1

Dumnezeu – concept filosofic

 

 

           

 

Ideea filosofică de Dumnezeu reuşeşte īntr-o măsură mai mult sau mai puţin precară a ascunde o explicaţie a necunoscutului īn spatele unui nume.

Absolutul se va numi Dumnezeu ca expresie pură a acestei teorii; mişcătorul īntru toate, īn sine nemişcat ca element de plecare, se va regăsi tot īn Dumnezeu şi, actul pur, lipsit de potenţă şi de posibilitatea de a fi creat prin alipirea unor atribute de către altcineva, se va īnchide deasemenea īn această denumire.

Viziunea filosofică nu se vrea nici pe departe religioasă, dar nici ateistă, căci, oricum, aşa cum demonstrează Mircea Eliade, şi cei mai convinşi ateişti īşi vor regăsi, sub o anumită lupă, acţiunile īntr-o practică religioasă ascunsă de simbol.

Astfel se aduce denumirea īn concept, īn conceptul de Dumnezeu ce  devine cu atāt mai ambiguu cu cāt sunt luate īn vedere diferitele teorii ale marilor gānditori. Se unesc mai multe ideologii, unele se bazează pe idei ale unor predecesori, dar īn analiză atentă īntrebările īşi au doar răspunsuri suspendate īn nesiguranţă, căci īn această cursă către definirea şi dovedirea existenţei unui asemenea absolut, demonstraţia se bazează pe o logică a intangibilului, proiectată din necesitate īn imaterial şi chiar aruncată īntr-un joc de noroc a cărui miză se zbate īntre siguranţa şi nesiguranţa unui cāştig sau a unei pierderi.

Se caută deci o existenţă īn sine, o tangibilitate a inexplicabilului, a ceea ce depăşeşte omul, fie el şi dedublat (īn corporal şi spiritual), ce depăşeşte limitele ştiinţificului, o existenţă (imanentă), suficientă sieşi, indiscutabilă din neştiinţă şi necesitate.

Toma d’Aquino relevă cinci modalităţi prin care afirmă că este atestată existenţa lui Dumnezeu. Există īn teoriile sale aceeaşi logică clară, proprie filosofilor cānd se vrea cu orice preţ a se atinge un scop. Vrea, īnsă a aduce concretul īntr-o ştiinţa relativă cum este filosofia. Ori filosofia nu este matematică, ori fizică pură, ci o metafizică – este o continuă dezbatere a unor chestiuni ce devin filosofice tocmai pentru imposibilitatea lor de a căpăta o formă fixă.

 „ Existenţa lui Dumnezeu se poate demonstra īn cinci probe...” afirmă acesta īn „Summa Theologica”. 

 Dar oare va fi credibilă o probă, o demonstraţie ce se deduce din contingenţă şi necesitate ?

Blaise Pascal, īn „ Cugetări”, supune totul riscului unui pariu cu şanse egale de cāştig sau de pierdere cu privire la ideea de existenţă sau inexistenţă a unui Dumnezeu, īntr-un comentariu uşor ironic, pentru ca īn „ Memorial” să găsim un text cu o mărturisire ce se īncadrează īn gāndirea mistică, adepţii acestei viziuni afirmānd că existenţa lui Dumnezeu se impune constrāngator īn stări de o factură cu totul deosebită, cum este extazul, stare īnsoţită de sentimentul unei certitudini superioare, de iluminare. 

De acest concept de Dumnezeu se leagă şi moralitatea, legată aici mai puternic de religie, dānd naştere unui judecător suprem a tot ceea ce īntreprindem şi, īn afara religiei ca judecător suprem al propriei conştiinte (Immanuel Kant – „Metafizica moravurilor”).

 

Se pare că, de-alungul timpului şi, ca referire specială, a istoriei filosofice, īntrebările ce īnglobează conceptul de Dumnezeu au rămas aceleaşi la bază, īnsă răspunsurile continuă să pună la īncercare şi să răscolească conştiinţa unor minţi ilustre, dāndu-le variante ce fie se apropie una de cealaltă, fie se īndreaptă către un pol opus şi, deşi este lege a fizicii că polii opuşi se atrag, dau naştere unor polemici puternice. 

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro