1

FORMAREA MUNTILOR

 

 

 

 

Odinioara muntii erau considerati tinuturi misterioase si periculoase. Teoria revolitionara a placilor tectonice, elaborata in ultimii douazeci de ani a dezlegat majoritatea misterelor formarii muntilor.

Unii munti sunt rezultatul activitatii vulcanice, altii insa s-au format din straturi de roci plate, ca urmare a unei presiuni laterale extraordinar de mari, care le misca si le deforma. Astfel de munti se nasc acolo unde scoarta pamantului este in miscare - la marginea placilor rigide, care formeaza scoarta dura a Pamantului.

 

Muntii vulcanici

Muntii vulcanici Se forrmeaza acolo unde placile tectonice se departeaza una de cealalta. Cind marile mase de roci se deplaseaza in sensuri opuse, magma fierbinte (roca topita) se ridica pentru a umplie rostul creat si astfeli se formeaza o noua roca cristalina. Cateodata magma erupe pe fundul oceanuiui, si dacs varfui vulcanului se ridica deasupra niveluiui apei, se naste o insula.

 

Daca doua placi oceanice se ciocnesc, una va aluneca sub cealalta. Placa ce se scufunda se va topi, si daca o parte din magma rezultata din topirea placii se ridica la suprafata — se vor forma grupuri de insule — cum sunt in Oceanul  Pacific: Japonia, Insulele Filipine si Indonezia.

 

Magma nu ajunge intotdeauna la suprafata prin vulcani. Cateodata ridica, ca o bolta, stratunile de roci aflate deasupra ei, de exemplu Muntii Negri din S.U.A. statul Dakota. Prin racirea magmei se formeaza granitul, care ajunge si el la suprafata dupa ce stratul ce-l acopera se macina prin eroziune.

 

Dar cele mai lungi si mai frumoase lanturi muntoase de pe Pamant — printre care Himalaia, Anzii, Muntii Stancosi si Alpii — sunt roci sedimentare, supuse unor forte mecanice uriase. O parte din aceste roci s-au format pe fundul unor mari putin adanci, din aluviunile transportate de rauri, adica din mal, nisip si faramaturi de roci. Calcarul, in schimb, s-a format in ape mai adanci, din carcasele calcaroase ale unor vietuitoare primitive, din erele geologice primare.

 

Muntii de incretire

Pentru formarea straturilor sedimentare, cateodata mai groase de 10 km, a fost nevoie de peste 10 milioane de ani. Sub actiunea acestei greutati uriase, fundul oceanului s-a lasat si s-au format geosinclinale cu suprafete foarte mari, de forma unui jgheab. Mai demult oamenii de stiinta presupuneau ca incretirea geosinclinalelor s-a produs in momentul surparii fundului marii. Azi majoritatea cercetarilor sunt siguri ca presiunea necesara incretirii muntilor este produsa de miscarea placilor.

 

Placile tectonice se deplaseaza anual doar cativa centimetri. Dar daca placile, care poarta pe ele continente, se ciocnesc. rocile aflate pe marginile lor, impreuna cu straturile sedimentare aflate pe fundul marii, se ridica treptat, dand nastere unor noi lanturi muntoase.

 

Ca rezultat al miscarii placilor se elibereaza o cantitate mare de energie termica si se nasc presiuni uriase. Datorita efortului acestor doi factori, straturile de roca se inmoaie si se deformeaza, ca un material plastic expus caldurii si cedeaza fortei mecanice, adica se incretesc in cute uriase. Alte straturi de roci mai reci, sau mai rigide se rup si deseori se separa de straturile inferioare.

 

In intervalele de formare a muntilor (orogenetice) ca urmare a caldurii produse la baza placii, se formeaza magma. Impreuna cu straturile superioare se ridica si marea masa de magma, se modifica sub forma de granit, ceea ce va constitui baza muntilor de incretire.

 

Acei munti de incretire a caror boltire s-a incheiat demult si inca nu s-au erodat complet, sunt dovezile ciocnirilor de odinioara ale continentelor. Asemenea munti se gasesc in nord-estul Amenicii de Nord, in Groenlanda de Est, in partea de vest a Iriandei si in Scotia. Ei s-au format in urma ciocnirii Americii de Nord cu Europa, si s-au unit intr-un continent urias. Acest lant muntos foarte vast — denumit Caledonia — s-a divizat acum circa 100 milioane de ani, cand s-a format Oceanul Atlantic.

 

Cutele sunt usor de observat in zonele muntoase, unde apare roca de baza. Partea concava a cutei, de forma unui jgheab, se numeste sinclinal, partea convexa — anticlinal. Daca cuta “se apleaca” peste straturi vecine de roci, se numeste cuta culcata. Fortele ce genereaza incretinea pot rupe cuta de baza, si sa o impinga pe alte straturi la sute de kilometri. In acest caz vorbim despre panza de sariaj.

 

In apropierea marginii pliacilor, ca efect al tensiunilor, se produc rupturi mari in straturile de roci. Pe langa planele faliilor in unele cazuri se ridica  blocuri mari de roci, fara incretire, denumite falii inverse, mod de formare a muntilor ruiniformi, de exemplu Muntii Sierra Nevada din California. Deseori, intre doua plane de falie se ridica miezul din mijioc — denumita horst — o stanca ce se inalta abrupt din suprafata inconjuratoare.

 

Eroziunea

 

Muntii sunt inca in crestere si eroziunea a si inceput sa-i distruga. In zonele muntoase acest proces este deosebit de spectaculos, deoarece pe pantele abrupte efectul gravitatiei este mai vizibil.

Inghetul sfarama rocile, care apoi se rostogolesc pe panta, sau sunt transportate de ghetari ori  de parauni, care curg in torent pe rapele muntiior. Aceste forte combinate ale natunii, impreuna cu tectonica placilor, creeaza minunatele tinutuni muntoase.

 

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro