1 Contractul de leasing

Analiştii comerţului internaţional au scos în evidenţă faptul că leasing-ul constituie o expresie a tehnicilor moderne de contractare în acest domeniu. Insistenţa asupra acestui tip de contract este explicată de mai mulţi autori prin pragmatismul şi eficacitatea lor.
Leasing-ul a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, ca mai apoi, treptat, să pătrundă şi în alte ţări, îndeosebi în Europa .
În S.U.A., leasing-ul a fost reglementat prin United States Uniform Consumer Credit Code şi prin Uniform Commercial Code . În Marea Britanie , Franţa  şi Belgia  s-au elaborat reglementări, care definesc relaţiile contractuale pe bază de leasing şi precizează operaţiunile pe care le include.
Leasing-ul a fost determinat, în apariţia sa de cauze obiective. Astfel, în S.U.A., în Marea Britanie şi în alte ţări erau întâmpinate greutăţi în finanţarea afacerilor, ca urmare a rigidităţii formelor şi procedeelor existente. Oamenii de afaceri simţeau nevoia dotării societăţilor lor comerciale cu echipamente moderne, în condiţiile în care utilajele din dotare se învecheau, mai ales ca efect al uzurii lor morale. Formula cumpărării unor bunuri de la vânzător în scopul închirierii lor acelor clienţi care aveau nevoie de ele a apărut ca o formulă salvatoare şi eficientă.
Leasing-ul a fost definit ca fiind o operaţiune juridică prin care o persoană cumpăra un bun spre a-l închiria unei alte persoane.
Obiectul contractului de leasing îl constituie închirierea temporară a bunurilor de investiţii, a bunurilor imobiliare, a serviciilor. Cel mai frecvent se închiriază maşini şi utilaje.
Elementele definitorii ale contractului de leasing sunt cumpărarea unor bunuri în scopul închirierii lor; închirierea acestor bunuri în scopul unei redevenţe locative; folosirea acestor bunuri de către client în scopuri profesionale; latitudinea clientului să achiziţioneze bunul respectiv la sfârşitul locaţiunii.
În contractul de leasing sunt implicate mai multe părţi, şi anume:
    cumpărătorul – persoana care cumpără bunul pentru a-l închiria;
    vânzătorul – persoana care vinde bunul şi care poate fi chiar producătorul acestui bun;
    clientul – persoana care are nevoie şi, deci, solicită maşina sau utilajul respectiv în locaţie.
Prin intermediul acestui contract, cumpărătorul obţine beneficii importante , vânzătorul are o piaţă asigurată pentru produsele sale , iar clientul are posibilitatea să-şi procure maşinile şi utilajele fără investiţii prea mari. Mai mult, el realizează reducerea cheltuielilor de producţie şi de credite pentru plăţi.
Din cele prezentate mai sus reiese că putem defini leasing-ul  ca fiind acea operaţiune juridică prin care o persoană fizică sau juridică (o societate specializată) cumpără un anumit bun (de regulă maşini şi utilaje) în vederea închirierii unei alte persoane (o societate care utilizează bunul respectiv).
Profesorul Tudor R. Popescu observa, în cadrul acestei operaţiuni, că “locatarul are iniţiativa afacerii, vânzătorul o permite, creditorul o facilitează şi toţi împreună, acţionând în interes propriu, acţionează în acelaşi timp şi în folosul celorlalţi”. La rândul său, profesorul Ioan Macovei detaliază modul în care operaţiunile de leasing “prezintă avantaje pentru toate părţile interesate”.
Natura juridică a leasing-ului
După cum am văzut, leasing-ul este o formă de finanţare cu termen, o operaţiune de credit-bail, care se caracterizează prin faptul că obiectul contractului se referă la un echipament care urmează să fie folosit numai în scopuri profesionale . Bunurile sunt cumpărate de către locator numai pentru a fi date în locaţie. Durata locaţiei trebuie să corespundă duratei economice de utilizare a maşinilor sau echipamentelor respective . Ratele chiriei sunt fixate astfel încât să permită amortizarea valorii bunurilor . Utilizatorul are latitudinea să opteze pentru achiziţionarea bunului la un preţ care să corespundă valorii sale reziduale.
Leasing-ul este o operaţiune care cuprinde:
    un contract de vânzare-cumpărare;
    un contract de locaţiune;
    un contract de mandat;
    un contract prealabil privind promisiunea de vânzare pe care o face cumpărătorul, care valorează drept vânzare din momentul în care sunt concretizate toate elementele esenţiale ale vânzării.
Leasing-ul mai cuprinde, de asemenea, promisiunea bilaterală de locaţie din partea finanţatorului şi a utilizatorului, preexistenţa contractului de locaţiune, care va avea valoare de contract numai atunci când se vor concretiza toate elementele contractului de locaţie. În acelaşi timp, este inclusă o stipulaţie pentru altul, în baza căreia utilizatorul poate acţiona în garanţie pe vânzătorul bunului.
Aşadar, contractul de locaţiune din cadrul operaţiunii de leasing este sinalagmatic perfect, consensual şi intuitu personae. Locatorul nu se obligă decât în consideraţia calităţilor persoanei sau a garanţiilor pe care le oferă intreprinderea utilizatoare.
Rolul finanţatorului este de a finanţa afacerea, neavând vreo influenţă asupra mersului acesteia, ceea ce îngăduie acestuia să cedeze contractul său, dacă circumstanţele o cer .
În acelaşi timp, leasing-ul are trăsăturile caracteristice ale unui contract de adeziune, deoarece la încheierea sa utilizatorul nu are posibilitatea să aducă modificări clauzelor stipulate.
În concluzie, leasing-ul este – prin natura sa juridică şi prin trăsăturile enunţate – un contract complex, reprezentând o îmbinare a mai multor tehnici juridice, într-un cadru unitar.
Principalele forme ale leasing-ului
Formele leasing-ului sunt diferite, fiind determinate şi folosite în funcţie de posibilităţile de finanţare ale furnizorului, de limitele pieţei, gradul de organizare şi desfacere a produselor la export.
    după obiectul său, leasing-ul poate fi mobiliar sau imobiliar. În relaţiile comerciale internaţionale, un loc important revine leasing-ului mobiliar, pentru că se referă la echipamente industriale, oferind garanţia folosirii lor pe o perioada mai mare de un an, dând posibilitatea utilizatorului să achiziţioneze echipamentul la expirarea termenului de locaţie. Leasing-ul mobiliar reprezintă opţiunea cea mai frecventă în relaţiile comerciale internaţionale şi din motive financiare.
    în raport de implicarea părţilor, leasing-ul este direct sau indirect. Leasing-ul este definit ca fiind direct când perfectarea contractului are loc între furnizor şi client, iar indirect este atunci când este realizat prin intermediul unei societăţi specializate.
    după conţinutul ratelor leasing-ul este financiar sau operaţional. Leasing-ul financiar se caracterizează prin aceea că în perioada de bază a închirierii este recuperat preţul de export, costurile auxiliare şi se obţine un anumit beneficiu. Leasing-ul operaţional este caracterizat prin aceia că în perioada de bază se obţine numai o parte din preţul de export.

1     după procedurile de calcul al ratelor, leasing-ul este net sau brut. Leasing-ul net este acela în care ratele cuprind preţul net de vânzare al echipamentului şi beneficiul realizat din utilizarea bunului respectiv. Leasing-ul brut, care mai este cunoscut şi sub denumirea de full-service leasing, este acela în care ratele includ: preţul net de vânzare al bunurilor închiriate; cheltuielile efectuate pentru întreţinerea şi reparaţiile echipamentelor, maşinilor sau utilajelor închiriate; beneficiile realizate pe parcursul utilizării lor.
    după durata închirierii, leasing-ul poate fi pe termen scurt sau pe termen lung. Leasing-ul pe termen scurt implică închirierea echipamentelor pe baza mai multor contracte de o durată mai redusă. Leasing-ul pe termen lung este acela în care se încheie un singur contract pentru întreaga perioadă.
    mai sunt întâlnite: leasing-ul experimental, leasing-ul ordinatoarelor, renting-ul şi lease-back-ul. Leasing-ul experimental se caracterizează prin închirierea bunurilor pe o perioadă scurtă de două sau de trei luni, în mod experimental. Leasing-ul ordinatoarelor se caracterizează prin finanţarea şi comercializarea calculatoarelor şi a altor echipamente. Această formă de leasing mai este cunoscută şi sub denumirea de time sharing. Renting-ul sau hire îşi dovedesc utilitatea, mai ales, în cazul mijloacelor de transport. Fiind un mijloc de finanţare deosebit de ingenios, lease-back-ul este utilizat într-o măsură tot mai mare. Prin lease-back, proprietarul, fără să piardă echipamentul care îi serveşte onorarii comenzilor, obţine capital în scopul dezvoltării activităţilor sale economice.




Efectele contractului de leasing
În contractul de leasing, obligaţiile vânzătorului sunt:
    să livreze un echipament de calitate, adică în stare de funcţionare;
    să asigure asistenţa tehnică a personalului care îl va exploata;
    să asigure piesele de schimb necesare reparaţiilor ;
    să efectueze reparaţiile echipamentului închiriat, în măsura în care defecţiunile nu sunt din culpa utilizatorului .
Utilizatorul (beneficiarul) are obligaţia:
    să plătească ratele chiriei, la termenele şi condiţiile stipulate în contract;
    să exploateze bunul închiriat prin respectarea instrucţiunilor tehnice;
    să nu efectueze modificări în construcţia echipamentului închiriat; în cazul în care asemenea modificări sunt necesare, utilizatorul are obligaţia să solicite acordul societăţii de leasing;
    să conserve bunul în stare de funcţionare ;
    să asigure echipamentul închiriat în folosul societăţii de leasing.
Societatea de leasing are, la rândul ei, câteva obligaţii a căror aducere la îndeplinire se întemeiază pe clauzele stipulate în contract. Astfel, societatea de leasing are obligaţia să înlocuiască bunul avariat. De asemenea, societatea de leasing poate înlocui echipamentul învechit, uzat sau depăşit. Această înlocuire implică perceperea unei chirii majorate.
Societatea de leasing are dreptul să controleze modul în care este exploatat echipamentul de către beneficiar. În acelaşi timp, este îndrituită să vândă echipamentul locatarului în condiţiile examinate în subcapitolele anterioare.
Dacă beneficiarul nu plăteşte ratele la termenele şi în condiţiile stipulate în contract societatea de leasing are dreptul să rezilieze de plin drept contractul, iar clientul are obligaţia: să restituie echipamentul; să suporte cheltuielile aferente; să plătescă ratele restante ale chiriilor. Mai mult, beneficiarul este obligat să plătească o indemnizaţie forfetară de reziliere, care reprezintă ratele restante viitoare. Toate acestea pun în evidenţă existenţa unor condiţii severe impuse de instituţia finanţatoare beneficiarului. Toate aceste măsuri au caracter sancţionator, de pedepsire a utilizatorului.
Finanţatorul primeşte bunul înapoi, având posibilitatea să-l reînchirieze unei alte persoane sau să-l vândă, în timp ce primeşte şi plata integrală a tuturor ratelor, calculate în raport cu viaţa economică a echipamentului respectiv.
Cu toată severitatea acestor măsuri în privinţa beneficiarului, instanţele arbitrale s-au pronunţat constant în favoarea creditorului, argumentul evocat fiind că, în felul acesta utilizatorul, primul interesat în încheierea unui contract de leasing, trebuie să respecte cu scrupulozitate toate clauzele contractului, deoarece numai în cazul unui asemenea comportament, au de câştigat toate părţile implicate, iar afacerea se derulează cu succes.