1         Lecţia solidarităţii jurnalistice



La început a fost cronicarul. Din speţa cronicarilor s-au născut scrii¬torii... (ei au născocit litera¬tura, o osmoză de realitate şi ficţiune) ...şi jurnaliştii - cei vrednici să con-semneze realitatea aşa cum este ea, nudă, crudă, frumoasă şi urâtă, în ace¬laşi timp.
O dată cu inventarea tiparului, au apărut jurnaliştii de cursă lungă, care au transformat pasiunea în meserie, spre folosul oamenilor. Lor le datorăm fres¬cele pe care istoricii le numesc „izvoare”.
Cronicile jurnaliştilor alcătuiesc radio¬grafia vremurilor pe care le trăiesc. Scrierile lor devin documente. De aceea, ei trebuie să aibă harul de a vedea de la o oarecare înălţime eve¬nimentele la care sunt martori.
Penuria mijloacelor de informare în masă a dus, în ultimele decenii, la dezvoltarea unei ade¬vărate industrii media. Parte a eco¬nomiei de piaţă, această industrie presupune un plan con¬cu¬¬renţial. Beneficiarul concurenţei pro¬fesionale este consumatorul de media, omul mo¬dern, de¬pendent de in¬formaţie. Concu¬renţa, în¬să, nu tre¬buie să lase loc adversităţilor şi or¬goliilor.
Jur¬naliştii alcătuiesc o breaslă care funcţionează pe principiul solidarităţii. Soli-daritatea aduce mai multe beneficii jurnalistului, decât izolarea, trufia sau ranchiuna.
Jurnalistul nu trebuie să uite că nu este mai presus de lege (legile date de stat şi codul deontologic). Prin aceasta dă dovadă de respect faţă de mem¬brii societăţii şi îşi păstrează nealterată credibilitatea.
Datorită spiritului său iscoditor şi curiozi¬tăţii ce şi-o manifestă în numele datoriei de a informa publicul, jurnalistul este expus, uneori, la diverse pericole care îi pot afecta sănătatea, in¬te¬gritatea corporală sau viaţa. Căci el e un soldat în linia întâi... Dar poate fi expus şi la presiuni (fizice sau psihice) din partea unor persoane sau grupuri de persoane care au inte¬resul să nu li se dezvăluie activitatea mai mult sau mai puţin legală. Şi în astfel de cazuri so¬li¬daritatea de breaslă e decisivă. Dar, pentru asta, el trebuie să-şi păstreze verticalitatea şi incoruptibilitatea.
Jurnalistul trebuie să trateze orice caz fără prejudecăţi şi idei pre¬con¬cepute, să adune date şi probe relevante, să nu formuleze sentinţe gratuite. Sentinţele sunt apanajul justiţiei şi un prerogativ al comunităţii.
Pregătirea unui jurnalist, deprinderea teh¬nicilor specifice meseriei, se rea¬lizează în soli¬tar şi ţine de capacitatea individuală de a asimila cunoştinţe şi de a le pune în practică. Însă el îşi desfăşoară activitatea în solidar, în mij¬locul unui colectiv redacţional şi este coleg de breaslă cu toţi ceilalţi jurnalişti, care merită res¬pectul cuvenit.
Oricât de bine pregătit ar fi, oricât de credibil şi talentat ar fi, vocea unui jurnalist ar stri¬ga în pustie şi va cădea pradă ignoranţei celorlalţi, dacă nu îi va avea de partea sa pe con¬fraţi. Campaniile de presă izbutite se reali¬zează doar în solidar. Forţa şi puterea presei e dată de suma jurnaliştilor care aderă la o idee şi o promovează pe mai multe canale media.
În solitar, un bun jurnalist ştie că trebuie să aibă, în primul rând, o mare pasiune pentru această meserie. O pasiune sinceră şi dezin¬teresată, căci jurnalismul e un drog dulce-amar de care devii dependent. Jurnalismul nu e un accident, ci o meserie predestinată, pentru cei ce au cu adevărat o che¬mare lăuntrică.
În solitar, un bun jurnalist trebuie să aibă fler şi talent. Un jurnalist lipsit de fler nu va simţi dimensiunea şi consecinţele unui eveniment. Pentru a avea fler, trebuie să fii permanent conectat la tot ce se întâmplă în domeniul tău.
În solitar, un bun jurnalist va ţine mereu cont de pragul de aşteptare al consumatorului de presă, care doreşte să fie informat prompt, corect şi obiectiv, să câştige timp şi bani, să fie scutit, pe cât posibil, de eforturi su¬plimentare, să ia cunoştinţă de evenimentele care îl privesc, să i se ofere in¬formaţii credibile, să afle cum trăiesc alţii, ce stil de viaţă au şi să se raporteze la ei.
Dar toate acestea şi multe altele se dobândesc într-o şcoală de presă.
De regulă, despre necesitatea şi valoa¬rea solidarităţii se vorbeşte pasager şi acci-dental, cultivându-se mai degrabă individualis¬mul şi importanţa carierei pro¬fesionale. Prea rar se înţelege că solidaritatea nu înseamnă nive¬larea va¬lorilor, ci însumarea lor, ceea ce dă forţă şi nobleţe acestei meserii.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro