1
Ministerul Educaţiei, Învăţămîntului şi Tineretului
Al Republicii Moldova



Academia de Transporturi, Informatică
şi Comunicaţii.


Referat la disciplina: Managementul
Organizaţional

Tema: Stresul Organizaţional

A efectuat                                        st. gr. IT-202     Tîscenco Alexandru
A verificat            d.ş.e.conf.univ. şef catedra IM Alcaz Tudor
                                          
                                    
Chişinău 2008
1. Conceptul general de stres

Adaptarea la mediu este un imperativ general al existenţei. De la plante
şi animale la om şi organizaţie, a trăi înseamnă a cunoaşte mediul şi a răspunde solicitărilor lui. Dacă pentru plante şi animale adaptarea se limitează la mediul natural, pentru oameni şi organizaţii procesul este complicat de intervenţia mediului social.
Este în afara oricărei îndoieli că, în comparaţie cu locuitorii grotelor, omul modem este mai puţin solicitai de mediul natural dar, uneori, copleşit de exigentele mediului social.
Modificările sociale şi economice frecvente, deseori neaşteptate şi profunde, solicită la maximum disponibilităţile organismului uman pe linia adaptării.
Ultimele cinci decenii au fost marcate de preocuparea ştiinţelor umaniste pentru definirea, caracterizarea şi teoretizarea adaptării individului la cerinţele vieţii modeme. Nu este de mirare că, în aceste condiţii, o serie de termeni - nevroză, stres, sindrom de neadaptarc - au fost transferaţi din limbajul ştiinţific în cel cotidian.
De origine engleză, cuvântul "stress" circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles, dar cu nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere. încordare nervoasă.
Cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stress este savantul canadian Hans Selye IV. Potrivit acestei concepp'i, stresul este reacţia nespecifică a organismului la orice solicitare.
Descris de H. Selve ca efort făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului, numii de el Sindrom General de Adaptare - S.G.A. -ulterior, numit de alţii "sindromul Selye", conceptul s-a dovedit util prin rapiditatea cu care s-a impus în limbajul cotidian la nivel internaţional.
In ţara noastră, termenul este preluat iniţial în ortografia engleză ffl, apoi într-o variantă ortografică adaptată, cu un singur s - stres - cu atât mai mult, cu cât a generat derivate adjectivale (siresani), substantivale (stresor) şi verbale (a stresa).
 

Conform teoriei lui Selye, tensiunile care îl produc fac parte din viaţa zilnică. In consecinţă, nimeni nu poate şi nu trebuie să evite stresul; el este viaţa însăşi şi eliberarea de stres înseamnă liniştea morţii.
În aceste condiţii - afirmă specialiştii - este cu mult mai bine ca stresul să fie cunoscut şi controlat decât ignorat.
Cercetarea stresului face posibilă o abordare pozitivă a lui, prin cunoaşterea, conştientizarea şi dezvoltarea capacităţii de a reacţiona optim la agresiunile zilnice ale mediului.
Cercetări  ulterioare  au demonstrat  faptul  că  stresul  nu poate fi
identificat exclusiv cu agresiunea, cu ameninţarea provenită din exteriorul organismului; în mod paradoxal, bucuriile pot fi generatoare de stres. Global, se poate afirma că stresul apare în orice situaţie în care starea de echilibru sau integritatea fizică şi/sau psihică a organismului este ameninţată de factori interni şi externi, şi faţă de care individul nu dispune de soluţii tip pentru a reduce sau elimina ameninţarea.
Pot fi deduse  din această  descriere  a stresului  cele două  mari componente: agentul stresor şj starea organismului.

Multitudinea factorilor generatori de stres a impas şi clasificarea lor, proces necesar cunoaşterii şi stăpânirii efectelor.
Criteriile şi categoriile de agenţi stresori pot fi sintetizate astfel:
•    după numărul agenţilor stresori în acţiune:
•    stresori unici – un zgomot puternic cu tendinţa de a se prelungi sau zgomot survenit brusc în toiul nopţii;
•    stresori multipli – zgomot asociat cu căldura şi cu noxele.
•    după numărul indivizilor afectaţi:
•    stresori cu semnificaţie strict individuală – regăsiţi în insatisfacţia prelungită a unor trebuinţe fiziologice: sete intensă şi lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn;
•    stresori cu semnificaţie colectivă, “de grup” familial sau professional – nereuşita unui copil la examen, perspective şomajului într-o organizaţie;
•    stresori cu semnificaţie generală – afectează orice individ, fiind sprecifici unor situaţii de calamitate naturală (inundaţie, cutrmure, răuboi etc.)
•    după natural lor:
•    stresori fizici – zgomote, vibraţii, radiaţii, effort fizic prelungit, traumatisme, hemoragii externe, arsuri etc;
•    stresori chimici – noxele chimice cu acţiune toxică asupra organismului: ele pot include şi un stress psihic, atunci cînd sunt percepute ca un pericol imminent pentru sănătatea individului;
•    stresori biologici – viruşi, bacterii, paraziţi, prin care se instalează boli interne sau externe şi conştientizaţi ca pericol pentru funcţionarea organismului;
•    stresori psihologici – stimuli cu o semnificaţie nocivă sau nu, interpretaţi subiectiv de sihicul uman nivelul operaţiilor gîndirii.
•    după conexiunea cu problemele vieţii:
•    stresori periferici – materializaţi în dificultăţi trecătoare: vreme urîtă, aglomeraţie, blocaj rutier etc.;
•    stresori centrali – regăsiţi în problemele importante ce pot provoca perturbări în viaţa unei persoane.

Un interesam studiu pe linia identificării şi clasificării agenţilor stresori centrali a fost efectuat în 1968 de doi profesori americani de la Universitatea din Washington, T.H. Ilolems şi R.ll. Rahe /3/. Ei pun în evidenţă 43 de stresori clasificaţi de diverşi subiecţi, investigaţi cu ajutorul unei scale în care punctul de referinţă îl constituie moartea partenerului (soţ, soţie) cotat cu 100 de puncte.

Starea de stres caracterizează un organism care tace un efort imens, deseori penibil, pentru a se adapta unor situaţii puţin obişnuite.
Într-o fază incipientă a cercetărilor sale, H- Sclyc a fost tentat să definească stresul ca gradul de uzura şt suferinţa a organismului provocat de un modul de funcţionare sau de leziuni. Preluând ideile lui llipocraie, care consideră că boala nu este numai suferinţă, ci şi uzură, vătămare, efortul pentru a reveni la normal, II. Selye descoperă mecanismele de adaptare a organismului la acţiunea agenţilor stresori. El identifică astfel semnele generale, reacţiile de adaptare ale organismului grupate în S.G.A. -Sindromul General de Adaptare.
Starea organismului este caracterizată in S.G.A. de parcurgerea obligatorie a trei stadii:
•    starea de alarmă, care cuprinde o fază de şoc manifestată prin scăderea tensiunii arteriale, a temperaturii corpului, de o depresiune a sistemului nervos, urmată de o faza de contraşoc în care apar reacţiile de apărare;
•    stadiul de rezistenţă sau revenire, în care organismul pare că s-a adaptat la situaţie, comportându-sc relativ normal;
•    stadiul de epuizare, apare în cazul in care adapuuca. obţinută ca urmare a reacţiilor de contraşoc prelungit, nu mai poate fi menţinută.

Bazele Sindromului General de Adaptare

Stresul este. aşadar, starea de conjuncţie rezultată din acţiune agentului stresor şi capacitatea de adaptare a organismului.
Prezentarea grafică indică faptul că o creştere a numărului şi intensităţii agenţilor stresori afectează mecanismele psiho-fiziologice. Corpul şi mintea umană au anumite limite. Cu cât o persoană se află mai frecvent în starea de alarmă sau de rezistenţă, cu atât riscul instalării epuizării, eu consecinţele ci negative, este mai mare.
Cercetările desfăşurate în ultimii ani indică existenţa unei lungi liste a cauzelor generatoare de stres. Grupate după natura lor. aceste cauze apar sub forma unor conflicte:
a)    Consflicte familiale, care includ:
•    conflictele copilului cu autoritatea părinţilor. Din acest stres poate rezulta fie frustrarea, ca urmare a excesului de autoritate exercitat   de   părinţi,   fie   depresia   datorată   dezinteresului părinţilor faţă de copii;
•    conflictele copilului cu ceilalţi fraţi, datorate: concurentei afective, intereselor divergente etc.;
•    conflicte conjugale, rezultate din: exercitarea autorităţii unuia din soţi problemele materiale, educaţia şi îngrijirea copiilor. dezacordul privind preferinţele etc.:
•    conflicte paraconjugale cu socri, părinţi, rude apropiate;
•    pierderi sau prejudicii, concretizate in boli ale membrilor familiei, decese, divorţuri etc.
b)    Conflicte profesionale, datorate: activităţii profesionale excesive; lipsei de relaxare; somnului insuficient; factorilor perturbatori (sonori, termici); raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii, colegii; responsa¬ bilităţi profesionale şi obşteşti care depăşesc posibilităţile; veleităţi peste potenţial; insuccese; termene nerespectate;
c)    Conflicte sociale: probleme materiale şi/sau privind locuinţa; criza de timp; poluarea sonoră; măsuri coercitive; accidente (în special de automobil); şomajul; terorismul (poate produce stres psihic social); unele programe TV (filme horror, apocaliptice).
d)    Conflicte din sfera vieţii intime: complece de inferioritate; dificultăţi de integrare socio-familială; insatisfacţia legată de unele trebuinţe biologice; melancolie, tristeţe, datorită subscolicitărilor sau monotoniei din viaţa personală.

Cu excepţia agentflor stresori cu semnificaţie generală - cei care ameninţă viaţa sau se apropie de limitele superioare ale tolerabilităţii - nici un agent slresor nu poale fi declarat universal, cu semnificaţii identice pentru orice individ.
Reacţiile indivizilor la unul şi acelaşi ageni slresor sunt extrem de diferite, marcate de parametrii ecuaţiei personale. Această eterogenitate a răspunsurilor individuale a dat naştere unui tablou extrem de diversificat al formelor de stres, dintre care, în cele ce urmează, prezentăm câteva tipuri:
Din punct de vedere al efectelor asupra organismului, stresul poate fi:
•    pozitiv, numit şi eustres. Este o formă benefică ce acţionează ca factor cnergizant; acest lip de stres permite concentrarea şi focalizarea forţelor fizice şi psihice pentru realizarea unor obiective la cote maxime. în general, rezolvarea situaţiei cslc urmată de relaxare, disiparea energiei acumulate. Este tipic pentru perioadele imediat premergătoare   examenelor,   interviurilor  de   selecţie,   testelor   decompetentă profesională;
•    negativ, numii şi distres, în care organismul supramobilizal refuză să revină la starea normală Individul este nervos, gala de reacţie, cu tensiunea arterială modificată (de regulă, crescută), cu musculatura încordata.

Este mult mai probabil ca distresul să conducă la maladia de adaptare, deşi unele cercetări indică faptul că ambele forme de stres pot fi dăunătoare, daca sunt menţinute timp îndelungat.
După frecvenţa manifestărilor agenţilor stresori, se vorbeşte de stres:
•    acut sau episodic. Acesta încetează o data cu dispariţia agentului stresor (divorţ, pierderea postului, decesul unui membru al familiei eţc);
•    ciclic, provocat de apariţia agentului slresor cu o anume regularitate Acest tip de stres poate conduce la fenomenul de autoagravare, deoarece  însăşi  anticiparea  stresului   poate   conduce   la   apariţia situaţiilor   stresante   (exemplu    sesiunile   de   examene,   vacanţa, negocierea contractului colectiv de muncă);
•    cronic sau persistent, în care agentul stresor se menţine pe o perioadă îndelungată, afectând starea de echilibru a organismului (divergenţele părinti-copii. soţ-soţie, boală cu cauză mult timp nedepistată)

După natura agenţilor stresori, specialiştii au identificat stresul:
•    psihic, în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor tipuri de agenţi stresori Cea mai tipică stare de stres psihic este cea de examen, în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor agenţi stresori. teama de eşec, evaluarea consecinţelor pe plan şcolar, familial, al microgrupului, starea de start premergătoare examenului, solicitarea intensă din limpid examenului;
•    profesional, la care pol participa, concomitent on nu. stresori fizici (zgomote, vibraţii: vanapî de temperatura şi luminozitate): chimici (substanţe chimice volatile, iritabile): psihofizici (natura muncii, relaţiile interumane, nivelul de motivape, obiceiurile etc).
•    preoperator şi postoperator are la bază caracterele stresului psihic; situaţia de examen, marcată însă de tensiunile riscului major în cadrul acestui stres intervine agentul de multiplicare, "anticiparea stresului" operator şi postoperator,
•    de subsolicitare, tip de stres adăugat relativ recent la tabloul celor existenie. Este determinat de modificarea caracterului anumitor activităţi profesionale Astfel, creşterea ponderii activităţilor de supraveghere şi control, pe măsura dezvoltării airtomatizării. a dialogului cu panoul de comandă sau calculatorul in detrimentul cooperării în echipă conduc la diminuarea comunicaţiilor, monotonie excesivă, izolare. în acelaşi context, obligaţia de a efectua anumite sarcini repetitive, aşteptarea prelungită a unor semnale pot deveni surse de stres;
•    de suprasolicitare, caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit şi sarcini de marc diversitate Apare frecvent în rândul managerilor, în special a celor de nivel superior şi mediu Anchetele efectuate in acest sens au relevai că, de regulă, managerii îşi iau de lucru acasă, rezolvă diferite probleme în cursul călătoriilor, acordând o pondere ridicată din timp problemelor profesionale şi reducând progresiv timpul destinat familiei şi relaxării. Deşi stresul generat de suprasolicitare se manifestă cu imensităţi diferite (ca de altfel toate tipurile de stres în funcţie de particularităţile individuale), datele ancheiei indică faptul că depăşirea mediei de 65 de ore pe săptămână afectează majoritatea conducătorilor /4/.



2. Stresul organizaţional.
Interesul faţă de starea individului la locul de muncă şi relaţia cu performanţele sale au declanşat o serie de cercetări de psihologie socială industrială. Potrivit investigaţiilor, in SUA cinci din şase persoane au declarat că sunt supuse unor tensiuni la locul de muncă /5/. Cea mai mare parte a persoanelor chestionate au declarat că aceste tensiuni sunt suficient de intense pentru a fi resimţite negativ atât de cei în cauză, cât şi de organizaţie; 88% dintre subiecţi reclamă presiunile exercitate de sus în jos, în timp ce numai 12% au acuzat presiunile exercitate de subalterni. A apărut astfel ipoteza - confirmată ulterior de numerose cercetări - că în cadrul organizaţiilor se poate vorbi de un stres specific - stresul organizaţional.
In contextul anumitor situaţii social-economicc se poate vorbi şi de stresul ocupaţional. Ca variantă a stresului organizaţional, el se manifestă la anumite categorii socio-profcstonale generat de factori de mediu cu conotaţii negative. Spre exemplu, se vorbeşte de stresul ocupaţional al inginerilor din România, marcat de orientarea puternică a organizaţiilor sau indivizilor spre activităţi economice în general şi comerciale în special, concomitent cu neglijarea activităţilor tehnice, de cercetare ştiinţifică 161.
La baza apariţiei stresului organizaţional se află doi agenţi stresori centrali, de naiură psihologică:
•    conflictul de rol. Acest stresor desemnează situaţiile în care o persoană, ce ocupă un anumit post, este supusă, în cadrul organizaţiei, unor imperative, solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu sau chiar inacceptabile. In majoritatea cazurilor individul confruntat cu conflictul de rol se află la mijloc - între superiori şi subordonaţi -, situaţiile conflictuale căpătând diverse forme;
•    ambiguitatea rolului, desemnează lipsa ori insuficienţa infor¬maţiilor clare şi oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor. Individul confruntat cu ambiguitatea rolului nu cunoaşte exact obiectivele şi sarcinile cc-i revin, performanţele aşteptate de organizaţie, criteriile de control, evaluare şi motivare. Ambiguitatea trăită de indivizi este diferită şi marcată de trăsăturile de personalitate. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea rolului este în strânsă relaţie cu capacitatea de a tolera în general ambiguitatea, diferită de la un individ la altul.

Cele două categorii majore de agenţi stresori se manifestă în forme variate în cadrul organizaţiilor şi sunt percepute cu intensităţi diferite de indivizii care o compun. Această percepţie diferită este generată nu numai de parametrii individuali, ci şi de poziţia ocupată in cadrul organizaţiei; de regulă, managerii sunt mai expuşi efectelor nocive ale sindromului de adaptare în comparaţie cu executanţii.
O analiză a cauzelor generatoare de stres organ izaţional relevă posibilitatea departajării celor care acţionează exclusiv la nivelul managerilor fală de cele regăsite în rândul executanţilor, dar şi existenţa unor cauze comune.

1 Cauzele stresului organ izaţional specifice managerilor sunt generale, în cea mai mare parte, de conflictele de rol pe care încearcă să le armonizeze în cursul activităţii lor. Cele mai evidente cauze generatoare de stres managerial sunt:
•    complexitatea, diversitatea şi caracterul de noutate frecventă a sarcinilor curente cu care se confruntă managerul. Solicitările contradictorii provin din gradul ridicat de dificultate şi urgenţă al sarcinilor şi lipsa de limp şi/sau de cunoştinţe profesionale actualizate cerute de rezolvarea lor;
•    responsabilităţile mari care însoţesc funcţiile de management. Presiunile pot apărea, ca urmare a dorinţei de a concilia interesele organizaţiei, in ansamblu; cu cele ale diferitelor categorii de indivize angajaţi, acţionari, clienţi, furnizori. Nu de puţine ori, managerul este pus să aleagă şi să sacrifice unele interese în favoarea altora, aceste responsabilităţi fiind însoţite de emoţii şi sentimente puternice;
•    preocuparea pentru viitorul organizaţiei. Conflictul apare între complexitatea şi importanţa problemelor, cărora managerul trebuie să le găsească rezolvarea, şi presiunea exercitată de timpul redus alocat acestora. Se ştie că, una dintre deficienţele majore cu care se confruntă managerii, este tendinţa de a se lăsa copleşiţi de problemele cotidiene, relativ minore ca importanţă, dar urgente, care consumă o pane apreciabilă a zilei de muncă;
•    ritmul alert de adoptare a deciziilor. Presiunea exercitată de schimbările frecvente din mediu determină scurtarea timpului cerul de adoptarea corectă, ştiinţifică a deciziilor. Stresul apare prin conştientizarea posibilelor efecte ate unor decizii insuficient elaborate;
•    stilul de management neadecvat reflectă conflictul dintre tipul de management care generează un anumit stil şi caracteristicile diferite ale activităţii sau grupului condus;
•    centralizarea excesivă a autorităţii, stres datorat conflictului dintre dorinţa de a dirija şi controla cât mai multe activităţi şi capacităţi fizice, psihice, intelectuale şi resursele de timp, limitate;
•    subordonaţi slab pregătiţi. Această cauză generează stres, ca urmare a conflictului dintre dorinţa de realizare a obiectivelor grupului si lipsa autorităţii necesare selecţiei sau concedierii subordonaţilor;
•    prelungirea duratei zilei de muncă, generată de constrângeri ca: termene scadente, schimbări frecvente în priorităţile organizaţiei, folosirea pe scară largă a unor metode şi tehnici uzate moral.

Dintre cauzele generatoare de stres manifestate la nivelul subordonaţilor cele mai frecvente sunt:
•    incompatibilitatea cu tipul de management generează stres, ca urmare a conflictului dintre dorinţa de a-şi menţine postul şi tendinţa de a riposta faţă de atitudini, comportamente, gesturi percepute ca ncadecvate;
•    delegarea în exces practicată de şefi dă naştere unor presiuni contradictorii intre dorinţa de afirmare şi promovare, şi efortul cerut de rezolvarea propriilor sarcini, şi concomitent, a sarcinilor multe şi/sau dificile primite din partea şefilor;
•    teama de pierdere a postului, cauză de stres mai intens în situaţiile de criza sau recesiune economică. In general, această cauză afectează prioritar subordonaţii, dar. în anumite condiţii, se poate manifesta şi la nivelul cadrelor de conducere, rişte generat de concedieri, nesiguranţă în ce priveşte găsirea unui alt loc de muncă.
Atât la nivelul managerilor, cât şi al executanţilor stresul poate fi generat de o scrie de cauze comune:
•    dispoziţii inaplicabile primite din partea unor superiori sau foruri superioare. Acest stres este datorat presiunii dintre autoritatea şi, respectiv, ameninţarea posibilei sancţiuni, şi realitatea situaţiei inadecvată care af putea fi interpretată ca un reproş faţă de incompetenţa sau gradul redus de informare a acestuia; a nu aplica decizia înseamnă nerespectarea procedurilor şi a obligaţiilor ce decurg din responsabilităţi:
•    presiunea termenelor, manifestată ca discordanţă dintre obligaţia de a rezolva sarcini complexe şi/sau dificile, şi timpul alocat lor;
•    motivaţia nesatisfăcătoare reflectă conflictul dintre aşteptările individului, ca urmare a rezultatelor obţinute, şi percepa, respectiv, aprecierea diferita a acestora de către cei în drept;
•    lipsa aptitudinilor sau a pregătirii necesare postului generează stress, în situaţiile in care selecţia şi promovarea personalului se face după alte criterii decât cele legate de competenţă profesională. Stresul apare, ca urmare a conflictului dintre dorinţa de putere (în cazul managerilor) şi cea de satisfacere a trebuinţelor primare, pe de o parte, şi neliniştea datorată posibilei constatări a perfor¬manţelor profesionale scăzute, pe de altă pane;
•    aspiraţia spre funcţii superioare, cauză a stresului resimţită de orice individ, ale cărui dorinţe, nevoi, aspiraţii depăşesc puterea şi/sau veniturile băneşti oferite de postul deţinut. Nevoile pot intra în conflict cu perspectivele reduse de avansare oferite de organi¬zaţie, cu criteriile de selecţie sau promovare, cărora individul nu le poate face faţă, cu slandarde de performanţă inaccesibile;
•    tensiunile familiale pot genera stres, ca urmare a conflictului dintre timpul şi interesul acordat problemelor profesionale în detrimentul celor familiale;
•    ambiguitatea rolului. Această cauză este generată de:
•    deficienţe in proiectarea postului. Exprimarea defectuoasă a obiectivelor sau chiar lipsa precizării lor în fişa postului, sarcinile nedclirnitaie care dau naştere unor lucrări repetate sau paralele la nivelul altor posturi sau compartimente generează nesiguranţă, insatisfacţia în muncă, frustrarea;
•    sistem informaţional şi/sau formaţie ineficientă, care furnizează informaţiile incomplete, inoportune, nerelevante;
•    organizare informală puternică, capabilă să pună în circulaţie informaţii neoficiale aflate în evident dezacord cu informaţiile furnizate prin canale oficiale.

Intensitate cu care este perceput stresul organizaţional se află sub incidenţa unor factori, dintre care cei mai relevanţi sun consideraţi:

Tipul de caracter

Practica demonstrează că stresul este resimţit mai puternic de caracterele emotive, active: pasionaţii, colericii, sanguinii, sentimentalii în comparaţie cu flegmaticii, melancolicii sau nonşalanţii.
Cercetările medicale efectuate în SUA de doi cardiologi americani -M. Friedman şi R.H. Rosenman - au indicat relaţia strânsă dintre stres. frecvenţa bolilor cârd io-vasculare şi tipul de personalitate HI. Ei au identificat două tipuri majore de personalitate A si B, şi un tip intermediar A.B.
Tipul A de personalitate, identificat în proporţie de 50% la americani, poate fi observat la orice persoană implicată agresiv într-o luptă cronică şi nestăpânita pentru a realiza căi mai mult în tot mai puţin timp. în ciuda tuturor adversităţilor. Indivizii aparţinând acestui tip se concentrează spre realizări superioare, muncesc rapid (fiind cuprinşi de "febra muncii" îşi stabilesc termene limită care implită eforturi mari, frecvent lucrează acasă. Sunt foarte competitivi, intoleranţi şi chiar agresivi când întâmpină dificultăţi.
Câteva caracteristici comportamentale ale indivizilor aparţinând acestui tip sunt, credem, utile în depistarea lor:
•    tendinţa de a accentua cuvinte-chcic într-o conversaţie obişnuită (chiar dacă nu este nevoie de aceasta) sau de a pronunţa ultimele cuvinte ale unei propoziţii mai rapid decât primele;
•    tendinţa de a-i grăbi pe cei cu care discută, dând din cap viguros sau rostind, nerăbdători şi repetat, anumite interjecţii;
•    gesturi sau ticuri nervoase: pumnii strânşi, maxilarele încordate, lovituri ale pumnului în palma deschisă pentru a sublinia anumite aspecte;
•    preocuparea obsesivă de a se compara cu alţii şi de a se evalua în termeni numerici: am scris 150 de articole, am câştigat 50 milioane ctc.;
•    obiceiul de a se mişca, merge sau mânca întotdeauna rapid;
•    slaba tolerantă faţă de aşteptare, situaţie în care se frământă, bat cu degetele în masă, mişcă din picioare;
•    generală lipsă de sensibilitate până Ia ignorarea aspectelor şi detaliilor estetice.

Indivizii aparţinând lipului A de personalitate sunt de două ori mai expuşi stresului şi bolilor cârd io-vasculare in comparaţie cu lipul opus, 8.
Tipul B a fost identificat la 40% din subiecţi) americani. Indivizii aparţinând acestui tip sunt calmi, nu resimt presiunea şi conflictele cu timpul sau cu alte persoane; dispun de o considerabilă energic, doresc sâ-şi îndeplinească sarcinile şi muncesc din greu. Au un stil bazat pe încredere în ei, astfel încât, muncesc într-o linişte statornică, fără a alerga în cursă contracronometru. Metaforic vorbind, tipul B este o broască ţestoasă, in timp ce tipul A este un cal de curse.
Tipul A.B., intermediar, se întâlneşte în 10% din cazuri şi este mediu expus riscului de stres organizaţional.
Profesia si nivelul de calificare. În urmă cu 20 de ani. profesiile considerate prin definiţie stresante erau: piloţii de încercare, militarii aflaţi pe front, controlorii de trafic aerian, lucrătorii de la căile ferate; cosmonauţii şi medicii (în special chirurgiiyZ'. Astăzi, printre categoriile profesionale expuse riscului sunt menţionaţi managerii şi economiştii. Pe domenii de activitate în cadrul organizaţiilor, angajaţii din departamentele de contabilitate, aprovizionare şi desfacere sunt mai expuşi stresului organizaţional. decât cei din departamentele de planificare, personal-învâţământ, organizarea producţiei.
In ceea ce priveşte nivelul de calificare, la cele două extremităţi se află: la nivelul superior, intelectualii supuşi frecvent conflictelor de rol, tolerând greu ambiguitatea rolului; la extremitatea inferioară, muncitorii necalificaţi.
Dimensiunea organizaţiei. A fosl cercetată ca factor de stres printr-un studiu efectuat de prestigioasa organizaţie Gallup/3/ pe un eşantion de 845 manageri americani, grupaţi după dimensiunea organizaţiei, astfel: 32"1 aparţinând unor mari companii, 312 unor companii medii şi 206 mici întreprinzâiori. Analiza răspunsurilor a indicat o dublă intensitate a stresului micilor întreprinzători faţă de managerii marilor companii. Relaţia între nivelul stresului managerial şi mărimea companiei s-a dovedit a fi - în mod paradoxal - invers proporţional.
Vârsta. Practica demonstrează că. dacă vârstele tinere - până în 40 de ani — acţionează ca un amortizor al stresului organizaţional (ca urmare a unei capacităţi sporite de rezistenţă a organismului), această categorie de vârstă poate genera stres, ca urmare a conflictelor dintre rolul profesional şi cel familial.
Cercetările întreprinse pe un eşantion de manageri între 30 şi 60 de ani relevă faptul că aceştia resimt influenţele stresului organizaţional în familie în proporţii variabile şi dependente de grupele de vârstă, astfel:
•    58% dintre cei cuprinşi în grupa de vârstă 30-40 de ani;
•    46% cei aflaţi între 41 şi 50 de ani;
•    38% cei aflaţi peste 50 de ani.
Rezultatele indică solicitările sporite din partea familiilor la vârsta la care individul se află concomitent pe curba ascendentă a aspiraţiilor profesionale şi a potenţialului de muncă.
Sexul. Specialiştii se află în acord afirmând că agenţii stresori specifici   organizaţiei   provoacă   o   tensiune   nervoasă   care   afectează personalul. indiferent de sex. Ceea ce diferă esenţial este modul de reacţie: femeia aflată sub stare de stres poate deveni pasivă, dezorientată, marcată de un puternic sentiment de vinovăţie; bărbatul reacţionează prin agresi¬vitate, nervozitate, desconsiderarea normelor si valorilor sociale.
Aceste diferente de reacţie arată că, în timp ce femeia, sub efectul stresului, tinde să se retragă si să se subaprecieze, bărbatul manifestă tendinţa evidentă de a se refula, de a se descărca nervos.
Cercetările comparative privind ierarhia diferiţilor agenţi stresori, realizată de managerii de sex masculin şi feminin, indică diferenţe semnificative privind modul şi intensitatea cu care este percepută influenţa acestor stresori /8/.
Cercetările au relavat. de asemenea, existenţa unor situaţii specifice transformate în stresori pentru managerii femei, cum ar fi:
•    urmărirea activităţii nu numai de superiori, ci şi de femeile cu funcţii inferioare, care tind să le transforme în modele de comportament Această situaţie creează puternice tensiuni, astfel încât, pentru a corespunde cerinţelor, femeia manager csle exigentă cu ca însăşi, lucrea/ă multe ore suplimentare pentru a-şî dovedi competenţa;
•    conflictul evident şi intens de rol profesional şi familial. încercând să rezolve sarcini multe şi foarte diferite, apare în ipostaza de "superfemeie";
•    posibilităţile mult mai reduse de relaxare după o zi de muncă în comparaţie cu bărbaţii, ceea ce generează oboseală fizică şt dec: o nouă sursă de stres;
•    sentimentul izolării încercat de marca majoritate a femeilor manager într-un mediu în care totul a fost planificat şi impus de bărbaţi: politica firmei, structura organizatorică şi sistemul informai, stilul de management;
•    frecvent, se manifestă absenia susţinerii atât din partea familiei, căi şi din partea colegilor sau a femeilor subordonate.

Nivelul de dezvoltare economică. Studii întreprinse încă din anul 1984/9/ relevă dependenţa dintre nivelul stresului şi nivelul de dezvoltare al ţării. în comparaţie cu normele standard comunicate de iniţiatorii anchetei şi situate intre valorile: 0, stres minim şi 12, stres maxim, pentru fiecare simptom al stresului pe diferitele ţări.
Aşa cum rezultă din cele prezentate, cei mai afectaţi de stres nu sunt managerii aparţinând ţărilor cu un înalt nivel de dezvoltare - Suedia, R.F. Germania, SUA -, ci cei care aparţin ţârilor aflate - la vremea respectivă -în profunde şi rapide schimbări, adică Singapore, Nigeria, Brazilia, F.gipt. ca şi Japonia, confruntată cu probleme de expansiune, şi respectiv. Marea Britanic, aflată într-un proces de reechilibrare a situaţiei pe pieţele internaţionale.


3. Consecinţele

Aşa cum sublinia şi descoperitorul său - H. Selve -, stresul, ca procesde mobilizare şi apărare a organismului in faţa unor situaţii neaşteptate, se concretizează în reacţii extrem de diferite de la un individ la altul şi de la o situaţie Ia alta. Răspunsurile sunt deci individuale şi nu neapărat negative, hxistă persoane pentru care stresul este "sarea şi piperul vieţii", factor puternic energizant. Aceste persoane care dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament rezistenţa la stres pot fi remarcate după următoarele trăsături/10/:
•    siguranţa de sine în diferite situaţii, în cea mai mare parte a timpului:
•    schimbarea este considerată ca o provocare la competiţie şi nu ca o ameninţare;
•    implicarea profundă în viaţa profesională şi personală;
•    capacitatea de a-şi asuma riscuri;
•    perseverenta faţă de situaţiile adverse sau diverse solicitări;
•    flexibilitatea în opinii şi în acţiuni;

In marea majoritate a carurilor însă, efectele suni nocive şi. chiar, poicnpal primejdioase.
Investigaţiile au relevai în principal cinci categorii de electr poten¬ţiale ale stresului/10/:
•    efecte subiective: anxietate, agresivitate, apatie, plictiseală, depre¬siune, oboseală, indispoziţie, scăderea încrederii si stimei de sine, nervozi¬tatea, sentimentul de singurătate;
•    efecte comportamentale: predispoziţie spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, ieşiri emoţionale, tendinţa de a mânca şi/sau fuma excesiv, comportament impulsiv, ros nervos;
•    efecte cognitive, scăderea abilităţii de a adopta decizii raţionale, concentrare slabă, scăderea atenţiei, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale;
•    efecte fiziologice: creşterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arte¬riale, uscăciunea gurii, transpiraţii reci, dilatarea pupilelor, valuri de căldură şi de frig;
•    efecte organizaţionale; absenteism, demisii, productivitate scăzută, izolare, insatisfacţie în muncă, reducerea responsabilităţii şi a loialităţii faţă de organizaţie.

Dintre consecinţele cele mai frecvente şi evidente resimţite la nivelul indivizilor şi. implicit al organizaţiei, amintim:
Oboseala specifica stresului organizational. Individul supus acestui tip de oboseală poale parcurge următoarele faze/l1/:
•    faza de alarmă, în care se manifestă tendinţe accentuate spre iritabilitaie, susceptibilitate, dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, insomnii;
•    faza de agitaţie, în care apar suprareactiile Individul manifestă o totală lipsa de încredere în alţii; un soi de răutate lată de sine şi de alţii îl împinge la comportamente marcate de agresivitate, dorinţa de a acapara şi a rezolva singur toate problemele îl face să piardă simţul măsurii; controlul devine sufocant; este interesat în special de detalii.

Gradul de oboseală influenţează hotărâtor sănătatea fizică şi mentală. Stresul organizaţi anal generator al oboselii acţionează sub forma efectului propagat în aşa-numitclc boli piofesionalc. Dintre acestea cel mai des invocate sunt  bolile cardio-vasculare   Aproape necunoscute  în   lumea industrială a anilor '60, aceste boli cauzau Ia începutul deceniului 9 peste jumătate din decesele înregistrate în SUA. Se consideră că aceste boli sunt atât de răspândite, încât bărbaţii americani eu vârsta cuprinsă între AS şi 55 de ani au o şansă din patru de a suferi un atac de cord în următorii 10 ani. Factorii tradiţionali de risc in bolile coronariene ca: obezitatea, fumatul, ereditatea, colesterolul ridicat nu generează împreună mai mult de 25% din îmbolnăvirile şi accidentele coronariene. Aprecierile medicilor converg către concluzia că stresul vieţii în general şi cel organizational in special generează până la 75% din accidentele şi bolile de inimă.
•    surmenajul, ca formă a oboselii cronice, generat de depăşirea pe un termen îndelungai a capacităţii de muncă, poate conduce şi el la bolile profesionale. Nu de puţine ori, surmenajul este cauza unor sinucideri, in Japonia se semnalează frecvent în ultimii ani un nou lip de harakiri numit "karosi", sinucidere prin muncă. Această formă de surmenaj ucide anual peste 10.000 de manageri dintre cei aflaţi în plină ascensiune, cadre relativ tinere (30-50 de ani). dinamice, ambiţioase, care muncesc ani la rând in jur de '1.000 de ore anual.
•    probleme familiale. Timpul limitat acordat familiei, modificările de comportament, proasta dispoziţie, dezinteresul pentru problemele comune în general şi ale copiilor în special, se răsfrâng nu numai asupra managerilor - marcaţi puternic de sentimentul de vinovăţie -, ci şi asupra cuplului. Divorţurile, separările maritale, neglijarea educaţiei copiilor, cti consecinţe în delincventă juvenilă, reprezintă frecvente fenomene sociale ce materializează urmările stresului generat de organizaţie;
•    fluctuaţia personalului. Cercetătorii consideră că absenteismul, ca şi demisiile, nu reprezintă altceva decât forme ale fluctuaţiei care pol reduce temporar, şi în anumite ca/uri. stresul organizational. Aceste cercetări indică o strânsa relaţie între stres şi fluctuaţie. S-a constatat, spre exemplu, că după al 15-lea an de muncă se înregistrează o creştere cu 22% a absenteismului atribuit problemelor de sănătate fizică; faţă de aceste dale, absenteismul provocat de problemele de sănătate psihica înregistrează o creştere cu 152% la bărbaţi şi 302% la femci/12/;
•    alcoolismul este considerat o boală caracterizată prin consumul repetat îi excesiv de alcool, cu consecinţe asupra sănătăţii individuale şt a comportamentului în muncă, Experţii americani estimau că la nivelul anului 1988 exista un risc de 5% pentru femei şi 9% pentru bărbaţi privind instalarea alcoolismului ori a problemelor grave generate de alcool/13/. Rata sinuciderilor printre alcoolici este de 58 de ori mai mare decât cea publică. Costurile, apreciate ca pierderi de zile de muncă şi talent irosit, se ridică la peste 10 bilioane S anual. In 1980, corporaţia americană North American Rockwell, cu 100.000 salariaţi, aprecia costurile generate de alcoolism la 250 milioane $. în 1982, compania Illinois Bell Telephonc reclama costuri de 418.500$ datorate aceleiaşi cauze. Multiplicarea acestor atitudini a constituit un semnal de alarmă. Organizaţiile au început să gândească adevărate programe antistres. care conţin acţiuni grupate pe principalele cauze şi efecte ale acestuia. în ceea ce priveşte alcoolismul, un prim pas I-a reprezentat popularizarea in rândul managerilor a sentimentelor specifice bolii, astfel încât, expuşi acestui risc, să poată fi depistaţi in timp şi incluşi în tratamente adecvaic. Dintre semnalmentele cele mai evidente fac parte:
o    absenteismul excesiv, încadrat în următoarea schemă: luni, vineri, zilele de dinaintea şi de după vacanţe şi sărbători;
o    absenţe repetate şi nemotivate;
o    întîrzieri, plecări înainte de program;
o    ţinută personală neglijentă;
o    razionament slab şi decizii de calitate inferioară;
o    creşterea spitalizărilor şi a intervenţiilor medicale şi chirurgicale.

Multiplicate la nivelul economiilor naţionale, consecinţele stresului dau cifre incredibile- Statisticile atestă că în S(JA, 50-75% dintre îmbolnăviri $c datorează stresului. Prejudiciul economic anual se ridică până la nivelul de 3% din P.N.B. Consumul de băuturi alcoolice tari şi de tranchilizante se ridică la valori de 500-600 milioane S anual. Pentru ţările vest-europene, s-a estimat că pierderile de timp din îmbolnăvirile cauzate de stres sunt de 5-10 ori mai mari decât cele datorate conflictelor de muncă.



4. Rezumat

Omul, în general, angajatul în special, este supus la numeroase solicitări psihice si fizice. E/ortul de adaptare la cerinţele mediului fizic si social pune organismul într-o stare de alertă biologică.
Cunoaşterea factorilor, cari generează stresul, ca şi a reacţiilor tipice ale organismului au reprezentat primii paşi in abordarea sindromului general de adaptare.
Cauzale fin în general de diferitele tipuri de conflicte, pe care individul, organizaţia şi societatea le creează. Formele stresului pun în evidenţă atât stresul pozitiv. Stimulator, cât şi stresul negativ, ca consecinţe negative asupra organismului; după frecvenţa manifestărilor acut, ciclic sau cronic; de suprasolicitare, dar şi de subsolicitare-
Dacă Stresul în general este produs de viaţă,, stresul organizaţional este produs de viaţa organizatei.

5. Bibliografie

1.    Cristina Russu Corduban – „Stresul psihic”, revista Psihologia, nr.6/1993.
2.    R.Floru – “Stresul psihic”, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974.
3.    Dennis W.Organ, Thomas Bateman – “Organisational Behavior”, Third Edition, 1986, Homewood, Illinois.
4.    K.Hall, L.Savey – “Tight Rein More Stress” – în Harvard Business Review, SUA, 64 nr.ian-febr.1986.
5.    R.L.Kahn, D.M.Wolfe, R.P.Quin – “Organisation Stress: studies in role conflict and ambiguity”, New York, J.Wiley-
6.    H-Pitariu – Stresul ocupaţional la ingineri, revista Psihologia nr.1/1994.
7.    M.Friedman, R.H.Rosenman – Type A Behavior and Your Heart, New York, Alfred A.Knopf, 1974.
8.    Probleme ale conducerii şi deciziei, INID nr.9/1989.
9.    C.Cooper, J.Arboze – Executive Stress Goes Global, în International Management, Marea Britanie, 39 nr.5, mai 1984.
10.    E.Roudseep – Are You Losing the Battle Against Stress?, Machine Designe, SUA, 58 nr.28, mai 1986-
11.    P.Bugard – La fatigue, Paris, Masson, 1960.
12.    J.D.Keams – Stress in Industry, Londra, Priory Press, 1973.
13.    J.Gibson, J.Ivancevich, J.H.Dounely – Organisations, Sixth Edition, Homewood, Illinois, 1988.