1 P L A N U L:
Introducere ..................................................................................................................3
Capitolul I.     Aspecte generale privind activele curente la întreprindere............5
1.1   Esenţa, conţinutul şi structura activelor circulante în sfera proceselor economice.........................................................................................................5
.1.1    Conţinutul activelor circulante........................................................5
1.1.2    Structura activelor circulante..........................................................6
1.1.2.1    Gestionarea mijloacelor băneşti............................................6
1.1.2.2    Gestionarea creanţelor...........................................................8
1.2       Clasificarea activelor circulante...........................................................10
1.3       Ciclul de exploatare..............................................................................11
Capitolul II.    Gestiunea activelor curente.............................................................13
2.1       Stocuri şi gestiunea lor.........................................................................13
2.1.1    Metode de dimensionare a stocurilor............................................16
2.2   Surse de finanţare a activelor curente.....................................................19
2.3   Rotaţia activelor curente.........................................................................21
Capitolul III. Analiza economico – financiară la Î.S. C.I. „Inmacom Didactic”.....................................................................................................................23
3.1    Analiza generală a structurii activelor.....................................................23
3.2    Analiza generală a structurii surselor de finanţare a activelor................29
3.3    Analiza lichidităţii...................................................................................32
3.4    Analiza fluxurilor băneşti........................................................................34
3.5    Analiza rotaţiei activelor.........................................................................35
3.6    Analiza rentabilităţii................................................................................36

Concluzii.....................................................................................................................40
Bibliografie.................................................................................................................42
Anexe
 
I N T R O D U C E R E  

Actualmente Republica Moldova depăşeşte o perioadă îndelungată de tranziţie la economia de piaţă, unde activitatea economică este concentrată în veriga de bază a economiei – întreprinderi – unde se creează bunurile materiale şi serviciile necesare societăţii. Pentru a activa în orice ramură a economiei, conducătorul din cadrul acesteia trebuie să dispună de o informaţie economică detailată şi veridică. Informaţia necesară pentru desfăşurarea activităţii eficiente este oglindită  în evidenţa contabilă, care prin metodele sale ştiinţifice reflectă situaţia creată în ansamblu, precum şi aspectele cele mai însemnate.
Conducerea, pe de o parte,  are nevoie de informaţii depline şi la timp pentru a lua decizii, precum şi pentru evaluarea rezultatelor lor. Pe de altă parte, întreprinderea trebuie să furnizeze datele necesare persoanelor care au efectuat investiţii sau au de gând să facă investiţii. În afară de aceasta, întreprinderea este datoare să raporteze statului privind alocarea impozitelor, taxelor etc.
În condiţiile unei economii de piaţă, profitabilitatea şi lichiditatea reprezintă două probleme principale ale managementului. Lichiditatea unei întreprinderi în mare parte depinde de activele lichide curente (pe termen scurt) care reprezintă activele financiare ce rezultă în urma operaţiilor băneşti, de investire a banilor şi de creditare. Activele lichide curente au o utilitate mare datorită faptului că sunt de obicei disponibile în termen scurt pentru achitarea datoriilor pe termen scurt.
Mijloacele băneşti reprezintă una din cele mai ingenioase creaţii ale omenirii. Ele au mijlocit schimbul de mărfuri, au facilitat funcţionarea economiei şi au dat impuls dezvoltării societăţii.
În condiţiile actuale, managerii de toate rangurile trebuie să cunoască tehnicile de utilizare a disponibilităţilor băneşti ale întreprinderii pentru maximizarea profitului concomitent cu menţinerea lichidităţii întreprinderii. Această cerinţă  priveşte activele lichide curente ale întreprinderii ca şi activele productive precum terenurile, clădirile şi echipamentele de producţie.
Scopul acestei lucrări constă în cercetarea bazei normative şi legislative care reglementează gestiunea activelor curente la întreprindere; precăutarea aspectelor teoretice şi practice ale gestiunii activelor curente.
În această lucrare sunt utilizate cele mai raspîndite metode de analiză prin redarea esenţei lor într-o formă accesibilă, începînd cu terminologia economică, formulele de calcul, tabelele analitice, precum şi concluziile contextuale.
Lucrarea de faţă cuprinde trei capitole în care se generalizează informaţia economică privind gestiunea activelor curente. În primul capitol se abordează aspectele generale ale activelor curente la întreprindere.
În structura economică a întreprinderii, activele circulante joacă rolul de obiect asupra căruia se realizează acţiunea de prelucrare şi transformare. Stocurile de mijloace circulante înglobează materii prime şi materiale aflate în diferite faze ale prelucrării. În activul bilanţului, activele curente se află şi sub formă de creanţe asupra clienţilor şi debitorilor, iar odată cu vînzarea produselor finite, elementele de active nu dispar, valoarea lor se transformă în creanţă, pînă la încasarea contravalorii sub formă de bani. Aşa obţinem încă un element al activelor circulante – mijloacele băneşti
Scopul oricărei întreprinderi constă în utilizarea cît mai eficientă a activelor, în accelerarea rotaţiei acestora.
Formarea patrimoniului necesar pentru desfăşurarea activităţii economico-financiară a întreprinderii se efectuează pe seama diferitelor surse de finanţare. Aceste două aspecte sunt mai desfăşurat analizate în capitolul doi al prezentei lucrări.
În capitolul trei al acestei lucrări este analizată situaţia economico-financiară a întreprinderii Î.S.C.I. „Inmacom Didactic”, care este o parte componentă a raportului anual financiar, şi urmăreşte scopul de a face informaţia, conţinută în acesta, clară şi înţeleasă de toate categoriile de utilizatori.
La elaborarea acestei lucrări am consultat un şir de acte normative, de lucrări, manuale ale autorilor din Republica Moldova. De asemenea pentru elucidarea aspectelor practice am folosit date concrete din rapoartele financiare pentru anii 2000 – 2001 întocmite în instituţia analizată.
 
CAPITOLUL I.  Aspecte Generale Privind Activele Curente La Întreprindere
1.1    Esenţa, conţinutul şi structura activelor circulante în sfera proceselor economice
Societăţile din sfera activităţilor economice îşi constituie capitalul din aporturi în numerar şi din aporturi în bunuri. Numerarul va reprezenta cea mai importantă parte a capitalului activ pe seama căreia să se realizeze atît aprovizionarea şi formarea stocurilor, cît şi susţinerea proceselor economice în sine.
Din aporturile în natură, o parte se materializează în active fixe sub forma clădirilor, terenurilor, utilajelor, iar o altă parte, tot în formă materială, este reprezentată de materii prime, materiale, obiecte de inventar, adică elementele patrimoniale ce nu satisfac condiţiile de a fi incluse în categoria mijloacelor fixe.
Pentru a face să funcţioneze aceste valori întreprinderea trebuie:
A.    Să cumpere materii prime;
B.    Să asigure stocuri pe parcursul lanţului de producţie, ca să se evite întreruperile în activitate;
C.    Să vîndă pentru a-şi asigura resursele cheltuite;
Adică întreprinderea pe lîngă instrumente de producţie mai are nevoie şi de active curente.
1.1.1    Conţinutul activelor circulante
Active circulante – denumite şi active curente, valori circulante, bunuri mobile sau mijloace circulante, cuprind valorile economice sub forma stocurilor, creanţelor, investiţiilor financiare şi disponibilităţilor băneşti.
Activele circulante sunt o parte a activului economic, care se caracterizează prin transformarea permanentă ale formelor funcţionale prin consumarea lor într-un singur ciclu de exploatare şi transmiterea valorii integrale asupra producţiei în care se încorporează.
Stocurile au ponderea cea mai mare în structura activelor curente şi nu trebuie să fie nici foarte mare şi nici foarte mic.
Valorile realizabile pe termen scurt sunt alcătuite din creanţe ce apar din operaţiunile de exploatare, adică odată cu vînzarea produselor finite, elementele de active circulante nu dispar, valoarea lor transformîndu-se în creanţe, pînă la încasarea contravalorii sub formă de bani.
Elementul fundamental al activităţii îl reprezintă mijloacele băneşti, adică disponibilităţile băneşti din casă sau de la bancă, care asigură achiziţionarea de materii prime şi materiale necesare procesului de producţie propriu–zis.

1.1.2    Structura activelor circulante
1.1.2.1   Gestionarea mijloacelor băneşti
În activitatea oricărei întreprinderi o importanţă majoră revine existenţei şi mişcării mijloacelor băneşti. Nici o întreprindere nu poate să desfăşoare activitatea fără fluxuri băneşti. Pe de o parte, pentru fabricarea produselor, prestarea serviciilor este necesar de achiziţionat materii prime, materiale, ambalaj, de angajat lucrători etc. şi aceasta condiţionează plăţile de mijloace băneşti. Pe de altă parte, pentru producţia vândută sau serviciile prestate întreprinderea primeşte mijloace băneşti. În afară de aceasta, întreprinderea are nevoie de mijloace băneşti pentru achitarea impozitelor, taxelor la buget, achitarea cheltuielilor generale, comerciale, plata dividendelor etc.
Importanţa acestui tip de active, cum sunt mijloacele băneşti este determinată de trei cauze principale:
caracter de rutină – mijloacele băneşti sunt utilizate pentru efectuarea operaţiilor curente, întreprinderea este nevoită să ţină permanent mijloacele băneşti disponibile în contul de decontare;
prudenţă – activitatea întreprinderii nu are un caracter strict determinat, de aceea mijloacele băneşti sunt necesare pentru efectuarea plăţilor neprevăzute.
caracter speculativ – mijloacele băneşti sunt necesare din considerente speculative, deoarece întotdeauna există probabilitatea că va apărea pe neaşteptate posibilitatea unei investiri avantajoase.
Disponibilitatea mijloacelor băneşti ale unei întreprinderi deseori este legată de faptul dacă activitatea acesteia este rentabilă sau nu. Astfel, în baza datelor contabilităţii întreprinderea poate avea profit net, care este reflectat în raportul privind rezultatele financiare şi poate fi calculat după relaţia:
Profit = Venituri – (Consumuri + Cheltuieli)  
şi totodată poate avea deficit de mijloace băneşti (MB):
Fluxul net de MB = Încasări de mijloace băneşti – Plăţi de mijloace băneşti
Perfecţionarea gestiunii mijloacelor băneşti trebuie să fie îndreptată în următoarele direcţii:
    Prognozarea fluxurilor băneşti;
    Determinarea nivelului optim al mijloacelor băneşti;
    Analiza mişcării mijloacelor băneşti.
Necesitatea prognozării fluxurilor mijloacelor băneşti devine o problemă deosebit de actuală. În special, aceste calcule sunt necesare la elaborarea planului de afaceri, la argumentarea proiectelor de investiţii, creditelor solicitate etc. Prognoza se efectuează pentru o perioadă anumită împărţită în subperioade: anul pe trimestre, anul pe luni, trimestrul pe luni etc.
Necesitatea analizei fluxului mijloacelor băneşti este determinată de următoarele împrejurări:
A.    De pe poziţia activităţii curente (operaţionale) mijloacele băneşti joacă un rol foarte important, deoarece ele pot fi folosite pentru lichidarea oricăror lacune şi întreruperi în procesele financiare şi de producţie;
B.    Profitul şi mijloacele băneşti – nu este una şi aceeaşi; în activitatea curentă întreprinderea lucrează cu bani şi nu cu profitul;
C.    Pentru aprecierea eficienţei activităţii întreprinderii este important a cunoaşte ce tipuri de activităţi generează volumul principal de încasări şi plăţi băneşti.
În ultimii 30 de ani raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se consideră unul din principalele rapoarte financiare ale fiecărei întreprinderi occidentale. În Republica Moldova acest raport financiar a apărut prima dată în anul 1998. Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se întocmeşte şi se prezintă  în conformitate cu S.N.C.7 “Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti” pe tipuri de activităţi.

1.1.2.2  Gestionarea creanţelor
Activitatea oricărei întreprinderi generează un sistem complex şi variat de relaţii economice şi juridice cu cumpărătorii de produse şi mărfuri livrate, beneficiarii de servicii prestate, personalul angajat, bugetul de stat privind plata impozitelor şi taxelor, alte persoane juridice şi fizice.
Creanţele – reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii ca creditor de a primi la scadenţa stabilită de contractele întocmite, cambiile primite sau de alte documente o sumă de bani, bunuri materiale ori alte valori de la persoane juridice sau fizice numite debitori.
Creanţele întreprinderii se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală. Creanţele în valută străină se reflectă în rapoartele financiare în valuta naţonală, prin aplicarea cursului de schimb valutar la data întocmirii documentelor justificative, la finele perioadei de gestiune (data întocmirii Bilanţului contabil) şi la data achitării acestora.
În funcţie de provenienţa sau conţinutul economic deosebim:
Creanţele comerciale reprezintă acea parte a creanţelor care apare în cazul cînd momentul transmiterii către cumpărător a drepturilor de proprietate asupra produselor, mărfurilor şi alte active livrate, precum şi cel al prestării de servicii nu coincide cu momentul achitării acestora. Evidenţa analitică a creanţelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale se ţine pe fiecare debitor, pe termene de formare şi de achitare ale acestora.
Creanţele bugetului faţă de întreprindere apar ca urmare a diferenţelor dintre sumele calculate şi achitate la buget ale impozitelor şi taxelor. Situaţiile de apariţie a creanţelor sunt în dependenţă de specificul operaţiunilor economice şi tipul impozitului.
Creanţele personalului reprezintă datorii ale angajaţilor faţă de întreprindere şi apar în urma:
    Acordării avansurilor spre decontare (titularilor de avans);
    Procurarea de către angajaţi a mărfurilor cu achitare în rate;
    Recuperării de către gestionari a daunei materiale cauzate;
    Altor datorii (privind pensiile alimentare şi alte titluri executorii);
Titulari de avans sunt angajaţii întreprinder , cărora li se eliberează mijloace băneşti spre decontare. Avansul eliberat este destinat acoperirii cheltuielilor care urmează a fi suportate de către angajatul respectiv, cum sunt cheltuielile de deplasare şi cele gospodăreşti.
Întreprinderile pot să presteze angajaţilor săi servicii de intermediere (în calitate de garant) în vederea achitării mărfurilor procurate de către aceştia în rate. Achitarea în astfel de cazuri poate fi efectuată:
    pe seama creditelor bancare acordate angajaţilor întreprinderii;
    prin reţinerea din salariile calculate angajaţilor a sumelor spre achitare.
Creanţele privind recuperarea daunei materiele apar în cazurile în care întreprinderii i-au fost cauzate prejudicii, cum ar fi lipsurile de bunuri materiale din vina gestionarilor constatate cu ocazia inventarierii, rebuturile în producţie etc.
Creanţele privind veniturile calculate reprezintă sume datorate întreprinderii aferente veniturilor care sunt determinate în baza contractelor încheiate sau legislaţiei în vigoare. Veniturile calculate ale întreprinderii cuprind:
1.    venituri privind arenda;
2.    venituri privind dobînzile şi redevenţele calculate;
3.    veniturile privind dividendele calculate;
4.    alte venituri.
În afară de creanţele comerciale, creanţele personalului, părţilor legate, bugetului, în procesul activităţii economice a întreprinderii apar alte creanţe:
    privind recuperarea pierderilor – suma despăgubirilor calculate de la companiile de asigurări ca urmare a apariţiei cazului de risc asigurat de întreprindere sau suma recompenselor calculate de la organele de stat sau alţi agenţi economici.
    ale organelor de asigurări sociale – apar în urma depăşirii sumelor virate CNAS asupra sumelor calculate, precum şi în cazul plăţilor excedentare a sumelor cuvenite din bugetul asigurărilor sociale, efectuate de întreprindere salariaţilor proprii;
    privind reclamaţiile înaintate şi recunoscute – unde se include suma daunei materiale provocate, precum şi suma veniturilor ratate şi amenzilor. Reclamaţiile se prezintă împreună cu documentele care justificăîncălcarea condiţiilor contractuale şi mărimea daunei produse;
    ale băncilor comerciale – pot apărea în cazul virării greşite a mijloacelor băneşti din conturile curente ale întreprinder, ca urmare a unei erori bancare;
    privind alte operaţiuni.

1.2    Clasificarea activelor circulante
Din punct de vedere al fazelor procesului de expoatare în care se găsesc, activele circulante (AC) pot fi:                       
                                   AC în faza aprovizionării     
      după fazele ciclului                               AC în faza de  producţie    
                    de exploatare                        AC în faza desfacerii

                                                        
                            AC în formă materială
AC        după formă
                             AC în formă bănească
                                
                            AC finanţate din fonduri proprii
            după sursa de finanţare        
    AC finanţate din capitaluri împrumutate          
    Ponderea primului criteriu depinde de condiţiile concrete în care se desfăşoară aprovizionarea, producţia şi comercializarea.
Îmbinarea celor două categorii de fonduri (proprii şi împrumutate) din ultimul criteriu reprezintă o importanţă deosebită, care trebuie să asigure o reducere a costului capitalului, un grad rezonabil de îndatorare şi o structură financiară corespunzătoare nevoilor de dezvoltare.

1.3    Ciclul de exploatare
Ciclul de expoatare reprezintă ansamblul operaţiunilor realizate pentru atingerea obiectivului întreprinderii, ce constă în producerea de bunuri şi servicii.
Ciclul de exploatare cuprinde mai multe faze şi anume:
1.    faza aprovizionării – achiziţionarea de bunuri şi servicii;
2.    faza producţiei – transformarea bunurilor şi serviciilor în produs finit;
3.    faza comercializării – vînzarea produselor.  
Acest proces trebuie să funcţioneze continuu pentru a asigura o folosire deplină a mijloacelor puse în mişcare, adică a muncii şi capitalului.
Funcţionarea normală şi continuă a ciclului de exploatare este asigurată prin existenţa stocurilor care reprezintă anumite cantităţi de resurse materiale şi cărora le corespund din punct de vedere financiar nişte fonduri.
Fluxul fizic al intrărilor şi cel al ieşirilor este discontinuu, astfel apar stocurile:
    de materii prime şi materiale;
    în curs de fabricaţie;
    de produse finite.
În sfera aprovizionării se au în vedere mai multe forme de formare şi finanţare a stocurilor, luîndu-se în considerare metoda stocului zero, care ar presupune o funcţionare ideală a proceselor de transformare şi a celor de comercializare. Aceasta înseamnă că, la sfîrşitul zilei, în sfera aprovizionării nu trebuie să existe imobilizări. În acelaşi timp, este luată în consideraţie şi noţiunea de stoc global, noţiune ce include rezervele de producţie (aprovizionările), resursele din sfera de producţie (cheltuieli avansate în procesul de producţie) şi stocurile de produse finite.
Stocul global trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe, dintre care:
    să fie complet, să cuprindă toate felurile de resurse materiale;
    să fie suficient în orice moment, luînd în consideraţie înlăturarea blocării de fonduri în stocuri supranecesare;
    să fie completat în mod sistematic, luînd în consideraţie minimizarea cheltuielilor de aprovizionare şi stocare.
 
CAPITOLUL II.  Gestiunea Activelor Curente

2.1    Stocuri şi gestiunea lor
Între ritmicitatea producţiei, a vînzării mărfurilor şi ritmicitatea aprovizionării unităţilor este necesar să existe o permanentă sincronizare.
           Aprovizionarea cu materii prime şi materiale are un caracter intermitent din cauza volumului şi diversităţii resurselor materiale necesare desfăşurării activităţii întreprinderii, răspîndirii teritoriale a furnizorilor, în timp ce procesul de producţie are un caracter continuu. Astfel, asigurarea concordanţei între aprovizionare şi producţie se realizează prin constituirea în întreprindere a stocurilor de mărime şi asortiment determinat la nivelul capacităţii de prelucrare şi al cererii pe piaţă.
Stocurile –  active circulante materiale destinate utilizării în procesul de producţie, fabricate în cadrul acestui proces sau cumpărate în vederea revînzării.
Stocurile de mărfuri şi materiale cuprind categoriile de bunuri economice aflate la dispoziţia întreprinderii şi destinate:
    Pentru a fi consumate la prima lor utilizare;
    Pentru a fi înregistrate ca producţie în curs de execuţie;
    Pentru a fi vîndute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie.
Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate la întreprindere, stocurile se caracterizează prin faptul că se consumă la prima lor utilizare în procesul de producţie şi trebuie înlocuite cu exemplare noi. În cadrul ciclului de exploatare stocurile îşi schimbă atît forma, cît şi conţinutul lor material.
Într-o întreprindere, stocurile se regrupează în trei categorii de bunuri:
1.    materii prime;
2.    producţie neterminată;
3.    produse finite.
Iar într-o întreprindere comercială stocurile sunt constituite din mărfuri.
Nivelul stocurilor de materii prime depinde de:
    previziunile producţiei întreprinderii;
    posibilităţile de aprovizionare şi fiabilitatea ţărilor producătoare (atunci cînd e vorba de produse precum petrolul sau alte produse importate);
    de preţul materiei prime.
Nivelul stocului de producţie neterminată depinde de durata proceselor de producţie, iar nivelul stocului de produse finite depinde de coordonarea între producţie şi vînzări.
Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din deţinerea de stocuri.
Modelul clasic de gestionare a stocurilor are drept scop determinarea cantităţii pentru fiecare din comenzi, ţinînd cont de:
    costuri fixe de trimitere şi recepţia comenzii;
    cifra de afaceri;
    costul de imobilizare a stocurilor.
Stocurile implică două categorii de costuri:
1.    costuri de depozitare – care cuprinde suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe timpul staţionării resurselor materiale în stoc şi anume:
    de stocaj;
    de asigurare;
    de depreciere;
    de deteriorare;
     costul capitalului imobilizat, care trebuie de asemenea luat în consideraţie deoarece dacă capitalurile nu erau imobilizate în stocuri, ele ar fi putut fi investite în alte active mai productive;
2.    costuri de aprovizionare – livrare – acestea sunt costurile de reaprovizionare şi livrare, fiind numite şi de comandă. Ele sunt egale cu produsul dintre suma fiecărei comenzi şi costul unitar al comenzii.
Există unele cheltuieli care sunt determinate de aprovizionare sau de mărimea comenzii de producţie şi alte cheltuieli care cresc o dată cu nivelul stocului. Primele costuri duc la aprovizionări masive şi loturi mari în producţie în scopul reducerii la un nivel acceptabil a costurilor unitare de emitere a comenzii şi a costurilor de pregătire. A doua categorie de cheltuieli duce la loturi mici, în scopul menţinerii costului stocurilor la nivele acceptabile.
              Principalele probleme care se pun în faţa agenţilor economici sunt “cînd?” şi “cu cît?” trebuie să se aprovizioneze o întreprindere astfel încît costul să fie cît mai mic, iar producţia să se desfăşoare în condiţii bune. Opţiunile pentru constituirea şi mărimea stocurilor sunt influenţate de raspunsul la întrebarea “ce avantaje şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp?”
             Teoria matematică a stocurilor permite stabilirea momentului şi volumului aprovizionării astfel încît politica urmarită să fie optimă. Ea utilizează modele matematice pentru determinarea regulilor de gestiune optimă a materiilor prime, materialelor şi produselor finite, cu scopul minimizării cheltuielilor de aprovizionare-stocare în condiţiile în care să se asigure realizarea continuă, eficientă a procesului de producţie.
Gestiunea stocurilor poate fi privită în doua accepţiuni:
a)    în sens restrîns, de evidenţă propriu-zisă, în care se urmareşte mişcarea materiilor prime, materialelor ( intrările, ieşirile, stocul iniţial, stocul final );
b)    în sens larg, de modelare şi optimizare a proceselor de stocare prin luarea în considerare a costurilor implicate de existenţa stocurilor în întreprinderi.
Gestionarea eficientă a stocurilor depinde de:
1.    Relaţii directe şi de durată cu furnizorii;
2.    Stabilirea şi urmărirea graficilor de aprovizionare;
3.    Lichidarea întîrzierilor în aprovizionare;
4.    Reducerea cheltuielilor de transport;
5.    Reducerea blocării de monedă în stocuri inutile;
6.    Îmbunătăţirea condiţiilor de păstrare şi gestionare a resurselor;
7.    Reducerea pierderilor în timpul transportării şi depozitării.


2.1.1    Metode de dimensionare a stocurilor
Uneori este imposibil şi neeconomic să se aprovizioneze materii prime şi materiale în momentul cînd sunt cerute în producţie. Pe de altă parte, unitatea beneficiară se poate găsi în altă localitate decît unitatea de la care se aprovizionează, şi în acest caz este imposibil ca materia primă să sosească în întreprindere chiar în momentul cînd este necesar să fie consumată în procesul de producţie.
Aceste considerente economice fac necesară constituirea unui stoc care reprezintă un volum de materiale provizoriu neutilizat.
             Stocurile de producţie – reprezintă totalitatea resurselor materiale destinate consumului producţiei, aflate în depozitul întreprinderilor consumatoare.
             Stocul de producţie este format din:
-    stoc curent;
-    stoc de siguranţă:
-    stoc pentru transport intern;
-    stoc sezonier (de iarnă).
Fiecare categorie de stoc îndeplineşte funcţii specifice.
    Stocul curent – reprezintă cantitatea de materiale necesare pentru asigurarea procesului de producţie între două aprovizionări consecutive.
Stocul curent este o mărime dinamică care înregistrează un nivel maxim la data cînd se primeşte un lot de livrare de la furnizori; nivelul minim este momentul în care se asigură reîntregirea stocului. Pentru desfăşurarea continuă a procesului de producţie este necesar ca atunci cînd stocul curent atinge nivelul minim să soseasca o nouă comandă.
În situaţia creată există metode de dimensionare a stocurilor, şi anume metoda ABC – o  strategie financiară eficientă de gestiune a stocurilor şi care împarte stocurile de active circulante în trei grupe:
A.    articole de active circulante de valoare mare, dar cu pondere mică în numărul total de articole;
B.    articole de active circulante de valoare medie şi cu pondere medie în numărul total de articole;
C.    articole de valoare mică pe unitatea de măsură, dar cu pondere ridicată în numărul total de articole.
Metoda ABC permite:
    o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A şi B şi o determinare a mărimii matematice optime a acestora, astfel că necesarul de capitaluri pentru formarea şi păstrarea lor să fie minim;
    o urmărire globală a stocurilor din grupa C, care se vor aproviziona în loturi mari pentru perioade mari de timp şi pentru a reduce cheltuielile de transport – aprovizionare.
 În cazul în care furnizorul nu respectă termenele de livrare, lotul de livrare nu corespunde cantitativ sau calitativ, sau ritmul consumului a fost mai rapid decît cel estimat, stocul curent nu poate fi reîntregit în momentul atingerii nivelului minim, iar procesul de producţie poate înregistra întreruperi. Pentru a evita această situaţie se formează un stoc de siguranţă.
Stocul de siguranţă – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuităţii procesului de producţie în cazul eventualelor întreruperi în aprovizionare, ca urmare a unor neregularităţi în procesul de producţie al furnizorului sau în transport, precum şi în cazul în care a crescut consumul mediu zilnic, stocul curent fiind epuizat mai repede.
            Stocul pentru transport intern – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuităţii procesului de producţie în cazul în care sunt necesare transporturi de la un depozit central la punctele de consum.
Stocul de iarnă – cuprinde cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuităţii procesului de producţie în timpul iernii, cînd nu este posibilă exploatarea unor materiale datorită condiţiilor climaterice nefavorabile.
O altă metodă de dimensionare a stocurilor este metoda CANBAN (denumită şi metoda stocului zero sau metoda de producţie în flux continuu) – ce a fost dezvoltată în Japonia de firma Toyota, fiind utilizată acum şi în S.U.A., Europa.
Ideea de bază a sistemului constă că întreprinderea trebuie să deţină un stoc minimal, însă pentru aceasta furnizorii săi ar trebui să poată livra la timp piesele care îi sunt necesare întreprinderii.
 Pentru ca întreprinderea să poată livra rapid trebuie ca ea să ţină relaţii urmărite cu furnizorii în baza unei bune coordonări.
Sistemul CANBAN modifică ipotezele modelului clasic deoarece:
1.    diminuează costul de comandă a stocurilor;
2.    diminuează stocul de securitate, ameliorînd relaţiile dintre întreprindere şi furnizorii săi.
Acest sistem permite degajarea bugetului de venituri şi cheltuieli utilizînd resursele pentru noi investiţii.
Stocurile constituite după sectoare reprezintă o parte mai mult sau mai puţin importantă a bilanţului întreprinderii, în acelaşi timp un stoc crescut antrenează costuri.
 Metoda CANBAN consideră că costurile pot fi minimizate în baza unei bune localizări şi coordonări între întreprinderi.
         Dimensionarea stocurilor de producţie la niveluri mai mari decît nevoile reale ale producţiei duce la apariţia stocurilor supranormative, ceea ce provoacă imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele finite stocate şi încă nevîndute.
Dimensionarea la niveluri mai mici decît nevoile reale ale întreprinderii poate pune în pericol continuitatea procesului de producţie şi, ca urmare, provoacă micşorarea productivităţii muncii, mărirea costurilor.

    Surse de finanţare a activelor curente
În vederea asigurării continuităţii producţiei şi a ritmicităţii vînzărilor, este necesară înnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor. Astfel, apare o nevoie permanentă de capital. În acest context, se pune problema existenţei unor surse permanente pentru finanţarea nevoilor permanente. Pentru cunoaşterea situaţiei patrimoniale la un moment dat, cea mai simplă expresie este redată de Activul Net Contabil (ANC) – care reflectă mărimea patrimoniului format numai pe seama surselor proprii şi nu este împovărat cu datorii:
 
Partea din surse financiare ce asigură finanţarea permanentă a activelor curente reprezintă fondul de rulment – care se formează din capitaluri proprii şi din împrumuturi pe termen mediu şi lung. Fondul de rulment se determină în două variante:
1.    Capital permanent – Active imobilizate;
2.    Active curente – Resuse de trezorerie.
În baza primei metode se apreciază modalitatea de finanţare a investiţiilor în active curente, iar a doua metodă caracterizează posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe termen scurt privind nevoile şi resursele de finanţare.
Fondul de rulment poate fi:
1.    fond de rulment brut sau total, care desemnează toate elementele de active curente posibile a fi transferate în bani într-un termen mai mic de un an. El se compune din stocuri diverse, creanţe – clienţi, avansuri acordate furnizorilor, disponibilităţi băneşti în casă şi în cont;
 
2.    fondul de rulment net (FRN) sau permanent, reprezintă o parte din capitalul permanent care finanţează activele curente. El se calculează prin două metode:
a)     , unde Cp- capital permanent; ATL – active imobilizate;
b)     , unde AC – active curente; DTS – datorii pe termen scurt.
3.    fondul de rulment propriu -  reprezintă excedentul capitalului propriu faţă de activele imobilizate şi arată autonomia de care dispune o întreprindere în finanţarea investiţiilor în active curente, calculîndu-se după relaţia:
 , unde CP – capital propriu.
4.    fondul de rulment străin – reprezintă datoriile la termen şi se calculează după relaţiile:
a)     ;
b)     .
În condiţii normale, fondul de rulment trebuie sa acopere NFR.
O altă sursă de finanţare este necesarul fondului de rulment (NFR), care reprezintă necesarul de finanţare generat de activitatea întreprinderii în fiecare stadiu al ciclului de exploatare, fiind dependent de decalajul între încasări şi cheltuieli. Necesarul fondului de rulment apare ca diferenţa între activele şi pasivele de exploatare conform datelor din bilanţ.
Necesarului permanent de finanţare îi corespund capitaluri permanente, iar nevoilor temporare le corespund creditele pe termen scurt.
Necesarul fondului de rulment la rîndul său se calculează după relaţia:
  unde MB – mijloace băneşti.
    Următoarea sursă de finanţare a activelor curente sunt creditele pe termen scurt, care sunt formate din:
1.    credite furnizor – care apar atunci cînd furnizorii acceptă să nu fie plătiţi odată cu livrarea mărfurilor;
2.    credite bancare pe termen scurt – este acordat pînă la 12 luni, şi în acest caz banca va lua drept gaj o încasare prevăzută sau gradul de solvabilitate a întreprinderii;
3.    datorii faţă de diverşi creanţieri, care reprezintă sumele datorate şi neplătite, şi cuprind:
    salarii datorate personalului;
    impozite datorate bugetului statului;
    sarcini sociale asupra salariilor datorate unor organisme specializate în domeniul protecţiei sociale;
    dividende de plătit asociaţiilor şi organizaţiilor.
    Rotaţia activelor curente
Trecerea continuă a fondurilor băneşti dintr-o formă în alta, dintr-un proces economic în altul sub aspectul componenţei materiale defineşte caracterul de rotaţie sau circulaţie a acestora.
Reînnoirea activelor circulante pe seama cifrei de afaceri reprezintă durata de rotaţie a acestora. Cuantificarea duratei de rotaţie a activelor circulante poate fi exprimată prin intermediulunor mărimi concrete, funadamentate fie pe date de planificar financiară, fie pe baza datelor efective preluate din bilanţul contabil.
Într-o anume durată de timp, ca urmare a operaţiunilor economico-financiare, pe seama cifrei de afaceri – în cea mai mare proporţie – se reînnoiesc elementele de activ şi, totodată, se achită datoriile scadente.
Durata de timp sau viteza de rotaţie necesară reînnoirii activelor circulante respectiv plăţii datoriilor scadente reprezintă durata de rotaţie a capitalurilor pe seama cifrei de afaceri, şi este exprimat sub forma:
    Numărului de rotaţii;
    Durata unei rotaţii în zile (viteza de rotaţie în zile).
I.    Numărul de rotaţii a capitalurilor plasate în active este dat de raportul:
 ,
unde NR – număr de rotaţii a AC; CA – cifra de afaceri;  - soldul mediu al AC din perioada de referinţă (care poate fi calculat cu ajutorul mediei aritmetice simple sau ponderate);

    Cu media aritmetică simplă:
 ,
unde AC1,2,3,4 – soldurile AC trimestriale; 4 – numărul trimestrelor.

    Cu media aritmetică ponderată:
 ,
unde SiI/2 – soldurile de la începutul anului în proporţie de ½; SfIV/2 – stocul de la sfîrşitul anului în     proporţie de ½; AC2,3,4 – sldurile AC la începutul trimestrelor II, III şi IV.

    Această rată exprimă – global – cîte cicluri complete parcurg activele circulante, într-o perioadă de timp (într-o lună, trimestru, an), pentru a se obţine cifra de afaceri (scontată sau realizată).
II.    Durata în zile a unei rotaţii evidenţiază numărul de zile în care se înfăptuieşte o rotaţie completă a capitalurilor plasate în active circulante.
Pot fi utilizate următoarele relaţii pentru determinarea acestui indicator:
 ,
unde Dzr – durata în zile a unei rotaţii; T – timpul exprimat în 90 zile (pentru trimestru) sau în 360 de zile; NR – număr de rotaţii în perioada considerată.

sau:    ,
unde   - soldul mediu al AC din cadrul trimestruui sau anului; CA – cifra de afaceripe trimestru sau pe an; Tnumăr de zile din trimestru (90) sau pe an (360).
 
CAPITOLUL III.  Analiza Economico – Financiară a Î.S. C.I. „Inmacom Didactic”

Analiza economico – financiară a situaţiei patrimoniale  a întreprinderii constă în efectuarea unui studiu complet privind eficienţa activităţii acesteia la un moment dat şi este necesară conducerii firmei pentru a lua decizii, precum şi pentru evaluarea rezultatelor lor.
Întreprinderea analizată „Inmacom Didactic” a înregistrat la finele anului un volum de vînzări nete în valoare de 1325515 lei.

   
1 Analiza generală a structurii activelor
Datele din bilanţul contabil indică că totalul patrimoniului a scăzut în perioada raportată cu 17, 85%, ceea ce reprezintă 204,8 mii lei.
Diminuarea activelor în anul 2004 s-a datorat scăderii activelor curente (AC) în totalul activelor, de la 48% în a.2003 la 31% în an.2004.
 ;
2003:   ;               2004:   .
Modificările structurale ale patrimoniului în defavoarea activelor curente se explică prin depăşirea ritmului creşterii activelor pe temrmen lung asupra ritmului creşterii activelor curente. Schimbările survenite în structura activelor sunt prezentate în tabelul 1.               
                           Componenţa şi structura patrimoniului întreprinderii                    Tab.1
    Categorii de active    Existente la 31.12.2003    Existente la 31.12.2004
        Suma,mii lei    Ponderea,%    Suma,mii lei    Ponderea,%
1.    Active pe termen lung, inclusiv:    597098    52    653936    69,4
1.1    Active nemateriale la val. de bilanţ    1813    0,16    1110    0,12
1.2    Active materiale pe TL, din care:     592451    51,7    651391    69,1
1.2.1    Active materiale în curs de execuţie    -    -    -    -
1.2.2    Mijloace fixe la valoarea de bilanţ    592451    51,7    651391    69,1
1.3    Active financiare pe termen lung    2834    0,24    1435    0,15
2    Active curente, inclusiv:    549674    47,9    288053    30,6
2.1    Stocuri de mărfuri şi materiale    99281    8,66    27171    2,8
2.2    Creanţe pe termen scurt    309154    26,9    64976    6,9
2.3    Mijloace băneşti    138986    12,1    194609    20,6
2.4    Alte active pe termen scurt    2253    0,2    1297    0,14
    Total activ    1146772    100,0    941989    100,0

Din datele tabelului observăm creşterea nivelului de imobilizări a activelor pe termen lung (ATL) de la 52% în a.2003 la 69,4% în a.2004.
 ;
2003:   ;           2004:   .
Această tendinţă se consideră negativă în condiţiile unui grad scăzut de utilizare a capacităţilor de producţie existente.
La fel, în loc de rata activelor curente sau rata imobilizărilor se mai poate de calculat corelaţia între AC şi imobilizări:
 ;
2003:  ;                   2004:  .
    Acest indicator caracterizeazăcorelaţiile interne existente între elementele patrimoniului reflectate în activul bilanţului. Nivelul de 44% în an.2004 determină scăderea tendinţei rotaţiei patrimoniului întreprinderii şi astfel mijloacele băneşti nu se eliberează.
Structura activelor întreprinderii se caracterizează printr-o rată medie a patrimoniului cu destinaţie de producţie. Astfel, ponderea mijloacelor fixe şi stocurilor de mărfuri şi materiale constituie 60% în a.2003 în suma totală a activelor, iar în a.2004 se observă o creştere cu 6% în urma majorării mijloacelor fixe (MF), ceea ce contribuie la sporirea volumului activităţii.
 ;
2003:   ;          2004:   .
În afară de aceasta, se iveşte o tendinţă pozitivă a creşterii compoziţiei tehnice. Raportul între mijloace fixe şi active curente a crescut de la 1,08 la 2,26.
 ;
2003:   ;          2004:   .

    Analiza activelor pe termen lung
Examinînd mai detaliat activele pe termen lung observăm că ponderea cea mai mare (circa 99%) în componenţa lor revin mijloacelor fixe. Totodată se observă o diminuare a cotei mijloacelor fixe noi intrate în valoarea totală a mijloacelor fixe existente la sfîrşitul perioadei raportate. Astfel, în anul 2004, în cadrul mijloacelor fixe existente la sfîrşitul perioadei, 13 % reprezintă obiecte noi.
 
                    2003:   ;                         2004:   .
Un grad înalt de reînnoire a mijlocelor fixe duce la îmbunătăţirea compoziţiei tehnologice a mijlocelor fixe, însă diminuarea acestui indicator nu influenţează pozitiv asupra randamentului mijlocelor fixe. Astfel, după efectuarea calculelor observăm o uşoară diminuare de la 27% în a.2003 la 25% în a.2004.
 ;
2003:   ;                         2004:   .
Accelerarea procesului de reînnoire acţionează pozitiv din punct de vedere al integrităţii şi calităţii potenţialului tehnic disponibil. Astfel, în a.2004  a scăzut coeficientul de uzură a mijlocelor fixe de la 25,4% la 24%.

 ;
2003:   ;                    2004:   .
Invers coeficientului de uzură a mijlocelor fixe este coeficientul de utilitate. În cazul nostru, coeficientul dat a crescut de la 75% la 76% în a.2004, ceea ce ne reflectă o stare funcţională mai bună a mijlocelor fixe în anul curent.
 ;
  2003:   ;                    2004:   .

    Analiza activelor curente
Datele din tabelul 1 reflectă o scădere a activelor curente cu 47,6% ca volum valoric şi o reducere cu 17,3% ca pondere.
De asemenea, scad cu 22,9% vînzările nete. Ca rezultat, datele bilanţului contabil denotă o scădere a ratei stocurilor în suma activelor de la 8.66% la 2,8%, iar în suma activelor curente – de la 18% la 9,4%, ceea ce contribuie la accelerarea rotaţiei activelor.
 ;
2003:   ;                                2004:   .
Totodată se remarcă o scădere considerabilă a ratei creanţelor. Ponderea decontărilor cu debitorii în suma activelor curente a scăzut pe parcursul anului 2004 de la 56% la 22%. Aceasta înseamnă că se respectă condiţiile disciplinei de plată din partea clienţilor şi efortul depus de întreprindere privind colectarea datoriilor este considerat ca suficient.
 ;
    2003:   ;                    2004:   .
În perioada raportată s-a mărit considerabil mărimea absolută şi relativă a celor mai mobile active curente. Deci, se constată o creştere a cotei mijloacelor băneşti în suma activelor curente de la 25,28% la 67,6%, ceea ce influenţează pozitiv lichiditatea bilanţului contabil.

    Analiza activelor nete
Evoluţia patrimoniului, format pe seama surselor proprii de finanţare, este prezentat în tabelul 2.
                                                         Calculul patrimoniului net                                        Tab.2
    Indicatori    La 31.12.2000    La 31.12.2001    Modificarea, 
1    Total Active    1146772    941989    -204783
2    Datorii pe termen scurt    240870    113045    -127825
3    Active nete (patrimoniul net)    905902    828944    -76958

 ;
2003:   ;              2004:   .
Din datele prezentate în tabel se constată o diminuare a activelor nete în perioada raportată cu 76958 lei în comparaţie cu anul precedent, ceea ce ne reflectă incapacitatea întreprinderii „Inmacom Didactic” de a face faţă obligaţiunilor asumate.
    Analiza activelor curente nete
Analiza situaţiei patrimoniale în mod consecvent se completează cu aprecierea asigurării întreprinderii cu mijloace circulante proprii, efectuată în tabelul 3.
            Aprecierea asigurării întreprinderii cu active curente nete                   Tab.3
    Indicatori    La 31.12.2000    La 31.12.2001    Modificarea, 
1    Active curente    549674    288053    -261621
2    Datorii pe termen scurt    240870    113045    -127825
3    Active curente nete    308804    175008    -133796
4    Nevoia de fond de rulment    169818    -19601    -189419
5    Trezoreria    138986    194609    55623

 ;
2003:   ;
2004:   .
Valoarea negativă a FRN reflectă existenţa greutăţilor în finanţarea activităţii, ceea ce poate duce la înregistrarea pierderilor semnificative. Resursele permanente nu acoperă întegral nevoile permanente.
Pentru aprecierea echilibrului financiar la întreprindere se mai calculă şi nevoia de fond de rulment, care reflectă suma netă necesară finanţării activităţii curente.
 ;
2003:   ;    
2004:   .
Nevoia de fond de rulment negativă reflectă respectarea regulei echilibrului financiar: resursele temporare acoperă nevoile temporare – situaţie favorabilă pentru întreprindere. Analizînd cele două perioade, vedem ca NFR a scăzut în a.2004 faţă de a.2003 cu 189419 lei.
La fel un indicator care ne reflectă situaţia patrimonială este trezoreria – suma mijloacelor băneşti aflate în casieria şi conturile bancare ale întreprinderii.
 ;
2003:   ;             2004:   .
Valoarea pozitivă a trezoreriei arată că FRN acoperă necesităţile curente ale întreprinderii.
    Analiza generală a structurii surselor de finanţare a activelor
În cursul anului 2004 au avut loc modificări în structura surselor de finanţare a patrimoniului întreprinderii, care sunt generalizate în tabelul 4.
Componenţa şi structura surselor de finanţare a activelor întreprinderii „Inmacom                                               Didactic”                                  ‘                                                                                                  Tab.4                                                                
    Categorii de surse de finanţare    La 31.12.2003    La 31.12.2004
        Suma    %    Suma    %
1    Capital propriu    905902    79    828944    88
2    Capital permanent    905902    79    828944    88
3    Datorii pe termen scurt    240870    21    113045    12
4    Total Pasiv     1146772    100    941989    100

Din datele prezentate în tabel vedem că întreprinderea are un nivel destul de înalt al independenţei financiare a întreprinderii de resursele împrumutate atrase. Această concluzie rezultă din faprul că în structura pasivelor absolut prevalează sursele proprii de finanţare. Astfel, în a.2003 capitalul propriu a constitui 79% iar în a.2004 – 88% din totalul surselor de formare a patrimoniului. Astfel, în dinamică se observă modificarea proporţiei în direcţia majorării cotei resurselor proprii, ceea ce corespunde şi chiar depăşeşte nivelul de siguranţă (50%).
 ;
    2003:   ;                    2004:   .
De asemenea, ca substituienţi ai coeficientului de autonomie pot fi calculaţi următorii indicatori:
 ;
    2003:   ;               2004:   .
După cum observăm se micşorează rata atragerii surselor împrumutate (de la 21% pînă la 12%), respectiv se micşorează şi coeficientul corelaţiei între sursele proprii şi cele împrumutate devine subraunitar.
 
    2003:   ;                2004:   .
Calculînd acest indicator vedem că în a.2003 suma mijloacelor atrase ce revin la 1 leu capital propriu este de 0,26, iar în a.2004 ea scade esenţial, fiind de 0,13.
Această situaţie este normală pentru întreprindere, situaţia financiară a ei nefiind riscantă.
 ;
    2003:   ;                         2004:   .
Analizînd rata solvabilităţii generale, constatăm că gradul de acoperire a surselor împrumutate  cu activele totale de care dispune întreprinderea creşte de la 4,76%, în a.2003, la 8,33% în a.2004.
Înlocuind în raportul de mai sus mijloacele împrumutate (datorii pe termen lung şi scurt) cu valoarea capitalului propriu obţinem rata generală de acoperire a capitalului propriu, care în a.2003 va fi de 126%, iar în a.2004 se observă o scădere uşoară – 114%, ceea ce semnifică că, în anul 2004 114 din activele patrimoniului se se finanţează prin atragerea mijloacelor împrumutate.
 ;
    2003:   ;                             2004:   .
Ca concluzie spunem că situaţia întreprinderii „Inmacom Didactic”, privind independenţa financiară a devenit mai favorabilă în comparaţie cu anul precedent.

3.2.1    Analiza capitalului propriu
Datele din bilanţul contabil denotă faptul că mărimea capitalului propriu al întreprinderii „Inmacom Didactic” a suferit mici modificări, diminuîndu-se cu 93219 lei faţă de perioada precedentă. Cota cea mai mare în componenţa surselor proprii de finanţare îi revine capitalului statutar. Menţionez că nivelul de achitare a capitalului statutar, care este suficient pentru întreprinderea noastră, şi gradul de retragere a lui (0%) demonstrează o situaţie favorabilă.
De asemenea, mărimea capitalului statutar în documentele de constituire este nelimitat şi în rapoartele financiare ale întreprinderii coincide cu suma mijloacelor depuse în realitate de către acţionari. Aceasta ne arată că nu sunt fondatori cu datorii.
 ;
    2003:   ;                         2004:   .
La fel se face şi o comparare a mărimii capitalului statutar (CS) cu valoarea activelor nete. Nivelul supraunitar al raportului nominalizat indică respectarea cerinţelor legislative (valoarea activelor nete ale întreprinderilor nu poate fi mai mică decît mărimea capitalului ei social)
 ;
    2003:   ;                              2004:   .
Din aceste date rezultă că la întreprinderea dată corelaţia dintre activele nete şi capitalul statutar este favorabilă. Astfel la finele anului precedent activele nete au depăşit valoarea capitalului statutar de 2,34 ori, iar la finele perioadei de gestiune curente de 2,14 ori, observîndu-se o mică diminuare.
În practica mondială pentru aprecierea modului de amplasare a capitalului propriu acceptat de conducerea întreprinderii, de obicei se calculează şi se interpretează următorul indicator:
 ;
    2003:   ;                   2004:   .
Coeficientul dat apreciază gradul flexibilităţii CP. Deci, rezultă că capitalul propriu al Î.S. C.I. „Inmacom Didactic” are o capacitate de manevrare destul de scăzută. În plus în dinamică s-a evidenţiat o tendinţă negativă de scădere a ratei de manevrare. Dacă în anul precedent 34% din valoarea totală a capitalului propriu s-au aflat sub o formă ce permite manevrarea, atunci la sfîrşitul anului de gestiune – numai 21%. Menţinerea acestei tendinţe în viitor va defavoriza performanţele economico-financiare ale întreprinderii.La contractarea împrumuturilor pe termen lung se mai calculează rata solvabilităţii patrimoniale, care exprimă nivelul de garanţie pentru creditori cu privire la posibilitatea recuperării sumelor împrumutate:
 ;
2003:   ;                    2004:   .
    După efectuarea calculelor observăm că aceste rate sînt medii şi se află în creştere.
3.3    Analiza lichidităţii
Lichiditatea bilanţului contabil reprezintă capacitatea întreprinderii de aşi achita datoriile pe termen scurt, iar lichiditatea activelor – capacitatea de a se transforma în mijloace băneşti fără pierderea valorii lor. Insuficienţa lichidităţii bilanţului contabil generează incapacitatea întreprinderii de a plăti datoriile sale pe termen scurt, ceea ce poate duce la vînzarea investiţiilor pe termen lung, activelor şi în cele din urmă, la faliment.
În funcţie de componenţa numărătorului formulei obţinem următorii coeficienţi ce reflectă un grad diferit de lichiditate, reflectaţi în tabelul 5.

                                          Calculul coeficienţilor lichidităţii                                          Tab.5
Indicatorii    La 31.12.2004    La 31.12.2003
Coeficientul lichidităţii absolute    
 

Coeficientul lichidităţii intermediare    
 
Coeficientul lichidităţii absolute    
 

Nivelul coeficientului lichidităţii absolute arată că la începutul perioadei întreprinderea „Inmacom Didactic”, dispunînd de resure băneşti, a fost capabilă să-şi achite 58% din datoriile pe termen scurt, iar la finele anului 2004 acest coeficient s-a ridicat pînă la 172%. Aceste valori sunt cu mult mai mari decît nivelul optim al coeficientului analizat (0,2) şi indică capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile.
 .
Sporirea coeficientului lichidităţii intermediare de 1,23 ori (2,29:1,86) a fost condiţionată de creşterea mijloacelor în decontările cu debitorii. Valoarea acestui indicator arată că, mobilizînd mijloacele băneşti şi creanţele, întreprinderea este capabilă să achite respectiv 186% şi 229% din datoriile sale pe termen scurt. Valoarea acestui indicator este cu mult mai mare decît nivelul optim (0,7) şi în asemenea condiţii întreprinderea poate conta să primească un credit comercial pe termen scurt.
 .
Valorile coeficientului total de achitare arată că întreprinderea atît la începutul, cît şi la sfîrşitul perioadei raportate este capabilă să-şi achite datoriile sale numai mobilizînd toate activele curente. În acest caz solvabilitatea întreprinderii este asigurată.
 .
Ca concluzie putem spune că întreprinderea este solvabilă.
3.4    Analiza fluxurilor băneşti
În anul de gestiune încasările de mijloace băneşti (MB) rezultate din activitatea operaţională au constituit 55623 lei, fiind un rezultat pozitiv pentru întreprindere.
Mărimea coeficientului suficienţei fluxurilor băneşti constituie -0,77. aceasta arată că în decursul anului 2004 nu erau suficiente MB primite de întreprinderea analizată din activitatea operaţională.
 ;
    2003:   ;
    2004:   .
În anul 2004 mărimea coeficientului de reinvestire a MB este egală cu 7%. Luînd în considerare faptul că valoarea coeficientului în mărime de 8-10% se consideră satisfăcătoare, întreprinderea „Inmacom Didactic” trebuie să caute rezerve de sporire a afluxurilor de MB din activitatea de bază.
 ;
    2003:   ;  
    2004:   .

3.5    Analiza rotaţiei activelor
Indicatorii utilizării activelor reprezintă o caracteristică importantă a eficienţei utilizării potenţialului financiar al întreprinderii (tabelul 6).
                              Calculul coeficienţilor utilizării eficiente a activelor                    Tab.6
    Indicatori    2004    2003
1    Volumul vînzărilor, mii lei    1325515    1716536
2    Valoarea medie a activelor, mii lei    1044380,5    972073
3    Numărul de rotaţii a activelor (rd.1:rd.2)    1,27    1,76
4    Valoarea medie a MF    825599,5    714564
5    Coef.exploatării MF (nr.de rotaţii a MF) (rd.1:rd.4)    1,6    2,4
6    Valoarea medie a AC, mii lei    41886,5    438155,5
7    Numărul de rotaţii al AC (rd.1:rd.6)    3,16    3,9
8    Costul vînzărilor, mii lei    959523    963066
9    Valoarea medie a stocurilor de mărfuri şi materiale     63226    91809
10    Nr. de rotaţii al stocurilor de mărfuri şi materiale (rd.8:rd.9)    15,17    10,5
11    Valoarea medie a creanţelor     187065    161755
12    Nr. de rotaţii a creanţelor (rd.1:rd.11)    7,08    10,6
13    Durata de rotaţie a creanţelor, zile (360: rd.12)    50,85    34

Modificarea numărului de rotaţii al activelor semnifică că la întreprindere a avut loc o reducere a duratei de rotaţie a lor: numărul de rotaţii a scăzut de la 1,76 în a.2000 pînă la 1,27 în a.2004.
Valoare activelor curente din anul 2002 vezi în anexa 2.
 ;
    2003:   ;
    2004:   .
Valoarea activelor din anul 2002 vezi în anexa 2.
În această perioadă se înregistrează o diminuare a nivelului eficienţei de utilizate a activelor. Factorul de bază care a condiţionat aceasta este încetinirea duratei de rotaţie a activelor curente (de la 3,9 în a.2003 la 3,16 în a.2004)., care la rîndul său a fost cauzată de creşterea esenţială a perioadei de încasare a creanţelor.
 ;
Valoarea creanţelor din anul 2002 vezi în anexa 2.
Numărul de rotaţii al creanţelor este mai mic cu 3,52 decît nivelul atins în anul precedent. Aceasta demonstrează că politica întreprinderii nu este suficient de strictă faţă de debitori.
Observăm din tabelul 6 că creşte numărul de rotaţii al stocurilor de mărfuri şi materiale (SMM): de la 10,5 la 15,17 în anul curent.
 
Valoarea stocurilor de mărfuri şi materiale pe anul 2002 vezi în anexa 2.
    La fel scade şi coeficientul explorării mijloacelor fixe, ceea ce semnifică că eficienţa utilizării mijloacelor fixe scade:
 .
    Valoarea mijloacelor fixe din anul 2002 vezi în anexa 2.
3.6    Analiza rentabilităţii
În economia de piaţă profitul constituie raţiunea de a fi a unei întreprinderi. Rentabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit, sinttetizînd întreaga activitate economică a întreprinderii şi prezentînd-o.
Indicatorii de bază care caracterizează eficienţa activităţii întreprinderii „Inmacom Didactic” în perioada raportată sunt prezentaţi în tabelul 7.
                                        Calculul coeficienţilor rentabilităţii                                        Tab.7
    Indicatori    2004    2003
1    Vînzări nete, mii lei    1325515    1716536
2    Profitul brut, mii lei    365992    753470
3    Rezultatul din activitatea operaţională, mii lei    10745    408314
4    Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare, mii lei    10745    426390
5    Profitul net, mii lei    9346    325207
6    Valoarea medie a activelor, mii lei    1044380,5    972073
7    Valoarea medie a capitalului propriu, mii lei    867423    738853,5
8    Rata profitului brut, % (rd.2:rd.1)*100    27,61    43,89
9    Rata profitului operaţional, % (rd.3:rd.1)*100    0,807    23,78
10    Rata rentabilităţii economice a activelor, % (rd.4:rd.6)*100    1,03    43,86
11    Rata rentabilităţii activelor (rd.5:rd.6)*100    0,89    33,45
12    Rata rentabilităţii financiare (rd.5:rd.7)*100    1,07    44,01

În perioada de bază se observă clar că s-a micşorat rata profitului brut, rata profitului operaţional şi rata rentabilităţii economice, la fel s-a produs o reducere a rentabilităţii financiare, ceea ce ne mărturiseşte despre micşorarea profitabilităţii producţiei fabricate şi înrăutăţirea utilizării activelor.
Astfel, în anul de gestiune din fiecare leu de vînzări s-au obţinut 27,6 bani profit brut faţă de 43,89 bani în anul precedent, ceea ce ne vorbeşte despre o creştere relativă a costului vînzărilor.
 
         2003:   ;                 2004:   
Dacă vom analiza profitul din  activitatea operaţională, acesta de asemenea a scăzut la fiecare leu de vînzări de la 23,78 la 0,807 bani, ceea ce mărturiseşte despre reducerea profitabilităţii producţiei fabricate.
 
         2003:   ;                2004:   
Un alt indicator este rata profitul net, ce caracterizează capacitatea întreprinderii de a produce profit net din vînzări şi reflectă profitul net obţinut în medie pe întreprindere la un leu vînzări nete.
 
         2003:   ;                2004:   
Analizînd acest indicator vedem că în anul precedent la un leu vînzări nete întreprinderea a obţinut 18,95 bani profit mediu, iar în anul de gestiune a scăzut esenţial pînă la 0,705 bani profit net. Diminuarea nivelului acestui indicator mărturiseşte despre o gestionare ineficientă a procesului de producţie.
Datorită micşorării profitabilităţii producţiei, scăderii circulaţiei activelor s-a diminuat şi rentabilitatea economică de la 43,86% la 1,03%, adică fiecare leu depus în active a adus întreprinderii în anul de gestiune 1, 03 bani profit pînă la impozitare. Deci, întreprinderea trebuie să găsească rezerve de majorări a profitabilităţii producţiei şi de accelerare a circulaţiei activelor.
 
    2003:   ;
    2004:   .
Valoarea activelor din anul 2002 vezi în anexa 2.
Trezeşte îngrijorare şi micşorarea mărimii profitului net care, la rîndul său, a condus la scăderea rentabilităţii financiare.
 
    2003:   ;
    2004:   .
Valoarea capitalului propriu din anul 2002 vezi în anexa 2.
Astfel observăm, că dacă în anul precedent fiecare leu de mijloace proprii a cîştigat 44,01 bani de profit net, în anul de gestiune curent doar1,07 bani, avînd loc o diminuare considerabilă a rentabilităţii financiare a întreprinderii.  
 
C O N C L U Z I I
Sintetizînd unele aspecte ale literaturii de specialitate, reglementările legislaţiei în vigoare cu referire la modul de gestionare a activelor curente şi analizînd activitatea Î.S. C.I. „Inmacom Didactic” în domeniul respectiv, putem face concluziile respective.
La întreprinderea studiată scade totalul patrimoniului în anul de gestiune cu 17,85% faţă de anul precedent (2003). Această scădere se datorează diminuării activelor curente în totalul activelor. La fel se observă şi o creştere a nivelului imobilizărilor.
În anul de gestiune, din diminuarea activelor nete, rezultă incapacitatea întreprinderii Î.S. C.I. „Inmacom Didactic” de a face faţă obligaţiunilor asumate.
În întreprindere nu s-au înregistrat suficiente mijloace băneşti pe parcursul perioadei curente, şi deci, pentru sporirea afluxului de mijloace băneşti ea trebuie să caute rezerve.
Rotaţia activelor la întreprindere scade, înregistrîndu-se o diminuare a nivelului eficienţei de utilizare a activelor.
Analiza situaţiei patrimoniale se mai completează cu aprecierea asigurării întreprinderii cu mijloace circulante proprii. Astfel, analizînd indicatorii corespunzători observăm că există greutăţi în finanţarea activităţii, ceea ce poate duce la înregistrarea de pierderi semnificative.
La întreprinderea dată se respectă numai una din regulele echilibrului financiar şi anume resursele temporare acoperă nevoile temporare, ceea ce pentru întreprindere reprezintă o situaţie favorabilă.
În ceea ce priveşte sursele de finanţare, întreprinderea respectivă înregistrează un nivel înalt al independenţei financiare de resursele împrumutate. Astfel, suma capitalului propriu creşte în totalul surselor de formare a patrimoniului.
Ca concluzie spunem că situaţia întreprinderii Î.S. C.I. „Inmacom Didactic” privind independenţa a devenit mai favorabilă în comparaţie cu anul precedent.Cu toate că capitalul propriu creşte în totalul surselor de formare a patrimoniului, se constată o scădere a lui în datele bilanţului contabil în anul de gestiune curent (2004).
La fel scade în dinamică şi rata de manevrare a capitalului propriu. Menţinerea acestei tendinţe va defavoriza pe viitor performanţele economico-financiare ale întreprinderii.
Analizînd lichiditatea întreprinderii Î.S. C.I. „Inmacom Didactic” vedem că ea are capacitatea de a-şi achita datoriile sale şi poate conta să primească un credit comercial pe termen scurt. Astfel solvabilitatea întreprinderii este asigurată, adică ea este solvabilă.
În ceea ce priveşte rentabilitatea, analizînd-o, vedem că se înregistrează o scădere, ceea ce mărturiseşte despre micşorarea profitabilităţii şi înrăutăţirea utilizării activelor.
 
BIBLIOGRAFIE
1.    Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat si întreprinderi Nr.845-XII din 03.01.92.
2.    Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni Nr.1134-XIII  din  02.04.97
3.    Brezeanu P., „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura A.S.E., Bucureşti, 2002
4.    Brezeanu P., „Diagnostic financiar: instrumente de analiză financiară.”, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
5.    Bran Paul, „Finanţele întreprinderii”, Editura Economică, Bucureşri 1997
6.    Vintilă Georgeta, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Economică, Bucureşti, 2000
7.    Ciornîi Nicolae, „Economia firmelor contemporane”, Editura Prut Internaţional, Chişină, 2003
8.    Roşca Petru, „Economia întreprinderii”, Chişinău, 2004
9.    „Analiza Rapoartelor Financiare”, Chişinău, 2004
10.    „Analiza statistică a activităţii economice şi gestiunii finaciare a întreprinderii”, Bucureşti, 2001
11.    Nederiţă A., Ţiriulinicov N., Paladi V., Gavriuliuc L., „Recomandări practice privind întocmirea notei explicative la Raportul financiar anual”, Contabilitatea şi audit, №4/1999.