raport cu persoana celor ce comit fapte antisociale este şi trebuie să fie diferită de cea a adulţilor. Faptul că minorul este īn plin proces de formare şi divinizare a procesului personalităţii, de maturizare socială şi psihosocială ceea ce face ca ditervenţele exterioare restructurate şi  recuperative să fie mult mai adecvate şi eficiente.
      Reeducarea abaterilor minorului, trebuie să decurgă īn condiţii normale, analizate din perspectiva mai multor indicatori: cadre organizatorice, obiective metadologice, forme de stimulare şi recompensare.
  Īn ce priveşte cadrele organizatorice, activitate de reeducare să se desfăşoare diferenţiat de fiecare instituţie socială specializată care preia minorul spre reeducare.
      Īn  general calitatea vieţii īn detenţie privind cazarea, igiena personală, hrana este oribilă īn perioada de tranziţie, īn care şomajul su-a luat un avānt mare. Este greu de asigurat viaţa normală din motive economice. Īn special īn timpul unei supraaglomerări a īnchisorilor. Chiar dacă material deţinutul nu poate fi satisfăcut i se poate aduce o asistenţă morală şi religioasă. Accesul la un reprezentant de orice religie nu va fi refuzat nici unui deţinut.
      Poate că īn nevoia de remuşcare, sau mustrare de conştiinţă pentru fapta comisă. Victima īnseamnă īntotdeauna fiinţa umană. Īn viziunea deţinuţilor victima  este vinovată de comiterea actului antisocial, şi de şederea lor  īn penitenciar. Deşi  victimei i se acordă mai puţină atenţie din partea legiuitorului, cu toate că ea poate suferi şi mai mult direct sau indirect consecinţelor fizice, morale, materiale, sociale. Victima poate fi orice persoană care nu şi-a  asumat conştient riscul, şi fără să vrea ajunge să fie jertfită.
      Una din cele mai importante probleme īntālnite  des  īn penitenciare este comportamentul aberant. Din  partea unor specialişti este o problemă de ordinul cel mai  general pentru unii ea nici nu este o problemă. Calificată ca o problemă socială de  majoritatea statelor lumii ca deviata sexuala: homosexualizmul  şi  lesbianismul.  Cercetările etnografice ne demontează că īn multe societăţi practicele acestea erau normale şi sunt strāns legate de religie.
      Problematica femeii deţinute este importantă din  toate punctele de vedere pentru a confirma acest lucru este  nevoie să amintim că şi īn republica noastră există o īnchisoare de femei īn apropierea satului Rusca, raionul Hīnceşti. După cum au afirmat mai toate femeile cel mai greu e  să īnduri atmosfera moral-psihologică din  detenţie. Nimeni nu s-a plāns pe administraţie.
      Pentru  fiecare  persoană aflată īn īnchisoare principalul e să poată rezista. Pentru aceasta te ajuta: omenia şi puterea morală. Dacă deţinuta cānd a comis crima urmarea profitul material bănesc aici nu-i este de folos, şi uneori dăunează.
      Īn urma cercetărilor făcute pe baza acestei instituţii s-au demonstrat următoarele că sunt 253 deţinute īn aprilie 1998.
Studii superioare    Studii medii    Medii speciale    Medii speciale incomplete    Fără carte
67    70    11    92    2

Moldoveancă    Rusoaică    Ucraineancă    Bulgară    Belorusă    Poloneză    Ţigancă
166    47    26    3    1    1    4

1 deten    2 deten    3 deten    4 deten    5 deten    6 deten    7 deten    8 deten    9 deten    11deten
90    95    25    25    10    2    2    3    1    1

Furt    Jaf    Tālhărie    Droguri    Viol    recidiviste
102    10    27    19    2    17

1-3 ani    3-5 ani    5-10 ani    10-14 ani    14-25 ani
60    69    101    17    4

Cel mai bun remediu ar fi ca după comiterea primului act un termen min. pe o lună - două ca un fel de excursie. E puţin probabil ca aceste persoane vor mai comite asemenea acte.
S-a constatat ştiinţific că o  femeie poate rezista īn puşcărie 5 ani maximum 7 ani  apoi  degradează ca  femeie. E o problemă gravă ce cere soluţionare femeia rămāne femeie chiar şi după zăbrele. Acuma despre divinitatea problemei, explicaţia este simplă.  Īntre  femei mai ales īn locul de detenţie este lesbianizm. Administraţia vede şi nu le interzice. Doar īn cazul cānd asemenea manifestări provoacă nemulţumirea altora, sau dezordinea publică. Aici este ordine, stabilitate si mai multa bunăstare.
       Ar trebui din partea tuturor organelor legislative  să se ia măsuri de soluţionare a problemelor femeii deţinute. O femeie are nevoie de alte condiţii pentru trai, de existenţă. Chiar dacă a pornit pe o cale greşită, o femeie īn penitenciar trebuie ajutată şi poate este mult mai uşor a convinge o femeie, a-i arată o cale mai buna. Nu trebuie să uitam că mai īntīi de toate o femeie este mamă şi poate a făcut un lucru din greşeală.
       Deţinuţii cu anomalii psihice nu pot fi scoşi din societate, nimerind īn penitenciar  deseori  īncalcă regimul locurilor private de libertate. Aceasta se lămureşte prin  faptul că boala este rău tratată. Tratamentul trebuie să aibă loc conform defectelor. La tratarea deţinuţilor cu anomalii psihice apar probleme de locul unde să fie plasaţi, cum de dovedit diagnostica, organizarea ajutorului medical. Mulţi savanţi fiind de părerea că aceşti deţinuţi să fie plasaţi īn stabilimente de munca care corecţionala cu anumite condiţii, regim mai eficient deferit de celălalt contingent de deţinuţi pentru el fiind mai grea adoptarea īn detenţie metodele folosite  acolo, pot să nu aibă efect este  nevoie de īntreţinerea acestei categorii de deţinuţi.
    Toate aceste probleme legate de sistemul de detenţie au īn primul rānd consecinţe asupra deţinuţilor ele nefiind rezolvate la timp distrug totul. Pentru a face mai  uşoară viaţa condamnaţilor este nevoie de rezolvarea la timp a conflictelor din grupul de deţinuţi, dintre personal şi deţinuţi. Respectarea drepturilor, obligaţiilor şi normelor prevăzute regulamentul penitenciar, cīt şi cele ce ţin de drepturile omului. Indiferent problemele de ce ordin ţin politic, economic statul este obligat să asigure drepturile omului chiar şi īn condiţiile īnchisorii.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro