Societatile de investitii
Societăţile de investiţii au luat o amploare deosebită prin faptul că satisfac cererile micului investitor de a asigura un venit optim capitalului sau economiilor sale disponibile .
Micul investitor a fost din totdeauna victima variaţiilor cursurilor bursiere , fiind neavizat şi incompetent în a aprecia prognoza dezvoltării economice şi a pieţei . Societăţile de investiţii dispunând de personal specializat , analişti şi economişti cu experienţă , sunt în măsură să desfăşoare a selecţie eficientă a hârtiilor de valoare şi să asigure astfel venituri optime . Asemenea societăţi există în toate ţările dezvoltate .
O expresie tipică a existenţei lor o găsim sub forma Societăţii de Investiţii cu Capital Variabil (SICAV) ,  care funcţionează în Franţa . Aceste societăţi sunt considerate ca deschise întrucât posibilitatea de participare este liberă pentru toţi prin achiziţia de acţiuni la ghişeele societăţii la preţ de emisie . Pe de altă parte , deţinătorii de acţiuni pot renunţa la ele prin returnarea la ghişeele societăţii la preţul de răscumpărare . Aşa se face că , de la zi la zi , numărul acţiunilor se modifică , şi implicit , capitalul este diferit , deci este variabil , de unde şi denumirea specifică a acestei societăţi .
Acţiunile SICAV nu sunt cotate la bursă . Cursul acestora se determină zilnic având în vedere activul net (respectiv suma hârtiilor de valoare deţinute ponderate cu cursul fiecăreia) şi numărul de acţiuni SICAV existente . Cursul unei acţiuni SICAV se determină după formula :

              în care                                      nrA
nrB              - numărul hârtiilor de valoare
…                                   deţinute de tipul A , B , … , Z
nrZ
şi                                                       cA
cB                         - cursul hârtiilor de valoare deţinute
…                                            de tipul A , B , … , Z
cZ

Cursul acţiunilor SICAV reprezintă şi preţul de răscumpărare plătit acţionarilor care se retrag din SICAV în ziua respectivă .
Preţul de emisie al acţiunilor SICAV se stabileşte prin adăugarea la cursul SICAV a unui supliment de 4,75 % reprezentând cheltuielile de emisie şi partea ce se constituie ca fond indivizibil . Deci :

Societăţile de investiţie cu capital variabil , numeroase în fiecare ţară , pot să se specializeze în câteva tipuri de plasament . Astfel , unele SICAV urmând rezultate immediate , se vor orienta spre achiziţia de hârtii de valoare de un randament ridicat pentru a asigura obţinerea unor venituri cât mai ridicate din dobânzi sau dividente care se distribuie în totalitatea membrilor la sfârşitul exerciţiului (trimestru , semestru , etc.) .
Alte societăţi se orientează spre achiziţia de acţiuni ale intreprinderilor noi , în dezvoltare , urmând un câştig de capital . Prin creşterea în câţiva ani a valorii la bursă a acestor acţiuni , vor creşte şi dimensiunile cursului acţiunii SICAV şi astfel preţul de răscumpărare a acestuia , cuvenit deţinătorului se va majora .
În sfârşit , alte SICAV se orientează către hârtii de valoare emise în valută sau mai recent în ECU , urmând astfel stabilitatea investiţiilor efectuate şi obţinerea de câştiguri din diferenţele eventuale ce decurg din evoluţia discrepantă a cursurilor valutare între ţara respectivă şi alte ţări sau media ţărilor europene exprimate în ECU .
Aşa cum s-a subliniat , activitatea SICAV se bazează pe menţinerea plasamentelor pe timp îndelungat , pentru că numai deţinerea acţiunilor sau obligaţiunilor timp de un exerciţiu (trimestru , semestru sau an) permite încasarea venitului respectiv (dobânzi sau dividende) . Bineînţeles că SICAV-urile sunt libere să-şi modifice plasamentele , să vândă unele , să cumpere altele , în aplicarea politicii proprii de optimizare a plasamentelor .
În conformaţia generală a plasamentelor , SICAV-ul trebiue să respecte anumite proporţii minime stabilite prin lege în scopul asigurării lichidităţii , protejării sau pentru a evita deturnarea scopului funcţional .
Astfel , capitalul mobilizat de SICAV trebuie plasat în proporţie de cel puţin 30 % în obligaţii ale statului , respectiv , bonuri de tezaur pentru ca astfel SICAV-ul să-şi asigure lichiditatea . Eventualele solicitări ale membrilor privind răscumpărarea vor fi astfel uşor satisfăcute şi fără efecte negative pentru societate , întrucât obigaţiile de stat , bonurile de tezaur au cursuri deosebit de stabile , astfel că de regulă nu apar pierderi mari din diferenţe de curs pentru societate . De asemenea , bonurile de tezaur sunt imediat vandabile , deci au lichiditate imediată .

Remarcăm cu această ocazie că se statuează prin lege obligativitatea acestui plasament şi prin aceasta se crează debuşee garantate pentru obligaţiile sau bonurile de tezaur ce reprezintă datoria publică , canalizându-se astfel în acest sens , o bună parte din plasamentele de capital din economie .
Pentru restul plasamentelor , legea urmăreşte o dispersare a participanţilor în scopul de a evita pierderile importante pentru investitorii angajaţi în SICAV (atunci când vreo intreprindere a cărei acţiuni sunt deţinute de către SICAV ar da faliment sau ar avea timp îndelungat rezultate nefavorabile) . Astfel , se prevede ca SICAV să nu angajeze mai mult de 10 % din titlurile emise de o singură intreprindere.
Aceste prevederi au şi o altă utilitate . Ele acţionează pentru păstrarea propriei funcţionalităţi a SICAV şi împiedică transformarea ei într-o societate holding de control asupra pachetului de acţiuni majoritar şi prin acesta de influenţare a conducerii activităţii intreprinderii respective .
Un asemenea procedeu ar însemna de fapt folosirea de către un grup din conducerea SICAV a capitalului comun aparţinând numeroşilor membri ai societăţii , în scopuri personale , fapt care nu intră în atribuţiile SICAV şi care , prin rezultate , nu se pot răsfrânge asupra tuturor membrilor .
Se poate spune , în concluzie , că aceste reglementări de amănunt dau mecanismului SICAV o funcţionalitate concentrată asupra atribuţiilor statutare şi contribuie în atragerea în continuare a micilor sau marilor deţinători de capital disponibil , pe calea unei asemenea valorificări .
Fondurile comune de plasament sunt instituţii care acţionează , de asemenea în domeniul deţinerii de hârtii de valoare şi obţinerii de venituri din acestea . În fondurile comune de plasament se reunesc deopotrivă , trăsăturile fondului comun de creanţe şi ale SICAV .
Astfel , fondurile comune de plasament preiau de la fondurile comune de creanţe următoarele caracteristici :

De la SICAV fondul comun de plasament preia prescripţiile privind regulile de plasament care trebuie să acţioneze şi aici pentru protejarea asociaţilor .
De precizat că , suplimentar , se acceptă angajarea acestui fond şi în hârtii de valoare necotate la bancă , deci aferente unor socităţi de importanţă mai redusă , sau recent înfiinţate , în dezvoltare .
Asemenea deţineri mai pot fi reduse (20%) în formă “clasică” a fondului comun sau mai ample (40%) în formă de “risc” , declarată ca atare .
În sfârşit , cluburile de investiţii au drept scop iniţierea în tehnica bursieră şi atragerea de economii , cu regularitate , în vederea fructificării , pe baza achiziţiei de valori mobiliare .
Pornind de la aportul iniţia relativ modest , membrii cluburilor se obligă a cotiza lunar în vederea dezvoltării activităţii de acest gen a micului colectiv format ca atare (maxim 20 de mambri) .
Un element comun tuturor acestor forme de atragere la fructificarea capitalului , prin achiziţia de valori mobiliare , este transparenţa finală . Veniturile obţinute de aceste forme de plasament nu sunt supuse impozitării la sursă . Persoanele beneficiare le include însă în veniturile lor , dar aici , în cadrul sistemului de impozitare , aceste segmente de venit sunt de regulă favorizate .