1 Pagini  Web

Paginile de Web sunt scrise īntr-un limbaj numit HTML (Hypertext Markup Language limbaj de marcare hipertext). HTML permite utilizatorilor să producă, pagini care includ texte, grafică şi indicatori la alte pagini de Web. Vom īncepe să studiem HTML eu aceşti indicatori, pentru că ei reprezintă tocmai mecanismul care ţine Web-ul conectat
URL- Uniform Resource Locators
O pagină de Web poate să conţină referinţe la alte pagini. Să explicăm cum sunt implementate aceste referinţe. Īncă de la crearea Web-ului a fost clar că pentru a avea o pagină care să indice spre altă pagină este necesar un mecanism care să permită numirea şi regăsirea paginilor. Īn particular sunt trei īntrebări la care trebuie sa se răspundă īnainte de a se putea afişa o pagină:
l. Cum se numeşte pagina ?
2. Cum este localizată pagina ?
3. Cum se face accesul la pagină ?
Dacă fiecare pagină ar avea un nume unic, atunci nu ar exista nici o ambiguitate īn identificarea paginilor. Totuşi, problema nu este īncă rezolvată. Să considerăm de exemplu o paralelă īntre oameni şi pagini. Īn SUA aproape fiecare persoană are un număr de asigurare socială; care este un identificator unic, astfel īncāt nu există două persoane cu acelaşi număr. Totuşi, cunoscānd numai numărul respectiv nu există nici o posibilitate de a găsi adresa persoanei respective, şi sigur nu se poate afla dacă persoanei respective trebuie să i se scrie īn engleză, spaniolă sau chineză. Web-ul are practic acelaşi fel de probleme.
Soluţia aleasă identifică paginile īntr-un mod care rezolvă toate trei problemele īn acelaşi timp. Fiecare pagină are un URL (Uniform Resource Locater - adresa uniformă pentru localizarea resurselor) care funcţionează ca nume al paginii general valabil. Un URL are trei componente: protocolul, numele DNS al maşinii pe care este memorat fişierul şi un nume local, care indică īn mod unic pagina (de obicei numele fişierului care conţine pagina). De exemplu, URL-ul departamentului din care face parte autorul este:
http://www.cs.vu.nl/welcome.html
Acest URL este format din trei componente: protocolul (http), numele DNS al serverului (www.cs.vu.nd) şi numele fişierului (welcome.html), cu semnele de punctuaţie corespunzătoare.
Se utilizează notaţii care reprezintă prescurtări standard. De. exemplu user/ poate să fie pus īn corespondenţă cu directorul WWW al utilizatorului user, folosind convenţia că o referinţă la directorul respectiv implică un anumit fişier, de exemplu index.html. De exemplu pagina autorului poate să fie referită ca:
http://www.cs.vu.nl/~ast/
chiar dacă de fapt numele fişierului este diferit. Pe multe servere un nume de fişier indică implicit pagina organizaţiei căreia īi aparţine serverul.
Acum ar trebui să fie clar cum funcţionează hipertextul. Pentru a face o porţiune de text selectabilă, cel care scrie pagina trebuie să furnizeze două elemente: textul prin care se face selecţia şi URL-ul paginii care trebuie adusă dacă textul este selectat. Cānd se face selecţia, programul de navigare caută numele serverului utilizānd DNS-ul. Pe baza adresei IP a serverului, programul de navigare stabileşte o conexiune TCP spre server. Utilizānd această conexiune, se transmite numele fişierului utilizānd protocolul specificat. Bingo. Acum soseşte pagina.

Protocolul http este protocolul nativ pentru Web; e1 este utilizat de către serverele de HTTP.
Protocolul ftp este utilizat pentru accesul la fişiere prin FTP (File Transfer Protocol - -protocol pentru transferul de fişiere), protocolul Internet de transfer de fişiere. FTP este utilizat de peste douăzeci de ani şi este foarte răspāndit. Numeroase servere de FTP din toată lumea permit ca de oriunde din Internet să se facă o conectare şi să se aducă orice fişier plasat pe un server FTP. Web-ul nu aduce schimbări aici, face doar ca obţinerea fişierelor să se facă mai uşor, pentru că FT'P are o interfaţă mai puţin prietenoasă. Īn viitor probabil că FTP-ul va dispare, deoarece nu există nici un avantaj pentru o organizaţie să aibă un server de FTP īn loc de un server de HTTP, care poate să facă tot ce face un server de FTP, şi chiar mai mult (desigur mai există nişte argumente legate de eficienţă).

1 Este posibil să se facă acces la un fişier local ca la o pagină de Web, fie utilizānd protocolul file (fişier), sau pur şi simplu utilizānd numele fişierului. Această abordare este similară utilizării protocolului FTP, dar nu implică existenţa unui server. Desigur funcţionează numai pentru fişiere locale.
{Protocolul news permite unui utilizator de Web să citească un articol din ştiri ca şi cum ar fi o pagină de Web. Aceasta īnseamnă de fapt că un program de navigare este īn acelaşi timp şi un cititor de ştiri. De fapt multe programe de navigare au butoane sau elemente de meniu care permit citirea ştirilor USENET mai uşor decāt daca se utilizează cititoare de ştiri obişnuite.
Protocolul news admite două formate. Primul format specifică un grup de ştiri si poate sa fie utilizat pentru a obţine o listă de articole de la un server de ştiri preconfigurat. Al doilea format cere identificatorul unui articol, de exemplu AA0134223112@csutah.edu. Programul de navigare aduce articolul de la serverul corespunzător utilizānd protocolul NNTP.
Protocolul gopher este utilizat de sistemul Gopher, care a fost proiectat la universitatea Minnesota. Numele este cel al echipei atletice a universităţii, the Golden Gopher, de asemenea acest nume este utilizat īn argou pentru “go for”; adică o comandă de aducere Gopher-ul a precedat Web-ul cu cāţiva ani. Este o metodă de regăsire a informaţiei, similar conceptual cu cea utilizată de Web, dar acceptānd numai text şi imagini. Cānd un utilizator se conectează la un server de Gopher, va avea la dispoziţie un meniu de fişiere şi directoare, fiecare intrare putānd să fie conectată la orice meniu de Gopher oriunde īn lume.
Marele avantaj al Gopher-ului īn raport cu Web-ul este că funcţionează foarte bine cu terminale ASCII care afişează 25 x 80 caractere si din care există īncă foarte multe īn lume. Pentru că este bazat pe text, Gopher este foarte rapid. De aceea īn lume există multe servere de Gopher. Utilizatorii de Web pot să acceseze un server de Gopher şi să vadă fiecare meniu Gopher ca o pagină Web cu intrări selectabile. Dacă nu aţi lucrat cu Gopher-ul utilizaţi maşina favorită de căutare īn Web pentru a căuta cuvāntul “gopher”.
Este posibil să se trimită cerere de căutare completă unui server de Gopher utilizānd un protocol gopher+. Ce se va afişa este rezultatul cererii transmise serverului de Gopher.
Ultimele două protocoale nu şunt de fapt protocoale pentru aducerea unor pagini de Web şi nu sunt suportate de orice program de navigare, dar sunt utile. Protocolul mailto permite transmiterea de poştă dintr-un program de navigare. Pentru a face această operaţie se selectează butonul OPEN şi se specifică un URL constānd din mailto: urmat de adresa destinatarului. Majoritatea programelor de navigare vor răspunde cu un formular care are intrări corespunzătoare subiectului şi altor informaţii din antet şi spaţiu pentru mesaj.
Protocolul telnet este utilizat pentru stabilirea unei conexiuni pe o maşină aflată la distanţă. Se utilizează īn acelaşi fel ca şi programul Telnet, ceea ce nu constituie o surpriză, deoarece majoritatea programelor de navigare utilizează programul Telnet.}

Pe scurt URL-urile au fost proiectate nu numai pentru a permite utilizatorilor să navigheze prin Web, dar şi pentru a utiliza FTP, news, Gopher, email şi telnet, ceea ce face inutile interfeţele specializate pentru aceste protocoale integrānd astfel īntr-un singur program, navigatorul īn Web, aproape toate tipurile de acces īn Internet. Dacă metoda nu ar fi fost proiectată de un fizician ar fi putut să pară produsul departamentului de publicitate al unei companii de software.
Īn ciuda tuturor acestor proprietăţi, creşterea Web-ului scoate īn evidenţă şi o slăbiciune a metodei utilizării URL-urilor. Pentru o pagină care este foarte des referită, ar fi de preferat să existe mai multe copii pe servere diferite, pentru a reduce traficul īn reţea. Problema este că URL-urile nu oferă nici o posibilitate de indicare a unei pagini fără să se specifice unde este localizată pagina respectivă. Nu există nici o metodă pentru a spune ceva de genul: “Vreau pagina xyz, dar nu mă interesează de unde o aduci”. Pentru a rezolva această problemă şi a permite multiplicarea paginilor IETF lucrează la un sistem de URL (Universal Resource Identifiers - identificatori universali de resurse). Un URL poate să fie privit ca un URL generalizat. Acest subiect este īn curs de cercetare.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro