1 Revoluţia franceză

    Revoluţia franceză a răsturnat monarhia absolută, proclamānd „Libertate, Egalitate, Fraternitate” şi a reuşit să respingă atacurile puterilor ostile din Europa. A reuşit să dischidă o eră nouă īn istorie, chiar dacă jertfa a fost enormă.
    Īn 1789 Franţa era cea mai puternică ţară din Europa. Această poziţie o ocupa deja de 150 de ani, datorită pămāntului ei fertil, numărului mare al populaţiei şi resurselor naturale bogate. Industria şi comerţul au cunoscut o creştere rapidă īn secolul al XVIII-lea. S-a format o burghezime puternică şi au īnflorit artele şi ştiinţele. Dar dezvoltarea şi bunăstarea franceză avea la bază un fond nesigur. Societatea franceză era din multe puncte de vedere feudală. Dezvoltarea economică era īncetinită de multitudinea obiceiurilor regionale, legi şi restricţii. Privilegiile feudale şi-au pus amprenta pe viaţa rurală. De exemplu, ţăranii erau obligaţi să macine cereale īn moara moşierului, bineīnţeles la preţul stabilit de acesta, sau erau obligaţi să lucreze pe gratis la īntreţinerea drumurilor locale. Nobilimea se comporta ca o castă distinctă şi superioară – ea domina toate domeniile sociale şi politice. Scutirea sa de impozite a intensificat ura faţă de ea, deoarece povara plăţilor apăsa doar pe umerii burghezimii şi a oamenilor de rānd. Nu se putea aştepta mult de la Guvern sau de la sistemul legal, deoarece multe funcţii erau cumpărate de cei cu bani şi, din acest moment postul lor era o sursă de venit sigur. Abuzurile funcţionarilor au devenit cunoscute publicului larg prin scrierile lui Voltaire şi Diderot – scriitori din secolul al XVIII-lea, reprezentanţi ai iluminiştilor. Obiectivul principal al acestor autori era demascarea acestor nedreptăţi sociale, operele lor conştientizānd īn mulţi oameni cu judecată necesitatea unor schimbări.
        Falimentul statului
Atmosfera a devenit explozivă mai ales īn anii īn care, datorită vremii nefavorabile sau a problemelor de valorificare, ţărănimea şi muncitorii oraşelor erau ameninţaţi de foamete. Acest lucru s-a īntamplat şi īn anii 1788 – 1789, dar aceasta īncă nu era destul pentru izbucnirea revoluţiei. Impulsul decisiv l-a dat falimentul statului. Cheltuielile curţii, care era cea mai somptuoasă din Europa, se ridicau la cifre astronomice. Pe lāngă aceasta, regii francezi ţineau o armată uriaşă, cu flota mare şi purtau adesea războaie de cucerire scumpe. Toate acestea au apuizat rezervele statului, mail ales fiindcă majoritatea oamenilor bogaţi nu plăteau impozite. Datoriile curţii s-a acumulat de-a lungul anilor şi situaţia a devenit critică sub domnia lui Ludovic al XVI-lea (1774 – 1793). O serie īntreagă de miniştri talentaţi au īncercat să facă reforme īn sistemul monetar, dar nobilimea i-a īmpiedicat de fiecare dată. Īntr-un război nou, Franşa a ajutat coloniştii americani īmpotriva Marii Britanii, victoria constānd foarte mult coroană. După ce şedinţele nobilimii au refuzat din nou reforma īn sistemul fiscal, Ludovic al XVI-lea, īntr-un mod total neobişnuit, a convocat adunarea Stărilor Generale. Stările Generale nu mai fuseseră convocate din 1614. Īn Franţa, aceasta era insituţia guvernamentală cea mai apropiată de Parlament. Structura ei pe trei straturi indică clar originea ei din Evul Mediu. Primele două clase erau nobilimea şi clerul, iar a treia includea atāt comercianţi şi avocaţi, precum şi ţărani, muncitori şi săraci.
        Votul de la Versailles
   
1 Regele a deschis Adunarea Stărilor Generale īn data de 5 mai 1789, īn Palatul Prezidenţial din Versailles, la 12 mile de paris. Ludovic putea spera ca votul Stărilor Generale nu va produce schimbări radicale, deoarece raportul nobilimii şi preoţimii faţă de cea de-a treia clase era de doi la unu. Regele īnsă a uitat să ia īn calcul entuziasmul general faţă de īntrunire şi de alegerile apropiate. Deputaţii aleşi ai Stării a treia, care erau aproape toţi intelectuali din clasa de mijloc, au cerut şedinţă comună şi vot individual. Clasa a treia a avut de două ori mai mulţi deputaţi decāt ceilalţi, iar nobilimea şi-a dar seama că prin vot individual ei ar avea majoritatea absolută şi ar putea adopta schimări ce nu ar fi pe placul regelui şi a nobilimii. Dezbaterea asupra procedurilor de vot a pus la īncercare de multe ori răbdarea Stării a treia. După ce cererile lor au fost refuzate, ei s-au retras īntr-o clădire din apropiere, destinată jocurilor cu mingea, şi au jurat că nu vor pleca pānă cānd nu realizează o nouă constituţie solidă. Adunarea Stărilor Generale s-a transformat īn Adunarea Naţională Constituantă. După săptaămāni tensionate regele a cerut celor doua stări superioare să se alăture lucrărilor Adunării Naţionale Constituante. In acelaşi timp a rechemat patru regimente de la hotare pentru „apărarea Parisului”. La vestea demiterii unui ministru popular şi de teama atacului armatei, parizienii au īnceput să se aprovizioneze cu armament. Au aflat că īn temuta Bastilie se īnmagazinase o cantitate mare de armament şi muniţie. Populaţia oraşului a luat cu asalt clădirea şi printr-o luptă scurtă dar sāngeroasă au ocupat-o, măcelărind apărătorii ei. Deşi īn penitencia nu mai era nici un deţinut, fortificaţia a fost simbolul tiraniei regeşti, astfel căderea Bastiliei din 14 iulie 1789 a devenit sărbătoarea naţională a Franţei.
        Monarhie constituţională
    Entuziasmul pentru dominaţia majorităţii şi schimbările politice ajunsesră la apogeu. Regele Ludovic şi-a dat seama că nu poate conta pe loialitatea trupelor sale, astfel că s-a petrecut cp acceptă forma de guvernămānt a monarhiei constituţionale şi a fost nevoit sp colaboreze. Īn timp ce Adunarea Naţională s-a coupat de realizarea noii orānduiri sociale,, evenimentele de la ţară au accelerat procesul de schimbare. Printre ţăranii francezi s-au vehiculat veşti īngrozitoare. Datorită stării generale de panică şi nesiguranţă, a tulburărilor numeroase, această perioadă s-a numit „Marea Teamă”. Datorită ideilor maiestuase pe de o parte şi a stprii de panică pe de altă parte, īn 4 august 1789 Afunarea Naţională Constituantă a abolit privilegiile feudalilor. Era prima dată īn istorie cānd şăranii erau liberi cu adevărat. Īn următorii doi ani s-au lichidat legile şi regulile feudale teritoriale şi statul francez şi-a căpătat forma modernă. Īn ciuda măsurilor radicale luate, Adunarea Naşională dormată din burhezi şi aristocraţi a adoptat un sistem politic īn care numai persoanele īnstărite aveau drept de vot. Totuşi, īn declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeneşti Adunarea Naţională a formulat fundamentele principale ale revoluţiei, după care toşi cetăţenii au anumite drepturi inalienabile şi cetăşeanul nu este un supus ascultător, ci are dreptul să participe activ la conducerea comunitară. Revoluţia şi-a atins obiectivele principale pānă īn anul 1971, dar evenimentele cele mai şocante abia aveau să īnceapă.


 
Palatul Versailles


 
      Voltaire                            Diderot





Cele mai ok referate!
www.referateok.ro