1

Partajarea resurselor īntr-o reţea

Configurarea reţelor pentru a partaja resurse

 

          Partajarea unor resurse īntr-o reţea presupune punerea la dispoziţia utilizatorilor a unor aplicaţii, a unor dispozitive hard (imprimanta, cd-rom, cd-rw, hard-disc) şi a unor fişiere.

            O partiţie de reţea (network share) este un disc sau un director de pe un server care este pus la dispoziţia utilizatorilor din reţea. Partiţiile nu pot consta īn fişiere individuale.

            Există partiţii de reţea şi partiţii furnizate de un calculator client. Partiţiile de reţea localizate pe serverul de reţea nu pot fi create doar de administratorul de reţea sau de alţi utilizatori care au privilegii administrative pentru crearea de partiţii pe serverele de reţele. Asta īnseamnă că administratorul de reţea poate delega unele dintre sarcinile administrative legate de partiţii de reţea anumitor utilizatori responsabili din reţea. Pe o maşină Windows 2000 Server, īn această situaţie se află orice utilizator care este membru al grupului Administratori(Administrators), al grupului Operatori Server(Server Operators) sau al grupului Utilizatori īmputerniciţi(Power Users). Utilizatorii unui calculator server  pot primi anumite drepturi de utilizare a resurselor calculatorului. Īn momentul creării unui nou utilizator, administratorul de sistem trebuie să aleagă grupul din care va face parte. Toţi utilizatorii unui grup au aceleaşi drepturi.

 

            Partajarea dosarelor şi a discurilor

 

            Pentru a partaja un dosar (sau un director, īn funcţie de sistemul de operare īn reţea cu care se lucrează) sau un disc de pe un server de reţea este nevoie de un utilizator care are drepturi de administrator (drepturi administrative). Ca administrator logat pe un server pe care rulează Windows 2000 Server, se pot crea dosare partajate noi folosind Windows Explorer. La aceste dosare pot fi adăugate apoi fişierele care vor fi partajate īn reţea. Din momentul īn care a fost creat dosarul(directorul) tot ce trebuie făcut este să se dea un clic dreapta pe icoana corespunzătoare acestuia şi selectată funcţia Sharing(Partajare). Va apărea caseta de dialog Properties pentru dosarul respectiv, casetă care conţine tabulatorul Sharing. Partiţiei trebuie să i se dea un nume. Īn aceeaşi casetă de dialog Properties se pot configura alte opţiuni precum numărul de conexiuni la partiţie existente la un moment dat. După ce au fost configuraţi diferiţi parametri pentru partiţie, iar caset de dialog Properties a fost īnchisă, dosarul va fi desemnat ca o partiţie īn Windows Explorer şi o mică „mānă de partajare” va apărea ţinānd dosarul.

            Īn Windows 2000 Server implicit, toţi utilizatorii (Everyone) au acces la partiţiile create. Pentru a limita accesul la o partiţie, se lucrează fie la nivel de utilizator, fie la nivel de grup.

            Lucrul cu directoare de utilizator

 

            Un alt tip de director găsit pe serverele de reţea este numit director (dosar) personal. Acesta este o partiţie configurată pentru un singur utilizator particular. El furnizează utilizatorului respectiv un director privat pe server, pentru stocarea fişierelor importante. Configurarea directoarelor personale pentru utilizatori are mult sens. Directoarele personale furnizează utilizatorilor un spaţiu pentru păstrarea datelor lor (care nu este local, pe calculatoarele lor), ceea ce face ca datele să fie puţin mai sigure. De asemenea, īncurajānd utilizatorii să īşi salveze fişierele īn ş personale care se află pe hard - discul serverului este mai uşoară salvarea datelor utilizatorilor, deoarece acestea se pot salva efectuānd un simplu backup pentru server.

            Un director personal se poate crea folosind programul NWADMIN, odată cu crearea contului de utilizator.

 

            Partajarea imprimantelor

 

            Tipărirea a reprezentat īncă de la bun īnceput un motiv pentru legarea calculatoarelor īn reţea. O imprimantă partajată īn reţea este o imprimantă care acceptă comenzi de tipărire de la mai multe calculatoare. Atunci cānd se conectează o imprimantă la un server din reţea şi acesta se configurează astfel īncāt să partajeze resurse de tipărire tuturor utilizatorilor din reţea, acesta este numit server de tipărire (print server). Sunt folosiţi de asemenea termeni diferiţi pentru a desemna locul īn care este plasată efectiv imprimanta īn reţea.

            O imprimantă locală (local printer) este o imprimantă care este ataşată direct la server. Aceasta este locală numai īn relaţie cu serverul la care este ataşată.         

            O imprimantă la distanţă (remote printer) este o imprimantă ataşată la un calculator altul decāt serverul. Calculatorul la care este ataşată o va considera locală, dar restul, inclusiv serverul o vor considera „la distanţă”. Faptul că imprimanta este locală sau la distanţă depinde de calculatorul care se foloseşte drept punct de referinţă.

            Mai există şi un al treilea tip de imprimantă, cu conectare directă. O imprimantă cu conectare directă (direct connect printer) este o imprimantă care are propria sa interfaţă de reţea, propriul procesor şi memorie de tipărire proprie. Aceste imprimante sunt de regulă ataşate direct la un hub de reţea, folosind cablu torsadat, exact ca orice alt calculator din reţea.

            Nu este suficient să conectăm o imprimantă la unul dintre calculatoarele din reţea pentru a putea trimite comenzi de tipărire de la orice staţie. Calculatorul la care se leagă imprimanta trebuie configurat ca server de tipărire.           

 

           

Cum funcţionează tipărirea īn reţea?

            Atunci cānd un utilizator tipăreşte un document pe o imprimantă din reţea de pe un calculator client, folosind un program aplicaţie, redirectorul de pe maşina client trimite datele la calculatorul server de tipărire care controlează activitatea imprimantei din reţea. Serverul de tipărire foloseşte un program (spooler de tipărire) pentru a accepta comanda de tipărire şi pentru a o plasa īn coada de tipărire (print queque), care este un fel de memorie a calculatorului, folosită pentru stocarea comenzilir de tipărire, pānă cānd acestea sunt trimise la imprimantă. Atunci cānd imprimanta este liberă pentru a accepta comanda de tipărire, aceasta este eliberată din coadă după principiul LILO (last in – last out).

 

          

1 Configurarea unui server de tipărire

            Problemele specifice legate de configurarea unui calculator server pentru a fi un server de tipărire depind de sistemul de operare īn reţea folosit. Cu toate acestea anumite sarcini vor fi realizate īn orice mediu sistem de operare īn reţea, pentru a permite clienţilor să tipărească la imprimanta care este găzduită de serverul de tipărire:

      Imprimanta trebuie să fie ataşată fizic la serverul de tipărire – De obicei se foloseşte un cablu de imprimantă paralel, care ataşează imprimanta la un port paralel(LTP1) de pe calculator. Imprimantele care au propriul lor program de server de tipărire, vor fi conectate direct la reţea printr-un hub(sau alt dispozitiv de conectare).

      Driverul de imprimantă trebuie să fie instalat pe serverul de tipărire – Fiecare sistem de operare vine cu o bază de date de drivere de imprimantă. Dacă s-a achiziţionat o imprimantă mai nouă, ale cărei drivere nu sunt īn baza de date a sistemului de operare, acestea se instalează de pe CD-ul furnizat odată cu imprimanta.

      Imprimanta trebuie să fie partajată īn reţea – Modul īn care se realizează acest lucru depinde de sistemul de operare īn reţea. Pe o maşină Windows 2000 Server, orice imprimantă conectată direct va fi partajată automat, din momentul īn care a fost configurat driverul adecvat. După ce imprimanta este disponibilă īn reţea, calculatoarele client trebuie să fie configurate. Acest lucru este doar o simplă problemă de conectare la imprimantă la distanţă şi instalarea driverului de imprimantă adecvată pe fiecare calculator client. Din moment ce imprimanta este localizată, utilizatorii se pot conecta la ea efectuānd un clic pe butonul drept al mouse-ului pe imprimantă şi selectānd Connect.

           

           

 

Gestionarea unei imprimante de reţea

             Gestionarea unei imprimante de reţea īnseamnă mai mult decāt doar să te asiguri că imprimanta are cartuş sau toner plin şi hārtie. Administratorul de reţea are capacitatea de a opri tipărirea, de a şterge anumite comenzi de tipărire, de a modifica ordinea din coadă a comenzilor sau chiar de a şterge īntreaga coadă de comenzi.

            Īn mod implicit, contul de administrator de pe serverul de tipărire va avea capacitatea de a gestiona coada de tipărire. Administratorul poate oferi drepturi şi altor utilizatori pentru a gestiona imprimantele din reţea.

            Gradul īn care utilizatorul poate interacţiona cu o imprimantă (prin serverul de tipărire) va depinde de autorizările sau drepturile pe care le asociaţi unui utilizator cu privire la imprimantă. Acestea seamănă cu drepturile sau autorizările care sunt asociate unei partiţii de reţea.

 

            Partajarea unor aplicaţii īn reţea

 

            Īntr-o reţea există aplicaţii care se instalează pe calculatoarele client, pe fiecare īn parte şi aplicaţii care se instalează pe server, iar utilizatorii conectaţi la reţea de pe calculatoarele client au acces la ele.

            De-a lungul timpului, aplicaţia singulară a fost īnlocuită de suita de aplicaţii, care oferă un grup integrat de aplicaţii ce partajează o interfaţă comună. Produsele de suită precum Microsoft Office, Star Office oferă un procesor de texte, o foaie de calcul, o bază de date şi o varietate de alte aplicaţii. Produsele mai oferă, de regulă versiuni care rulează pe sisteme de operare diferite. De aceea selectarea produsului de suită adecvat pentru utilizatorii unei reţea trebuie să se axeze īn jurul aspectelor legate de cost, sistemul de operare īn reţea folosit şi sistemul de operare care rulează pe calculatoarele client.

            Rularea aplicaţiilor īn reţea presupune memorarea acestora pe un server de aplicaţii şi folosirea lor de către utilizatori direct de aici. Acest proces poate provoca unele inconveniente legate de īncetinirea transferului de date prin reţea. Cu toate acestea furnizarea aplicaţiilor soft de pe un server de reţea īnseamnă că numai un sub-set de fişiere ale aplicaţiilor trebuie să rezide pe calculatoarele clienţi din reţea, ceea ce īnseamnă că nu trebuie instalate īn īntregime programele īn hard-discurile calculatoarelor client.

            Partajarea programelor īn reţea face mai uşoară actualizarea programelor, deoarece aceasta se realizează doar pe server.

 

            Partajarea bazelor de date

 

            Un alt mediu client/server care se regăseşte īn unele reţele este baza de date partajată

(shared database). Aceste baze de date permit utilizatorilor să acceseze informaţii care sunt deţinute la nivel central pe un server de baze de date.

            Baza de date centralizată nu este un concept nou. Sistemele de baze de date de mari dimensiuni au reprezentat o parte integrată a mediilor timpurii de sisteme de calculatoare.             Bazele de date client/server au nevoie atāt de un server dedicat, cāt şi de o interfaţă cu clientul (client front end). Programul serverului de baze de date, numit şi motorul bazei de date (datbase engine), este conceput să accepte cererile de informaţii (interogările). Interogarea efectivă este făcută de programul client de pe calculatorul utilizatorului.

            Deoarece schimbul de date īntre serverul bazei de date şi clientul bazei este transparent pentru utilizator, caracteristicile şi funcţionalitatea oferite de clientul bazei de date vor fi aceleaşi ca şi cānd baza de date ar rezida local, pe calculatorul clientului.

            Un exemplu de sistem de baze de date client/server este Serverul SQL (Structured Query Language – limbaj de interogare structurat: este folosit de calculatorul client pentru a trimite interogări la serverul de bază de date). Interfaţa cu clientul folosită pentru interogarea Serverului SQL este Microsoft Access.

 

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro