1                  Caderea Constantinopolului


     Europa era asaltată de imaginea turcului care ameninţa creştinătatea, mai ales după ce Mahomed II a devenit sultanul întregii Turcii. Acesta a hotărât să realizeze ceea ce nu au făcut străbunii lui, adică să-şi supună şi renumita coroană a Constantinopolului.
       Pentru a-şi atinge scopul a decis construirea unei cetăţi în acea zonă. Din aprilie până în august 1452, inginerii otomani au înălţat cu o repeziciune surprinzătoare, pe ţărmul european al Bosforului, în unul din locurile cele mai înguste, puternica fortăreaţă RUMELI HISARI. Pe cealaltă parte, strâmtoarea era păzită de citadela ANADOLU HISARI, construită pe vremea lui Baiazid I.
       Împăratul, Constantin Paleologul, dându-şi seama că turcii se pregătesc pentru război, a trimis soli la Mahomed II, pentru a reînnoi tratatul de alianţă şi pace alcătuit de fratele său, Ioan Paleologul.
     Mahomed II a primit soliile, dar nu le-a dat nici un raspuns concret. În luna august, la Constantinopol erau în toi pregătirile pentru a da riposta cotropitorilor. Oraşul îşi făcea rezerve de pâine, lemne şi arme, iar zidurile şi tunurile erau reparate în pas grăbit. Solicitand ajutor papei de la Roma, acesta nu s-a grabit cu ajutorul, crezand ca orasul e de necucerit. Numai temerarul genovez Giovanni Giustiani Longo a adus, pe 2 galere, şapte sute de voluntari. Constantin i-a promis acestuia insula Lemnos dacă apărarea capitalei se va încununa cu succes.   
    Când s-au apropiat de cetatea Constantinopol, Mahomed, pentru a-şi îmbărbăta oştenii a promis că cei care vor deveni eroi după cucerirea oraşului, vor putea lua tot ceea ce îşi doresc de acolo. Acestea fiind spuse, fiecare ostaş a jurat că va face tot ceea ce îi va sta în putinţă pentru a cuceri cetatea. După acestea, sultanul a poruncit să înceapă ultimele pregătiri pentru începerea luptei.
     Mahomed a trimis către toţi conducătorii lumii de veste că asediul simbolului creştinătăţii începea în acea zi, ziua de vineri, 6 aprilie 1453. Acum, tânărul vlăstar era pregătit să izbutească unde cei dinaintea lui nu au făcut-o.
    Sultanul a luat măsuri militare deosebite pentru cucerirea capitalei, închizând Bosforul dintre răsărit, pregătind o flotă şi o armată - peste 160.000 soldati - şi procurând tunuri de o mărime neobişnuită.
   Împăratul Constantin Dragases Paleologul (1448-1453) avea circa 9000 soldati, în mare parte italieni, conduşi de Giovanni Giustiniani Longo.
   La 18 aprilie Mahomed a realizat primul asalt organizat. La 20 aprilie, printre valurile Propontidei s-au arătat patru corăbii ce aveau cruci pe catarge - trei genoveneze şi una grecească - încărcate cu provizii şi având la bord câteva sute de voluntari. Mahomed a trimis în întâmpinarea acestora vreo 150 de corăbii şi a început o luptă inegală, ce a durat aproape o zi întreagă. Însă genovezii erau mult mai iscusiţi în arta războiului pe mare şi galerele lor erau cu mult superioare celor turceşti. Unul după altul, vasele otomanilor părăseau câmpul de luptă, avariate, unele chiar în flăcări. Seara, toate cele patru corăbii ale creştinilor s-au strecurat aproape fară pierderi, într-un moment potrivit, în golf. Toate acestea s-au petrecut sub ochii celor din cetate, această victorie nefăcând aproape nimic altceva decât să ridice moralul celor din cetate.  Deşi turcii erau dotaţi bine din punct de vedere militar, duceu lipsă de oameni pricepuţi în artele războiului. Astfel că cei care se ocupau cu lansatul proiectilelor spre zidurile oraşului ratau adesea, şi nici nu se puteau apropia prea mult de zidurile oraşului. Acesta este şi unul din motivele pentru care Constantinopolul a rezistat atâta timp asediului.
    Totul s-a schimbat însă, odată cu începutul lunii mai, când în tabăra turca a sosit o solie maghiară. Unul din soli, versat în ale artileriei, a fost mituit de turci şi i-a învăţat arta ochirii corecte. De atunci, pentru greci au urmat vremuri foarte grele. În pofida situaţiei extrem de grele, Constantin Paleologul nu avea de gând să piardă oraşul.
   



1 La 7 mai a fost repins unul din cele mai sângeroase atacuri lângă Mesadeichion, iar la 12 mai lângă Valcherne.
   Dorind să-l sperie pe Constantin, Mohamed le-a expediat lui şi orăşenilor un mesaj, propunându-le să alegă între capitulare şi sabia călăului, iar imparatului - între moarte şi trecerea la islamism. Unii propuneau ca aceste condiţii să fie acceptate. Consiliul militar a repins ultimatumul sultanului. Pe întăriturile capitalei, cei care îşi îndreptau gândul spre capitulare erau în minoritate. Nu numai bărbaţii luptau vitejeşte, ci şi soţiile şi copii care puteau să mânuiască lancea sau arbaleta.  
    La 23 mai, în oraş s-a întors o corabie, pe care Paleologul o trimisese în căutarea mult aşteptatei flote veneţiano-papale. Căpitanul i-a comunicat imparatului că pe întinsul Mării Egee nu e nici urmă de flotă, şi că este puţin probabil ca aceasta să mai apară. Occidentul îşi trădase fraţii de credintă, papa nedorind sa-si cheltuie ducatii pentru ajutorarea Constantinololului.
   La 26 mai, turcii au pornit asupra zidurilor cu toată armata. De-a lungul perimetrului zidurilor terestre se îngrămădiseră sute de cadavre, iar văzduhul se cutremura de gemetele musulmanilor răniţi şi muribunzi. Mahomed a petrecut o bună parte din noapte adâncit în gânduri. În dimineaţa următoare, sultanul a străbătut călare poziţiile oştirii sale şi a promis să dea oraşul spre jefuire timp de 3 zile şi 3 nopţi. Soldaţii au salutat această veste cu strigăte pline de încântare.
   În zorii zilei de 28 mai 1453, Constantin XII Dragases Paleologul a convocat, pentru ultima oară, consiliul militar. A implorat să nu se dea ruşinii drapelul lui Constantin cel Mare, şi a rugat pe fiecare dintre cavaleri, în parte, să-l ierte dacă îl nedreptăţise cumva. Mulţi dintre ei plângeau. Seara, în catedrala Sfânta Sofia s-a oficiat un „te deum” solemn, şi toţi prezenţi s-au împărtăşit.  La ora 1 noaptea au atacat detaşamentele de başbuzuci. Cel mai înverşunat asalt a avut loc între poarta Sf. Roman şi poarta lui Polyandros.
   Cu o oră înaintea zorilor, o ghiulea a dărâmat un sector mare al zidului, în apropiere de poarta Sf. Roman.
   După patru ore de luptă, când grecii şi aliaţii lor erau istoviţi de oboseală şi răni, spre poarta SF. Roman au pornit unităţile turceşti de elită - ienicerii. Mahomed al II-lea însuşi a condus coloana acestora până la şanţ. La început, după prima oră de luptă, părea că vor rezista şi acestui atac, însă Mahomed şi-a încurajat şi şi-a îndemnat oştenii să lupte. Acest asalt, al treilea (mare asalt) la număr, a fost cel mai înverşunat. Deoarece în luptă a fost rănit comandantul italienilor, Longo Giustiani, unii ostaşi şi-au părăsit posturile. În îmbulzeala creată, în oraş au năvălit turcii. Pe străzi se încingeau încăierări, în care otomanii se răfuiau cu apărătorii oraşului, care mai erau încă în viaţă. Totodată, au început jafurile împreună cu celelalte orori pe care le aducea cu sine soldăţimea sălbăticită. Mulţi s-au refugiat în catedrala Sfânta Sofia, rugându-se la Domnul să le trimită un înger care să distrugă cu sabia-i de foc oastea păgână. Totul a fost zadarnic, turcii au pătruns înăuntru şi au început să-i măcelărească pe cei prezenţi. Oamenii îngroziţi încercau să se salveze pe corăbiile rămase întregi. Nu au fost împiedicaţi, turcii fiind prea ocupaţi cu jafurile. Spre seară, în oraşul scăldat de sânge, a intrat călare Mahomed II. Sultanul a ordonat ofiţerilor să apere edificiile, care deveniseă acum proprietatea lui. Chiar el a alungat din Sfânta Sofia pe fanaticii care o devastau, frapat de măreţia acesteia.
        La 29 mai 1453, într-o zi de marţi, căderea Imperiului Bizantin devine realitate sub asediul lui Mahomed al II-lea (1451-1481).
       Asediul Capitalei Bizanţului a fost cel mai important eveniment istoric al secolului XV.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro