1 ISTORICUL HARTILOR
TOTUL DESPRE HARTI

Harta este o reprezentare în plan, convenţională, micşorată şi generalizată a suprafeţei Pământului. Micşorarea se face pe baza unei scări de proporţie iar pentru întocmirea hărţii se foloseşte o proiecţie cartografică. O hartă foloseşte anumite prescurtări sau simboluri explicate într-o legendă.
Elementele care se figurează pe hărţi definesc tipul hărţii. Există astfel două mari categorii de hărţi:
hărţi generale, care reprezintă suprafaţa Pământului în trăsăturile cele mai importante - vegetaţie, relief, căi de comunicaţie, aşezări omeneşti etc.;
hărţi tematice, care figurează aspecte astronomice, geologice, geofizice, geografice al suprafeţei terestre - temperatura, precipitaţiile, densitatea populaţiei etc.
În funcţie de scară, hărţile se clasifică în:
hărţi la scară mare, 1:20.000 - 1:200.000
hărţi la scară mijlocie, 1:200.000 - 1:1.000.000
hărţi la scară mică, peste 1:1.000.000
Scara unei hărţi ne arată de câte ori suprafaţa terestră reprezentată a fost micşorată. Astfel, o scară de 1:100.000 înseamnă că harta este de 100.000 de ori mai mică decât suprafaţa terestră reprezentată.
Se mai întâlnesc şi categoriile de hărţi fizico-geografice, politico-administrative, socio-economice.
Mai multe hărţi grupate formează un atlas
Unele izvoare presupun că în India existau deja cunoştinţe de navigaţie în urmă cu 6000 de ani î.e.n. din timpuri străvechi sunt amintiţi şi egitenii antici, ulterior corăbieri iscusiţi sunt fenicienii care foloseau aştrii pentru orientare pe mare.
Despre cârmuirea unei corăbii prin măsurări de adâncime o aminteşte şi istoricul grec Herodot (500 î.H.)
După descoperirea busolei este uşurată orientarea pe mare, până atunci nordul era stabilit cu ajutorul stelei polare în emisfera nordică.
Corăbieri buni au fost şi normanzii vikingii care navigau de regulă în apropierea ţărmurilor cunoscând bine curenţii marini şi de aer, prin anii 980 - 999 au atins Groenlanda şi coastele Americii de Nord. Arabii perfecţionează unele instrumente de navigaţie ca de exemplu Astrolabium un instrument de măsurare a valorilor unghiulare pe bolta cerească, ca şi hărţile de navigaţie.
Cel mai vechi Jurnal de bord datează din 1490 iar din secolul XIII şi secolul XIV sunt evindenţiate adâncimile,farurile, mareele din porturi, aceste jurnale erau numite de portughezi Portolan. In anul 1420 întemeiază regele Portugaliei (Henric Navigatorul) o şcoală de marină pentru a putea continua cercetarea mai departe a ţărmului african.
Din anii 1500 apar numeroase hărţi, atlase de navigaţie, apare logul (instrument de determinarea a vitezei vasului), quadrantul (strămoşul sextantului), iar Mercator perfecţionează precizia hărţilor globului terestru prin proiecţia Mercator.


1 Dacă stabilirea latitudinii era deja de mult cunoscută, metoda de satbilirii a longitudinii va fi abia în secolul XVIII descoperită prin cronometrul lui Harrison 1735 prin comparare a timpului local (ora locală geografică) şi a timpul exact de la un ceas care indică ora meridianului 0 (Greenwich) aceasta a fost verificată de navigatorul James Cook (1775).
 
 
O femeie soldat US-Air-Force supraveghează datele furnizate prin Satelit Schriever Air Force Base in Colorado (USA) GPS-Satelliţi
In anul 1731 este descoperit sextantul cu oglindă, bazele orientării pe mare le va stabili căpitanul Thomas Sumner 1837 prin metoda astronomică de măsurarea distanţei poziţiei unui astru faţă de orizont.
Această metodă va fi îmbunătăţită din 1899 prin navigaţie cu ajutorul undelor radio aici se poate aminti J.M. Boykow 1935, Siegfried Reisch 1941, care ulterior este perfecţionată prin sisteme de navigaţie prin satelit (sunt necesare datele obţinute de la 3 sateliţi) acest sistem este azi preluat orientare pe mare de aviaţie şi orientarea terestră[modifică] Aflarea punctelor cardinale cu ajutorul ceasului
Se împarte în două categorii, funcţie de emisfera în care te aflii.
Emisfera nordică:
bisectoarea dintre orar (limba care indică ora) direcţionat spre soare şi ora 12 arată sudul, iar în sens opus ai nordul, estul la stânga şi vestul la dreapta faţă de direcţia nord-sud.
Emisfera sudică:
bisectoarea dintre 12 direcţionat către soare şi ora curentă arată sudul.
Menţiune:
practică înainte de folosire şi foloseşte ora reală sau un ceas analog                                                                                                                                  Proiecţia cartografică                                                                                                     este un procedeu folosit în cartografie cu ajutorul căruia se reprezintă suprafaţa curbă bidimensională a Pământului sau a altei planete pe o suprafaţă plană. Termenul de proiecţie, aici, se referă la orice funcţie definită pe suprafaţa Pământului (sau a altei planete) cu valori în plan, şi nu neapărat la proiecţia geometrică.

BURAGA  ION