1


INSTITUTUL DE STAT

DE RELAŢII INTERNAŢIONALE DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE






„JAPONIA ÎN ANII CRIZEI ECONOMICE MONDIALE ŞI RĂZBOIULUI ÎN RĂSĂRITUL DEPĂRTAT ”

CHIŞINĂU, 2007
Influenţa crizei asupra economiei Japoniei.

Criza economică mondială din anii 1929-1933 s-a manifestat cu o putere deosebită în Japonia. Aceasta se explică prin nivelul economic scăzut al Japoniei în comparaţie cu alte puteri imperialiste, slăbirea economică ca urmare a cutremurului de pămînt din 1923 şi criza financiară din 1927, precum şi pătrunderea ei în industrie şi agricultură.
Gospodăriile săteşti în Japonia jucau un rol important, spre deosebire de alte ţări capitaliste. Cu o amploare deosebită, criza s-a răsfrînt asupra sericiculturii ramură în care erau ocupaţo aproximativ jumătate din ţărani. Produsele finite erau exportate, în mare măsură, în S.U.A., dar în rezultatul crizei din America exportul s-a redus mult şi preţurile au scăzut catastrofal. Numărul gospodăriilor săteşti, care se ocupau cu sericicultura, ca un meşteşug auxiliar, s-a redus evident.
Micşorarea pieţii interne concomitent cu reducerea exportului, a dus la stocarea de mari rezerve de mărfuri, la scăderea producţiei, mai ales în cea metalurgică, a bumbacului, a hîrtiei etc. Afirmînd că muncitorii sînt vinovaţi de crearea acestei situaţii, capitaliţtii au început să-i concedieze, au  micşorat salariile. Şomajul a atins cote nemaipomenite – 3 milioane de oameni. S-a intensificat concentrarea producţiei şi centralizarea capitalului, ceea ce a dus la dispariţia burgheziei mici şi mijlocii.

Răscoala muncitorilor şi ţăranilor din 1929 – 1931

Situaţia critică în care se aflau masele muncitoare din oraşe şi sate a dus la o intensificare bruscă a luptelor de clasă. Necătind la ipocrizia sindicatelor, necătînd la teroarea aspră a poliţiei, muncitorii au luptat cu mare încăpăţinare. Acestă perioadă este specifică şi prin faptul că muncitorii erau contra conflictelor armate, cerînd autorităţilor să renunţe la acţiunile de război. Mişcarea antirăzboinică a muncitorilor şi intelectualilor orăşeni a început să crească. În 1931 cînd PCJ, încă cu trei luni îninte de ocuparea Chinei de Nord-Est, a fost de acord cu autorităţile; căci pregătirea de război a chemat masele muncitoare la lupta hotărîtoare pentru pace.
S-a încordat şi lupta de clase în sate, ca urmare a creşterii impozitelor. Ţăranii cereau micşorarea impozitelor pentru arendă, reducerea obligaţiilor către stat din partea arendaşilor, şi hotărîtor pledau împotriva alungării arendaşilor de pămînt. Au fost cazuri de incendiere a proprietăţii moşierilor, dărîmarea sediilor judecătoriei şi a poliţiei.

Clasele dominante în calea fascismului şi agresiunii(1929 – 1931)
 

1 Criza economică şi lupta crîncenă între clase au provocat schimbări în politica şi tactica lagărului de la conducere.
Tendinţa principală a acestei politici consta în fascizarea regimului şi dezlănţuirea unui război. În aceşti ani s-a consolidat propaganda fascistă, au fost fondate multe organizaţii fasciste care au încercat să acapereze puterea.
Principala direcţie a agresiunii şi fascismului a fost oligarhia financiară, folosirea forţelor armate  pentru realizarea scopurilor propuse. Pentru întărirea influenţei, clica militaristă se baza pe concernele noi apărute, care concurau cu grupurile oligarhice financiare de bază(Miţui, Miţubisi, Easuda, Sunitamo). Noile concerne erau investite de capital cu înclinare spre ramurile militare(metalurgia neferoaselor, construcţia avioanelor, s.a.) şi de aceea erau strîns legaţi cu cercurile militariste şi în special interesaţi de conjunctura de război.
Totuşi, baza lor financiară era slabă, ceea ce determina dependenţa lor de principalele ologarhii financiare. Concernele noi, ca şi cele vechi, apăreau şi se dezvoltau în procesul luptei concurenţiale între diferite grupări cu capital financiar, care s-au întărit în anii crizei economice mondiale din 1929-1933 şi în procesul pregătirii şi realizării agresiunii în politica internă şi externă a Japoniei în perioada respectivă.
Conducerea, formată din reprezentanţi ai partidului burgezo-moşieresc, deţinînd puterea din 1929 pînă în 1931, în principiu ducea aceeaşi politică de reacţie ca şi precedentul partid de la conducerea săiukai, totuşi cabinetul minsăiţo,adică partidul burghezo-moşieresc, au recurs la mascarea acestei reacţii politice, introducînd proiecte de legi ce vizau reformele pentru comercianţi.
În acelaş timp, conducerea partidului minsăito, pregătindu-se de desfăşurarea războiului, a întărit represiile. Au continuat arestări în masă, care s-au început la 15 martie 1929, de menţionat mai ales acţiunile lor din februarie şi iunie 1930 şi în ajunul ocupării Nord- Estului Chinei.


Cotropirea Chinei de Nord – Est

China de Nord – Est este privită de către imperialiştii japonezi ca principala bază de atac pentru agressiunea împotriva altor regiuni din China, cît şi contra Uniunii Sovietice şi Mongoliei. Criza economică mondială a consolidat tendinţele de decidere a acestor neînţelegeri din contul U.R.S.S. În  aceste condiţii monopoliştii japonezi erau convinşi, că puterile imperialiste nu le vor încurca în realizarea agresiunii împotriva Chinei. Şi nu s-au înşelat. În septembrie 1931, Japonia a început ocuparea provinciilor din Nord – Estul Chinei.
Conducerea Japoneză, elaborînd în 1931 un plan de război operativ împotriva U.R.S.S., tindea să provoace o scînteie pentru începerea acţiunilor militare : încă la 16 martie 1931 teroriştii au atacat punctul de predare a mărfii, care aparţinea Rusiei, în Japonia, iar după ocuparea Chinei de Nord – Est s-a făcut şi mai evidentă propaganda antirusească.
Ocuparea Chinei de Nord – Est a avut ca una din consecinţe şi încordarea luptei de clasă în oraşe şi sate. S-au consolidat manifestări antirăzboinice. Mitingurile şi conferinţele împotriva războaielor au avut loc în septembrie 1931 în satul Toeama, Aomori şi în alte regiuni ale ţării. Muncitorii cereau achitarea restanţelor de salarii, primirea lor, după întoarcerea din armată, la locurile de muncă precedente şi în aceleaşi condiţii. Sub această lozincă au avut loc o serie de greve, printre care şi marea grevă a muncitorilor din metropola Tokio din martie 1932.



Referinţe bibliografice :

•    „Новейшая история стран Азии и Африки”, издателъство Московсково университета, 1965