1













































•    Regimul politic în România (1940-1944).
Cedările teritoriale din vara anului 1940, haosul intern şi criza economică, presiunea exercitată de legioneri au determinat transformări radicale în regimul politic al României. În scopul ieşirii din criză, Carol al II-lea iniţiază formarea unui nou guvern în frunte cu generalul Ion Antonescu, acordîndu-i împuterniciri dictatoriale. Nu trecură nici 24 de ore de la numirea în funcţie şi I. Antonescu l-a impus pe rege să abdice de la tron (6 septembrie) şi apoi să părăsească ţara.
Ajuns la cîrma statului român, generalul I. Antonescu a încercat să colaboreze cu partidele „istorice”, dar atît ţărăniştii cît şi liberalii, fideli principiilor democratice, au refuzat să se asocieze unui regim de dictatură. În aceste condiţii I. Antonescu a adus la guvern Legiunea, declarînd România „stat naţional-legionar”. Horia Sima, conducătorul legionarilor, a devenit viceprim-ministru, iar majoritatea funcţiilor în guvern au ocupat-o adepţii săi.
Alianţa dintre legionari şi I. Antonescu nu putea fi de lungă durată. Principiile şi metodele de guvernare pe care le promovau erau diferite. Grave erau contradicţiile în plan economic şi administrativ. Relaţiile dintre I. Antonescu şi legionari s-au înrăutăţit brusc mai ales după asasinarea în noaptea de 26-27 noiembrie 1940 în închisoarea Jilava a 64 de deţinuţi (oameni politici, militari înalţi funcţionari de stat, printre care Gh. Argeşanu, fost prim-ministru, V. Iamandi, fost ministru de justiţie, generalul G. Marinescu, fost prefect al poliţiei capitalei). La 27 noiembrie este asasinat Virgil Madgearu, fost prim-ministru, economist de seamă. În aceiaşi zi, a fost ucis mişeleşte marele istoric Nicolae Iorga. Dezmăţul şi crimele luau proporţii tot mai mari. Politica legionarilor a trezit o largă nemulţumire în ţară. În aceste condiţii Ion Antonescu a întreprins un şir de măsuri împotriva legiunii. În conflictul dintre Antonescu şi Garda de Fier, Hitler a intervenit în favoarea primului. În scopul înlăturării lui I. Antonescu, la 21 ianuarie, legionarii în frunte cu Horia Sima au început o rebeliune. Au fost ocupate unele instituţii de stat, legionarii trecînd la devastări, jafuri şi crime. Ei au prezentat conducerii statului un şir de cerinţe, printre care formarea unui guvern alcătuit numai din legionari numiţi de Horia Sima. Ion Antonescu a întreprins măsuri hotărîte pentru a restabili ordinea, utilizînd în acest scop armata. În ziua de 22 ianuarie rebeliunea practic a fost înfrîntă. În scurt timp, la 27 ianuarie 1941 Ion Antonescu a format un guvern alcătuit în majoritate din militari, cu doar patru civili.
În guvernarea sa I. Antonescu nu s-a sprijinit pe un partid politic. El considera dictatura militară drept cel mai eficient mijloc pentru consolidarea situaţiei interne şi realizarea solidarităţii naţionale. Baza socială a regimului o constituia armata şi funcţionarii aparatului de stat. I. Antonescu deţinea puterea supremă în stat, întitulîndu-se Conducător al statului român. El iniţia şi promulga legi, numea şi revoca miniştrii şi funcţionarii statului, avea dreptul de a încheia tratate cu alte ţări, de a declara război şi de a încheia pace. Conducătorul statului nu răspundea în faţa nimănui pentru acţiunile sale pe plan intern şi extern. Legislaţia, promovată sub formă de decrete-legi, confirma caracterul dictatorial al regimului. Au fost adoptate măsuri de natură represivă, în special îndreptate împotriva legionarilor şi comuniştilor. S-a impus principiul obligativităţii muncii, întreprinderile fiind militarizate. În domeniul agriculturii de asemenea au fost înfăptuite măsuri stricte. Toţi sătenii de la 12 ani în sus erau impuşi la munci agricole. Caracterul politicii interne între anii 1941-1944 a fost determinat de condiţiile prin care trecea ţara. Regimul politic al lui I. Antonescu a avut un caracter militar, autoritar, dar moderat, de toleranţă faţă de opoziţie.
•    Angajarea României în război. Elibrerarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
România nu avea semnată o convenţie militară cu Germania, care să prevadă acţiuni concrete ale armatei române în alianţa cu trupele germane. În planurile de război ale Germaniei însă, România ocupa un loc deosebit. În cadrul operaţiunii „Barbarossa”, trupelor române le revenea rolul de a acoperi armatele germane ce urmau să pornească ofensiva de pe teritoriul României. I.Antonescu a făcut cunoştinţă cu planul operaţiei „Barbarossa” la 12 iulie 1941, acceptînd fără ezitare comanda supremă a armatelor germano-române staţionate în Moldova. S-a format grupul de armate „General Antonescu”, în componenţa cărui intrau Armata a 11-a germană şi Armatele 3 şi 4 române. La 22 iunie, armata română, urmînd ordinul generalului Ion Antonescu, a început operaţiile împotriva Uniunii Sovetice. Operaţia pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord a avut două etape. În primele zece zile de război s-au dat luptă la frontieră. Îndeosebi de înverşunate au fost luptele din localităţile Cahul, Ungheni, Lipcani pe unde treceau podurile peste Prut. În urma unor lupte grele sînt eliberate oraşele Bălţi, Soroca, Orhei. La 16 iulie, a fost părăsit de către unităţile sovetice oraşul Chişinău. În sudul Basarabiei ofensiva s-a desfăşurat spre Reni şi Cahul. Drept urmare, la 26 iulie armatele române au atins linia Nistrului, eliberînd întreg teritoriul Basarabiei, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa. Scopul principal al României în război: eliberarea teritoriilor ocupate de Uniunea Sovetică în vara anului 1940- a fost realizat.
•    Participarea armatelor române la operaţiile militare de la est de Nistru.

1 După eliberarea Basarabiei şi a Bucobinei de Nord, Germania a insistat asupra participării armatei române la războiul în adîncul teritoriului sovietic de la est de Nistru. La 27 iulie şi 14 august, Hitler solicita prin scrisorile adresate lui Ion Antonescu continuarea operaţiilor militare. Conducătorul statului român I. Antonescu a acceptat fără condiţii participarea armatei române la operaţiile militare în Est.
Armata română, redusă numeric faţă de prima fază a războiului, a participat la ofensiva spre Bug, Nipru, Crimeea. Pînă la 15 octombrie 1941 s-au dus lupte grele pentru ocuparea Odesei, pierderile armatei române constituind 90.000 morţi, răniţi şi dispăruţi. Această campanie a înrăutăţit brusc relaţiile României cu Anglia şi cu S.U.A., care i-au declarat război.
A urmat ofensiva pentru cucerirea Crimeei, la care unităţile române au participat împreună cu Armata a 11-a germană. Luptele au avut un caracter îndîrjit, Sevastopolul fiind cedat de către trupele sovietice abia la 4 iulie 1942. cele mai grave pierderi armata română le-a suferit în bătălia de la Stalingrad. Împreună cu forţele hitleriste unităţile române au luat parte în anii 1942-1943 la luptele din Caucaz şi Cuban şi la cele de menţinere a Crimeei (1943-1944).
•    Basarabia şi Transnistria în anii 1941-1944.
După retragerea armatelor sovietice, în Basarabia au rămas localităţi incendiate, întreprinderi distruse, cîi ferate deteriorate. În Chişinău focul nu a putut fi stins timp de cîteva săptămîni. Au fost aruncate în aer importante clădiri şi întreprinderi: Palatul Mitropolian, Primăria oraşului, Banca Comercială, tipografiile, uzina electrică şi staţia de pompare a apei, postul de radio, cartiere întregi cu sute de magazine şi case partiulare. În adîncul Uniunii Sovetice au fost evacuate 19 întreprinderi din Chişinău. După eliberarea de către armatele române şi germane, Basarabia şi Bucovina au constituit în cadrul statului român două provincii separate, fiecare cu administraţie proprie, reşedinţele fiind la Chişinău şi Cernăuţi. Locul central în administraţia provinciei îl ocupa guvernatorul, investit cu funcţii civile şi militare. Pentru conducerea diferitor domenii ale vieţii sociale şi economice au fost înfiinţate 9 directorate, printre care: al Afacerilor Administrative, Finanţelor, Agriculturii, Economiei Naţionale, Lucrărilor Publice, Învăţămintelor şi Cultelor ş. a. Poliţia, Jandarmeria şi Siguranţa, căile de comunicaţie, porturile erau subordonate guvernului de la Bucureşti.
La 13 iulie 1941, guvernator al Basarabiei a fost numit generalul C. Voiculescu. Sub conducerea lui directoratele şi-au orientat eforturile la refacerea căilor ferate, a întrprinderilor distruse în rezultatul luptelor. Pînă la sfîrşitul anului 1942, au fost restabilite 16 din cele 227 de întrprinderi metalurgice (turnătorii şi ateliere), altele trei erau în curs de reparaţie. Un rol mare l-au avut industria uleiului şi morăritul. O preocupare importantă a administraţiei au constituit-o căile ferate, refacerea şi construcţia podurilor. În centrele judeţene au fost înfiinţate Camere de Comerţ şi Industria. Regimul antonescian a dus o politică de încurajare a capitalului românesc, a promovat specialişti de origine etnică română, susţinînd pregătirea acestora din rîndurile populaţiei băştinaşe.
O atenţie deosebită a fost acordată dezvoltării agriculturii, obiectivul primordial fiind aprovizionarea armatei şi a populaţiei cu produse alimentare necesare. Cultivarea suprafeţelor arabile şi repartizarea produselo au fost puse sub controlul strict al statului. Au fost întreprinse şi măsuri pentru asigurarea provinciei cu seminţe, utilaj agricol, personal tehnic.
În domeniul culturii şi învăţămîntului au fost urmărite obiectivele: restabilirea şcolilor, promovarea spiritului naţional în educaţia copiilor, alfabetizarea populaţiei adulte, asigurarea cu personal didactic necesar, promovarea valorilor culturii naţionale. Pe prim plan s-a pus organizarea învăţămîntului primar, fapt care avea o importanţă deosebită pentru ridicarea nivelului ştiinţei de carte a populaţiei rurale. În anul de învăţămînt 1942-1943 funcţionau de acum 1897 de şcoli primare. Învăţămîntului primar i s-a dat un caracter practic „spre a fi cît mai aproape de nevoile vieţii şi ocupaţiei populaţiei”. Restabilirea învăţămîntului secundar a fost însoţită de mari greutăţi. Din cauza lipsei de cadre administraţia n-a reuşit să redeschidă toate liceele care activau în Basarabia înainte de ocupaţia sovietică, multe din ele fiind transformate în gimnazii. În anul de învăţămînt 1942-1943 funcţionau 10 licee ţi 11 gimnazii.
În anii războiului, în Basarabia şi-au reluat activitatea un şir de muzee: la Chişinău- Muzeul Regional al Basarabiei şi Muzeul Religios, iar la Cetatea Albă- Muzeul Arheologic. A fost redeschisă Biblioteca Centrală din capitală. Statul român a acordat mijloace pentru restaurarea monumentelor istorice, în special a vechilor cetăţi de la Nistru, pentru săpăturile arheologice la „Valurile lui Traian”. La propagarea valorilor culturii româneşti, a tradiţiior şi obiceiurilor populare au contribuit Căminele Culturale sub egida Fundaţiei Culturale Regale „Regele Mihai I”.
În teritoriile dintre Nistru şi Bug, după retragerea trupelor sovetice, prin decretul mareşalului Ion Antonescu, a fost înfiinţat la 19 august 1941 Guvernămîntul Transnistriei. În funcţie de guvernator civil a fost numit profesorul Gheorghe Alexianu. Guvernămîntul Transnistriei cuprinde teritoriul fostei R.A.S.S.M., partea de sud a regiunii Viniţa şi unele raioane din regiunea Nikolaev, în total 44.000 km². Populaţia alcătuia 1 mil. 200 mii de locuitori. Din punct de vedere teritorial-administrativ, Transnistria se împărţea în judeţe, raioane, comune şi municipii. În fruntea judeţului era un prefect, iar fiecare raion era administrat de un pretor. Iniţial centrul administrativ de un pretor. Iniţial centrul administrativ era oraşul Tiraspol, apoi de la 17 octombrie 1941 drept capitală a fost desemnat oraşul Odesa. Activitatea administraţiei a fost orientată spre menţinerea ordinii şi securităţii, combaterea acţiunilor subversive, restabilirea economiei.
 Din martie 1942 colhozurile au fost transformate în obşti de muncă, fiecare cuprinzînd brigăzi alcătuite din 20-30 de familii. Repartizarea produselor agricole era strict centralizată.
•    Recuceirea Basarabiei de către U.R.S.S.
În anul 1943 şi în primăvara anului 1944 armatele sovetice au desfăşurat operaţii ofensive de mare amploare, eliberînd o mare parte a teritoriului U.R.S.S. La 26 martie 1944, trupele sovetice au ajuns la rîul Prut, ocupînd teritoriile de nord-est ale României. Pînă la mijlocul lunii aprilie au fost recucerite judeţele Soroca, Bălţi şi parţial judeţul Orhei. Unităţile armatei roşii au ieşit pe căile de acces apre oraşele Iaşi şi Chişinău, creînd un cap de pod la Tiraspol, lîngă localitatea Chiţcani.
Ofensiva armatelor sovetice pe frontul Iaşi- Chişinău a început la 20 august 1944. trupele Frontului II Ucrainean au desfăşurat ofensiva de pe capul de pod Chiţcani, iar unităţile Frontului III din nord, făcînd joncţiune în zona Leuşeni-Leova. Au fot încercuite 18 divizii germano-române. La 22 august armatele sovetice au intrat în Ungheni, Căuşeni, Cimişlia, a doua zi la Bender şi Comrat, iar la 24 august este recucerit Chişinăul. Către 26 august întreg teritoriul Basarabiei se afla în ânile armatelor sovetice. În rezultatul luptelor au fost distruse majoritatea oraşelor, întreprinderilor industriale, drumurilor. În stare dezastruoasă se afla agricultur.
•    Lovitura de stat de la 23 august 1944.
România era ameninţată de o invadare totală a armatelor sovetice. I. Antonescu, în speranţa de a opri înaintarea armatelor sovetice şi de a obţine condiţii mai favorabile pentru ieşirea României din război, a respins proiectele de armistiţiu înaintate la Cairo şi Stokcholm.
În aceste împrejurări, opoziţia întreprinde acţiuni tot mai îndrăzneţe pentru răsturnarea regimului antonescian şi schimbarea cursului politic al ţării. În scopul coordonării acţiunilor îndretate împotriva acestui regim, în aprilie 1944, social-democraţii şi comuniştii au creat Frontul Unic Muncitoresc. Mai tîrziu, la 20 iunie 1944, aceste două partide au încheiat un acord cu Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, alcătuind Blocul Naşional Democrat. Scopurile Blocului erau: semnarea imediată a armistiţiului, alăturarea României la război împotriva Germaniei, înlocuirea regimului antonescian cu un „regim constituţional democratic”.
Opoziţia a acceptat, încă la 10 mai 1944, condiţiile de armistiţiu propus de aliaţi că va întreprinde măsurile necesare pentru răsturnarea guvernului şi angajarea în război împotriva Germaniei. Cu toate acestea răspunsul de la aliaţi n-a mai venit. Soveticii ocupaseră teritoriile Moldovei de Nord şi pentru ei semnarea armistiţiului nu mai prezenta interes deosebit. Mareşalul Antonescu acceptase şi el, în principiu, la 5 august 1944, încheierea armistiţiului, însă, încrezut în posibilitatea opririi ofensivei sovietice, spera să obţină condiţii mai avantajoase.
În condiţiile cînd armata sovetică începuse la 20 august ofensiva pentru zdrobirea trupelor germane în Moldova şi Basarabia, regele şi-a asumat responsabilitatea pentru arestarea neîntîrziată a mareşalului. Momentul potrivit s-a ivit la 23 august, cînd mareşalul I. Antonescu s-a prezentat la Palatul regal în audienţă la rege. După ce mareşalul a refuzat să încheie armistiţiul, din ordinul regelui a fost arestat. Seara, la orele 23, a fost difuzată la radio Proclamaţia regelui Mihai I către ţară, iar a doua zi, la 24 august, s-a constituit un guvern, în majoritatea sa din militari, în frunte cu generalul C. Sănătescu. Baza politică a guvernului o constituia Blocul Naţional Democrat. Prin declaraţia publicată la 24 august guvernul se obliga să instituie un regim democratic, cu respectarea libertăţilor politice şi drepturilor cetăţeneşti. România se angaja în războiul împotriva Germaniei fasciste. Astfel a fost înfăptuită lovitura de stat, care a avut drept urmare schimbarea regimului politic din România.
•    Participarea României la războiul împotriva Germaniei fasciste.
Împreună cu armatele aliaţilor, trupele române de la 1 septembrie 1944 au început înaintarea în Transilvania, care fusese ruptă de la România prin Dictatul de la Viena. Către 25 octombrie inamicul a fost izgonit din ultimele localităţi româneşti ocupate de trupele germane şi ungare, astfel încheindu-se eliberarea întrgului teritoriu al ţării după eliberarea României, armata română, împreună cu cea sovetică, a participat la luptele din Ungaria, Cehoslovacia şi Austria.
Întreaga economie naţională a României a fost mobilizată pentru nevoile frontului. Cheltuielile necesare pentru susţinerea armatelor sovetice şi plata despăgubirilor de război au depăşit de 3,5 ori venitul naţional al României în anul 1938. la luptele împotriva armatelor hitleriste, de la 23 august 1944 pînă la capitularea Germaniei naziste, au participat aproape 540.000 de oameni. În bătăliile purtate au căzut şi au fost răniţi circa 170.000 de români. În linii generale, România a pierdut în cel de-al doilea război mondial peste 800.000 de oameni. Prin participarea la operaţiile militare România a contribuit substanţial la zdrobirea Germaniei fasciste.