1 Conceptul de produse

Terminologia şi concepţiile privind produsele

Activitatea umană are la bază utilizarea unor produse şi servicii variate care ajută pe om să-şi satisfacă o largă paletă de nevoi.
Termenul de PRODUS a evoluat de la semnificaţia unui bun material, rezultat al activităţii umane destinat să satisfacă o trebuinţă, la semnificaţii mai complexe generate de originea, natura, alcătuirea sa, relaţiile cu mediul natural şi cel creat de om prin civilizaţia modernă. Termenul de „bun” reprezintă un element material care este util sau necesar existenţei sau bunăstării umane.
SENSUL PROPRIU al conceptului de produs este:
- bun material rezultat dintr-un proces de muncă
- obiect sau bun obţinut în procesul de producţie
- corp sau substanţă obţinută pe care naturală sau în laborator
- rezultat material al unui proces social sau natural, al unui proces fiziologic sau de creaţie
- rezultat material al unui complex de fenomene sau de acţiuni
    PRODUSUL este rezultatul material al unei activităţi umane, destinat satisfacerii unei nevoi şi reprezintă o sumă de componente materiale şi imateriale, şi caracteristici interdependente ce alcătuiesc un tot unitar.
    Produsul adus pe piaţă trebuie abordat într-o concepţie de sistem, care înglobează alături de substanţa materială a bunului şi o componentă ambientală formată din elemente imateriale. Astfel, pentru a defini produsul ca obiect al schimbului, acesta trebuie abordat din mai multe puncte de vedere, conturându-se concepţiile următoare :
1. Concepţia integratoare asupra produsului priveşte produsul ca un sistem complex de componente materiale şi imateriale, de natură informaţională şi subiectivă:
a) componente materiale (corporale): proprietăţile şi caracteristicile produsului determinate de substanţa materială tengibilă (ex: aspect, culoare, formă, conţinut, greutate, densitate)
b) componente imateriale (acorporale): sau fără support material nemijlocit (ex: nume, marcă, preţ, instrucţiuni de utilizare, protecţia legată de brevet)
c) comunicaţii referitoare la produs: ansamblul informaţiilor transmise de producător sau comerciant consumatorului potenţial (ex: efectuare acţiunilor de reclamă şi publicitate)
d) componente subiective: imaginea pe care consumatorul o are asupra produsului (ex: reprezentări mentale de natură cognitivă, afectivă, socială, personală privind produsul)
2. Concepţia valorică
a) produsul are valoare dată de costurile necesare pentru producerea sa
b) expresia în bani a valorii mărfii este preţul
c) produsul adus pe piaţă trebuie să demonstreze că are atât valoare cât şi valoare de întrebuinţare, dată de utilitatea sa (ex: raportul calitate/preţ)
3. Concepţia funcţională
a) produsul are o sumă de funcţii pe care le îndeplineşte pentru satisfacerea nevoilor
b) prin funcţiile pe care le are produsul are o anumită utilitate (valoare de întrebuinţare) pentru consumator (ex: Aspiratorul are principala funcţie de a aspira praful, prin acesta este util în efectuarea curăţeniei în locuinţe sau alte spaţii)
4. Concepţia privind statutul schimbător al produsului pe piaţă
a) produsul se uzează moral (nu mai este modern şi performant)
b) produsul poate avea statutul de nou sau de vechi pe piaţă (ex: televizorul alb-negru şi televizorul color).
Concepţiile prezentate anterior caracterizează produsul din mai multe unghiuri, care definesc de fapt produsul total.
    În accepţiune aconomică, produsul este considerat un bun destinat schimbului. Atunci când produsul devine un element al ofertei, pe piaţă, capătă statut de marfă. Produsul devine marfă şi se realizează numai după ce este supus actului de vânzare/cumpărare pe piaţă. Din această perspectivă, marfa poate fi definită astfel:
    MARFA este un produs al muncii omeneşti ce satisface o anumită trebuinţă umană şi care este destinat pieţii, pentru a fi supus actului de cânzare-cumpărare în vederea realizării acestuia.
    Astfel, produsul devenit marfă are o serie de trăsături distincte:
- este rezultatul muncii omeneşti
- este destinat satisfacerii unor nevoi sociale şi face obiectul schimbului pe piaţă
- schimbul mărfii pe piaţă se face prin acte de comerţ, respectiv acte de vânzare-cumpărare
- are valoare şi utilitate (valoare de întrebuinţare)
În concepţie modernă, marfa nu mai este o denumire sinonimă cu termenul de produs. Marfa se prezintă sub formă materială/tangibilă (produs) sau imaterială/intangibilă (activităţi/servicii) şi se realizează numai prin vânzare pe piaţă, către clienţi. Astfel îşi îndeplineşte misiunea pentru care a fost creată.


      
1  Cadrul conceptual al clasificării produselor

    Clasificarea este o opreţie conceptuală reprezentând o modalitate de a distinge elementele unei mulţimi în funcţie de anumite criterii. Lumea mărfurilor se află în permanentă transformare, iar abordarea în scopuri practice a produselor a condus la elaborarea unor sisteme de clasificare, conform cerinţelor fiecărui domeniu de activitate.
    Produsele pot fi clasificate după criterii care vizează aspectul material şi tehnologic al produselor, anumite criterii generale:
- după felul materialelor din care provin sunt: natural şi sintetice
- după stadiul de prelucrare şi folosire sunt: materii prime, produse semifabricate şi produse finite
- după destinaţie sunt: îmbrăcăminte, materiale sportive, de uz casnic
Produsele se pot clasifica şi după criterii specifice :
a) După complexele de utilizare în funcţie de categoriile de nevoi pe care le satisfac. Principalele tipuri de nevoie sunt: de hrană, de apărare împotriva factorilor de mediu,de cunoaştere, estetice, de recreere, de asigurare a sănătăţii
b)După modelul propus de ştiinţele naturii (după G. Grundke) prezentat în următoarea figură:

    Abordarea cea mai modernă a criteriilor de clasificare a mărfurilor se face după principiile enunţate de Grundke:
- posibilităţile de utilizare ale unui produs sporesc cu cât produsul respectiv are un grad mai mic de prelucrare
- cu cât gradul de prelucrare al produsului creşte, cu aâat acesta se îndepărtează cu stadiul de materie primă sau de originea sa
- cu cât domeniul de utilizare al unui produs este mai specializat, cu aâat este mai mic numărul de posibilităţi de clasificare
c) După modul de grupare a produselor în alcătuirea ofertei pe piaţă se clasifică astfel:
- sectorul: alcătuit din produse care provin din aceeaşi ramură economică (ex: sectorul alimentar)
- grupa: cuprinde o parte dintr-un sector (ex: grupa „Lapte şi produse lactate”)
- subgrupa: cuprinde o parte dintr-o grupă (ex: subgrupa „Conserve de lapte”)
- sortimentul de marfă: cuprinde o parte a subgrupei care cuprinde mprfuri de acelaşi fel, iar o subgrupă are mai multe sortimente de mărfuri (ex: sortimentele de „Lapte praf”)
- articolul: este o individualitate de bază a sortimentului, care se distinge prin mai multe proprietăţi: calitate, mărime, culoare etc. Un sortiment de mărfuri cuprinde mai multe tipuri de articole (ex: articolul „Lapte praf Rarăul”)
- sortul: este o individualitate a articolului care detaliază viariantele acestuia, disngându-le printr-o singură proprietate (ex: laptele praf „Malita” 4,5% grăsime)
În practica comercială, pentru clasificarea produselor/mărfurilor, se utilizează o serie de termeni: sortiment, gamă de produse, linii de produse, familii de produse, grupe de produse, srticole, sorturi etc.
SORTIMENTUL reprezintă o colectivitate de produse/mărfuri realizate şi comercializate de o anumită organizaţie în scopul satisfacerii unui segment de consumatori.
Sortimentul de produse poate fi interpretat în sens „comercial” sau „industrial”. Sortimentul comercial se referă strict la mărfurile ce alcătuiesc oferta unui magazin, indiferent de producător, iar sortimentul industrial se referă la întreaga ofertă de produse a unui producător sau a unei ramuri industriale aflate pe piaţă, în mai multe magazine, la un moment dat.
GAMA DE PRODUSE reprezintă o grupare de produse înrudite prin asemănările date de caracteristicile de calitate esenţiale şi prin destinaţia de consum.
O gamă de produse poate fi alcătuită din mai multe linii de produse. Acestea reprezintă colectivităţi de produse omogene din punct de vedere al materiei prime şi procesului tehnologic. Totodată, se pot defini şi dimensiunile gamei de produse:
- profunzimea gamei: numărul de produse distincte conţinute de o linie de produse
- lărgimea gamei: numărul de linii de produse ce o compun
- lungimea gamei: numărul de produse din toate liniile de produse ce alcătuiesc gama.
În cadrul sortimentului sau gamei de produse se pot delimita articolul si sortimentul.
ARTICOLUL reprezintă individualitatea de bază a unui sortiment care se diferenţiază în cadrul sortimentului prin mai multe proprietăţi.
Articolele se diferenţiază între ele în cadrul aceluiaşi sortiment prin mai multe proprietăţi (ex: o bluză pentru femei de aceeaşi mărime şi materie primă care se deosebeşte de alta din cadrul sortimentului prin model şi culoare).
SORTUL este unitatea elementară dintr-un sortiment, care particularizează articolele, deosebindu-le între ele printr-o singură proprietate (ex: o bluză pentru femei de aceeaşi mărime, model, design, materie primă care se deosebeşte de alta din cadrul sortimentului doar prin culoare).
Clasificare produselor/mărfurilor permite realizarea codificării acestora, evidenţei lor computerizate şi întocmirii nomenclatoarelor de produse în diferite domenii.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro