1 Haiducul Grigore Pintea „Viteazul”

Transilvania. Secolul al XVII-lea. În timpul împăratului Leopold I al Austriei, stăpânirea hab¬sburgică în această ţară românească a determinat o amplă mişcare de rezistenţă din partea poporului, dar şi a nobilimii. Pe acest fundal, principele Rakoczi II a declanşat o „luptă de eliberare naţională”, bazându-se atât pe sprijinul ţărănimii iobage, cât şi pe ajutorul promis de regele Franţei (Ludovic al XVI-lea) şi ţarul Rusiei (Petru cel Mare).
În nord-vestul Transilvaniei (Maramureş, Sătmar), căpitan în armata lui Rakoczi a fost Grigore Pintea (1660-1703), cunoscut conducător al unor cete de haiduci, care acţiona de ani buni în sprijinul populaţiei şi în dispreţul nobilimii şi al autorităţilor austriece. Aşa se face că la curtea imperială de la Viena se vorbea cu admiraţie şi teamă despre „Pintyeland”, o ţară a lui Pintea, supranumit „spaima bogaţilor şi mila săracilor.”
Din documentele vremii reiese că Grigore Pintea a fost un om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine şi al tehnicilor militare, deprinse în garnizoanele imperiale. Diplomat şi bun negociator (vezi protocolul încheiat cu comandantul militar al cetăţii Sătmar, con¬tele F. Lo¬wenburg, în ianuarie 1700), Pintea a fost socotit de istorici „unul dintre cei mai însemnaţi români din secolul al XVII-lea” (N. Densuşianu, 1883).
În primăvara anului 1703, mai multe oraşe din nordul Transilvaniei (Zalău, Sătmar, Bis¬triţa, Dej, Sighet) cad în mâna răzvrătiţilor. Armata lui Pintea trebuia să cucerească ce-tatea Baia Mare - vistieria imperială. În luna august, oraşul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea este împuşcat mortal în faţa porţii de sud a oraşului.
Anii au trecut, însă cercetătorii etnologi din secolul al XX-lea, care au studiat cultura tra¬di¬ţio¬nală din acest colţ de ţară au fost surprinşi de bogăţia producţiilor folclorice avându-l ca personaj pe Pintea Viteazul sau pe ortacii lui (balade, legende, toponime, dansuri po¬pulare - Jocul lui Vili). Aria de răspândire a acestor „documente” cuprinde toate regiunile Ma¬ram¬u¬r¬eşului, dar şi judeţele limitrofe (Bistriţa, Cluj, Sălaj, Satu Mare), respectiv din Mol¬dova şi Banat.
Toponimele din aceste regiuni sunt mărturii ale traseelor şi popasurilor pe care cetele de haiduci ale lui Pintea le-au întreprins: Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pin¬tea, Şatra Pintii, Vârfu Pintii sau Peştera lui Pintea - există numeroase legende care vorbesc despre „ber¬binţele cu galbeni” ale lui Pintea, ascunse în peşterile sau grotele din diverse regiuni.

„Pintea a fost un viteaz mare. El a avut un cal năzdrăvan. Apoi, oamenii împăratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pe Piatra Gutâiului. Calul o stat într-un picior de d-înapoi, că ş-amu se vede în piatră urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pă Gutâi, cu Pintea călare, colo, pă Vârfu-Ptietrii de cătă Şu-gătag; de-aiciuca, ca gându, o zburat pă Piatra Săpânţii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime” (Dumitru Lupu Feier, 72 ani, Giuleşti, 1924; cf. T. Papahagi).

Legat de această mărturie şi de strategia utilizată de haiducii lui Pintea (acţiuni-fulger şi retrageri rapide la distanţe de zeci de kilometri), mai circulă o legendă despre pla¬noa¬rele pe care Pintea le-ar fi confecţionat şi utilizat pentru a scăpa de poterele austriece.
Într-o pădure de pe Valea Cosăului, există un mormânt, despre care se spune că ar fi al celui care l-a trădat (sau ucis) pe Pintea. Cert este că şi azi locuitorii satelor din apro-piere, când traversează acea pădure, adaugă o piatră pe mormânt, ca să-l împovăreze pe „nelegiuit”.
În afară de toponimele deja amintite, brandul „Pintea Viteazul” a fost îmbogăţit cu amenajarea unui mormânt pe versantul sudic al masivului Gutâi, în apropiere de şoseaua (în serpentine) ce leagă Baia Mare de Sighetu Marmaţiei. În Pasul Gutâi, s-a ridicat un han ce poartă numele haiducului Pintea Viteazul. Artistul plastic Vida Gheza i-a consacrat un studiu, iar sculptorul Ioan Marchiş a realizat un bust al eroului. În anii   ’70, în Maramureş, s-a turnat un film de lungmetraj (cu actorul Florin Piersic în rolul principal), iar la biserica de lemn din Budeşti se păstrează o cămaşă de zale atribuită vestitului haiduc.