1                
                    
V l a d   T e p e ş


         Unul  dintre  fiii  lui  Mircea  cel  Bătrân  a  fost  Vlad,  supranumit  ,,Dracul”.  Din  1431  şi  până  în  1436,  Vlad  Dracul  a  trăit  în  Transilvania.  El  a  locuit  într-o  casă  din  Sighişoara,  în  care  îşi  instalase  si  o  monetărie,  din  ale  cărei  venituri  se  întreţinea.  Prin  1428-1429  i  se  născuse  un  fiu,  căruia  îi  dăduse  numele  de  Mircea,  în  amintirea  tatălui  său.  Nu  după  multă  vreme  a  venit  pe  lume  încă  un  băiat,  care  a  primit  numele  tatălui,  Vlad.  
         Toate  acestea  au  luat  sfârşit  în  anul  1436,  când  Vlad  Dracul,  aliat  cu  cei  doi  fii  ai  lui  Alexandru  cel  Bun,  Iliaş  si  Ştefan,  ajunşi  domni  ai  Moldovei,  a  ocupat  tronul  părintesc  al  Tării  Româneşti.  O  viaţă  nouă  a  început  pentru  el  şi  pentru  fiii  lui,  la care  s-a  adăugat  un  al  treilea,  Radu,  viitorul  domn  Radu  cel  Frumos.
         Educaţia  pe  care  a  primit-o  Vlad  nu  s-a  deosebit  de  aceea  a  cavalerilor  occidentali  din  aceea  vreme.  De  la  vârsta  de  şase  ani,  copilul  era  luat  din  grija  mamei  sale  si  dat  în  seama  unor  dascăli,  de  obicei  boieri.  Copilului  i  se  dădeau  în  special  precepte  privind  caracterul  divin  al  domniei,  i  se  explicau  raporturile  dintre  domn  şi  boier,  dintre  domn  şi  supuşi,  principiile  generale  ale  politicii  externe  şi  modul  de  conducere  a  războaielor.
         În  anul  1442,  nenorocirile  au  reînceput  să  se  abată  asupra  Ţării  Româneşti.  Evenimentele  care  au  urmat  au  dus  la  pierderea  domniei  de  către  tatăl  lui  Vlad  Ţepeşi.  În  vara  anului  1444,  după  încheierea  unei  păci  între  Ungaria  şi  Imperiul  otoman,  pace  la  care  adera  şi  Ţara  Românească,  Vlad  Dracul  şi-a  trimis  doi  fii,  pe  Vlad  Ţepeşi  şi  pe  Radu  cel  Frumos,  ca  ostateci  la  turci.  Ei  au  fost  duşi  în  Asia  mică,  într-o cetate  izolată  în  munţii  Anatoliei,  numită  Egrigöz,  astăzi  un  mic  orăşel  în  ţinutul  Kütahya,  unde  au  stat  până  în  1448.  În  acel  an,  toamna,  scăpat  din  închisorile  turceşti,  Vlad  Ţepeşi  s-a  refugiat  în  Moldova,  unde  domnea  ruda  sa  Alexăndrel,   fiul  lui  Iliaş.  A  ajuns  pe  tronul  ţării  printr-o  faptă  de  sânge,  anume  uciderea  lui  Vladislov  al  II-lea.
         Anul  1459  a  fost  anul  de  cotitură  al  domniei  lui  Vlad  Ţepeşi.  Începând  de  atunci  el  n-a  mai  plătit  haraci  turcilor,  bizuindu-se  pe  ajutorul  lui  Ştefan  cel  Mare  şi  al  lui  Matei  Corvin.  În  ţară  a  reuşit  să  facă  linişte  şi  să  taie  din  rădăcină  uneltilire  vrăjmaşilor.  În  vara  anului  1459,  chiar  în  ziua  de  paşte,  a  avut  loc  pedepsirea  boierilor  şi  a orăşenilor  târgovişteni  pentru  a  răzbuna  uciderea  fratelui  său,  Mircea.  
         Măsurile  radicale  pe  plan  intern  aveau  drept  scop  pregătirea  ţării  pentru  marea  înfruntare  cu  otomanii,  pe  care  domnul  român  o  simţea  că  se  apropie.  Mahomed  al  II-lea  îi  ceru  în  iarna  anului  1461  tributul  neplătit  de  trei  ani,  adăugând  şi  500  de  copii  pentru  corpul  de  ieniceri.  Ţepeşi  trebuia  să  se  prezinte  personal  cu  tributul  la  Sublima  Poartă.  El  a  respins  toate  pretenţiile  Porţii.
         Fiindu-i  dezvăluită  o  încercare  a  turcilor  de  a-l  prinde  într-o  cursă,  aprigul  domnitor  trase  în  ţeapă  pe  conducătorul  turc  al  Nicopolei  Hamza-paşa,  împreună  cu  secretarul  grec  Catavolinos  şi  o  trupă  de  soldaţi. La  11  februarie,  Dunărea,  de  la  Vidin  până  la  vărsare,  era  controlată  de  trupe  româneşti.  Ţepeşi  stătea  în  Giurgiu  şi  scria  regelui  Ungariei,  cerându-i  ajutor.
        

1 La  venirea  primăverii,  însuşi  sultanul  Mahomed  al  II-lea,  cuceritorul  Constantinopolului,  în  fruntea  unei  numeroase  armate,  a  apărut  la  Dunăre  şi  a  pornit  o  expediţie  de  pedepsire  a  lui  Ţepeşi.  Forţând  trecerea  Dunării  pe  la  Vidin,  oastea  turcească  a  început  înaintarea  prin  Ţara  Românească,  spre  Târgovişte,  capitala  ţării.  Căldura  era  înăbuşitoare  în  câmpia  olteană.  Turcii  se  îndreptau  cu  pierderi  mari  spre  Târgovişte.  În  drumul ei  nu  întâlneau  nici  cetăţi,  nici  oraşe,  pe  care  să  le  asedieze,  ci  doar,  nevăzuţi,  pe  ostaşii  lui  Ţepeşi,  care  îi  hărţuiau  în  continuu.  Detaşamentele  otomane  plecate  după  pradă  erau  atacate  erau  atacate  sistematic,  grânele  arse,  fântânile  otrăvite.
         În  noaptea  de  16  spre  17  iunie  a  avut loc  una dintre  cele  mai îndrăzneţe  acţiuni  -  un  atac  de  noapte  având  ca  scop  uciderea  sultanului  Mahomed  al  II-lea.  Sultanul  când  a  aflat  i-a  chemat  pe  ostaşi,  le-a  înfăţişat  situaţia  şi  i-a  convins  să  invadeze  tabăra  duşmană  şi  fie  să  cadă  vitejeşte  în  luptă,  fie  să  se  răzbune  împotriva  duşmanului.  După  ce  Ţepeşi  a  provocat  un  mare  măcel,  împăratul  turcilor,  pierzând  încrederea  în  privinţa  situaţiei,  a  părăsit  în  ascuns  tabăra  şi  a  luat-o  la  fugă.
         Retragerea  otomanilor  a  fost  grabnică  şi ruşinoasă.  Armata  bântuită  de  ciumă  şi  înjumătăţită,  a  ajuns  la  Andrianopole  abia  pe  la  sfârşitul  lunii  iulie.  La  Brăila  a  fost  lăsat  Radu  cel  Frumos,  ape  ai  convinge  pe  boierii  munteni  să-l  trădeze  pe  Ţepeşi.
Venit  să  se  întâlnească  cu  regele ungur,  Ţepeş,  care  nu  bănuia  nimic,  a  fost  arestat.  Fără  să  fie  lăsat  să   se  justifice,  a  fost  trimis  la  Buda,  apoi  la  castelul  Vişegrad,  unde  a  stat  12  ani.  Abia  în  1475  a  fost  eliberat  şi  regele  I-a  dat  posibilitatea  să  lupte  din  nou  împotriva  otomanilor.
         În  vara  aceluiaşi  an  a  participat,  cu  gradul  de  căpitan,  la  o  campanie  în  Serbia,  împotriva  aceluiaşi  imperiu.  Un  an  mai  târziu,  în  noiembrie  1476,  va  reuşi  cu ajutorul  lui  Ştefan  cel  Mare  să  reocupe  tronul  ţării.
         Revenit  pe  neaşteptate  cu  ajutor  turcesc,  fostul  domn  Basarab  Laiotă,  l-a  surprins  pe  Ţepeş  care  avea  în  jurul  său  o  gardă  de  numai  200  de  moldoveni  lăsaţi  de  Ştefan  cel  Mare  şi  l-a  ucis  într-o  zi  rece  de  iarnă  a  anului  1477.
         Marele  voievod  nu  împlinise  nici  50  de  ani,  dar  devenise  cunoscut  în  toată  Europa.  Luptele  duse  împotriva  turcilor  treziseră  admiraţia  principilor  italieni  şi  germani,  a  Veneţiei  şi  a  papei,  ba  chiar  a  lui  Mahomed  al  II-lea.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro